Universitatea Lucian Blaga Sibiu

Facultatea de tiine
Secia: Educaie fizic i sportiv

Referat la disciplina evaluare si verificare in

antrenamentul sportiv

Masterand Doarvoas Claudiu

MIJLOACELE ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Pentru atingerea obiectivelor antrenamentului sportiv si rezolvarea lor cu un randament si o
eficacitate sporita se utilizeaza un numar mare de mijloace, din ce in ce mai specializate, dar
in acelasi timp selectate dintr-o baza diversa de disponibilitati.
Randamentul mare al sportivilor este obtinut prin cresterea capacitatii lor de performanta.
Aceasta crestere este realizata in principal prin antrenamentul organizat si programat stiintific.
Harre D. (1973, 58) a formulat in acest context sintagma stare de antrenament, care cuprinde
in viziunea lui urmatoarele componente:

calitatile fizice (motrice) si intelectuale;

deprinderile tehnico-tactice;

calitatile psihice.

Starea de antrenament prezinta un grad inalt de corelatie cu stadiul de pregatire al sportivului:

mai scazuta in perioada pregatitoare si optima sau eficace in perioada de concurs. Concursul
este cantitatea maxima de informatie pe care o poate furniza sportivul asupra capacitatii reale
de performanta (Dragnea A., 1996). Pe langa concurs, antrenorul este obligat, ca in mod
periodic si cu o frecventa ridicata, sa evalueze prin teste, controale medicale capacitatea
prezumtiva de performanta a sportivului.
Efortul din antrenamente si din concursuri duce la acumularea oboselii. Capacitatea de
performanta poate fi imbunatatita prin eliminarea oboselii si favorizarea de gasire a noi
resurse energetice interne prin actiunea de refacere dupa efort care este o actiune dirijata.
Dispozitia optima pentru randamentul sportiv, pentru manifestarea capacitatii de performanta
in momentul si in locul potrivit se numeste forma sportiva (R. Manno, 1996). Forma sportiva
nu este un fenomen bazat pe sansa ci este controlabila (inductibila) prin procesul de
antrenament. Desigur ca ritmurile biologice sau cauzele sezoniere pot provoca o serie de
modificari, discutabile de altfel, in contextul desfasurarii competitiei.
MIJLOACELE DE ANTRENAMENT SAU DE LECTIE
Mijloacele de antrenament sunt construite din ansamblul exercitiilor fizice desfasurate in
diferite ramuri sportive. Pentru dezvoltarea calitatilor/aptitudinilor motrice conditionale, se
creeaza o infrastructura energetica si neuromusculara permitand sustinerea unor eforturi
specifice, cu volume si intensitati diferite ale incarcaturii.
Conditionarea fizica' presupune utilizarea unui numar aproape infinit de exercitii.
Formele de manifestare a aptitudinilor motrice conditionale sunt si ele extrem de variate in
functie de sportul practicat.
In sfera aptitudinilor motrice coordinative (aptitudini care permit dirijarea si prelucrarea
informatiilor provenind de la analizatorii implicati in miscare: tactil, kinestezic, vestibular,
optic, acustic si la elaborarea abilitatilor motrice), adica in sfera coordonarii, este necesara

ameliorarea capacitatii analizatorilor de a recunoaste cat mai rapid cu putinta tensiunile

