NVTURA DE CREDIN A SFNTULUI SIMEON NOUL

TEOLOG N CELE 225 CAPETE TEOLOGICE

(CAPETELE 101-225)
Sfntul Simeon a avut i are o mare influen asupra spiritualitii ortodoxe dar
mai ales asupra monahismului. S-a nscut n inutul Paflagonia, n 949. Datorit
unchiului su, a venit la Constantinopol, a mers la m-rea Studion, la Simeon
Studitul, apoi la m-rea Mamant, ca preot i egumen. A fost exilat n cetatea
Hrisopolis, unde a ntemeiat m-rea Sfnta Marina. A murit n 1022. Viaa sa a fost
fcut cunoscut de ucenicul su, Nichita Stethatos.
n doctrina sfntului Simeon observm c vorbete pe larg despre prezena
tainic a harului care operaz n om o transformare duhovniceasc.
Muli au criticat afirmaia sfntului Simeon c orice cretin care vrea s se
mntuiasc trebuie s ajung la sfinirea sau la cunotina harului prezent n el de la
botez Iar cnd auzi despre lumin, s nu socoteti c ea e numai cunotin fr
lumin.
Operele sfntului Simeon se mpart n patru categorii:
1. Cateheze, n numr de 34.
2. Cuvntri teologice, n numr de 3 i etice, n numr de 15.
3. Capete.
4. Imne.
n Filocalia greac se cuprind 153 de capete dintre care, Capetele 1-118 sunt o
culegere dintr-un numr mai mare de Capete ale sf. Simeon. Capetele 119-126 i
ultimele dou paragrafe, cuprinse sub Cap.153, formeaz o grup anonim,
neidentificat. Capetele 127-152 sunt o parte din Capetele sfntului Simeon
Evlaviosul, duhovnicul sf. Simeon Noul Teolog.
Partea cea mai numeroas din manuscrise cuprinde ns un numr mai mare de
capete sub numele sf. Simeon Noul Teolog, mprite n 3 grupe: 100 Capete
practice i teologice; 25 Capete gnostice i teologice; 100 Capete teologice i
practice.
Cci pe ct snt de departe rsriturile de apusuri (Ps. 102, 12), pe atta e mai
nalt teologia dect pocinta. Avem aici sensul patristic al teologiei, ca fiind
contemplatie a lui Dumnezeu, atins pe treptele nalte ale curtiei si neptimirii. Cel
ce trieste desvrit n Dumnezeu, vzndu-L cu mintea, nu mai simte nici trebuint
de pocint, cci uit pn si de starea sa, fiind iesit ntreg n Dumnezeu pe Care-L
vede. Adevrata teologie e nu numai vorbirea despre Dumnezeu, ci dialog cu
Dumnezeu, simtire puternic si responsabil a prezentei Lui personale si
revendicatoare.
Sporirea n cunostinta de Dumnezeu se face prilej si pricin a necunoasterii
tuturor celorlalte, ba chiar si a lui Dumnezeu. Si mrimea luminii Lui e o nevedere
desvrsit ; iar simtirea supradesvrsit a luminii Lui mai presus de simtire, e o
nesimtire a tuturor celor ce snt n afara ei. Se afirm aci caracterul apofatic, sau mai
1

presus de cunoastereal cunoasterii lui Dumnezeu, conform lui Dionisie Areopagitul

