Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ORTODOXIE
Editura Christiana
Bucuresti 2002
SUMAR
CUVNT NAINTE
Am publicat adeseori - fie n presa exilului ("Cuvntul romnesc" din
Canada, "Buletinul" parohiei mele de lng Washington 1 etc.), fie n presa din
tar ("Puncte cardinale", "Ziua" etc.) - articole sau simple stiri despre
convertirile unor americani la Ortodoxie. Aceste convertiri, din ce n ce mai
numeroase, se fac n tcere, fr fast si fr trmbitri.
Dintre acesti convertiti, al cror zel pentru traditia ortodox este foarte
mare, s-au ales si o seam de ctitori de biserici, mnstiri si schituri pe
cuprinsul Americii, rugtori n tain pentru lume, pentru America, pentru
toate trile si pentru unificarea Bisericilor n traditia si dreapta credint a
Bisericii primare, fr inovatii moderniste, credinciosi asezmintelor celor
sapte Sinoade Ecumenice, singurele adevrate.
Sunt de ani de zile n legtur duhovniceasc si misionar cu
majoritatea acestor biserici si mnstiri. Cunosc lupta lor cu demonul
orgoliului si nsingurrii impus de societatea si educatia american, cu
demonul insubordonrii la disciplina ierarhic, rtcirile lor, cderile si
ridicrile lor, mai altfel dect ale noastre, dar si marea lor struint n
rugciune si n strdania de a nvta ce este ascultarea si ce nseamn
omoforul ierarhicesc pentru o adevrat Biseric: fr ierarh, nu exist
Harul lui Dumnezeu, pentru c numai prin ierarh curge Harul spre preot.
Acum, aproape toate aceste biserici si mnstiri se gsesc sub jurisdictia
unor episcopi canonici, fie srbi, fie bulgari.
n ceea ce priveste viata monahal, relatiile mele sunt permanente cu
trei schituri si cu trei mnstiri de americani convertiti, precum si cu
aproximativ 20 de biserici, mprstiate de pe coasta de Est pn pe coasta de
Vest si din California pn n Alaska2.
Mai cu seam n ultimii cinci ani, dup aparitia crtii mele Christ is
Calling You ("Hristos te cheam"), am fost invitat n multe comunitti
americane ortodoxe spre a le vorbi si prin viu grai despre Ortodoxie, despre
suferintele Bisericii Ortodoxe Romne si despre toate ncercrile prin care a
trecut poporul nostru. Am fost nu o dat surprins s descopr ce mare
influent are Ortodoxia asupra unor comunitti americane: pe msur ce
Una dintre mnstirile cele mai dragi mie, cu care am si avut strnse
legturi duhovnicesti, este mnstirea de maici "Sfntul Paisie Velicikovski",
unde staret este Maica Michaela, convertit de la Catolicism. De curnd,
mnstirea s-a mutat din California n Arizona, unde au cumprat terenul
unei foste ferme (a se vedea, n acest volum, textul intitulat "Ortodoxia n
Arizona", n care este povestit sfintirea bisericii mnstirii, o tritoare descriind bucuria celor de acolo c se afl din nou sub o jurisdictie canonic si
c simt din plin lucrarea Duhului Sfnt n comunitatea lor).
2
la o biseric rus din New York, unde preotul este de origine romn (origine
pe care si-o descoper acum cu prisos de bucurie spiritual) si unde duhul
Ortodoxiei romnesti este astzi cel putin la fel de prezent ca si cel al
Ortodoxiei ruse.
Nu m mir - ci ndrznesc s vd aici semnul iconomiei divine - c
acest fenomen al "ntoarcerii la izvoare" (a se vedea mai ales substantiala
mrturie a Printelui Placide Deseille: "Pelerin spre izvoare"), al
(re)descoperirii duhovnicesti a Rsritului ortodox, adic a adevratei
Traditii apostolice si patristice, se regseste la fel de viu si n aria
Occidentului european, la oameni de originile, vrstele si conditiile cele mai
felurite (printre care nu lipsesc nici cazurile de evrei convertiti, tot mai
numeroase si n lumea americana4, ce au un grad de complexitate psihosocio-cultural demn de o atentie aparte).
Salut initiativa Editurii Christiana de a publica aceast carte
mrturisitoare, ce, dincolo de circumscrierea unui fenomen spiritual de o
important major pentru prezentul si viitorul ntregii lumi crestine, ne red
si nou - ortodocsilor n general si romnilor ortodocsi n particular constiinta mai limpede si mai responsabil a dimensiunii duhovnicesti a propriei Traditii, pline de slava dumnezeiasc a Rsritului de Sus.
Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa
NOT EDITORIAL
n Romnia, majoritatea textelor reunite n acest mic volum au aprut
initial, de-a lungul ultimilor sapte ani, n revista sibian Puncte cardinale (de
unde unele dintre ele au fost reluate si n alte publicatii, sau au cunoscut,
ulterior, si alte versiuni romnesti), creia i multumim pentru ngduinta de a
le tipri laolalt, cu minime ajustri de natur editorial. Fac exceptie textul
A se vedea, pentru aria american, textul intitulat "Uluitoarea convertire"
din recenta mea carte Homo americanus. O radiografie ortodox, Editura
Christiana, Bucuresti, 2002
4
Textul se regseste (cu unele diferente structurale), ntr-un context mai larg
si ntr-o alt traducere (Dora Mezdrea), n volumul Nostalgia Ortodoxiei,
Editura Anastasia, Bucuresti, 1995.
3
R. C.
Dac cineva mi-ar fi spus acum cinci ani c viata mea va fi n mod
profund schimbat de fiintele unui loc si ale unei culturi att de ndeprtate de
sofisticatul, tehnologizatul si progresivistul mod de viat american, fiinte
dintr-un loc total nefamiliar mie, dar mbrtisnd secole de istorie, as fi
respins aceast posibilitate, ca pe un non-sens. De altfel, eram foarte
constient de diferitele influente exercitate asupra vietii mele; ele erau, asa
credeam eu, n special cele de aici si de acum, cu urmri imediate si vizibile.
Atunci, prin harul Domnului, un glas s-a auzit din nalt si, n marea tapiserie
lucrat de Creator, firul meu s-a ntretesut cu firul incandescent numit
Romnia.
La vremea cnd miracolul a avut loc, nu am realizat imediat chemarea:
la nceput, urechile mele n-au putut s aud... Misterioase sunt cile
Domnului! Pn n acel moment din viata mea, dup lungi ani de frustrare
spiritual, fusesem sigur c eram, n cele din urm, pe adevratul meu drum.
n pragul vrstei de 40 de ani, ncepusem s cred c, n aceste zile si n acest
secol, nu mai este posibil existenta unei traditii religioase pure. Am fost
crescut n traditia protestant, ca prezbiterian. ncercasem sincer n prima
tinerete, dar si mai trziu, dup 30 de ani, s aflu ntelesul real al nvtturilor
acestei biserici, dar nu reusisem s-1 gsesc. Asa c am nceput s-mi caut
hrana spiritual n alt parte. Totusi, credeam c ar fi posibil, chiar si-ntr-o
vreme "fr Dumnezeu" ca a noastr, s se fac o art sacr, iar sufletul
umanittii s strluceasc, n ciuda ntunecrii orizontului, pentru srmanii
descendenti ai lui Adam. M-am strduit din rsputeri s-mi aduc modesta mea
contributie la nltarea sufletului omenesc.
Ca artist de teatru, am hotrt s ofer productii spirituale oamenilor
frmntati de ntrebri reale si nsetati de adevr. Am pus n scen o pies ntrun act, mai putin cunoscut, a poetului irlandez Yeats, intitulat nvierea, n
turneul cu acest spectacol, la festivalul de teatru din Edinburgh, Scotia, am
NICHOLAS MICHAEL
N SFRSIT, ACAS
MAXIME EGGER
CUM AM DEVENIT ORTODOX
(Un ziarist elvetian convertit la dreapta credint si devenit slujitor al lui
Hristos)
"Ce putem face oare pentru ca Dumnezeu s nu dispar ntre rndurile unui text?"
