Condiii de admisibilitate a

plngerilor la CEDO
Art.35 Convenia European

Generalitati
1. Dreptul de sezin la CEDO: orice persoan, ONG, grup de particulari
care pretinde a fi victima unei nclcri.
Potrivit CEDO victim este:
Persoana care a suferit o atingere efectiv a drepturilor prevzute de
Convenie ca urmare a deciziilor unor autoriti naionale.
este cerut existena unei legturi directe ntre petent i violarea
suferit (cazul Mendes Godinho vs. Portugalia).
victim indirect n unele cazuri (McCann vs. Regatul Unit, Yasa vs.
Turcia, Dalban vs. Romnia etc) n care s-a apreciat c rudele apropiate,
membrii familiei pot fi afectate de nclcarea unui drept al altei
persoane.
victimpotenial prin recunoaterea unui tip de actio popularis unor
persoane (Open Door and Dublin Well Woman vs.Irlanda) sau pornind de
la anumite prevederi legislative ale cror efecte (sau neaplicarea lor)
pot afecta interesele unor persoane (Soering vs. Regatul Unit, Dudgeon
vs. Regatul Unit etc).

 Condiiile
generale
de
admisibilitate :
- Epuizarea cilor interne de recurs
- introducerea n termen de 6 luni de la
data ultimei hotrri interne

1. Sensul sintagmei epuizarea cailor de recurs interne,semnific parcurgerea

tuturor gradelor de jurisdictie ale sistemului intern de drept prin folosirea cailor de
atac puse la indemana reclamantului de ctre acest sistem.

Formularea epuizarea cailor de recurs interne, reprezinta o

traducere fidela din limba franceza a sintagmei lepuisment des voies
de recours interne, insa autorii precum Cornelui Birsan considera ca din
punct de vedere lingvistic si strict juridic redarea in limba romana sa se
faca prin sintagma epuizarea cailor interne de atac.

Aceast condiie confirm caracterul subsidiar al sistemului european de

protecie a drepturilor omului i se bazeaz pe necesitatea ca statul s aib
n posibilitatea de a remeida situaia litigioas prin resursele proprii din
ordinea juridic intern (F.Sudre).
Dovada ndeplinirii condiiei incumb reclamantului.

 Caile de atac pe care trebuie sa le epuizeze reclamantul

pe plan intern inainte de a se adresa jurisdictiei europene
trebuie sa fie adecvate sau eficace , in sensul ca ele au ca
efect impiedicarea producerii incalcarii unui drept garantat
de Conventie ori incetarea acesteia daca ea s-a produs,
precum si obtinerea unei reparatii corespunzatoare.

Atat fosta Comisie, cat si Curtea au utilizat si

utilizeaza si in prezent termeni diferiti in aceasta materie ,
dar intotdeuna sinonimi, spunandu-se ca recursurile interne
trebuie sa fie adecvate, alteori ca trebuie sa fie eficace,
iar in alte cazuri ca trebuie sa fie efective.

 Caracterul eficace sau adecvat, efectiv sau suficient al unei cai de

atactrebuie sa fie apreciat in functie de natura dreptului
garantat de Conventiei si de circumstantele concrete ale
cauzei, precum si de efectele pe care le produce.
Astfel, in cauza Selmouni vs. Franta (1999) in care
reclamantul a invocat incalcarea dispozitiilor art.3 din Conventie
prin tratamentul ce i-a fost aplicat de politiein timpul arestarii sale
preventive,Curtea a considerat ca, prin raportare la dispozitiile
art.35 par.1 din Conventie, este important a se cunoaste daca ,
urmare a plangerii formulate de reclamant, a urmat sau nu o
ancheta si daca a existat vointa autoritatilor de a identificasi
pedepsipersoanele vinovate desavarsirea faptelor denuntate,
constatate prin probe indubitabile.
Avand in vedere faptul ca timp indelungat plangereainitial
formulata nua fost exeminata de autoritatile statale competente,
nu i se putea cere reclamantului sa formuleze o noua cerere in fata
autoritatilorpropriului stat spre a se epuiza caile interne de atac.In
aceste conditii, un asemenea recurs nu mai poate avea un
caracter adecvat si efectiv.

