Pr. prof. dr.

Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 1

SCHIMBAREA LA FAÞÃ
1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin.

Preaiubiþi ºi dreptmãritori creºtini în Sfânta Bisericã a Domnului nostru

Iisus Hristos! “În lumina feþei Tale vom umbla ºi în numele Tãu ne vom bucura

pe veci” – aºa am auzit cuvântul dumnezeiesc, intonat la stranã de cucernicii

pãrinþi. ªi acest cuvânt dumnezeiesc lumineazã ºi ziua ºi cuvântul Evangheliei,

pe care l-am ascultat ºi îl ascultãm iarãºi în aceastã sãrbãtoare, a Schimbãrii la

faþã a Domnului. Orice praznic împãrãtesc dezvãluie înþelesuri veºnice. Sã

primim în inima noastrã astãzi, cu multã luare aminte, ºi darul pe care-l

împãrtãºeºte aceastã unicã sãrbãtoare; unicã – fãrã sã o deosebim în vreun fel

ca strãlucire de celelalte; unicã, pentru cã fiecare are unicitatea ei, mai puþin

cunoscutã de noi. Sãrbãtoarea Schimbãrii la faþã, praznicul acesta, care grãieºte

atât de aici ºi acum (stãrui asupra acestui cuvânt: aici ºi acum), lumineazã în

sufletele noastre. Sã ascultãm taina lui, acum dupã Sfântul Apostol ºi

Evanghelist Marcu. În slujba Utreniei s-a citit dupã Sfântul Luca, la Sfânta

Liturghie dupã Sfântul Matei, acum citim dupã Sfântul Marcu, ucenicul Sfântului

Apostol Petru; ºi care, ca ucenic al Sfântului Petru, a ascultat taina acestei

sãrbãtori din gura apostolului care a fost de faþã pe muntele cel sfânt.

ªi auzim acum rostindu-se cuvântul. Le zicea lor Iisus: “Adevãr grãiesc

vouã, cã sunt unii din cei ce stau aici (care erau în jurul Lui ºi mergeau spre

Ierusalim) care nu vor gusta moartea pânã ce nu vor vedea împãrãþia lui

Dumnezeu venind întru putere”. Stãrui puþin, încã: anume, când le spunea acest

cuvânt? ºi ce înþeles avea acest cuvânt, cã “sunt unii din cei ce stau aici...”?

16 august 1999
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 2

Gândiþi-vã, cum staþi dumneavoastrã aici; aºa sã simþim. “...care nu vor gusta

moartea pânã ce nu vor vedea împãrãþia lui Dumnezeu venind întru putere”. De

bunã seamã, se opriserã o clipã atunci ucenicii, în drumul lor.

Cu puþinã vreme mai înainte, Iisus luase pe ucenici ºi, pe firul apei

Iordanului, înaintase cãtre nord, la izvoarele Iordanului. ªi acolo era – ºi este – o

peºterã unde, în vremea veche, oamenii ridicaserã o statuie zeului Pan; aºa cum

înþelegeau ei sã-l preamãreascã pe Dumnezeu. Sã nu osândim pe nimeni. Chiar

cuvântul Pan (Atotputernicul), de bunã seamã cã înãlþa gândul lor la

Atotputernicul Dumnezeu. Dar aºa Îl pricepeau ei. De aceea, pânã în ziua de

astãzi localitatea de acolo se numeºte Paneia. Acolo, ca sã dãrâme idolul, dacã

vrem sã înþelegem astfel, a intrat Mântuitorul. Nici nu mai era nevoie; dar ca sã

descopere acolo, cu adevãrat, Atotputernicul ºi Veºnicul Dumnezeu, grãind.

ªi atunci, retras în acea peºterã numai El cu ucenicii, i-a întrebat Iisus:

“Cine spun oamenii despre Mine cã sunt? ªi ce cred ei despre Mine?”. Ucenicii au

început a grãi: “Unii, Ioan Botezãtorul, alþii Ilie, alþii Ieremia sau unul dintre

prooroci”. “Dar voi (Mântuitorul schimbã deodatã cuvântul; se adreseazã direct

lor; subînþelegând: Voi, care de trei ani sunteþi cu Mine, Mã vedeþi, Mã auziþi,

ºtiþi tot ce am sãvârºit) cine ziceþi cã sunt?”. Cine sunt Eu în conºtiinþa, în inima

voastrã? ªi Petru, luând cuvântul, precum ºtiþi, a zis: “Tu eºti Hristosul, Fiul lui

Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 13-16) – mãrturia aceasta, iarãºi, unicã în

Evanghelie. Tu eºti Hristosul, adicã Mesia, Unsul lui Dumnezeu pe care L-au

vestit proorocii. ªi, mai mult: Mesia, adicã Fiul lui Dumnezeu, nu simplu un uns,

ca profeþii, ca împãraþii sau regii, ci Fiul lui Dumnezeu Celui viu – mãrturia

deplinã2. ªi Iisus îi rãspunde: “Fericit eºti Simone, fiul lui Iona, cã nu trup ºi sânge

2La fel, în ziua a opta dupã Înviere, când S-a arãtat ºi lui Toma, care a strigat:
“Domnul meu ºi Dumnezeul meu!” – deci amândouã aceste taine: Domn – ca
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 3