musculare optime pentru o mai buna reglare a gradelor de libertate a miscarii, pentru
mentinerea echilibrului, orientarea in spatiu si dezvoltarea la maximum a abilitatilor motrice
(priceperea de a rezolva prin aptitudini, sarcinile motrice specifice situatiilor din ramurile de
sport). Acestea vor permite ulterior exprimarea elementelor motrice in tehnica specifica si in
evolutia sa.
Exercitiile de antrenament pot fi impartite in trei categorii:
Exercitii generale - aceste exercitii nu au o asemanare directa cu prestatia sportiva (crosul
pentru un canotor sau pentru un ciclist, boxer etc.). Exercitiile generale se aleg cu grija, pentru
evitarea transferurilor negative asupra performantei. Exercitiile generale au un rol activ in
pregatirea fizica generala, in compensatie si in recuperare. Ele trebuie sa fie selective in
angajarea musculara, deoarece se bazeaza pe deprinderi automatizate, relativ simple.
Exercitiile specifice - acest tip de exercitii se situeaza la jumatatea drumului intre exercitiile
generale si cele tipic competitionale (R. Manno, 1966, 53). Toate au o asemanare partiala cu
exercitiul competitional, permitand insa in acelasi timp potentializarea unui anumit aspect al
acestuia.
In aceasta categorie deosebim doua grupe de exercitii:
a) Exercitiile de initiere care vizeaza invatarea tehnicilor in stadiul initial, intr-un mod
pregatitor, in conditii simplificate, partiale sau facilitate;
b) Exercitii de dezvoltare sau de potentare, care sunt exercitii efectuate pe un fond de
stabilitate tehnica si dezvolta aptitudinile conditionale. Aceasta categorie de exercitii
utilizeaza fragmente simplificate din tehnica sportiva in care durata si efortul de rezistenta pot
fi modificate. In aceste conditii poate fi aplicata standardizarea si obiectivizarea mijloacelor
de antrenament (pe principiul unei variabile iar restul variabilelor raman neschimbate o
perioada bine definita, pana la atingerea obiectivelor partiale de pregatire).
Exercitii competitionale - exercitiile de acest tip reproduc efectiv sau simulat conditiile
probei oficiale, avand la baza stimulentul determinant care constituie componenta agonistica.
Ele nu trebuie sa se confunde cu mijloacele competitionale.
Continutul acestor exercitii este sintetic, de apropiere spre mijloacele competitionale si
contribuie la instalarea formei sportive. Forma sportiva, cu caracterul ei ciclic, in care
dobandirea, mentinerea si pierderea ei se efectueaza dirijat, are o durata limitata. Sportivul
experimentat are nevoie de exercitii generale din ce in ce mai putine si de exercitii specifice si
competitionale din ce in ce mai multe in perioada de mentinere a formei sportive.

MIJLOACELE COMPETITIONALE
Aceste mijloace au un caracter integrativ, de cuprindere a tuturor componentelor
antrenamentului, raportate la competitie. Mijloacele competitionale au un inalt grad de

specificitate, de particularizare in functie de ramura de sport antrenata. Ele se regasesc in

proiectarea didactica a activitatii de la nivelul de mezocliclu pana la planul de lectie de
antrenament.
In procesul de dirijare a antrenamentului sportiv se sintetizeaza toate demersurile de
programare (termen scurt, mediu, lung) a antrenamentului, in efectuarea lui concreta, in
rezultatele concrete din competitie si in evaluarea (prognozarea) efectelor antrenamentului. In
acest context, mijloacele competitionale constituie corolarul mijloacelor pentru obtinerea si
ameliorarea performantei.
Masura esentiala pentru dirijarea antrenamentului (Adams, citat de Weineck, 1997, 35) este
incarcatura antrenamentului. Dozarea incarcaturii (prin volum, intensitate, durata,
specificitate, complexitate) efectuata in mod oportun si corect, formeaza stimuli adecvati
pentru cresterea performantei sportive.
Mijloacele competitionale, utilizate ca probe de control si teste furnizeaza cele mai fiabile
date cu privire la diagrama performantei sportive. Este cunoscut de catre toti specialistii rolul
concursurilor de verificare, preolimpice, zonale sau turnee, care permit o programare a formei
sportive pentru concursul cel mai important.
Clasificare
- jocul scoala: cu parteneri mai putini valorosi, pentru aplicarea sarcinilor tehnico-tactice
propuse;
- jocul de antrenament: pentru perfectionarea jocului bilateral, pentru omogenizarea echipei,
cu parteneri egali sau mai valorosi. Acest tip de joc se planifica o data pe saptamana (de
regula miercuri, joi) la ora cand are loc jocul oficial;
- jocul de verificare: testul cel mai veridic si mai complex, care se organizeaza intr-o ambianta
cvasi-oficiala, cu arbitri, cu inregistrari video, cu analize de joc;
- jocul competitional: care nu se va confunda cu jocul oficial. Acest joc se desfasoara amical,
in turnee traditionale, inainte de inceperea campionatelor sau a competitiilor oficiale.

MIJLOACE DE REFACERE A CAPACITATII DE EFORT

Refacerea este integrata in regimul si in planificarea curenta a zilei de pregatire, capatand

semnificatia unui proces distinct. Acesta este motivul pentru care refacerea dupa efortul din
antrenamente si competitii este considerata ca un mijloc important al pregatirii sportivului.
Cele trei mari grupe de mijloace ale antrenamentului sportiv nu se aplica independent ci in
mod global si cu o abordare frontala, dupa orientari metodologice si procedee metodice
specifice activitatilor proiectate. In acest context trebuie sa subliniem ca metodele nu exista ca
atare ci se exprima prin procedee si orientari metodologice pe care vom incerca sa la descriem
in continuare.

