Sunteți pe pagina 1din 1

Creştinismul

Creştinismul este religia acelora care mărturisesc credinţa în Iisus Hristos, pe care-l
recunosc şi-l cinstesc drept Fiu al lui Dumnezeu şi purtător al unui mesaj universal de
mântuire propăvăduită de apostoli. Această religie şi crezul ei este în continuitate cu
iudaismul primului secol, revendicându-se ca împlinire a legământului încheiat de
Dumnezeu cu poporul lui Israel.

Creştinismul, aşadar, îşi are originea de la evenimentul şi misterul lui Hristos (viaţa,
cuvintele, pătimirea, moartea sa pe cruce, învierea sa din morţi, înălţarea la cer şi
trimiterea Mângâietorului în ziua de Cincizecime). Se caracterizează prin monoteismul
său, conform, de altfel, matricei originare ebraice.

Nucleul fundamental al credinţei creştine constă în afirmarea lui Dumnezeu — creator al


universului (şi, prin urmare, al omului), fiinţă plină de iubire şi de grijă părintească (într-
adevăr, Crezul creştin enunţă: „cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul
cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”), constituit în trei persoane
distincte în relaţie, dar egale în natură.

În Iisus Christos este recunoscută o dublă natură: divină şi umană, fiecare dintre ele
deplină. Acest adevăr a fost confirmat de moartea sa pe cruce şi de învierea sa din
morţi.

Din predicarea lui Iisus , conform creştinismului, izvorăşte nu numai vestea unei
mântuiri finale a omului şi a universului, dar şi angajarea personală în dinamica unei
morale contrasemnată de iubire faţă de aproapele şi a unei vieţi trăită în relaţie
personală cu Dumnezeu.

Biblia spune că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.

Pentru creştini, omul se mântuieşte prin moartea şi învierea lui Iisus Hristos. Potrivit
teologiei temeliilor, Iisus moare pe cruce pentru a plăti Tatălui preţul de răscumpărare a
păcatelor omenirii, apoi învie, urmând ca toţi oamenii să învie la sfârşitul istoriei. Potrivit,
însă, teologiei liberale, omul se mântuieşte doar prin aderarea la Hristos.

În creştinism fundamentală este şi referinţa la dimensiunea comunitară: într-adevăr, cei


care cred în Iisus Hristos sunt chemaţi să participe direct la viaţa comunităţii.

Creştinismul mai poate fi definit ca „religia cărţii”, datorită importanţei textelor sacre şi a
referinţei la aceste texte ale revelaţiei adunate în Biblie, dar această etichetare („religia
cărţii”) a fost făcută de reprezentanţi ai islamului, creştinismul fiind religia lui Hristos, cel
înviat.

S-ar putea să vă placă și