Sunteți pe pagina 1din 2

Iona

Marin Sorescu

Iona
Drama postbelica Teatru modern

Marin Sorescu
Piesa care i-a adus lui Marin Sorescu consacrarea ca dramaturg si pentru care a primit premiul Uniunii
Scriitorilor, este Iona, opera dramatica in care sunt prezente trasaturi ale teatrului modern.
Piesa are ca subtitlu Tragedie in patru tablouri si face parte din trilogia sugestiv intitulata Setea muntelui de
sare, alaturi de Matca si Paracliserul, toate avand titluri-metafore. Este un ciclu unitar prin problematica: setea de
absolut a omului.
Punctul de plecare al dramei, dupa cum o arata si titlul, se afla in mitul biblic a lui Iona, prorocul revoltat pe care
Dumnezeu l-a pedepsit pentru neascultare, tinandu-l trei zile si trei nopti in burta unui peste urias.
Marin Sorescu da noi semnificatii acestui mit, cu intentia vadita de a-l reactualiza intr-o viziune moderna. De
fapt, Iona se constituie intr-o parabola dramatica pe marginea unor probleme existentiale si genereaza o morala:
omul se afla in puterea destinului, al carui prizonier fara scapare este.
Tema piesei este singuratatea, framantarea omului in efortul de aflare a sinelui, ezitarea in a-si asuma constient
drumul in viata, motivul central fiind cel al labirintului prin metafora pestelui.
Problematica este diversificata de revolta omului impotriva destinului sau, ori de lipsa de comunicare sociala, ca
sursa a singuratatii.
Particularitatile compozitiei evidentiaza si ele noutatea teatrului lui Marin Sorescu. In text, nu mai exista
impartirea traditionala in acte si scene, piesa fiind alcatuita dintr-o succesiune de patru tablouri. Fiecare reprezinta un alt
context in care se afla personajul: in primul si ultimul tablou, Iona se afla afara, iar in tablourile mediane in interiorul
balenei.
Moderne sunt si decorurile neobisnuite: gura pestelui urias in care sta Iona (primul tablou), burtile pestilor prin
care acesta trece (tablourile II si III), plaja pustie, inconjurata de burti de peste (ultimul tablou). Toate sunt spatii
amenintatoare, claustrante, care genereaza sentimente traite de omul modern: grija, nelinistea, anxietatea, spleenul sau
povara limitelor.
Evident ca tot ceea ce se intampla pe scena nu trebuie interpretat in plan real. Rolul indicatiilor scenice este de a
ajuta la clarificarea semnificatiilor simbolice si de a oferi un sprijin pentru intelegerea problematicii textului.
Daca dramaturgia traditionala foloseste dialogul intre mai multe personaje, piesa lui Marin Sorescu este sustinuta
de un singur personaj, care vorbeste cu dublul sau launtric, despre viata si moarte, despre singuratate si nenoroc, intr-un
monolog care evidentiaza esecul comunicarii acestuia cu lumea si intoarcerea spre sine.
Universul dramatic al piesei se construieste treptat, nu prin acumulare de fapte, ci prin dialogul conflictual.
Treptat, personajul unic al piesei se divide in voci, exprimand fiecare o componenta a eului initial: Iona pescarul
(omul vazut in ipostaza de fiinta sociala), Iona visatorul (nazuind in somn sau treaz sa prinda pestele cel mare), Iona
victima (omul captiv destinului), Iona cautatorul (omul lucid care mediteaza asupra conditiei sale existentiale), Iona
luptatorul (omul care se opune absurdului existential), Iona iluminatul (omul hotarat sa razbata la lumina, sa-si
descopere libertatea de sine).