þia-u descoperit þie aceasta (nu lumea, nu din starea cãzutã, a pãcatului, nu din

zidirea aceasta, creaþia din nimic, cum suntem noi, dar împãrtãºitã de har, de

lumina veºniciei; nu de aici a rãsãrit rãspunsul tãu; nu carnea ºi sângele

stãpânite de patimi), ci Tatãl Meu, Cel din ceruri”. Tatãl, iatã, prin prezenþa Mea

aici (prin Fiul) în Duhul Sfânt. Orice descoperire aºa se sãvârºeºte: de la Tatãl,

prin Fiul în Duhul Sfânt. … “ªi Eu îþi zic þie cã tu eºti Petru ºi pe aceastã piatrã

voi zidi Biserica Mea...” (Matei 16, 17-18). Piatrã a mãrturisirii tale cã Eu sunt Fiul

lui Dumnezeu; pentru cã nu din carnea ºi sângele tãu a rãsãrit rãspunsul, ci de la

Tatãl.

Opresc o clipã cuvântul, pentru cã aºa s-a interpretat de cãtre unii (dar se

pare cã azi se mai schimbã): cã Mântuitorul ar fi spus cã pe Petru întemeiazã

Biserica. Doamne pãzeºte! Cineva spunea cã a mai întemeiat o datã, ca

încercare, pe Adam, adicã pe om, ºi a cãzut sãrmanul om (dar nenorocirea cea

mai mare nu e sã cazi, ci sã nu te mai ridici). “Pe aceastã piatrã – adicã pe

aceastã mãrturisire care e întemeiatã pe Piatrã, pe Hristos, pe veºnicie – voi zidi

Biserica Mea ºi porþile iadului nu o vor birui”. Porþile iadului nu pot birui Biserica.

Sunt trei mari locuri în Scripturã (mai sunt ºi altele), care ne vin în gând,

care aratã cã adâncul peceþii dumnezeieºti puse pe lume, adâncul adevãrului

dumnezeiesc nu poate fi zdruncinat din loc, porþile iadului nu-l pot distruge.

Dupã ce Adam ºi Eva au trebuit sã iasã afarã din rai, a pus – zice Scriptura –

Dumnezeu heruvimi la poarta raiului, ca nu cumva, pãtrunzând Adam din afarã,

sã se atingã de Pomul Vieþii ºi sã rãmânã nemuritor (în rãu). Adam, ieºit afarã

din rai, cum spune Sfântul Grigorie de Nyssa, fãrã casã; casa Dumnezeului Celui

viu a fost raiul ºi este Biserica. Precum noi ne rugãm ºi zicem: “În Biserica slavei

Mesia ºi Dumnezeul meu – ca Fiu al lui Dumnezeu.

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 4

Tale în cer ni se pare a fi, Nãscãtoare de Dumnezeu”, tu, care ai fost cerul care

L-a primit pe Dumnezeu. Deci, prima mãrturie: sã nu intre din afarã, cu lumea

din afarã la Pomul Vieþii ºi astfel sã rãmânã lumea din afarã, întunericul cel mai

din afarã, veºnic, nemuritor. Acesta-i înþelesul cã a aºezat heruvimi la poarta

raiului: rãul nu poate sã se atingã de adâncul prezenþei ºi luminii dumnezeieºti.

De asemenea, aici, în acest loc sfânt, porþile iadului nu o vor birui; taina Bisericii

nu poate fi biruitã.

ªi iarãºi un cuvânt la Psalmul 32, versetul 7, pe care vi-l citez adesea:

“Dumnezeu a pus în vistierii adâncul”. Adâncul din noi e în vistieria lui

Dumnezeu, care nu poate fi jefuitã de cel rãu. Încredinþaþi adânc sã fim de

aceasta: cã fiecare, în adâncul inimii lui pãstreazã ceva de nedistrus; de acolo se

trezeºte omul; chiar cel mai rãtãcit, sãrmanul; din acest adânc, de nedistrus.

Iar cea de a treia mãrturie a adâncului de nedistrus este cuvântul spus de

cãtre Iisus acum, lui Petru ºi apostolilor: “Biserica Mea, pe care porþile iadului nu

o vor birui”; Biserica Mea, cea de la o margine la alta a lumii ºi de la o margine la

alta a Universului. Toatã creaþia este Biserica Dumnezeului celui viu. Biserica

aceasta ºi biserica fiecãruia; cãci fiecare este o bisericã a Dumnezeului celui viu.

Sã cercetãm acolo adâncul din noi, sã ne luminãm din el ºi sã ºtim cã acolo

porþile iadului nu pot birui. ªi ori de câte ori suntem nãvãliþi de gânduri, de

tristeþi… ºi parcã întunericul încearcã sã pãtrundã, sã luãm aminte la acest

cuvânt: porþile iadului nu pot birui niciodatã. Cel puþin cãtre amurgul vieþii...;

dar sã nu lãsãm niciodatã, ci în fiecare zi sã ai conºtiinþa cã osteneºti ca ºi cum

ai trãi aici ºi acum. Dar sã fii pregãtit ca ºi cum în clipa asta trebuie sã rãspunzi

lui Dumnezeu.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 5

Deci acesta a fost cuvântul rostit lui Petru ºi celorlalþi ucenici: Pe aceastã

piatrã – a mãrturisirii dreptei credinþe – voi zidi Biserica; pe Hristos, Fiul lui

Dumnezeu Celui viu; pentru care El o ºi numeºte Biserica Mea. N-ar fi numit-o

Biserica Mea. E a Lui pentru cã pe El este ziditã, întemeiatã. Biserica

Dumnezeului celui viu, ºi porþile iadului nu o pot birui.