METODELE ANTRENAMENTULUI SPORTIV.

In domeniul antrenamentului sportiv criteriile de clasificarea metodelor vizeaza aspectele
principale ale procesului instructiv educativ. Din acest punct de vedere metodele din domeniul
nostru sunt:

metode de instruire propriu zisa;

metode de educatie;

metode de verificare si apreciere;

metode de corectare a greselilor de executie;

metode de refacere a capacitatii de efort.

Metodele nu exista ca atare. Ele se exprima prin procedee metodice si orientari metodologice.
Orientarile metodologice moderne sunt:

tratarea diferentiata;

problematizarea;

modelarea;

algoritmizarea;

instruirea programata.

Procedeele metodice, orientarile metodologice in antrenamentul sportiv pot fi clasificate:

metode bazate pe relatia efort-odihna;

metoda analogiei;

metoda modelarii;

metoda participarii-formative.

Metode de antrenament bazate pe relatia efort-odihna

Modificarea relaiilor dintre volumul, intensitatea, durata, densitatea si complexitatea
efortului din antrenament provoaca o reactie de adaptare a organismului, specifica ramurii de
sport practicate.
Caracteristica esentiala a metodelor de antrenament este data de jocul dintre efort si odihna,
adica dintre consumul de energie si oboseala acumulata pe de o parte si odihna necesara
refacerii pe de alta parte.
In diferitele metode ale antrenamentului efortul depus poate fi:
- efort standard acelasi mereu, uniform, in fiecare moment al exercitiului;
- efort variabil prin schimbarea ritmului de executie;
- efort continuu in toate momentele executiei;
- efort cu pauze sau cu intervale in desfasurarea momentelor executiei.
In alternanta cu efortul, odihna este exprimata prin pauzele care intervin intre ultimul efort
efectuat si urmatorul efort programat. In aceste cazuri distingem:
a) odihna cu pauze de scurta durata care favorizeaza refacerea incompleta a organismului.
Efortul urmator se desfasoara pe un fond de odihna incompleta care duce treptat la scaderea
capacitatii de efort. Durata pauzelor scurte are un pronuntat caracter specific si mai ales
individualizat in functie de: gradul de antrenament, perioada de pregatire, sex, varsta, volumul
si intensitatea efortului. Cu cat gradul de adaptabilitate creste, cu atat durata pauzei poate fi
micsorata (variatia stimulilor).
b) Odihna cu pauze medii, care asigura refacerea completa a organismului in sensul ca
asigura revenirea organismului la parametrii dinaintea efectuarii repetarii.
c) Odihna cu pauze lungi, care permit supracompensarea si efectuarea urmatoarelor repetari
pe fondul unei capacitati de efort marite. In aceste cazuri se utilizeaza odihna si refacerea
dirijata pentru obtinerea starii de supracompensare.
In esenta, aceste metode se bazeaza pe repetarea pe parti componente sau in intregime a
exercitiului sau pe combinarea celor doua cai. Aceste repetari se folosesc in functie de
volumul, intensitatea si complexitatea efortului necesar adaptarii in sensul dorit pentru
performanta si de tipurile de pauze si de durata acestora.
Exersarea in conditii standard presupune respectarea anumitor conditii:
a) efectuarea miscarilor componente ale structurii ce se exerseaza, intr-o ordine prestabilita,
mereu aceeasi;
b) precizarea cu exactitate a volumului si intensitatii efortului;
c) stabilirea cu precizie a duratei pauzelor, precum si a caracterului acestuia (pasiv sau activ);

d) crearea unor conditii organizatorice si materiale optime, care sa favorizeze repetarea in

limitele in care a fost conceputa, incluzand si conditiile de evaluare si control.
Practic, aceasta metoda consta din organizarea structurala a mijloacelor de antrenament astfel
incat toate componentele lor sa aiba valori constante, cu exceptia uneia singure care evolueaza
in timp.
Exemplu: Viteza de executie a paselor de pe loc poate fi imbunatatita prin respectarea
urmatoarelor conditii:
-

numarul de executii si formatii de lucru se mentine constanta;

distanta dintre executanti se mentine constanta;

procedeul de pasare ramane acelasi;

durata si natura pauzei intre repetari ramane aceeasi;

durata exercitiilor (a seriilor) ramane constanta.

