LUCRARI CONTABILE DE ÎNCHIDERE

Exercitiul bugetar se închide periodic si obligatoriu la

31 decembrie.
Prin lucrari contabile de închidere se întelege:
a) Redactarea balantei conturilor cu titlu provizoriu pentru
verificarea exactitatii înregistrarilor din sistemul de conturi,
calcule de corelatie, punctaje si analiza componentei
soldurilor.
b) Inventarierea patrimoniului si controlul realitatii factice a
patrimoniului asigura concordanta dintre marimea reala a
existentei valorilor de patrimoniu si soldurile scriptice
înregistrate în contabilitate.
c) Punerea de acord a situatiei conturilor cu realitatea
inventarului si înregistrarea legala a diferentelor de inventar
dupa natura lor (calcule – trecerea pe cheltuieli a pierderilor
legale admise, dupa caz, imputarea lipsurilor de gestiune
dovedite prin vinovatia persoanelor angajate).
d) Redactarea balantei conturilor cu titlu definitiv, inclusiv cu
rezultatele consemnate pe baza inventarului.
e) Confirmarea cu extrase de cont transmise la terti a exactitatii
si realitatii soldurilor finale pentru angajamentele patrimoniale
de creante si datorii.
f) Redactarea propriu-zisa a darii de seama contabile.
g) Certificarea si auditarea situatiei conturilor din darea de seama
contabila.
 La institutiile publice, darea de seama cuprinde situatiile
financiare:
1. situatia patrimoniului (modelul de bilant în forma de lista
cu structura activului si pasivului patrimonial).
2. bugetul institutiei si defalcarea executiei bugetare pentru
perioada exercitiului încheiat cu detalierea cheltuielilor
pe capitole, articole si aliniate de clasificatie bugetara,
iar la venituri, dupa originea legala a finantarii (finantare
publica, partiala – prin bugete speciale, autofinantare).
Executarea bugetului la institutia publica implica
recunoasterea necesitatii de a pune de acord detalierea
cheltuielilor pe destinatii legale, cu sursele de origine a finantarii.
La închidere se face distinctie între finantarea exercitiului
curent, finantarea din anii precedenti, finantarea din activitatile
curente, finantari din alte surse decât cele ale bugetului public.
Conturile de venituri se închid prin compensare reciproca
pentru acoperirea cheltuielilor institutiei.
• veniturile de realizat se transfera pasiv în venituri
curente, proportional cu situatia încasarii lor;
• cheltuielile se acopera integra l din resurse legale de
finantare în limitele prevazute în bugetul propriu;
• veniturile ramase neutilizate la 31 decembrie sunt
transferate în contul colector sau în unul special pentru
operatii de mandat si depozit, iar în ianuarie al
exercitiului financiar urmator se fac plati esalonate (pe
baza de contract, conventie, mandat, depozit).
Daca dupa închiderea exercitiului ramân sume neutilizate
sau nedecontate, acestea se vireaza la bugetul de stat pentru
redistribuire bugetara (rectificare).
În situatia deficitului de finantare, când cheltuielile sunt mai
mari decât veniturile, exista doua posibilitati de acoperire
temporara a nevoii de fonduri de finantare:
1. credit bancar purtator de dobânda;
2. credite curente de trezorerie (datoria publica cu
garantia statului român, cu titlu temporar, rambursabil)
 Darea de seama contabila este un formular tipizat, a carui
metodologic de calcul a indicatorilor finali este standardizata dupa
reguli precise, transpuse clar pe formularul de sinteza.

