19

Kinetologie-C8, C9
Mijloace psihice
Aplicarea acestora alaturi de mijloacele conventionale este obligatorie in
obtinerea succesului terapeutic. Boala este un stresor puternic care perturba psihicul uman,
perturbari care sunt de cele mai multe ori reversibile. Interventiile asupra sferei psihice
sunt externe, realizand asa-numita reglare externa si interne, realizand asa-numita reglare
interna.
Reglarea externa este realizata de specialisti (psiholog, kinetoterapeut, medic),
care prin metode specifice psihologiei (sugestii, incurajari, exemple pozitive) incearca sa
modifice atitudinea pacientului fata de boala. Interventia specialistilor este obligatorie mai
ales cand recuperarea este de lunga durata, cand rezultatele sunt indoielnice si exista chiar
riscul dobandirii unui grad de invadilitate.
Reglarea interna (autoreglare) este realizata de catre pacient, care trebuie sa se
cunoasca si sa se evalueze in raport cu un model sau cu anumiti parametrii pe care trebuie
sa-i obtina in urma programului de recuperare.
Forme de autoreglare
Antrenamentul mental (miscarea evocata) este imaginea mentala a actiunii
motrice fara stimularea directa a proprioceptorilor. In timpul miscarii evocate se produc la
nivelul cortexului 80% din modificarile care au loc pe parcursul unei miscari efective. A
fost utilizata pentru prima data de catre sportivii de performanta.
Avantaje:
-se poate aplica in toate etapele recuperarii, dar eficienta maxima a fost
dovedita in perioadele de imobilizare, cand nici unul din mijloacele utilizate (contractii
izometrice, posturari, masaj reflexogen) nu intervin asupra memoriei kinestezice, singura
posibilitate fiind miscarea evocata;
-reduce durata recuperarii cu 50% in traumatismele grave;
-solicita participarea activa si motivata a pacientilor.
Problema antrenamentului mental trebuie reactualizata.
Conditia esentiala a antrenamentului mental este starea de relaxare a pacientului.
Relaxarea este o tehnica psiho-terapeutica si auto formativa prin care se induce
starea de decontractie musculara si nervoasa, care va creste rezistenta organismului la
stres. Relaxarea se clasifica dupa:
a).aria de cuprindere-relaxare generala;
-relaxare partiala (localizata la nivelul unui segment sau
grupe musculare).
b).dupa forma de implicare a pacientului-relaxare activa (pacientul este
implicat in mod direct);
-relaxare pasiva (terapeutul intervine
activ).
Relaxarea generala reprezinta tonusul muscular postural de repaus. Aceasta
se induce prin metode nalitice si sintetice aplicate totdeauna dupa un prolog respirator,
care consta in exercitii de respiratie completa cu angajarea tuturor zonelor pulmonare.
Respiratia completa se realizeaza din pozitia stand cu coloana in rectilinie, cu corpul
relaxat, in urmatoarele etape:
a).expiratie ampla;