ªi aºa, cu aceastã mãrturisire, acum Mântuitorul primind din partea

ucenicilor cuvântul acesta hotãrâtor, credinþa lor (ºi a noastrã) cã El e Piatra

(Care n-a fost luatã în seamã, adesea, de ziditori; dar ea e în capul unghiului),

ies de acolo, din acel loc de tainã, coboarã uºor pe firul apei Iordanului… au

trecut mai jos de Capernaum, pânã în dreptul muntelui Tabor. Muntele Tabor – la

sud-est de Cana Galileii, acolo unde Mântuitorul a binecuvântat nunta ºi a

sãvârºit minunea prefacerii apei în vin; vin care se preschimbã în sânge divin,

arãtându-ne taina schimbãrii, de care omul e în stare, numai omul. ªi acolo, dupã

ce Mântuitorul i-a pus la încercarea marii întrebãri: “Cine sunt Eu?”, ºi a primit

rãspunsul, a început sã le vesteascã: Iatã, ne suim în Ierusalim acum, ºi Fiul

Omului va fi dat în mâinile oamenilor pãcãtoºi, care Îl vor prinde, batjocori,

scuipa, lovi, judeca, osândi la moarte, Îl vor omorî… dar a treia zi va învia.

Ucenicii, deºi avuseserã cuvântul lor acolo, la izvorul Iordanului, cã El este

Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, acum, deodatã se umbresc feþele lor când

aud cã El va fi prins, batjocorit, osândit la moarte ºi omorât; ei încã având o

rãmãºiþã veche în cugetul lor, cã Mesia – Hristos, trebuie sã fie ceva de chipul

acesta pãmântesc: ca un domn, ca un rege, ca un împãrat care sã-i înlãture pe

toþi ceilalþi, cu puterea armelor, cu puterea focului (poate cã priveau în

istorie...) cu puterea armelor care ºi de sus aruncã ºi ucid (aºa cum s-a întâmplat
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 6

ºi de curând). ªi nu-ºi închipuiau: Cum, El sã moarã?! Nu înþelegeau taina

schimbãrii.

Care a fost cea dintâi minune? Schimbarea apei în vin la nunta din Cana

Galileii; a schimbat, a transfigurat. Nu înþelegeau transfigurarea – ºi ca arvunã,

cum vom vedea, ºi, totodatã, ºi în actul capital al morþii ºi învierii. Deci care e

taina, înþelesul adânc al morþii ºi învierii? Schimbarea. ªi ce tragic ar fi în istorie

dacã n-ar fi schimbare. Mai ales dupã cãdere3. Vã spuneam ce spune ºtiinþa

despre aceastã schimbare: Noi constatãm aceastã miºcare în schimbare, dar

numai retrospectiv. Atunci, de unde vine aceastã schimbare? Numai de la Cel

care a schimbat atunci apa în vin; ºi Cel care a primit sã fie prins, batjocorit,

lovit, rãstignit, omorât, dar tocmai în aceastã tainã – a schimbãrii; ca sã

descopere prin Cruce schimbarea.

Nu înþelegeau ucenicii aceasta. Ei Îl înþelegeau ca pe unul din stãpânii

lumii acesteia. Mântuitorul a spus: “Împãrãþia Mea nu-i din lumea aceasta” (Ioan

18, 36); nu-i dupã “rânduielile” lumii acesteia. ªi tocmai ca din moarte sã scoatã

viaþa, ca din Cruce sã descopere Învierea, a primit… Dar ucenicii nu înþelegeau.

Parcã noi înþelegem?… Ne gãsim noi adesea sã-i judecãm pe ei. Cum un scriitor

de-al nostru se gãsea sã-l judece pe Pavel. Dumnezeu sã-l ierte. De aceea

Sfântul Grigorie Palama nici pe Adam nu-l judecã, zicând cã noi suntem mai

vinovaþi decât Adam; el nu ºtia ce înseamnã pãcatul ºi cãderea. De aceea,

sãrmanul a cãzut, ºi Dumnezeu va avea milã de el. Noi ºtim ce înseamnã, ºi

3Dar ºi înainte de cãdere era shimbare. Dacã ar fi rãmas creaþia aºa: mineralul,
mineral sã rãmânã pe veci, ce pustiu ar fi fost; sã rãmânã numai piatrã (cum
vezi prin unele þãri). Deci de la piatrã, cu toate cristalele ei, atât de frumoase, a
venit viaþa. ªi deodatã pãmântul s-a acoperit cu bogãþia vieþii, cu frumuseþea
atât de strãlucitoare… întâi a ierbii, a pomilor, a holdelor. ªi n-a rãmas nici aici; a
venit altã schimbare; ºi un suiº la vieþuitoarele care împânzesc pãmântul, apele,
vãzduhul. Dar nici aici nu s-a oprit schimbarea. A venit omul. ªi nici aici nu se va
opri schimbarea; cãci o trãim cu toþii.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 7

cãdem mereu. Suntem mai vinovaþi ca el. Deci nu-i judecãm pe ucenici. Ei erau

înspãimântaþi. Auziserã cuvântul… (dar ºi noi, de câte ori nu auzim cuvântul ºi

totuºi mai greºim).