si sfntuluiGrigorie de Nisa.
Exist o simtire mai presus de simtire Domnul care ne druieste nou cele mai
presus de simtire ne d si o alt simtire mai presus de simtire prin Duhul Su.
Sufletul nu se afl peacea treapt ntr-o insensibilitate. Ea e o sensibilitate spiritual
si aredrept cauz lucrarea Sfntului Duh. Dar e lucrtoare si prin simturile trupului,
cum a fost cazul cu apostolii pe Tabor. Sfntul Simeon Noul Teolog se dovedeste n
tot scrisul lui un teolog al simtirii mai presus de simtire. Dar aceast simtire nu-i un
sentiment pur, ci un contact total al fiintei noastre, sensibilizat de Duhul,cu
Dumnezeu, cel ce aude cuvntul lui Dumnezeu le aude pe toate. Acela vede si
aude n toate cuvntul lui Dumnezeu. Nu aude nici un cuvnt ca stnd de sine, sau ca
rsunnd de sine, ci fiecare cuvnt este identificat pentru el cu Cuvntul lui
Dumnezeu. Numai prin faptul c auzim n mod real Cuvntul lui Dumnezeu, ca un
cuvnt cruia trebuie s-i rspundem, auzim real toate cuvintele Lui prin lucruri si
prin oameni, ca pe niste cuvinte care ne scot din izolarea si egoismul nostru si
trebuie s le rspundem. Propriu-zis n toate cuvintele e un singur Cuvnt personal
Care ni se comunic, ne revendic si simtim c trebuie s-I rspundem prin viata,
prin faptele noastre.
Omul a fost fcut ca subiect cunosctor si vztor al celor cunoscute si vzute,
ntr-o legtur ontologic cu ele, cum e Logosul divin cu ratiunile Sale, care prin
creatie devin ratiunile lucrurilor.
Sfntul Simeon vorbeste si de niste simturi sau de o sensibilitate a sufletului,
care s-a tocit prin cdere. Cine aude si vede prin ele, cunoaste "puterea" realittii
spirituale, nu numai ntelesul ei, pentru c prin ele se pune n legtur cu acea
realitate si ea, fiind personal, iradiaz putere din ea.
Sfntul Simeon care a fost "sptarul cubicular" la curtea mpratului Vasile II
foloseste des imagini de la curtea mprteasc. El socoteste harul energiei necreate
ce izvorste din Hristos, ca o hain a Iui Hristos, n care este mbrcat, sau ca pe
Hristos nsusi, dac Hristos este n energia ce iradiaz din El.
Desi Dumnezeu este nevzut, simtirea prezentei Lui este att de puternic, nct
Sfntul Simeon declar c se simte ca n fata Lui.
Sfntul Simeon aseamn cu un ocean chiar numai slava lui Dumnezeu ; de
fiinta lui Dumnezeu nici nu ndrznestes vorbeasc. cel ce s-a nvrednicit s
priveasc oceanul nesfrsit al slavei lui Dumnezeu si s-l vad n chip ntelegtor, l
vede nu atta ct este, ci ct e cu putint ochilor ntelegtori ai sufletului su
Contemplarea luminii dumnezeiesti nu e desprtit de mprtsirea de ea,
potrivit nvtturii lui despre simturile sufletesti prin care omul duhovnicesc intr n
contact cu realitatea dumnezeiasc, asa cum intr orice om prin simturile trupului n
contact cu lumea material.
Stiinta si cunostinta implic posesia partial a realittii, sau transformarea ei la
starea de obiect, ceea ce nseamn delimitarea ei.
2

