Cauzele schizofreniei

Din ce cauza apare boala numita schizofrenie?

Schizofrenia apare la 1 persoana din 1000 si schizofrenia este foarte probabil un termen folosit
pentru a include mai multe boli.
Principala presupunere la ora actuala este aceea ca schizofrenia se datoreaza stressului, atat
biologic, cat si psihologic, sau ambele. Ipoteza neurotransmitatorilor sustine ca exista o
activitate crescuta a sistemului dopaminergic la pacientii cu schzofrenie, dopamina fiind o
substanta chimica utilizata de creier pentru transmiterea impulsurilor nervoase.
S-a constatat ca in schizofrenie exista si o marire a ventriculilor laterali si atrofie a cortexului
cerebral la 10-50% din cazuri. Electroencefalograma este modificata la un mare numar de
pacienti cu schizofrenie. De asemenea apar anormalitati imunologice in schizofrenie: scade
numarul de celule NK si exista nivele variate de imunoglobuline. Se pare ca exista si o
componenta genetica a bolii.
In schizofrenie exista dupa toate probabilitatile o mai mare vulnerabilitate a persoanei. Teoria
psihanalitica spune ca la aceste persoane exista un defect al organizarii eului, in timp ce teoria
invatarii sustine ca pacientii cu schizofrenie invata reactii si un mod de gandire anormal prin
imitarea parintilor care au propriile probleme emotionale. In sfarsit, se presupune ca exista
tipare familiale care ar favoriza aparitia schizofreniei: dubla legatura de exemplu. Unele teorii
spun ca industrializarea si urbanizarea sunt implicate in etiologia schizofreniei.
Schizofrenia este de obicei diagnosticata intre 15 si 25 de ani, dar persoana care devine
schizofrena este de obicei destul de diferita de restul lumii inca in copilarie. Ceea ce a confuzat
cercetatorii ani la rand a fost asa-numitul efect al lunii de nastere: persoanele nascute iarna sau
primavara devreme au un risc mai mare de schizofrenie comparativ cu restul populatiei. Acelasi
tipar este valabil in cazul tulburarii bipolare si a sclerozei multiple.
In timp s-a nascut ideea ca schizofrenia ar putea fi o boala infectioasa, fiind produsa de un
virus, aceasta datorita studiilor care arata ca multi pacienti schizofreni prezinta zone de
inflamatie ale creierului si pierd tesut cerebral in timp, aceste modificari corelandu-se cu
severitatea simptomelor. Mai mult, in sangele pacientilor schizofreni se gasesc adesea anticorpi
fata de toxoplasma, virusul Epstein-Barr (care produce mononucleoza) si citomegalvirus, ceea
ce arata ca infectia s-a produs cu multi ani inaintea diagnosticului de schizofrenie. Insa odata cu
descoperirea retrovirusurilor de catre Perron a inceput o noua era in biologie. Retrovirusurile
traiesc in corpul nostru, in interiorul lantului de ADN. Virusul gripei de exemplu omoara celulele