(Georges Khodr)
ctre mprtia Cerurilor, cea dintre noi si din noi nsine. Pe aceast crare nuti lipseste nimic din ceea ce alctuieste existenta nssi, dar mai ales ntlnesti
oameni prin care (fr s fii ntotdeauna constient) Dumnezeu nsusi ti vine n
ntmpinare, ndrumndu-te.
Itinerariul meu spiritual si diferitele sale etape... Ce-ar fi de spus? Mai
nti... copilria... ntr-o familie catolic, mai degrab pioas dect rigorist,
cu catehismul si slujba religioas mai mult sau mai putin "obligatorii". Apoi,
ndat dup confirmare [ritualul de mbisericire n sens plenar, adic accederea
la Tainele Bisericii Romano-Catolice], a venit timpul revoltei adolescentine
mpotriva unei Biserici judecate (cu sau fr dreptate) drept fariseic, ipocrit,
moralizatoare, culpabilizant; revolt care m-a fcut s arunc pruncul (adic
pe Hristos) cu scldtoare cu tot (adic institutiile si dogmele Sale).
Pot spune c de pe la 15 ani devenisem agnostic, ns adnc muncit de
marile ntrebri metafizice: Cine sunt? Care-mi este scopul vietii? De ce
suferinta si moartea? etc. Sosise timpul cutrilor. Lectura marilor autori
existentialisti, studiile de sociologie, angajamentul cultural si jurnalistic...
toate acestea m entuziasmau, ns nimic nu m multumea pe de-a-ntregul.
Parc dinuia n mine un gol secret. Intuiam c omul nu poate s-si fie
propriul sens, s-si fie izvorul propriei sale vieti, n cele din urm, obsedat de
nemplinire, obosit de "micile eternitti ale plcerii" n care m regseam
zilnic, m-am hotrt, n 1983 (data consacrrii mele ca ziarist), s-mi iau un an
de odihn, un an al bilantului si al contemplrii, un an sabatic, care s-mi
ngduie realizarea unui vis mai vechi. Asa se face c am petrecut cu totul
vreo nou luni prin tinuturile subcontinentului indian. Orientul - n aceast
cltorie att de bogat si de tulburtoare nct nu am ncetat nici pn astzi
s m bucur de roadele ei - mi-a fost ca o vreme a desteptrii, iar una dintre
experientele capitale mi-a fost dat s o triesc n desertul Thar din Rajasthan.
nvins - si sufleteste, si trupeste - de rigorile drumului, am descins n zori
de zi pe malul unui iaz n care se oglindea un templu. Acolo, n linistea si n
singurtatea rsritului, n transparenta cristalin a apei si a aerului, am fost
deodat ca acoperit de o fort a pcii, a plenitudinii, a luminii. Lacrimile mi
curgeau abundente, fr motiv, ntre lume si mine, brusc, era comuniune, era
armonie, era iubire. Dup aceea, nimic nu a mai fost ca nainte. Atins n
adncul sufletului, o alt dimensiune a constiintei se deschisese n mine. ntradevr, exist, n adncul fiintei si al lumii, o Fort, o Fiint, o Prezent
infinit, dincolo de spatiu si timp, dincolo de realitatea pe care o sustine, ntr-
puteam s-o fac oriunde (din perspectiva acestor ntmplri, nu cred s existe
Biseric mai putin preocupat de prozelitism dect cea ortodox). Mi-au
trebuit, prin urmare, mai bine de doi ani pn ce-am fcut pasul. Privind
napoi, cred c atitudinea rezervat a printelui, de chemare la rbdare si
perseverent, a fost plin de ntelepciune. Acest timp al asteptrii, adevrat
kenoz ["golire", "tiere a voii"] s-a dovedit ntr-adevr foarte folositor si
fecund, permitndu-mi s-mi adncesc credinta, s-mi rspund la anumite
ndoieli, s-mi mplinesc cateheza, s-mi abandonez de la sine anumite
prejudecti asupra Bisericii Ortodoxe, s-mi pun la ncercare profunzimea
dorintei mele. De asemenea, mi-am clarificat problema originilor mele
confesionale.
Am ncercat totusi, la un moment dat, printele Sofronie refuzndu-m,
s m ntorc la Biserica Catolic, n ciuda eforturilor mele, n ciuda
persoanelor remarcabile cu care am stat de vorb, maioneza, cum se spune, nu
s-a mai prins... M aflam deja cu sufletul n alt parte, irezistibil atras de spiritualitatea crestin a Rsritului, acolo unde respiram din toti plmnii. Si apoi,
ntr-att de organic apropiat m simteam fat de teologia si eclesiologia
ortodox, si ntr-att m poticneam de unele aspecte ale catolicismului roman,
cum ar fi mai ales institutia papal, sau conceptia despre Duhul Sfnt, sau un
anume formalism juridic, nct...
Am petrecut Sptmna Luminat a anului 1990 n Mnstirea "Sfntul
Ioan Boteztorul". Si a fost o adevrat moarte ntru nviere mpreun cu
Hristos, ceea ce a fcut ca trecerea mea (n sens pascal) la Ortodoxie s fie pe
ct de evident, pe att de inevitabil. Aceast "trecere" (de care eram sigur)
era o necesitate interioar, nu o simpl chestiune de convenient, nici o
alegere pur si simplu subiectiv, superficial. Printele Sofronie a nteles si
cteva sptmni mai trziu eram primit n comunitatea sacramental a
Bisericii Ortodoxe. Pentru a marca acest "Paste" personal si a-mi ncuviinta
ntr-un mod aparte dorinta de a ncepe o viat nou, printele Sofronie mi
ddu prenumele de Maxime, asezndu-m sub patronajul Sfntului Maxim
Mrturisitorul (sec. VII), mare discipol al Sfntului Sofronie al Ierusalimului.
S fie limpede: "trecerea" mea la Ortodoxie nu este rezultatul unei
reflectii intelectuale, nici al unei fascinatii mai mult sau mai putin exotice, ci
rodul unei ndelungi formri spirituale, n "trecerea" mea nu este nici renegare,
nici trdare a unei alte confesiuni. Dat fiind ndelunga mea ndeprtare de
Biserica Catolic, nu era vorba de o schimbare, si cu att mai putin de o
ruptur, ci de o reintegrare n alt parte, dar n trupul lui Hristos, care este
unica Biseric. Nu am ales o confesiune opunnd-o celeilalte, dup savante
comparatii ntre msurile de adevr ale fiecreia. Nu, ci pur si simplu mi-am
urmat calea ce se deschidea pasilor mei, supunndu-m irezistibil unei lumi de
o strlucire si de o puritate nepmntesti, n acest sens, convertirea mea este,
n mod esential, o mplinire. De fapt, nu m-am convertit la Ortodoxie, ci la
Hristos, Care este Adevrul si Calea.
Trebuie s se disting limpede ntre a fi ortodox si a tri n ortodoxie.
Cu alte cuvinte, esti ortodox prin "ncadrarea" ta sacramental si prin credinta
pe care o mrturisesti, dar devii crestin prin viata pe care o duci, prin
cptarea Duhului Sfnt o dat cu mprtsirea cu Sfintele Taine. Este cert c
aceast viziune contrazice o mrturisire de credint multumit de sine,
exclusivist, nationalist, etnic sau triumfalist. Personal, m simt nti
crestin si abia apoi ortodox. Sau, mai degrab, nu concep Ortodoxia dect ca
sinonim vietii crestine, plinttii evanghelice, n acest sens, a deveni ortodox
nu nseamn doar s te acoperi cu hain nou, tesut-n rituri si formule
teologice, ci nseamn s te nvesmntezi cu nsusi Hristos. Dar a te
nvesmnta cu "Noul Adam" ce altceva este dac nu a accepta s mori
vechiului Adam, s-ti schimbi si firea, si viata?
Am spus c intrarea mea n comunitatea sacramental a Bisericii
Ortodoxe a fost o mplinire. Concluzionnd, as vrea s adaug c a fost de fapt
un nceput. Cci adevrata convertire, si singura ce conteaz dincolo de orice
aparent spiritual, este abia metanoia, adic ntoarcerea ntregii noastre fiinte,
a simtmintelor noastre celor mai ascunse, ctre mila lui Dumnezeu. Or, n
msura n care rmn un pctos, aceast revolutie este una fr de sfrsit,
care nu se opreste si nu-si atinge captul niciodat. Este o miscare infinit, o
devenire care nu nceteaz din devenire, nseamn cale n urma Celui ce este
Calea, a Celui ce cltoreste cu mine si n mine: Hristos, Cel ce pe toate le
nnoieste! A fi ortodox, pentru mine, nseamn a-mi repeta n fiece dimineat,
precum Sfntul Antonie: "Astzi ncep!".
