Teorii in explicarea actelor

criminale

1.TEORIILE PSIHOBIOLOGICE
Sustin ca anumite anomalii sau disfunctii
psihofiziologice constituie factorii
determinanti ai comportamentului criminal.
Crima ca fenomen individual are o baza
psiho-biologica organica sau functionala.

1.1.TEORIA
ANORMALITATILOR
BIOLOGICE
Cesare Lombroso Omul criminal

1.1.TEORIA ANORMALITATILOR BIOLOGICE

Reprezentant Cesare Lombroso - a intreprins studii

de antropologie criminala bazate pe tehnica masurarii
diferitelor parti ale corpului omenesc, avand ca subiecti
detinuti ai inchisorilor din Sicilia, elaborand in acest sens
lucrarea sa fundamentala Omul criminal.

Studiind 383 cranii de criminali decedati si 5.907

cranii ale unor delincventi in viata, autorul a concluzionat
existenta unui tip criminal individualizat prin anumite
stigmate sau semne particulare, degenerative, care
poate fi intalnit la anumite categorii de infractori
(Lombroso, 1895).

1.1.TEORIA ANORMALITATILOR
BIOLOGICE
In teoria lombrosiana criminalitatea reprezinta o
anormalitate biologica bazata pe atavism
organic si psihic si pe o patologie epileptica
(Cioclei,1996).
Opera lui Lombroso contine constatari deosebit
de utile si actuale inca, cum ar fi cele referitoare
la infractorii bolnavi mintal.

1.2.TEORIA BIO-TIPOLOGICA
Psihiatrul german Ernest Kretschmer mergand
in cercetare pe linia corelarii elementelor de
ordin biologic cu cele psihice, a creat un sistem
caracterologic complet, in lucrarea sa Structura
corpului si caracterul.

Acesta considera ca, in functie de constitutia

corporala, se pot distinge patru tipuri fizice,
fiecare tip avand o predispozitie spre comiterea
unor infractiuni specifice.

1.2.TEORIA BIO-TIPOLOGICA
Cuprinde mai multe variante ce au ca element
comun sustinerea ideii potirivit careia exista o
corelatie intre activitatea criminala si biotip.
Fizicul singur nu poate explica in mod adecvat
comportamentul infractional, insa poate favoriza
anumite tipuri de infractiuni.

1.3.TEORIA GENETICA

Brodski, 1973 & Sheley, 1985

1.3.TEORIA GENETICA
Cercetarile in acest domeniu consemneaza
existenta unor aberatii cromozomiale
pornind de la aceste realitati unii autori (Brodski,
1973 & Sheley, 1985) sustin ca anomalia
genetica, cum ar fi un extracromozom, poate
conduce la retardare mintala si la un
comportament antisocial si criminal.

1.4.TEORIA INADAPTARII BIOPSIHICE

Formulata de criminlogul suedez Olof
Kinberg in lucrarea sa Problemele
fundamentale ale criminologiei.

1.4.TEORIA INADAPTARII BIOPSIHICE

Pentru Kinberg, omul este o fiinta nu doar
biologica, ci una psihologica si sociala,
caracterizata prin plasticitate, adica prin
facultatea de a-si modifica reactia si in functie de
factorii psihologici si sociali.
Daca plasticitatea nu se coreleaza cu influentele
mediului se creeaza o stare de inadaptare intre
organism si mediu.

In opinia lui Kinberg persoana reactioneaza in

general in functie de propria structura bio-psihica.
Astfel, pentru a stabili cauzele crimei, este
necesara analiza structurii bio-psihice a persoanei
implicate in cauza.
Din combinatia ce rezulta intre un anumit tip de
nucleu constitutional si o anumita configuratie a
functiei morale, rezulta persoane inadaptate care,
la anumiti stimuli, vor reactiona in contradictie cu
legea penala.

1.5.TEORIA CONSTITUTIEI

CRIMINALE
Reprezentantul acestei teorii este
criminologul italian Benigno di Tullio
Lucrarea Tratat de antropologie
criminala

1.5.TEORIA CONSTITUTIEI CRIMINALE

Pentru di Tullio, studiul crimei nu poate fi exclusiv

biologic ori exclusiv sociologic, ci intotdeauna
biosociologic. Rezulta ca personalitatea nu poate fi
corect apreciata decat dupa criterii
biopsihosociologice.

Pornind de la aceste premise, autorul incearca sa

determine factorii ce conduc la formarea unei
personalitati criminale.

