Herodot-Cartea IV

Dupa ce cucerise Babilonul, Darius a pornit o campanie impotriva scitilor ca

pedeapsa pentru ca au navalit in Media. In timpul domniei fiilor lui Targitaos se
povesteste ca au cazut din cer trei obiecte din aur: un plug, un jug si o cupa si
despre cum era pazit aurul sfant, . Se povesteste ca Heracles insusi , cand mana
vacile lui Geryon a ajuns in aceasta parte a lumii, unde s-a impreunat cu o femeie
jumatate fata, jumatate vipera in schimbul iepelor ratacite, zamislind trei feciori,
care ajunsi la varsta barbatiei, vor invata sa traga cu arcul si cingatoarea.
Agathyrsos si Gelonos n-au reusit si au fost alungati, doar Skythes, care a reusit
sa traga a ramas. O alta poveste spune ca scitii nomazi, impinsi in lupte cu
massageti, si-au stramutat salasurile peste fluviul Araxes, pe pamantul
cimerienilor.Poporul cimerian considerand ca trebuie sa paraseasca locul sau sa
lupte, Regii cimerieni, impartindu-se in doua tabere, au pornit sa lupte reciproc
pana au fost ucisi si ingropati de gloata cimerienilor care au parasit ulterior
tinutul. Scitii au ocupat tinutul pustiu. Aristeas, fiul lui Caystrobios, poet epic din
Proconnesos, indrumat de luminile de la Phoibos, a ajuns in tinutul issedonilor,
grifonilor, hyperboreilor si arimaspiilor cu un singur ochi.Herodot enumera
neamurile de locuitori care se insirau de-a lungul fluviului Hypanis, la apus de
Borysthenes: callipizii-eleno-sciti, alazonii si callipizii(care se hranesc cu cereale si
legume), scitii plugari (care seamana grau ca sa-l vanda), neurii, urmat de un
tinut nelocuit de oameni. Peste Borysthens, in Hylaia, locuiesc scitii agricultoriborysthenitii, iar dincolo de ei se intinde un desert, dincolo locuiesc androfagii. La
rasarit de fluviul Panticapes, locuiesc scitii nomazi, care nu seamana si nici nu
ara. Dincolo de Gerrhos se afla salasurile regilor, scitii cei viteji si numerosi ce se
intind pana in Taurida, spre rasarit pana la valea sapata de feciorii sclavilor orbi
so pana la targul Cremnoi de langa lacul Maeotis, unele triburi ating fluviu Tanais.
Spre miazanoapte, mai sus de scitii regali, salasluiau melanhelenii, mai sus de ei
fiind mlastini si pustietate.Dincolo de Tanais salasluiau Saromatii, budinii si
vanatorii tissageti si iurcillii. La poalele unor munti inalti se zareau asezarile unor
oameni plesuvi din nastere-argipei, cu nas turtit si falci puternice care se hraneau
din pomul pontic din ca caror roade faceau un must gros si negru si il beau
amestecat cu lapte si turte. Nu purtau arme si nici nu prea aveau vite, se spunea
despre ei ca sunt sfinti si judecau pricinile vecinilor.Dincolo de argipeii, se
povestesc ca in munti ar locui oameni cu picioare e capra care dormeau 6 luni pe
an.La issedoni, cand moare un tata, toate rudele ii aduc oi si le spinteca si pe ele
si pe stapanul mort, le amesteca carnea la un loc pentru ospat, iar capul mortului
bine curatat si poleit cu aur, venerat asemeni unui idol,aducanduse-i jerfe.
Barbatii si femeile se bucurau de aceleasi drepturi. Se invecinau cu oamenii cu
un singur ochi si grifonii pazitorii de aur. Iernile tinutului erau grele, gerul era de
neindurat timp de 8 luni. Despre hyperboreii nu se stiu multe, dar de la care au
primit prinoase invelite in paie, povestindu-se povestea fecioarelor hyperborene
care au adus prinoase la Delos sau despre Abaris care a calatorit in jurul
lumii.Scitii statorniceau un singur fel de jertfa: animalul de jertfa ramanea in
picioare, impiedicat cu o funie la picioarele din fata, preotul jertfitor il trage de un
capat al funiei din spate, trantindu-l si strica cu gras pe zeul caruia ii inchina
jertfa, aruncau un lat in jurul gatului, vara un bat in lant si il rasuceste pana il
sugruma, fara sa apinda focul si il jupuieste de piele ca sa-i fiarba carnea.

Pentru ca lemul lipsea, bagau carnea in caldari, o fierbeau la focul facut cu oasele
animalelor jertfite sau varau toata carneai intr-un burduf facut din pantecele
animalelor, turnau apa peste carne si dedesubt aprindeau un foc de oase. Scitii
sacrificau caii si vite si le aruncau maruintaiele inaintea lor.Se inchiau zeilor cu
nume grecesti: Histia, Zeus , Gaia, Apollo-Goitosyros, Afrodita-Argimpasa,
Poseidon-Thagimasadas, Papaios- Api. Ridicau statui si temple decat lui
Ares.Ingramadeau peste movila 150 de carute cu crengi si se infingea un pumnal
de fier in varf, aducandu-i jertfe anuale. Sacrificau si prizonierii de razboi,
turnandu-le vin pe capul victimelor, ii injunghiau si varsau sangele peste
pumnal.La razboi, cand un scit dobora pentru prima oara un dusman, bea din
sangele lui.Capetele celor ucisi in lupta erau aduse regelui pentru a primi prada,
le jupuia pielea si isi faceau stergare pe care le atarneau de fraul calului. Cine
avea mai multe stergare era cel mai viteaz. Isi faceau si mantale de purtat,
smulgeau unghiile victimelor din care faceau capac la tolba. Multi jupuiau pielea
intreaga a victimelor, purtand-o calare. Din capetele si celor huliti, acoperindu-le
cu o piele de bou crud si pe dinauntru poleindu-le cu aur, faceau pocale. Anual,
fiecare carmuitor al unui tinut, amesteca intr-un crater vin cu apa si din el beau
doar scitii care au ucis dusmani, cei care nu beau, erau coplesiti de dispret si
rusine. Cei care doborasera mai multi dusmani, beau din doua cupe deodata.
Scitii prezicatori ghiceau din multe nuiele de salcie. Cand regele scitilor era
bolnav, trimitea dupa cei trei mai buni vrajitori. Vracii inselatori erau arsi pe care
umplute cu vreascuri, trase de boi. Cand depuneau juramant, turnau vin intr-o
cupa de pamant, il amestecau cu sangele celor care jurau, rosteau rugaciuni, si
beau din cupa cei care s-au legat prin juramant.Cand murea regele, scitii sapau in
pamant o groapa mare si patrata, iar trupul depus era invelit cu un strat de
ceara, pantecele deschis si curatat bine, umplut cu caprisor pisat, mirodenii,
samanta de patrunjel si anason, cusut apoi la loc si dus intr-o caruta la un alt
neam. Cei care primeau lesul purtat cu alai, isi taiau nitel din ureche, isi tundeau
parul din jurul capului, isi faceau crestaturi in jurul bratului, isi zgariau fruntea si
nasul, iar mana stanga si-o strapungeau cu sageti.Dupa un lung ocol, ducand
lesul la toate neamurile, ajung pe meleagurile gerrghienilor, cei mai indepartati,
unde se aflau mormintele. Asezau lesul in mormant, pe un pat de verdeata, infig
sulite de o parte si alta a lesului, sprijina de ele barne de lemn si le acopereau cu
rogojini, iar dupa ce au sugrumat pe una din tiitoarele regelui, pe paharnic,
bucatar, grajdar , sluga, cranicul si caii, aducand cupele de aur, toti laolalta
inalta deasupra o movia. La un an dupa, sugrumau 50 de slugi si 50 de cai. La
scitii de rand, lesul era purtat la prieteni 40 zile si apoi era ingropat. Scitii nu se
spalau, se purificau infingand in pamant trei prajini si acoperindule cu paturi de
lana, si intr-o albie asezata inauntrul parilor si paturilor, auncau pietre inrosite la
foc. Luau semintele de canepa , se strecurau sub cortul facut din paturi si le
aruncau peste pietrele incins, scotand un fun parfumat. Ametiti de dogoarea
aburului, scitii urlau. Femeile isi macinau lemn de chiparos, cedru, tamaie,
picurand apa si rumegus, formand o coca groasa, si-l intindeau pe tot trupul si pe
fata, iar a doua zi il dadea jos.Scitii se fereau cumplit de obiceiurile straine si ii
invinuiau pe greci pentru cultul lui Bacchus preluat de la ei.Aflat in campanie
impotriva scitilor, cand ajunge la Istru, ii supune pe geti, care se credeau
nemuritori si cei mai viteji dintre traci. Ei se jertfeau lui Zamolxis, fiind trasi in

varfurile sulitelor. Daca mureau, zeul era binevoitor, daca nu murea, il invinuiau
pe sol, hulindu-l ca a fost un om rau.
Cand tuna si fulgera, tracii trageau cu sagetile spre cer, si isi amenintau zeul, caci
eu nu recunosteau alt zeu in afara de al lor. Se spune ca Zamolxis ar fi fost
sclavul lui Pytagoras. Castigandu-si libertatea, a dobandit avere si s-a intors
bogat printre ai lui. Cum tracii erau saraci si el botat, obisnuit cu obiceiurile
ioniene, a cladit o sala de primire in care ii ospata pe cetatenii de frunte,
vorbindu-le despre viata de apoi. A pus sa i se cladeasca o locuinta subterana,
unde coborase trei ani sa stea ascuns. Herodot socotea ca Zamolxis traise inainte
de Pytagoras.Scitii au trimis soli ca sa apeleze la vecinii lor, neptand sa faca fata
ostii numeroase a lui Darius. S-au adresat regii taurilor, agatirsilor, neurilor,
androfagilor, melanhlenilor, gelonilor, budinilor si sauromatilor.Taurii jertfeau
Fecioarei pe strainii naufragiati si pe grecii prinsi, izbindu-i cu maciuca in cap,
infingandu-le capetele in pari.Le infingeau capetele dusmanilor in tepe si traiau
din talharie pe mare si din prazile de razboi.Agatirsii purtau podoabe de aur ,
Neurii traiau in tara serpilor, erau vrajitori care se preschimbau in lupi; androfagii
erau cei mai salbatici, erau nomazi, purtau imbracaminte ca scitii si mancau
carne de oameni. Melanhlemii purtau vesminte negre si aveau obiceiuri scite.
Budinii aveau ochi albastri si par roscat, au intemeiat un oras din lemn-Gelonos si
il celebrau pe Dionysos, erau nomazi si mancau ciocalai de pin. Gelonii lucrau
pamantul, consumau cereale si aveau gradini, traind intr-un tinut paduros.
Despre sauromati se spune ca s-au luptat cu amazoanele. Sciti, nemaivrand sa le
omoare, au trimis tineri flacai sa-si aseze corturile in apropierea lor cu gandul de
a face copii cu ele. Fiecare tanar si-a luat de sotie o amazoana, si-au luat partea
cuvenita de avere, si au plecat dincolo de Tanais. Femeile calareau si vanau, si
nu se puteau casatori pana nu ucideau un dusman.Campania lui Darius a esuat,
scitii invingandu-l.

Tucidide
Discursurile lui Pericle:
Pericle isi mentinea parerea ca atenienii nu trebuie sa cedeze peleponesienilor si
le da sfaturi.Spunea ca era evident ca lacedemonienii conspirau impotriva
atenienilor. Se stabilise ca si unii si altii sa-si dea si sa primeasca reciproc
satisfactie, si fiecare sa pastreze ceea ce aveau; ca peleloponesienii vor sa
transeze diferendele prin razboi decat prin tratative si veneau ca sa le ordone si
sa-i acuze, cerand sa se retraga de la Potideea, sa lase autonomie Eginei si sa
anulese decretul megarienilor. Daca nu ar fi anulat decretul megarienilor, n-ar
mai fi fost razboi.Vor purta razboi pentru atingerea telurilor neinsemnate si sa nu
lase prilej gandului dea se invinui pentru izbucnirea razboiului. Spunea ca vor
face propuneri mari, socotindu-i de frica sa accepte. Dar respingand ferm
propunerile, le vor ipune sa trateze cu ei pe picior de egalitate.Le spunea sa se
hotareasca sau sa cedeze inainte de a primi o lovitura. Sa nu cedeze pentru un
motiv important, nici pentru un motiv neinsemnat si sa nu pastreze cu teama ce
au dobandit.Impunerea unei foarte mari sau foarte mici pretentii constituie

aceeasi reducere in sclavie, inainte de judecata, de niste oameni semeilor lor,

egali in drepturi.
In ce privea razboiul si mijloacele acestora, le spunea ca nu sunt slabi.
Peloponesienii isi lucrau singuri pamantul, iar bani nu au nici particulari si nici
visterie publica, apoi in razboaiele indelungate si purtate pe mari erau
neincercati, pentru ei, din pricina saraciei, duceau impotriva altora razboaie
scurte.Spunea ca nu se puteau echipa cu corabii, nici sa trimita armate pedestre
in afara, ceea ce le impunea sa-si nu poata chibzui interesele particulare, sa
cheltuie din banii proprii si sa fie si izolati de patrie prin mare.Prisourile de avere
ale cetatenilor sustineau razboaiele mai mult decat impozitele fortate. Oamenii
care isi lucrau singuri pamantul erau mai dispusi sa se ofere la razboaie cu
propria lor persoana, decat cu bani, fiindca erau incredintati ca e posibil sa scape
de primejdii, iar de pe alta parte, nu erau siguri ca si-ar fi cheltuit averea inainte
de terminarea razboiului, mai ales daca razboiul se prelungea peste asteptarile
lor.Peloponesienii si aliatii lor erau in stare sa reziste intr-o singura lupta
impotriva elenilor, dar nu puteau sa poarte razboi impotriva unei armate care nu
era egala cu a lor, deoarece neavand un singur sfat, toti au drept egal de vot, si
netinand de acelasi neam, se grabeau fiecare sa-si rezolve propriile interese,
neducand nimic la bun sfarsit.Unii voiau cu ardoare sa pedepseasca pe cineva,
altii sa vateme si isi vedeau de interesele lor particulare.Niciunul nu-si dadea
seama ca prin nepasare se vor produce pagube interesului comun.Cea mai mare
piedica pentru ei o vor constitui cheltuielile banesti. Nici tactica lor de a
inconjura un dusman cu fortificatii, nici flota lor nu puteau sa inspire teama.Daca
ar constitui o citadela, ar aduce pagube Atenei, facand incursiuni si provocand
dezertari printre sclavii acestora, dar nu vor putea ridica fortificatii.Spuneau ca
atenienii au capatat experienta in razboiul terestru din cel maritim, decat au
dobandit ei din razboiul naval din cel terestru, nefiind cunoscatori ai marii. Caci
nici atenienii , care continuau sa capete experienta navala, imediat dupa
confruntarea cu mezii, nu au aprofundat-o, si cum ar putea realiza ceva deosebit
niste agricultori si nu marinari, care nu vor fi lasati nici sa se pregateasca, pentru
ca vor fi asediati de corabiile ateniene?Spunea ca navigatia e un mestesug care
nu este ingaduit sa o practici la intamplare, sa nu jeleasca dupa case si pamant
caci oameii le procura, ca vor supravietui in razboi, care este inevitabil si ca
trebuie sa mentina puterea polisului, pedepsind inamicii prin orice mijloace si sa
se straduiasca sa o predea urmasilor.
Pericle in cel de-al doilea discurs declara ca este frumos sa fie laudati si rostiti la
inmormantarea numele celor cazuti in razboaie, iar celor bravi sa li se aduca
cinstire cu fapta, iar credinta in autenticitatea virtutilor mai multor oameni sa nu
fie puse in primejdie de a depinde de om, care vorbeste bine sau rau. Li se cuvine
strabunilor sa li se aduca cinstire, care le-au predat o tara libera datorita virtutii
lor, fiind vrednici de lauda, deoarece, adaugand cu truda, la tara care o primisera,
dominatia pe care au primit-o mostenire, respingand cu insufletire pe dusmanii
eleni sau barbari. Au pregatit o cetate care isi poate satisface nevoile in pace si in
razboi.Le arata cu ce constitutie si moravuri, stapanirea a ajuns mare.