Sfntul Simeon foloseste copios imaginea luminii si d acestei imagini un

caracter emotional. "Dumnezeu este lumin" (1 Ioan I, 5) si lumina suprem si
odihna de orice vedere pentru cei ce au ajuns n ea.
Sfntul Simeon identific ntunericul dumnezeiesc al lui DionisieAreopagitul cu
lumina dumnezeiasc. De altfel nsusi Dionisie ntelegea prin ntunericul de pe Sinai
"preamulta lumin". Ajuns aci mintea rmne cu o miscare receptiv, nu creatoare,
cu o miscare stabil n acelasi sens, nu cu o miscare ce trece de la un lucru la altul.
Precum se conciliaz ntunericul cu preamulta lumin, asa se conciliaz mintea
golit de gnduri cu starea ei de contemplare si degustare a bunttilor dumnezeiesti.
Cci n oceanul dumnezeiesc cel simplu snt toate. Si unde e viata vesnic, e si viata
sufletului omenesc. Mintea devine prin lumina dumnezeiasc altfel dect e prin
natura ei, de aceea si devine ei nssi un mister nenteles.
Sfntului Simeon cosider c bunurile dumnezeiesti se posed n chip constient.
De fapt dac nu avem constiinta lor, nici nu le avem. fiecare se lipseste pe sine de
aceste buntti pe msura nemplinirii si nelucrrii poruncilor
Sfntul Simeon nu putea s nu sufere influenta timpului su, n multe privinte
care nu tin propriu-zis de credinta crestin. Fcnd abstractie de ideea celor patru
elemente componente ale lumii materiale, idee proprie timpului su, el se mai
resimte si de ntelegerea simplist a acelui timp n privinta unirii dintre trup si suflet.
Astzi ne dm seama de taina cu mult mai complex a acestei uniri. De altfel nsusi
Sfntul Simeon d dovad c e constient de dificultatea problemei cnd adaug pe de
o parte simtirea si suflarea la cele patru componente ale trupului,iar pe de alta
declar c prin ele se uneste sufletul cu trupul. Sensibilitatea si suflarea snt marea
tain a existentei umane. Apartin ele materiei ? Apartin sufletului ? E greu de a le
atribui unuia sau altuia n mod separat. In sensibilitate se ntlnesc sufletul si trupul.
Fr ndoial, desi fiecare soare lumineaz n mod direct partea omului
corespunztoare lui, totusi lumina Soarelui spiritual se reflect din suflet si asupra
trupului, iar lumina soarelui vzut produce bucuriesi sufletului. Cci omul, desi e din
dou prti, e totusi unul. n om serealizeaz unirea ntre cele dou lumi. Soarele
spiritual d putere sufletelor s vorbeasc, ntructvorbindu-le el nsusi le misc la
rspuns. El e Subiectul suprem, carese adreseaz subiectelor fcute dup chipul Lui.
El e Cuvntul cuvnttor,de unde pornesc toate cuvintele de chemare si din care-si
iau miscareade rspuns toate cuvintele de rspuns ale subiectelor create.
Aceastconvorbire leag subiectele create de Dumnezeu si lumineaz toate creaturile
n acelasi timp.
Sfntul Maxim spune: "Dumnezeu este nceputul, mijlocul sisfrsitul celor ce
snt" (Cap. gnostice I, 5), dar si c : "Dumnezeu nu este pentru Sine, pe ct e cu
putint s stim noi, nici nceput, nici mijloc,nici sfrsit" (II, 2). Hristos ns s-a fcut
prin ntrupare nceputul, mijlocul si sfrsitul vietii noastre celei noi. Sfnta Treime, ca
diversitate de Persoane n unitatea fiintei, se face principiu de mentinere a unittii
tuturor n diversitate. Acelasi Dumnezeu, fiind si n cele din urm, le face si pe
acestea ca pe cele dinti. Din faptul c Dumnezeu sau Hristos e si n cele din urm,
3

sfntul Simeon scoate concluzia c n fond si cele din urm snt cele dinti si invers.
Pe toti credinciosii, noi credinciosii trebuie s-i vedem ca pe unul si n fiecare din ei
trebuie s vedem pe Hristos Sobornicitatea Bisericii si are temeiul n faptul c n
fiecare credincios este Acelasi Hristos, deci n fiecare credincios snt toti
credinciosii.
Faptul c lumina dumnezeiasc trece prin ngeri la sfinti, nu-i las pe sfinti mai
prejos de ngeri. Cci lumina dumnezeiasc trecnd dela ngeri la sfinti nu se
mputineaz, ci li se mprtseste acestora ntreag. Trecerea aceasta nu face dect s
nfptuiasc legtura ntre ngeri si sfinti. Trecerea luminii de la ngeri la sfinti e ca
trecerea pildei si puterii de sfintenie de la sfintii dinainte la cei de dup ei. Aceasta e
o traditie vie, care asigur unitatea ntre generatii. Acelasi Hristos e n cei dinti si n
cei din urm, fcndu-i pe cei dinti ca pe cei din urm si pe cei din urm ca pe cei
dinti. Sfntul Simeon d revrsrii luminii de la ngeri la sfinti si de la sfintii
dinainte la cei de dup ei un sens de traditie. Patimile sunt cele care rup lantul
traditiei vii a sfintilor, care constituie un fel de coloan vertebral aTraditiei vii a
Bisericii. Cine rupe legtura cu sfintui cu care e n legtur nemijlocit rupe prin
aceasta legtura cu toti sfintii de mai nainte. Prin el se va introduce o ntrerupere n
lantul traditiei, cu grele urmri pentru Hristos.Pentru mentinerea traditiei se cere
smerenie si iubire fat de naintasi, precum ruperea traditiei e pricinuit de mndrie si
de lipsa de iubire.
Viata duhovniceasc e mpletit din contraste, ca si viata n pcat. Plcerea
pcatului e nsotit de chinul prerii de ru. Intristarea pentru pcat care merge pn
la plns, naste bucuria, cci ea pune nceputul vietii celei noi.
nceptorii trebuie s pun deosebit rvn n dezlipirea luntric de grijile
lumesti. Dup ce au progresat, au dobndit aceast dezlipire, chiar dac snt ntre
lucruri. mplineste trebuinta trupului atta numai ct ajunge pentru a tri. Aceasta e
metoda de a satisface cerintele strict necesare ale vietii, fr a aluneca spre pcat.
Asa a fcut Hristos. Acela va lepda toat voia sa si se va face rob tuturor,
nedeosebind ntre cele poruncite Acela va evita ns svrsirea pcatului, chiar dac i
se porunceste. El nu se va lsa convins de argumentele celor ce voiesc s-i usureze
frica de chinurile vesnice si durerea pentru ele. Dac filozoful german Heidegger
socoteste c existenta fiintei omenesti e frmntat permanent de grij, n
spiritualitatea crestin existenta este stpnit de frica de chinurile vesnice.
Cci durerea aceasta naste toat bucuria si lantul acesta rupe toate lanturile
pcatelor si ale poftelor si clul acesta nu pricinuieste moarte, ci viat vesnic Se
accentueaz aci un mare paradox : durerea naste bucurie ; clul fricii duce la viat.
Pentru c acestea sensibilizeaz si ntresc spiritul, nu-l las n somnolent si n lipsa
de trie. n aceasta st faptul c prin cruce se ajunge la viat. Izvorul lacrimilor se
face izvor de lumin. Se vede prin lacrimile acestora lumina din ei. Cel ce nu poate
plnge pentru pcat rmne ncruntat si ntunecat. Omul pleaca de la sine, absorbit de
lumina si de focul Duhului Sfnt. Acesta face trupul transparent si fierbinte pentru c
si sufletul e fierbinte. El e focul entuziasmului curat.
4

