Sunteți pe pagina 1din 8

MINISTERUL EDUCAIEI I CERCETARII

UNIVERSITATEA ,,STEFAN CEL MARE SUCEAVA


Facultatea de tiine Economice i Administraie Public

Izvoarele dreptul internaional public

Student: Stefan Silviu Cristian


Program de studiu: Administraie Public ID
Anul III Semestrul I
Lect univ.drd. Dumitria Florea
1

Izvoarele dreptul internaional public


Izvoarele dreptul internaional public
Izvoarele dreptului internaional sunt forme specifice de exprimare a normelor acestui drept, care
rezulta din acordul de vointa al statelor. Ele sunt deci surse ale normelor dreptului internaional
public sau mijloace juridice de exprimare a acestora.
n lipsa unei dispoziii concrete n acest sens, punctul de plecare n stabilirea izvoarelor dreptului
internaional este art.38 din Statutul Curii Internaionale de Justitie, care, stabilind dreptul pe
care l aplic Curtea, identific principalele izvoare si ofer o ierarhizare a acestora. Se disting
astfel, ca izvoare principale tratatul i cutuma, iar ca mijloace auxiliare de determinare a
regulilor dreptului internaional public - hotarrile judecatoresti si doctrina. Statutul Curii alatura
acestor categorii de izvoare - echitatea, considerat ca potential izvor de drept.
n doctrina juridica contemporana se afirma ca aceste categorii prevazute de Statutul Curii nu
epuizeaza lista izvoarelor dreptului internaional public, adaugnd izvoarelor enumerate alte
dou categorii: actele adoptate de organizaiile internaionale si unele dintre actele unilaterale ale
statelor.
Principalele izvoare ale dreptului internaional sunt, aadar, tratatul i cutuma.
A. Tratatul internaional
Tratatul internaional reprezint n sens larg un acord sau o ntelegere care se ncheie ntre
membrii comunitii internaionale i care este destinat sa produca efecte de drept internaional.
n perioada de nceput a evolutiei dreptului internaional public, cutuma reprezenta mijlocul
principal de exprimare a normelor sale juridice, dar dupa cel de-al doilea razboi mondial, ca
urmare a ncheierii unui mare numar de tratate internaionale care au marcat sfrsitul razboiului,
tratatul devine mijlocul cel mai frecvent de exprimare a normelor dreptului internaional.
Primatul acestei categorii de izvoare (tratatele) asupra altora reprezint i un efect al apariiei de
noi state si organizaii interguvernamentale pe scena vietii internaionale, raporturile ntre acestea
concretizndu-se n tratate. Totodata, s-a extins numrul tratatelor multilaterale, cu caracter
universal, care reglementeaza din punct de vedere juridic, domenii de interes general al
comunitii internaionale, cum sunt cel al pcii i securitii internaionale (Carta O.N.U), al
2

drepturilor fundamentale ale omului (Pactele O.N.U. din 1996), al dezvoltrii economice i
comerului internaional (Statutele F.M.I. si B.I.R.D).
Tratatul constituie principala form de creare a normelor dreptului internaional, putnd
reglementa cu precizie i uor de dovedit domenii complexe ale colaborrii i permind
formarea normelor de drept ntr-un interval scurt de timp.
n doctrina juridica s-a ridicat problema de a stabili dac orice tratat internaional poate fi
considerat izvor de drept. n acest sens, trebuie sa se faca distinctie ntre tratatele licite si cele
ilicite. Un tratat licit este cel ncheiat cu respectarea normelor dreptului internaional public.
Tratatul ilicit este acel tratat care ncalc norme de drept internaional imperative (de jus
cogens), sau este nul, ca urmare ca urmare a existentei unor vicii de consimtamnt la ncheierea
sa. S-a conchis ca, numai tratatele licite si aflate n vigoare pot sa constituie izvoare de drept
internaional public.
Tratatele internaionale, ca izvoare de drept internaional public, se caracterizeaza prin
urmatoarele trsturi:
- concretizeaz cu precizie acordul de vointa al statelor, stabilind drepturile si obligatiile
juridice ale acestora;
- permit adaptarea dreptului internaional la dinamica schimbarilor ce intervin n cadrul
comunitatii internaionale, prin posibilitatea formularii de amendamente sau a revizuirii textului
lor.
B. Cutuma
Cutuma, considerat cel mai vechi izvor de drept internaional, reprezint o practic general,
constant, relativ ndelungat si repetat a statelor, considerat de ele ca avnd fora juridic
obligatorie. Statutul Curii Internaionale de Justiie o definete ca dovad a unei practici
generale, acceptata ca drept. Prin urmare, pentru ca o practica a statelor sau a altor subiecte de
drept internaional sa fie considerat cutuma, potrivit dreptului internaional, aceasta trebuie sa
ntruneasc cumulativ elemente de ordin material si subiectiv:
- sa aib un caracter nescris si general, relativ ndelungat si repetat;
- sa fie acceptata de ctre subiectele dreptului internaional public ca o regul de conduita cu
fora juridica obligatorie.

