Sunteți pe pagina 1din 5

naturapentrusanatate.

com

http://naturapentrusanatate.com/stresul-dauneaza-sanatatii-video/

Credeti ca stresul dauneaza sanatatii? VIDEO + transcript


29 iulie
2015

Daca pana acum erati convinsi ca stresul dauneaza sanatatii, astazi vom mai demonta un mit. Si asta o vom
face cu ajutorul stiintei si a studiilor efectuate pe parcursul unor perioade mai lungi de timp.
Stresul. Iti face inima sa bata cu putere, respiratia sa se precipite, iar fruntea sa transpire. Dar in timp ce stresul a
fost transformat intr-un inamic public al sanatatii, noi studii sugereaza faptul ca stresul poate sa fie dauntor
doar daca este perceput ca atare.

Kelly McGonigal: Cum sa faci din stres prietenul tau VIDEO


Marturisirea
Am o marturisire de facut, dar mai intai, vreau ca voi sa-mi marturisiti ceva.
In ultimul an, vreau doar sa ridicati mana daca ati fost relativ putin stresati. Cineva?
Ce spuneti de o cantitate moderata de stres?
Cine a fost foarte stresat? Da. Si eu.
Dar nu aceasta e marturisirea mea. Marturisirea mea este urmatoarea: sunt psiholog pe probleme de sanatate
si misiunea mea este sa ajut oamenii sa fie mai fericiti si mai sanatosi.
Ma tem ca ceva ce eu predau de 10 ani face mai mult rau decat bine si are legatura cu stresul. De ani le spun
oamenilor ca stresul te imbolnaveste. Creste riscul de orice, de la o simpla raceala la boli cardiovasculare. De
fapt, am transformat stresul in dusman. Dar mi-am schimbat parerea despre stres, si astazi, vreau sa o schimb
pe a voastra.
O sa incep cu studiul care m-a facut sa reconsider modul in care abordam stresului. Acest studiu a monitorizat
30.000 de adulti din Statele Unite timp de opt ani.
Acest studiu a inceput prin a-i intreba pe oameni :
Cat de stresat ati fost in ultimul an?
Credeti ca stresul dauneaza sanatatii?
Apoi s-au folosit date publice despre mortalitate pentru a afla cine a murit. In regula.
Vestile proaste la inceput: oamenilor foarte stresati in anul precedent le-a crescut riscul de moarte cu 43%.
Dar asta era valabil doar pentru cei convinsi ca stresul dauneaza sanatatii.
Oamenii care au avut parte de foarte mult stres dar nu considerau stresul ca fiind daunator nu erau mai expusi.
De fapt, ei aveau cel mai scazut risc de deces dintre toti participantii la studiu, mai scazut chiar decat al celor care
au fost mai putin stresati.
Cercetatorii au estimat ca de-a lungul celor opt ani in care au urmarit decesele, 182.000 de americani au murit
prematur, nu din cauza stresului, ci datorita credintei ca stresul e daunator.
Asta inseamna 20.000 morti pe an. Daca cifra e corecta, credinta ca stresul este daunator e a 15-a mare cauza a
mortii din Statele Unite din ultimul an, ucigand mai multi oameni decat cancerul de piele, SIDA si omuciderea.

Intelegeti de ce studiul m-a speriat. Am irosit multa energie spunandu-le oamenilor ca stresul dauneaza sanatatii.

Testul la stres social


Studiul acesta m-a facut sa ma intreb:
Poate schimbarea opticii asupra stresului sa ne faca mai sanatosi?
Stiinta spune ca da.
Cand iti schimbi parerea despre stres, poti schimba raspunsul corpului la stres.
Ca sa explic cum functioneaza, vreau sa va prefaceti ca sunteti subiectii unui studiu proiectat sa va streseze :
testul la stres social.
Intrati in laborator si vi se spune ca trebuie sa tineti un discurs improvizat de cinci minute, despre propriile
voastre slabiciuni, unor experti evaluatori care stau chiar in fata voastra, si ca sa se asigure ca resimtiti
presiunea, sunt lumini puternice si o camera video chiar in fata voastra, cam cum e aici. Evaluatorii au fost instruiti
sa va descurajeze non-verbal, cam asa.
Acum ca sunteti suficient de demoralizati, vine partea a doua: un test de matematica.
Si fara stiinta voastra, experimentatorul a fost pregatit sa va hartuiasca in tot acest timp. O sa facem toate astea
impreuna. O sa fie distractiv. Pentru mine.
Vreau sa numarati in ordine descrescatoare de la 996, din sapte in sapte. O sa faceti acest lucru cu voce tare cat
de repede puteti, incepand cu 996. Start! Publicul: (numarand) Mai repede. Mai repede, va rog. Numarati prea
incet. Stop. Stop, stop, stop. Tipul acela a facut o greseala. Va trebui sa o luam de la capat. Nu prea va pricepeti
la asta, nu-i asa?
In regula, deci ati prins ideea. Daca ati fi cu adevarat in acest studiu, ati fi probabil putin stresati. Inima v-ar
batea cu putere, ati respira mai repede, ati incepe sa transpirati. Interpretati aceste reactii fizice ca anxietate sau
ca semne ca nu faceti fata prea bine presiunii.
Dar daca le-ati interpreta ca semne ale energizarii organismului, cum ca va pregatiti sa faceti fata
provocarii?