Aveau o constitutie care nu imita legile vecinilor si ca cetatea lor e condusa de

mai multi cetateni in democratie, ca toti sunt egali. In influenta politica, fiecare
este preferat dupa cum se distinge prin ceva si nu dupa categorie sociala, ci mai
mult prin virtute. Spunea ca atenienii se deosebeau de dusmani prin pregatirile
militare, nu se bizuiau pe fasturi amagitoare, despre entuziasmul cu care
savarseau faptele, in ce privea educatia, lacedomonienii cautau inca de tineri,
prin exercitii obositoare, deprindeau sa fie curajosi, pe cand atenienii duceau o
viaa iam idestinsa.Iubeau frumosul, ducand o viata simpla, si filosofau fara sa
moleseasca. Si nu-si castigau prietenii nu primind, ci facand servicii.Este mai
capabil cel care face un serviciu sa-si pastreze recunostiinta altuia, facabd servii,
fara constrangerea temerii, nu gandindu-se la interes, ci avand siguranta
libertatii. Cetatea Atena este o educatoare a Eladei, dovedindu-se mai presus de
faima pe care o are, spunand ca nu vor avea nevoie de un Homer care sa-i
desfete in versuri, caci adevarul va inlocui fictiunea faptelor.Nici unul nu s-a lasat
molesit de bogatie, socotind ca-i mai de pret sa se bucure de ea, nici nu a
amanat avantarea in primejdie in nadejdea ca scapand de saracie, ar putea sa
se imbogateasca. Este datoria lor sa reziste dusmanului si sa sufere mai debraba
decat sa se salveze cedand, scapand de faima uratam sustinand lupta. Cei
ramasi sa-si doreasca o viata mai sigura si sa-i imite pe oamenii ilustri. Fericirea
este libertatea, iar libertatea este bravura. Pentru un barbat cu demnitate,
naruirea in molesire este mai dureroasa decat moartea fara durere.Trebuie sa
reziste durerii si in nadejdea ca vor face alti copii. Onoarea nepieritoare produce
incantare, si nu castigul de bani, realizat la o varsta nefolisitoare.

Socotea in al treilea discurs pentru a tempera mania cetatenilor ca o cetate

aduce mai multe foloase fiecarui cetatean, intregul ei prosperand.Daca un om se
simte multumit numai in ceea ce-l priveste pe el, daca patria este distrusa se
prabuseste si el o data cu ea, dar daca o duce greu intr-o cetate fericita, se
salveaza cu mult mai usor. O cetate poate sa suporte nenorocirile particulare ale

fiecarui cetatean, dar nu fiecare cetatean nu poate sa suporte pe ele.Cei care au

pornit razboiul si desi o duceau bine, au savarsit o nebunie.Trebuiau sa reziste
celor mai mari nenorociri si sa nu-si intunece prestigiul si devenind insensibili la
durerile personale, sa se ingrijeasca de salvarea comunitatii.Este mai rusinos sa
fii despuiat de ceea ce ai decat sa eduezi in efortul de a le dobandi, si sa mearga
impotriva dusmanului nu numai insufletiti de curaj nestirbit, ci si de dispret.
Inteligenta, daca este insotita de dispret pentru dusman si se increde mai putin in
speranta, a carei forta se dovedeste mai ales in momentele grele, ofera un curaj
temeinic cand sansele sunt egale cu ale dusmanului.Sa lupte in onoarea cetatii,
care izvoraste din dominatia exercitata si de care ei se bucuram sa nu fuga de
eforturi si sa nu urmareasca dobandirea onorurilor.Sa nu socoteasca ca lupta
pentru un singur tel si sa nu atraga sclavia in loc de libertate si sa nu se
desprinda de dominatie. Cetatea nu trebuie sa cedeze unor nenorociri precum
ciuma, chiar daca se vor poticni candva caci este prin firea lucrurilor sa urmeze
descresterea.Ura nu dainuieste mult timp, pe cand stralucirea, caee o urmeaza
de indata si gloria, raman vesnic amintite. Sa chibzuiasca si penru viitor si pentru
prezent onorabil si sa le dobandeasca pe amandoua si sa nu negocieze cu
spartanii, nici sa arate ca sunt presati.Sa se poarte cu aceia, care in fata
nenorocirilor , nu sunt abatuti de cuget, iar cu fapta rezista mult, aceia sunt cei
mai puternici si printre cetati si printe particulari.
Polybius

Polybius sustine ca invatatura desprinsa din istorie este cea mai temeinica
educatie si pregatire pentru treburile politice si cea mai buna, singura si stralucita
invatatura, ce te face sa suporti cu demnitate schimbarile soartei prin amintirea
peripetiilor altora.Scrie ca persii dobandisera pentru catva timp o mare imparatie
si o mare putere, cutezand sa treaca de marginile Asiei, macedonienii si-au luptat
pentru obtinerea hegemoniei asupra elenilor si au dobandit-o dupa 12 ani,
stapanind din Europa de la tarmurile Adriaticii pana la fluviul Istru, Asia nimicind
puterea persilor. Romanii au supus intreaga lume, faurind o mare putere, pe care
nici urmasii nu o vor putea intrece.Inceputurile istoriei are loc de la a 140-a
olimpiada, pe vremea lui Filip care a purtat razboiul impotriva etelonienilor, si
razboiul dintre Antioch si Ptolemeu pentru Siria, iar in regiunile Italiei si Libiei
razboiul dintre romani si caraginezi-razboiul lui Hannibal.Romanii foloseau
mijloacele cele mai potrivite, care au pornit sa-si realizeze gandurile si au dus la
bun sfarsit aceasta cucerire si stapanire a intregii lumi.
Polybius s-a considerat determinat sa scrie istorie pentru ca nimeni n-a compus
pe vremea sa istoria universala.Scrie despre batalia de la Aigos- Potamoi si
batalia de la Leuctra in care lacedemonienii incheiara cu regele persilor pacea lui
Antalcidas, Dyonisios cel Batran care invinse elenii din Italia in lupta de la
Elleporos, asediul Rhegium, si cucerirea Romei de catre gali. Romanii si-au
redobnandit patria si i-au supus pe tirenieni si samniti, pe celtii din Italia si l-au
izgonit pe Pirus. In cartea a III-a istoriseste despre cel de-al doilea razboi punic,
despre navalirea cartaginezilor in Italia si luptele cu Filip Macedoneanul. Include

razboaiele romanilor si cartaginezilor in Iberia, Libia si Sicilia, razboaiele lui

Eumenes impotriva lui Prusias si a galatilor, si Farnace. Era evident ca toti erau
nevoiti sa asculte de romani si sa se supuna invingatorilor. Este evidentiala
razboiul impotriva celtiberilro si vaccaeilor, si cartaginezilor impotriva libienilor,
despre razboiul lui Attalos si Prusias si despre campania lui Alexandru in
Asia.Pricina celui de-al doilea razboi punic a fost nedreptatea facuta saguntinilor
lui Hannibal si dorinta de dominatie a lui Hasdrubal. Polybius scrie despre
diferitele forme de stat : regalitatea, aristocratia si democratia , monarhie,
oligarhie si olhocratie si despre constitutia lacedemoniana a lui Licurg si despre
cum se poate ajunge la tiranie.

Titus Livius-Cartea XXI

Hannibal, fiind trimis in Spania, a izbutit sa atraga de partea sa intreaga

armata.Veteranilor li se parea ca in randurile lor s-a intors un Hamilcar intinerit,
gasind in fiinta lui aceeasi strasnicie si acelasi foc in priviri, aceleasi trasaturi ale
fetei, aceeasi infatisare. Dar in scurta vreme, Hannibal a facut ca faima tatalui
sau sa insemne foarte putin de a sa pentru castigarea dragostei trupelor.
Nicicand pe lume nu fusese o fiinta mai bine inzestrata cu insusiri atat de feluritesi de ascultare si de poruncire. Cu anevointa se putea da seama cui era el mai
grag: Comandantului sau ostasilor? Nici Hasdrubal nu avea preferinte pentru
vreun altul caruia sa-i dea vreo insarcinare de capetenie, mai ales atunci cand era
nevoie sa se intreprinda vreo actiune cu strasnicie si iscusinta, si nici ostasii nu se
incredeau sau se incumetau la vreo fapta sub vreun alt comandant. Cand infrunta
primejdiile, Hannibal era cel mai cutezator dintre toti, iar in toiul pericolelor
dovedea cea mai mare chibzuinta. Nu-i istovea nici un fel de truda trupul, si nimic
nu putea sa-i incovoaie nici sufletul. Hannibal era rabdator si la frig si la arsita,
cumparat la mancare si bautura, dupa care nu jinduia niciodata, ci numai atat cat
ii cereau nevoile firesti, si nu placerile. Pentru veghe si somn nu mai tineau
seama ca e zi sau noapte; numai dupa ce-si termina treburile Hannibal harazea
odihnei ce ii mai ramanea din timp; insa nici aceea in asternut moale sau in
tacere desavarsita. Multi l-au vazut pe Hannibal odihnindu-se adesea pe
pamantul gol, acoperit numai cu o manta ostaseasca, in mijlocul strajilor, la
posturile de veghe. In ce priveste vesmintele, Hannibal nu se deosebea prin nimic
de cei cu el in rang. El era indeobste cunoscut dupa armele si caii sai. Era de
departe cel mai bun si dintre calareti, si dintre pedestrasi. La lupta pornea
intotodeauna cel dintai si iesea din incaierare cel din urma.
Aceste insusiri atat de deosebite ale lui Hannibal erau precumpanite de cusururi
la fel de mari, era neomenos de crud, in fiinta lui salasluind o perfidie mai mult
decat punica; pentru el nu exista nici adevar, nimic sfant. El n-avea teama nici de
zei, nu respecta nici un juramant, nici o opreliste din partea credintei. Inzestrat cu
aceste insusiri si bune si rele, Hannibal a slujit timp de trei ani sub comanda lui
Hasdrubal, nelasand deoparte nici o fapta care trebuia prevazuta sau savarsita
de un viitor mare comandant.

Cartea XXII
Consulul Cn. Servilius se straduia sa impace mania zeilor la Roma si strangea
oastea, in timp ce Hannibal a parasit tabara de iarna fiindca a primit vestea ca
consulul Flaminius a ajuns la Arretium.Fiind un drum lung, Hannibal a cautat o
ocolire prin smarcurile raului Arnus, multi ostasi si mercenari gali pierzandu-si
vietile.Gasind un loc uscat, isi intocmi tabara.Aflase de la iscoade ca armata
romana se gasea in jurul cetatii Arretium, straduindu-se sa afle planul si tinta
urmarita de consul.Consulul Flaminius nu tinea seama de legi si de respectul
cuvenit maretiei senatului si nici nu era temator fata de zei. Se credea ca va
actiona cu semetie si pripit. De aceea, cartaginezul se caznea sa-l intarate si sa-l
atate pe consul pentru a-i da frau liber naravurilor. Lasandu-l pe inamic la stanga
pozitiilor sale, Hannibal se intreapta spre Faesculae, ca sa prade centrul tinutului
etrusc. Vazand armata punica si cum jefuia satele, Flaminius nu s-a mai
conformat planului Senatului si a poruncit inaintarea. Dupa ce isi descarca mania
pentru ca dorea sa actioneze si nu sa astepte sa se conformeze planurilor si
porunceste scoaterea steagurilor, se prevestesc semne rele: el se prabuseste de
pe cal, iar un stegar n-a putut smulge un steag din pamant.Hannibal pustea in
lung si-n lat intregul tinut dintre Cortona si Lacul Trasimane si isi randuieste
tabara unde isi stationeaza trupele de africani si hispani. Flaminius ajunge langa
lac, traversand trecatoarea si a doua zi, cand armata romana a inceput sa se
desfasoare pe sesul mai larg, a zarit numai trupele inamice din fata, nebagand in
seama ca mai erau si alti inamici ascunsi prin ascunzatori . Cand Punul si-a vazut
atinsa tinta asa cum dorise, armata romana prinsa intre lac si munti si inconjurata
de trupele sale, a dat tuturor alor sai semnalul de atac. Cartagnezii se napusteau
asupra romanilor, pentru care fusese un atac neasteptat si neprevazut. Armata
romana a prins de veste ca a fost incercuita. Unitatile romane au fost izbite din
fata si din coaste pana sa se oranduiasca indeajuns in linie de bataie sau sa-si
pregateasca armele pentru atac si sa-si scoata sabiile din teaca.Consulul
Flaminius isi stapani firea cand vazu ca toti ostasii erau cuprinsi de spaima, el isi
randuieste din nou, ii imbarbateaza si le da porunca sa nu dea inapoi si sa
lupte.Dupa trei ore de lupte haotice, si consulul insusi a fost rapus de o lance.
6000 de ostasi au scapa din avangarda, insa au fost pusi in lanturi ulterior . 15
000 de romani au fost rapusi, 10 000 au fugit si s-au risipit prin Etruria, din
randurile inamice cazand 2500.La Roma, la stirea infrangerii ,s-a starnit o
nemaintalnita spaima si invalmaseala in randurile cetatenilor. Apoi, cei 4000 de
calareti trimisi de consulul Servilius in ajutorul colegului sau, avand in frunte pe
propraetorul C.Centenius au fost inconjurati de Hannibal in Umbria. Poporul
roman a fost desemnat sa-l desemneze pe Fabius Maximus in functia de dictator
si pe Muncius Rufus in functia de comandant al cavaleriei. Au primit ordine de la
Senat sa intareasca zidurile si turnurile cetatii, sa instaleze posturi si puncte de
sprijin si sa rupa podurile de peste ape.
Hannibal a venit la Spoletium si a pustit tinutul, apoi a s-a indreptat spre Picenum
unde si-a asezat tabara cateva zile, si apoi, pustieste satele si ogoarele din
Praetutianum si Hadrianum. Fabius a considerat ca nerespectarea zeilor a dus la
infrangerile catastrofale si a initiat o serie de ceremonii , jertfe si rugaciuni, apoi a
trecut la recrutarea cetatenilor si intarirea fortelor.