PLACIDE DESEILLE
I
Am ales calea monahal n 1942, la Abatia cistercian de la
Bellefontaine (Anjou).
Hirotonit preot n 1952, am fost n scurt vreme numit profesor de
Teologie dogmatic, iar apoi nsrcinat s m ngrijesc si de formarea
duhovniceasc a tinerilor monahi ce se pregteau pentru asumarea preotiei.
Nzuind eu un nvtmnt teologic n duhul Sfintilor Printi, am profitat
de cteva deplasri la Paris (de unde procuram cele strict trebuincioase
mnstirii) pentru a-l ntlni pe Printele Ciprian Kern, profesor de Patristic
la Institutul "St. Serge", precum si pe Vladimir Lossky, a crui Teologie mistic a Bisericii de Rsrit m incita (n pofida serioaselor rezerve cu care
bunul printe iezuit svrsise, vai, imprudenta de a-mi mprumuta o astfel de
carte exploziv!). Din nefericire, Lossky avea s moar la putin vreme dup
ce ajunsesem s-l ntlnesc.
Printele Ciprian m-a introdus n doctrina Sfintilor Grigorie de Nyssa,
Maxim Mrturisitorul si Grigorie Palama. Mi-a deslusit pe ndelete, ntr-un sir
de lungi ntrevederi pline de bunvoint, de ce hristologia Sinodului de la
Calcedon si doctrina palamit a energiilor necreate reprezint cheia ntegerii
ortodoxe a omului si a lumii. Cu toate acestea, plin de discretie si respect fat
de alteritatea spiritual, Printele Ciprian nu mi-a sugerat vreodat s devin
membru al Bisericii ortodoxe. La vremea aceea, de altfel, ideea aceasta nu
ncoltise nici n mintea mea. Apartenenta la Biserica Catolic mi se prea ceva
de la sine nteles si mai presus de orice discutie. Ceea ce m preocupa pe mine
III
Contrareforma: ampl miscare de reform intern a Bisericii RomanoCatolice, initiat imediat dup ncheierea Conciliului tridentin (1545-1564) si
avnd drept scop remedierea neajunsurilor si abuzurilor care pricinuiser
aparitia si extinderea Reformei protestante [declansate de Martin Luther n
1517]. Totdeodat, unele mari figuri clugresti, precum Sf. Teresa de {vila
[Santa Teresa de Jesus: 1515-1582] si Sf. Ioan al Crucii [San Juan de la Cruz:
2
traditionale. Intuiam n toate acestea mai degrab un nou avatar al Catolicismului modern dect o vie ntoarcere la izvoare, ceea ce ar fi impus o radical
rennoire a problematicii aferente.
Nu mi-am dat seama atunci suficient de limpede c acest din urm curent
traducea, n mult mai mare msur dect primul, logica nssi a Catolicismului
modern, si c era foarte posibil ca el s ajung pn la urm s neutralizeze si
s nlocuiasc celelalte tendinte. Trgeam ndejde ca osemintele fr viat s
fie iarsi nsufletite, ca toate elementele traditionale, pe care Biserica Catolic
le pstrase pe plan institutional si liturgic, s redevin o hran ntritoare si
lesne asimilabil pentru omul modern. Si mai ndjduiam c, ntr-un fel
oarecare, profilul Contrareformei catolice, cu vditele ei abateri de la marea
Traditie a Bisericii, avea s cedeze locul unei renvieri a Ortodoxiei apusene"
a primelor veacuri, prin mpreun-lucrarea vechii mosteniri regsite si a
fortelor vii ale prezentului.
dup acest Conciliu una dintre cele mai grave crize din toat istoria sa".
Speranta unei readuceri la viat a structurilor institutionale ale Bisericii
Catolice, printr-o ntoarcere la duhul si la nvttura Printilor, se risipea
vznd cu ochii. Dimpotriv, o dat cu Conciliul se contura un proces n multe
privinte contrar. De altfel, Conciliul nsusi era numai indirect responsabil de
toate acestea. El avea mai degrab rolul unui revelator. Pn la el, o mare
parte din vechile institutii - si mai cu seam Liturghia traditional din Apus reusise s subziste, n pofida numeroaselor alterri, numai ntruct
Catolicismul, coordonat de o putere central viguroas si universal
recunoscut, fcuse uz de autoritatea sa. Cu toate acestea, credinciosii si clerul
nsusi pierduser ntr-o foarte mare msur sensul lor profund. O dat cu acest
Conciliu, presiunea autorittii a sczut, iar urmarea logic a fost c ntelesurile
cele mai tainice, care nu pot fi lesne descifrate n toat adncimea lor, au ajuns
ngropate de tot si reinventate pe alte temeiuri, conforme cu ceea ce devenise
de mai multe secole - sau devenea acum - spiritul Catolicismului.
VI
VII
VIII
IX
Conform acestor teologi - unul dintre cei mai remarcabili fiind printele
Louis Bouyer - Biserica Catolic si Biserica Ortodox, n pofida aparentelor,
n-au ncetat nici o clip s fie unite. Ele sunt dou Biserici locale - sau mai
degrab dou grupe de Biserici locale - ce realizeaz fiecare n parte, n moduri specifice, dar echivalente, plintatea Bisericii lui Hristos. Exist ntre ele
o disput secular, generat de anumite nentelegeri conjuncturale, dar cele
dou nu sunt separate n mod real si n-au ncetat nici o clip s alctuiasc
laolalt unica Biseric vzut a lui Hristos.
Dac e s admitem o asemenea tez, atunci putem merge pn la a spune
c Biserica Ortodox a conservat mai bine dect Biserica Catolic anumite
aspecte ale Traditiei originare a Bisericii, dar si c Biserica Catolic nici n-a
lsat deoparte, nici n-a schimbat nimic esential, ba chiar a dezvoltat mai bine
dect Biserica Ortodox anumite aspecte ale vietii crestine, n special sensul
misionar si sensul universal, izbutind si o adaptare superioar la lumea
modern. Iar refacerea deplinei lor comuniuni, n fata creia, teoretic, n-ar sta
nici o piedic, nu ar fi potrivnic intereselor nici uneia dintre ele, ci ar aduce
un spor sensibil si uneia, si celeilalte, permitnd Bisericii Catolice s
depseasc si sirul de dificultti ale perioadei post-conciliare.
O experient cum este cea fcut de noi la Aubazine ar dobndi, n
aceast perspectiv, un interes aparte, cptnd o semnificatie oarecum
profetic. Multi dintre prietenii nostri catolici, ba poate si unii dintre cei
ortodocsi, si-ar fi nsusit, mai mult sau mai putin constient, acest mod de a
vedea, pe care ridicarea excomunicrilor de la 1054, ca si calificativul de
"Biserici-surori", frecvent folosit la Roma, prea s-l autorizeze deplin.
Treptat, nu fr durere si zbucium luntric, am nteles c aceast
conceptie nu era dect o amgire - una nendoielnic generoas, dar
contravenind celor mai elementare date ale eclesiologiei. Cci nu este cu
putint ca dou Biserici care nu mai sunt n comuniune sacramental de peste
o mie de ani, iar ceea ce una a decretat ca dogm de credint cealalt respinge
ca fiind contrar credintei apostolice, s fie laolalt si pe aceleasi temeiuri Biserica lui Hristos. Aceasta ar nsemna s se admit c Portile iadului se afl
mai presus de Biseric, de vreme ce diviziunea s-a ncuibat chiar n interiorul
ei. Printii ar fi respins la unison o asemenea nvttur. De altfel, nsusi
faptul c Biserica Catolic numeste de sute de ani episcopi catolici, fie ei uniti
sau latini, pe scaunele episcopale ocupate deja de episcopi ortodocsi
context de mprejurri, n care nu-i greu de vzut mna lui Dumnezeu, a fcut
s ni se deschid portile Mnstirii Simonos Petra de la Muntele Athos.