 Recursul este inadecvat cnd doar tinde s ateueze efectele

unei violri prin acordarea unor depgubiri dar fr a nltura
cauza violrii (J.P.Margunaund)
Recursul este ineficient dac este pronunat de o autoritate
care nu are puterea de a redresa nclcarea dreptului deoarece
poate emite numai avize consultative (J.P.M).
De asemenea, un recurs care nu nltur violarea dreptului ci
doar efectele unei condamnri este inutil (ex: o cerere de
graiere) (B.S.Guan)

2. Termenul de 6 luni curge de la dataultimei decizii

interne definitive.
Cat priveste notiunea de decizie interna
definitiva, fosta Comisie a decis constant in
jurisprudenta saca prinaceasta trebuie inteleasa decizia
definitiva pronuntata in cadrul normal al epuizarii
cailor interne de atac,luandu-se in considerarenumai
caile de atac ordinarece constituiemijloace eficiente
pentru inlaturarea incalcarii drepturilor garantatede
Conventie si a consecintelor acesteia.
Ea a precizat ca in mod normal termenul de 6 luni curge
de la datadeciziei celei mai inalte autoritati nationale
competente chemata a se pronunta asupra problemei
care face obiectul cererii introduse in fata organelor
Conventiei(1984,cauza Dobbertin c/Franta )

 Epuizarea cailor interne de atac nu presupune si parcurgerea cailor

extraordinare de atac prevazuta in sistemele de drept ale statelor
contractante.

- Fosta Comisie a decis ca decizia de respingere a unei cereri de

revizuire nu poate fi luata in considerare pentru a se determina calculul
termenului de 6 luni.

Fosta Comisie si Curtea au decis ca termenul incepe sa curga din a

doua zi de dupa adoptarea deciziei interne definitive.

In jurisprudenta sa, Comisia nu a avut un punct de vedere unitar cu

privire la momentul din care incepe sa curga termenul se 6 luni, insa a
statuat ca acesta are o dubla finalitate;pe de o parte, el urmareste asigurarea
securitatii juridice, iar pe de alta parte acest termen raspunde necesitatii de
a asigura celui interesat un interval de timpr de reflectie suficient spre a-i
permite saaprecieze oportunitatea formularii inei cereri in fata Comisiei si
de a-i defini continutul.

 Situatii speciale cu privire la calculul termenului in discutie:

-situatiile continue , definite ca reprezentand o

stare de lucruri ce rezulta din actiuni continue, savarsite de
un stat sau in numele sau, ale caror victime sunt
reclamantii(1996, cauza Mc David si altii c/Regatul Unit)
Exemplu: detinerea fara temei juridic a unui bun de catre
autoritatile statale cu incalcarea dispozitiilor art.1 din
Protocolul nr.1 ( fosta Comisie statueaz c termenul de 6
luni curge din momentul in care o asemenea situatie ia
sfarsit;cata vreme ea dureaza , regula celor 6 luni nu are a
fi aplicata(1987, cauza Tete c/Franta; 5mai 1994 cauza
Cinar c/ Turcia).
).

 Natura juridica a termenului de 6 luni este

controversata . Nu poate fi calificat nici ca fiind un
termen de prescriptie, nici ca unul de decadere.
Profesorul C. Birsan considera ca termenul de 6 luni
este un termen procedural, specific, de decadere, care
se caracterizeaza prin faptul ca , in anumite
circumstante exceptionale, nu curge in defavoarea
reclamantului care se adreseaza Curtii.

Conditii specifice
A. cererea sa nu fie anonim
Pentru ca o persoana sa se poata adresa Curtii, aceasta
trebuie sa fie victima a unei incalcari a drepturilor sale
subiective consacrateprin prevederile Conventiei, lezate printrun act sau o omisiune a autoritatilor de stat.In aceste conditii,
pentru a se putea verifica veridicitatea afirmatiilor sale si
calitatea de victima, este absolut necesar ca plangerea sa nu fie
anonima, pentruca instanta europeanaca constateincalcarea
reclamata.
Pot exista si anumite situatii in care , dupa introducerea
plangerii si pentru motive temeinice, sa se poata solicita Curtii,
sa se pastreze anonimatulasupra identitatii persoanei
reclamantului, insa acest aspect nu trebuie sa fie confundat cu
o plangere anonima, intrucat Curtea cunoaste identitatea
persoanei , insa nu o releveaza publicului.

 b. Cererea s nu fi fost supus spre solutionare unei alte instante

internationale de ancheta sau de solutionare dac nu conine fapte noi
Condiia vizeaza necesitatea de a asigura securitatea juridica a Curtii, prin
imposibilitatea recursului la mai multe instante internationale, creandu-se riscul
unor decizii contradictorii.

Notiunea de instanta internationala de ancheta sau de

reglementare se refera la existenta unor organisme interguvernamentale cu
competenta in materie, fiind excluse instantele de arbitraj international , precum
si organismele neguvernamentale ( instantele create de federatiile sportive
internationale).