Iar Petru, auzind cã El va fi prins, batjocorit (El, batjocorit!), El judecat, El,

dupã ale Cãrui cuvinte ºi fapte e Judecãtorul!?… ºi alþii sã-L judece pe El?! Cum

a spus Maxim Mãrturisitorul: “În El sã fie judecata judecãþii?” – adicã pe

Judecãtor sã-L judece oamenii?! ...ºi rãstignit?!… E uluit Petru ºi-ºi zice: Doamne,

ce se petrece? Îl ia deoparte pe Mântuitorul ºi Îi spune: “Doamne, sã nu se

întâmple una ca aceasta! Ce se petrece cu Tine?”. Atunci, Mântuitorul, cu liniºtea

ºi stãpânirea Lui de sine dumnezeiascã, îi spune un cuvânt greu: “Mergi înapoia

mea satano! Cuvintele tale nu sunt de la Dumnezeu” (Matei 16, 23). Te

îngrozeºti: îi spune lui Petru satanã. Noi nu avem despre cuvântul acesta

întotdeauna înþelesul drept; cãci, propriu-zis, satan înseamnã vrãjmaº. Mergi

înapoia Mea (dã-te deoparte)! Tu-Mi eºti vrãjmaº. Tu nu înþelegi taina lui

Dumnezeu; ºi taina mântuirii.

Atunci, în starea aceasta a ucenicilor, Mântuitorul le spune: “Adevãrat

grãiesc vouã cã unt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, pânã ce

nu vor vedea împãrãþia lui Dumnezeu venind întru putere” (Marcu 9, 1). În

starea aceasta a lor, de spaimã, de neînþelegere, Mântuitorul le grãieºte acest

cuvânt; cuvânt, iubiþilor, iarãºi, în unicitatea lui de înþelegere negrãitã. “...unii

din cei ce stau aici” – adicã în acel loc, pe pãmânt, în acel moment, în viaþa de

aici, înainte de moarte, “care nu vor gusta moartea pânã ce nu vor vedea

împãrãþia lui Dumnezeu venind întru putere” – adicã Dumnezeu stãpânind. ªi

unde stãpâneºte Dumnezeu, adânc de tot, ce nu mai stãpâneºte? – Pãcatul ºi

moartea. Cel mai adânc, aºa trebuie sã gândim: “...nu vor gusta moartea pânã
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 8

ce nu vor vedea împãrãþia lui Dumnezeu...” – deci biruind pãcatul, stricãciunea

ºi moartea.

ªi, cu acest cuvânt pregãtindu-i… erau în dreptul Muntelui Taborului… ia

pe aceºti trei: pe Petru (tocmai pe Petru, care douã mãrturii fãcuse: una: “Tu eºti

Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”; ºi a doua: “Doamne, sã nu Þi se întâmple

una ca aceasta” – sãrmanul, din grijã pentru Mântuitorul, neînþelegând. Sfinte

Petre, iartã-ne, dar noi mãrturisim ºi tu înþelegi cum mãrturisim noi, cu

conºtiinþã curatã) ºi pe cei doi fraþi: Iacov ºi Ioan, fiii lui Zevedeu, între cei dintâi

chemaþi ºi ei; ºi se suie pe munte. ªi cum descrie Sfântul evanghelist Marcu

acest moment unic, fraþilor… Dacã ar lua seama ºi cei mai puþin credincioºi, la

toate aceste semne ºi descoperiri dumnezeieºti, care, repet, nu sunt din lumea

aceasta...; ºi nu le poate inventa lumea aceasta. Sfântul Marcu ne spune dupã

cum i-a spus lui Sfântul Petru, cã, dupã ºase zile de la acest cuvânt: “Iatã, sunt

unii dintre cei de aici care nu vor gusta moartea pânã ce nu vor vedea împãrãþia

lui Dumnezeu venind întru putere (adicã puterea biruind rãul)”, “a luat Iisus cu

Sine pe Petru ºi pe Iacov ºi pe Ioan ºi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe

ei singuri, ºi S-a schimbat la faþã înaintea lor” (Marcu 9, 2). Cum S-a schimbat,

cum arãta? “Veºmintele Lui s-au fãcut strãlucitoare, albe foarte, ca zãpada, cum

nu poate înãlbi aºa pe pãmânt înãlbitorul (Marcu 9, 2). Vedeþi, e numai o

asemãnare, ca sã înþelegem. Deci ºi materia aceasta ia parte. Cei vechi spuneau

cã materia este o sursã a rãului, a pãcatului ºi a stricãciunii. Aºa credeau filosofi

ca Platon, Plotin ºi alþii. De aceea, trebuie sã te ridici mai sus. Or, iatã,

veºmintele, ºi ele au devenit albe. ªi, de bunã seamã, nu numai veºmintele, ci

întreg muntele, iarba muntelui… totul era strãlucind acum în luminã divinã; în

lumina necreatã ºi neînseratã, care iradia, þâºnea din Izvorul ei – de la Tatãl, prin
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 9

Fiul întrupat, în Duhul Sfânt. ªi faþa Lui strãlucea ca Soarele. Aceasta era lumina

pe care Psalmistul o grãise mai înainte: “La Tine este Izvorul vieþii (cum zicem

noi în slavoslovie, mereu). Întru lumina Ta vom vedea luminã”.