Prin aceste elemente, cutuma se deosebete de alte practici, cum sunt obiceiul si curtoazia
internaionala. Practicile menionate nu au caracter obligatoriu, fiind lipsite de recunoatere
juridica si nu atrag rspunderea internaionala a statelor n cazul nerespectrii lor. Unele uzante sau transformat n timp n reguli cutumiare (de exemplu imunitile i privilegiile diplomatice); de
asemenea, unele reguli cutumiare au devenit simple uzante (anumite reguli de ceremonial
aplicate diplomailor).
n practica s-a ridicat problema de a stabili numarul statelor care trebuie ntrunit pentru ca o
practica sa devina cutuma. n jurisprudenta sa, Curtea Internaionala de Justitie a afirmat ca este
nevoie de o participare larga si reprezentativa din partea statelor nsa nu de totalitatea statelor
care formeaza societatea internaionala la un moment dat. (cazul Platoului continental al Marii
Nordului, hot. C.I.J. din 20.02.1969). Este posibil formarea unor cutume chiar pe o arie
geografic limitat, cum sunt cutumele regionale, locale sau chiar bilaterale.
n ceea ce privete timpul necesar formrii unei cutume, acesta poate fi i mai scurt (civa ani)
cu condiia ca, practica statelor sa fi fost frecventa si uniforma. n acest mod s-au format asa
zisele cutume salbatice, cum este dreptul popoarelor la decolonizare.
Obligaia de a dovedi existenta unei cutume incumba statului care o invoca, fie pentru a se apara
mpotriva unei pretentii a altui stat, fie pentru a revendica un drept propriu.
Exemple de acte sau fapte care pot fi considerate elemente ale unei norme cutumiare:
- acte interne ale statului (acte ale ministerelor, note diplomatice, declaratii de politica externa,
corespondenta diplomatica, alte acte normative interne cu condiia sa produca efecte pe plan
extern);
- clauzele unor tratate invocate ca norme cutumiare de ctre alte state dect cele care sunt parti
la tratat;
- practica general a organizaiilor internaionale ( de exemplu, regula potrivit careia abtinerea
voluntara de la vot a unui membru permanent al Consiliului de Securitate al O.N.U. nu constituie
un obstacol n adoptarea unei rezolutii, s-a impus ca o cutuma internaionala).
Raportul dintre tratat si cutuma
n ceea ce privete raportul dintre tratat i cutuma, din practica Curii Internaionale de Justitie,
se desprind cteva reguli:
- normele prevazute n tratate pot fi acceptate si aplicate de alte state terte de tratat sau pot fi
impuse acestora ca reguli cutumiare;
4

- tratatele si cutumele care au acelasi continut pot sa existe n paralel;