TACITUS- Cartea I
Senatorii ii adresau rugaminti lui Tiberius, dar el le vorbea despre marimea
imperiului, spunand ca numai divinul Augustus a putut sa duca o asemenea
povara. Chemat sa-si asume o parte din treburile statului, intelese prin
experienta cat de grea si de supusa capriciilor soartei este sarcina de a conduce
totul.Nu trebuia sa se lase totul in seama unui singur om intr-un stat ce se sprijina
pe multi barbati de seama, acestia indeplinind mai usor treburile statului, daca isi
vor uni eforturile. Discursul avea mai multa noblete decat buna credinta. Cand
Tiberius incerca sa-si ascunda adanc gandurile, ele erau infasurate in obscuritate
si ambiguitate. Cand Tiberius poruncea sa i se aduca condica si sa i se dea citire,
senatorii se revarsau in plansete, lacrimi si juraminte, intinzand mainile spre zei ,
spre statuia lui Augustus si spre genunchii lui Tiberius. In condica se cuprindeu
resursele statului, numarul cetatenilor si celor sub arme, numarul flotelor,
regatelor si provinciilor, veniturile din impozitele indirecte si directe, cheltuielile
obligatorii si gratificatiile. Toate initiate de Augustus, care sfatuise ca imperiul sa
se pastreze in hotarele de atunci, fara sa stie de frica sau de invidie.
Senatul se cobora in cele mai injositoare rugaminti,Tiberius spunea ca daca nu
era capabil sa conduca statul, ar primi conducerea de orice sector al acestuia i sar incredinta. Asinius Gallus il intreaba ce parte a conducerii statului ar vrea.
Tiberius, ramas tacut, reculegandu-se, raspunse ca nu este potrivit cu modestia
lui sa aleaga sau sa refuze ceva dintr-o sarcina de care ar prefera sa fie scutit cu
totul. Gallus ii spuse ca il intrebase daca poate sa dovedeasca ca unul este corpul
statului si acesta trebuie sa fie condus de o singura vointa, nu ca sa desparta
lucruri care nu se pot separa. A adaugat un elogiu la adresa lui Augustus si i-a
cerut lui Tiberius sa-si aminteasca de propriile victorii in razboaie si de ce tot
facuse stralucit in timp de pace vreme de ani. Mania lui Tiberius nu se potolise,
detestandu-l ca o luase in casatorie pe fiica lui Marcus Agrippa, fosta lui sotie, si
urzea planuri ce depasea pe cele de simplu cetatean, pastrand trufia mostenita
de la Asinius Pollio, tatal sau.

Cartea VI
In timpul consulilor Paulus Fabius si L. Vitellius, in Egipt, dupa secole, isi facu
aparitia Pasarea Phoenix, la care bastinasii invatati si grecii se minunau sa
discute despre ea.

La Roma, unde uciderile se tineau lant, Pomponius Labeo, care guvernase in

Moesia, s-a sinucis el si cu sotia sa. Celor condamnati li se confiscau bunurile, nu
puteau fi inmormantati, doar cei de seama puteau sa se grabeasca. Tiberius,
trimitand scrisoare Senatului, arata dupa obiceiul stramosilor ca de cate ori se
rupea prietenia, ii interziceau sa le mai calce casa si punea capat relatiilor. Labeo
era acuzat de proasta guvernare, Mamercus Scaurus era acuzat a doua oara, desi
era un ilustru prin originea lui nobila si talentul sau oratoric. Denuntase subiectul
unei tragedii compuse de Scaurus, adaugand si versuri care puteau fi potrivnice
lui Tiberius.Acuzatorii ii imputau adulterul cu Livia, vaduva lui Drusus, fiul lui
Tiberius si practicarea magiei. Scaurus a anticipat condamnarea, dupa indemnul
sotiei sale, care i-a fost imbold si partasa a mortii. Acuzatorii, faimosi prin
casunarea mortii lui Scaurus, au fost alungati in insule, fiindca luasera bani de la
Varius Ligur, acuzat de adulter. Abudius Ruso, fost edil, este condamnat si exilat
din Roma pentru ca planuie sa-i faca rau lui Lentulus Gaetulicus, care avea
comanda legiunilor in Germania Superioara.
La Roma, in timpul consulilor Caius Cestius si Marcus Servilius, au venit la Roma
nobili parti fara stirea lui Artabanus.Cat timp acesta s-a temut de Germanicus, a
fost credincios romanilor si drept cu supusii sai, dar dupa moartea sa, si-a arata
trufia fata de romani si cruzimea fata de ai sai. Bizuindu-se pe razboaiele
victorioase , dispretuind batranetea neputincioasa a lui Tiberius si dorind sa
cucereasca Armenia, unde l-a impus ca rege pe fiul cel mare, cerea inapoi
comoara lasata de Vonones in Siria si Cilicia, revendicand vechile hotare ale
persilor si macedonienilor, amenintand ca va invada regiunile stapanite de
acestia. Fruntasii Sinnaces si Abdus, fiindca nu puteau sa puna pe nimeni la
conducere din neamul Arsacizilor, fiind ucisi de Artabanus, il cereau de la Roma
pe Phraates, fiul regelui Phraates, pe care Tiberius il incarca cu onoruri si ii oferea
mijloacele de a ajunge la rangul parintesc. Afland de cursa ce i se intindea, fie se
temea, fie dorea razbunare.. A actionat repede, otravindui-l pe Abdus intr-un
banchet sub aparenta prieteniei, iar pe Sinnaces l-a corupt cu daruri si sarcini.
Phraates, ajuns in Siria, parasind modul de viata roman, cauta sa-si insuseasca
obiceiurile partilor , dar a fost rapus de boala. Tiberius nu renuntase la planurile
sale, intra in rivalitate cu Tiridates din neamul lui Artabanus si pentru
redobandirea Armeniei, il alege pe hiberianul Mithridates si il impaca cu
Pharasmanes, fratele sau. Ulterior, l-a impins l-a impins pe Pharasmanes prin
inselaciune, gasind niste corupatori care i-au mituit pe slujitorii lui Arsaces ca sasi ucida stapanul.Hiberii navalesc asupra Armeniei si cuceresc orasul Artaxata.
Artabanus i pregateste trupele parte si pe fiul sau, Orodes, sa se razbune si sa
recruteze trupe auxiliare. Pharasmanes s-a aliat cu albanii si sarmatii. Hiberii ii
resping pe sarmati. Orodes, fiind lipsit de aliati, Pharasmanes intarit prin trupe
ajutatoare, il provoaca la lupta si il raneste . Artabanus porneste sa se
razbune,dar legiunile lui Vitellis ii ademenesc pe parti, si ulterior, acesta se
retrage. Vittelius il indeamna pe Tiridates sa se stationeze pe malul Eufratului.Au
urmat nenorociri interne, Tiberius devenea tot mai crud , pedepsind fapte
nesigure, multe personalitati sfarsesc sub domnia sa.In timpul consulatului lui
Quintus Plautius si Sex Papinius, multe capete s-au sincuis sau au fost
condamnate la moarte. Neamul cilitilor, care era fortat sa-si declare averea, s-a
retras in muntii Taurus, pana cand legatul Trebellius, trimis de Vitellius, i-a

incercuit cu fortificatii si i-a silit sa se predea.Tiridates puse sub stapanire multe

orase intemeiate de macedoneni. Ulterior a fost incoronat.
Tulburat de vestea revenirii lui Artabanus si trupelor sale, s-a retras.La Roma a
izbucnit un incendiu, Tiberius a trebuit sa plateasca daunele, edificii ca Templul
lui Augustus sau teatrul lui Pompei n-au mai fost inagurate. In timpul ultimilor
consuli, Cneus Acerronius si Caius Pontius, puterea lui Macro sporise, iar Tiberius
nu stia cui sa-i lase domnia: fie lui Drusus sau fiului lui Germanicus sau lui
Claudius.Batran si bolnav fiind, s-a stabilit la Misenium. Inaintea calendelor lui
aprilie, respiratia i se oprise. Afland vestea mortii, Caligula, declarandu-se
imparat in culmea fericirii, pana sa afle ca lui Tiberius ii revenise glasul si
vederea si cerea de mancare. Ii apucara frica pe el si pe anturajul sau, crezand ca
vor fi ucisi. Macro ordona asfixierea batranului sub multe asternuturi. Tiberius
sfarsi la 78 de ani.A domnit 23 de ani, si timp in care traiau Germanicus si
Drusus, a fost un om ascuns si isi simula virtutile si isi ascundea placerile
desfranate, si cand s-a lasat purtat de aplecarea sa naturala, au izbucnit crime si
destrabalari.
Suetonius-Vietile celor 12 Cezari:
Cartea IV-Caligula

Caligula s-a nascut in ajunul kalendelor lui septembrie, fie la Tibur, Ambitarius,
fie la Antium.
Porecla de Caligula a primit-o dintr-o gluma de tabara militara, deoarece era
crescut in mijlocul soldatilor si purta uniforma. Dar era si iubit de soldati, mai ales
in tulburarile de dupa moartea lui Augustus. Caligula l-a urmat pe tatal sau,
preaiubitul general Germanicus in expeditia din Siria, apoi a stat cu mama sa
Agrippina , si apoi, la strabunica sa Livia. La 19 ani, a fost chemat de Tiberius la
Capri. Era jignit, dar arata supunere fata de bunic si de anturajul sau(nu exista
un sclav mai bun si nici un stapan mai detestabil). N-a putut sa-si stapaneasca
natura sa cruda si vicioasa, asistand cu mare placere la executarea
condamnatilor, isi petrecea noptile in desfrau si adultere si era pasionat de
spectacole scenice , de dans si cantece ; Tiberius ii suporta comportamentul in
speranta ca i se va umaniza caracterul crud. Tiberius credea ca a educat o hidra
pentru poporul roman si un Phaeton pentru globul pamantesc.
Avea o statura inalta, fata palida, corpul diform, ceafa si gleznele slabe, ochii
infundati si tamplele scobite, fruntea lata si sumbra, cu parul rar si cu chelie in
crestetul capului. Figura ii era cumplita si respingatoare de la naturia si chiar o
facea mai cumplita intentionat, studiindu-si fizonomia in oglinda pentru a o face
si mai fioroasa, strambandu-se. Nu se bucura de o sanatate prea stralucita a
corpului, nici a psihicului; suferise de epilepsie in copilarie, in adolescenta era
cuprins de o slabiciune subita, iar in privinta starii sale mentale, se gandea sa se
retraga pentru a-si limpezi creierul. Era torturat de cosmaruri si vise ciudate.

Dormea doar 3 ore pe noapte. Dispretuind zeii, la cel mai mci tunet sau fulger, isi
acoperea capul , iar in timpul furtunilor obisnuia sa se ascunda sub pat. In Sicilia,
dupa ce ironizase superstitiile, a fugit pe neasteptate noaptea de la Messina,
inspaimantat de zgomotul produs de craterul vulcanului Etna.
Nu purta haine si incaltaminte demne de un roman, nici de cetatean, nici de
barbat- aparea in public intr-o manta brodata, plina de pietre pretioase, cu tunica
si bratari, uneori cu o haina de matase, cu o roba brodata cu aur, se incalta cu
sandale sau coturni, incaltamaninte de curieri, cu pantofi femeiesti, era vazut cu
o barba de aur, tinand fulgerul, tridentul si caduceul si podoabele lui Venus,
uneori purta armura lui Alexandru cel Mare pe care il luase din cavoul acestuia la
paradele triumfale. Se imbraca pe rand in vizitiu sau in gladiator, se batea cu
armele gladiatorilor, conducea caruri in circuri, canta si dansa cu pasiune

Era priceput la retorica. Furia ii inspira cuvinte si sentente, ii influenta dictiunea si

puterea vocii, se facea auzit de cei care stateau departe.

S-a casatorit cu Iunia Claudilla, fiica unui nobil. A fost desemnat augur in locul
fratelui sau Drussus, a fost ridicat la pontificat ca dovada pentru pietate si
caracter.Dupa moartea Iuniei la nastere, a sedus-o pe Ennia Naevia, sotia unui
perfect al cohortelor pretoriene.
Ajuns in gratiile perfectului, Caligula l-a otravit pe Tiberius; desi el inca mai
respira, Caligula l-a sufocat cu o perna. Un libert care a vazut scena, ingrozit de
atrocitatea scenei, a strigat si a fost crucificat imediat. Se spune ca pentru a-si
razbuna mama si fratii, a incercat sa-l ucida pe Tiberius cu o alta ocazie, dar a
renuntat si si-a aruncat arma din mila.
Ajuns in fruntea imperiului, era dorit si de armata si de locuitorii provinciilor si de
plebea urbana, acesta fiind fiul venerabilului general Germanicus. Primit ca noul
imparat la Roma in Senat, care au anulat vointa lui Tiberius din testament ce-l
numise mostenitor pe celalalt nepot, timp de 3 luni au fost sacrificate peste 160
000 de animale.
A vizitat insulele din Campania, iar poporul facea rugaciuni pentru intoarcerea sa;
cand s-a imbolnavit, toata lumea a innoptat in jurul Palatiumului. Chiar si Regele
Partiei, Artaban, care il dispretuia pe Tiberius, cand a venit la convorbire cu
legatul consular la traversarea Eufratului, s-a aplecat in fata acvilelor, a
steagurilor romane si a portretelor Cezarilor.
Caligula insusi stimula pasiunea oamenilor fata de el prin gesturi ce ii aduceau
popularitate, tinand in lacrimi discursul funebru pentru Tiberius si i-a organizat
funeralii extraordinare.