O alta abordare: schimba parerea despre stres


Exact acest lucru li s-a spus participantilor intr-un studiu condus la Universitatea Harvard. Inainte sa faca testul
stresului social, li s-a spus sa-si considere ca raspunsul la stres e folositor: ca inima care bate cu putere va
pregateste pentru actiune. Daca respiri precipitat, nu e o problema, ci doar creierul primeste mai mult oxigen.
Participantii care au invatat sa vada raspunsul la stres ca util pentru activitatea lor, erau mai putin stresati, mai
putin anxiosi, mai increzatori, dar am gasit fascinanta modificarea raspunsului lor fizic la stres.
Un raspun tipic la stres are ritm cardiac crescut, si vasele de sange se contracta, asa. Acesta e unul dintre
motivele pentru care stresul cronic e asociat bolilor cardiovasculare . Nu e sanatos sa fii in starea asta tot
timpul.
Dar in studiu, cand participantii si-au considerat raspunsul la stres ca util, vasele lor de sange au ramas
relaxate. Inima lor inca batea cu putere, iar acesta e un profil cardiovascular mult mai sanatos. De fapt, aduce
mult cu ceea ce se intampla in momente de bucurie sau de curaj.
De-a lungul unei vieti incarcate cu experiente stresante, aceasta singura schimbare biologica ar putea face
diferenta intre un atac de cord indus de stres la varsta de 50 de ani si a trai bine pana la 90 de ani.
Asta dezvaluie noua stiinta a stresului: conteaza ce crezi despre stres.

Vreau sa va fac mai buni la stres


Scopul meu ca psiholog pe probleme de sanatate s-a schimbat. Nu mai vreau sa va scap de stres. Vreau sa va
fac mai buni la stres.
Tocmai am facut o mica interventie. Daca ati ridicat mana si ati spus ca ati fost foarte stresati in ultimul an, poate
ca v-am salvat viata pentru ca, din fericire, data viitoare cand inima va va bate cu putere din cauza stresului, va
veti aminti aceasta discutie si o sa ganditi: corpul ma ajuta sa fac fata provocarii. Cand percepeti stresul in acest
fel, organismul va va crede si raspunsul la stres va deveni mai sanatos.

Stresul te face sociabil


Trebuie sa rascumpar peste 10 ani de demonizare a stresului, asa ca, mai facem o interventie. Voi vorbi despre
unul dintre cele mai subapreciate efecte ale raspunsului la stres, iar ideea e ca: Stresul te face sociabil.
Pentru a intelege aceasta latura a stresului trebuie sa vorbim despre un hormon, oxitocina, despre care se
vorbeste deja cat de mult se poate vorbi despre un hormon. Are si o porecla draguta, hormonul imbratisarii,
deoarece se elibereaza cand imbratisezi pe cineva.
E doar o mica parte a actiunii oxitocinei. Oxitocina e un neurohormon.
Regleaza instinctele sociale ale creierului.
Va pregateste sa faceti lucruri care intaresc relatiile apropiate.
Oxitocina va face sa tanjiti dupa contact fizic cu prietenii si familia.
Va mareste empatia.
Va face chiar mai dispusi sa-i ajutati si sa-i sprijiniti pe cei de care va pasa.
Unii chiar au sugerat ca ar trebui sa inhalam oxitocina ca sa devenim mai intelegatori si mai afectuosi.
Ce nu inteleg multi despre oxitocina e ca este un hormon al stresului. Glanda pituitara o produce ca parte a
raspunsului la stres, in aceeasi masura in care adrenalina va face inima sa bata cu putere. Cand oxitocina
se elibereaza la stres, va motiveaza sa cautati sprijin.
Raspunsul vostru biologic la stres va determina sa spuneti cuiva cum va simtiti in loc sa va reprimati trairile.
Raspunsul vostru la stres vrea sa se asigure ca observati cand altcineva din viata voastra se lupta, astfel incat
sa va ajutati unul pe celalalt.
Cand viata este dificila, raspunsul vostru la stres vrea ca voi sa fiti inconjurati de oameni carora sa le pese de
voi.
Cunoscand aceasta latura a stresului cum poti deveni mai sanatos?