O dat ce hotrrea noastr a fost luat, m-am dus s-l vd, n ziua de 2
aprilie 1977, pe episcopul catolic de Tulle, monseniorul Brunon, sub a crui
ascultare ne aflam. Eram nsotit de nc un frate. Episcopul ne-a ascultat
rbdtor si cu o cert bunvoint. Recunostea c hotrrea noastr nu fusese
una luat n prip, ci rodul unor ani ndelungati de rugciune si de meditatie.
Ne-a ncredintat c, n ceea ce-l privea, nu vom avea parte nici de blam, nici
de reprosuri, dar c se impunea s facem totul cu prudent si cu discretie, ca
s nu iscm prea mult confuzie si vlv n jurul nostru. Si-a exprimat chiar
speranta c la Roma vom gsi ntelegere si chiar ngduint - sperant pe care
ns faptele nu vor ntrzia s o dezmint. Credea, la rndul su, c ar fi fost
mai bine s fim primiti n Biserica Ortodox nu aici, n Franta, ci undeva n
Grecia sau la Sfntul Munte, evitnd astfel o seam ntreag de complicatii
inutile.
ndemnati de el, ne-am dus ndat la Roma, spre a ne nftisa
cardinalului Paul Philippe, pe vremea aceea prefect al Congregatiei pentru
Bisericile Orientale unite cu Roma. Am fost primiti de acesta pe 14 aprilie.
Prea bine intentionat n privinta noastr, dar pn la urm ne-am dat seama
c adevrata problem era de fapt ocolit. Ne-a spus asa: Pentru mine nu
exist nici o real divergent de credint ntre Biserica Catolic si Biserica
Ortodox. Puteti foarte bine s v nsusiti ntreaga doctrin ortodox, ntregul
rit ortodox, ntreaga spiritualitate si viat monastic ortodox, dar s rmneti
uniti cu Roma". Ne-a mai asigurat c era dispus s ne acorde toate facilittile
spre a ne continua experienta nceput la Aubazine, dar aceasta numai n
cadrul Bisericii Catolice. Nu aceasta era ns problema si nu pe o asemenea
cale aveam noi de gnd s bjbim.
n cele ce au urmat, Episcopul de Tulle a adoptat fat de noi o atitudine
mult mai putin conciliant dect la nceput, aproape somndu-ne s ne
prsim vatra de noi nsine construit la Aubazine. n acest sens, n-a prididit
s insiste chiar pe lng autorittile ortodoxe si pe lng instantele catolice
ecumenice.
Tot pe atunci, am mers s-l vedem pe abatele de la Bellefontaine, Dom
Emmanuel Coutant, care rmnea superiorul meu canonic, intentionnd s-l
lmurim asupra hotrrii noastre. S-a artat surprins si ne-a spus fr ocolisuri
XI
Se mai cade adugat c acesti clugri tineri, care pot fi astzi ntlniti
peste tot la Athos, nu au ctusi de putin pretentia de a rennoi sau a schimba n
vreo privint viata monahiceasc. Dimpotriv, tendinta lor este mai degrab
aceea de a reveni la formele de viat traditional cele mai conservatoare si
cele mai austere, respingnd orice stricare a vechii idioritmii. Ei nu-si doresc
s fie dect niste ucenici smeriti si s se bucure de pretioasa experient a unor
duhovnici foarte iscusiti, de care Sfntul Munte n-a dus niciodat lips.
Prin intermediul crtii Printelui Sofronie, era cunoscut si n Franta
staretul Siluan, tritor la Athos ntre 1892 si 1938. Dar tot pe atunci se aflau
acolo numerosi clugri cu nimic mai prejos prin forta nflcrat a tririi lor
duhovnicesti. Sunt multe mnstirile care au astzi la crm duhovnici formati
de un isihast trecut la Domnul n 1959, Printele Iosif, ale crui minunate
Epistole duhovnicesti au si fost tiprite n Grecia.
Clugrilor athoniti li se imput, ndeobste, opozitia fat de ecumenism,
ei fiind acuzati, cu o und de satisfactie, c ar sacrifica adevrului iubirea de
aproapele. Nou ne-a fost ns usor s constatm, chiar de la cea dinti
cltorie a noastr (pe cnd eram catolici si nu mijise nc n noi gndul de a
deveni ortodocsi), ct de bine se pricep clugrii de la Athos s ngemneze o
druire plin de grijulie delicatete fat de orice persoan, indiferent de
convingerile sau apartenenta sa religioas, cu o sever intransigent
doctrinar, n ochii acestora, respectul total pentru adevr este una dintre
primele ndatoriri pe care le impune nssi iubirea de aproapele. Ei nu au vreo
pozitie doctrinar aparte, ci mrturisesc simplu si deslusit credinta Bisericii
Ortodoxe: Biserica este una. Aceast Biseric una si adevrat, pstrtoare a
continuittii vietii eclesiale, adic a unittii Traditiei, este Ortodoxia. A
pretinde c aceast Biseric una si adevrat nu exist pe pmnt n stare
pur, ci c ea s-ar cuprinde doar partial n felurite ramuri, aceasta nseamn
(...) a nu avea credint n Biseric si n Capul acesteia, Hristos". Fr
ostentatie, clugrii athoniti tin ca aceast credint s se transpun n fapte. Ei
nu pot fi de acord cu manifestri sau formule ce-ar implica o recunoastere de
facto a teoriei ramurilor". Unitatea tuturor crestinilor, pe care o pretuiesc nu
mai putin dect orice alt crestin, nu poate fi nfptuit dect prin alturarea neortodocsilor la ntregul Bisericii si la plintatea credintei apostolice. Ea nu
poate fi n nici un caz rezultatul unor compromisuri si eforturi nscute doar
dintr-o aspiratie spre unitate de tip omenesc si natural, nutrit de niste oameni
care, altminteri, n-au nici o consideratie pentru nvttura ncredintat
Bisericii, n materie de ecumenism, ca si de viat duhovniceasc, atitudinea
XII
deja, si alte religii, mai cu seam cele monoteiste, pot avea un mesaj pentru
noi, pe care mi propun s-l dezvolt cu o alt ocazie.
S lum exemplul Ortodoxiei. Acesta este cazul meu personal. Principiul
su de adevr si de unitate se gseste n Dumnezeu, Care S-a descoperit si Se
descoper n Iisus Hristos, prin Sfntul Duh. n cadrul comunittii, viata n
Hristos are drept centru Sfnta Liturghie. Ceremonia liturgic recapituleaz
evenimentele Mntuirii noastre ntr-un mod concret si deosebit de bogat, pe
care Hristos 1-a ntruchipat n viata Sa. Credinciosul se uneste cu Mntuitorul
de-a lungul ntregului rit liturgic, comuniune culminnd n Taina Euharistic.
Credinciosul crestin se gseste astfel n adevratul Templu, care este Hristosul
Cel Viu, iar prin aceasta depune mrturie n fata evreului, care se gseste
ndoliat n templul su, c adevratul Templu a nviat din morti a treia zi dup
distrugerea Sa (Ioan 2,19-21) si c acum El i cere lui Dumnezeu s cldeasc
si s nvie n sufletul credincios Templul Duhului Su (I Corinteni 6,19).
Aceasta este unul dintre motivele care m fac s cred c Crestinismul ortodox
reprezint o chemare special pentru evreu (mai ales pentru cel ortodox) de a
se uni cu adevratul Hristos. n plus, sunt convins c mostenirea oriental a
Crestinismului este foarte aproape de vechea traditie a lui Israel n tot ceea ce
priveste rugciunea nssi, caracterul ei carnal-spiritual, care-l transform pe
cel ce se roag n rugciune vie, ajungnd pn la rugciunea nencetat (vezi
isihasmul) n numele Domnului Iisus, rugciune care-I deschide lui Hristos,
clip de clip, usa (Apocalipsa 3, 20) inimilor si a vietilor noastre. Am
convingerea importantei traditiilor crestine orientale pentru ntlnirea cu evreii
n rugciunea fat de Unicul Dumnezeu si, dup vointa lui Dumnezeu, pn la
recunoasterea Hristosului Su Iisus, n Duhul Sfnt. Tot astfel, nu am nici o
ndoial cu privire la importanta Bisericilor rsritene pentru ntlnirea cu
credinciosii musulmani; despre aceasta voi vorbi ns cu un alt prilej.
