ION- roman interbelic realist modern

Intre glasul pamantului si glasul iubirii

Ion sau bruta ingenua
Romanul este specia genului epic, n proz, de mare ntindere, cu o aciune complex ce
se poate desfura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a cror personalitate este bine
individualizat i al cror destin este determinat de trsturile de caracter i ntmplrile ce
constituie subiectul operei.
Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, publicat in
1920, romanul Ion reprezentand primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care
infatiseaza universul rural in mod realist, conceput in spiritul modernismului lovinescian.
Criticul Eugen Lovinescu a recunoscut necesitatea innoirii literaturii romane, modernizearea ei,
pronind de la ideea ca exista un spirit al veacului care impune omogenizarea culturilor. El
apreciaza ca: Ion e cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane. Geneza scrierii
se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu nsusi. Procesul creator a fost ndelungat,
respectiv 7 ani si esenta lui consta n sudarea ntr-o viziune unitara, Rebreanu marturisind:
romanul este o viata de fictiune, izvorata dintr-o viata adevarata, a mea. Procesul de
elaborare a romanului, trecnd prin fazele manuscrise Rusinea si Zestrea, Rebreanu s-a gndit
mai mult la o fresca a satului transilvanean din care nsusi autorul s-a ridicat "ca poet al omului
teluric", dupa cum l apreciaza G. Calinescu.
Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp sferoid, se reflecta artistic in
structura circulara a textului. Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare,
coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii.
Titlurile celor 13 capitole, numar simbolic nefast (Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea,
Rusinea, Nunta, Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul) sunt
semnificative, discursul narativ avand un inceput si un sfarsit. Simetria dintre inceput si final
se realizeaza prin descrierea drumului prin care se intra si se iese din satul Pripas, loc al actiunii
romanului. Personificat cu ajutorul verbelor se desprinde, alearga, urca, drumul are
semnificatie simbolica a destinului unor oameni. Asemenea ramei unui tablou, el separa viata
reala a cititorului de viata fictionala a personajelor din roman. Descrierea initiala a drumului
introduce cititorul in viata satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Descrierea finala
inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora
soselei drumul trece prin Jidovita... si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara
inceput. Simetria si alternanta planurilor este sustinuta si prin tehnica contrapunctului,
dezvoltand aceeasi tema in medii si momente diferite, relativizand perspectiva, totul intr-o
constructie epica, unitara. Moderna este si tehnica compozitionala a romanului, avand doua
planuri care se interpatrund, prin tehnica planurilor paralele, prezentand viata taranilor,
respectiv viata intelectualilor, trecerea de la un plan narativ la altul realizandu se prin alternanta,
iar succesiunea secventelor fiind redata prin inlantuire. Modernitatea si obiectivitatea creatiei lui
Rebreanu se naste din interferenta formulei traditionale cu elementele moderne. Formula realista
este sustinuta de obiectivitatea unei perspective omnisciente cu narator de persoana a III-a,
autorul marturisind undeva ca s-a sfiit totdeauna sa scriu pentru tipar la persoana I. Romanul
este unul de tip obiectiv, prin specificul relatitei narator-personaj si tipul de narator: omniscient,
omniprezent, observandu-se obiectivitatea naratorului, atitudinea detasata in descriere,
veridicitatea, focalizarea fiind zero. Naratorul omniscient controleaza evolutia personajelor,
prezinta traiectoriile existentei personajelor conform unui destin prestabilit. Naratorul infatiseaza

realitatea plasmuita nu ca pe o succesiune de evenimente imprevizibile, ci ca pe un proces logic,

cu final explicabil si previzibil. Inlantuie temporal si cauzal faptele verosimile.
Tema romanului o constituie satul ardelean la inceputul secolului al XX-lea cand doar
pamantul asigura demnitatea omului, problematica pamantului fiind dublata de tema iubirii, asa
cum Nicolae Manolescu afirma ca in centrul romanului se afla patima lui Ion, ca forma a
instinctului de posesiune. Potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu (din lucrarea Arca lui Noe),
Ion este un roman doric: Iluzia vietii e mai presus de iluzia artei .
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la
hora, in curtea Teodosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate principalele
personaje, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate romanului realist. Nicolae Manolescu a
denumit aceasta hora o hora a soartei, hora fiind o pagina etnografica memorabila prin dansul
traditional, prin portul popular si pasii specifici. Rolul horei este acela de a-i asigura coeziunea si
de a facilita intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. Hotararea lui
Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o placea pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul
conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, la hora, si confruntarea verbala cu Ion, pe care il
numeste hot si talhar, pentru ca umba sa ii ia fata promisa lui George Bulbuc, constituie
intriga romanului. Rusinea provocata de Vasile Baciu, va starni dorinta de razbunare a lui Ion,
lasand-o pe Ana insarcinata, pentru a-l determina sa accepte nunta. Bataia lui Ion si George, se
incheie cu victoria lui Ion, aceasta alimentand dorinta de razbunare a lui George si este construita
simetric cu cea din finalul romanului, cand George il ucide pe Ion.
Conflictul central al romanului este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesia
conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Mandru si orgolios, Ion nu-si
accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea Anei.
Conflictul exterior, social, intre Ion si Vasile este dublat de conflictul interior, dintre glasul
pamantului si glasul iubirii. Dorind sa obtina pamantul, Ion o seduce pe Ana si se casatoreste
cu ea. Preotul Belciug mediaza conflictul dintre Ion si Vasile, in care biata Ana nu este decat o
victima tragica. Sinuciderea Anei, nu-i trezeste lui Ion regrete sau o constiinta vinovata, pentru
ca in Ana, iar apoi in fiul lor, Petrisor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor.
Nici moartea lui Petrisor nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata cu George. Astfel
ca deznodamantul este previzibil, inchis, iar George, care-l ucide, este doar un instrument al
destinului. El este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii.
Tudor Vianu constata autenticitatea limbajului regional:icoana complexa, vie, fara
exuberanta, bogata in amanunte de obervatie a vietii Ardealului, stilul anticalofil (stilul
cenusiu), demnitatea si precizia stilului.
Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv deoarece are ca trasaturi:
specificul relatiei narator personaj, obiectivitatea/impersonalitatea naratorului omniscient care
intretine iluzia realitatii, verosimilul intamplarilor si atitudinea detasata. Liviu Rebreanu
afirma: ... Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera
mai pretioasa decat tpaye frazele frumoase din lume (Jurnal)
Pentru mine arta inseamna creatie de oameni si de viata (Liviu Rebreanu- Cred)
Ion- epopeea taranului roman (Pompiliu Constantinescu)