In amintirea tatalui sau, a numit luna septembrie Germanicus, i-a atribuit bunicii
sale Antonia toate onorurile, pe Claudius, cavaler roman, si l-a luat coleg la
consulat, iar pe fratele sau, Tiberius, l-a adoptat si numit principe al tineretului. Ia rechemat pe toti cei din exil, acuzatiile din timpul principatului au fost anulate,
a ars actele pentru a-i linisti pe delatorii si pe martorii din procesele mamei sale
si a fratilor sai. Pe inventatorii placerilor monstruoase i-a izgonit de la Roma si a
permis cautarea, detinerea si editarea scrierilor lui Titus Labienus, Cremutius,
Cordus si Cassius Severus interzise de Tiberius si a reluat publicarea statisticilor
imperiale intrerupte de Tiberius.; a acordat magistratilor dreptul de a pronunta
sentinta fara a mai recurge la el.I-a recenzat cu moderatie pe cavalerii romani,
retragandu-i pe cei care fusesera atinsi de oprobriu sau infamie.Judecatorilor le-a
adaugat o a cincea decurie la cele patru existente, a incercat sa redea poporului
dreptul de vot, restabilind comitiile. A anulat testamentul lui Tiberius, dar a platit
ce dispusese defunctul si cele prevazute in testamentul Iuliei Augusta. A scutit
Italia cu de impotizitul de 0,5 % din vanzarile la licitatie si i-a despagubit pe multi
pentru pierderile suferinte din timpul incendiilor. I-a oferit unei liberte 800 000 de
sesterti (care fusese torturata, si nu a denuntat crima savarsita de stapanul ei),
iar lui Antiochus Commagenus i-a oferit un milion de sesterti care fusesera
confiscati. S-a hotarat ca ziua in care preluase imperiul sa se numeasca Parilia,
ca dovada a reintemeierii Romei.
A indeplini patru consulate si a fost darnic cu poporul, oferind cate 300 de
sesterti, banchete somptuoase senatului si ordinului ecvestru, haine de oras
distribuite barbatilor, diademe de purpura si perle femeilor si copiilor si a adaugat
saturnaliilor o zi pe care a numit-o ziua tineretului.
A organizat numeroase lupte de gladiatori, spectacole de teatru, spectacole de
circ, oferind cosuri cu alimente si cadouri. A facut un pod din corabii, fixate in
ancore pe doua randuri, umbland 2 zile la rand in ambele sensuri, calare. A
organizat spectacole si in provincii. A terminat constructiile neispravite de
Tiberius: templul lui Augustus, teatrul lui Pompeius si a construit un apeduct in
regiunea Tibur si un amfiteatru in incinta pentru alegeri, la Siracuza a refacut
zidurile si templele degradate, la Samos a incercat sa refaca palatul lui
Pollycrates, sa termine la Milet Templul lui Apollo, sa intemeieze un oras pe
culmile Alpilor etc.
Cand venisera regii la Roma pentru indatoririle lor si au discutat despre nobletea
familiilor lor la cina, Caligula a exclamat in greaca ca trebuie sa fie un singur
rege, arogandu-si titlul de maiestate divina. A cerut sa i se aduca operele cele
mai stralucite din Grecia, chiar si statuia lui Jupiter, statuile fiind decapitate (in
locul lor, au fost puse capete cu chipul sau).A prelungjit Palatinul pana la For, a
transformat in vestibul templul lui Castor si Polux, a consacrat un templu pentru
divinitatea sa, si-a construit o statue de aur in marime naturala, imbracata zilnic
in aceleasi vesminte asemanatoare cu cele purtate de el insusi. In noptile cu
luna plina, se saruta si se culca cu Selena, iar ziua discuta in secret cu Jupiter.
Spunea ca mama sa s-a nascut in urma unui incest al lui Augustus cu Iulia, nu
recunostea ca era nepotul lui Agrippa din cauza originii modeste, l-a pangarit pe
Augustus, a interzis sarbatoriilor dedicate lui, crezand ca victoriile de la Actium si

Sicilia au fost funeste si nenorocite pentru poporul roman; pe strabunica sa Livia

Augusta o numea un Ulise imbracat in patriciana, spunea ca a avut un bunic
patern un decemvir din Fundanum, si-a otravit bunica, Antonia, pe fratele sau,
Tiberius, l-a ucis un tribun trimis de el, pe socrul sau Silanius l-a impins la
sinucidere. L-a crutat pe unchiul sau Claudius pentru a-si bate joc de el.
A intretinut relatii incestuoase cu surorile sale in plin banchet, obligandu-le sa se
desfraneze. Se comporta cu cruzime si lipsa de respect fata de senatori, i-a demis
pe consulii care au uitat sa publice o proclamatie de ziua sa, timp de 3 zile statul
ramanand fara magistratura. Tulburat de zgomotul de la circ pe timp de noapte a
pus ca spectatorii sa fie izgoniti cu lovituri de bate; a interzis sa desfasoare
copertine in arene pe soarele torid, obligandu-i pe spectatori sa stea acolo, a
inchis hambarele de grau anuntand ca e foamete; preturile hranirii animalelor
salbatice pentru spectacole fiind prea mari, i-a pus pe condamnatii la moarte sa
se ofere drept hrana. Pe nobili i-a insemnat cu fier rosu si i-a condamnat la munca
in mine, la drumuri sau la animale salbatice, pe altii i-a obligat sa stea in cusca in
patru labe sau i-a taiat cu ferastraul la jumatatea corpului...si doar pentru ca
avusera pareri proaste despre spectacole . Pe parinti i-a constrans sa asiste la
executarea copiilor lor , pe un autor de comedii l-a zvarlit in foc din pricina unui
vers cu dublu sens. Obisnuia sa se planga ca spre deosebire de predecesorii sai,
nu avusese parte de niciun cataclism. Organiza decapitari la intamplare a unor
prizonieri la banchete si orgii. La Puetoli, la inagurarea podului, dupa ce a chemat
la el multimea adunata pe mal, i-a navalit pe neasptetate pe toti in mare s a dat
ordin sa fie lovitu cu prajini si vasle pe cei care se agatau de carmele corabiilor.
Spunea glume macabre. A distrus statuile barbatilor ilustri, a incercat sa
distruga poemele lui Homer, Titus Livius si Vergilius.Le-a interzis tuturor
descendentilor familiilor nobile insemnele traditionale; radea persoanele care
aveau coafuri frumoase. Intretinea relatii amoroase cu ostaticii, cu M.Lepidus, cu
Mnester, Valerius Catullus si cu nevestele nobililor invitati la cina. Si-a numit calul
Incitatus consul si i-a daruit casa, mobilier si sclavi.
Era un risipitor, inventand noi moduri de a se imbaia, feluri de mancare si cine
extrem de costisitoare; facea bai calde si recu cu esente, sorbea perle dizvolvate
in otet, servea invitatilor paini si alimente din aur. A azvarlit timp de cateva zile
de pe inaltimea bazilicii Iulia o mare suma de bani asupra plebei.Construia corabii
liburnice cu 10 randuri de vasle , cu pupele impodobite cu pietre pretioase, cu
panzele de culori diferite, cu terme si porticuri, cu o mare varietate de vita-de-vie
si de arbori fructiferi. Au fost aruncate diguri intr-o mare furtunoasa si adanca, au
fost taiate stanci din piatra dura, campiile au fost ridicate la nivelul muntilor prin
transporturi de pamant, varfurile muntilor erau nivelate pentru a construi palate
si vile. A risipit tit tezaurul lui Tiberius in valoare de 2 miliarde sapte sute de
milioane de sesterti. Saracit si lipsit de resurse, si-a indreptat atentia spre jafuri,
utilizand intrigi, licitatii si impozite.
A organizat vaste licitatii, obligandu-i pe nobili sa le cumpere la preturi
exorbitante, fiind deposedati de bunurile lor . A vandut in Galia la preturi enorme
bijuterii, sclavi si libertii surorilor sale , a perceput impozite noi si nemaiauzite si
juca jocuri de noroc, castigand prin minciuna si trisare si confisca averi. La

nasterea fiicei sale, plangandu-se de saracia lui, a primit donatii pentru

intretinerea si zestrea copilei. Printr-un edict prin care accepta cadouri de bun
augur, astepta in vestibulul Palatiumului pentru a primi banii pe care gloata de
oameni le azvarlea la picioarele lui. Cand s-a dus la Mevania sa vada padurea si
fluviul Clitumnus, i-a venit ideea unei campanii in Germania. Cand a ajuns , le-a
poruncit catorva germani din armata sa traverseze Rinul si sa se ascunda, la
pranz, a ararmat prezenta dusmanului si si-a pus cavaleria pretoriana sa atace,
au taiat arbori si i-au dispus in forma unui trofeu. I-a degradat pe legatii care
intarziasera cu trupele auxiliare pentru a se dovedi un comandant vigilent si
sever. A dispus armata la tarmul Oceanului, a pus in dispozitiv balistele si
masinile de razboi, si pe neasteptate ,a poruncit sa fie culese scoici, soldatii sa-si
umple coifurile si hainele cu acestea ca fiind prazi luate Oceanului pe care le
datorau Capitoliului si Palatinului. Intors la Roma, 4 luni mai tarziu a fost asasinat
de un complot militar format din centurioni in timpul jocurilor palatine. Cassius
Chaerea, tribun al cohortelor pretoriene, a cerut pentru sine rolul principal intre
conjurati; Caligula obisnuia sa-si bata joc numindu-l un tip moale si afemeiat. Au
fost multe prodigii care i-au anuntat moartea: la Olympia, statuia lui Zeus care
avea sa fie daramata, a scos un hohot de ras, Capitolul de la Capua sau
sanctuarul lui Apollo la Roma au fost lovite de fulgere, astrologul il anunta pe
Caligula ca i se apropie sfarsitul, iar in ajunul mortii visase ca va sta in ceruri
alaturi de tronul lui Jupiter si ca zeul l-a aruncat pe pamant cu o lovitura data cu
degetul mare de la piciorul drept.
In ziua asasinatului, Chaerea l-a ranit grav la gat cu sabia pe la spate, iar tribunul
Cornelius Sabinus i-a strapuns pieptul. Desi cazut, Caligula a spus ca este inca in
viata, dar conjuratii l-au rapus cu inca 30 de lovituri. Caligula a murit la 29 de ani
si 8 zile. Cadavrul i-a fost ars pe jumatate pe un rug improvizat.Paznicii gradinii
au fost hartuiti de stafii in fiecare noapte, pana cand a fost distrusa de un
incendiu. O data cu el a fost ucisa si sotia sa, Caesonia, strapunsa cu sabia de
catre un centurion, iar fiica sa a fost zdrobita de un perete.
Cartea VI-Nero
Nero s-a nascut la Antium la 9 luni dupa moartea lui Tiberius, cu 18 zile inainte de
kalendele lui ianuarie.In baza horoscopului sau s-au pronosticat o multime de
lucruri infioratoare. A primit numele de Claudius, adoptat de acesta, desi atunci,
Claudius era bataia de joc a curtii.
Si-a pierdut tatal cand avea 3 ani, a mostenit a treia parte din bunuri. Mama lui
era exilata, el fara resurse si era crescut de matusa lepida sub supravegherea a
doi pedagogi, un dansator si un frizer. Inaltarea Influentei mamei sale rechemete
din exil a facut sa se raspandeasca zvonuri cum ca Messalina, sotia lui Claudius,
considerandu-l pe Nero ca un rival al lui Britannnicus, ar fi trimis asasini sa-l
stranguleze, dar acestia au fost inspaimantati de un balaur care s-a ridicat de pe
perna-s-ar fi descoperit resturile unui sarpe pe perna lui, din vointa mamei sale,
resturile au fost inchise intr-o bratara de aur pe care Nero a purtat-o pana cand
acesta si-a ucis mama.

A participat cu succes la jocurile troiene de la circ, iar la 11 ani a fost adoptat de

Claudius si l-a primit ca profesor pe Seneca.Debutand in for, a oferit daruri
poporului, soldatilor un donativ, le-a prezentat pretorienilor scutul cu mana lui. Sia facut debutul de jucator in calitate de perfect al Romei cu ocazia sarbatorilor
latine. S-a casatorit cu Octavia si a organizat in sanatatea lui Claudius jocuri de
circ si o vanatoare.
Avea 17 ani cand a murit Claudius. S-a dus la soldatii de garda si salutat cu titlul
de imperator pe treptele Palatiumului si dus in lectica pana in tabara
pretorienilor, apoi, la senat, acceptand toate onorurile nemasurate cu care a fost
coplesit, cu exceptia titlului de parinte al patriei, refuzat din cauza varstei.
I-a organizat funeralii extraordinare lui Claudius, i-a rostit elogiul funebru si l-a
trecut in randul zeilor si onorurile tatalui sau Domitius. I-a dat mamei sale mana
libera pentru toate chestiunile particulare si de stat. A stabilit la Antium o colonie
a veteranilor pretorieni carora le-a adaugat pe cei mai bogati dintre primpilari si
a construit cu mare cheltuiala un port. A declarat ca va guverna in baza
principilor lui Augustus si si-a aratat generozitatea, clementa, amabilitatea fata
de popor. A redus la un sfert recompensele acordate celro care denuntau
infractiunile fata de prevederile legii Papia. A distribuit poporului 400 de sesterti
de cap de om, a decis ca fiecare senator nobil dar ruinat, sa primeasca un salariu
anual care se ridica la 500 000 de sesterti, iar cohortelor pretoriene le-a promis
distribuirea gratuita de grau pe luna.La exercitiile militare era admisa si plebea .
Recita poezii la teatru, a organizat un numar mare de spectacole de genuri
diferite: jocurile tineretului , de circ, reprezentatii teatrale, lupte de gladiatori.
Zilnic daruia cu darnicie poporului cadouri precum : o mie de pasari de toate
felurile, merinde, bonuri pentru grau, haine, aur, argint, pietre pretioase, tablouri,
sclavi, animale domestice, vite de povara, corabii , locuinte si ogoare.Nu
permitea uciderea nimanui in spectacolele de gladiatori din primul an, nici pe cei
condamnati, intre luptatori figurau 400 de senatori si 600 de cavaleri romani; o
data, Nero a organizat o batalie navala in care monstri marini inotau in apa de
mare, efebii dansau dansuri pyrrhice, obtinand actul de cetatenie romana, iar un
taur s-a cuplat cu o vaca de lemn in care multi spectatori credeau ca era inchisa
Pasiphae.Nero prezida rar la spectacole, privindu-le intins de pe un pat.
A instituit un concurs cincinal triplu dupa model grecesc-de muzica, calarie,
gimnastica-Concursul Neonian. A inagurat terme si un gimaziu si a oferit ulei
senatului si ordinului ecvestru. A exercitat patru consulate.Cand judeca nu
raspundea reclamantilor decat a doua zi si in scris. A construit porticuri cu terase
deasupra in fata blocurilor si caselor pentru a fi combatute incendiile. Hotarase
sa prelungeasca zidurile Romei pana la Ostia si de acolo sa aduca printr-un canal
apa de mare in vechile cartiere ale orasului.
S-a pus limita luxului, cinele publice s-au redus la distribuiri de hrana, s-a interzis
ca in carciumi sa fie vanduta mancare gatita, cu exceptia legumelor, au fost
trimisi la supliciu crestinii, au fost interzise glumele conducatorilor de cvadrige,
pantomimii au fost izgoniti din Roma, iar impotriva falsificatorilor s-au luat masuri
dure. Nero nu a avut dorinta de a mari si intinde imperiul, ba chiar s-a gandit sa
retraga armata din Britania.A transformat in provincie regatul Pontului cu acordul