Cu toate acestea, observatorul occidental este mirat de marele grad de
nchidere al multor crestini ortodocsi n interiorul comunittilor si al trilor
lor, precum si de dezinteresul lor fat de ceilalti, iar toate acestea cu
ncurajarea anumitor ierarhi ai institutiilor ortodoxe. Este corect s semnalm
c aceast nchidere este partial justificat n cazul clugrilor contemplativi,
n pofida exceptiilor, multora li se pare c aceasta este situatia general n
aceste comunitti, si mai cu seam n trile de veche traditie ortodox.
Desigur, exist cauze istorice, o mentalitate diferit de cea occidental si o
nencredere fat de Occident. Lucrurile au ajuns pn acolo nct, n multe
situatii, Bisericile ortodoxe par s manifeste tendinte nationaliste extreme
ucide, ci s o primim n duhul care d viat (II Corinteni 3, 6). Acesta este
unul dintre mesajele importante adresate sectelor de ctre Bisericile
traditionale. Traditia nvat drumul drept ctre cunoasterea lui Hristos si a
Sfintelor Scripturi, cci n lumina ei credinciosul se poate apropia treptat, n
comuniune cu alti credinciosi, de cunoasterea sensului profund al Cuvntului
dumnezeiesc, nermnnd prizonier al literei.
nainte de a ncheia, as vrea s subliniez aici un punct extrem de
important, pe care l-am pomenit deja n treact si pe care am intentia s-l
dezvolt cu un alt prilej. Sunt convins c exist cel putin o asemnare ntre
dezbinarea Bisericilor crestine si dezbinarea dintre Israel si Biseric. Cred c
deplina comuniune ntre Biserici este legat de ntlnirea lor rennoit cu
Israel, poporul ntruprii, rdcina istoric a Bisericii, a Apostolilor si a
primilor crestini, a celor dinti persecutati. Bisericile trebuie s recunoasc
faptul c poporul evreu, la rndul su, a fost persecutat de-a lungul istoriei de
ctre anumite forte pretins "crestine", care au uzurpat numele lui Hristos si au
prigonit poporul Su, iar din aceast cauz foarte multi (crestini si evrei) s-au
ndeprtat de Hristosul lor evreu1. Atunci, crestinii vor proclama, n puterea
Duhului, mretia si slava lui Hristos, ajutndu-l pe Israel s-si regseasc
pacea cu adevratul si dumnezeiescul su Mesia, iar Israelul lui Hristos i-ar
putea ajuta pe crestini s-si regseasc deplina comuniune n Hristos Iisus, fiul
evreicei Maria si Fiul lui Dumnezeu, Tatl nostru ceresc.
Vom putea, n felul acesta, s contemplm unitatea Omului Desvrsit:
Capul su este Hristos; Trupul su este Biserica - Israel si neamurile;
Mdularele sale sunt fiecare crestin n parte.
Am ncercat, n acest articol, s descopr o pictur din oceanul de
posibilitti de mbogtire reciproc, sustinut de harul dumnezeiesc, mbogtire
care poate avea loc ntre diferitele Biserici si Traditii, fr s se schimbe nici
doctrinele lor, nici ceremoniile si riturile, nici vocatiile lor specifice, si fr s
fie slbite convingerile lor de a fi receptacule binecuvntate ale Adevrului.
Nu m ndoiesc c o reflectie profund si constant, n rugciune si autentic
iubire, va duce, n mod treptat, ctre o comuniune mai armonioas ntre
Biserici, spre slava adevratului Dumnezeu; unitatea n diversitate - un singur
E bine s amintim cuvintele Sfintei Tereza Benedicta a Crucii, Edith Stein,
care a fost asasinat, mpreun cu alti evrei catolici, n lagrul de la
Auschwitz, la 9 august 1942: "Cel care-l ofenseaz pe un evreu pentru c este
evreu, acela ofenseaz nsusi trupul lui Hristos".
1
Trup, mai multe mdulare; un singur Duh, mai multe daruri - va aduna si va
contopi duhovniceste mdularele Trupului divin, al crui Cap este Iisus
Hristos. Acest Trup, tritor aici si acum, va face s sufle n lume un nou duh,
Duhul lui Hristos, atrgnd si ungnd alte si alte mdulare, ce nc nu si-au
recunoscut Capul. Noi, apostolii Capului, i vom trata n spiritul pcii si al
fraternittii, cci suntem cu totii copiii lui Dumnezeu, creati dup imaginea
Fiului Su, si vom veghea ca Duhul lui Hristos, Care locuieste n noi, s
lucreze tainic, prin puterea harului Su, si n fratii nostri, oricare ar fi acestia.
Pentru a atinge un asemenea nalt tel, toti cei implicati n diferitele
Biserici trebuie s-si reasume vocatia persecutatului, a celui ce lupt pentru
Adevr (Matei 5, 3-11) sub semnul Sfintei Cruci; spre a primi din nou duhul
smereniei si al curtiei, care-i caracteriza pe primii crestini, este necesar s
avem un spirit elevat, mai putin materialist, mai putin violent si mai putin
exclusivist. E nevoie de mai mult respect pentru mediul nconjurtor, pentru
natur, pentru creatie n genere, de mai mult simplicitate si noblete natural,
de mai putin lux si de mai mult milostenie fat de srmanii acestei lumi.
Numai asa vom putea da cu adevrat fiecrui suflet hrana cea vesnic:
Domnul nostru Iisus Hristos. Amin.
O MRTURIE ANONIM
ORTODOXIA N ARIZONA
(Pioas relatare monahiceasc despre sfintirea unei biserici ortodoxe ntr-o
mnstire din inima Americii)
cu comportametul su. Tatl a auzit despre aceast mutare si, creznd c era
legat de purtarea lui, nu l-a mai vizitat ctiva ani. ntr-un trziu, mnat de
dor, a venit la mnstire: fiul crescuse si era de nerecunoscut. Ajuns pe patul
de moarte, si-a dorit s-l mai vad o dat pe Jovan. El si-a binecuvntat fiecare
copil n parte, dar venindu-i rndul lui Jovan, tatl i-a spus simplu: "Tu ai
Biserica, s te nvete ea". L-a ntrebat dac este clugr deplin (tuns). Numai
dup ce a auzit c tnrul avea schima ngereasc, tatl a putut muri n pace.
Apoi, Printele Jovan a fost hirotonit preot. Desi era n mnstire de
multi ani, era nc foarte tnr. Dup 15 ani de vietuire n Studenita, btrnul
Staret al locului s-a retras si Printele Jovan a fost rugat s preia stretia. Era
cel mai tnr clugr din mnstire! I-a fost foarte greu. si aminteste cum
veneau credinciosii si-i cereau s-i conduc la... Staret. El i ducea la biroul
stretiei, pe care, fireste, l gseau gol. Atunci le spunea: "Staretul nu este
aici", ascunzndu-le c el era acela.
nc de la construirea mnstirii Studenita, moastele Sfintei Anastasia
fuseser ngropate acolo. Din pricina jafurilor repetate ale pgnilor, aceast
ngropare se svrsise n tain, astfel c, dup 800 de ani, nimeni nu mai stia
exact locul.
Printele Jovan privea adesea icoana Sfintei, zugrvite n fresc pe unul
dintre peretii bisericii principale. Odat, pe cnd se ruga cu evlavie dinaintea
Sfintei, i s-a revelat cu precizie locul unde se aflau moastele ei. A primit
binecuvntare s le dezgroape si s-a constatat c erau autentice. Dumnezeu i le
descoperise prin Harul Su.
Dup aceasta, Printele a avut un accident grav, dup care, datorit unei
vtmri grave la coloan, a rmas imobilizat la pat, sub ngrijirea sever a
unor medici.
Autorittile comuniste ale trii voiau ca moastele s dispar. Atunci s-a
ntmplat ceva straniu. Doi clugri, pe care Printele i cunostea, au venit la
el la spital si l-au ntrebat: "Vrei s te vindeci?". Printele s-a uitat cu mirare la
ei si i-a vzut albi ca hrtia la fat. "Ce vesti mi aduceti?", i-a ntrebat el,
creznd c cineva din mnstire murise. Ei i-au povestit cum amndoi,
independent unul de cellalt, avuseser acelasi vis: Sfnta Anastasia li se
artase n somn si le spusese c dac Printele Jovan vrea s fie sntos, s
ias din spital si s vin la mnstire, pentru a-i proteja moastele. Privindu-i,
Printele a nteles c spuneau adevrul. Dar cum s plece, din moment ce era
tintuit la pat?!
