PAROHIA ”SFÂNTUL IERARH NICOLAE”

VERBICIOARA

APOCALIPSA SI ESHATOLOGIE

Pe drept cuvant mentiona parintele Seraphim Rose ca: “… multi dintre cei din ziua de astazi
vorbesc usuratic despre caracterul apocaliptic al timpurilor noastre”.
Ba mai mult decat atat, se intalneste expresia eronata: “am ajuns vremuri apocaliptice”, de
parca acestea nu ar fi existat pana acum. Este o mare greseala a intelege Apocalipsa prin prisma
a tot ce inseamna disperare, a o reduce numai in aureola palida, sau a o considera ghilotina
omului si a intregii creatii.
Termenii "apocalipsa" si "eshatologie" se completeaza reciproc, dar nu se confunda. Datorita
partasiei noastre la viata divina "cele de pe urma din Biserica nu sunt deosebite de cele dintai".
"Traind in Biserica- spune acelasi teolog- ajungem la starea lui Adam in Rai inainte de cadere, si o
inaltam inca mai sus, caci ajunem la partasie si unire cu Hristos". Termnul "apocalipsa" inseamna
"descoperire", "revelatie". Ne vom ocupa, in speta, de ‘Apocalipsa’, ultima cate a Sfintei Scripturi.
Desi "Apocalipsa" este ultima carte a Sfintei Scripturi, ea nu inseamna invatatura exclusiv
eshatalogica. Se situeaza, intr-adevar, la polul opus cartii Facerea, insa "impreuna cu aceasta
formeaza o axa: caderea - salvarea".
Sf Ioan Teologul primeste porunca sa scrie despre cele ce vede si aude (Apoc. 1, 11 si 19),
dar primeste si porunca sa nu scrie despre unele lucruri auzite (Apoc. 10, 4). Ce altceva poate sa
insemne porunca de a scrie despre cele ce a "a vazut si cele ce au sa fie dupa acestea" (Apoc. 1,
19), decat faptul ca Apocalipsa cuprinde "o descoperire simbolica a luptei Bisericii pentru
continuarea operei de mantuire a lumii, menita sa se desfasoare crescand pana la sfarsitul
veacurilor" si faptul ca "Apocalipsa descrie, in mod profetic, drumurile Bisericii si a creatiei in timp,
renasterea omului, recrearea lumii create si vizibile si contine intregul mister al iconomiei divine".
Apocalipsa cuprinde insa si "o viziune de ansamblu asupre istoriei omenirii".
La vremea scrierii Apocalipsei, partea certa istorica o constituia introducerea (cap. 1) precum
si scrierile catre cele sapte Biserici asiatice (cap. 2-3). Multe elemente profetice din vremea aceea
au imbracat deja si vesmant istoric (vezi de pilda explicatia cap. 6).
Fiecare treapta istorica a Bisericii lui Hristos se regaseste in apocalipsa.
Cand a trait Biserica altcumva decat se afla scris in Apocalipsa?
Cand au fost pentru Biserica acele vremuri neapocaliptice? Niciodata!
Din perspectiva umana, drumul Bisericii a fost si ramane un drum spinos, o cale "ingusta" (Mt.
7, 14) si plina de necazuri cu momente scurte de pace relativa, dar cu un nesfarsit "razboi
nevazut". Luam ca exemplu doar doua segmente istorice.
Calul "rosu ca focul" (Apoc. 6,4), de la pecetea a doua, insesamna, dupa Sf. Andrei al
Cezareii, perioada
"varsarii de sange". Cati dintre crestinii primelor veacuri, gustand din paharul amar al urgiilor lui
Nero, primul dintre persecutorii Bisericii si izbindu-se de acel crud edict : "non licit esse vos" ("nu
este permis sa existati") n-au vazut in acest persecutor un antihrist ? si era doar anul 64 al erei
crestine !

Domnul fie cu voi.