MINISTERUL EDUCAłIEI ŞI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ŞTIINłE

CARMEN SORINA CORBU

TEZĂ DE DOCTORAT

STUDIEREA FENOMENULUI DE ALELOPATIE

LA PLANTE

Conducător ştiinŃific:
Prof. univ. dr. DORINA CACHIłĂ-COSMA

-2007-
 CUPRINS

PREFAłĂ
1. CONSIDERAłII GENERALE
1.1. INTRODUCERE ........................................................................................9
1.2. ISTORICUL CERCETĂRILOR ALELOPATICE ..............................12
1.3. SUBSTANłE INHIBITOARE ÎN INTERACłIUNILE DINTRE
PLANTE .....................................................................................................15
1.3.1. Efectul alelopatic la Parthenium argentatum .................................15
1.3.2. Efectul alelopatic al unor plante din deşert .....................................15
1.3.3. Inhibitori hidrosolubili ....................................................................17
1.3.4. Terpene volatile ...............................................................................17
1.4. SUBSTANłE STIMULATOARE IN INTERACłIUNILE DINTRE
PLANTE .....................................................................................................19
1.5. ACłIUNEA FIZIOLOGICĂ A SUBSTANłELOR
ALELOCHIMICE: IDEI ŞI PERSPECTIVE ........................................19
1.5. 1. Plante modificate genetic (G. M.) ....................................................19
1.5. 2. Legătura genetică .............................................................................20
1.5. 3. OportunităŃi genomice ......................................................................21
1.6. METABOLIłI SECUNDARI CA ALELOCOMPUŞI ÎN APĂRAREA
PLANTELOR ÎMPOTRIVA MICROORGANISMELOR DIN
FILOSFERĂ ..............................................................................................21
1.6.1. Introducere ........................................................................................21
1.6.2. Fitoanticipine şi fitoalexine ...............................................................22
1.6.3. Identitatea chimică a metaboliŃilor secundari cu efect
antimicrobian.......................................................................................23
1.7. STRESUL ŞI ALELOPATIA ................................................................26
1.7.1. Introducere ........................................................................................26
1.7.2. Co-stresul şi GAS ..............................................................................27
1.7.3. CompetiŃia .........................................................................................28
1.7.4. Adaptarea plantelor la stres ...............................................................29
1.8. AUTOTOXICITATEA - ROLUL CAFEINEI ÎN DECLINUL
INTERVENIT ÎN PLANTAłIILE DE CAFEA ŞI DE CEAI ..............30
1.8.1. Introducere ........................................................................................30
1.8.2. PrezenŃa autotoxicităŃii în plantaŃiile de cafea şi de ceai şi cauzele
producerii acesteia ..............................................................................31
1.8.3. Extractului apos din plantele de cafea şi ceai şi efectele acestuia
asupra germinaŃiei seminŃelor şi a creşterii radicelelor plantulelor de
salată ...................................................................................................32
1.8.4. Alcaloizii din ceai şi germinaŃia seminŃelor ......................................33
1.8.5. Izolarea cafeinei din solurile plantaŃiilor de cafea ............................33
1.8.6. Modul de acŃiune al cafeinei asupra celulelor vegetale. GerminaŃia
seminŃelor de cafea în prezenŃa cafeinei ............................................34