Din rcoarea lacrimilor se aprinde focul unui si mai mare dor de Dumnezeu. Si
invers. Aceasta e o stare de deplin transparent spiritual prin Duhul Sfnt si prin
ntrirea la culme a spiritului omenesc.
Cei mndri socotesc mndri pe oamenii duhovnicesti, pentru c acestia nu
primesc s se coboare la glume si la fapte usuratice. Lipsa unei singure virtuti tine
inima ptat si o singur pat se simte n toate virtutile, tulburndu-le. Singur
Dumnezeu este cu adevrat curat n chip desvrsit si poate curati inima omului cu
focul iubirii aprins de El n inim.
Mintea, mereu n miscare, e mai greu de stpnit dect mdularele trupului. Cci
e ntinat de gndul ru, ca o oglind de noroi. Desigur, nu e vorba numai de un gnd
teoretic la ru, ci de un oarecare gnd ispititor. Dar acest gnd, dat fiind puterea lui
de influent, numai prin prezenta lui Dumnezeu n om poate s nu mai durezen om.
"Lumina" de care vorbeste att de mult sfntul Simeon const n curtia inimii si a
privirii. Curtia aceasta o are omul numai cu ajutorul lui Dumnezeu, sau numai
venindu-i de la El. Ea e acolo unde nu se intercaleaz nici un alt gnd ntre om si
Dumnezeu. Inima curat e acolo unde s-au dezrdcinat chiar gndurile rele din
suflet.
Mintea fr simturi nu-si arat nicidecum lucrrile sale si nici simturile pe ale
lor fr minte Prin aceast afirmare sfntul Simeon risipeste orice rstlmcire a
gndirii sale, c ar admite o desprtire a mintii de simturi n lucrarea ei. Spiritul
transfigureaz lucrarea simturilor, nu se dispenseaz de ea.Dar nici lucrarea
simturilor nu poate fi cugetat fr spirit. Omul e unitate de suflet si trup n actele, n
gndurile si n sentimentele sale. Dar sfntul Simeon spune si mai mult: omul care nu
mai are nici un gnd ru n sine si nalt si simturile la "cer", adic vede si prin ele
lumina dumnezeiasc, sau taine spirituale mai presus de lucrurile pmntesti.Cci
aceste taine se vd totusi prin lume sau prin trup devenite transparente. Aceasta
pentru c simturile lui au devenit apte pentru aceste taine i snt coplesite de minte si
prin mintea lui de lucrarea Duhului Sfnt. Mintea si simturile au devenit n acest caz
o unitate cunosctoare pe un plan mai nalt. Omul cunoaste ca o fiint total
realittile superioare.
Inima curat face transparent pe om sie nsusi. Pn ce inima e ptat, omul nu
se poate cunoaste pe sine nsusi pentru c nu-si este transparent nici siesi, cum nu
este nici altora. Se interpune ntre el si sinea sa indefinit preocuparea de altceva
inferior si mrginit. Inima curat e profunzimea abisal a omului, redescoperit. Cci
nu se mai interpune nici un gnd despre vreun obiect limitat ntre el si aceast
profunzime. Omul se cunoaste acum ca ceea ce este el propriu-zis n indefinitul lui,
care, ntruct e deosebit ntr-o anumit privint de indefinitul altor oameni, e totusi
definit ntr-un anumit fel. Dar profunzimea abisal credinciosul nu si-o poate
descoperi dect cnd ea se deschide n profunzimea infinit a lui Dumnezeu n care
subzist. Sufletul, detasat de diferite gnduri limitate conforme obiectelor lor, se vede
pe sine deosebit de gndurile trectoare, deci nemuritor. Aceasta e una cu trezirea la
adevrata constiint de sine. Dar aceasta se iveste mpreun cu constiinta de
5