Un prim factor important este ereditatea; cu

toata influenta sa puternica, aceasta nu trebuie
considerata ca o determinare absoluta.

Predispozitia spre crima poate avea ca sursa si

unele disfunctionalitati cerebrale, hormonale
etc.

Varsta si crizele biologice pe care le

antreneaza sunt de asemenea importante.

Predispozitiile spre crima sunt expresia unui ansamblu

de conditii organice si psihice ereditare, congenitale
sau dobandite care, diminuand rezistenta individuala la
instigari criminogene, permite individului, cu mai multa
probabilitate, sa devina un criminal.
Di Tullio nu ignora factorii sociali sau fizici, exteriori
individului, care nu pot avea o influenta reala decat in
masura in care intalnesc o constitutie criminala
preexistenta ori contribuie la formarea unei astfel de
personalitati.

Teoriile psiho-sociale
Conform acestor teorii comportamentul
infractional este invatat prin interactiunea
dintre persoana si ambianta.

Teoriile psiho-sociale
Teoriile psiho-sociale sustin ca achizitiile rezultate in
procesul interactiunii si invatarii psiho-sociale sunt
principalele cauze, explicatii ale infractionalitatii.
Tendinta unor persoane de a devia in plan
comportamental este relativ generala si constanta,
astfel ca acestea se vor comporta in mod frecvent
antisocial daca ele nu sunt formate si sustinute in a
evita aceasta tendinta.
Conform acestor teorii comportamentul infractional
este invatat prin interactiunea dintre persoana si
ambianta.
Invatarea ar include tehnicile comiterii actelor
criminale, motivele, trebuintele, rationalizarile si
atitudinile favorabile comiterii infractiunii

1.TEORIA ASOCIERILOR
DIFERENTIALE
Apartine sociologului american,
criminolog Edwin Sutherland

1.TEORIA ASOCIERILOR DIFERENTIALE

Apartine sociologului american, criminolog Edwin
Sutherland
Sutherland constata ca exista doua tipuri de explicatii
stiintifice ale fenomenului criminal: fie in functie de
elementele care intra in joc in momentul in care
infractiunea este comisa, fie in functie de elementele
care si-au exercitat influenta anterior, mai ales in
viata infractorului.

In primul caz, explicatia poate fi calificata situationala sau

dinamica; in al doilea caz, istorica.

1.TEORIA ASOCIERILOR DIFERENTIALE

Sutherland considera ca un act criminal se

produce atunci cand exista o situatie propice,
pentru un individ determinat.
Mecanismul explica fenomenul criminal la nivel
individual. Rata criminalitatii este expresia unei
organizari diferentiale a grupului.

2.TEORIA CONFLICTELOR DE
CULTURI
Apartine criminologului american Thorsten
Sellin

2.TEORIA CONFLICTELOR DE CULTURI

Apartine criminologului american Thorsten Sellin
Termenii cultura si conflict, ce alcatuiesc si titlul lucrarii lui
Sellin, Conflict cultural si crima, reprezinta si
elementele principale ale teoriei sale
Prin conflict cultural, autorul desemneaza lupta intre valori
morale sau norme de conduita opuse aflate in dezacord.
Codul moral al persoanei depinde de normele pe care lea trait ca membru al unor diverse grupuri sociale.
Fiecare grup are propriile norme de conduita care se
impun a fi respectate

In lumea moderna, persoana se gaseste din ce in ce

mai des in contact cu valori si norme diferite.
Diferentele etnice, sociale, de varsta, profesionale,
religioase etc. antreneaza diferente de reguli si
valori morale.
In aceste conditii apar inevitabil situatii in care
persoana, supunandu-se unei norme acceptate
de grupul din care face parte, risca sa incalce o
alta apartinand altui grup cu care intra in
contact.

3.TEORIA ANOMIEI
Conceptul de anomie a fost introdus de sociologul
american Robert K.Merton in anul 1938 odata cu
lucrarea Structura sociala si anomia, in scopul
explicarii, cu ajutorul sau, a comportamentului
infractional.
In anul 1957 apare lucrarea cu titlul Teoria sociala
si structura sociala.

3.TEORIA ANOMIEI
Anomia este conceputa de Merton ca o stare sociala de
absenta ori de slabire a normei, ceea ce duce la o lipsa
de coeziune intre membrii comunitatii. In explicarea starii
de anomie, autorul utilizeaza doua concepte: cel de
cultura si cel de organizare sociala.
Prin cultura se intelege ansamblul valorilor ce
guverneaza conduita indivizilor in societate si
desemneaza scopurile spre care acestia trebuie sa
tinda.
Organizarea sociala reprezinta ansamblul de norme si
institutii care reglementeaza accesul la cultura si indica
mijloacele autorizate pentru atingerea scopurilor.