Singurul parametru variabil este cel al numarului de executii (de pase) efectuate in unitatea de
timp, care va trebui sa creasca, mentinandu-se nealterata corectitudinea executiei. Acest
element variabil va fi exprimat printr-o singura cifra - cea a mediilor de executie efectuate pe
unitatea de timp, pe parcursul seriilor sau pe parcursul ultimelor serii.
Standardizarea mijloacelor are un caracter temporar: odata cu evolutia (sau involutia)
executiei vor fi schimbati parametrii, deoarece apare fenomenul de adaptare la efort si
performantele pot sa stagneze sau sa regreseze.
Dozarea efortului in aceasta metoda este facila in structurile simple (alergare, inot, ciclism)
ciclice, iar in cadrul structurilor motrice aciclice, complexe, este mai dificila (lupte, box, judo,
jocuri sportive).
O alta clasificare are la baza relatia dintre efort si odihna si se bazeaza pe combinatii ale
repetarii in conditii standard:
1. Exersare in conditii standard cu:
-

eforturi in tempo uniform si moderat;

eforturi cu intervale (complete, incomplete, supracompensate).

2. Exersare in conditii de efort variat (alternative) cu:

-

eforturi continue in tempo variat sau uniform;

eforturi cu intervale diferite in functie de sarcina.

Aceste exersari utilizeaza urmatoarele metode:

a) metode combinate:

standard variat;

exersare progresiva;

exersare cu interval in scadere;

b) metode cu structura in circuit:

-

exersare continua;

exersare continua cu intervale;

circuit cu intervale (intensiv sau extensiv).

Prezentarea acestor metode de antrenament face obiectul metodicii dezvoltarii calitatilor

motrice de baza si a abilitatilor care formeaza obiectul pregatirii complexe in antrenamentul
sportiv.
Metoda analogiei in antrenamentul sportiv
Aceasta metoda se bazeaza pe relatia de analogie dintre concurs si antrenament.
Doua sisteme sunt considerate analoge daca indeplinesc urmatoarele conditii:
a) Poseda un ansamblu de receptori ai informatiei din mediul extern, pe care sa o codifice in
limbaj propriu. Exemplu: informatia de natura regulamentara din concurs este receptata diferit
de sportivi: sportivul percepe informatia de la antrenor (explicatie, mijloace intuitive) si apoi
o aplica in functie de scopul propus si de propriile posibilitati.
b) Prezinta un ansamblu de reactii de reglare ca urmare a preluarii informatiei receptionate
din interior sau exterior. Exemplu: judocanii utilizeaza procedee de atac si de aparare aplicand
principiul reactie-contrareactie in contact cu adversarul (utilizarea miscarii adversarului in
vederea initierii unui procedeu de atac).
In orice sistem analog procesul de reglare prezinta trei parametri:
durata procesului (secunde, minute, zile, luni, ani) in functie de obiectivele propuse;
finalitatea procesului (indeplinirea sau neindeplinirea obiectivelor propuse);
eficienta procesului (cum si cat se cheltuieste din resurse?).
c) Sistemul analog este inzestrat cu o veriga de feed-back (informatie de retur). Intr-un sistem
de control (sau unul analog) feed-back-ul este constituit din informatiile asupra starii reale
atinse si permite modificarile adecvate ale interactiunilor succesive in functie de obiectivul
prevazut (R. Manno, 1996)
Metoda analogiei nu trebuie confundata cu metoda modelarii. Metoda modelarii poate sa
opereze cu modele analoge, dar este un proces mai complex pe care il vom trata in continuare.
Analogia este mai usor de aplicat in practica si mai operationala decat modelarea.

Exemplu: Exersarea unei tactici de joc, pentru un anume adversar, in anumite conditii este
analogie; exersarea unor anumite exercitii ca si in concurs (ritm, tempo, conditii de executie)
reprezinta aplicarea concreta a metodei analogiei; un mod analog de comportament se
manifesta cand un sportiv de valoare inferioara incearca sa aiba comportamentul
performantial al sportivului de mare valoare.
J. Weineck (1996, 28) prezinta o schema a organizarii sistematice a exercitiilor in
antrenamentul de lunga durata unde include analogia in treptele structurii motrice si a
structurii incarcaturii in procesul instructiv-educativ .
Treptele pe care le propune Weineck in organizarea acestor exercitii cuprind in mod
obligatoriu exercitii analoge in suita urmatoare:
- exercitii diferite (de baza);
- exercitii analoge (de apropiere);
- exercitii identice (specifice);
- exercitii superioare (complexe de exercitii specifice, competitionale).
Metoda analogiei poate fi aplicata in urmatoarele planuri:
- plan performantial (al rezultatelor obtinute);
- plan functional (modul prestatiei);
- plan structural (componenta materiala si valoarea ei).
Datorita faptului ca se aplica unor structuri procesuale, metoda analogiei este o metoda
dinamica deosebit de pragmatica.