CONTUL DE EXECUTIE
A BUGETULUI INSTITUTIILOR PUBLICE

Contul de executie a bugetului institutiei publice este

corespunzator contului de rezultate sau de profit si pierdere din
contabilitatea agentilor economici. Caracteristica sa de baza este
aceea ca oglindeste ceea ce s-a realizat, dimensiunea efectiva a
activitatii economice si sociale consumatoare de resurse si
producatoare de rezultate. Daca bugetul de venituri si cheltuieli
este un document previzional, care estimeaza marimea
indicatorilor, contul de executie prezinta gradul de îndeplinire a
ceea ce institutia si-a propus.
Ecuatia generala este:
CHELTUIELI + REZULTATE = VENITURI
Rezultatul exercitiului este cuprins atât în bilantul contabil, cât si în
contul de executie. Deosebirea rezida în faptul ca bilantul constata
rezultatul, în vreme ce contul de executie îl explica. Contul este
alcatuit cu respectarea clasificatiei bugetare.
Pentru venituri, la raportarile trimestrelor I – IV se
completeaza numi coloana 2 cu încasarile realizate. În ceea ce
priveste cheltuielile, la finele trimestrelor I, II, III se înscriu în
coloane urmatoarele date:
1 – prevederi anuale
2 – prevederi trimestriale cumulate
3 – plati efectuate
4 – cheltuieli efective
Anual, continutul rubricilor va fi:
1 – credite aprobate initial
2 – credite definitive
3 – plati efectuate
4 – cheltuieli efective
Executia cheltuielilor prevazute în bugetul institutiei apare
deci ca un proces desfasurat în etape succesive sau simultane în
timp si cu un continut unitar, deoarece întotdeauna platile se vor
regasi în cheltuieli si invers. Într-o abordare sintetica, acest proces
se compune din:
1) angajarea cheltuielilor – momentul în care institutia îsi
creeaza obligatia baneasca fata de un tert. Acest moment poate
coincide cu înregistrarea cheltuielii si efectuarea simultana a platii
sau doar cu evidentierea cheltuielii sau cu plata efectiva.
2) Consumul – folosirea propriu-zisa a resurselor; va fi urmat
de înregistrarea cheltuielii, în cazul unor materiale deja platite
furnizorilor sau de plata, daca cheltuiala a fost deja înregistrata.
3) Imputarea – repartizare cheltuielilor asupra contului de
finantare sau a veniturilor.

Datorita importantei deosebite a cheltuielilor facute din

banii publici si a necesitatii unei evidente riguroase a acestora,
darea de seama contabila include ca a doua anexa la bilant
“Detalierea cheltuielilor”. Ea cuprinde aceleasi rubrici ca si contul
de executie, respectiv prevederi anuale, unde se înscriu creditele
aprobate initial, prevederi trimestriale, echivalente cu creditele
definitive, plati efectuate si cheltuielile efective, dar se refera
exclusiv la cheltuieli.

Acestea sunt enumerate conform clasificatiei economice

astfel:
A. cheltuieli curente
B. cheltuieli de capital
C. operatiuni financiare
Fiecare categorie reuneste mai multe titluri; acestea, la
rândul lor, se defalca pe tipuri de cheltuieli, dupa destinatie,
mergându -se pe subdiviziuni ale clasificarii bugetare. Cheltuielile
curente se împart în:
• titlul I - cheltuieli de personal
• titlul II - cheltuieli cu materiale si servicii
• titlul III - subventii
• titlul IV - prime
• titlul V - transferuri
 Cheltuielile de capital au un singur titlu, cu aceeasi
denumire, iar operatiunile financiare sunt formate din împrumuturi
acordate si rambursari de credite, plati de dobânzi si comisioane la
credite.
Contul de executie si detalierea cheltuielilor ofera informatii
clare despre felul în care s-au aplicat prevederile bugetare, despre
masura în care acestea au fost respectate, în esenta despre
gestiunea patrimoniului institutiei publice.