Dumnezeu. El se trezeste la constiinta nemuririi sale, ntruct si cunoaste persistenta

sa fat de gindurile trectoare. Acest suflet se bucur de nvierea sa nainte de
nvierea trupului, prin lucrare, prin putere, prin experient si prin adevr. Vznd pe
Dumnezeu, nceteaz lucrarea lui cugettoare trectoare, rmnnd cu lucrarea lui
netrectoare, cci Dumnezeu e mai presus de cugetarea care face efortul de a defini
si pune n legtur obiectele variate si definite si prin aceasta recurge la niste
categorii mai prejos de cugetarea mintii ndreptat neschimbat spre Dumnezeu cel
Infinit si spre sinea sa indefinit.
Lumea e moart pentru sfinti si cei din ea la fel pentru ei. Astfel nu se
nfptuieste nici o prtsie a acestora cu aceia, sau a acelora cu acestia. Aceasta nu
nseamn c nu pot conlucra unii cu altii n lucrurile necesare vietii pmntesti. Mai
mult chiar, de aci se vede c pentru sfntul Simeon neprtsa celor curati cu lumea
nseamn numai neprimirea cuvintelor, gndurilor si faptelor rele din ea. Dar ei
tocmai prin aceasta pot lucra la curtirea si la ridicarea celor din lume. Deci poate
exista, n vederea acestui scop, o legtur a lor cu ceilalti oameni. Ba sfntul Simeon
o cere aceasta n alte locuri cu toat puterea.Asa cum sfntul Simeon identific
curtia cu lumina, tot asa identific necurtia poftelor si a patimilor, cu ntunericul.
Cea dintii d putinta vederii lui Dumnezeu, cea din urm nu.
Pocinta nu are hotar. Cci mereu putem nainta n cele bune, prndu-ne ru de
nedesvrsirea dinainte.
Harul Preasfntului Duh s-a dat sufletelor logodite cu Hristos, ca o arvun. Si
precum fr arvun, femeia nu are asigurare c se va nfptui vreodat unirea ei cu
brbatul, asa nici sufletul nu primeste ncredintare sigur c va fi mpreun cu
Stpnul si cu Dumnezeul su n veci, sau se va uni cu El tainic si de negrit si se va
bucura de frumusetea neapropiat a Lui, dac nu primeste arvuna harului Lui si nu-L
dobndeste n sine ntru cunostint. "Intru cunostint", nseamn n chip constient,
simtit. Frumusetea lui Hristos este pe de o parte neapropiat,cci nu poate fi
cuprins, pe de alta e simtit. E cunostint si nestiint.Chiar subiectul semenului, pe
de o parte l sesizm, pe de alta ne rmnetranscendent si de nedefinit. Poruncile
mplinite se nscriu n fiinta noastr, virtutile si pun pecetea pe ea. Arvuna Duhului
vine ca o prim lumin de sus n fiinta noastr, producnd o prim transparent a ei
pentru Dumnezeu si o prim unire a ei cu El. Duhul este inelul lui Hristos, legtura
nceptoare cu Hristos. Odat arvuna primit, nu trebuie stat pe loc, ci trebuie
naintat, adic trebuie cultivat. Altfel are loc o adevrat cdere din dragostea fat
de mire. Tot asa se ntmpl si cu noi. Dac-si ntoarce careva dragostea datorat
mirelui Hristos, spre pofta vreunui alt lucru, pe fat sau n ascuns, si inima lui e
tinut de acel lucru, se face urt mirelui si nevrednic de unirea cu El, rupndu-se
comuniunea luntric dintre suflet si Hristos. Cci a zis : -"i iubesc pe cei ce M
iubesc* (Prov. VIII, 17) aceasta nu nseamn c Dumnezeu iubeste pe cel ce
premerge cu iubirea lui, ci pe cel ce rspunde iubirii Sale. Cci nu poate intra n
inima celui ce nu si-o deschide iubirii Sale.
6