lui Polemon, si Alpii dupa moartea lui Cottius.A facut doua calatorii: una la
Alexandria, alta in Ahaia, a renuntat insa la cea alexandriana chiar in ziua
plecarii, tulburat de un scrupul religios A studiat muzica de indata ce a devenit
imparat, l-a chemat pe citaredul Terpnus pentru a-l invata sa cante, organizand
spectacole de cantece si jucand in tragedii roluri de eroi si zei, dar si de eroine si
zeite, purtand masti.
In timp ce canta nu era permisa parasirea teatrului in nici un caz de necesitate,
multe femei nascand in timpul spectacolelor, iar multi, plictisiti sa asculte si sa
tot aplaude, stiind portile oraselor inchise au sarit pe furis peste ziduri ori s-au
lasat dusi simuland pe mortii. Nero era emotionat la culme in timpul
concursurilor, dovedea atata invidie fata de adversari si teama fata de jucatori si
de multe ori le intindea curse sau ii corupea.
A condus care in concursuri si a aparut cu un atelaj de 10 cai la Olimpia, iar cand
a fost aruncat de pe carul sau, desi s-a urcat inapoi, n-a putut incheia cursa , dar
a fost proclamat invingator.
La caderea serii, punea imediat mana pe o boneta sau o cascheta si se ducea la
carciumi, colinda vesel prin cartiere si se lua la bataie. Prelungea banchetele de
la pranz pana la miezul noptii, se inviora cu bai reci cu zapada pe timp de vara,
benchetuia in public fie in bazinul bataliei navale, fie pe Campul lui Marte, fie in
Circus Maximus si era servit de curtezanele si cantaretele la flaut ale Romei.
Cand cobora pe Tibru spre Ostia sau cand se afla pe corabie in golful Baiae, se
dispuneau pe mal hanuri unde se puteau vedea matroane gata de desfrau
tranformate in hangite. Erau invitati la masa prieteni, unul a cheltuit 4 milioane
de sesterti pentru un banchet cu diademe si un altul cu trandafiri.A violat-o pe
fecioara vestala Rubria. Era sa se casatoreasca cu liberta Acte si a pus barbati sa
jure ca-i de neam regesc. L-a transformat pe Sporus in femeie dupa ce l-a castrat,
imbracandu-l intr-un voal rosu, fapt ce a inspirat o gluma spirituala ce noroc ar fi
fost pentru omenire daca Domitius tatal ar fi avut o asemenea nevasta. L-a
impodobit ca pe o principesa si l-a plimbat prin lectica si se saruta oriunde. A vrut
sa intretina relatii sexuale si cu mama sa, dar a fost disiduat de adversarii
Agrippinei. S-a prostituat, acoperit cu o piele de fiara salbatica, navalind asupra
organelor genitale ale unor barbati si femei legati de un stalp si dupa ce isi
satisfacea poftele, se oferea libertului sau Doryphorus, s-a casatorit cu Sporus si
imita gemetele fecioarelor care erau dezvirginate.
Era risipitor, pentru a-l primi pe Tiridates, a scos din tezaurul public 800 milioane
de sesterti pe zi, lar la plecare i-a mai daruit inca o 100 de milioane, le-a daruit
citaderului Menecrates si mirmilonului Spicullus patrimonii si cladiri demne de un
general. Nu purta niciodata o haina de 2 ori. Juca la zaruri 400 000 de sesteri de
punct. Pescuia cu o undita de aur, cu fire de purpura si de culoare stacojie. Nu
calatorea niciodata cu mai putin de 1000 de vehicule, cu catari si potcoave de
argint, cu viziri imbracati in lana si o multime de mazaci si de mesageti acoperiti
cu decoratii si de bratari.
Cheltuia foarte mult pe constructii: o casa care se intindea de la Palatin pana la
Esquilin si a numit-o Casa de Trecere, dupa reconstruirea sa in urma unui

incendiu, a numit-o Casa de Aur. A conctruit o piscina de la Misenum pana la

lacul Avernus,.
A fost complice la asasinarea lui Claudius, l-a otravit pe Britanicus are avea o
voce mai placuta, si-a ucis mama si matusa. A incercat sa-si ucida mama
otravind-o, prin intermediul unei masinarii care sa cada adupra ei in timpul noptii
si a planuit o corabie care se putea usor sa se descompuna , ca sa piara prin
naufragiu. In cele din urma, a fost ucisa prin injunghiere.
In afara de Octavia ,a mai avut doua sotii: pe Popeea Sabina, si Statilia Messalina.
Plictisit de Octavia, a ucis-o. Pe Popeea a ucis-o, fiind insarcinata, dupa ce i-a
facut reprosuri ca s-a intors seara tarziu de la o cursa de care. Pe fiica lui Claudius
a ucis-o fiindca refuzase sa se casatoreasca cu el, sub pretextul ca pregatea o
revolutie, l-a violat si ucis pe Aulius Plautius, a poruncit ca fiul sau vitreg si al
Popeei, sa fie inecat in mare in timp ce pescuia. L-a impins la sinucidere pe
Seneca si a canta Cantarea Troiei la incendiul Romei.
La inceperea revoltelor, a crezut ca toti conspirau asupra sa, a trimis sa fie ucisi
toti exilatii, pe toti galii de la Roma, sa ucida intreg Senatul prin otravire in timpul
unui banchet, sa incendieze Roma si sa dea drumul fiarelro salbatice impotriva
poporului, dar a abandonat din remuscare. A tuns ca pe niste barbati si a inarmat
ca pe amazoane niste concubine.
Ramas singur si retragandu-se din Roma, si-a infipt un puman in gat cu ajutorul
lui Ephaphroditus, secretarul sau, murind la 32 de ani, iar bucuria declansata de
moartea a facut toata plebea sa mearga prin Roma cu bonete frigiene pe
cap.Funerarile au costat 200 000 de sesterti.
Avea o statura normala, corpul acoperit de pete si rau mirositor, parul blond,
chipul mai degraba frumos decat distins, ochii verzui si miopi, gatul gros , burta
proeminenta, picioarele subtiri, sanatatea robusta. Avea talent poetic, a studiat
filosofia, canta la orgile hidraulice, flaut si cimpoi.
Era comparat cu Apollo prin cantec, cu Helios conducand carul, si cu Hercules
atunci cand a incercat sa se lupte cu un leu .

EGINHARD-VIATA LUI CAROL CEL MARE

Dupa moartea tatalui sau, Carol a impartit domnia cu fratele sau, indurand cu
rabdare dusmania si invidia acestuia.La indemnul mamei sale, s-a casatorit cu
fiica lui Desiderius, regele longorbarzilor, la un an dupa, a repudiat-o si a luat-o
de sotie pe Hildegard din neamul suabilor-a avut trei fii cu ea: Carol, Pepin si
Ludovic, si fiice : Rotrude, Bertha si Gisla, primele doua cu Fastrada, o germana
din neamul francilor orientali, iar a treia cu o concubina. Dupa moartea lui
Fastrada, a avut patru concubine: Madelgard-care i-a daruit o fiica numita Rotilde;

Gervinde, o saxona cu care a avut o fiica numita Adeltrude; Regina care i-a
nascut pe Drogon si Hugo; Adeline, care i l-a daruit pe Theoderic.Mama sa
Berthrada a imbatranit langa el, intretinuta cu mare cinste. O trata cu respect,
singura neintelegere avand-o cu ea atunci cand a divortat de fiica regelui
Desiderius.A murit dupa ce a murit Hildegard, fiind inmormantata cu mare cinste
in basilica Sfantului Denis, unde odihnea si tatal sau.A avut o singura sora, Gisla,
care s-a calugarit de tanara.A socotit potrivit pentru copii sai sa invete artele
liberale, de care se ocupa si el insusi, i-a desprins cum sa calareasca dupa
obiceiul francilor, sa manuiasca armele si sa vaneze, iar fetelor le-a poruncit sa
invete sa lucreze lana, cu furca si cu fusul, sa nu leneveasca din lipsa de ocupatie
si sa primeasca educatie de femei cinstite.Carol cel Plesuv a murit dinaintea sa,
pe Pepin il facuse regele Italiei, pe Rotrude o logodise cu Constantin, imparatul
bizantin. De la Pepin ramanse un fiu, Bernand si cinci fiice. Dupa moartea fiului
sau, a hotarat ca nepotul acestuia sa-l urmeze la tron. A indurat moartea fiilor si
fiicelor cu mai putina impacare. Cand a fost instiintat de moartea pontifului
roman Adrian, pe care il socotea ca pe un prieten adevarat, la plans ca si cum ar
fi pierdut un frate. Se imprietenea usor, era statornic si se arata devotat celor
care il lega o astfel de afinitate. Avea grija de educatia fiilor si fiicelor sale si nu
cina niciodata fara ei si nici nu pleca la drum fara ei.Fii sai calareau alaturi de el,
iar fiicele sale il urmau in ariegarda, pazite de garzi special instruite.Nu a vrut sa
le dea in casatorie.Avea de la o concubina un fiu , pe nume Pepin, care era
frumos la chip, dar cocosatc. Cand ierna in Bavaria, in timpul razboiului cu hunii,
prefacandu-se bolnav, a complotat impotriva lui impreuna cu cativa nobili franci.
Dupa ce a aflat acest delict, i-a condamnat pe conjurati si l-a calugarit pe fiul sau.
A scapat dintr-o alta conjuratie in Germania, multi fiind orbiti, altii au scapat
teferi, dar toti au fost exilati.Doar trei fusesera ucisi. Obarsia si pricina acestei
conjuratii a fost cruzimea reginei Fastrada; in ambele imprejurari s-a conspirat
impotriva regelui pentru ca s-a lasat influentat de cruzimea sotiei sale , s-a
abatut de la bunatatea si blandetea . Se purta in restul vietii cu afectiune si
cordialitate incat nimeni nu i-a adus repros pentru vreo cruzime nedreapta.Ii
iubea pe straini si punea multa grija in primirea lor, sarcina fiind atribuita mai
degraba regatului decat casei sale.Era laudat pentru marinimia si generozitatea
sa.La trup era mare si robust, inalt de statura, avea 7 picioare in inaltime, cu
crestetul capului rotund, ochi foarte vioi si mari, cu nasul mare, par alb, deschis si
razator la chip, parand a fi un barbat demn si autoritar, desi ceafa ii era groasa si
scurta, iar pantecele proeminent, armonia celorlalte membre ascunzand
defectele. Avea un mers sigur si o infatisare barbateasca, vocea-i era clara, dar
nu pe masura trupului sau, se bucura de o sanatate robusta, a suferit decat cu
patru ani inainte de moarte de accese frecvente de febra, iar spre sfarsitul vietii
schiopata. Proceda mai mult dupa capul sau decat dupa sfatul medicilor, pe care
ii ura pentru ca-l indemnau sa renunte la bucatele fripte cu care era obisnuit si
mancarurile fripte. Practica calaritul si vanatoarea, ii placeau apele termale si
inota. A construit un palat la Aix, unde a locuit pana la moartea sa. Isi invita la
baie fii, nobilii si prietenii sai, chiar si garzile si insotitorii sai sa-i tina tovarasie.Se
imbraca dupa obiceiul francilor, pe trup purta o camasa si izmana de in, deasupra
o tunica tivita cu matase si pantaloni, obiele in jurul gambelor si al picioarelor, iar
pieptul si umerii si-i acoperea iarna cu blana de lutru sau de sobolan; purta o

manta albastra si spada pururi incinsa, ale carei maner si curea erau de aur sau
argint. Purta spada batuta cu pietre pretioase in zilele de sarbatoare sau cand
veneau ambasadorii straini. Respingea vesmintele straine si doar la Roma, rugat
de papa a imbracat tunica lunga si hlamida si s-a incaltat in felul romanilor. La
sarbatori purta un vesmant de aur ce-i tinea mantia si diadema de aur batuta cu
nestemate, in celelalte zile se imbraca ca un om de rand.
La mancare si bautura era cumpatat, mai cumpatat la bautura, ca unul care
detesta betia. Se plangea de posturile ce ii erau daunatoare. Benchetuia rar si
doar la sarbatorile mari, dar atunci avea un numar mare de convici. Cina lui
zilnica era alcatuita din patru feluri de mancare, in afara de friptura de vanat pe
care vanatorii i-o faceau la frigare.La masa fie asculta muzica, fie vreo lectura. I
se citea istorie sau fapte de vitejie ale anticilor. Ii placeau cartile Sfantului
Augustin-De civitate Dei. La vin si la bauturi era retinut incat bea de 3 ori la o
masa. Vara, la masa de amiaza, manca fructe, isi tunra de baut o singura data,
apoi dezbracat si descaltat precum obisnuia pentru somnul de noapte, se
odihnea 2-3 ore. Noaptea se trezea de 4-5 ori pentru ca sa se roage.
Isi primea prietenii, dar si impricinatii la procese, ca si cum se afla la
tribunal.Vorbea elocvent si curgator, putand exprima cu maxima claritate. S-a
straduit sa invete limbi straine, vorbea latina ca pe limba sa materna si intelegea
putin greaca.A studiat cu mare pasiune artele liberale.I-a avut ca profesor de
gramatica pe Petru Pisanul, si pe Alcuin care il invata retorica, dialectica si
astronomia. Carol studia calculul si isi dedica atentia asupra astrelor.Incerca sa
invete sa scrie, isi punea sub perna tablite si foi de pergament, pentru ca in
timpul liber sa invete sa scrie literele, dar a inceput tarziu, avand un rezultat
slab.A cultivat religia crestina, construind la Aix o basilica impodobita cu aur si
argint, cu candelabre, usi si balustrade din bronz masiv si coloane de marmura de
la Roma si Ravenna. Frecventa biserica si dimineata si seara, donase basilicii
vase de aur si argint si vesminte sarcerdotale, incat nici portarii de cel mai mic
rang eclesiastic nu-si faceau slujba in hainele lor. A incercat sa citeasca si
psalmodieze, dar nu citea in public si nici nu canta laolalta cu vocea scazuta.
Ravnea in a-i ajuta pe crestinii saraci, savarsind un act de generozitate
dezinteresata-elemosyne, ajutandu-i si pe cei din Siria, Egipt, Africa, Ierusalim,
Alexandria si Cartagina . Cinstea biserica Sfantului Petru de la Roma, donand
sume mari de bani de aur si argint, a donat odoare bogate pontifilor, si incerca
sa-i redea Romei stravechea autoritate.Acolo a fost incoronat imparat de Papa
Leon. N-ar fi intrat in biserica in acceea zi de Craciun. A indurat invidia imparatilor
bizantini cu multa rabdare si marinimie. A impus legi si a pus sa fie rescrise
stravechile cantece barbarem a inceput redactarea gramaticii a limbii franceze si
a redenumit lunile.Batran si bolnav, la sfarsitul vietii, l-a asociat la domnie pe fiul
sau Ludovic. A cazut la pat dupa un atac de febra. A murit la 72 de ani.A fost dus
la biserica si inmormantat. Multe semne prevestitoare s-au ivit inainte sa moara:
de la eclipse la prabusirea unui portic, de la incendiul unui pod de peste Rin la
traznirea basilici de un fulger, pana cand a vazut o cometa in timpul unei
expeditii in Saxonia.

Raul Glaber-Anul 1000

Raul Glaber a asistat la foametea din 1033 care a devastat tinutul Burgundia.
Descrie ca foametea a inceput sa provoace ravagii si lumea se lasa cuprinsa de
teama ca intreaga specie umana ar fi putut disparea. Conditile atmosferice erau
neprielnice incat omul nu gasea o clipa potrivita pentru semanat si din pricina
inundatiilor nu-si puteau strange recoltele.Natura ii declarase razboi pentru ca
divinitatea ii pedepsea pe oameni pentru nesupunere. Ploi nesfarsite muiasera
pamantul incat nu se putea trage nicio brazda in stare sa primeasca vreo
samanta. La vremea secerisului, buriana si mohorata neghina umplusera
campurile. Dintr-o banita de samanta, acolo unde pamantul era mai roditor, abia
daca se umplea, la secerat, un sextar, iar dintr-un sextar abia daca scotea un
pumn de boabe. Aceasta nerodnicie razbunatoare aparuse si in orient: Grecia era
devastata, si se raspandise si in Galia si in Italia, atingand triburile englezilor.
Lipsa hranei lovea intregul norod, cei bogati si cei din clasele mijlocii se topeau
odata cu saracii, considerandu-se ca jafurile celor puternici trebuia sa se
opreasca in fata saraciei universale.Daca se mai gasea ceva mancare, statea in
puterea celui care vindea sa accepte pretul sau sa ceara mai mult. In multe
locuri, se vindea banita cu 60 de scuzi si un sextar cu 15.Dupa ce toate animalele
salbatice si pasarile vazduhului fusesera mancate, oamenii inclestati de o
foamete devoratoare, se apucara sa adune hoituri. Multi se hraneau cu radacinile
padurilor si ierburile apelor, singurul leac pentru a domoli mania divinitatii era
retragerea in sine. Foamea ii impinse pe multi sa manance carne de om.Calatorii
eray raoutu de catre cei mai robusti decat ei, hacuiti, fierti si mancati. Multi
oameni, pribegind dintr-un loc in altul, alungati de foame, trageau in drum, pe la
vreo casa primitoare, dar noaptea erau ucisi si folositi drept hrana de catre cei
care ii gazduisera. Multi ii ademeneau pe copii cu un ou sau un mar in locuri
pustii, unde-i macelareau si se ospatau cu ei. Trupurile celor morti erau smulse
din pamant si mancate. Soiul acesta de turbare luase proportii incat animalele
fara stapan erau mai putin amenintate de rapitori decat oamenii. Unii vindeau
carne de om la targul de la Tournus.Cei arestati nu-si negau nelegiurirea, erau
legati si arsi pe rug. Altii exhumau cadavrele oamenilor ca sa se hraneasca,
prinsi, erau arsi pe rug.La o biserica de langa Macon, in padurea Chatenet, un om
furios isi cladise o casa, iar toti ce treceau acolo erau ucisi si sfartecati pentru
pranzurile sale cumplite. Un cuplu ce ceruse gazduire vazusera capete taiate. A
fost parat, arestat si ars pe rug.Multi oameni scoteau din pamant un lut alb,
asemanator argilei, il amestecau cu faina sau taratele si faceau paine, devenind
mai palizi si plin de basici, vocile devenind tot mai pitigaiate. Din lipsa unui
mormant, lupii se infruptau din cadavre si isi cautau prada printre oameni.
Numarul mortilor fiind prea mare, erau ingropati in gropi comune. Multi plecau in
alte tinuturi , dar mureau pe drum de foame. Lumea , ca o pedeapsa pentru
pacatele sale, suferise aceasta napasta pentru a se cai vreme de 3 ani. S-au scos
podoabele bisericilor la vanzare in beneficiul nevoiasilor, s-au rispit tezaurele.

