Sunteți pe pagina 1din 3

Descopera adevarata

istorie a romanilor
Trimite pe email
Adrian Nicolae | 17.11.2009 |
25 Comentarii

Descopera adevarata istorie a romanilor

maraton, descopera istoria adevarata a

romanilor, preambul, istorie, nicolae iorga+ZOOM

Galerie foto (1)


Istorie se cheama ceea ce s-a intamplat cu adevarat, nu ceea ce am vrea sa se fi
intamplat, declara in urma cu aproape un secol marele istoric roman Nicolae Iorga.
Un adevar cu valoare de postulat, daca luam in calcul zecile de mistificari care au
avut ca subiect istoria romanilor, in special istoria formarii poporului roman, dupa
retragerea aureliana din anul 271. In speranta ca putem aduce o raza de lumina
asupra acelor evenimente tulburi care au marcat aproape doua milenii de istorie
valaha, va invitam sa descoperiti, asa cum spunea si Iorga, o frantura de istorie, dupa
cum s-a intamplat ea cu adevarat, totul in cel mai nou maraton Descopera.ro,
Descopera adevarata istorie a romanilor.
S-a spus despre istorie ca este una dintre cele mai inexacte stiinte. Ca datele, cu cat
sunt mai vechi, cu atat sunt mai alterate de interpretari si de subiectivismul celor

care le-au scris. Lipsa unor dovezi palpabile da si ea nastere la zeci de mistificari si
de relatari inexacte. E istoria romanilor, asa cum a fost acuzata, una
"fabricata" in perioada comunista? Este istoria noastra una falsa, asa cum
sustin adeptii teoriilor migrationiste? Ne tragem cu adevarat din daci si din
romani? Sunt eroii istoriei noastre niste adevarati eroi sau doar niste creatii ale unor
istorici nationalisti? Au fost victoriile noastre militare si diplomatice atat de
importante pentru romani si pentru Europa, sau au fost doar niste "incidente
neinsemnate la granita" pentru marile puteri? Acestea sunt doar cateva dintre
intrebarile la care vom cauta sa raspundem in cele aproape 30 de episoade din
istoria spatiului carpato-danubiano-pontic, pe o perioada istorica ce se intinde de la
aparitia populatiilor proto-dacice si pana la domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Nu vom incerca sa rescriem istoria si nici nu vom incerca sa aducem in fata
cititorilor marturii rasunatoare si nestiute din istoria romanilor. Vom
incerca, insa, sa oferim o varianta cat mai aproape de adevar a celor
intamplate in ultimele doua milenii. O varianta lipsita, pe cat se poate, de
tendinte nationaliste, de interpretari malitioase si de rastalmaciri ale unor dovezi
discutabile. Vom incerca sa va aducem in fata marile figuri ale istoriei asa cum au
fost ele cu adevarat, totul pe baza marturiilor credibile ale vremii si ale unor istorici
contemporani de marca.
Cine a fost cu adevarat Burebista? Cate lucruri stim despre "cel dintai si cel mai mare
rege al getilor"? Cine a fost personajul din umbra care i-a influentat politica si i-a
facilitat relatiile diplomatice cu Roma si Grecia Antica? Cine este omul care i-a
infruntat pe romani si care si-a capatat prin lupta cognomenul de "Zece Ursi" - Decebal? Care au fost secretele sale si cat de mare a fost geniul sau militar? Cum au
trecut cei aproape 1000 de ani de istorie in care marturiile cu privire la existenta
valahilor sunt atat de putine? Ce s-a petrecut pe acest teritoriu al fostei civilizatii
dace? Cat de influent a fost primul domnitor al Tarii Romanesti, Basarab I, si care a
fost motivul care l-a ridicat la lupta impotriva propriului sau suveran, Carol Robert de
Anjou, in Batalia de la Posada? Cine a fost primul care a gandit acea "Restitutio
Daciae", unirea Tarilor Romane sub o singura autoritate? Te-ar surprinde sa stii ca nu
Mihai Viteazul a fost acesta? Stii cine a fost primul european care a reusit o victorie
impotriva Imperiului Otoman sau care a fost cea mai drastica infrangere a Islamului
in fata unei armate crestine? Ce ai spune daca ai afla ca aceste lucruri au fost reusite
de valahi?
Vrei sa afli adevarul? Urmareste atunci, pe toata durata lunii noiembrie,
episoadele maratonului Descopera adevarata istorie a romanilor.

Poate ca unele informatii te vor suprinde. Poate ca pe altele le stiai deja. Important
este sa nu uitam cine suntem si care ne sunt radacinile reale. Sa nu uitam cine ne
sunt stramosii si cat de mare a fost sacrificiul lor pentru continuitate. Si, nu in ultimul
rand, sa nu uitam care a fost liantul care a legat generatiile ultimelor doua milenii in
acelasi spatiu.
Informeaza-te! Afla-ti trecutul! Afla cine esti tu cu adevarat! Citeste cel mai nou
maraton Descopera.ro... DESCOPERA ADEVARATA ISTORIE A ROMANILOR!

S-ar putea să vă placă și