Starea de anomie se instaleaza atunci cand exista un

decalaj prea mare, intre scopurile propuse si
mijloacele legitime, accesibile pentru anumite categorii
sociale.
Astfel, in societate exista un permanent conflict intre
posibilitatile formal recunoscute de lege, de realizare de
catre persoana a scopurilor sale materiale si spirituale, pe
de o parte, si posibilitatile efective reale, de atingere a
acestor scopuri, posibilitati care sunt foarte limitate.
Astfel, categoriile sociale defavorizate recurg la mijloace
ilegale, la criminalitate, pentru satisfacerea scopurilor
propuse de cultura ambianta.

4.TEORIA INTERACTIONISMULUI
SOCIAL (TEORIA STIGMATIZARII)

H.S.Becker , F.Tannenbauman, E.Lemert

4.TEORIA INTERACTIONISMULUI SOCIAL

Conform teoriei interactionismului social, fenomenul
criminalitatii este rezultatul interactiunii dintre doua
categorii de factori sociali:
1.activitatea nonconformista a unor persoane, pe de o
parte,
2. activitatea grupurilor sociale dominante, pe de alta
parte, care reactioneaza, atribuindu-le celor din
prima categorie pecetea comportamentului
infractional si, totodata, ii stigmatizeaza ca infractori.
Ca o consecinta a acestor operatii de denumire sau
etichetare, indivizii in cauza sunt marginalizati, fiind
respinsi in exteriorul grupului social.

 Ca urmare a acestei reactii sociale si a stigmatizarii, la

persoanele in cauza apare o contrareactie de natura
psihica, o rezistenta, care le determina sa-si asume
rolul atribuit, cel de infractori.

Reprezentantii acestei teorii sustin faptul ca

infractionalitatea nu isi are izvorul in realitatea
obiectiva, in conditiile concrete de existenta a
persoanelor in cauza, ci in contrareactia psihica
negativa pe care infractorii primari o au fata de
reactia sociala, prin care ei sunt etichetati ca
infractori, sunt stigmatizati ca atare.

Teoriile psiho-morale
Comportamentul criminal si infractionalitatea
constituie simptome ale problemelor emotionale
fundamentale.

In general, teoriile psiho-morale atribuie

criminalitatea conflictelor interne, problemelor
emotionale sau sentimentelor de insecuritate,
inadecvare si inferioritate.

Teoriile psiho-morale
Teoriile psiho-morale pun accentul pe
caracteristicile persoanei, pe factorii
psihogeni si psiho-morali.

Aceste teorii poarta, mai mult sau mai putin,

amprenta directa a psihanalizei freudiene sau a
gandirii altor psihanalisti.

1.TEORIA ANALITICA
Reprezentantul teoriei analitice este Sigmund
Freud

1.TEORIA ANALITICA
Reprezentantul teoriei analitice este Sigmund Freud
Referirile directe la fenomenul criminal nu abunda in
opera freudiana intrucat atorul nu s-a preocupat in mod
nemijlocit de acest subiect. Cateva referiri ce merita a fi
semnalate le gasim in lucrarea Totem si Tabu.

Analizand cateva tabuuri dintre care unele cu relevanta

criminologica (uciderea, incestul), Freud considera ca
transgresarea acestora reprezinta satisfacerea unor
dorinte refulate.

2.TEORIA CRIMINALULUI
NEVROTIC
Varianta cea mai cunoscuta a acestei
teorii apartine lui Fr.Alexander si H.Staub
si este expusa in lucrarea Criminalul si
judecatorii sai .

2.TEORIA CRIMINALULUI NEVROTIC

Varianta cea mai cunoscuta a acestei teorii apartine lui
Fr.Alexander si H.Staub si este expusa in lucrarea
Criminalul si judecatorii sai .
In viziunea celor doi cercetatori, criminalitatea poate fi
clasificata in urmatoarele categorii:
1).Criminalitatea imaginara, care transpare in vise,
fantezii sau acte ratate;
2).Criminalitatea ocazionala, specifica persoanelor si
situatiilor in care Supraeul suspenda instanta morala in
urma unei vatamari sau amenintari iminente pentru Eu
(cazurile in care conduita criminala este consecutiva
unui santaj, unei amenintari ori unei stari de legitima
aparare etc.)

