Revedere

Tu, minunat poezie,

Uitatul meu ostrov de flori,
mi mai deschizi azi poarta mie,
Cnd m ntorc din pribegie,
Strin cu pai rtcitori?
mi tremur durerea-n gene
Cum calc pe vechiul drum btut;
Srmane crnguri i poiene,
V npdir buruiene
De cnd noi nu ne-am mai vzut...
Ca un drume din alt ar
n cale m opresc -ascult:
A vrea-n grdina solitar
Un glas s-mi renvie iar
Din praznicele de demult.
Dar val de neguri m-mpresoar,
Furtuni au bntuit pe-aici,
Nu-s stelele de-odinioar,
Pe urma lor abia mai zboar
Un roi plpnd de licurici...
Printre crri drpnate
Cresc spini, iar flori de-mi mai rsar,
Se-nclin toate-nrourate
Cu lacrimile adunate
n drum de bietul grdinar.

Mare aeternum
Etern mare, ca i-odinioar,
Fr hotar i fr de hodin,
De ntrebri i neastmpr plin,
Azi goana mea la malul tu coboar.

Cu tresltri de ape i lumin

Oglinda ta prelung m nfioar,
i-nchise rni ncep din nou s doar,
Din flcri vechi ce-n mintea mea se-mbin.
Pe rnd, pe rnd, eu simt cum renvie
Cntat parc-n surle i chimvale,
Uitata noastr mare-mprie.
i nu mai tiu ce mi se par mai grele:
Poveele nemrginirii tale,
Sau tainele adncurilor mele...

Poet
Cand l-au inchis dupa zabrele
Si paznicii l-au petrecut
L-au despuiat de toate cele,
De tot sarmanul lui avut...
L-au dus asa-ntre razvratitii
De dupa zidul fara glas,
Dar si-au uitat nenorocitii
Ca gandurile i-au ramas.
Nebanuitul lor tezaur
Nebunii-ntreg i l-au lasat
Si-n giulgiul lor tivit cu aur
El sufletul si-a-mpresurat.
Zadarnic bate din aripa
Si-n goana moartea-i da fiori,
Zadarnic huhurezii tipa
Din turla negrei inchisori.

In mandra vraje se desfata

Ungheru-ngust si nevoias
Si-i o gradina fermecata
Chilia de puscarias...

Iar daca, tainic, cate-o raza

Coboara tremurand pe pat,
Ea-nfiorata lumineaza
In visul unui imparat...

Poetul
Un cavaler cu ochi de vultur, cu inima de fata mare,
Cu brat de fier, cu mana alba, de zbucium si de lupta dornic,
Pe-un piept de stanca solitara si-a-ntemeiat un cuib
statornic,
O singurateca cetate cu turn stralucitor in zare,
Cand raza zorilor dintaie zambeste-n prag de cetatuie,
Pe nazdravanu-i cal salbatic rasare-n noapte cavalerul,
In soare-i fulgera armura si zboru-i intretaie cerul,
Cu aripi mestere in albul nemarginirilor se suie.
In furtunateca-i navala se duce-asa fara hodina,
O lume se rasfrange-n ochii adanci ca noptile de vara.
Din mii de tulnice rasuna a vietii vesnica fanfara,
Cand zburatoru-i prinde taina de sus, din unde de lumina.
Avantul lui n-are popasuri, in drum el suie si coboara,
Si nestemate fara numar culege mana fermecata:
El rupe-o floare, prinde-un zambet, o lacrima-n ascuns

varsata,
El fura-un vis dormit azi-noapte pe capataiul de fecioara...
A strabatut atata cale, cat ochii nu cuprind sa vada,
Si cand amurgu-ncinge bolta in braul lui tivit de aur,
In goana el isi smulge-o salba din sfantul cerului tezaur,
Si vine-acasa calaretul cu bratul incarcat de prada.
Abia mai poate duce greul, se-ndoaie trupul sub povara,
Isi scutura in fata portii vestmantul impletit din zale,
O clipa mai priveste-n urma spre ceata risipita-n vale,
Si-apoi in pripa trece pragul... dar praful a ramas afara!...
Pe-un pat de marmura curata dintr-o camara nestiuta,
El migalind in pacea noptii aseaza scumpa lui podoaba,
Isi frange de zagazuri mintea de veci neadormita roaba
Si taine pururi vorbitoare s-aleg atunci din mana muta...
...Si stie bine urzitorul ca-n vremea trudei lui amare,
Acolo, jos, in umbra neagra, tin sfat atatea duhuri rele,
Sa-i fure marmura maiastra, argintul coborat din stele...
Dar mainile nu-i dau odihna, caci vor altar de inchinare.

Sonet
Acum din nou mi treci pe sub fereastr,
Tu, toamn, tu, frumoas ceritoare,
Pe urma ta cntri tnguitoare
Lin flutur-n ntinderea albastr.
Durerea ta n zare cltoare
Atinge-n drum csua mea sihastr
i-nfrigurate florile din glastr
Suspin-n zvonul frunzei care moare.
Rmn, aa, pierdut n reverie,
i, dus ncet de luntrea amintirii,
Ascult duioasa morii psalmodie.

Ascult i simt cum genele mi-s grele:

Pare c-n vasta ngropare-a firii
Aud i plnsu-ngropciunii mele..