Iona

Marin Sorescu

Iona (caracterizare)
In expozitiune, Iona, personajul principal, eponim si simbolic, este un pescar oarecare, pe malul marii, fara
noroc la pesti. Ca sa-si repare imaginea de ghinionist, ea cu el un acvariu de pestisori si pescuieste cateva fate pentru a
dovedi lumii ca si el este un pescar cu noroc, la fel ca toti ceilalti. Acvariul este simbolul unui univers inchis, pervertit.
Visator si plin de sperante, naivul Iona ignora primejdia (gura pestelui care este gata sa-l inchida). Simtindu-se
singur, el isi inventeaza un dublu, cu care vorbeste mereu, pentru ca e tare greu sa fii singur. Sentimentul singuratatii
este si mai puternic atunci cand isi striga propriul nume, dar ecoul nu-i mai raspunde pentru ca s-a terminat.
Tot in primul tablou, personajul vorbeste despre marea plina de momeli frumos colorate (metafora vietii), in care
pestii (oamenii) alearga dupa cate o nada pana cand constata ca s-a terminat apa (viata).
Ideea este ca oamenii isi traiesc scurta lor viata intr-o agitatie inutila.
Un peste urias il inghite, iar acesta este inghitit la randu-i de un altul si un altul. Nesfarsitul sir de balene, care se
inghit una pe alta, simbolizeaza labirintul propriei vieti, pe care Iona il parcurge, si fixeaza motivul central al piesei.
Deci, iesirea dintr-un cerc al existentei inseamna patrunderea in altul si altul. Descoperim, totodata, aici, obsesia spatiului
inchis in care omul este condamnat sa fie un etern prizonier.
Pierdut in labirint, Iona incearca sa gaseasca iesirea. El isi vorbeste mereu, oferindu-si propria oglinda a
directiilor gresite pe care le-ar fi putut urma. O secventa semnificativa pentru definirea personajului este aceea in care
descopera ca are un cutit cu care incepe sa taie ferestre in burtile pestilor. E momentul in care eroul devine constient de
importanta actiunii si intelege ca existenta umana seamana cu lupta pentru supravietuire din universul marin, unde pestii
mici sunt devorati de cei mari. Astfel, el descopera ca fiintele umane au o dubla identitate: vanat si vanator, jucarie a
destinului si destin. Este jocul absurd, irational al existentei, dar omul trebuie sa lupte pentru a iesi. Ferestrele sapate in
peretii burtilor de peste sunt simboluri ale orizonturilor deschise spre necunoscut, dar si limite ale cunoasterii.
Daca pe parcursul captivitatii Iona parea sa se acomodeze cu absurdul lumii, finalul piesei este neasteptat. El
ajunge pe o plaja, la lumina, dar orizontul care i se arata il inspaimanta pentru ca si acesta este format dintr-un alt sir de
burti de peste. Dupa momentul de amnezie, eroul isi recastiga identitatea (Mi-am adus aminte: Iona, eu sunt Iona) si
urmeaza clipa revelatiei: toata viata sa a fost un drum gresit si ar fi trebuit sa aleaga calea inversa. Pentru a se salva,
prefera sa-si spintece propriul abdomen, eliberare care sta sub semnul sperantei: Razbim noi cumva la lumina!.
Unii comentatori vad in gestul final al lui Iona un pact cu diavolul, prin care personajul isi vinde sufletul pentru a
dobandi adevarul absolut.Criticul Nicolae Manolescu vede sinuciderea ca pe o salvare, in sensul ca personajul este gata
sa-si infrunte inca o data destinul.
Mijloacele de caracterizare ale personajului sunt determinate de specificul dramaticului: indicatiile scenice
subliniaza nevoia de libertate, revolta impotriva spatiului absurd; numele eroului e menit sa sugereze ideea de victima,
modul de gandire conformist sau inventiv; autocaracterizarea si atitudinea in fata destinului, dar si modul de
expunere care este exclusiv monologul.
In opinia mea, gestul sinuciderii din final este greu de acceptat fara ideea resemnarii in fata absurdului, dovedind
un esec existential. Eroul abandoneaza lupta, iar gestul sau avertizeaza ca absurdul nu poate fi depasit de unul singur.
Drama a omului sigur, a omului modern care traieste in mijlocul unei lumi ce-l face sa se simta abandonat,
Iona, de M. Sorescu este o parabola moderna in care se impletesc armonios elemente ale filozofiei existentialiste cu
elemente ale literaturii absurdului.