7 octombrie 2014

Drept penal partea speciala 1

Curs 1
Dreptul penal- Partea speciala.Notiune. Obiect de studiu. Corelatii. Structura
1. Notiune. Obiect. Corelatii
Dreptul penal reprezint o ramur autonoma si unitara a dreptului. Din ratiuni de tehnic
legislativ, in sensul ca pentru a se cunoaste si aplica mai usor norma penala, dreptul penal a fost
mprtit in doua subramuri, asa cum se regsesc si in Codul penal: dreptul penal partea generala
si dreptul penal partea speciala. Partea generala, ca subramura, cuprinde norme cu caracter
general, de principiu, care se aplica in raport cu tot ce nseamn relatii de aprare social. Dreptul
penal-partea speciala se refera la norme ce privesc anumite fapte, pe care legiuitorul le-a
incriminat, adic se refera la INFRACTIUNI.
!A nu se confunda partea generala si partea speciala cu dreptul penal general, notiune
folosita in doctrina pentru a desemna dreptul comun aplicabil in orice situatie pentru orice
persoana (care include si partea speciala si partea generala, numai ca se refera la dreptul comun) si
dreptul penal special, aplicabil in mprejurri deosebite, cu privire la anumite domenii sau anumite
persoane (poate fi dreptul penal din domeniul fiscal, vamal, silvic etc sau cel aplicabil in timp de
rzboi, calamitate etc).
Obiectul subramurii juridice este incriminarea. Avem doua interpretri ale notiunii de
drept penal parte generala si parte speciala:
1. ramura de drept;
2. disciplina sau stiinta;
Obiectul disciplinei drept penal parte speciala il reprezint analiza/ntelegerea
infractiunilor, in scopul ncadrrii juridice corecte a diferitelor fapte. Disciplina
tehnica/aplicabila.
In principiu, ncadrarea juridica a unei fapte se refera la APLICAREA UNEI FORMULE
LEGALE UNEI SITUATII DE VIATA, socotita intolerabila de ctre legiuitor transpunerea in
formula a unei fapte penale.
Dreptul penal parte speciala e o disciplina de studiu cu un obiect foarte clar dar, in
principiu, ne intereseaz ncadrarea juridica a faptelor. Ea nu poate sa ignore alte discipline
( dreptul penal partea generala- toate institutiile/conceptele partii generale si explicarea lor
completeaz si sunt utilizate in partea speciala: vinovtia, forma infractiunii), nu poate fi nteleasa
fara niste cunostinte temeinice din partea generala.
Toate analizele infractiunilor au la baza o schema logica (Vintila Dongoroz), ce se refer
la notiuni din partea generala:
a) obiect juridic: valoarea sociala si relatiile formate in jurul acesteia, protejate prin
norma de incriminare, carora li se aduce atingere prin savarsirea infractiunii (in cazul
infractiunilor contra vietii este vorba de viata sau de dreptul la viata, iar in cazul
infractiunilor contra patrimoniului este vorba de relatiile patrimoniale). Exista un
obiect juridic generic, comun unei categorii mai mari de infractiuni, si un obiect
juridic special care se refera la un fragment din obiectul juridic generic (dintre

valorile protejate prin anumite infractiuni se protejeaza un anumit fragment din acea
categorie mai mare). Exista si un obiect juridic adiacent, adica valoarea protejata in
subsidiar (patrimoniul in cazul infractiunii de talharie). Este importanta analiza
obiectului juridic deoarece se poate intampla ca obiectul juridic sa nu existe (de
exemplu daca impusti un cadavru, crezand ca persoana este in viata in acel moment,
infractiunea devine fapta putativa; sa furi un televizor gasit langa lada de gunoi, bunul
fiind in realitate abandonat, fara valoare sau cu o valoare nesemnificativa si astfel nu
suntem in prezenta unei infractiuni.)
b) obiect material: acea entitate care inglobeaza/intruchipeaza valoarea protejata si
asupra careia se indreapta elementul material. E diferit de elementul material al laturii
obiective, deoarece impotriva obiectului material se indreapta elementul material,
asupra lui se indreapta actiunea sau inactiunea (de exemplu, la infractiunile contra
persoanei corpul persoanei este obiectul material, iar la cele contra patrimoniului
bunul mobil sau imobil). Eventuala absenta a acestuia duce la inexistenta infractiunii,
in cazul infractiunilor care presupun existenta unui obiect material, pentru ca exista
acestui obiect.
c) subiectii infractiunii (activ si pasiv):
Subiectul activ al infractiunii se refera la persoana care comite fapta respectiva
(persoana fizica sau juridica). Exista infractiuni care au un subiect activ
calificat/circumstantiat (trebuie sa aiba o anumita calitate, ca de exemplu sa fie
functionar public pentru infractiunea de serviciu sau sa aiba o anumita varsta in
raport cu victima la actul sexual cu un minor, imprejurari in care exista subiect
activ circumstantiat). Daca nu exista calitatea respectiva, se schimba infractiunea.
Subiectul pasiv al infractiunii se refera la persoana care sufera in urma actiunii,
nu ne intereseaza subiectul pasiv general, care este statul, ci subiectul pasiv
special.
Uneori, de calitatea subiect activ depinde chiar infractiunea, alteori depinde varianta
agravanta sau calificata a infractiunii. Daca subiectul pasiv este femeia insarcinata=> omor
calificat! Intrerupere a cursului sarcinii se poate doar daca e femeia este insarcinata.
d) situatie-premisa: exista infractiuni care au situatie-premisa, adica o imprejurare
exterioara faptei, fara de care fapta nu exista (fapta comisa pe timp de razboi, abuz de
incredere, bun dat cu anumit titlu unei persoane);
e) latura obiectiva cu componentele ei: continutul obiectiv sau latura obiectiva are 3
componente:
elementul material: actiune sau inactiune din textul de incriminare, ce se
cere sa faca sau sa nu faca persoana. Apar cele mai multe probleme in analiza
infractiunilor si incadrarea juridica, iar alteori fapta concreta e greu de fixat
pe tiparul infractiunii;
urmarea imediata: poate sa constea intr-o stare de pericol sau intr-un
rezultat, tentativa daca se putea realiza;
legatura de cauzalitate: raportul dintre elementul material si urmarea
imediata, care de multe ori trebuie dovedita (infractiuni contra vietii);
f) latura subiectiva cu elementele ei, in special vinovtia:

 vinovatia reprezinta atitudinea psihica sau subiectiva a individului fata de

fapta si urmarile sale si are 3 forme:
intentia cu cele 2 modalitati: directa (faptuitorul prevede rezultatul si il
urmareste) si indirecta (prevede rezultatul si il accepta, dar nu il urmareste);
culpa cu cele 2 modalitati: simpla ( nu prevede rezultatul si nu il accepta) si
cu prevedere (prevede rezultatul, dar nu il urmareste si nici nu il accepta,
socotind fara temei ca nu se va produce);
praeterintentia;
mobilul infractiunii: impulsul/sentimentul ce l-a determinat pe faptuitor sa
comita infractiunea;
scopul infractiunii: finalitatea urmarita prin comiterea infractiunii;
g) formele infractiunii:
acte preparatorii;
tentativa (perfecta/terminata, imperfecta/neterminata, idonee,
neidonee);
infractiunea fapt consumat;
infractiunea fapt epuizat;
h) variantele infractiunii: atenuate sau agravate;
i) sanctiunile (caracterul lor, tipul de sanctiune si chestiuni legate de aspecte
procesuale=> procedura penala).
2. Sistemul Partii speciale a Noului Cod penal
Pentru a asigura cunoasterea si aplicarea corecta si eficienta a normelor referitoare la
diferite incriminari, legiuitorul are obligatia sa sistematize aceste norme. Ca atare, sistemul partii
speciale a NCP este reprezentat de clasificarea infractiunilor pe diferite categorii, grupe, subgrupe,
luandu-se in calcul toate incriminarile din afara sau din interiorul codului. Nu putem vorbi de o
sistematizare a Partii Speciale in general, pe intreg sistemul penal, pentru ca legile penale speciale
din afara codului, care contin incriminari, sunt intr-o stare nesistemica, ele sunt in diferite acte
normative care, in mare, nu sunt sistematizate.
Codificarea riguroas a delictelor si a pedepselor, necesitatea elaborarii unui corp de legi scrise, clare
si accesibile (C. Beccaria)

Totusi, putem vorbi de o sistematizare a partii speciale. Structura PS are drept criteriu de
baza obiectul juridic al infractiunilor, in sensul ca in NCP cele 13 titluri sunt construite, avand la
baza valoarea protejata (obiectul juridic). Un al doilea criteriu incearca sa regrupeze diferite
infractiuni din acelasi titlu in baza obiectului juridic special si, pe baza acestui criteriu, sunt
alcatuite capitolele din interiorul titlului. Spre deosebire de Codul penal anterior, nu exista si un al
treilea criteriu, pe baza caruia infractiunile din interiorul capitolului sa fie grupate si pe sectiuni.
Un alt element de structura este denumirea marginala a infractiunii- ceea ce nu a fost
intotdeauna valabil, Codul de la 1968 a introdus-o.

PARTEA SPECIALA-TITLURI

Infractiuni contra persoanei (art. 188-227);

II.
Infractiuni contra patrimoniului (art. 228-256);
III. Infractiuni privind autoritatea si frontiera de stat (art.257-265);
IV. Infractiuni contra infaptuirii justitiei (art.266-288 );
V.
Infractiuni de coruptie si de serviciu (art.289-309);
VI. Infractiuni de fals (art.310-328);
VII. Infractiuni contra sigurantei publice (art.329-366);
VIII. Infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala (art.367-384);
IX. Infractiuni electorale (art.385-393);
X.
Infractiuni contra securitatii nationale (art.394-412);
XI. Infractiuni contra capacitatii de lupta a fortelor armate (art.413-437);
XII. Infractiuni de genocide, contra umanitatii si de razboi (art.438-445);
XIII. Dispozitii finale (art.446);
I.