Mijloace de acionare utilizate pentru pregtirea fizic a copiilor nceptori

n jocul de fotbal
A. Noiuni elementare privind coala mersului i a alergrii:
1. mers, opriri din mers (vitez specific);
2. mers pe vrfuri, pe clcie, pe partea intern a labei piciorului, pe partea extern a
labei piciorului (vitez n regim de for);
3. joc de glezne (vitez de repetiie);
4. pas srit (vitez n regim de for);
5. pas sltat (vitez n regim de for);
6. trecere din mers n alergare i invers;
7. alergare cu genunchii sus, alergare cu clciele la ezut (vitez de repetiie);

8. alergare erpuit (vitez specific);

9. din alergare: opriri, porniri, ocoliri, alergare erpuit, pas vioi, trecere din alergare n
mers (vitez specific);
B. coala alergrilor i a sriturilor specifice jocului de fotbal:
10. mers nainte napoi, lateral cu pas adugat, lateral cu pas ncruciat, pe vrfuri i
pe clcie;
11. din mers nainte, rostogoliri nainte n ghemuit, ridicare alergare uoar rostogoliri
nainte alergare;
12. deplasare lateral dreapta stnga (pe toat limea terenului), cu pai ncruciai i
cu pai adugai;
13. deplasare cu spatele (3-5 metri), cdere pe spate, ridicare;
14. deplasare dreapta (3-5 metri), deplasare stnga (3-5
15. alergare, sritur cu desprindere pe un picior sau pe dou picioare;
16. din alergare uoar, la semnal deplasare 3-5 metri cu faa, cu spatele, cu pas
adugat, cu pas ncruciat;
17. srituri ca mingea, la semnal alergare;
18. pe perechi fa n fa: jocul cocoului;
19. pe perechi fa n fa deplasri laterale, nainte, napoi, la semnal: srituri cu desprindere
pe dou picioare; C. Dezvoltarea simului mingii i a plcerii de a se juca cu mingea
(ndemnare specific n jocul cu mingea + vitez n regim de mobilitate - elasticitate);
20. rostogolirea mingii cu talpa, nainte napoi, lateral, cu ambele picioare;
21. rostogolirea mingii cu partea intern a labei piciorului: nainte napoi, lateral, cu
ambele picioare;
22. rostogolirea mingii cu partea extern a labei piciorului: nainte napoi, lateral, cu
ambele picioare;
23. combinaii de rostogoliri ale mingii, la alegere, static;
24. combinaii de rostogoliri ale mingii, la alegere, din uoar deplasare; D. Jocuri de
micare specifice jocului de fotbal (ndemnare specific n jocul cu mingea + vitez
specific);
25. Vntorii la pnd Juctorii mprii n mod egal pe dou echipe (de exemplu: roie
i alb), se aeaz pe dou rnduri, fa n fa, la o distan de 10 - 15 metri i
fiecare juctor primete cte un nume al unui animal slbatic. Aceleai nume vor fi

repartizate i juctorilor de pe rndul opus. La mijlocul distanei dintre ei se aeaz 3-5