pe masura ce le infecteaza, dar retrovirusurile nu omoara celulele: in schimb le afecteaza ADNul (asa se intampla in SIDA de exemplu). Atunci cand celula infectata cu un retrovirus se divide,
celulele fiice rezultate sunt la randul lor infectate.
Se pare ca retrovirusul Perron a infectat omul in evolutia sa si ADN-ul nostru poarta zeci de
copii ale retrovirusului, care este transmis prin sperma. Retrovirusul poarta numele de retrovirus
W si afecteaza cromozomii 6 si 7. De fapt, parazitii genetici formeaza peste 40% din ADN-ul
uman. Uneori retrovirusii incep sa produca proteine. Multa vreme s-a considerat ca
retrovirusurile endogene sunt un fel de fosile, care nu pot face nici un rau, dar studiile mai
recente arata ca nu este chiar asa.
Astfel, in 2001 a fost identificat un posibil vinovat al schizofreniei: retrovirusul W. Un studiu
publicat de Perron in 2008 arata ca retrovirusul W este prezent in sangele a 49% din pacientii
cu schizofrenie si numai la 4% din persoanele sanatoase. Pana in 2009 au fost obtinute 2
miliarde de coduri genetice care urmeaza sa fie cercetate. In orice caz, s-a descoperit ca peste
5% din ARN-ul din creier provine din deseurile de ADN din organism, ceea ce inseamna ca
ARN-ul cerebral este afectat de prezenta retrovirusului.
Exista o serie de infectii care par sa trezeasca retrovirusul W si acestea includ herpesul,
toxoplasmoza, citomegalvirului, etc, respectiv infectii ale caror urme sunt de obicei decelabile la
pacientii schizofreni. Probabil prima infectie cu toxoplasma apare imediat dupa nastere sau in
perioada fetala, ceea ce explica efectul lunii de nastere in schizofrenie: infectiile apar mai ales
iarna si primavara devreme. Infectia poate declansa trezirea virusului W, ducand la inflamatie
si pierdere de tesut cerebral.
Teoria infectioasa poate explica genetica schizofreniei. O serie de studii realizate in 2009 si
2010 arata ca in schizofrenie sunt implicate antigenele umane leucocitare, principalele
responsabile de detectarea invaziei corpului cu agenti patogeni. Aceasta poate explica de ce
unele persoane devin schizofrene si altele nu: se pare ca totul se leaga de raspunsul sistemului
nostru imunitar.
Genomul uman se exprima functie de factorii de mediu. Retrovirusurile sunt declansate de
inflamatii, la randul lor rezultatul infectiilor, fumatului, poluarii apei, etc. In prezent este studiat
impactul administrarii de artemisin (un medicament anti-infectios) in schizofrenie. Un alt
tratament in studiu este un anticorp care neutralizeaza proteinele virale.
Schizofrenia- simptomatologie

Exista trei caracteristici importante ale simptomelor in schizofrenie:

nu exista semne sau simptome clinice patognomonice pentru schziofrenie, adica orice semn
sau simptom din schizofrenie poate apare in orice alta boala psihica sau neurologica;
simptomele variaza in timp;
in diagnosticul de schizofrenie trebuie luate in considerare nivelul educational, capacitatea
intelectuala, cultura si subcultura de care apartine pacientul.
Principalele simptome in schizofrenie sunt:
delir
halucinatii
incoerenta
tocire afectiva
comportament motor dezorganizat
bizarerii.
Teorii privitor la schizofrenie
Teoria psihanalitica
Schizofrenia a fost catalogat de Freud drept psihonevroz narcisist: ego-ul este copleit de
cerinele conflictuale ale id-ului i supraeului, astfel c eul nu mai poate funciona adecvat. Se
pierd graniele eului, testarea realitii este defectuoas i predomin gndirea de proces
primar. Astfel psihoza este conceptualizat ca vis n starea de veghe, respectiv o stare de
regresie sever la narcisismul lipsit de obiect n care pacientul schizofren nu este capabil de
transfer cu analistul.
Conform cu Jung ns, n schizofrenie ego-ul se fragmenteaz ntr-un numr mare de subieci,
fiecare cu tririle sale, astfel c pacientul schizofren este inundat de imageria incontientului
colectiv.
Teoria Melaniei Klein a dezvoltrii copilului
Poziia paranoid schizoid ofer un alt punct de vedere asupra psihodinamicii psihozelor.
Poziia paranoid schizoid este caracteristic primelor luni de via, n care eul se apr
mpotriva anxietilor psihotice i gestioneaz instincte intense i conflictuale prin fragmentare,

identificare proiectiv i idealizare. Mecanismele de aprare paranoice i schizoide sunt