Le-a cerut doctorilor s-l lase s plece; ei s-au spimntat, rspunzndu-i
c este imposibil, n cele din urm, i-au dat o ambulant si a plecat la
mnstire. Exact nainte de a ajunge, o femeie, care voia s fure moastele,
reusise s conving pe ctiva clugri s i le dea ei, pentru a le ascunde. Cnd
Printele a intrat n mnstire, ea avea deja moastele n mini. Printele a
cerut imediat monahilor care i erau credinciosi s-i ia moastele, si s le pun
ntr-un loc foarte sigur, sub cheie, iar cheia s-i fie adus lui. Apoi s-a ntors la
spital, lund cheia cu el. La scurt vreme dup aceea, a putut prsi spitalul si
s-a ntors la mnstire complet vindecat.
Dup 15 ani de stretie, a fost sfintit Episcop si numit Vicar al
Patriarhului Pavle (socotit de asemenea, de ctre toti credinciosii, un om
sfnt). Cnd a fost nevoie s fie trimis un Episcop n America, Patriarhul
Pavle l-a ales pe Preasfintitul Jovan. A primit cu greu si ne-a mrturisit c,
dup stabilirea sa n Statele Unite, a plns mai mult dect a dormit. Dar cnd i
s-a spus: "Biserica ti cere...", a stiut exact ce nseamn asta. Faptul de a avea
mnstiri n dioceza sa i este de mare ajutor. Astfel, Dumnezeu a ascultat, n
egal msur, si rugciunile Preasfintiei Sale, si pe ale noastre, mplinindu-le
deopotriv.
Vldica Jovan ne-a ajutat, de la nceput, n toate felurile si s-a ngrijit n
mod special de trnosirea bisericii noastre. I-a vorbit despre sfintire unui srb
din Phoenix, patronul unui atelier de monumente. Acesta, pe numele lui Rade,
a fost miscat pn ia lacrimi si s-a oferit s ne ajute. Vldica l-a rugat s
ciopleasc el Sfnta Mas, lucru pe care l-a fcut cu credint si piosenie. Avea
n depozit un bloc de piatr francez pe care l tinea pentru o ocazie special si
a socotit c acum venise vremea s l foloseasc. A sculptat din el o minunat
Sfnt Mas, pe care a donat-o mnstirii. A adus-o la noi n ajunul Floriilor,
mpreun cu Vldica. Are aceeasi nuant ca si nisipul desertului nostru. Tabla
mesei se sprijin pe un stlp masiv, sculptat cu cercuri la baz. Vldica ne-a
spus c aceste cercuri de la baza stlpului reprezint logodna noastr, a tritoarelor n mnstire, cu Hristos si ne-a cerut s nu acoperim Sfnta Mas
pn jos, ci s lsm s se vad baza stlpului si inelele. n ziua premergtoare
consacrrii, Rade a mai adus o frumoas cruce, sculptat din aceeasi piatr, pe
care a asezat-o pe suprafata frontal a stlpului.
martir Lazr din Kosovo, puse n cear. Acesti sfinti, ne-a spus el, vor fi
mereu cu noi ca o protectie si, de aceea, va trebui s pzim si noi Sfnta Mas,
cu mult grij.
n seara de vineri am fcut priveghere n vederea zilei urmtoare,
ntregul vzduh era plin de rugciune. Niciodat nu am simtit o usurint de a
ne ruga ca atunci. Toat lumea era scufundat n rugciune. Poate c aceasta
se datora prezentei Preasfintitului, sau prezentei Sfintilor ale cror moaste
erau cu noi. Pe la jumtatea slujbei, a sosit un autobuz plin cu cei ce ne
cunosteau, din California. Biserica s-a umplut. Am vzut-o pe Jasminka
aducnd icoana Sfintei Anastasia, pictat nu de ea, ci de cineva din Iugoslavia,
si dnd-o Vldici. Stiam c va veni si auzisem c icoana era foarte frumoas.
Era ns acoperit. Vldica i-a spus Maicii Starete s o descopere si s o arate.
Apoi icoana a fost pus pe analog: avea o att de sfnt frumusete, nct cu
greu ti puteai desprinde privirea de ea! Vldica a tmiat-o plin de cucernicie.
Dup priveghere, am mers prin ntuneric, pe drumul care ducea la
cldirea principal a mnstirii. Deasupra noastr sclipeau miliarde de stele,
"lmpi de priveghere", cum le descrie Episcopul Nicolae. Cnd am intrat n
curticica luminat, parc ne aflam n alt lume. Mesele erau frumos acoperite,
candelele si lumnrile ddeau o lumin nefireasc. Dup cin, Vldica a mai
stat cu noi n semintuneric si ne-a vorbit. Ne-a asemnat cu copiii lui Israel.
Cuvintele i erau pline de putere. Ne-a spus c poate noi nu vedem roadele
vietii noastre monahale, dar ele exist si, cu timpul, vor strluci. Ne-a vorbit
despre semnificatia afierosirii bisericii Sfintei Anastasia. Aceasta era prima
biseric dedicat ei, iar ea a fost cea dinti femeie srb tuns n monahism.
Ne-a mai spus despre o discutie telefonic avut chiar nainte de a veni la
mnstire. Vorbise cu Printele Iulian, Staretul de la Studenita, unde se gsesc
moastele Sfintei Anastasia. Printele Iulian era pe patul mortii, iar cnd
Vldica i-a spus c urma s nchine biserica acestei Sfinte, Printele Iulian a
nceput s plng.
Eram fericite c tocmai Vldica Jovan venise s consacre Biserica,
Preasfintia Sa, cruia Dumnezeu i dduse n grij moastele Sfintei Anastasia!
De-a lungul anilor, Maica Staret cltorise de patru ori n Serbia, mpreun
cu alte surori, si se nchinaser moastelor Sfintei. Fr ndoial, Sfnta ne-a
cluzit s intrm sub omoforul Episcopului Jovan, stiind c, aceast biseric
va fi a ei. La sfrsitul discutiei, Vldica i-a druit Maicii Starete o cruce
pectoral de aur.
n clipa n care a nceput Sfnta Liturghie, toate preau si chiar deveniser noi.
n timpul slujbei, bisericuta noastr era ntesat de lume. La sfrsitul Sfintei
Liturghii am iesit n curte, pentru masa de obste. De data aceasta, Maica
Staret si surorile slujeau la mas. Un grup de maici si surori cntau cntri
religioase, ntre care si o cntare dedicat Sfntului Sava, care a mers la inima
Preasfintitului. Vldica a multumit tuturor si i-a dat lui Rade o gramat de
multumire pentru Sfnta Mas druit bisericii. Atmosfera era pasnic si
plcut, fiecare era multumit si fericit.
Ben, fostul proprietar al fermei, a participat, cu sotia sa, la slujb, iar
dup aceea a rmas cu noi toat dup-amiaza. Mult lume s-a dus la el si i-a
multumit pentru terenul pe care l-a vndut spre a se ridica acolo o mnstire.
Seara am avut priveghere de obste pentru Duminica Tomei, iar dup cin
ne-am adunat n sala cea mare, spre a folosi posibilitatea de a-i pune ntrebri
Preasfintitului Jovan. Aceast ntlnire cu Episcopul ne-a amintit de adunrile
Bisericii de la nceputurile ei.
Zorii Duminicii si-au adus binecuvntarea lor: muntele era de un alb
strlucitor, acoperit de zpad nou. Printele Hilarion a fost hirotonit diacon.
Vldica s-a ostenit s citeasc o parte din hirotonire n limba englez.
Sufletele noastre erau pline de bucurie si ochii plini de lacrimi cnd ne-am
luat rmas bun de la Preasfintia Sa.
Viata si-a reluat cursul, cu toate grijile ei, dar pentru noi aceast sfintire
a bisericii a nsemnat sfrsitul unui lung drum de nesigurant si un nou
nceput duhovnicesc, o renviere, o centrare a tririi noastre pe Biseric si n
jurul Sfintei Mese, unde cerul coboar pe pmnt.