ALTE ANEXE ALE BILANTULUI CONTABIL

LA INSTITUTIILE PUBLICE

Ministerul Finantelor precizeaza în fiecare an tipologia darii

de seama contabile, numarul si felul anexelor ce trebuie sa
însoteasca bilantul, precum si modul de completare a acestora.
Mai pot fi solicitate:
1. Disponibil din fonduri cu destinatie speciala
Aceasta anexa constituie de fapt o fisa a contului 119
desfasurata pe analitice; ea este conceputa dupa modelul clasic al
oricarui cont; în prima jumatate sunt înscrise denumirile, iar în cea
ce-a doua apar rubricile care asigura exprimarea clara si completa
a starii si miscarii respectivelor elemente patrimoniale. Ele sunt:
a) disponibil la banca la începutul anului, adica soldul initial ce
reflecta existentul valoric la debutul perioadei de gestiune;
b) încasari/plati, adica rulajele debitoare si creditoare înregistrate
în cursul perioadei de gestiune ca urmare a operatiunilor
economice efectuate;
c) disponibil la banca la sfârsitul perioadei sau soldul final, deci
disponibilul care exista în momentul închiderii perioadei
considerate (trimestru sau an).
Aceasta anexa se completeaza de institutiile care folosesc
sume prin redistribuire din fondurile speciale, precum si de alte
institutii care gestioneaza fonduri speciale, precum si de alte
institutii care gestioneaza fonduri speciale potrivit altor
reglementari decât legea anuala a bugetului de stat.
2. Contul de executie a fondului special
Are aceleasi caracteristici si acelasi rol ca si contul de
executie a bugetului institutiei publice, numai ca se refera doar la
miscarile care au determinat modificari ale fondurilor speciale.

3. Finantarea investitiilor
Este un tablou care detaliaza investitiile publice sub aspect
financiar. Prima parte cuprinde cheltuielile de capital efectuate
pentru constructiile de montaj, achizitii de bunuri independente,
alte investitii, iar cea de-a doua – sursele de acoperire a acestora.
Ca orice activitate desfasurata de o institutie publica, si investitiile
pot fi sustinute de alocatii bugetare, venituri extrabugetare sau
fonduri speciale. Tabelul indica pentru fie care dintre aceste sume
virate la banca finantatoare, respectiv alocarea initiala de resurse,
sumele utilizate si disponibilul la sfârsitul perioadei.

4. Situatia obligatiilor de plata restante la finele trimestrului

Aceasta anexa prezinta în primul rând obligatiile asumate,
dar neajunse la scadente pâna la sfârsitul trimestrului considerat.
Scopul completarii ei este cunoasterea cuantumului cheltuielilor
angajate, dar neordonantate, pentru este institutia beneficiaza înca
de asa-numitul credit-furnizor (perioada de timp dintre momentul
contractarii datoriei si cel al exigibilitatii acesteia).
În afara de aceste date, situatia include si o rubrica a
adevaratelor restante, respectiv a obligatiilor ramase neonorate la
termenul legal de plata.
Cunoasterea continutului anexei este foarte importanta,
având implicatii asupra deschiderilor de credite pe seama
institutiei. Conform Legii finantelor publice, veniturile si cheltuielile
prevazute în bugete sunt repartizate pe trimestre, iar acordarea
fondurilor de la bugetul public se face în raport de gradul de