evidente n schizofrenie care este asociat regresiei la stadiul de funcionare paranoidschizoid. Conform cu Segal (1979), n psihoterapia schizofreniei este importanta nelegerea
relaiilor obiectuale timpurii.
Alte teorii psihodinamice asupra schizofreniei
Winnicott (1988) consider psihoza ca fiind o stare de deficien produs de eecul mediului i
lipsa de siguran. Mediul se refer, n viziunea sa, la relaia timpurie mam copil iar sigurana
la o mam suficient de bun. Ca urmare a incapacitii mamei de a satisface nevoile copilului
apare pierderea integrrii. n toate cazurile psihoza presupune regresia la un stadiu timpuriu de
dezvoltare, acela n care a aprut eecul. Astfel psihoza este o ntoarcere incontient la un
punct la care ar fi putut urma o dezvoltare psihologic normal.
Conform cu Balint (1968), chiar i cel mai regresat schizofren este capabil s rspund la mediu
i ca atare este potenial accesibil analizei.
Rosenfeld (1965, 1987) susine c n schizofrenie eul este slbit prin utilizarea mecanismelor de
aprare schizoide i c preponderena impulsurilor persecutorii n primii ani de via duce la
dezvoltarea unui superego foarte primitiv.
n 1974 Sullivan susinea c schizofrenia poate fi neleas numai n context interpersonal.
Abordarea sa terapeutic se baza pe tratamentul pacientului ca persoan ntre persoane,
ajutnd pacientul s povesteasc i s i adune povestea i ocupndu-se de dezvoltarea
personalitii pacientului. Schizofrenia a fost descris de Sullivan ca ncercare (prin regresie la
procese de gndire mai vechi) de a reintegra cu succes toate acele experiene care au rmas
neprocesate.
Fromm Reichmann (1978) sublinia singurtatea pacientului schizofren, precum i izolarea i
dorina sa de a se angaja n relaii interpersonale dac condiiile sunt adecvate.
Searles (1965) se centra pe nevoia pacientului schizofren de a proiecta distructivitatea i
nebunia asupra terapeutului i pe nevoia sa de a folosi agresivitatea pentru a distruge fizic
terapeutul.
Mai recent, Freman si Iorke atribuiau schizofrenia unei deficiene specifice sau stri deficitare
(teoria specificitii, London, 1973), psihoza fiind explicat similar nevrozei, n termeni de
instinct i conflict.
Psihoterapia familiala

n contrast cu prerea psihanalitic tradiional conform creia schizofrenia ar avea la baz

relaia disfuncional mam copil, Alanen (1994) susine c vulnerabilitatea la schizofrenie
depinde de psihopatologia familial. n familiile pacienilor schizofreni opereaz adesea
mecanisme de aprare primitive, n mod special identificarea proiectiv. Birner (1992) discut
despre distorsiunea realitii la pacientul psihotic i o leag de conceptul de trdare, susinnd
c toi pacienii psihotici au trecut prin experiena trdrii. Pacientul psihotic a fost trdat, astfel
c nu se mai poate ncrede n nimeni. ncrederea ntre terapeut i pacient trebuie construit pe
baze reale si este necesar confruntarea cu mecanismele eului care caut s distorsioneze
realitatea. Gioracchini (1993) spune c realitatea intern construit de schizofren acioneaz ca
barier fa de empatie i ca ameninare la adresa analistului.
Pe de alt parte, Stein (1993) i Volkean (1994) arat c se poate lucra cu transferul psihotic
pentru a facilita deplasarea spre integrarea personalitii si o funcionare mai matur a eului.
Steiner (1989) spunea c scopul terapiei este acela de a ajuta pacientul s recatige pri
pierdute de sine. Schultz (1983) subliniaz importana ascultrii pacientului pentru a ajunge la
un acord privitor la scopurile terapiei, precum i a necesitii de introducere a interveniilor
educaionale n stabilirea relaiei terapeutice.
Tratamentul schizofreniei
In episoadele acute in schizofrenie se recomanda spitalizarea pentru stabilirea medicatiei,
stabilizarea medicatiei, siguranta pacientului si incapacitatea sa de a se ocupa de nevoile sale
de baza.
Medicatia este antipsihotica incluzand mai multe clase de medicamente, cunoscute si sub
denumirea de neuroleptice sau tranchilizante majore. Unul din medicamentele frecvent
prescrise este clorpromazina, si in cazuri mai grave, haloperidol. Dar numarul medicamentelor
indicate in schizofrenie este destul de mare. Majoritatea au efecte adverse importante, motiv
pentru care unii pacienti inceteaza sa mai ia medicamentele prescrise.
Psihoterapia este indicata pe langa medicatie, cel mai adesea psihoterapie comportamentala,
psihoterapie familiala, psihoterapie de grup si psihoterapie individuala de diverse orientari.
Psihoterapia comportamentala urmareste reeducarea pacientilor din punct de vedere al
abilitatilor sociale si comunicarii interpersonale, si cel mai adesea comportamentul se
imbunatateste. Psihoterapia familiala reduce rata recaderilor la cei mai multi pacienti cu
schizofrenie. Psihoterapia de grup se centreaza cel mai adesea pe planurile de viata, probleme
si relatii, fiind eficace in reducerea izolarii sociale, imbunatatirea perceptiei realitatii si coeziunii.
Psihoterapia individuala este de lunga durata si implica alianta terapeutica, cel mai frecvent fiind

