Sunteți pe pagina 1din 3

CURS 1 - Idei si mentalitati

Rationalitatea lumii moderne


Caracteristicile lumii moderne: incredere in ratiune, privilegiere a sa in raport cu
intuitia, imaginatia si credintele. Aceste trasaturi reprezinta o continuare a unei vechi
traditii europene, cultivata si dezvoltata de greci si romani.
Rationalitatea moderna are o serie de caracteristici distincte:
1. considera ratiunea principalul izvor al cunoasterii si, de asemenea, criteriu al
cunoasterii; in procesul cunoasterii, ratiunea trebuie sa-si subordoneze intuitia,
imaginatia, simturile.
2. pretuirea matematicii, ca model de cunoastere desavarsita, ca demers teoretic care
utilizeaza in cea mai buna forma ratiunea. Este considerata model din doua motive:
presupune inlantuire riguroasa a argumentelor in cursul demonstratiilor si foloseste
un limbaj specific, lipsit de ambiguitatea si un limbaj cu greutate mare de universalitate
(il pot intelege foarte multi oameni)
In secolul XVII, aceasta incredere in matematica a luat forma unor enunturi
transante, cu caracter pragmatic pentru cercetare. Galilei considera ca natura este
scrisa in limbaj matematic. Descartes isi propune sa faca din filosofie o matematica
universala si sa aduca limbajul filosofiei la rigoarea matematicii, pe care o inteleg toti.
3. rationalitatea moderna foloseste ratiunea ca facultate critica si ca temei al modului
de viata. Ratiunea ca facultate critica = utilizarea ratiunii pentru a judeca diverse puncte
de vedere, pentru a comenta opinii, optiune, pentru a a aduce argumente pro/contra
alegerilor pe care le fac oamenii sau pentru opiniile pe care ei le formuleaza. Chiar daca
aceste alegeri nu se bazeaza exclusiv pe ratiune, oamenii au criterii extrarationale intuitie, imaginatie etc. Acest nucleu extrarational poate fi sustinut sau contracarat si de
argumente rationale. Acest lucru este foarte important atunci cand oamenii isi confrunta
punctele de vedere sau optiunile. Karl Popper subliniaza aceasta situare a ratiunii pe
un loc pirivilegiat in dezbaterea ideilor, alegerilor si punctelor de vedere (nu conteaza
cine are dreptate atat timp cat ne apropiem de adevar).
Utilizarea ratiunii ca facultate critica, de judecare a optiunilor si este considerata
ca una din expresiile majore ale libertatii de gandire, de aceea discutia rationala (pe
baza de argumente) face parte din conditiile esentiale ale unei democratii.
Situatia opusa - impunerea brutala a unui punct de vedere, suprimarea
dreptului de opinie, dreptul de a supune judecatii critice opiniile celorlalti - reprezinta
mecanisme specifice guvernarilor autoritare, societatilor totalitare.
Ratiunea poate fi vazuta si ca o componenta a modului de viata:

In primul rand, sub aspectul legaturii dintre ratiune si comportamentul individual o persoana este rationala daca este un om meticulos, care isi abordeaza problemele
profesionale/personale intr-o ordine clara, ce presupune ierarhii justificate, daca imparte
problemele complexe in parti separate, daca este cumpatat, daca reuseste sa
aprecieze corect raporturile dintre mijloace si obiective. Ernest Gellner trece in revista
calitatile de tipuil celor enuntate mai sus ca fiind esentiale pentru o persoana rationala.
A doua perspectiva este cea din planul organizarii activitatii profesionale, asa
cum spunea Max Webber in Etica protestanta: rolul esential al unei activitati de tip
profesional, rational, pentru constituirea economiei de tip capitalist - la baza au stat
profesionalisti, ce au actionat dupa criterii rationale.
Din perspectiva relatiilor sociale, lumea moderna inlocuieste relatiile sociale
bazate pe statut cu relatiile sociale bazate pe contracte de tip rational, care presupun
recunoasterea meritului personal, stabilirea clara a obiectivelor oamenilor si a modului
de atingere a lor, pe de alta parte. Din aceasta perspectiva, s-a spus ca lumea
moderna este o lume a contractelor rationale intre indivizi rationali. Pe baza
acestui contract se instituie orice putere democratica care presupune delegarea
anumitor componente sau puteri atribuite, in schimbul asumarii unor responsabilitati din
partea celor carora li s-a delegat puterea - idee formulata in teoria contractului social.
Societatea pre-moderna era bazata pe statut si cea moderna impune reguli rationale,
care sa recunoasca meritul fiecaruia.
Rationalismul modern, de asemenea, strans legat de introducerea paradigmei
obiective in cercetarea stiintifica.
Momentul de nastere a rationalismului modern (secolul XVII), strans legat de
tendintele gandirii FILOSOFICE, din epoca. In secolul XVII se dezvolta un curent bineconturat, rationalismul, care a continuat cu forme specifice pana in zilele noastre.
Rationalismul in filosofie abordeaza problemele cunoasterii si pune in centru credintia
in puterea hotaratoare a ratiunii. S-a opus empirismului (ce punea in discutie accentul
pe simturi si experienta), Locke considera ca ratiunea ordoneaza doar informatia care
vine de la simturi.
In filosofia rationala exista o serie de principii, cu ecou mai mare. Descartes a
formulat niste postulate asupra ratiunii:
1. universalitatea ratiunii - ratiunea este o facultate general-umana si a stat la
baza conceptiei despre egalitatea oamenilor ca fiinte rationale (dezvoltata in secolul
XVIII). Ratiunea a sprijinit lupta pentru egalitatea civica, pentru recunoasterea
universalitatii drepturilor omului. In secolul XVII s-a dezvoltat o preocupare insistenta
pentru dezvoltarea modului de cunoastere (buna utilizare a ratiunii).
2. lumea este transparenta pentru intelectul uman - poate descifra lumea
inconjuratoare pentru ca intelectul si lumea au aceeasi natura, un principiu ce
alimenteaza increderea in cunoastere

Rationalismul in secolele XVII-XVIII a intemeiat si un ideal ESTETIC (prelungit


inca din Renastere) - CLASICISMUL. Clasicismul a cultivat in toate domeniile o arta
rationala, a claritatii, echilibrului, respectului regulilor clare. Idealul clasicismului este cel
preluat din cel al Greciei antice.
Increderea in ratiune/ pretuirea se regaseste si in felul in care filosofii
interpreteaza problemele libertatii si problematica social-politica. In secolul XVII, omul
incepe sa fie tratat in literatura filosofica ca individ si ca cetatean. Ratiunea ocupa un
loc central in aceasta abordare.
Spinoza formuleaza, in termeni moderni, problematica libertatii: libertatea este
conditionata de cunoastere si de capacitatea omului de a-si domina cu ajutorul ratiunii
emotia, starile afective; libertatea este conditionata de capacitatea individului de a-si
analiza motivele propriilor actiuni. Aceasta idee este mai bine formulata in teoria
contractului social.