Mortile ii ingrozeau pe oamenii bisericii. Se credea ca ordinea anotimpurilor se

intorsese definitiv si acesta era sfarsitul umanitatii. Loviti de misterioasa napasta
a razbunarii divine, rar se intalnea vreun om cu inima stransa, sa se aplece
umilit, ridicand sufletul si mainile catre Dumnezeu pentru a-l chema in ajutor,
indeplinindu-se profetia lui Isaia: Si poporul nu s-a intors cu fata catre cel care-l
lovea.

In anul 1022, se descoperi la Orleans o erezie , ai carei germeni multi timp

ascunsi au facut sa creasca bolda deasa a pierzaniei, aruncand un numar mare
de oameni sa se arunce in plasa orbirii sale. Erezia s-ar fi raspandit in Galia printro femeie, sosita din Italia, era posedata de diavol si vicia tot ce atingea, si pe cei
simpli si prosti, si pe invatatii si clericii, otravindu-i cu otrava infamiei ei. Cei doi
autori ai perversei doctrine eretice traversau orasul drept cei mai nobili si mai
invatati membri ai clerului: Herbert si Lisoius. Cat timp isi ascundeau afacerea,
regele si mai marii palatului ii tinura de prieteni; ceea ce le-a permis sa corupa cu
mai multa usurinta pe multi crestini, incercand sa raspandeasca primejdioasa
doctrina si in orasele vecine. La Rouen, traia un preot, caruia dorea sa-i
impartaseasca erezia; le trimeau mesageri insarcinati sa-l instruiasca i toate
secretele invataturii lor perverse. Fiind la curent, preotul l-a cautat pe contele
credincios al orasului, Richard duce al Normandiei, caruia ii relata tot ce stia
despre aceasta afacere. Contele i-a transmis regelui pentru a-i dezvalui raul
secret care bantuia regatul printre oile lui Hristos. Regele Robert, afland, profund
intristat, fiind un bun crestin si invatat, se temea de moartea sufletelor si de
ruinarea tarii. Se grabi spre Orleans, reuni un numar mare de episcopi, abati,
calugari si laici si incepu grabnic sa caute autorul doctrinii perverse si pe cei
corupti care i se alaturasera sectei. In timpul anchetei printre clerici, Lisoius si
Herbert nu negara, facand public secretul, si marturisira public ca pentru nimic in
lume nu s-ar lepada de erezie. Dezvaluirile sporisera tristetea regelui si
episcopilor incat ii interogara in taina si ambii pareau oameni care au adus
servicii prin moravurile lor ireprosabile-Lisoius era la manastirea Saint-Croix ca
cel mai milostiv printre clerici, iar Herbert era directorul scolii in biserica Sain
Pierre de Puellier. S-au raliat acestei secte de multa vreme si sperau ca toti se vor
alatura. Spuneau ca cerul si pamantul existau dintotdeauna. Erau inruditi cu
ereticii epicurieni. Vedeau destui credinciosi la martori.

In anul 1000 de la Patimile lui Hristos, dupa o foamete dezastruoasa, ploile se

linistira, ascultand bunatatea si mila divina.Cerul surase, se luminase, insufletit
de vanturi prietenoase, aratandu-se generozitatea Creatorului. Vegetatia isi
revenise la viata si era o abundenta de roase care alungasera foametea. Bolnavii
se vindecau in adunarile in care erau adusi sfintii. Oamenii vedeau semnul
pactului defintiv al legamantului dintre ei si Dumnezeu, stabilindu-se dupa 5 ani,
pentru consolidarea pacii, reinnoindu-se manifestarile in intreaga lume. Graul,
vinul si roadele pamantului au fost abundente.Orice hrana pentru om, in afara de

carne si bucate delicate, nu mai aveau nici un pret, ca pe vremea marelui jubileu
mozaic din antichitate. Raul nu era invins, oamenii nu scapasera de ispite. Dar
sporesc semnele unei noi aliante si al unui suflu tineresc pe care il comunica
intregii creatii.

Raul Glaber povesteste intalnirea sa cu diavolul pe cand se afla la manastirea

preafericitului martir Leger Champeaux, intr-o noapte de Matutinae. Vazuse un
pitic orobil la vedere, de o statura mijlocie, cu un gat subtire, o fata scofalcita,
ochii negri, fruntea ca o scoarta, incretita, cu narile subtiri si gura ca un bot,
buzele umflate si barbia trasa inapoi si foarte teapana, cu o barba de tap, cu
urechile paroase si lunguiete, cu parul ridicat in varful capului, dinti de caine,
teasta ascutita, pieptul umflat, spatele cocosat, cu fese tremurande, vesminte
sordide, incins de efort, cu tot trupul aplecat inainte. Se prinse de un capat al
patului, zgaltaindu-l pe autor spunandu-i ca nu va mai sta mult in acest loc.
Inspaimantat, autorul se trezeste brusc si il vede asa cum l-a descris, scrasnind
din dinti si repetandu-i ca nu va mai sta mult pe aici. Sari din pat, alerga in
oratoriu, si se prosternase de spaima in fata altarului Sf. Parinte Benedict, coplesit
de spaima, ramase mult timp acolo, incercand sa-si aduca aminte de pacatele
grave pe care le-a comis din frageda pruncie, din nesupunere si nepasare, smuls
cu forta de unchiul sau din vanitatile vietii seculare in viata de calugar, spunand
ca si-a schimbat doar vesmantul, nu si mintea.Purtarea sa ii facu pe fratii de la
manastire sa-l alunge din comunitatea lor din pricina cunostiintelor sale literare.
Cand se aflase la manastirea Sf. Martir Benigne, la Dijon, un diavol asemanator,
aparuse in dormitorul fratilor, strigand dupa asistent.A doua zi, un tanar mai slab
la minte, Thierri, fugi din manastire si traise ca un laic, dar se cai si reveni in
sfantul ordin. A treia oara, cand se afla la biserica preafericitei maria, Moutiers
Saint Jean, intr-o noapte, pe cand se bateau clopotele, obosit, nu s-a trezit la
bataia clopotului, il vazu pe diavol urcand gafaind scarile ;cu mainile la spate,
sprijinit de zid, repeta de doua ori: Eu sunt cel ce sta cu aceia care raman. Unul
din frati, care avea obiceiul sa ramana ascuns in pat, indemnat de demon,
indrazni sa iasa din manastire si ramase in afara ei, cu laicii, petrecand 6 zile de
viata dezordonata, dar se intoarse in ziua a 7-a cait. Dupa cum atesta Sfantul
Grigore, ca aceste aparitii sunt vatamatoare pentru unii, pe altii ii ajuta sa se
pocaiasca.Euharistia era considerata ca fiind datatoare de viata si oamenii
credeau ca-i adapostesc de caderea in pacat.Daca trupul si sangele Domnului
erau abandonate su dustruse prin neglijenta, nu le ramanea decat penitenta si
judecata. Numai un adevarat crestin putea sa primeasca euharistia ca pe un
instrument al mantuirii sale. Un individ imbracat in haine preotesti, judecat, avu

indrazneala sa primeasca impartasania.Marturisi crima pe care o negase.In

Comitatul Chalon, in ajunul unui dezastru, oamenii vazusera painea sfintita
transformata in carne umana. La Dijon, o persoana care aducea Euharistia unui
bolnav, o scapa din mana, redescoperita la fel de imaculata ca atunci ,la
marginea drumului, dupa un an. La Lyon, la manastirea Ile Barbe, un individ a pus
mana pe cutiuta in care se pastra Euharistia, s-a smuls din mainile lui si a ramas
in aer.Brysmalul isi dovedise virturea mantuitoare, rezistand in fata incendiilor,
vindecand bolnavii, readucandu-i la viata pe bolnavii de friguri. La Manastirea
Moutiers- Sain Jean, in timpul abatelui Guillane de Volpiano, in timpul unui
incendiu, fratii luara brysmalul si-l ridicara ca pe un steag, stingand flacarile. Dar
fanionul, smuls de vant, zbura pana intr-un sat Tivauche, asezat pe o casa, fu
readus la manastire. De Paste, in biserica manastirii, inchinata zeului Pavel, un
preot scapa potirul pe jos. Temandu-se ca stangacia preotului sa nu atraga
pedeapsa divina, abatele porunci ca trei calugari sa faca penitenta.

Principele
Machiaveli considera ca un principe trebuie sa aiba o singura tinta si un singur gand, ca stiinta cea
mai potrivita pentru el este cea a razboiului, a organizarii si a disciplinei pentru a se mentine
puternic.Fracesco Sforza, pentru a avut armata, dintr-un om oarecare a devenit duce al Milanului, iar
fii sai, care au ocolit truda armelor, din duci au devenit oameni de rand. Cei lipsiti de armata merita
dispretul celorlalti. Cel lipsit de arme plin de dispret nu poate fi comparat cu cel cu arme care este plin
de banuieli.Un principe trebuie sa invete sa vaneze si sa cunoasca natura locurilor, sa-si cunoasca tara,
sa dobandeasca abilitati fizice. Trebuie sa cunoasca istoria pentru a cerceta vietile oamenilor de seama
si actiunile lor militare si sa urmeze modelul unui inaintas. In timp de pace sa nu se
odihneasca.Principele care vrea sa-si pastreze puterea va trebui sa invete sa poata sa nu fie bun si sa
stie fie sau sa nu fie astfel dupa cum este nevoie. Unii sunt darnici, altii meschini-miseri, altii darnici,
altii lacomi, unii cruzi, altii milosi, unii sperjuri, altii care isi tin cuvantul, unii lipsiti de vlaga si lasi,
altii cutezatori si curajosi, unii binevoitori si apropiati, altii mandi, unii iubitori de placere, altii casti,
unii intregi, altii vicleni, incapatanati, docili, seriosi, usuratici, unii credinciosi, altii fara
religie.Principele sa fie atat de intelept incat sa evite josniciile care l-ar face sa-si piarda statul, si sa se
fereasca, daca nu sa se lase in vointa lor fara prea multa grija.Sa nu-i pese de faima rea a acelor pacate
fara de care i-ar fi greu sa pastreze statul, caci daca am cercetam cu atentie, vom observa ca unele
scopuri care par virtuoase, ne-ar duce la pieire, in timp ce altele, care ni se par rele, ne fac sa
dobandim, prin atingerea lor, si siguranta si bunastarea.Declara ca e bine sa fii considerat darnic, dar
nu practicata in mod exagerat si trebuie practicata in mod chibzuit. Nu trebuie sa lasi deoparte nici un
fel de maretie costisitoare pentru a-si pastra faima printre oameni. Daca isi cheltuie nespus de mult
averea si la sfarsit sa impovaraze poporul cu biruri, va aduce asupra sa ura supusilor sai si putina
pretuire din partea tuturor deoarece si el va ajunge sarac, atragandu-si faima de om meschin. Daca este
prudent, nu trebuie sa-i pese de faima de om meschin si oamenii il vor vedea mai darnic daca
economiseste banii pentru aparare. Va fi darnic cu multi carora nu le ia nimic si zgarcit cu cei putini
carora nu le da nimic. Il da ca exemplu pe Papa Iuliu II care a folosit faima darniciei pentru a ajunge
pe tron si dupa, nu si-a mai pastrat-o pentru a purta razboaie, pe regele contemporan al Frantei care n-a
pus biruri pentru a castiga razboaie si regele contemporan al Spaniei care, daca ar fi fost socotit
darnic, n-ar fi intreprins atatea razboaie.Pentru a nu-si jefui supusii, ca sa se apere, pentru a nu ajunge
sarac si dispretuit, pentru a nu deveni lacom, principele trebuie sa nu fie ingrijorat de faima lui de