mingi pe aceeai linie. Antrenorul strig 2-4 nume de animale i indic o echip (de
exemplu: lup, urs, leu, tigru din echipa roie). Juctorii din echipa anunat care poart
numele animalului strigat, alearg la mingi (1), i le conduc, prin lovirea acestora cu
piciorul, la echipa lor (2).n acest timp corespondenii din echipa advers ncearc s i
prind i s le ia mingile prin intervenie numai cu piciorul. Ei vor pleca spre
adversari numai dup ce acetia au lovit pentru prima dat mingea cu piciorul. Dup
fiecare execuie este indicat s schimbm echipele care conduc mingea. Numrul de
execuii este egal pentru ambele echipe. Ctig echipa care reuete s ajung cu ct
mai multe mingi la echipa proprie. Indicaii metodice: Se mrete distana dintre echipe
n funcie de vrsta i nivelul de pregtire al juctorilor.
26.Raele i vntorii Juctorii mprii n mod egal pe dou echipe (de exemplu: roie
i alb), se aeaz pe dou rnduri, fa n fa, la o distan de 12 - 20 metri i se
vor numi vntori. Juctorii din una din aceste echipe vor avea la picior cte o minge. La
mijlocul distanei dintre cele dou echipe se traseaz o suprafa de 4 metri n care vor
sta 3-6 juctori numii rae. La semnalul antrenorului, vntorii ncearc prin lovirea
mingii cu piciorul s ating una din rae (1). Dac raa nu a fost lovit i mingea
ajunge fr s prseasc spaiul de joc, la un alt vntor acesta oprete mingea cu
piciorul i ncearc, la rndul su, s loveasc o ra (2). Dac mingea transmis de
vntor nu lovete nici o ra i nu poate fi oprit de alt vntor ieind din
spaiul de joc, mingea este socotit afar din joc i nu se mai poate folosi n acel joc.
Dac o ra este lovit, va transmite mingea uor spre un vntor i va prsi
spaiul de joc. Ctig vntorii dac reuesc s elimine toate raele i s mai aib
mingi n joc sau ctig raele dac n momentul n care nu mai sunt mingi n joc
mai sunt rae nelovite. Indicaii metodice: Se mrete distana dintre echipe i se
micoreaz suprafaa n care se deplaseaz raele n funcie de vrsta i nivelul de
pregtire al juctorilor.
27. Mingea prin tunel Dou echipe de cte 4 juctori. Echipele sunt aezate n coloan.
Juctorii din prima echip sunt aezai la cte un pas distan unul de cellalt n
poziia stnd deprtat, cu spatele la cealalt echip. Primul juctor din echipa advers
are mingea la picior. La semnalul antrenorului, juctorul cu mingea o transmite prin
tunelul format de juctorii din prima echip (1), alerg urmrind mingea pe lng
acest tunel (2), opresc mingea ieit din tunel cu talpa (3) i o retransmite prin tunel
(4), ctre coechipierul aflat la captul tunelului dup care alearg pe partea opus la
coada echipei sale (5). Coechipierul primului juctor, oprete mingea cu talpa i reia jocul.
Cnd mingea a ajuns la din nou la primul executant jocul se ncheie sau se poate
relua nc de cteva ori dup care se schimb juctorii din tunel cu cei care au
executat. Indicaii metodice: Pentru juctorii care stpnesc deja pasarea mingii se poate
mri tunelul.
28.Lovete inta Juctorii mprii n mod egal pe dou echipe (de exemplu: roie i
alb), aezai pe dou coloane, n faa unei pori, la 10 metri fa de aceasta. La 7
metri de linia porii se traseaz o line pe care sunt aezate pentru fiecare echip un