Credinta, harul, strile duhovnicesti nu snt ca niste obiecte fixe si tangibile. Ele
dau ntr-un anumit moment convingerea prezentei lor, n altul parc nu mai snt.
Principal e ca din momentul din urm s nu tragi concluzia c nu va reveni
momentul dinti si s-ti faci din aceasta o concluzie definitiv de gndire si
comportare. Harul nu se mentine unde nu se lucreaz poruncile lui Hristos. Harul e
putere activ, e iradiere, nu e ceva static.
Materialul e nesfrsit, n sensul, c sufletul niciodat nu sfrseste a se desvrsi,
dar si n sensul c el mereu trebuie s fie n lucrare. Altfel se prbuseste n moarte, n
inertie, la orice nivel ar fi ajuns. Si atunci nu mai are acoperis potrivit cu el, care
const propriu-zis din infinitatea deschis a lui Dumnezeu.
Cel ce se mprtseste de Duhul dumnezeiesc se izbveste de poftele si de
plcerile ptimase, dar de trebuintele trupesti ale firii nu se desparte. Important e ca
afectele s fie tinute n fru, s nu se lunece la pcat prin ele. Dulceata spiritual a
vietii n Duhul Sfnt l face pe unul ca acesta s nu simt trebuinta plcerilor legate
de satisfacerea poftelor.
Asa cum visele cu continuturi pmntesti au legtur cu cele trite de fapt, asa
au si cele referitoare la realittile dumnezeiesti o legtur adevrat cu ele, ntrucit
au fost trite n stare de trezvie. Mintea celor n care s-a slsluit Duhul a devenit
simpl, pentru c n ea totul e armonios si concentrat n Duhul; n ea nu snt ndoieli,
sfsieri, contraziceri, schimbri de metode si tinte fr siguranta c snt mai bune ca
cele dinainte si c vor duce n mod nendoielnic la succes cum n-au dus cele
dinainte.
Tinta tuturor celor ce se nevoiesc dup Dumnezeu este s plac lui Hristos,
Dumnezeului nostru, si s primeasc mpcarea cu Tatl prin mprtsirea de Duhul
si s dobndeasc mntuirea prin aceasta. Cci n aceasta st mntuirea fiecrui suflet
si a fiecrui om. Nemplinindu-se aceasta, desart e osteneala si lucrarea noastr si
fr rost e toat calea care nu duce la aceasta pe cel ce alearg pe ea. nvttura
aceasta despre mntuire este cu totul deosebit de nvttura apusean a unei
justificri pur juridice a omului prin echivalentul mortii lui Hristos.
Pe ct snt de vrednici de laud si de fericiti cei ce petrec n lume, dar si
curtesc simtirile si ini mile de toat pofta cea rea, pe atta snt de vrednici de ocar
si de osnd cei ce petrec n munti si n pesteri, dar si doresc laudele si fericirile de
la oameni Sfintul Simeon admite si putinta unei vieti curate n lume. Nu deprtarea
extern de lume, ci detasarea luntric de ceea ce e ru In ea, este lucrul hotrtor.
Dumnezeu ne acord o demnitate,cerndu-ne s dm si noi niste osteneli pentru
bunttile ce ni le va drui.Cci voieste s ni se fac prin aceasta dator, voieste s ne
dea un oarecare drept la aceste buntti. Nu voieste s ne ncarce cu ele ca pe niste
obiecte pasive, ci s crestem la capacitatea de a fi purttorii lor n mod activ, sau de a
ni le asimila ca subiecte.
Si n loc de voia sa, s aseze n sine pe cea a lui Dumnezeu ; pe aceasta s o
sdeasc si s o altoiasc n inima sa el nu trebuie s rmn nelucrtor ca lucrurile
nesimtitoare, ci s-si uneasc voia sa cu voia lui Dumnezeu, care aduce un adaos de
7