folosire a resurselor puse la dispozitie anterior. La evaluarea
proportiei de utilizare trebuie sa fie luate în calcul si platile
neefectuate aferente unor datorii curente sau restante, astfel încât
alocarile pentru noul trimestru sa fie acoperitoare pentru nevoile
administratiei / institutiei, cu respectarea încadrarii în limite de
cheltuieli aprobate prin lege.
5. Pagube materiale
Legea finantelor publice precizeaza ca toti ordonatorii de
credite raspund de:
a) utilizarea creditelor bugetare;
b) realizarea veniturilor;
c) folosirea eficace a sumelor primite din bugetul public national;
d) integritatea bunurilor încredintate unitatii pe care o conduc.
Una din metodele de respectare a acestor prevederi o
constituie si evidenta riguroasa a eventualelor pierderi. În situatie
se înscriu:
• soldul debitelor din pagube la începutul anului;
• pagube noi constante provenind din:
§ lipsuri de gestiune;
§ plati nelegale;
§ deteriorari sau degradari de bunuri;
§ depasiri de consum specific, imputabile;
§ anulari, clasari, respingeri de organele în drept pentru
inexistenta prejudiciului;
• acoperire prin sume încasate în contul pagubelor din:
§ garantiile gestionarilor;
§ debite scazute ca urmare a împlinirii termenului de
prescriptie;
§ pagube ramase nerecuparate la sfârsitul perioadei.
Tot aici este prezentata sintetic situatia inventarierii
patrimoniului, cu plusurile si minusurile constatate în gestiunile
supuse controlului.
Trimestrial si anual, în mod obligatoriu se anexeaza la
bilant “Finantarea bugetara” si “Raportul de analiza pe baza de
bilant”.
“Finantarea bugetara” este un detaliu al contului de
executie al institutiei publice, reflectând doar relatiile acesteia cu
bugetul statului de stat sau bugetele locale, dupa caz. Pentru
completarea sa se folosesc datele din conturile 700 – “Finantarea
de la buget privind anul curent”, 702 – “Finantarea de la buget
privind anii precedenti si alte surse”, 212 – “Decontari între
institutia superioara si institutiile subordonate privind finantarea de
la buget” 410 – “Cheltuielile institutiei de la buget”.
Astfel, se pot cunoaste operatiunile pe credit si cele pe
debit. În prima categorie intra soldurile initiale, adica sumele
pastrate la finele exercitiului financiar în evidentele institutiei
publice, conform normelor în vigoare, pentru plati viitoare, dar care
se refera la actiuni initiate în anul încheiat; intrarile provenind din
plati de casa de la buget sau alimentari cu fonduri, finantare de la
alte institutii prin preluarea activului si pasivului cu ocazia
comasarii; alte operatiuni.
Din a doua categorie fac parte:
• cheltuieli efective închise la sfârsitul anului;
• debite din finantare prescrise si scazute din evidenta;
• debite transmise spre încasarea organelor financiare si
confirmate;
• sume recuperate de la debitori care privesc finantarea
anilor precedenti si varsate la buget;
• pierderi provocate de calamitati si scazute din finantare
pe baza aprobarilor legale;
• cheltuieli pentru investitii în continuare aferente
mijloacelor fixe puse în functiune în timpul anului;
• alte operatiuni legale scazute din finantare .