3).Criminalitatea obisnuita, categorie care cuprinde la randul

ei trei tipuri de criminali:

a)criminalii organici, a caror personalitate tine de

psihiatria clasica (bolnavii mintal care prezinta alterari ale
capacitatii de discernamant ori lipsa acestuia);

b)criminalii normali, caracterizati prin aceea ca sunt

sanatosi din punct de vedere psihic, dar sunt socialmente
anormali; acestia fac parte, de regula, dintr-o colectivitate
criminala si se comporta conform moralei acesteia si nu
prezinta conflicte intre Eu si Supraeu;

 c)criminalii nevrotici, respectiv cei care actioneaza

in functie de mobiluri inconstiente. Eul este invins
de Sine, care scapa determinarii Supraeului. In
aceste cazuri, se constata existenta unui sentiment
de vinovatie, insotit de angoasa pedepsei.
Criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca pe o
justificare morala; doar gandul criminal este
suficient pentru a dezvolta sentimentul de
culpabilitate si nevoia de pedeapsa.

3.TEORIA PERSONALITATII
CRIMINALE

Aceasta teorie apartine celebrului

criminolog francez Jean Pinatel

3.TEORIA PERSONALITATII CRIMINALE

Aceasta teorie apartine celebrului criminolog francez
Jean Pinatel, fiind conceputa ca un model
explicativ, capabil sa aduca lamuriri, atat in ceea ce
priveste geneza cat si dinamica actului criminal.
Personalitatea criminala este un instrument clinic, o
unealta de lucru, un concept operational (Pinatel,
1971).

Pinatel considera inutila incercarea de a separa oamenii in

buni si rai, nu exista o diferenta de natura intre oameni cu
privire la actul criminal.
Orice om, in circumstante exceptionale, poate deveni
delincvent. Inexistenta acestor deosebiri nu exclude insa
existenta unor diferente graduale in privinta pragului lor
delincvential.
Unii indivizi au nevoie de instigari exterioare intense, iar altii
de instigari lejere, pentru a prezenta reactii delictuale,
pentru a realiza trecerea la act.
Aceasta diferenta graduala este data de anumite trasaturi
psihologice, care, in conceptia lui Pinatel, alcatuiesc
nucleul central al personalitatii criminale.

Componentele nucleului personalitatii criminale care

determina trecerea la act sunt: egocentrismul, labilitatea,
agresivitatea si indiferenta afectiva.
Egocentrismul reprezinta tendinta subiectului de a raporta
totul la sine insusi.

Labilitatea reprezinta o lipsa de prevedere, o deficienta

de organizare in timp, o instabilitate.
Agresivitatea desemneaza o paleta foarte larga de
tendinte, mergand de la simpla afirmare a eului pana la
ostilitate, ea se manifesta printr-un dinamism combativ,
care are ca functie invingerea si eliminarea obstacolelor
si dificultatilor care bareaza drumul actiunilor umane.

 Faptul ca subiectul nu va fi retinut de amenintarea

pedepsei este explicat prin labilitate. Obstacolele materiale
susceptibile sa impiedice executarea crimei sunt invinse
prin agresivitate. In ultima instanta, cand subiectul ajunge
in situatia de a comite o crima, este necesar ca el sa nu fie
retinut de sentimentul ca produce rau aproapelui sau,
atentand la persoana sau bunurile acestuia.

Indiferenta afectiva asigura aceasta ultima etapa a

trecerii la act. Cele patru componente nu trebuie
analizate in mod individual. Reunirea tuturor
componentelor, precum si legaturile dintre acestea, dau
un caracter particular personalitatii in ansamblul ei.

 Fiecare din teoriile prezentate incearca sa ofere cea mai buna

explicatie si sa individualizeze factorii predominant responsabili,
implicati in fenomenul infractional. Unele teorii insista asupra
factorilor bio-constitutionali sau fiziologici, altele asupra factorilor
ambientali si sociali, altele asupra unor factori psihologici
individuali, altele asupra unor interinfluente dintre individual si
social etc.

Nici una dintre teoriile prezentate nu poate fi considerata

suficienta si deplin consistenta in explicatiile oferite;

Etiogeneza fenomenului infractional este multinivelara. Fiecare

teorie surprinde un anumit aspect al fenomenului infractional.
Teoriile sunt complementare, nu contradictorii. Acestea se pot
organiza, ierarhiza pe mai multe niveluri. Din integrarea lor poate
rezulta o teorie unificata, globala, care sa evidentieze
personalitatea implicata in actul infractional in toata unitatea si
complexitatea sa.