În acea luminã a Lui strãlucea acum trupul Mântuitorului, faþa Lui…

Strãlucea neîncetat, dar îi face pe ucenici acum sã vadã. Cum spun

dumnezeieºtii Pãrinþi, bunãoarã Sfântul Simeon Noul Teolog, niciodatã slava lui

Dumnezeu n-a încetat a fi în Hristos. Dar, cu iconomie slava Lui se arãta. ªi câtã

vreme suntem în lumea aceasta, cu iconomie (adicã dupã mãsura puterii

noastre) se aratã slava Lui. ªi atunci, pe Tabor, ca sã-i scoatã pe ucenici din

panica, din spaima, din cãderea lor, le descoperã aceastã strãlucire a slavei Lui;

înainte de rãstignirea ºi moartea Lui pe cruce ºi aºezarea în mormânt.

ªi, cum o descrie mai departe, în aceastã strãlucire pe care ei o

contemplau acum, erau înãlþaþi (cugetaþi ºi înãlþaþi-vã, fraþilor!), li s-a arãtat

Ilie împreunã cu Moise, ºi vorbeau cu Iisus. Ilie, cel care fusese ridicat în nor de

luminã la cer, în carul de foc, precum ºtim; iar Moise, cel care primise pe

muntele sfânt Legea, ºi când a coborât cu ea, faþa lui strãlucea de lumina Legii –

datã tot prin Fiul, tot de Dumnezeu –, încât israeliþii nu puteau privi faþa lui

strãlucind ºi-ºi acopereau cu nãframe feþele lor. Aºa strãlucea acum faþa Lui,

aºa cum citim în una din cântãrile praznicului: “Cela ce cu Moise de demult a

grãit, prin închipuire atunci, în muntele Sinai, zicând: «Eu sunt Dumnezeu»,

Acesta iarãºi astãzi, în muntele Taborului Se schimbã la faþã, arãtând chipul cel

dintâi cu razele luminii” – ale luminii dumnezeieºti. ªi iarãºi zice: “În munte înalt

schimbându-Se la faþã Mântuitorul, având pe ucenicii cei mai aleºi, cu

preamãrire a strãlucit, arãtând cã de vor strãluci cu înãlþarea bunãtãþilor, se vor

învrednici ºi dumnezeieºtii mãriri. ªi, vorbind împreunã cu Hristos Moise ºi Ilie, a

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 10

arãtat cã peste cei vii ºi peste cei morþi stãpâneºte”. De ce? Peste cei vii, pentru

cã Ilie n-a mai murit atunci ºi viu a fost înãlþat la cer; dar ºi peste cei morþi, cãci

Moise murise. ªi El stãpâneºte ºi peste cei vii ºi peste cei morþi, Iisus Hristos,

Domnul nostru.

ªi “vorbeau (Moise ºi Ilie) despre cele ce aveau sã fie în Ierusalim...”. Adicã

despre prinderea Lui (întocmai cum spusese mai înainte), batjocura la care avea

sã fie pus din partea oamenilor… (ªi pânã în ziua de astãzi mai sunt unii… sã-i

ierte Domnul! Mântuitorul îi iartã; dacã ei se iartã pe ei… Dacã se vor cãi,

Mântuitorul a ºi spus cã-i iartã, cãci “pãcatul împotriva Fiului Omului se iartã; dar

împotriva Duhului Sfânt nu se iartã” – adicã pãcatul împotriva ta însuþi; tu nu te

ierþi). ªi atunci, vorbind despre ceea ce avea sã se petreacã în Ierusalim –

crucea, moartea ºi Învierea, ºi în duh Mântuitorul trãindu-le acestea toate4, Se

schimbase la faþã. Faþa Îi strãlucea ca Soarele, veºmintele albe ca lumina ºi

trupul întreg, prevestind Crucea ºi Învierea.