La final se determina soldul la sfârsitul anului, defalcat pe

activitati curente si activitati de investitii.
Raportul explicativ reia toate datele cifrice din tabele si
descrie întreaga activitate a institutiei, conform specificului sau.
Categoriile cuprinse în documente sunt detaliate, fiind prezentate
componentele lor.
Acest raport este în acelasi timp si o declaratie de “buna
fidelitate” conducerii unitatii, care confirma pe propria raspundere,
prin semnatura, ca datele înscrise în documentele de sinteza sunt
corecte, conforme cu realitatea si ca toate operatiunile au fost
efectuate cu respectarea legislatiei în vigoare, urmarindu-se
folosirea cât mai eficienta a tuturor resurselor, indiferent de
provenienta lor.
 Ansamblul darii de seama contabile trebuie sa dea o
imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei
financiare si a rezultatelor executarii bugetului institutiei publice.

Modalitati de control al bilantului contabil

în institutiile publice

Restructurarea continua dupa anul 1990 a sectorului public

reprezinta una din consecintele procesului complex si profund,
contradictoriu, de tranzitie la economia de piata în tara noastra,
proces în care modul de formare si administrare a banului public a
capatat noi valente.
În aceste conditii, cunoasterea si perfectionarea modului de
gestionare a averii publice, de orientare, organizare si desfasurare
a activitatii sunt asigurate de functia de control atât la nivel
macroeconomic, cât si la nivel microeconomic.
În acest mod concret, deciziile luate de conducere au la
baza informatiile furnizate de sistemul contabil si financiar.
Acestea se concretizeaza într-un ansamblu de formulare,
documente si piese justificative, proceduri si mijloace tehnice
pentru prelucrarea datelor referitoare la operatiunile unei institutii
publice.
Conform at.172 din Regulamentul de aplicare a Legii
contabilitatii nr.82/1991, ordonatorii de credite principali au
obligatia de a prezenta la Ministerul Finantelor trimestrial si anual
dari de seama, precum si contul de executie privind bugetul de
venituri si cheltuieli, în structura si la termenele prevazute în
instructiunile emise de Ministerul Finantelor.
Aceleasi obligatii le au institutiile publice, care au calitatea
de ordonator de credite secundar sau tertiar catre organul ierarhic
superior.
Ministerul Finantelor, potrivit art.36 si 37 din Legea
contabilitatii, întocmeste în fiecare an bilantul pe ansamblul
economiei nationale, având la baza bilanturile contabile ale
unitatilor patrimoniale care desfasoara activitate economica,
precum si darile de seama ale institutiilor publice sau ale celorlalte
persoane juridice care au obligatia, conform legii, sa depuna bilant
contabil.
Acest bilant centralizat este prezentat guvernului o data cu
contul general de executie a bugetului de stat.
Pe baza analizei acestui cont de executie bugetara si a
prognozelor efectuate asupra rapoartelor la nivel central, guvernul
elaboreaza noul buget de venituri si cheltuieli pe anul financiar
urmator, fapt ce impune ca bilantul contabil al institutiei publice sa
reflecte realitatea, sa fie corect întocmit si verificat din punct de
vedere al legalitatii operatiilor cuprinse. Aceste verificari se
efectueaza de catre experti independenti în conformitate cu art. 29
din Legea nr. 82/1991.
Desi sectorul public reprezinta domeniul în care
respectarea legalitatii operatiunilor este urmarita îndeaproape de
organele de control financiar propriu al institutiei publice respective
sau de catre cele ale Ministerului Finantelor si Curtii de Conturi a
României, exista totusi tendinta de folosire a veniturilor realizate în
autofinantare pe alte destinatii decât cele stabilitate pe baza
bugetului de venituri si cheltuieli. De asemenea, se pot înregistra o
serie de cheltuieli neeconomicoase sau nelegale pe baza
fondurilor bugetare.
Ca urmare, obiectul activitatii de audit financiar-contabil
este reprezentat de controlul atestarii sau certificarii documentelor
de sinteza, cu privire la legalitatea si realitatea operatiunilor
înscrise în aceasta.
În cazul institutiilor publice întocmirea bilantului contabil se
realizeaza de regula de catre conducatorul compartimentului
financiar-contabil, ulterior fiind verificat de catre organele ierarhic
superioare.
Auditul destinat certificarii documentelor financiar-contabile
de sinteza presupune existenta profesionistului contabil
independent care sa evalueze si sa examineze darea de seama
contabila.
Certificarea presupune exprimarea unei opinii cu privire la
conturile controlate, prin care se confirma ca acestea dau o
imagine fidela, clara si de sinteza a patrimoniului institutiei publice
respective, precum si a rezultatului executarii bugetului de venituri
si cheltuieli.

Particularitati privind darile de seama contabile

ale institutiilor publice

Darea de seama a institutiilor publice este compusa din

urmatoarele documente:
• bilantul contabil;
• contul de executie bugetara;
• anexe;
• raportul de analiza pe baza de bilant a situatiei
economico-financiare la data raportarii
Anexele darii de seama contabile se compun din
urmatoarele situatii:
• detalierea cheltuielilor;
• disponibil din mijloace cu destinatie speciala;
• contul de executie bugetara al fiecarui fond special;
• finantarea bugetara;
• finantarea investitiilor;
• situatia obligatiilor de plata restante la finele perioadei;
• situatia pagubelor materiale;
• indicatori specifici de calcul si fundamentare a bugetului
institutiei.
Darea de seama contabila se întocmeste trimestrial sau la
sfârsitul exercitiului bugetar. Aceasta sintetizeaza indicatori de
baza ai activitatii contabile, statistice si tehnic-operative din
activitatea unitatii.
Darile de seama bugetare au un caracter unitar în ceea ce
priveste structura si continutul lor, întrucât sunt supuse unor
reglementari speciale si conditii unitare de întocmire.
 Principii unanim acceptate privind darile de seama
contabile