"Ce voi rsplti Domnului pentru toate cte mi-a dat mie? Paharul
mntuirii voi lua si numele Domnului voi chema... Fgduintele mele le voi
plini Domnului, naintea a tot poporul Lui, n curtile casei Domnului, n
mijlocul tu, Ierusalime" (Psalmul 115, 3-4 si 9-10).
obisnuia s spun: "E mult mai trziu dect ti nchipui, frate! De aceea,
grbeste-te s svrsesti lucrarea Domnului!".
A fost hirotonit preot n anul 1977. Desi iubea pustnicia si avea o fire
mai degrab retras, nclinat spre meditatie si reculegere rugtoare, si-a
petrecut ultimii cinci ani ai vietii ntr-o sustinut si chiar istovitoare activitate
pastoral, dup pilda mereu vie a fericitului printe Ioan Maximovici.
Le era nespus de drag tuturor fiilor si duhovnicesti, datorit
ntelepciunii sale pline de smerenie si marii sale puteri de ntelegere a
suferintei omenesti. Multi au fost de-a dreptul uimiti s vad c un om att de
furibund si de necruttor atunci cnd era vorba s scrie despre pricinile
pierzaniei omului de azi, putea fi n acelasi timp att de cald si de apropiat ori
de cte ori se ntmpla s aib de-a face cu bietele victime ale acestei lumi,
orict de deczute ar fi fost ele.
O boal pe ct de neasteptat, pe att de fulgertoatre puse capt vietii
Printelui Seraphim, n ziua de 2 septembrie 1982. Nu mplinise dect 48 de
ani si arta s fie un om n deplintatea puterilor sale. ntins n sicriu, sub
boltile bisericii modeste a mnstirii [St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina/California], fata lui iradia un fel de liniste nepmnteasc, mrturisind
despre pacea pe care-o aflase la bunul Dumnezeu. Atta strlucire era pe
chipul acela - ca de aur curat - nct fiii si duhovnicesti abia de putur fi
desprinsi de lng sicriu. Taina mortii si a vietii de dincolo, la care care
meditase adnc si despre care scrisese de-a lungul vietii lui pmntesti, nu mai
avea de-acum, pentru el, nici un ascunzis 1. Putin dup ce a fost pus n
1 n
ncheierea lucrrii sale The Soul qfter Death (1980) scrisese: "Exist via
dup moarte, sau nu? n fond i la urma urmelor, toate acestea sunt de primit
doar prin credin. Dar i faptul c nu mai este via dup moarte tot prin
credin l primim. Pentru a fi siguri, ar trebui s mearg cineva acolo. i ct
vreme noi nine nu am fost acolo, unii au o credin prin care se bucur i
ntru care svresc fapte bune, pe cnd alii, aidoma demonilor, cred i se
cutremur [Iacov 2, 19]. Necredincioii tremur cu toii n faa morii i,
indiferent cte leacuri ar putea exista, sau indiferent ct de mult s-ar putea
prelungi viaa pmnteasc, de moarte tot nu putem scpa. Singura izbvire de
moarte o avem prin Domnul nostru Iisus Hristos" (Seraphim Rose, Sufletul
dup moarte. Experienele "post mortem" contemporane, in lumina
nvturii ortodoxe cu privire la viaa de apoi, traducere din limba englez de
Constantin Jinga, Editura Anastasia, Bucureti, 1996, p. 228). [Nota ed.]
mormnt, fiii lui duhovnicesti prinser s dea mrturie despre multe lucruri
minunate svrsite cu ajutorul printelui lor, chiar din lumea de dincolo.
n cei peste zece ani de la moartea sa [n septembrie 2002, se mplinesc
chiar douzeci], scrierile Printelui Seraphim Rose au cunoscut o mare
rspndire si au avut un viu ecou n toat lumea crestin [celor publicate n
timpul vietii adugndu-li-se numeroase pagini postume]. Traduse destul de
repede n mai multe limbi, ele au preschimbat nenumrate vieti si destine,
aducndu-le pe fgasul adevrului dumnezeiesc, n Uniunea Sovietic, chiar si
pe vremea cnd comunismul agonic mai interzicea nc difuzarea literaturii
religioase, unele dintre scrierile sale de referint precum Ortodoxia si
religia viitorului2, sau Sufletul dup moarte3, sau Descoperirea lui Dumnezeu
n inima omului4 - circulau pe ascuns, n copii dactilografiate, ajungnd sub
ochii a sute de mii (si poate chiar a milioane) de oameni.
O dat cu ncetarea prigoanei antireligioase [1988-89], att n Rusia, ct
si n alte tri din fostul lagr comunist, crtile, brosurile si articolele sale au
fost publicate n tiraje de mas, iar astzi, la Moscova cel putin, se vnd pn
si-n statiile de metrou. Crestinii ortodocsi americani, cnd se ntmpl s
mearg n centre ortodoxe din Rusia sau Ucraina, sunt de obicei ntrebati,
Vezi mai sus, prima not a capitolului de fat. Alt editie romneasc (sub
orice critic) apruse n 1994 la Editura Episcopiei Romanului si Husilor
(traducere de prof. Gratia Lungu, editie ngrijit de protos. Teodosie
Paraschiv). [Nota ed.]
3
"n Biserica slavei Tale stnd, n cer a sta ni se pare", cnt Biserica
Ortodox ntr-un tropar. Preasfintitul Kallistos Ware, pe atunci Timothy, avea
saptesprezece ani cnd s-a ntlnit pentru prima oar cu Ortodoxia. O amintire
nc vie si strlucitoare: "Era ntr-o smbt dup-amiaz", ne povesteste
Preasfintia Sa. "Treceam pe una dintre strzile Londrei cnd, deodat, am
vzut o biseric pe care n-o cunosteam, mpins de curiozitate, am intrat. Prima
impresie a fost aceea de gol. Nu vedeam nimic - nici pupitru, nici scaune, nici
bnci. Doar o imens pardoseal lustruit. Era foarte ntunecos. Apoi,
obisnuindu-mi-se ochii cu ntunericul, am observat c biserica nu era cu
desvrsire goal, n picioare, de-a lungul peretilor, erau niste oameni. Erau si
icoane luminate de candele, iar undeva cnta un cor. Sentimentul de gol de la
nceput s-a transformat n opusul su si m-a coplesit impresia unei
extraordinare plenitudini. Prin icoane si mna aceea de credinciosi am
perceput, tainic, Biserica nevzut. M simteam parc sorbit n sus, nltat
ntr-o lucrare mult mai mare dect mine. Da, mi-era dat s vd cerul pe
pmnt!".
Fr s stie, Kallistos Ware retria experienta trimisilor printului
Vladimir la Constantinopol, ntr-o zi a anului de gratie 988. "Cnd, mult dup
aceea, am citit relatarea lor", adaug printele, "ardea inima n mine. Dar
atunci, nscut fiind n 1934 din printi anglicani practicanti, nu stiam mai
nimic despre Ortodoxie. Nu ntelegeam limba slavon. Structura si sensul
slujbei la care nimerisem, privegherea de smbt sear, mi erau total
necunoscute, fiind o slujb care se oficia pe vremea aceea, la Londra, numai n
Biserica rus. Si nu avea nimic fastuos: corul era mediocru, credinciosii
putini, icoanele caracteristice stilului decadent al secolului al XIX-lea, locul o ntunecoas si foarte mare cldire gotic, pe care Biserica anglican o
mprumutase rusilor. Nu, ceea ce m-a atras atunci n-a fost splendoarea
exterioar, a fost ceva luntric: evlavia credinciosilor, sentimentul tainic si
foarte puternic de comuniune cu sfintii. Din acest moment, nainte chiar de a
fi citit ceva despre Biserica Ortodox, despre doctrina si cultul ei, am stiut c-i
apartin, c vreau s devin ortodox1. Astzi sunt fericit c n-am descoperit
Ortodoxia prin lecturi sau ntlniri, ci prin Liturghie. Cred c e drumul cel mai
bun".