In anul 1992, Comisia a constatat , in caza Miguel Cereceda Martin

vs.Spania, ca doua instante internationale , in speta Comitetul Libertatii
Sindicale al Organizatieie Intenationale a Muncii si Comisia insasi , au fost
sesizate succesiv de catre aceeasi reclamanti cu cauze ce aveau acelasi obiect ,
astfel s-a decis ca o asemenea situatie nu este in acord nici cu spiritul nici cu
litera Conventiei, care vizeaza evitarea pluralismului procedurilor
internationale ce ar purta asupra acelorasi cauze.

 Sunt inadmisibile cererile care au fost naintate Comitetului

Drepturilor Omului sau altor comitete specializate din cadrul
ONU. Cerina aceasta decurge din necesitatea evitrii cazurilor
de litispenden internaional, a paralelismului unor proceduri
internaionale cu toate complicaiile pe care ele le prezint.

 Conditia de admisibilitate ca plangerea sa nu fi fost

deja examinata de Curte este utilapentru a
determinanotiunea de examen al cererii , in aplicarea
regulii non bis in idem.
Prevederile textului analizat reliefeaza faptul ca regula
non bis in idem se aplica in situati in care este vorba in mod
esential de aceeasi cerere examinata anterior de Curte,ceea
ce a determinat doctrina si jurisprudenta sa afirme ca ea nu
se aplica cuaceeasi rigoareca in dreptul intern.
O cerere nu mai estein mod esential aceeasi daca
reclamantul invoca fapte noi.
S-a statuat in mod constantin sensul caatunci cand o
cerere a fost declarata iandmisibilapentru neepuizarea cailor
de atac, reclamantul putea reveni in fata Comisiei (in prezent
in fata Curtii) demonstrand epuizarea acestora , deoarece
epuizarea ulterioara a cailor de atac accesibile si dispozitiile in
dreptul intern reprezinta un fapt nou.

 C. Cererea s nu fie incompatibila cu dispozitiile Conventiei ori

ale protocoalelor sale aditionale , n mod manifestnefondat sau
abuziv.
Condiia ca o cerere s nu fie vdit nefondat implic o examinare a
acesteia sub aspectul fondului. Totui, trebuie s se verifice dac faptele
pretinse n cerere au, prima facie, o aparen de nclcare a Conveniei.
Doar n situaia n care exist un nceput de dovad a nclcrii unui drept
prevzut de Convenie cererea poatefi reinut. Dac absena unei violri
este evident cererea va putea fi respins ca inadmisibil.
-Compatibilitatea unei cereri cu dispozitiileConventiei presupune ca
aceastasa intre in domeniul ei de aplicare.
Evidentierea criteriilor decompatibilitatea unei cereri adresate
instantei europene cuprevederile Conventieitrebuie facuta prin
prismaart. 1 din Conventie care prevede ca statele contractantese obliga
sa recunoasca oricarei persoane aflate sub jurisdictia lordrepturile si
libertatileprevazute in Titlul I din Conventie.
Ca atare este necesarca cererea reclamantului sa fie compatibila
ratione personaecu dispozitiile Conventiei in privinta ambelor parti ale
procesului ce se va derulain fata organului de control al respectrii
obligatiilor asumatede state .

 In al doilea rand, persoanele carora li se garanteaza drepturile si

libertatilorprevazute de Conventie trebuie sa se aflesub jurisdictia
statelor contractante.Aceasta presupune ca, din punct de vedere
teritorial se impune ca titularii drepturilorin discutie sa se
gaseascaintr-un loc unde se exercitajurisdictia unui stat contractant,
loc in care s-a produs eventuala incalcarea acestor drepturi, sau altfel
spus cererea reclamantului trebuie sa fie compatibilaratione loci cu
dispozitiile Conventiei.
In anumitesituatii exceptionale ,bine determinate, un stat poate
exercita jurisdictia saasupra teritoriului altui stat , fiind vorba despre
exercitareaunei jurisdictii extrateritoriale .
Instanta europeana a admisca este posibila angajarea raspunderiiunui
stat contractantca urmare a unei actiuni militarelegale sau
ilegaledesfasurate pe teritoriul altui stat deoarece el practicacontrolul
afectiv asupra acelei zonesituate in afara teritoriului sau national,
situatie in care i revine obligatia de a asigura ,in acea zona,respectarea
drepturilorsi libertatilor garantate de Conventie.
Exemplu: Cazul Ilascu sisituatia Transnistriei.