20

b).inspir nazal cu coborarea diafragmului si bombarea abdomenului, care

cresc ventilatia la nivelul bazelor pulmonare, dilatarea toracelui cu departarea coastelor,
care asigura cresterea ventilatiei la nivelul zonelor mijloacii ale plamanilor; ridicarea
claviculelor, umerilor, abductia bratelor, flexia coatelor si orientarea lor catre posterior,
prin care creste ventilatia la nivelul varfurilor plamanilor;
c).expir lent cu ridicarea diafragmului, apropierea coastelor, coborarea
umerilor, adductia bratelor, extensia coatelor.
Recomandari tehnice: se pot introduce perioade de apnee post-inspiratorie sau
post-expiratorie; respiratia se poate realiza insotita de formule autosugestive de genul
inspira energie, expira oboseala. Frecventa va fi in jur de 16 inspiratii/minut, dar cu
volume pulmonare aproape de capacitatea maxima, rezultand astfel o hiperoxie generala si
cerebrala care scade excitabilitatea neuro-musculara, realizand relaxarea.
Relaxarea generala se induce prin metode analitice si sintetice.
1) Metode analitice: sunt inspirate din cercetarile de fiziologie musculara, potrivit
carora prin relaxarea succesiva sau simultana a unor grupe musculare restranse se
poate obtine relaxarea generala a a intregului organism.
Aceste metode sunt reprezentate de:
-metoda progresiva Jacobson (metoda contrastului);
-metoda reciproca.
Relaxarea progresiva Jacobson implica o succesiune de contractii
musculare puternice realizate dinspre distal spre proximal, relaxari la fel de puternice
ale acelorasi grupe musculare. Fazele de contractie si relaxare se mentin pe durate
aproximativ egale5-7 secunde fiecare. Pozitii utilizate: decubit dorsal, decubit
lateral, asezat in fotoliu.
Se procedeaza astfel: contractia maxima a unui muschi; identificarea acestei
senzatii; relaxarea completa a aceluiasi muschi; sesizarea diferentei dintre momentul
contractiei maxime si a relaxarii.
Metoda Jacobson se aplica in mai multe etape, cu respectarea succesiunii dinspre
distal spre proximal:
-contractie si relaxare imediata a respectivului grup muscular;
-contractie succesiva a tuturor muschilor care actioneaza asupra articulatiilor
membrului respectiv, urmata de relaxarea lor in succesiune inversa;
-contractii simultane ale muschilor membrelor superioare si inferioare care
actioneaza pe acelasi tip de articulatii (maini si picioare) si relaxarea lor imediata;
-contractii succesive ale muschilor membrelor superioare si inferioare care
actioneaza pe acelasi tip de articulatii, dinspre distal spre proximal.
Indicatii metodice: se inspira profund in timpul contractiilor si se expira profund
in timpul relaxarii. Contractiile musculaturii membrelor se pot insoti de contractiile
musculaturii toracelui, rezultand cresterea presiunii intratoracice, ca urmare acestea se
contraindica in hipertensiune arteriala si in disfunctii ventilatorii severe.
Metoda reciproca se bazeaza pe datele de fiziologie potrivit carora
grupele musculare antagoniste se relaxeaza proportional cu contractia grupelor
musculare agoniste.
Succesiunea relaxarii se realizeaza dinspe proximal spre distal. Etape:
-mobilizarea activa;
-mentinerea pozitiei obtinute;
-relaxarea musculaturii in pozitia obtinuta;
-constientizarea pozitiei de relaxare.
Atat metoda Jacobson, cat si metoda reciproca sunt metode active, deoarece
solicita participarea efectiva a pacientului.