- n caz de dubiu, tratatele se interpreteaza potrivit dreptului cutumiar, a carui norma, dac are
caracter imperativ va avea prioritate fata de tratat.
Trebuie precizat ns, c dac un stat a manifestat n mod sistematic i explicit o atitudine de
respingere a unei cutume internaionale aceasta nu i poate fi opozabila.
C. Hotrrile judectoreti
Nu creeaz propriu-zis norme de drept, ci contribuie doar la precizarea corect a unei norme de
drept internaional. Pot fi incluse n aceasta categorie:
- Jurisprudenta Curii Internaionale de Justitie, cu precizarea ca hotarrile acestei instane
internaionale au forta juridica obligatorie doar pentru prile din litigiu si pentru cauza n care se
pronunta;
- Hotrrile tribunalelor arbitrale internaionale;
- Hotrri ale unor tribunale naionale, pronuntate n litigii care ridica probleme de drept
internaional.
D. Doctrina
Din doctrina fac parte lucrrile tiinifice ale unor specialiti n domeniu, ct i operele unor
foruri tiinifice internaionale cum sunt: Asociaia de Drept Internaional, Institutul de Drept
Internaional, Comisia de Drept Internaional a O.N.U., precum i opiniile separate ale
judecatorilor Curii Internaionale de Justitie anexate deciziilor Curii. n jurisprudenta
instanelor internaionale, doctrina s-a invocat adesea ca dovada a existentei unei norme si nu ca
sursa a dreptului internaional.
E. Actele organizaiilor internaionale
Cei mai muli autori consider aceast categorie de acte ca reprezentnd un izvor secundar,
derivat al dreptului internaional public, n virtutea faptului c organizaiile internaionale
guvernamentale sunt subiecte derivate de drept, fiind creaia statelor.
Actele constitutive ale organizaiilor (Carta O.N.U., Statutul Consiliului Europei etc) stabilesc
forta juridica a actelor pe care le adopta organizatia. Statutele prevd, de regul, dou categorii
de acte ale organelor unei organizaii internaionale:
5

- acte ce se refer la organizarea i funcionarea intern a organizaiei i care au un caracter


obligatoriu;
- acte care se adreseaz statelor membre si care cuprind norme de comportament cerute pentru
realizarea scopului organizatiei; acestea sunt fie obligatorii, fie facultative.
Consiliul de Securitate al O.N.U. adopta rezoluii obligatorii pentru statele membre O.N.U.,
organele Uniunii Europene adopta decizii, regulamente, directive cu caracter obligatoriu,
Adunarea General O.N.U. i Adunarea Parlamentar a Consiliului Europei adopta recomandari.
Chiar dac recomandarile, prin natura lor, nu constrng, din punct de vedere juridic, statele
destinatare ele nu pot fi totui considerate simple ndemnuri, ntruct acestea i-au asumat, n
momentul aderarii la organizaie, angajamentul de a concura la realizarea scopului nscris n
statut.
F. Actele unilaterale ale statelor
Sunt luate n considerare acele acte ale statelor care produc efecte juridice n planul relaiilor
internaionale: declaraia, recunoaterea, protestul i renunarea.
a) Declaraia este actul prin care un stat face cunoscuta altor state pozitia sa n legatur cu o
anumit situaie i este n masura sa angajeze acel stat pe plan extern. De exemplu, declaratia
statului prin care accepta jurisdictia obligatorie a Curii Internaionale de Justitie, sau declaraiile
unor state de stabilire a unor drepturi exclusive i suverane asupra platoului continental (acestea
din urm au determinat formarea unor norme cutumiare n domeniu vezi, Proclamaia Truman
1946);
b) Recunoaterea este actul prin care un stat constata aparitia unui nou subiect de drept
internaional (un alt stat, o organizatie internaionala) sau a altor categorii

(guvern, natiune care

lupt pentru dobndirea independentei sau insurgenii dintr-un rzboi civil) i prin care si
manifest dorina de a stabili cu acestea relaii oficiale; printr-un asemenea act pot fi recunoscute
noi reguli de drept internaional;
c) Protestul este o form a demersului diplomatic eparaii pentru prejudiciile cauzate. Printr-un
act de protest poate fi mpiedicat, totodata, formarea unei noi reguli cutumiare.
d) Renunarea este actul prin care un stat abandoneaza voluntar, total sau parial, anumite
drepturi pe care le dobndise n baza unor tratate internaionale. De exemplu, renuntarea unui stat