numr de mingi egal cu al membrilor din respectiva echip. Pe bara transversal, la

orice distan fa de mijlocul barei, se atrn un tricou care va reprezenta inta. La
semnalul antrenorului, primul juctor alearg spre minge (1), lovete mingea (2)
ncercnd s loveasc inta, alearg dup minge (3), o recupereaz i prin conducerea
mingii cu piciorul (4), juctorul se va deplasa cu mingea n spatele ultimului
coechipier (5), naintnd pentru a doua execuie. Fiecare grup beneficiaz de dou
lovituri pentru fiecare component al ei. Se vor executa obligatoriu o lovitur cu piciorul
stng i o lovitur cu piciorul drept. Ctig echipa care va lovi prima tricoul, sau care
reuete s loveasc cu ct mai multe mingi tricoul int. Indicaii metodice: Se mrete
distana fa de int n funcie de vrsta i nivelul de pregtire al juctorilor.
29.Paseaz dup ocolire Cte 4 juctori formeaz o grup. Fiecare grup are dou
perechi. O pereche (2 juctori) stau aezai la 8 metri distan unul fa de cellalt. La
semnalul antrenorului, ceilali doi juctori schimb mingile (2) n aa fel nct dup
fiecare pas s alerge ocolind (3) coechipierul aezat n spatele lor. naintea fiecrei
pase se execut obligatoriu preluarea mingii cu piciorul (1). Cele dou perechi se
schimb constant la execuie. Ctig perechea care execut prima un numr prestabilit
de pase sau care execut cele mai multe schimburi de mingi n timp de 3 minute. Indicaii
metodice: Se va folosi acest joc atunci cnd vom observa o stare de oboseal fizic a
colectivului de juctori, perechea care st avnd posibilitatea s se odihneasc puin.
30.Paseaz dup ocolire n opt Cte 6 juctori formeaz o grup. Fiecare grup are trei
perechi. Dou perechi (4 juctori) stau aezai cte doi fa n fa la 1 metru distan
unul fa de cellalt. Aceste dou perechi de cte doi stau aezai la o distan de 8
metri una fa de cealalt. La semnalul antrenorului, perechea format din doi juctori
schimb mingile (2) n aa fel nct dup fiecare pas s alerge cu spatele, ocolind n
opt pe cei doi din echipa aezat n spatele su la 1 metru (3). naintea fiecrei pase
se execut obligatoriu preluarea mingii cu piciorul (1). Ctig cei ce termin primii
numrul de schimburi de mingi prestabilit. Urmeaz apoi schimbul de roluri i
schimbul de perechi. Indicaii metodice: Se alearg cu spatele pentru a nva juctorii
s fie permanent cu faa la minge (la joc). E. tafete cu conducerea mingii, specifice
jocului de fotbal (ndemnare specific n jocul cu mingea + vitez specific);
31.tafet cu conducerea mingii Dou echipe de cte 4-6 juctori, aezate n coloan, la
8 metri distan de linia de poart, perpendicular pe bara porii. Primul juctor din fiecare
echip are o minge la picior. La semnalul antrenorului, primul juctor din fiecare echip
conduce mingea cu piciorul pn la un semn (pion, trasaj) aflat la 4 metri de bara porii
(1), la acest semn juctorul oprete mingea cu talpa (2), continu alergarea ctre bara
porii (3) pe care o atinge (4), se ntoarce n alergare la mingea pe care a oprit-o (5),
o conduce cu piciorul la linia de start (6) unde o oprete cu talpa (7) dup care trece
la coada coloanei (8). Urmtorul juctor din coloan reia traseul. Ctig echipa care
reuete s execute corect i n timpul cel mai scurt acest traseu. Indicaii metodice:
Pentru juctorii care stpnesc deja pasarea mingii, dup ntoarcerea de la bar se
poate executa o transmitere a mingii n loc de a doua conducere.

32.tafet cu conducerea mingii printre jaloane Dou - patru echipe de cte 4-6 juctori,
aezate n coloan. Primul juctor din fiecare echip are o minge la picior. La semnalul
antrenorului, primul juctor din fiecare echip conduce mingea cu piciorul, n linie
dreapt, pn la un pion aflat la 5 metri de linia de start (1), juctorul ocolete de
dou ori cu mingea la picior acest pion (2), se ntoarce cu mingea, pe care o conduce
cu piciorul printre patru jaloane aezate la 1 metru distan unul de altul, la linia de
start (3) unde o oprete cu talpa (4) dup care trece la coada coloanei (5). Urmtorul
juctor din coloan reia traseul. Ctig echipa care reuete s execute corect i n
timpul cel mai scurt acest traseu. Indicaii metodice: Pentru juctorii care stpnesc deja
pasarea mingii, se poate executa conducerea mingii printre jaloane, ocolirea pionului i
transmiterea mingii n loc de a doua conducere.
33. tafet cu conducerea mingii i dribling de pe loc i din micare Dou - patru
echipe de cte 4-6 juctori, aezate n coloan. n faa liniei de start, la 1 metru distan
un adversar imaginar (un pion) i la patru metri de acesta un alt adversar imaginar (un
pion). Primul juctor din fiecare echip are o minge la picior. La semnalul antrenorului,
primul juctor din fiecare echip execut un dribling de pe loc (1) n scopul depirii
adversarului (pionul), conduce mingea n linie dreapt (2) pn la al doilea pion,
dribleaz din micare acest adversar (3) i se ntoarce cu mingea, pe care o conduce
cu piciorul la linia de start (4) unde o transmite coechipierului (5) dup care trece la
coada coloanei (6). Urmtorul juctor din coloan reia traseul. Ctig echipa care
reuete s execute corect i n timpul cel mai scurt acest traseu. Indicaii metodice:
Pentru juctorii care stpnesc deja driblingul se pot folosi adversari semiactivi n loc de
pioni.
34. tafet combinat Dou - patru echipe de cte 4 juctori, aezate n coloan. n faa
liniei de start, la 1 metru distan doi adversari semiactivi (juctori) la doi metri
distan unul fa de cellalt, la 4 metri de al doilea, un alt adversar semiactiv (un
juctor) iar la 4 metri de acesta un alt juctor. Primul juctor din fiecare echip are o
minge la picior. La semnalul antrenorului, primul juctor din fiecare echip execut
driblinguri (1, 2) n scopul depirii primilor doi adversari semiactivi (nu au dreptul s
intervin la minge), dup ce trece de acetia, conduce mingea n linie dreapt pn la
urmtorul adversar semiactiv (3), l dribleaz din micare (4), execut o pas dubl (5)
cu juctorul aflat la 4 metri, se ntoarce cu mingea i dribleaz adversarul semiactiv
(6), conduce mingea cu piciorul pn ntlnete din nou pe cei doi adversari semiactivi (7),
i dribleaz pe acetia (8, 9), transmite mingea coechipierului (10) dup care trece la
coada coloanei (11). Urmtorul juctor din coloan reia traseul. Ctig echipa care
reuete s execute corect i n timpul cel mai scurt acest traseu. Dup terminarea tafetei
juctorii schimb rolurile: executanii trec n locul adversarilor semiactivi i al
pasatorului. Indicaii metodice: Pe post de pasator se vor folosi juctorii care au reuit si nsueasc acest procedeu tehnic.
Joc bilateral, liber, consimit cu reguli simplificate, pe teren redus (ndemnare specific
n jocul cu mingea + vitez de reacie + vitez de execuie + vitez de deplasare +