Principiile care stau la baza întocmirii darilor de seama

bugetare sunt cum urmeaza:
1) Principiul realitatii si al exactitatii datelor înscrise în
documentele de sinteza. Respectarea acestui principiu
depinde de însasi exactitatea datelor evidentei contabile,
precum si de corelarea datelor evidentei sintetice cu cele de
evidenta analitica.
2) Principiul respectarii normelor legale în vigoare cu privire la
completarea tuturor formularelor ce compun darea de seama
contabila. Darea de seama trebuie sa fie completata si corect
întocmita, potrivit normelor emise de Ministerul Finantelor
referitoare la încheierea exercitiului bugetar.
3) Principiul bunei informari, întrucât darea de seama constituie
pentru ordonatorul de credite baza analizei sistematice a
utilizarii mijloacelor bugetare în baza creditelor bugetare
aprobate. Concomitent, bilantul contabil este sursa în vederea
întocmirii bugetului de venituri si cheltuieli pentru exercitiul
bugetar urmator.

Bilantul contabil al institutiei publice –

model de gestiune a patrimoniului

Prima componenta a darilor de seama contabile ale

institutiilor publice este bilantul contabil. Acesta cuprinde în activ
totalitatea mijloacelor aflate în folosinta institutiei, iar în pasiv
sursele din care s-au procurat aceste mijloace.
Posturile din bilant corespund conturilor sintetice de gradul
întâi sau doi, care sunt preluate din balanta de verificare întocmita
la sfârsitul exercitiului.
În vederea elaborarii bilantului contabil se întocmesc lucrari
contabile premergatoare, si anume:
• înregistrarea în conturi a tuturor operatiunilor economice
si financiare aferente întregii activitati;
• închiderea conturilor la sfârsitul exercitiul bugetar;
 • verificarea exactitatii sumelor înregistrate în
contabilitatea sintetica si analitica prin utilizarea balantei
de verificare sintetica sau analitica;
• inventarierea patrimoniului si regularizarea diferentelor
rezultate în urma inventarierii;
• efectua rea verificarilor finale si a corelatiilor între
lucrarile contabile specifice, pe baza instructiunilor
emise de Ministerul Finantelor.
O data întocmit, bilantul contabil este verificat, iar ulterior el
va fi semnat de conducatorul institutiei publice respective si
conducatorul compartimentului financiar-contabil.
Concomitent, bilantul contabil va viza organele bancare
sau trezoreria statului, dupa caz, organe care vor certifica soldurile
conturilor de disponibilitati înscrise în darea de seama.

Contul de executie bugetara si raportul de analiza

Contul de executie bugetara prezinta situatia realizarii pâna

la data întocmirii darii de seama bugetara. Aceasta situatie se
întocmeste pe baza fiselor sintetice si a datelor din plan aprobate
pe capitole, subca pitole, paragrafe.
Contul de executie bugetara prezinta comparativ veniturile
prevazute prin plan a se realiza, precum si veniturile realizate,
respectiv creditele bugetare prevazute a se consemna si
cheltuielile bugetare realizate sub cele doua aspecte: plati nete de
casa si cheltuieli efective.
Anexele bilantului au ca obiective principale completarea si
explicarea datelor înscrise în bilant cu privire la rezultatele
înregistrate, precum si modificari intervenite în structura
elementelor patrimoniale: active fixe, disponibilitati si mijloace de
procurare a acestora, creante datorii, precum si informatii cu
privire la aprecierea modului în care a avut loc executia bugetului
institutiei.
Dupa încheierea darii de seama se întocmeste raportul de
analiza pe baza de bilant a situatiei economico-financiare la data
raportarii.
 Raportul explicativ – ca piesa componenta a darii de
seama contabile întocmite de institutia publica – reprezinta o baza
de analiza complexa a activitatii desfasurate de aceasta pe o
anumita perioada.
Acest raport contine în principal informatii cu privire la:
prezentarea situatiei unitatii patrimoniale si evolutia sa în perioada
raportata, precum si referiri la elemente deosebite intervenite în
activitatea institutiei publice dupa încheierea exercitiului bugetar.
Structura raportului difera de la o institutie la alta, dar ea
poate fi schitata dupa obiectivele comune care se analizeaza în
cadrul acestui raport. În mod concret, se urmaresc ca principale
puncte de analiza:
1) Modul de îndeplinire a planului de cheltuieli în raport cu
creditele aprobate pe an si repartizarea acestora pe
perioada analizata. Concomitent, se urmareste suma
platilor efective fata de creditele deschise pâna la
sfârsitul perioadei analizate.
2) Modul de îndeplinire a indicatorilor fizici si valorici
specifici activitatii institutiei, fata de cifrele din program.
3) Modul de executare a planului de venituri pentru bugetul
de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, a planului de
venituri si cheltuieli extrabugetare, a fondurilor speciale
etc.
4) Se mentioneaza în mod distinct operatiunile respinse la
viza de control preventiv, numarul si suma acestora.
5) Propuneri de îmbunatatire a activitatii la nivelurile
superioare, precum si propuneri de îmbunatatire a
disciplinei financiare si a controlului intern.

