Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Importanta
negocierii colective in cadrul dreptului muncii.
Termenul de negociere colectiva in domeniul relatiilor de munca, a fost pentru prima data
utilizat de Beatrice Webb, cu referire la negocierile purtate in industria britanica din anul 1881[1].
Anterior, negocierea colectiva era cunoscuta, dupa caz, sub titulatura de arbitraj sau conciliere.
Negocierea colectiva desemneaza procesul complex al incheierii unor conventii, contracte
sau acorduri colective de munca intre o unitate sau un grup de unitati (de stat sau particulare) si
colectivul sau colectivele de salariati, reprezentate sau nu de sindicate, referitor la ansamblul
conditiilor de munca si salarizare, precum si la o serie de garantii sociale corespunzatoare.
A negocia inseamna deci, in principiu, a trata o problema cu un partener de discutie.
In domeniul pietii muncii, negocierea exista atat in forma sa individuala, cat si in cea
colectiva.
Conform definitiei date de Conferinta Internationala a Muncii in 1981, termenul de
negociere colectiva se aplica: 'pentru toate negocierile care au loc intre o persoana care angajeaza,
sau un grup de persoane care angajeaza pe de o parte, si una ori mai multe organizatii de muncitori,
de cealalta parte, in vederea:
a) fixarii conditiilor de munca si de angajare;
b) reglarea relatiilor intre cei care angajeaza muncitorii;
c) reglarea relatiilor intre cei care angajeaza si cei angajati, organizati in una sau mai multe
organizatii de munca'[2] .
Negocierea colectiva tinde, din ce in ce mai mult, sa protejeze personalitatea umana[3]. Ideea
de la care se pleaca este aceea ca muncitorii nu trebuie sa fie tratati ca agenti de productie, ci ca
fiinte umane. De fapt, acesta este si sensul avut in vedere de Conventia nr. 154/1981 a O.I.M.
Nu se poate face o enumerare limitativa a elementelor ce pot si negociate. acestea diferind in
functie de nivelul de dezvoltare, perioada avuta in vedere, sau traditii. Dar, anumite aspecte in acest
domeniu trebuie avute in vedere in mod necesar. De exemplu, durata muncii, pentru ca nu se poate
vorbi de o calitate a vietii pentru cel care munceste, daca nu i se recunoaste un interval limita in
interiorul caruia sa-si desfasoare activitatea. De fapt, reducerea zilei de munca, a saptamanii de
lucru, a constituit una dintre primele revendicari sustinute in decursul timpului de salariati.
La ora actuala, problemele care se pun in ce priveste durata muncii, sunt din ce in ce mat
nuantate. Iata cateva din intrebarile ce pot fi formulate:
- Pot fi considerate ca avand valoare egala orele lucrate de o persoana, mai ales daca se
desfasoara in zilele de sarbatoare, week-end sau program de noapte ?
unui
mediu
asupra
caruia
drepturile sindicale in raport cu partenerii economico-sociali si, mai exact, in raport de patronii si
organizatiile lor.
Dreptul muncii, ca ansamblu de reguli juridice aplicabile relatiilor care se nasc intre patroni
si angajatii lor cu ocazia prestarii muncii[15], sau in legatura cu prestarea muncii, presupune doua
componente fundamentale[16]: dreptul individual al muncii, in centrul caruia se regaseste institutia
contractului individual de munca si dreptul colectiv al muncii, centrat pe problematica relatiilor
colective de munca, ce-si au sorgintea in contractul colectiv de munca.
Pornind de aici dreptul colectiv al muncii a fost definit ca fiind 'ansamblul normelor
negociate de partenerii sociali, de la nivel national pana la nivelurile de baza, care reglementeaza
raporturile de munca ale personalului salariat'[17]
Raporturile de drept colectiv al muncii isi gasesc esenta in insusi dreptul fundamentai la
asociere, in principiul liberei asocieri. Astfel, conform art. 37 alin. l din Constitutia Romaniei,
cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in alte forme de asociere.
Din textul constitutional rezulta dispozitia in baza careia se constituie cei doi parteneri
sociali traditionali, respectiv sindicatele si asociatiile patronale, subiecte principale in raporturile
colective de munca. in cazul relatiilor colective de la nivelul de baza (nivelul unitatii), patronatul
apare ca subiect individual, dar in masura in care relatiile colective se deplaseaza la un nivel
superior, patronii, la randul lor, se organizeaza intr-o formula colectiva, de tip asociativ, libertatea lor
de asociere fiind tot o forma de expresie a dispozitiilor cuprinse in art. 40 alin. l din Constitutie.