vitez de repetiie + vitez n regim de for + vitez n regim de mobilitate elasticitate):

Pentru jocul bilateral, pe teren redus, am alctuit un model propriu de regulament,
adaptat jocului de fotbal organizat pe teren cu dimensiuni reduse:
a. dimensiunile terenului: Lungime: 25-40 metri; Lime: 15-20 metri; Semicercul mare: 9
metri; Semicercul mic: 6,metri; Lovitura de pedeaps: 7 metri; Poarta: lime: 3 metri,
nlime: 2 metri;
b. timpul de desfurare a jocului: dou reprize a 20 minute fiecare, cu o pauz de 5
minute ntre reprize;
c. dac egalitatea persist, la terminarea jocului, se va acorda o prelungire de dou reprize a
5-10 minute;
d. dac egalitatea persist i dup consumarea prelungirilor, se va trece la executarea
loviturilor de departajare, cte o execuie pentru fiecare juctor din terenul de joc;
e. dac egalitatea persist, se vor executa alternativ lovituri de pedeaps, pn cnd o
echip se va departaja;
f. o echip e format din 6 juctori de cmp i un portar. Pe toat durata jocului o
echip va efectua cte schimbri dorete;
g. nu se aplic regula: afar din joc;
h. suprafaa de teren cuprins n interiorul semicercului de la 9 metri, va fi socotit
suprafa de pedeaps, astfel nct infraciunile comise n aceast suprafa, vor fi
penalizate cu lovitur de pedeaps de la 7 metri;
i. n suprafaa semicercului de 9 metri, portarul are voie s joace mingea cu mna;
Dezvoltarea simului i controlului mingii (ndemnare specific n jocul cu mingea +
vitez de reacie + vitez de execuie + vitez de deplasare + vitez de repetiie +
vitez n regim de mobilitate - elasticitate):
37.simularea conducerii mingii din uoar alergare (10-15 metri);
38.simularea conducerii mingii din alergare rapid (20-30 metri);
39.conducerea mingii cu iretul plin din alergare uoar, cu piciorul ndemnatic (1020 metri), dup care se schimb piciorul. n linie pe un rnd, se poate executa unul la
minge, sau suveic de cte trei juctori;
40.conducerea mingii cu iretul exterior, din alergare uoar, cu piciorul ndemnatic
(10-20 metri), dup care se schimb piciorul. n linie pe un rnd, se poate executa unul
la minge sau suveic de cte trei juctori;

41.conducerea mingii cu partea interioar a labei piciorului, din alergare uoar, cu

piciorul ndemnatic (10-20 metri), dup care se schimb piciorul. n linie pe un rnd, se
poate executa unul la minge sau suveic de cte trei juctori;
42.conducerea mingii, alternativ cu ambele picioare, alternnd procedeele tehnice de
coordonare a mingii;
43.conducerea mingii, cu ambele picioare, alternnd procedeele tehnice de conducere a
mingii;