21

2) Metode sintetice: se bazeaza pe psihoterapie si deriva in mare masura din

hipnoza medicala. Cea mai folosita dintre aceste metode este metoda Schultz sau
trainingul autogen. Este o metoda pasiva care se bazeaza pe sugestie (nu solicita efort
muscular, de aceea se indica in afectiuni care interzic solicitarea musculara).
Conditii: reducerea stimulilor externi perturbatori realizata prin asigurarea unei
temperaturi de comfort, a unei semiobscuritati si sa nu existe poluare fonica.
Ex.: din pozitia decubit dorsal se parcurg etapele:
a).i se sugereaza pacientului ca un membru inferior este foarte greu; se
repeta sugestia pana cand chiar crede si oboseste si simte nevoia sa se relaxeze. Senzatia il
determina sa-si orienteze membrul inferior in rotatie externa;
b).i se cere subiectului sa desprinda membrul inferior respectiv de pe
suprafata de sprijin, sugerandu-i ca e imposibil s-o faca;
c).i se sugereaza senzatia de plutire.
Se procedeaza la fel pentru fiecare segment, incat in final pacientilor
sugestionabili li se induce somnul.
Relaxarea partiala reprezinta tonusul muscular (starea de semicontractie a
unui muschi in repaus) localizat la nivelul unui segment sau grup muscular. Se mai
numeste relaxare diferentiata, deoarece concomitent cu relaxarea localizata, restul
corpului poate executa contractii statice sau dinamice.
Se poate obtine prin metodele analitice utilizatein cadrul relaxarii generale. La
acestea se adauga: exercitii de balansare executate pana la aparitia senzatiei de amortire;
posturari segmentare; masaj bland; electroterapie; imobilizare de repaus; tehnici de
facilitare neuromusculara proprioceptiva; imersie partiala.
Etapele controlului motor
Controlul motor se dezvolta treptat in 4 etape a caror cunoastere este importanta
in reeducarea neuromotorie care parcurge aceleasi etape, care sunt de fapt obiective de
recuperare: mobilitatea; stabilitatea; mobilitatea controlata; abilitatea.
Mobilitatea este capacitatea individului de a initia si executa o miscare in
amplitudine completa. La nou-nascut, dar si in reeducare, miscarile sunt lipsite de
scop functional, haotice si se realizeaza cu consum mare de energie.
Caracteristici ale nou-nascutului: sistemul articular este hiperlax; sistemul
muscular este hipertonic; sistemul nervos-fibrele nervoase au mielinizare diferita (nu este
mielinizat fasciculul piramidal) si sunt prezente reflexe primare, care apar la adultul cu
hemiplegie; reflex Mouro; reflex de apucare fortata; reflexul de pasire.
Mobilitatea este limitata in sindrom de neuron motor si in paralizii de cauza
obstreticala sau de alte cauze traumatice, rezultand secundar hipertonii.
Stabilitatea este capacitatea de mentinere a pozitiilor gravitationale si
antigravitationale si a echilibrului in miscare. Se dobandeste in 2 trepte reprezentate
de tonusul postural si cocontractie. Tonusul postural este capacitatea musculaturii
posturale de a mentine o contractie impotriva gravitatii sau a unei rezistente normale.
In dezvoltarea normala a copilului sau in reeducarea neuromotorie se observa cel mai
bine la nivelul extensorilor capului si gatului, din pozitia decubit ventral realizandu-se
asa-numita postura a papusii.
Cocontractia este contractia simultana a muschilor agonisti si antagonisti din
jurul unei articulatii, care asigura mentinerea unei pozitii. Aceasta stabilitate se dezvolta de
sus in jos.
Mobilitatea controlata este capacitatea de a executa miscari in timpul pozitiilor
de incarcare prin greutatea corpului (cu segmentele distale fixate), respectiv de a rota

22

capul si trunchiul in jurul axului longitudinal al corpului in timpul acestor posturi.

Aceasta mobilitate controlata se dezvolta in directie cranio-caudala si proximo-distal.
Deci controlul motor apare mai intai la nivel cranial si proximal. Dupa insusirea
miscarii coordonate cu scop precis, secventialitatea normala este dinspre distal spre
proximal, datorata faptului ca extremitatile (maini si picioare) primesc cei mai multi
stimuli pentru activitatile motorii.
Ex.: rostogolirea este efectuata diferit de copilul mic comparativ cu copilul mai
mare sau adultul. Copilul mic se rostogoleste folosind miscarile de gat si trunchi si apoi
incearca sa-si foloseasca extremitatile. Copilul mare si adultul se rostogolesc folosind
automat si de la inceput extremitatile.
Intre 7-10 ani copilul intra in stadiul de nemobilitate; 10-24 animobilitatea
controlata este partiala (merge lateral sustinut sau cu sprijin; coopereaza la imbracare;
merge si mentine ortostatismul; urca si coboara scarile; merge cu spatele).
In reeducarea neuromotorie obtinerea mobilitatii controlate implica: o forta
musculara acceptabila (F3); dezvoltarea unei amplitudini functionale de miscare;
posibilitatea de mentinere a echilibrului in miscare.
Abilitatea este capacitatea de a executa miscari precise coordonate cu scop
functional. La copilul mic sau in reeducarea neuromotorie abilitatea modifica
activitatea motorie automata. Din luna a 2-a miscarile membrelor superioare devin
variate si adaptate prinderii si ridicarii obiectelor. Prima prehensiune este de contact si
apare la 3 luni; la 6 luni este posibila prehensiunea voluntara globala si treptat se
dezvolta prehensiunile fine.