Tehnici de audit ale bilantului contabil

la institutiile publice

Bilantul se întocmeste pe baza ultimei balante de verificare

a conturilor sintetice, puse de acord cu soldurile din balanta
conturilor analitice, încheiata dupa înregistrarea tuturor
documentelor în care au fost consemnate operatiunile financiar-
contabile aferente perioadei raportate.
 Prin verificarea bilantului contabil se asigura ca aceasta
ofera o imagine fidela, clara si complexa a patrimoniului, a situatiei
financiare si a rezultatului executarii bugetului institutiei respective.
În mod concret, verificarea si certificarea bilantului contabil
se realizeaza la institutiile publice de catre comisia de cenzori.
Aceasta va întocmi cu ocazia verificarii darii de seama contabile
raportul în forma scurta pentru organele Ministerului Finantelor, si
în forma detaliata pentru ordonatorul de credite al institutiei publice
respective, precum si pentru organele ierarhic superioare.
Auditul bilantului se poate realiza din punct de vedere al
formei cât si al continutului. Din punct de vedere al formei se
verifica:
• completarea corecta a denumirii institutiei, precum si a
datelor de identificare a acesteia;
• existenta formularului tipizat aprobat de Ministerul
Finantelor;
• comp letarea corecta si fara stersaturi a coloanelor de
indicatori bilantieri;
• existenta semnaturilor autorizate (ordonatorul de credite
si contabilul sef al institutiei publice);
• viza de confirmare de la trezoreria statului prin care se
certifica soldurile de disponibilitati existente la sfârsitul
perioadei.
Din punct de vedere al continutului se pot aplica o serie de
tehnici de control specifice.
În analiza bilantului contabil se porneste de la urmatoare
premisa: între gupele de activ si cele de pasiv exista o legatura
bine stabilita, în sensul ca mijloacele materiale prezentate în
activul bilantier au o corespondenta de pasiv.
Aceasta grupare a mijloacelor materiale si a surselor da
posibilitatea separarii fondurilor bugetare de cele speciale, precum
si separarea mijloacelor si surselor privind investitiile.
Concomitent, se va verifica existenta altor egalitati
necesare corectei duble reprezentari a patrimoniului:
1) Soldul mijloacelor fixe din activul bilantier (cont 01)
trebuie sa fie egal cu fondul corespunzator din pasivul
bilantier (cont 310).
 2) Valoarea obiectelor de inventar de mica valoare sau
scurta durata din activul bilantului (conturile 602, 603,
604) trebuie sa coincida cu valoarea fondului de inventar
de mica valoarea sau scurta durata din pasivul bilantului
(cont 311).
3) Verificarea soldului conturilor sintetice prin totalizarea
soldurilor analitice si situatiile care necesita aceste
corelatii. Spre exemplu: finantarea de la bugetul de stat
(prin unitati bancare sau trezorerie), finantarea de la
bugetul local (prin unitati bancare sau trezorerie) etc.
4) Calculul indicatorilor bilantieri.
Indicatorii bilantieri se sprijina pe datele contabilitatii
curente a caror baza o constituie documentele justificative.
Exactitatea acestor indicatori se asigura prin mai multe modalitati
de audit:
• reflectarea completa si exacta în conturi a tuturor
veniturilor si cheltuielilor care se refera la perioada
pentru care se întocmeste bilantul;
• respectarea regulilor de evaluare a elementelor cuprinse
în bilant;
• confruntarea datelor din contabilitate cu realitatea, prin
inventariere, care constituie o premisa obligatorie a
exactitatii datelor contabile si a bilantului.
Spre exemplu, se verifica cu ocazia auditului bilantier
indicatorul “Disponibilitati ale institutiei publice”. Ca urmare, se