zgarcit. Trebuie sa fie si econom si sa nu renunte la darnicie. Principele care isi poarta armatele
pretutindeni si se imbogateste din prazi, jafuri si biruri, care preia bunurile altora, trebuie sa arate ca e
darnic, astfel, soldatii nu l-ar urma. A risipi bunurile altora nu-ti micsoreaza faima, ci iti aduce mai
multa glorie. Principele sa se fereasca de a nu fi dispretuit si urat, iar darnicia te poate duce la ambele.
Este mai intelept sa-ti pastrezi reputatia de om zgarcit, care iti provoaca o faima proasta dar lipsita de
ura, decat sa-ti castigi faima de om darnic si pentru aceasta s-o dobandesti pe aceea de om lacom si
jefuitor, ceea ce va insemna atat dezonoarea si ura oamenilor.
Il socotea pe Cezar Borgia ca fiind un om crud, totusi, cruzimea sa restabilise ordinea in Romagna,
adusese acesti provincii pacea si unitatea si ii castigase loialitatea, fiind mai milos decat poporul
florentin.Pentru a nu fi acuzat de cruzime, a lasat ca Pistoia sa fie distrusa. Principele nu trebuia sa fie
ingrijorat sa-si tina supusii stansi uniti si credinciosi lui, sa-si creeze faima de om crud. Lasa se
dezvolte liber dezordinele care duc la ucideri si jafuri. Pentru un principe nou e foarte greu sa evite
faima de om crud. Nu trebuie sa dea usor crezare acuzatiilor sau sa treaca repede la actiune, trebuie sa
procedeze cumpatat, cu intelepciune si cu omenie, sa nu-i lipseasca prudenta. Se punea problema a fii
iubit decat temut sau invers. Era greu sa impaci ambele lucruri.Oamenii erau nerecunoscatori,
schimbatori, prefacuti si ascunsi, fug de primejdii si sunt lacomi de castig, cat timp li se facea bine, era
ai lui in intregime, gata sa-si dea viata , sa ofere aerea, viata si copii lor pentru principe, dar cand
vremurile grele se apropie, se ridica impotriva sa. Principele care s-a increzut in vorbele lor este
pierdut, poate sa-si obtina prieteniile cu bani si cu un suflet nobil si inalt sa le cumperi, dar nu ii
apartineau la momentul potrivit. Iubirea se pastreaza prin legatura obligatiei. Teama se pastreaza prin
frica de pedeapsa. Principele trebuie sa faca sa fie de temut, daca nu-si castiga iubirea supusilor, dar sa
evite ura lor.Trebuie sa nu se atinga de averile oamenilor si sa ucida cu justificare. Cand un principe
este in fruntea armatelor si are sub comanda lui un numar mare de soldati, nu trebuie sa-i pese de
faima cruzimii sale , caci armatele nu au fost niciodata strans unite si gata de actiune. Indiferent ca e
iubit sau temut, trebuie sa evite ura supusilor sai.
Un principe trebuie sa se tina de cuvant, desi multi care au savarsit lucruir mari au fost aceia care n-au
promis, si care au stiut sa ameteasca cu viclenia lor mintile oamenilor si i-au infrant pe cei care s-au
increzut in cinstea lor. Sunt doua tipuri pentru a lupta : unul bazat pe legi, celalalt prin forta, cel dintai
apartine oamenilor, cel de-al doilea apartine animalelor. Trebuie sa fii vulpe pentru a recunoaste
cursele si leu pentru a-i speria pe lupi. Principele poate avea la indemana motive indreptatite pentru a
nu-si respecta cuvantul dat. Papa Alexandru VI i-a inselat intotdeauna pe oameni si a gasit intotdeauna
oameni potriviti. Un principe nu trebuie sa aiba toate insusirile , doar sa para ca le are.Principele
trebuie sa ia seama ca niciodata sa nu-i iasa cumva din gura un cuvant care sa nu fie patruns de cele
cinci insusiri, sa para ca are mila, fidelitate, integritate de carcacter si credinta in Dumnezeu. Oamenii
judecat in general mai curand dupa ochi decat dupa maini, dar prea putini stiu sa pipaie cu mainile lor.
Fiecare vede ceea ce pare, dar nu putini isi dau seama ce este in realitate. Principele sa-si propuna sa
invinga in lupta si sa-si pastreze statul, iar mijloacele lui vor fi oricand socotite onorabile si fiecare le
va lauda. Un principe contemporan nu face altceva decat sa propovaduiasca pacea si credinta, dar in
schimb este cel mai mare dusman si al uneia si al celeilalte, atat una cat si cealalta, daca le-ar fi
respectat, l-ar fi facut sa-si piarda de mult si faima si puterea.
Oamenii considerau ca intamplarile lumii erau carmuite de Dumnezeu, incat cu toata intelepciunea lor,
oamenii nu aveau un remediu impotriva lor. Pentru ca vointa lor libera sa nu fie cu totul negata,
socotea ca este adevarat ca soarta este stapana pe o jumatate din actiunile lor, dar ca tot ea ne ingaduie
sa carmuim singuri cealalta jumatate sau aproape. Soarta este asemanata cu apele distrugatoare care
atunci cand se infurie, inunda campiile, distrug copacii si casele . Fiecare cedeaza in fata violenei fara
a putea sa li se impotriveasca undeva. Dar oamenii pot construi zagazuri si diguri , iar daca apele cresc

din nou, ele se vor putea scurge printr-un canal, sau furia lor nu va fi nici atat de nestavilita, nici atat
de pagubitoare. Un principe care se sprijina numai pe soarta se prabuseste de indata ce se schimba.
Este fericit acela care isi adapteaza felul de a proceda. Oamenii procedeaza in moduri diferite pentru asi atinge scopul propus, unii procedeaza cu grija, altii navalnic, cu violenta sau cu mestesuguri
pricepute, sau cu rabdare sau nerabdare, fiecare atingadu-si scopul pe unul din aceste drumuri diferite.
Papa Iuliu II a actionat cu violenta. Daca soarta se schimba si oamenii raman neschimbati in
atitudinile lor, Este mai bine sa fii violent decat precaut, deoarece soarta e ca o femeie : daca vrei s-o
stapanesti, trebuie s-o bati si sa i te impotrivesti. Este prietena celor tineri care sunt mai putin precauti
si se impun cu mai multa indrazneala.
Se astepta ca un izbavitor sa uneasca si sa elibereze Italia din mainile barbarilor, considera ca Italia
trebuia sa sufere pentru a-si dobandi maretia. Considera ca trebuia creata o armata proprie pentru a
reinnoi stravechea vitejie a Italiei si sa fie aparata de dusmanii dinafara.

Thomas Morus-Utopia

Arte si Meserii: Plugaria era o indeletnicire a tuturor din copilarie, la scoala,

dupa invataturile batranilor si de pe ogoarele din vecinatatea orasului.Fiecare mai
invata la alegere o alta meserie: tesutul lanii sau inului, zidaria, faurirea,
dulgheria. Vesmintele deosebesc barbatii de femei si pe holtei de oamenii
casatoriti, neplacute ochiului, pentru orice varsta spre a le feri de frig si arsita.
Femeile tes lana sau inul, barbatii lucreaza muncile grele. Daca pe unul il atrage
la altceva, el a trecut prin infiere intr-na din familial care se indeletnicesc cu
meseria la care ravneste. Rolul capeteniei si a sifograntilor e sa poarte de grija sis
a ia seama ca nimeni nu trandaveste, sa lucreze , dar nu pana la epuizare. Impart
ziua in 24 de ceasuri, doar sase fiind rezervate muncii: trei inainte de amiaza,
pranzul, la amiaza se odihnesc 2 ceasuri, pentru ca ultimele trei ceasuri sa se
incheie cu cina. La opt ceasuri se culca si inchina somnului opt ore.
Fiecare poate sa-si intrebuinteze rastimpul dintre munca , mese si somn cum
crede de cuviinta, dar nu desfraului si lenei, ci sa se foloseasca de timp in chip
intelept pentru o alta indeletnicire, luminarii mintii, citind dintr-o carte in fiecare
dimineata, tot poporul adunandu-se sa asculte citirea cartii. Nimeni nu e
impiedicat sa-si dedice rastimpul meseriei obisnuite fiind laudat pentru munca
folositoare obstii. Seara, dupa masa, oamenii petrec un ceas desfatandu-se: vara
in gradini, iarna in incaperi unde iau masa impreuna, canta sau stand la claca. Nu
cunosc zarurile si nici jocurile de noroc, se joaca in schimb lupta numerelor si
lupta virtutiilor cu viciile. Autorul critica lenea barbatilor care isi pun femeile sa
lucreze in locul lor si bogatasii, nobilii si serrvitorimea lor care sunt pierde-vara in
livrea, cersetorii voinici si zdraveni ce-si ascund lenea facand pe bolnavii sau
lenesii preoti si calugari. Daca mestesugurile nu ar fi dedicate desfraului si
luxului, produsele trebuincioase ar fi mai ieftine. Sifograntii se adancesc in studiul
artelor si al stiintelor. Din invatati se aleg diplomatii, preotii, traniborii si
principele. Terenurile noi sunt harazite cladirii de locuinte, stricaciunile ce se ivesc
sunt preintampinate, danuind foarte multa vreme. Poarta la lucru haine de piele

care tin in mijlociu vreo 7 ani. Cand ies in lume, imbraca un vesmant larg peste
haina de lucru si toate au aceeasi culoare naturala. In Utopia toata lumea se
indeletniceste cu arte si meserii folositoare, iar munca cere putine ceasuri, si
totusi, productia e indestulatoare si o fac asta pentru libertatea si luminarea
sufletului-socotesc ca aici sta adevarata fericire a vietii.

Legaturile dintre cetateni: Un oras-cetate e alcatuit din familii, iar familia

intemeiaza in cea mai mare masura pe rudenia de sange. Fetele, cand ajung la
varsta maritisului, se casatoresc si locuiesc in casa sotilor lor, in schimb flacaii ca
si nepotii, raman in familial or si asculta de cel mai in varsta madular al familiei,
pana cand batranetea prea inaintata ii slabeste acestuia puterea mintii sic el mai
apropiat de el ca varsta ii ia locul.
Pentru ca populatia sa nu scada, nici sa creasca peste masura, fiecare orascetate trebuie sa aiba 6000 de familii, sa nu aiba mai putin de 10 tineri, nici mai
mult de 16. Toto cei care depasesc sunt trecuti in familiile mai putin numeroase.
Iar cand o intreaga oste ar depasi masura dreapta, cu prisosul ei se umple golul
de populatie al altor locuri. Daca populatia creste peste limite, atunci un numar
ales de cetateni din fiecare oras-cetate se stramuta pe continentul vecin, al caror
bastnasi au prea mult pamant nelucrat, si intemeiaza o colonie carmuita dupa
randuielile lor fiind poftiti totdeodata in ea toti bastinasii ce vor sa traiasca
laolalta cu utopienii. Daca gasesc un neam care primeste asezaminte si datini ale
lor, se contopesc, spre binele amanduror neamurilor, caci prin oranduirile lor fac
dintr-o tara saraca si stearpa, una bogata. Pe cei care nu vor sa imbratiseze felul
lor de viata ii alunga. Cel mai indreptatit razboi este cel dus impotriva unui neam
ce stapaneste un pamant nefolosit de el insusi, lasandu-l pustiu si nelucrat, dar
care opreste de la folosirea si stapanirea acestui pamant pe cei care care ar
putea sa traiasca din roada lor. Daca scade populatia, din cauza ciumei, orasele
afectate sunt repopulate cu cetateni readusi in tara dintr-o colonie, caci ei
primesc mai degraba sa desfiinteze coloniile, decat sa cada in ruina vreunul din
orasele de bastina ale insulei lor. Cel mai in varsta conduce familia, femeile
asculta de barbatii lor, copii de parinti, iar cei tineri de cei in varsta.

Orasul se imparte in patru, in mijloc e targul pentru produse, iar feluritele roase
ale muncii fiecarei familii sunt aduse in niste hambare si impartite dupa felul lor
in magazii. Fiecare cap al familiei care vine sa ceara lucrurile capata fara bani tot
ce a cerut. Teama de lipsuri viitoare e mama lacomiei si a jafului, precum si trufia.
Animalele sunt duse la zalhanale unde sunt taiate. In cladiri incapatoare traiesc
sifograntii, si la fiecare din ele sunt repartizate pentru masa 30 de familii, cate 15
de fiecare parte a ulitei. Economiile fiecarei cladiri se aduna in piata la un ceas
anumit si cer de acolo o catime de merinde dupa numarul de guri de hranit.
Prioritara e hrana bolnavilor care sunt ingrijiti in bolnite obstesti. Se imparte
mancarea fara deosebire la toate salile de mancare dupa numarul mesenilor
unde la sunetul trompetei de arama, intreaga sifograntie se aduna la anumite
ceasuri pentru masa de pranz si cina. Muncile murdare le fac robii, femeile fierb
bucatele, gatesc mancarile , pun si strang mesele. Stau cu sugagii lor intr-o
ospatarie unde focul arde mereu, apa e curate, leagane, iar daca o mama moare,
este inlocuita cu o doica. In casele doicilor stau copii cu varste sub 5 ani. Ceilalti
copii, pana la pubertate, slujesc pe meseni. Sifograntul si cu sotia lui stau la
mijlocul primei mese, alaturi de care sed doi dintre cei mai varstnici batrani. Daca
o sifograntie se afla intr-o biserica, preotul si sotia sa tin locul celor batrani si au
intaietate. Masa se serveste mai intai batranilor, apoi celorlalti meseni. Fiecare
pranz sau cina se incepe cu citirea unei istorisiri morale si scurte. Pranzul e mai
scurt, cina e mai lunga, fiindca oamenii se duc la munca dupa pranz, iar dupa
cina dorm. De la cina nu lipsesc muzica si dulciurile. Ard arome si risipesc uleiuri
cu miros placut si-si dau osteneala sa-I inveseleasca pe oaspeti. Oamenii de la
tara mananca fiecare in casa lui si are tot ce le trebuie.

Religia Utopienilor Religiile in Utopia nu sunt deosebite nici in provincii, nici in

orase. Unii se inchina la astre ceresti si ii cinstesc pe fiecare ca pe un singur mare
zeu.Cei mai multi cred intr-un singur Dumnezeu vescnic, necunoscut, nesfarsit,
netalmacit, care depaseste intelegerea umana, pe care il numesc tata, care
pun in seama lui creatia si sfarsitul.Toti il recunosc pe Mythra ca pe singura fiinta
suprema care a creat universal.Multi s-au convertit la crestinism si nici nu-I
prigoneau. Utopus aflase ca in vremea intemierii statului sau, pana la sosirea sa,
bastinasii se incaierasera intr-un razboi religios. El a impus ca fiecare sa urmeze
credinta careia ii place, putand converti pe altii. Utopienii credeau intr-o viata
viitoare in care faradelegile erau pedepsite, iar virturea era rasplatita si se rugau
fierbinte ca milostivirea cereasca sa le ierte pacatele celor morti carora le era
frica de moarte si de vescnicie si ii ingropau. Nimeni nu bocea un cetatean ce
murea plin de buna voie si de nadejde si ii ardeau trupul. Povesteau despre
faptele si deprinderile lui. Radeau si nesocoteau prevestirile si prezicerile
inselatoare si venereaza minunile ce au loc in fata lor. Unii nesocotesc stiintele si
invatatura si astfel se ingrijesc de bolnavi, dreg drumurile, curata santurile,
repara podurile, curata iarba, cara lemnele si granele etc. in folosul obstii si
munceau muncile cele mai murdare.Oamenii care se jertfeau in folosul altora se
imparteau in doua secte: holtei care nu se casatoresc si nu mananca carne, si se

lipsesc de toate placerile vietii si nazuiesc sa capete bucuriile vietii viitoare,

cealalta secta alege starea casatoriei, nu ocolesc placerile . Cei care nu se
pripesc in credinta se numesc buthreschi. Preotii sunt cucernici si putini la numar,
in fiecare oras fiind doar 13 preoti in slujba a 13 biserici, alesi de popor prin vot
secret. Sunt judecatori ai moravurilor, mustra vinovatii, pe cand dregatorii sau
principele aresteaza si urmaresc vinovatii. Tinerii sunt dati pe mana preotilor sa
fie crescuti, cea mai mare grija nu se da invataturii, ci moralei si virtutiei. Preotii
isi alegeau sotiile cele mai vrenice. Femeile puteausa fie preotese, dar numai
vaduvele si in varsta inaintata. In timpul razboaielor ,se roaga.
Prima si ultima zi a fiecarei luni sunt zile de sarbatoare-cynemerne si trapemerne.
Templele sunt minunate, cufundate in jumatate de intuneric spre a spori evlavia.
In ziua sarbatorii de sfarsit, norodul se aduna dimineata si seara la biserici unde ii
multumesc lui dumnezeu pentru binefacerile primate in timpul anului sau lunii.
Inainte sa intre in biserica, femeile ingenuncheaza in fata barbatilor, iar copii, la
picioarele parintilor. Isi marturisesc pacatele. In biserici, femeile stau in stanga,
iar barbatii la dreapta. Nu se jertfesc animale`, ard miresme si tamaie. Norodul
este imbracat in alb, iar preotul poarta un vesmant colorat, nu e impletit cu aur
sau impodobit cu pietre scumpe, ci alcatuit dintr-o tesatura de fulgi de pasari si
cum de se iveste, toti se arunca la pamant cu evlavie, dupa care preotul face un
semn si toata lumea se ridica, rasuna imnuri de slava si rostesc rugaciuni si apoi,
iau masa sau petrec in jocuri si in exercitii militare. In Utopia, toate sunt ale
tuturor, nimeni nu duce lipsa de nimic, toti sunt voiosi si cu sufletul linistit, fara
griji. Nu exista ban si nici clase sociale, toti sunt EGALI!

