Discursul politic

Discusul electoral constituie principala modalitate prin care actorul politic poate genera
evenimente intr-o campanie electorala. O data lansat in spatiul concurential al campaniei,
discursul electoral parcurge o continua miscare de reorganizare si negociere conform unei
gramatici conventionale care include capitole allocate participantilor protagonisti: candidatii,
mass-media, clasa mediatica (personalitatile publice care comenteaza evenimentul), electoratul
si diferitele reprezentari ale acestuia. Cu alte cuvinte, inainte chiar de a deveni discurs, exista
deja institutia si practica discursului electoral.
Discursul este un mod de utilizare a limbii si a limbajelor (limbaje nonverbale, limbaje
specializate, diferite vocabulare) pe baza caruia un actor social prezinta interlocutorilor sai o
interpretare a unor fapte. In masura in care, utilizand o limba si anumite limbaje, producem
efecte asupra unor fapte. In masura in care, utilizand o limba si anumite limbaje, producem
efecte asupra interlocutorilor nostri directi si indirecti, putem spune ca orice act de comunicare
are o dimensiune discursive.
Elaborand un discurs, punem in circulatie anumite fapte si, in acelasi timp,
caracterizam faptele respective; ne atribuim noua si interlocutorilor nostril o pozitie in functie de
situatia in care ne aflam; indicam cat de mult ne implicam in actul de comunicare si cat de
importanta este pentru noi situatia in care comunicam. Prin discurs, redefinim situatia in care
evoluam.
Un discurs este politic atunci can evalueaza situatii de interes public. Ceea ce distinge
discursul politic de alte tipuri de discurs este in primul rand conventionalitatea sa: oricat de
originala ar fi conjuctura care declanseaza acest discurs, ea este imediat normalizata printr-un
comentariu corespunzator cu rangul institutiei si a celui care reprezinta institutia. Orice discurs
politic functioneaza pe baza unei argumentatii conventionale care justifica, pe de o parte, rolul
institutiei si, pe de alta parte, imaginea publica a celui care reprezinta institutia.
In al doilea rand, un discurs este politic atunci cand se autoevalueaza ca fiind adevarat
sau correct. Mai mult decat orice alt tip de discurs, cel politic comunica versiunea corecta a
unor fapte, precum si implicarea maxima a autorului in ceea ce priveste veridicitatea
continutului. Discursul politic comunica adevarul, ianaintea chiar a continutului propriu-zis.
Material discursului politic provine din faptul ca actorul politic activeaza, in functie de
situatia de comunicare, anumite strategii de credibilitate menite a comunica adevarul. De ce
opinia publica ridiculizeaza sau condamna minciuna politica, iar actorii politici continua
promisiunile adesea fara acoperire? Probabil pentru ca politicianul are nevoie nu doar sa afirme
adevaruri, ci sis a fie perceput de catre electorat ca fiind persoana care spune adevarul atat in
situatia data, cat si adevarul in general, indifferent de situatie.
Prea preocupati sa-si construiasca credibilitatea, actorii politici promit prea mult sau spun
cu prea mare usurinta ceea ce vor oamenii sa auda. Pe de alta parte, regimul mediatic in care
actioneaza actorii politici, contribuie la dezvoltarea unor tehnici de credibilitate din ce in ce mai
sophisticate. Astfel, daca intr-o prima etapa discursul politic se intemeia pe adevar pe baza de
criterii ideologice, in epoca mediatizarii, politicienii beneficiaza de un intreg dispozitiv
tehnologic si scenic care produce imagini adevarate.