la imunitatea de jurisdictie si de executie, pentru a putea obtine un credit important de pe piata


financiara internaionala si a raspunde n cazul nerambursarii la timp a creditului.
G. Echitatea
Statutul Curii Internaionale de Justitie prevede dreptul acestei instane de a soluiona un litigiu
n conformitate cu principiul echitii (ex aequo et bono), dac prile la acea cauz sunt de
acord. Aceasta prevedere semnific faptul c, atunci cnd prile unui litigiu ncredineaz
judectorului internaional soluionarea cauzei conform principiului echitatii, ele confera
instanei puteri exceptionale. ntr-un asemenea caz, judecatorul va propune o solutie bazata pe
fapte si nu pe dreptul pozitiv, pe care o considera justa si conforma intereselor partilor n cauza.
Recurgerea la echitate nu nseamna nerespectarea normelor imperative ale dreptului internaional
public. Totusi, o hotarre judecatoreasca pronuntata n baza principiilor echitatii poarta un grad
de subiectivitate, chiar dac se pretinde a fi o solutie dreapta, ntruct nu se fondeaza pe normele
dreptului internaional. Practic, judecatorul internaional are posibilitatea, fie sa completeze un
vid normativ, fie sa atenueze rigorile unei norme internaionale dac situaia concreta o impune.
Pentru a evita comiterea unor eventuale abuzuri, acest principiu are un domeniu restrns de
aplicare (conflicte politice sau teritoriale), fiind necesar consimtamntul expres al partilor n
cauza.
Privita ca izvor de drept, echitatea poate constitui un fundament moral pentru regulile juridice si
un principiu de drept, alaturi de cel al bunei-credinte.
Ierarhia normelor n dreptul internaional public contemporan
a) O prima ierarhizare a izvoarelor dreptului internaional public se poate stabili ntre dispozitiile
Cartei O.N.U. si cele ale tratatelor ncheiate de statele membre ale organizatiei. n cazul unui
conflict ntre dispozitiile acestora se vor aplica prioritar prevederile Cartei O.N.U.
b) O alt ierarhizare este posibila ntre normele universale (normele din tratate cu caracter
general, universal) si cele particulare, cu primatul primelor.
c) n dreptul internaional contemporan opereaza distinctia ntre norme imperative (de jus
cogens) si norme dispozitive. Majoritatea normelor existente sunt norme dispozitive, adica cele
care permit derogarea de la prevederile lor, prin acordul partilor.

Normele imperative ale dreptului internaional (Jus cogens)


Sunt acele norme de drept internaional general situate pe o categorie superioar, att fa de alte
norme de drept internaional general, de la care statele pot deroga-numite norme dispozitive- ct
mai ales fa de normele cu caracter restrns-bilaterale sau plurilaterale-care nu pot fi n conflict
cu cele imperative. Sanciunea pentru o asemenea situaie ar fi nulitatea actului prin care statul ar
ncerca s deroge de la normele imperative.
Potrivit Conveniei de la Viena din 1969 privind Dreptul tratatelor, normele imperative sunt
norme acceptate i recunoscute de comunitatea internaional a statelor n ansamblul su ca
norme de la care nu este permis nici o derogare i care nu pot fi modificate dect printr-o nou
norm de drept internaional general avnd acelai caracter (art. 53). Potrivit aceleiai Convenii
(art. 64), este nul orice tratat care n momentul ncheierii sale vine n conflict cu o norm
imperativ a dreptului internaional.
Doctrina a identificat trei categorii de norme care compun normele imperative ale dreptului
internaional:
- principiile fundamentale ale dreptului internaional;
- norme care vizeaz drepturi ale tuturor statelor n domenii care nu au ca obiect
suveranitatea statelor (libertatea mrilor, interzicerea pirateriei);
- o serie de norme cu caracter umanitar, pe care ansamblul statelor le consider indispensabile
pentru a garanta respectarea drepturilor elementare la via i demnitate uman (interzicerea
genocidului, a sclavajului, legile i obiceiurile rzboiului).