Voltaire
Voltaire nu intentiona sa scrie despre viata lui Ludovic al XIV-lea, ci sa
zugraveasca pentru posteritate nu actiunile unui singur om, ci spiritul oamenilor
in secolul cel mai luminat. Elogiaza cele patru epoci : epoca greaca, epoca
romana, epoca renasterii si epoca lui Ludovic, care a debutat prin raspandirea
influentei franceze , gusturilor si stiintelor in Italia, Rusia, Anglia si Germania
datorita rafinamentului si spiritului curtii lui Ludovic si prin intemeierea Academiei
Franceze. Spunea cat de barbari si inapoiati erau francezii inainte, ca pe vremea
lui Ludovic al XIII-lea nu exista nici macar un vas, Parisul nu avea nici patru sute
de mii de locuitori si nici impodobit macar cu patru edificii, celelalte orase
semanand cu burgurile, cum nobilii din donjoane ii oprimai pe agricultori, orasele
erau lipsite de politie, statul de banim iar conducerea lipsita de credit printre
natiunile straine.Povestea cum Franta a cunoscut o epoca de slabiciune de la
decadenta Carolingiana, ca populatia de jos a fost sclava in timpul lui Filip
August, ca in timpul lui Ludovic XI seniorii au fost niste tirani, ca se preocupa mai
mult de sustinerea autoritatii impotriva vasalilor, nu se gandea la fericirea

supusilor. Francisc a dezvoltat comertul, navigatia, literatura, artele, care n-au

prins radacini in Franta, iar in timpul lui Henric cel Mare, era pe punctul de a
scoate Franta din nenorocirile si barbaria in care o cufundase razboiul de 30 de
ani. Cardinalul Richelieu nu a putut reforma natiunea pentru ca era preocupat sa
reduca puterea Austriei si calvinismului. Nobilii erau lipsiti de disciplina, iar preotii
traiau in desfrau si ignoranta, iar poporul era lipsit de industrie, clocind in
mizerie. Francezii n-au participat la marile descoperiri , inca isi mai pierdeau
vremea in turnire in timp ce portughezii si spaniolii cucereau teritorii in Americi si
formau imperii coloniale, iar Carol Quintul aducea tezaurele Mexicului inainte ca
supusii lui Francisc I sa fi descoperit Canada.
Europa era considerata un soi de republica mare impartita in multe state, unele
monarhice, altele mixte, fie aristocratice, fie populare, care utilizau negocierile
necontenit, respectau ambasadorii inamicilor si nu luau prizonieri drept sclavi. De
la Carol Quintul, echilibrul se inclinea in favoarea Austriei, in 1630 stapanind
Spania, Portugalia, Americile, Tarile de Jos, ducatul Milanului, regatul Neapolelui,
Boemia, Ungaria, Germania.
Imperiul German, vecin al Frantei, care avea o intindere mare, dar mai putin
bogat, dar mai fecund in oameni robusti si muncitori, era guvernata ca pe
vremea Capetienilor si era impartita in 60 de orase imperiale, state si principate,
al carui imparat nu detinea nici macar un sat, dar a carei putere crestea in timpul
austriecilor. Germania si Europa crestina erau divizate in doua partide : catolicii si
protestantii(calvinistii si luteranii. Germania suferise de pe urma razboaielor
religioase. Ferdinand II era sa transforme aristocratia germana intr-o monarhie
absoluta si era sa fie detronat de Gustav-Adolf. Fiul sau, Ferdinand III, i-a mostenit
politica si a condus un razboi impotriva propriului sau cabinet in timpul lui
Ludovic XIV.Luxul era necunoscut, iar comoditatile foarte rare, lipsita de comert si
de bani, dar seriozitatea ii privau de placerile si de artele agreabile.
Dupa moartea lui Carol Quintul, Spania, guvernata de o ramura varstina
austriaca, provoca mai multa teroare decat Germania. Regii Spaniei erau absolut
de bogati. Minele din Mexic si Potosi le furnizau posibilitatea de a cumpara
libertatea Europei. Sub Filip III, maretia spaniola a ramas un corp vast lipsit de
substanta , care dispunea de renume decat de forta. Filip IV, mostenitor al
slabiciunii tatalui sau a pierdut Portugalia din neglijenta, provincia Roussillon din
cauza slabiciunii armatelor sale, iar Catalonia gratie abuzului despotic. Regii
despotici nu puteau mentine razboaie impotriva Frantei. Obtineau succese gratie
viziunilor si greselilor inamicilor, sau pierdeau din cauza incapacitatii proprii.
Castilienii se bucurau de prerogativa dea nu lupta niciodata in afara granitelor,
aragonezii se luptau necontenit impotriva consiliului regal pentru a-si apara
libertatea, iar catalonienii, nu le ingaduiau regilor sa recruteze militii din
provinciile lor. Spania, unita cu imperiul, detinea pondere considerabila in
echilibrul Europei.
Portugalia redevenise regat. Joao, duce de Braganza, print slab, smulsese
provincia unui rege si mai slab. Nevoia ii silea pe portughezi sa cultive comertul,
pe care din mandrie il neglijau, s-au aliat cu Franta si Olanda in 1641 impotriva

Spaniei. Revolutia Portugaliei a adus beneficii Frantei. Scuturand jugul spaniol,

extinzandu-si comertul si sporindu-si puterea, Portugalia era asemeni Olandei.
Provinciile Unite erau bogate in pasuni, dar sterila in privinta graului inecat de
mare. Populatiile erau sarace putin numeroase, mai putin otelite,dar libertatea lea trezit curajul pentru a lupta impotriva tiranului lor, Filip II, iar casa de Orania a
recrutat soldati profesionisti si au intemeiat o forma de guvernamant care
mentinea egalitatea. Era intim legata de Franta, iar interesele le reuneau aceiasi
dusmani : Henric cel Mare si Ludovic XIII.
Anglia era la apogeu . Carol I, care a domnit de la 1625, a facut ca Anglia sa nu
depinda de legi si sa schimbe religia Scotiei.Nu le-a realizat si s-a angajat intr-un
razboi civil si a fost decapitat. Razboiul a impiedicat Anglia sa se amestece in
interesele Europei, si-a pierdut fericirea si stima, comertul s-a intrerupt, dar odata
cu stapanirea lui Cromwell, a supus-o tinand Evanghelia, iar in cealalta spada,
purtand masca religiei pentru a-i acoperi calitatile de uzurpator.
Italia era divizata, regatul posedat de Papa era mare indeajuns pentru a-l face
print, dar prea mic pentru a fi de temut. Avea putini bani si un comert redus,
autoritatea spirituala ii fusese distrusa si detestata in jumatate de crestinitate, pe
alta parte, e privit ca un parinte. In Franta era privit ca o persoana sfanta, plina
de initiative. Toti printii catolici ii trimiteau obediente si posedau cardinali
protectori. Papa oferea bule tuturor episcopatelor. Scrie despre episcopul Stuart
Fitz-James, despre spiritul luminat care domneste in Franta de un secol, se puteau
dezlega casatorii doar pe taxa. Celelalte provincii erau legate de interese
comerciale. Venetia se temea de otomani si de imparat. Nu mai era mica putere
comerciala. Florenta se bucura de liniste si bunastare si inflorire culturala sub
guvernarea familiei Medicis,.Toscana era ce era Atena in Grecia. Savoia, sfasiata
de razboi civil, se grupase in intregime de partea Frantei si contribuia la slabirea
puterii austriece in Italia. Elvetienii isi pastrau libertatea fara sa oprime pe cineva
si isi vindeau trupele vecinilor bogati, fiind saraci, necunoscand stiintele si artele,
dar erau intelepti si fericiti.
Natiunile din nordul Europei : Polonia(cu influente gotice, aflata inca in stadiu de
evul mediu), Suedia(libera prin constitutie), Danemarca(lipsita de maretia de
odinioara), Rusia(o tara barbara) erau puteri, neincrezatoare intre ele sau in stare
de razboi.
Nici imperiul otoman nu mai era ce fusese pe vremea lui Mahomed si
Soliman.Sultanii erau despotici si mai putin siguri de tronul si vietile lor. Osman si
Ibrahim au fost strangulati, Mustafa fusese detronat de doua ori. Imperiul era
zguduit, atacat de persani, dar dupa, redevenea formidabil pentru crestinatate.
Din 1644 duceau un razboi cu Candia.
Franta, aliata cu Suedia, Olanda , Savoia, Portugalia, ducea un razboi impotriva
Germaniei si Spaniei un razboi ruinator pentru ambele parti si funest pentru Casa
de Austria. Milioane de oameni au fost ucisi si provinciile devastate. Generalii lui
Ludovic XIII cucerisera Roussillon, catalanii se supusera Frantei, inamicii i-au
cucerit insa Corbie si Pontoise. Parisul a fost evacuat, cardinalul de Richelieu,

fusese silit sa puna taxe pe portile pentru trasuri din Paris. Razboaiele produsera
generali vestiti : Gustav Adolf, Piccolomini, Jean de Vert, maresalul de Guebriant,
principele de Orania, contele d Harcourt.De la asediul cetatii Mertz de catre
Quintul, nici un general nu mai fusese vazut cu o armata de 50 000 de oameni,
orasele erau asediate cu mai putine tunuri, arta fortificatilor era inca in faza de
dezvoltare, soldatii utilizau spada, dar inutila atunci, iar razboiul era declarat
printr-un herald asa cum a procedat Ludovic XIII cand a trimis un herald la
Bruxelles ca sa declare razboi Spaniei in 1635. Erau si preoti care comandau
armate, desi erau amenintati cu excomunicarea. Franta nu avea decat 80 000 de
soldati, marina fusese nimicita de secole, restabilita de cardinalul de Richeleu,
ruinata sub Mazarin. Ludovic XIII nu poseda decat 45 milioane de reali, argint de
26 de livre marca.Comertul era raspandit peste tot, politia neglijata, iar Ludovic
era preocupat de propria maretie, drumurile nu erau reparate si pazite, talharii
bantuiau, strazile erau prost pavate, strambte si murdare, pline de hoti.Dupa
moartea lui Francisc II, Franta era sfasiata de razboaie civile. Tribunalele erau
ocupate cu judecarea vrajitorilor, nu existau academii, teatre. Moravurile, legile,
artele, societatea, religia, pacea si razboiul nu aveau nimic din ceea ce ulterior se
va numi secolul lui Ludovic al XIV-lea.

Montesquieu
Montesquieu considera ca trasaturile caracteristice mintii si pasiunile inimii sunt
deosebite in diferite cline.Oamenii din clima rece au mai multa vigoare, au mai
multa incredere in sine si mai mult curaj, au o mai buna cunoastere a propriei
superioritati, si o mai mica dorinta de razbunare, au mai multa incredere in
siguranta proprie, mai multa sinceritate, mai putine banuieli, mai putine
viclesuguri. Popoarele din tarile calde sunt fricoase ca batranii, pe cand cele reci
sunt curajoase ca tinerii. Popoarele din nord nu au savarsiut realizari in tarile
sudului. Terminatiile nervoase sunt mai putin desfacute in tarile reci, senzatiile
mai putin vii, sensibilitatea la placeri redusa si fibre exterioare mai elastice ce
inlesneste intoarcerea sangelui de la extremitati catre inima.Latura trupeasca a
iubirii are abia destula putere pentru a se face simtita cu adevarat, in mediul
temperat dragostea se face simtita cu mii de accesori, iar in regiunile calde,
oamenilor le place umorul fizic in sine, explicand harmeurile. In tarile nordice, un
organism solid si sanatos, gaseste placerile in vanatoare, calatorii, razboi, vin. Au
vicii putine, destule vicii, multa sinceritate si puritate. In tarile temperate , sunt
popoare nestatornice in comportament. In tarile calde, caldura face ca trupul sa
fie lipsit de vlaga, oamenii sunt pasivi, lenea ii vor face ferciti, pedespele sunt
mai usor de indurerat, robia mai putin insuportabila.
Indieni sunt lipsiti de curaj, chiar si copii europenilor nascuti in India isi pierd
curajul,. Desi sunt slabe, au o imaginatie vie incat impresioneaza peste masura.
Barbatii se supun unor chinuri de necrezut, iar femeile se arunca singure pe rug.
Pe vremea romanilor, popoarele din nordul Europei traiau fara arte, fara educatie,
fara legi, dar s-au impotrivit puteri romane datorita influentei climei reci.

Gingasia organelor fac ca popoarele din orient sa aiba cele mai puternice impresii
din lume, dar nefiind capabili de o activitate. Indienii cred ca repausul si neantul
alcatuiesc originea tuturor lucrurilor si sfarsitul tuturor. Dau fiintei supreme
supranumele de neclintitul. Caldura excesiva moleseste si copleseste, odihna
este desfatatoare, miscarea obositoare. Legislatorii Chinei au dat dovada de mai
mult bun simt cand ii considerau pe oameni nu din punctul de vedere al
repausului, ci din acela al actiunii proprie pentru a-si indeplini indatoririle vietii, si
au dat religiei, filosofiei si legilor lor un caracter mai practic.
Cu cat clima ii determina sa se fereasca de munca pamantului, cu cat religia si
legile ii indeamna. Legile Indiei sporesc lenea naturala.
Monahismul care pricinuieste rele tot in tarile calde s-a nascut, unde oamenii sunt
mai putin inclinati pe actiune decat catre speculatie.In China este ceremonia de
inagurare a muncilor agricole pentru a indemna popoarele la plugarie.
Popoarele lenese sunt si ingamfate. In tarile calde, partea apoasa a sangelui se
elimina prin transpiratie, iar bauturile alcoolice coaguleaza globulele, de aceea,
Mahomed a interzis vinul. In tarile reci, partea apoasa a sangelui se evapora in
mica masura prin transpiratie, ramanand in belsug, se pot bea bauturi spirtoase.
Un german bea din obisnuinta, un spaniol din placere. In tarile calde, oamenii
mananca foarte putin.
Clima calda care facea ca bolile sa se raspandeasca cu usurinta i-au facut pe
locuitori sa ia masuri intelepte si preventive.
Romanii se sinucideau din educatie, englezii ca urmare a unei boli.
Clima ii influenteaza pe englezi sa fie nerabdatori, indaratnici si nu foarte buni
diplomati.
Germanii locuiau intr-o clima in care pasiunile erau moderate, dar isi schimb
legile in functie de clima.
Japonezii au un caracter crud, incat legiutorii si dregatorii nu au putut avea nicio
incredere in ei. Nu au pus decat judecatori, amenintari si pedepse. Pedepsesc o
familie sau un cartier intreg. In India, poporul este bland, simtitor si milos,
legiutorii arat mai multa incredere.