Acestea vorbea cu Moise ºi cu Ilie. ªi le arãta uceincilor: Nu vã fie teamã de

moarte! cãci moartea e taina prin care Eu voi rãstigni stricãciunea, pãcatul,

moartea lumii, ca sã împãrtãºesc lumii viaþa, învierea, schimbarea. Iar ca

arvunã, înainte de a se înfãptui acestea, aici, pe muntele Tabor, Se schimbã la

faþã. Iar Petru, iluminat fiind ºi el, ºi – credem ºi mãrturisim – ochi ºi urechi la ce

vorbea Mântuitorul cu Moise ºi cu Ilie, ºi simþind taina aceasta, cã, iatã, aici ºi

acum, pe muntele Tabor, crucea ºi învierea sunt mistuite, sunt arvunite,

împãrtãºite ca o pregustare, strigã: “Învãþãtorule, bine este ca noi sã fim aici; ºi

4Cum adesea ºi noi trãim în duh. De aceea spuneam cã sunt trei memorii:
mermoria sfântã a chipului lui Dumnezeu din om; memoria istoricã – faptele pe
care le petrecem noi; ºi memoria viitorului – lansarea gândului duhului nostru. ªi
numai omul poate sã trãiascã (numai sufletul lui, nu trupul; dar participã ºi
trupul, înalþã ºi trupul) ºi în trecut ºi în prezent ºi în viitor.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 11

sã facem trei colibe: Þie una, lui Moise una, lui Ilie una. Cãci nu ºtia ce sã spunã,

fiindcã erau înspãimântaþi” (Marcu 9, 5-6). Bine este nouã sã fim aici – altfel

spus: simþind cã în clipa aceasta e adunatã, e condensatã veºnicia, împãrãþia lui

Dumnezeu, nemurirea, sublimul, fericirea cea veºnicã; s-o înveºnicim! ªi, cum

spune un teolog (Dumnezeu sã-l odihneascã! Era om credincios ºi l-am cunoscut)

– Georges Habra: Petru poate ºi aceasta gândea: Doamne, de ce sã mai mergem

în Ierusalim? Nu ºtii ce ne aºteaptã în Ierusalim? Prinderea, batjocura fariseilor, a

cãrturarilor, judecatã (cine nu se înspãimântã de judecatã?)... Când aici e atât de

minunat, unde ne aflãm noi… Nu-i mai bine sã rãmânem aici? Dar, zice

Scriptura: “...neºtiind ce spunea”. Era uluit de tot ce se petrecea acolo.

ªi, mai departe: “...un nor îi umbrea”. Un nor, cum spun dumnezeieºtii

Pãrinþi, ca un cort; norul Duhului Sfânt. Pãi Duhul Sfânt este tocmai Cortul;

Duhul Sfânt este tocmai Sânul Dumnezeirii. Nu spune Evanghelia: “Pe

Dumnezeu nimeni nu L-a vãzut vreodatã. Fiul Cel Unul-Nãscut, Care este în

Sânul Tatãlui...”? (Ioan 1, 18). Deci Duhul Sfânt e Sânul, e Cortul, pentru noi, e

Biserica… În Maica Domnului Duhul Sfânt a umbrit ºi a fãcut-o pe ea sân al Fiului

lui Dumnezeu. Aºa ºi cu ucenicii: ca un sân dumnezeiesc era Duhul Sfânt, norul

luminii… O, Doamne, sã-L simþim! Totdeauna când simþim luminã divinã e de la

Duhul Sfânt. Cãci ne învãluie ºi ne cuprinde în luminã ºi în iubire Dumnezeu.

Aºa s-au simþit ucenicii atunci. ªi un glas s-a auzit atunci din nor. Adicã

Tatãl vorbeºte cu Fiul în Duhul Sfânt, Care a grãit prin prooroci. Lumina, iubirea,

cuvântul, puterea Duhului Sfânt – duhul înþelepciunii, duhul înþelegerii, duhul

sfatului, duhul cuvântului dumnezeiesc (ºtiþi darurile Duhului Sfânt), duhul

puterii (care te trezeºte), duhul cunoºtinþei, duhul temerii (de a nu pierde lumina

ºi iubirea). ªi glasul acela, pe care l-au auzit, a rostit aºa: “Acesta este Fiul Meu
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 12

cel iubit. Pe Acesta sã-L ascultaþi!”; era glasul Pãrintelui Ceresc; glasul din

adâncul ultim al veºniciei, al Tainei Tainelor. ªi Sfânta Treime întreagã era atunci

de faþã: Tatãl, Care a grãit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit...”, Fiul, Care era între

ucenici, din care în Duhul Sfânt au strãlucit faþa, veºmintele, muntele întreg, ºi

Duhul Sfânt, Care i-a învãluit ca un sân (cum te cuprinde în Bisericã). “Acesta

este Fiul Meu cel iubit. Pe Acesta sã-L ascultaþi!” – Nu vã temeþi! Nu vã

înspãimântaþi de cruce! nici de moarte; cãci dincolo de moarte e taina marii

schimbãri, e taina învierii, taina cea mai presus de toate câte ni s-au descoperit

în întreaga Creaþie; taina în care viaþa nu va mai cunoaºte umbra vreunui

sfârºit, ci va merge numai din luminã în luminã; în care, cum spune Mântuitorul,

va zice Dumnezeu celor care au înmulþit talanþii: “Slujitor bun ºi credincios,

peste puþin ai fost credincios, peste multe te voi pune; intrã în bucuria Domnului

tãu” (Matei 25, 21). Unica bucurie este a învierii, a biruirii morþii. De aceea zice

Tatãl: “Ascultaþi-L!” – nu vã temeþi! Temeþi-vã mai curând sã nu fie schimbare;

sã rãmâneþi încremeniþi. Nu-i mai mare tragedie decât sã rãmâi încremenit într-

o stare veche, în înþelepciunea lumii acesteia (dar care simt cã se trezeºte. Din

lumea ºtiinþei avem atâtea mesaje astãzi...). Sã nu rãmânem încremeniþi – o,

Doamne! – în aceste stãri atât de urâte, murdare, dezgustãtoare,

înspãimântãtoare, din care parcã uneori suntem ispitiþi sã gustãm – plãcerile

trupului, violenþele, puterea de a birui pe altul.