Aceeasi dispozitie constitutionala este preluata si dezvoltata de legile cadru specifice fiecarui
partener in parte, respectiv legea sindicatelor[18] si legea patronatelor [19].
Este perfect posibila asocierea patronilor la nivelul societatilor comerciale, in masura in care
acestia urmaresc crearea unei grupari cu personalitate juridica, reprezentativa, constituirea si
organizarea avand ca temei legal dispozitiile legii[20], cu privire la constituirea fundatiilor si
asociatiilor non-profit .
Libertatea de asociere, pentru cei doi parteneri sociali implica, pe de o parte, dreptul oricarui
salariat sau patron de a adera la o grupare asociativa profesionala (aceasta reprezentand o conotatie
pozitiva a dreptului la asociere), dar si dreptul fiecarei persoane (salariat sau patron), de a nu se
implica, de a nu participa la acea grupare asociativa (conotatie negativa a dreptului la asociere).
Pentru ca libertatea de asociere sa fie intr-adevar respectata, se impune interzicerea stabilirii
in continutul contractului individual de munca, a unor clauze de exclusivitate, menite sa impiedice
exercitarea normala a dreptului la libera asociere. Pot constitui astfel de clauze, interzicerea aderarii
la un anumit sindicat din intreprindere sau conditionarea angajarii de aderarea la un anumit sindicat,
impus de patron.
In cadrul exercitiului dreptului la libera asociere, partenerii sociali odata formati, devin
subiectele raportului de drept colectiv al muncii.
Acest raport poate fi definit ca o relatie sociala ce se stabileste intre partenerii sociali[21],
aflati pe picior de egalitate juridica, cu privire la aspectele directe si comune referitoare la munca,
relatie sociala reglementata de norme specifice de dreptul muncii.
Obiectul unui astfel de raport juridic, este dat de totalitatea prestatiilor la care sunt indrituite
sau obligate partile, cu privire la desfasurarea procesului muncii, apararea intereselor profesionale
sau orice alte aspecte legate in mod direct sau indirect de relatiile de munca (de exemplu: raportul ce
se naste intre partenerii sociali in cazul negocierii unei clauze contractuale cu privire la asigurarea
unui spatiu in imitate, in care salariatii sa aiba posibilitatea desfasurarii unor manifestari artistice,
pentru petrecerea timpului liber si recuperarea, astfel, a fortei de munca).
De cealalta parte, dreptul colectiv al muncii, este ansamblul tuturor normelor juridice ce
reglementeaza relatiile ce se stabilesc intre salariati sau grupuri de salariati, pe de o parte si patron
sau grupari patronale, de cealalta parte.
Dreptul colectiv al muncii are deci scopul de a reuni dispozitiile ce stabilesc cadrul general
de desfasurare a activitatii organismelor profesionale ale salariatilor si patronilor[22] .
2 Din conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 154/1981, privind negocierea colectiva, in Conventions
et recommandations internationales du travail, 1919 1984, vol. I, Bureau international du Travail, geneve, 1985, pag
267.
[3] Robert Salais, Les formes de la negociation, Studiu cuprins in culegerea Le travail: marches, regles, conventions, ed.
Economica, Paris, 1986, pag 21
[4] La negociation collective, Manuel deducation ouvriere, Geneva, 1986, pag 42-43
[5] Constitutia Romaniei, care la art. 41 alin.5
[6] Publicata in Monitorul Oficial nr. 32 din 9 februarie 1991
[7] Publicata
in Monitorul Oficial nr. 259 din 24 octombrie 1996. Legea a fost modificata prin legea nr. 143/1997,
publicata in Monitorul Oficial nr. 172 din 28 iulie 1997
Beligradeanu, Ioan Traian Stefanescu, Dictionar de drept al muncii, Editura Lumina Lex, Bucuresti 1997,
pag 109.
[11] Alexandru
Anathanasiu, Drept social comparat. Negocierea colectiva in tarile occidentale si in Romania, Tipografia
Universitatii Bucuresti, 1992, p.6.
[12] Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p.314
[13] Conventia nr. 87/1948
[19] Legea patronatelor nr. 356/2001, publicata in Monitorul Oficial nr. 380 din 12 iulie 2001
[20] Legii nr.21/1924
[21] salariati si patronat, organizati sau nu in forme specifice
[22] Bernardo
Zanetti le Statut de travail, Baudry, 1965, pag. 585; Friedrich Walker Bigler, Edwin Schweingruber,
Commentaire de la Convention Collective de travail ainsi que lextension de son champ dapplication, Berna, 1964.
(Raport editat de Uniunea Sindicatelor Elvetiene).