 In urma dispariiei URSS , Moldova si-a declarat independenta (1991)

Separatistii din regiunea Transnistriaau proclamat Republica Moldava a Transnistriei (RMT) pe
care comunitatea internationala nu a recunoscut-o.In anul 1992au izbucnit confruntari violente
la granita dintre Moldova si RMT , in cursul careia separatistii au primit spijinularmatei ruse
ramase pe teritoriul Moldovei. In 1997 presedintele Moldovei si cel al RTM au semnat un acord
de normalizare a relatiilor.
Reclamntiiin numar de patruau fost implicati in luptele din 1992si au fost arestati de
autoritatile RTM , fiind ulterior condamnati, primul la pedeapsa cu moartea , iar ceilalti
ladetentiune pe viata.
In anul 1993 Curtea Supreme a Moldovei i-a eliberat , insa hotararea nu a fost pusain
executare.
In anul 2001 , pimul reclamant a fost pus in libertate , in timp ce ceilalti trei sunt inca detinuti.
In timpul detentiei lor, au fost detinuti in conditii foarte grele, izolati in celule,fara a
avea dreptul la contacte cu lumea exterioara, fara asistenta juridica ,fara dreptul de a iesidin
celule si fara a avea lumina naturala.
In raport cu responsabilitatea Modovei fata de cele intamplate, Curtea admite faptul ca
responsabilitatea unui stat pentru cele petrecute pe teritoriul sau poate fi restransa in situatii
exceptionale , atunci cand statul este impiedicatsa isiexercite suveranitateape o parte a
teritoriului sau.
Totusi, Curteaconsidera ca, pana in 1997 ,Moldova a facut presiuni diplomaticepentru a regla
situatia reclamantilor, insa dupa aceasta data statul moldovean nu a mai actionat in vreun
felpentru a-si recapata suveranitatea in zona RMT si a incetat presiunile la nivel international
pentru eliberarea reclamantilor.De aceea , Curtea a constatat ca Moldovasi-a incalcat
obligatiile pozitive ce decurg din aplicarea art.1si poate fi tinuta responsabilapentru violarile
drepturilor fundamentale suferite de catre reclamanti.

 Cererea- n mod vadit nefondata

Conditiaprivitoare lalipsa manifesta de temei a unei cererieste cel mai
greu de delimitat, ea aflandu-se la frontiera dintre admisibilitate si fond, ceea ce
permite Curtiisa inlature acele cereri in care nu este necesarsa se procedezela un
examen aprofundat .
O cerere este declarata inadmisibilaca fiind netemeinica in fapt atunci
cand instanta europeanaapreciaza ca elementele de fapt prezentatede reclamant
nu suntde natura sa conducala existenta vreuneia sau vreunora dintre
incalcarilereclamate in cererea sa.
O cerere poate fi insa si netemeinica in drept atunci cand faptele
incriminate de reclamant , desi probate, nu sunt de natura sa constituieo incalcare
a drepturilor si libertatilorgarantate de Conventie sau de protocoalele sale
aditionale.
Atunci cand instanta europeana constatafaptul cacererea
reclamantuluipoate pune probleme de fapt si de drept ce nu pot fi solutionatela
stadiul examenului de admisibilitate , impunand un examen pe fond, ea va declara
cererea admisibila .
In al doilea rand, Curtea nu declara niciodata indmisibilaca fiind in mod vadit
nefondatao cerere in care su pun in discutieprobleme juridice complexe si de
interes general; dezbaterea fonduluiunei asemenea cereri presupuneanalize ce
depasesc stadiulexeminarii admisibilitatii ei, tocmai prin naturaproblemelor puse
in discutie.

Cerere abuziva.
-Este cea care urmrete un scop contrar celui prevzut de
Convenie (n doctrin s-a observat ca prin retinerea acestui
motiv de inadmisibilitate s-a dorit prentampinarea utilizarii
dreptului la recurs individualin scopuri politice sau pentru a se
sustrage unei condamnri) sau care dovedete folosirea
icanatoire a dreptului de recurs la CEDO.
Tot abuziv este considert o cerere care foloste un limbaj
neadecvat.
Fosta Comisie a decisca o cerere individuala nu este
abuziva doar prin simplul fapt ca ea se situeaza intr-un context
politic, dar alta ar fi situatia in careea ar avea, in principal,ca
scop exercitarea de presiuni sau o propaganda politica
strainaobiectivelor si spiritului Conventiei.

 Protocolul nr. 14 adoptat la 13 mai 2004 introduce noua

conditie de admisibilitate a unei cereri individuale: petentul
terbuie s fac dovada c a suferit un prejudiciu important .

Acesta este un mijloc suplimentar de natura sa ajute

Curtea n activitatea de filtrare a cererilor si sa i permita sa
poata consacra mai mult timp cauzelor ce justifica un examen
pe fond.
Ex: cereri n care exista o vdit disproporie ntre situaia
reclamantului i prejudiciul invocat (cazul M. Ionescu vs.
Romnia, n care reclamantul invoc un prejudiciu de 90 euro,
iar situaia lui financiar nu era una dificil).