Oxitocina, un anti-inflamator natural


Oxitocina nu actioneaza doar asupra creierului. Actioneaza si asupra organismului, unul din rolurile sale
principale fiind sa protejeze sistemul cardiovascular de efectele stresului. Este un anti-inflamator natural. Ajuta si
vasele sanguine sa stea relaxate in timpul stresului.
Dar efectul meu preferat e cel asupra inimii.
Inima are receptori pentru acest hormon, iar oxitocina ajuta celulele inimii sa se regenereze si sa se vindece
de orice afectiune provocata de stres. Acest hormon va face inima mai puternica, si toate aceste beneficii fizice
datorate oxitocinei sunt intensificate de contactul social si de sprijinul social, asadar, cand incercati sa

comunicati cu altii care sunt stresati, fie pentru a cere ajutor, fie pentru a ajuta pe altcineva, eliberati mai
mult din acest hormon, raspunsul vostru la stres devine mai sanatos, si, de fapt, va reveniti mai repede de pe
urma stresului.

Mecanismul pentru revenire din stres este contactul uman


Gasesc uimitor ca raspunsul la stres are un mecanism incorporat pentru revenire din stres, iar acel mecanism
este contactul uman.
Vreau sa inchei prin a va spune despre inca un studiu. Si atentie, acest studiu ar putea salva o viata.
S-au urmarit 1.000 de adulti din SUA, cu varsta intre 34 si 93 de ani, in care s-au pus urmatoarele intrebari:
Cat de stresati ati fost in ultimul an?
Cat timp ati petrecut ajutandu-va prietenii, vecinii, oamenii din comunitatea voastra?
Apoi au folosit date publice pentru urmatorii cinci ani pentru a afla cine a murit.
Vestile proaste la inceput: Pentru fiecare experienta de viata stresanta majora, cum ar fi dificultatile financiare
sau situatie de criza in familie, riscul de a muri crestea cu 30%.
Dar si sper ca asteptati un dar nu a fost valabil pentru toata lumea.
Oamenii care si-au petrecut timpul avand grija de altii nu au aratat nicio crestere a riscului de a muri din
cauza stresului. ZERO.

A-ti pasa de cineva a creat antidotul.

Asa ca vedem inca o data ca efectele daunatoare ale stresului asupra sanatatii nu sunt inevitabile. Modul in care
ganditi si actionati poate schimba experienta stresului.

Stresul dauneaza sanatatii doar daca ii permiti


Cand alegeti sa percepeti raspunsul vostru la stres ca folositor, creati biologia curajului.
Cand alegeti sa comunicati in conditii de stres va cresteti capacitatea de adaptare.
Nu as cere neaparat mai mult stres in viata mea, dar aceasta stiinta mi-a oferit o noua parere despre
stres. Stresul ne ofera acces la inimile noastre.
Inima intelegatoare care gaseste bucurie si sens in comunicarea cu altii si inima fizica ce bate cu putere, lucrand
din greu sa va dea putere si energie, si cand priviti astfel stresul, nu doar va descurcati mai bine la stres, ci faceti
o declaratie profunda: afirmati ca puteti avea incredere in voi ca sa faceti fata provocarilor , si va amintiti ca
nu trebuie sa faceti asta de unul singur. Multumesc.
Intrebare ( Chris Anderson ):

Ceea ce ne spuneti e uimitor. Mi se pare uimitor ca o convingere despre stres schimba atat de
mult speranta de viata a cuiva. Cum ar putea acest lucru sa devina sfat, daca cineva ar avea de
ales intre o slujba stresanta si una nestresanta? Conteaza ce stil de viata alege? E la fel de
intelept sa alegi slujba stresanta cat timp crezi ca poti sa-i faci fata?

Raspuns ( Kelly McGonigal ):

Da, si stim cu siguranta ca e mai bine pentru sanatate sa faci ceva semnificativ decat sa incerci
sa eviti discomfortul. As spune ca asta e cel mai bun mod de a lua decizii, sa urmezi ceea ce e
important pentru tine si apoi sa ai incredere ca faci fata stresului care urmeaza.

CA: Iti multumesc mult, Kelly. E grozav. KM: Multumesc.


Citeste si alte articole pe aceeasi tema:

Top 5 alimente care combat stresul | Infografic SuperAlimente.info


Afla de ce magneziul combate stresul si nervozitatea
Sportul combate stresul si bolile, spun tot mai multe studii
Credeti ca stresul dauneaza sanatatii? VIDEO + transcript
Stresul, balaurul cu doua capete din viata noastra

Psihologul Kelly McGonigal ne indeamna sa vedem stresul intr-un mod pozitiv. Astazi am invatat despre un
mecanism despre care se stiu putine si care duce la reducerea stresului: comunicarea cu celalalt.
In final, am putea spune ca am mai doborat un mit: stresul dauneaza sanatatii.
2015, Powered by WordPress. Designed by HooThemes.

S-ar putea să vă placă și