Pentru toate acestea, Schimbarea la faþã ºi Învierea ne descoperã viitorul

lumii: schimbarea, transfigurarea. Dar, înþelesul aparte al Schimbãrii la faþã, sã

nu-l uitãm, este acesta pe care Mântuitorul l-a prevestit ucenicilor; când, dupã

spaima lor cã, iatã, El va fi prins, rãstignit ºi omorât, i-a prevenit: “Adevãr

grãiesc vouã: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea (!) pânã ce
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 13

nu vor vedea împãrãþia lui Dumnezeu venind întru putere”. S-a petrecut, pe

Tabor, plinirea acestui cuvânt? Am înþeles noi? Pe Tabor aceasta s-a înfãptuit; ca

ei, ucenicii, înainte de a gusta moartea lor, sã vadã împãrãþia lui Dumnezeu

venind întru putere. Cãci pe Tabor aceasta a fost marea descoperire: a

împãrãþiei lui Dumnezeu oferitã omului de Hristos (cu porunca Tatãlui ºi în Duhul

Sfânt), ca o arvunã înainte de moarte. De ce înainte de moarte? Cãci apostolii,

când au auzit de moartea lui Hristos, s-au înspãimântat. ªi atunci: tocmai, înainte

de moartea voastrã, iatã, vã dau acest semn.

ªi acest semn, iubiþilor, sã nu uitãm – Dumnezeu nu e zgârcit ºi nu e

pãrtinitor –, îl dã tuturor; de noi þine sã fim vrednici sã primim acest semn. Ca

dovadã, nu l-a dat numai atunci, apostolilor; l-a mai dat ºi altã datã. Cui l-a mai

dat? Cine nu ºtie de dreptul Simeon?! Când Mântuitorul a fost adus atunci, la

patruzeci de zile, de cãtre Sfântã Maica Sa, zice Scriptura cã era un bãtrân, pe

nume Simeon, care aºtepta ºi el descoperirea lui Dumnezeu. Atunci, Maica

Domnului, venind la acel loc sfânt al templului, a ieºit dreptul Simeon, a luat

Pruncul ºi a rostit un cuvânt: “Acum, slobozeºte pe robul Tãu, Stãpâne...” (Luca

2, 29). De unde a þâºnit acest cuvânt? Ne spune Scriptura cã acest Simeon 5

5ªi de ce i se fãgãduise lui? Spune tradiþia sfântã cã dreptul Simeon a fost unul
dintre cei ºaptezeci ºi doi de bãrbaþi care au tradus Vechiul Testament în limba
greacã, pentru evreii din Alexandria (era o mare colonie de evrei. Iar Ptolomeu
Filadelful, regele cetãþii, a tratat cu învãþaþii din Ierusalim sã trimitã ºaptezeci ºi
doi de bãrbaþi sã traducã Vechiul Testament pentru colonia aceasta a evreilor
din Alexandria ºi ca sã-l aibã ei la îndemânã, pentru cã uitaserã limba, dar ºi
pentru cã orice lege publicã ce avea sã fie stabilitã de autoritãþi trebuia sã þinã
seamã de legea lor. Aºa cã trebuia sã cunoascã cetatea Alexandria legea
evreilor). Dar când a ajuns el la proorocul Isaia, la cap. 7 vers. 14: “Iatã, Fecioara
va lua în pântece ºi va naºte Fiu”, el parcã s-a oþãrât, s-a zborºit în inima lui: Pãi
cum, fecioara sã nascã? A considerat cã e greºealã ºi în loc de fecioarã a scris
tânãra. El a stat mult ºi s-a canonit pânã dupã miezul nopþii, cum se canoneºte
orice cãrturar. ªi a adormit aºa. Dimineaþã s-a apucat din nou de lucru. Dar în
locul în care corectase vede scris din nou tot Fecioara. ªi aºa trei zile la rând.
Atunci primeºte de la Dumnezeu fãgãduinþa: “N-ai sã vezi moartea pânã ce nu
vei vedea pe Hristosul Domnului”.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 14

primise fãgãduinþa Duhului Sfânt cã nu avea sã vadã moartea pânã ce nu va

vedea pe Hristosul Domnului (pe Mântuitorul, împãrãþia lui Dumnezeu în lume).

Acelaºi cuvânt cu cel pe care l-a spus Mântuitorul ucenicilor. Deci înainte de

moarte, în viaþa de aici. Înainte de marea schimbare, care e crucea ºi învierea,

þi se va da o arvunã, Simeoane! Petru, Iacov ºi Ioan, vi s-a dat aceastã arvunã!

Se dã oricãrui creºtin aceastã arvunã, ca sã nu se mai sperie de moarte (cãci

spune: “nu veþi gusta moartea...”).