folosita psihoterapia suportiva. Psihanaliza in general nu isi gaseste locul in tratamentul

schizofreniei. In psihoterapia individuala este dificil de stabilit o relatie cu pacientul, care se
apara de relatiile umane. Principala sarcina a terapeutului este aceea de arata pacientului ca
poate avea incredere in el.
Evolutia schizofreniei este cronica sau subcronica si 40-60% din pacienti prezinta dificultati
semnificative intreaga viata. 20-30% din pacienti raman cu simptome moderate. 20-30% ajung
sa duca o viata normala.
Abordarea pacientului cu schizofrenie
Abordarea pacientului cu schizofrenie este una dintre cele mai complexe probleme, deoarece:
Schizofrenia afecteaz pacientul pentru ntreaga lui via, perturbndu-i existena, att n timpul
puseului, prin simptomele pozitive, ct i n remisiune, prin simptome negative i defectuale;
Boala debuteaz adesea n adolescen sau n perioada adultului tnr, interfernd cu formarea
personalitii, cu desvrirea pregtirii colare i profesionale, cu formarea familiei, a relaiilor
de grup social;
Boala are n marea majoritate a cazurilor o evoluie cronic, marcat de recidive, pe un fod de
deteriorare funcional gradual;
Boala afecteaz indirect viaa familiilor pacienilor;
Este o boal costisitoare pentru pacient, pentru familia sa si pentru sistemul de asiguare a
sntii;
Aceast boal duce la o degradare socio-profesional.
n vedera obinerii complianei terapeutice n schizofrenie, trebuie s colaboram cu pacientul,
sa-i aratam ncredere, s-l tratam ca pe o persoan si nu ca pe un bolnav, s avem o atitudine
prietenoas, s lasam la o parte prejudecile, care sunt o barier ntre noi i pacient, s
cautam un contact regulat cu pacientul oferindu-i atenie pozitiv i artndu-i c-l acceptm i-l
apreciem.
La pacienii schizofreni, perturbarea stimei de sine, asociat cu incapacitatea de a avea
ncredere n alii i de a avea relaii cu ei, constituie o problem de importan major.
Obiectivele pe care le urmrim la aceti pacieni sunt:

Modul n care acetia vor ncerca s aib contact cu ceilali i s tolereze apropierea aratata de
asistent si medic;
Modul n care vor ncerca s discute despre nencrederea ce ce o au n celelalte persoane.
Intervenii:
Stabilirea unui dialog cu pacientul observnd mecanismele de interaciune social i particparea
pacienilor la diferite activiti;
Susinerea pacientului cu ajutorul cuvintelor i a prezenei noastre n timpul activitiilor;
Oferirea unei sperane pacientului prin creterea ncrederii lui fa de ceilali;
La ieirea din spital, ncurajm pacientul s urmreasc situaiile sociale n care el se simte
bine.