mare putere voii sale. Asa cum altoiul face un singur pom cu tulpina n care s-a
altoit, asa si harul cu firea n care s-a sdit, sau voia lui Dumnezeu cu voia omului n
care s-a imprimat, fac un singur ntreg. Cci omul si omoar voia sa prin voia
proprie si prin aceasta si-o mplineste si ntreste n acelasi timp.
Dac ai primit iertarea pcatelor tale, fie prin mrturisire, fie prin mbrcarea
schimei sfinte si ngeresti, ct dragoste, multumire si smerenie nu trebuie s-ti
pricinuiasc aceasta ? Dumnezeu te-a fcut prieten, adic te-a ridicat la un dialog
intim cu El si-ti druieste tot ce are si El prin aceasta.
Orict de mari ar fi lucrurile si lumea, ele snt numai obiecte ale omului, druite
lui de Dumnezeu, ca semn al iubirii Lui. Ba Dumnezeu i d omului daruri si mai
mari dect lumea: se d pe Sine nsusi ca cel mai bun prieten. Aceasta e slava cu care
cinsteste Dumnezeu pe om. Fiul a slvit pe Tatl ca om ntr-un chip exemplar pentru
noi.De aceea s-a fcut om. L-a slvit renuntnd la Sine si predndu-se Tatlui
desvrsit prin ptimiri si prin moarte. Dac noi slvim pe Tatl, cum L-a slvit Fiul
ca om, si Tatl ne slveste pe noi cum l slveste pe Hristos ca pe Fiul Su cel
vesnic, fcut om.
Sufletul care nu s-a izbvit cu desvrsire si cu bun simtire de alipirea si de
mptimirea de cele vzute nu poate purta fr ntristare pricinile de ntristare si
uneltirile venite lui de la draci si de la oameni. Acesta e lucrul esential: s porti fr
ntristare cele ce ti se pricinuiesc cu scopul ca s te ntristeze si s te fac prin
aceasta s pctuiesti, dovedind c esti legat de lumea aceasta si nu ai ncredere
desvrsit n Dumnezeu. In rbdare si mngiere e o lumin,e vederea celor mai
presus de viata aceasta. Numai aceasta d putere de rbdare si aduce mngiere.
Tot cel ce se socoteste nvtat n stiinta nu se va nvrednici vreodat s
priveasc si s cunoasc tainele lui Dumnezeu, pn ce nu va voi mai nti s se
smereasc si s se fac nebun (1 Cor. I, 20), lepdnd, odat cu prerea de sine, si
cunostinta pe care a adunat-o. Propriu-zis aceast nvtur nu se poate pierde si nu
trebuie pierdut, ci cel ce o are trebuie s se socoteasc ca si cnd n-ar avea-o. S nu
se mndreasc cu ea. Si cluzit si luminat de Duhul dumnezeiesc, vede si nvat
cele ce nici unul dintre ceilalti oameni nu le-a vzut si nu le poate vedea si afla
vreodat. Atunci ajunge s fie nvtat de Dumnezeu. In Dumnezeu snt si cele
nvtate de el ntr-o armonie cu toate cele nestiute. Cci El e mai presus de toate. Iar
n lumina Lui se nteleg mai bine si cele necunoscute nc. Ei nu trebuie s se tin cu
totul n afar de legtura cu ceilalti oameni. Iar acestora nu li se cere s uite stiinta
lor, ci s cunoasc pe Dumnezeu si s ncadreze stiinta lor partial n lumina total a
lui Dumnezeu, n care snt toate. Iubirea lor va fi continuu lucrtoare si pentru acesti
oameni, deci pentru toti.
Iar dac nu pot s li se fac acelora pricinuitori ai vreunui astfel de folos,
plngnd nvrtosarea inimii lor, se ntorc la chiliile proprii, rugndu-se zi si noapte
pentru ei, aceasta fiind singura ntristare a celor ce se afl n fericirea fr lipsuri a
petrecerii dumnezeiesti. Nici acolo ei nu uit de fratii lor care-si primejduiesc viata
vesnic.
8