Dar, cu toat convingerea sa intim, Kallistos Ware a mai asteptat nc
sase ani pn la convertirea formal, n timp ce studia la Oxford (patru ani
limbi clasice si doi teologie), l-a ntlnit pe preotul ortodox local, printele
1 Dans
sosit, noul arhiepiscop grec, Athenagoras II, l cheam si-l numeste secretarul
su. n 1965 este hirotonit diacon; primeste numele de Kallistos, care-l asaz
sub patronajul unui autor filocalic, Sfntul Callist Xantopol. Episcopul su l
trimite la Patmos, la Mnstirea "Sfntul Ioan Evanghelistul", unde petrece un
an de zile. si mplineste astfel visul de adolescent: se clugreste. "M
gndisem la acest lucru, fr s iau decizia formal, de pe la vrsta de 16 ani,
cnd eram nc anglican", precizeaz Kallistos Ware. "Apoi, binenteles, am
avut ndoieli. Si nu numai o dat, ca student, m-am gndit la cstorie. Dar mam ntors mereu la monahism".
Kallistos Ware si-a exprimat viziunea, foarte ortodox, despre raportul
dintre cstorie si monahism, ntr-un text de o rar frumusete: "Cstoria si
viata monastic se completeaz si se echilibreaz cam n felul n care se
completeaz si se echilibreaz n teologie calea catafatic si cea apofatic. [...]
Ambele sunt Taine ale iubirii. Dar ceea ce sotul si sotia realizeaz unul prin
cellalt, clugrul se strduieste s dobndeasc direct. [...] Amndou cile
sunt expresii reale ale preotiei mprtesti, universale, a celui botezat.
Amndou sunt necesare Bisericii si nici una din ele nu poate fi nteleas cu
adevrat dect n lumina celeilalte. [...] Monahul si crestinul cstorit sunt, si
unul, si cellalt, deopotriv ascetici si trupesti, [...] n sensul c mrturisesc
potentele spirituale ale trupurilor. Ambii reneag pcatul si afirm lumea.
Diferenta dintre ei st doar n conditiile exterioare ale luptei lor ascetice. [...]
Pentru noi toti, cstoriti sau monahi, iubirea este, cu harul dumnezeiesc, att
ceva ce avem deja si izbucneste spontan n inimile noastre, ct si ceva ce
trebuie s nvtm si pentru care trebuie s luptm si s suferim mereu. Iubirea
este att punctul de plecare, ct si cel de sosire. Iubirea este n centrul viu al
fiintei noastre: este chiar esenta noastr si, dac nu iubim, nimic nu suntem.
Oriunde am fi, n cminul nostru sau n mnstirea noastr, s ne strduim s
devenim mai deplin ceea ce suntem deja"7.
n 1966, Kallistos Ware este hirotonit preot, chiar nainte de a pleca la
Oxford, unde primise numire la Universitate. Singurul ortodox n colegiul
profesorilor, va preda cursul de "Studii ortodoxe orientale" la catedra
Faculttii de Teologie, n 1982, "mpotriva vointei sale", este hirotonit episcop
vicar de Diokleia (Asia Mic), sub autoritatea diecezei ortodoxe din Marea
Britanie.
7 "La
Philocalie des Pres neptiques, Abbaye de Bellefontaine, 11 vols.,19791991. Sub form de extrase, Petite Philocalie de la prire du caeur,Seuil
(Points-Sagesses), 1979, p. 248, i Nouvelle petite Philocalie, Labor et
12 Op.
13 Ed.
Ware. "Sunt crti ce par a fi scrise mai putin pentru timpul lor si mai mult
pentru generatiile viitoare. [...] Adevrat bomb cu ntrziere
duhovniceasc, Filocalia este cu sigurant una dintre acestea. Adevrata
epoc a Filocaliei este mai degrab secolul nostru dect cel de al XVIII-lea.
Desi este imposibil s msori prin statistici viata de rugciune, se poate spune
c invocarea Numelui este astzi practicat, mai mult ca niciodat n trecut,
att n Rsrit, ct si n Occidentul crestin. Iar cei ce citesc si practic
Filocalia nu sunt, cei mai multi, nici universitari, nici teologi calificati sau
specialisti bizantinologi, ci oameni simpli, care nu cunosc, n general,
Ortodoxia, si poate nici chiar prea multe despre trirea vie a credintei crestine,
dar sunt pur si simplu interesati de viata Duhului. Binenteles, este riscant s
se izoleze experienta duhovniceasc de orice context doctrinar, sacramental
sau comunitar si trebuie s avem grij s nu se cad n anumite forme de
gnosticism caracteristice miscrii New Age. Acest pericol trebuie s ne invite
la prudent si vigilent, dar nu este un motiv s ne retragem si s ne nchidem
n noi nsine. Exist astzi o enorm sete spiritual n inimile oamenilor si este
datoria noastr s le rspundem, s-i ajutm n cutarea lor, mai ales facndule accesibile comorile ce ne-au fost ncredintate. Eu cred c Duhul Sfnt se
poate manifesta si printr-un text. Dac cineva este de bun-credint si caut cu
sinceritate si smerenie, oare nu-l va ndruma Dumnezeu pe calea cea bun,
dndu-i ceea ce i trebuie? Filocalia este una dintre cile posibile, o rscruce.
S avem ncredere n Duhul Sfnt!".
Exist, ntr-adevr, persoane care au nceput s practice Rugciunea lui
Iisus fr s fie crestini, ca pe o mantr. Si, putin cte putin, n mod
inconstient, puterea Numelui a lucrat n ei si le-a deschis inima spre prezenta
personal si spre Fata lui Hristos.
Traditional, echilibrat, niciodat polemic, Ortodoxia predicat si
proslvit de Kallistos Ware este, dup cum se vede, una cu fermitate
deschis. "Lumea are nevoie nu de o Ortodoxie zgribulit, exclusiv,
acuzatoare si nchis n ea nssi, ci de una ndrzneat, primitoare, tolerant
si generoas. Si putem fi toate acestea fr a fi obligati s ne dilum Traditia",
declar Preasfintia Sa. "n acest sens, nimic nu-i mai ntristtor dect
atitudinea negativist pe care o au numerosi ortodocsi fat de Occident si
modernitate. Dup mine, aceasta reprezint o deviere, cci Ortodoxia este,
fundamental, o afirmatie si nu o negatie. Din nefericire, trebuie s
recunoastem c astzi Ortodoxia este deseori bntuit de temeri nefondate.
Frica este cea care ne nchide fat de altii, fat de Occident. S nu ne speriem!
potential sacru: totul poate deveni sacru. Locul central, din nefericire uitat
adesea, pe care spiritualitatea noastr l d pildei desprtirii caprelor de oi la
Judecata din urm (cf. Matei 25, 31-45), este o mrturie. Cred c trebuie, ca
ortodocsi, s ne angajm n slujirea celor srmani. S trim asta! S iesim din
gogoasa noastr, s mergem n ntmpinarea celuilalt, s-L descoperim pe
Hristos n aproapele nostru. S ne inspirm de la nebunii ntru Hristos care
merg naintea nevoiasilor, a lepdatilor, a prostituatelor, a betivilor, a tuturor
acestor proscrisi ai pmntului pe care clerul respectabil nu-i va ntlni
niciodat!".
Kallistos Ware i iubeste mult pe "nebunii ntru Hristos". Pentru printele
Kallistos, ei sunt expresia extrem si sublim a carittii, a iubirii lui Hristos
care particip total la suferinta celuilalt, desvrsind deofiintimea cu neamul
omenesc, pe cruce. "Nebunul ntru Hristos", ne mai spune Kallistos Ware,
arat c "nu-i ajutm pe altii prin ce spunem, ci prin ce suntem, prin maniera
noastr de a tri. Credinta nu se predic prin elocvent sau prin argumente
subtile, ci prin real compasiune"14. Pentru aceasta trebuie s-ncepem prin a
ne realiza vocatia proprie. "S devii, constient si activ, ceea ce esti deja n mod
potential si secret, n virtutea crerii tale dup chipul lui Dumnezeu si a recrerii tainice prin Sfntul Botez", proclam Kallistos Ware. "S devii ceea ce
esti: mai exact, s revii la tine nsuti; descoper-l pe cel ce deja este n tine;
ascult-l pe cel ce niciodat n-a ncetat s vorbeasc n tine; posed-l pe cel ce
chiar acum te posed!"15.
Maxime Egger
14