De aceea ºi ucenicilor, atât de mult le-a stat în inimã acest cuvânt al

Mântuitorului încât iatã, Sfântul Apostol Petru, care a fost de faþã, mãrturiseºte

în Epistola a doua: “… vã voi aminti pururea, cu toate cã le ºtiþi ºi sunteþi

întãriþi întru adevãrul în care staþi (al Evangheliei). Socotesc, dar, cã este drept,

câtã vreme sunt în acest cort (în trupul acesta), sã vã þin treji, prin aducerea

aminte, fiindcã ºtiu cã degrabã voi lepãda cortul acesta, precum mi-a arãtat

Domnul nostru Iisus Hristos. Dar mã voi sili ca ºi dupã plecarea mea sã vã

amintiþi necontenit de acestea, pentru cã noi v-am adus la cunoºtinþã puterea

Domnului nostru Iisus Hristos ºi venirea Lui, nu luându-ne dupã basme

meºteºugite, ci fiindcã am vãzut slava Lui cu ochii noºtri (în acest cort). Cãci

El a primit de la Dumnezeu-Tatãl cinste ºi slavã atunci când, din înãlþimea

slavei, un glas ca acesta a venit cãtre El: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru

Care am binevoit». ªi acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pe când

eram cu Domnul în muntele cel sfânt. ªi avem cuvântul proorocesc întãrit, la

care bine faceþi luând aminte, ca la o fãclie ce strãluceºte în loc întunecos, pânã

când va strãluci ziua ºi Luceafãrul va rãsãri în inimile voastre.” (II Petru 1, 12-

18). – Mãrturia lui Petru, care fusese acolo. Petru aici vorbeºte întocmai despre

Schimbarea la faþã. Petru vãzuse Învierea, pentru care fusese ºi întemniþat de

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 15

farisei; ºi atunci, el spusese: “Noi nu putem tãcea despre cele ce am vãzut cu

ochii noºtri ºi am auzit cu urechile noastre” (Fapte 4, 20). Dar el aici vorbeºte de

Schimbarea la faþã, anume ca sã punã accentul ºi sã aºeze în gândul nostru cã

atât timp cât suntem în cortul acesta ºi nouã ne încredinþeazã Dumnezeu o

asemenea arvunã, o asemenea mângâiere, o asemenea înºtiinþare, o asemenea

pregustare, dacã vreþi, a Împãrãþiei, a biruirii morþii.

ªi atunci, aºa trebuie sã trãim noi ce ni s-a dãruit nouã de Dumnezeu (de

Mântuitorul Hristos în Biserica Lui, pe care a numit-o “Biserica Mea”) – în Sfintele

Lui Taine: Botezul, Mirul, Împãrtãºania cu Trupul ºi Sângele Lui, în cuvântul

Evangheliei Lui (Ori de câte ori îl citim sã simþim cã El ne vorbeºte, cum le-a

vorbit lor atunci: “Nu veþi gusta moartea pânã ce nu veþi vedea împãrãþia lui

Dumnezeu...”) în rugãciune, când vorbim cu El, în Bisericã; simþind cã într-

adevãr Biserica e sfinþitã în Duhul Sfânt, ca norul care odinioarã acoperea pe

ucenici; ca un sân; ca sânul Maicii Domnului, în care a fost odrãslit Hristos. Aºa e

Biserica; ºi aºa fiecare inimã. Ajutã-ne Doamne sã Te simþim pe Tine. ªi Tu ne-ai

fãgãduit ºi Tu întru nimic nu eºti zgârcit, Doamne, nu eºti pãrtinitor; ºi tuturor

celor care Te cheamã pe Tine cu inimã curatã ºi Te doresc cu dumnezeiescul dor,

le dãruieºti ceea ce ai dãruit apostolilor atunci pe Tabor, ceea ce ai dãruit

dreptului Simeon, ceea ce ai dãruit lui Moise când a primit Legea. ªi dacã atunci,

la Lege, “muntele care a fost întunecat ºi a tunat, acum, pe Tabor e cinstit ºi

sfânt, pe care au stãtut picioarele Tale, Doamne. Cã taina cea mai înainte de

veci acoperitã, înfricoºatã Schimbarea Ta la faþã în cele mai de pe urmã s-a

arãtat lui Petru, lui Ioan, lui Iacov. Aºa Doamne fã-ne ºi pe noi vrednici ca mai

înainte închipuind învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, pentru cei trei apostoli pe
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu SCHIMBAREA LA FAÞÃ 16

Tabor suindu-Te, la faþã Te-ai schimbat, cu luminã s-au acoperit ucenicii Tãi,

Cuvinte, ºi au vãzut atunci chipul Tãu dumnezeiesc”.

ªi noi ne rugãm acum, rostind cuvântul dumnezeiesc al serbãrii în Biserica

slavei Tale: “Schimbatu-Te-ai la faþã în munte, Hristoase Dumnezeule, arãtând

ucenicilor Tãi mãrirea Ta pe cât li se putea. Strãluceascã ºi nouã, pãcãtoºilor,

lumina Ta cea pururea fiitoare. Pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu,

Dãtãtorule de luminã, slavã Þie!”. Amin.