procedeaza mai întâi la totalizarea soldurilor de disponibilitati ce
compun suma activului bilantier, dupa cum urmeaza:
§ disponibil al institutiei (cont 105);
§ disponibil pentru sume de mandat si sume în depozit
(cont 110);
§ disponibil în contul colector de venituri încasate pentru
bugetul statului (cont 111);
§ disponibil pentru investitii (cont 115);
§ disponibil în valuta din credite externe guvernamentale
(cont 121);
§ disponibil din valorificarea medicamentelor procurate din
credite externe guvernamentale (cont 123) etc.
 Dupa efectuarea calculelor de control, auditorul
procedeaza la verificarea prin sondaj a soldurilor de disponibilitati
prin confruntarea rulajelor si soldului contului sintetic cu miscarile
si soldurile conturilor analitice, pentru descoperirea erorilor cu
ocazia operatiunilor economice si financiare.
Pentru corectarea erorilor de calcul sau înregistrare exista
mai multe variante:
1) În cazul în care eroarea este descoperita cu ocazia
verificarii darii de seama anuale de catre organul ierarhic
superior, modificarile efectuate vor fi operate prin note
contabile întocmite în contabilitatea anului expirat si
implicit a anului curent pentru rectificarea soldurilor
initiale, pe baza dispozitiei primite în scris de la organul
ierarhic superior.
2) În cazul descoperirii erorilor dupa aprobarea darii de
seama contabile anuale, acestea vor fi corectate în anul
curent.
Concomitent, în cadrul operatiunii de verificare a bilantului
contabil se urmareste:
§ daca dinamica soldurilor conturilor de debitori, clienti,
creditori, furnizori si a altor conturi care caracterizeaza
activitatea financiar-contabila a institutiei este normala,
precum si masurile propuse în raportul de gestiune cu
privire la recuperarea pagubelor sau a debitorilor
restanti;
§ modul în care au fost respectate normele fata de tertii
care s-au prescris, precum si a celor privind scaderea
din activ a creantelor care nu mai pot fi recuperate.
În acest sens, cu ocazia verificarii bilantului, auditorul poate
cere lista debitorilor insolvabili. În cazul debitorilor insolvabili,
institutiile sunt obligate sa prezinte serviciului de contabilitate al
institutiei superioare lista acestor debitori, specificând sumele si
vechimea lor, precum si motivele insolvabilitatii lor, justificate pe
baza de documente.
 Verificarea va cuprinde urmatoarele aspecte:
§ justificarea trecerii creantelor la scadere;
§ exactitatea înregistrarii în conturile în afara bilantului a
debitorilor insolvabili, întrucât darea la scadere a acestor
debitori nu constituie o anulare definitiva a datoriei;
§ modul în care au fost utilizate toate posibilitatile de
punere sub urmarire a debitelor. Se impune precizarea
ca, în cazul modificarii situatiei lor materiale, comisia de
inventariere va stabili masuri pentru inventarierea
debitorilor respectivi.
În paralel cu verificarile de mai sus se procedeaza si la
stabilirea unor alte obiective de control ale bilantului contabil:
• daca exista depasiri de credite bugetare si cauzele lor;
• daca s-au înregistrat cresteri semnificative ale soldurilor
contu rilor de valori materiale si cauzele lor;
• aplicarea dispozitiilor legale privind inventarierea
patrimoniului si regularizarea diferentelor la inventariere.
Conducatorul unitatii si cel al compartimentului financiar-
contabil raspund la realitatea si exactitatea datelor cu privire la
modul de realizare a indicatorilor economico -financiari raportati
prin bilantul contabil si contul de executie în conformitate cu
prevederile Legii nr. 500 / 2002 privind finantele publice coroborate
cu prevederile Legii contabilitatii nr. 82 / 1991.