Snt si acum oameni neptimitori, sfinti si plini de lumina dumnezeiasc, ce

petrec n mijlocul nostru si si-au omort asa de mult mdularele lor de pe pmnt
(Colos. III, 5), dinspre toat necurtia si pofta ptimas, nct nu numai c nu cuget
sau nu pornesc s fac de la ei vreun ru, dar nici ndemnati de altii nu rabd vreo
schimbare a strii de neptimire pe care au dobndit-o acestia snt oameni cu
neputint de influentat n ru.
Fiul lui Dumnezeu, fiind n acelasi timp Fiul Omului, unindu-se cu noi, ne face
si pe noi fii ai lui Dumnezeu dup har. Slsluindu-se prin aceasta n luntrul nostru
cu Duhul Su Preasfnt, pe Care L-a primit si ca om, aduce n noi mprtia cerurilor,
care e acolo unde e Duhul Sfnt.
Mntuirea const n unirea cu Dumnezeu n Hristos, nu n vreo justificare
juridic. Botezul ne druieste sau ne pune n lucrare din nou libertatea, pentru c
Hristos cu libertatea Lui fat de pcat se slsluieste n noi.
Sfntul Simeon nu admite nici o alterare a firii omenesti prin pcat. Se cere o
struint continu n a face binele. Cci numai asa ne zidim casa duhovniceasc. Cu
o singur piatr nu facem casa, dar cu o singur piatr, dac lipseste, o putem strica,
dac nu o punem ndat la loc. In planul duhovnicesc acest lucru l facem prin
pocint. Iubirea nu se ntretine prin fapte discontinui, ci prin fapte continui. Hristos
e n toti fr exceptie. Deci pe toti trebuie s-i iubim si pretuim ca s devin sinea
noastr un ntreg n iubire. Dispretuirea unuia e o ran n sufletul nostru si o singur
ran duce la moarte.
Iubirea se cere artat n mod continuu nu numai fat de unul, ci fat de toti.
Cci n toti este Hristos. A excepta pe unul de la iubire, nseamn pe de o parte a
iubi, pe de alt parte a nu iubi pe Acelasi Hristos ; nseamn a-L iubi pe El mbrcat
ntr-un fel si a nu-L iubi, artndu-se ndat dup aceea mbrcat alt fel. Neiubirea
fat de una din nftisrile Sale zdrniceste iubirea fat de alt nftisare a Sa. O
iubire practicat continuu fat de toti, ca fat de Acelasi Hristos, e o iubire care-i
pretuieste n acelasi timp pe toti ca pe Acelasi Hristos. A vedea n toti pe Hristos, e
cea mai mare fort pentru solidaritatea uman. Trebuie s socotim pe fiecare ca pe
Hristos Dumnezeu, pentru c Fiul lui Dumnezeu, fcndu-se ipostas al firii noastre,
s-a fcut ipostasul fundamental al tuturor oamenilor. Prin fata fiecruia licreste fata
Aceluiasi Hristos; prin apelul adresat nou de fiecare ne adreseaz apelul su Acelasi
Hristos. Jertfa adevrat e cea n care cineva se druieste total. Trebuie trit aceeasi
predare total n druirea tuturor bunurilor proprii, pe care a trit-o Hristos n
vrsarea sngelui Su, n druirea total avietii Sale. In Hristos toti putem muri
duhovniceste nou nsine, jertfindu-ne total altora. Cel ce d tot ce are dintr-odat a
mplinit printr-o singur fapt cerinta iubirii si a jertfei totale si a nfptuit n sine
starea ei, pe care altii nu o nfptuiesc niciodat prin faptele lor de milostenie
mrunt.
Cel ce-L are pe Hristos mpreun-gritor se afl cu El nsusi ntr-un dialog
direct. Ca atare, a depsit cuvintele Scripturii, aflndu-se n relatie nemijlocit cu
Subiectul si cu Izvorul lor infinit mai bogat dect toate cuvintele pe care le rosteste,
9

sau care au fost scrise prin inspiratia de la El. Acesta va fi el nsusi altora o carte
insuflat de Dumnezeu, purtnd scrise n el, de degetul lui Dumnezeu, taine noi si
vechi (Matei XIII, 52), ca unul ce a mplinit toate si s-a odihnit n Dumnezeu de
toate lucrurile sale, ajuns la desvrsirea originar. E desvrsirea pe care o are n
gndirea lui Dumnezeu, care st la originea lui.

Bibliografie:
Bju, Pr. Dr. Constantin I., Patrologie, Tipografia Universitii din
Craiova, Craiova 2002.
Filocalia, vol.6, Editura Institutului Biblic i de Misiune Ortodox,
Bucureti 1977.

10