2
 1.9. INTERACłIUNI ALELOPATICE IN ECOSISTEME FORESTIERE
DIN REGIUNILE TEMPERATE ...........................................................35
1.10. IMPORTANłA ECOLOGICĂ A INTERACłIUNILOR
BIOCHIMICE STABILITE ÎNTRE PLANTELE ÎNVECINATE SAU
CARE SE SUCCED, ÎN TIMP, PE UN ACELAŞI TERITORIU ........37
1.10.1. Introducere ......................................................................................37
1.10.2. ImportanŃa practică a interacŃiunilor biochimice în agricultură ......38
1.10.3. SubstanŃele alelochimice ca erbicide naturale .................................39
1.10.4. Alelocompuşii, produşi naturali valoroşi pentru obŃinerea
erbicidelor sintetice .........................................................................42
1.10.5. SubstanŃele alelochimice ca insecticide naturale ............................44
1.10.6. Utilizarea transgenelor pentru generarea de alelocompuşi .............45
1.10.7. Utilizarea de plante alelopatice în culturile asociate .......................45
1.11. ROLUL UNOR FACTORI ABIOTICI AI ECOSISTEMILUI
ASUPRA BIOCENOZEI ..........................................................................46
2. CERCETĂRI PROPRII
2.1. SCOPUL LUCRĂRII ..............................................................................48
2.2. MATERIAL ŞI METODĂ ......................................................................48
2.2.1. Determinarea germinaŃiei materialului semincer ..............................50
2.2.2. Biometrizarea creşterii în lungime a plantulelor şi a organelor
acestora ...............................................................................................51
2.2.3. Determinarea greutăŃii proaspete şi uscate a biomasei vegetale
rezultate din cântărirea întregii plantule .............................................52
2.2.4. Determinarea fotocolorimetrică a activităŃii peroxidazice din
rădăcini................................................................................................53
2.3. REZULTATE ŞI DISCUłII ...................................................................58
2.3.1. Aspecte privind acŃiunea alelopatică a extractului apos preparat din
frunze de nuc negru (Juglans nigra L.) ..............................................58
2.3.1.1. Introducere ...............................................................................58
2.3.1.2. ParticularităŃi de metodică .......................................................61
2.3.1.3. Rezultate şi discuŃii ..................................................................61
2.3.1.3.1. Efectul extractului apos preparat din frunze de nuc negru
(Juglans nigra L.) asupra germinaŃiei materialului
semincer ...........................................................................61
2.3.1.3.2. Creşterea plantulelor sub efectul extractului apos preparat
din frunze de nuc negru (Juglans nigra L.) .....................70
2.3.1.3.3. Efectul extractului apos preparat din frunze de nuc negru
(Juglans nigra L.) asupra acumulării de biomasă vegetală
la plantulele supuse biometrizărilor privind creşterea .....94
2.3.1.3.4. Activitatea peroxidazică în rădăciniŃele embrionare ale
plantulelor biometrizate după germinarea materialului
semincer pe substrat umectat cu extract apos preparat din
frunzele tinere de nuc negru (Juglans nigra L.) ............107
2.3.1.4.Concluzii parŃiale ....................................................................115

3
2.3.2. Aspecte privind acŃiunea alelopatică a extractului apos preparat din
fructe de nuc negru (Juglans nigra L.) ............................................117
2.3.2.1. Introducere .............................................................................117
2.3.2.2. ParticularităŃi de metodică .....................................................117
2.3.2.3. Rezultate şi discuŃii ................................................................118
2.3.2.3.1. Efectul extractului apos preparat din fructe de nuc
negru (Juglans nigra L.) asupra germinaŃiei materialului
semincer .........................................................................118
2.3.2.3.2. Creşterea plantulelor sub efectul extractului apos preparat
din fructe de nuc negru (Juglans nigra L. )....................127
2.3.2.3.3. Efectul extractului apos preparat din fructe de nuc negru
(Juglans nigra L.) asupra acumulării de biomasă vegetală
la plantulele supuse biometrizărilor privind creşterea ..151
2.3.2.3.4. Activitatea peroxidazică în rădăciniŃele embrionare ale
plantulelor biometrizate după germinarea materialului
semincer pe substrat umectat cu extract apos preparat din
fructe crude de nuc negru (Juglans nigra L.) ................166
2.3.2.4. Concluzii parŃiale ...................................................................173
2.3.3. Aspecte privind acŃiunea alelopatică a extractului apos preparat dim
părŃi de plantă de pelin alb (Artemisia absinthium L.), respectiv din
rădăcină, frunze sau flori ..................................................................174
2.3.3.1. Introducere .............................................................................174
2.3.3.2. ParticularităŃi de metodică .....................................................176
2.3.3.3. Rezultate şi discuŃii ................................................................177
2.3.3.3.1. Efectul extractului apos preparat din părŃi de plantă de
pelin alb (Artemisia absinthium L.), respectiv din rădăcină,
frunze sau flori asupra germinaŃiei materialului
semincer..........................................................................177
2.3.3.3.2. Creşterea plantulelor sub efectul extractului apos preparat
din părŃi de plantă de pelin alb (Artemisia absinthium L.),
respectiv din rădăcină, frunze sau flori ..........................186
2.3.3.3.3. Efectul extractului apos preparat din părŃi de plantă de
pelin alb (Artemisia absinthium L.), respectiv din
rădăcină, frunze sau flori asupra acumulării de biomasă
vegetală la plantulele supuse biometrizărilor privind
creşterea .........................................................................207
2.3.3.3.4. Activitatea peroxidazică în rădăciniŃele embrionare ale
plantulelor biometrizate după germinarea materialului
semincer pe substrat umectat cu extract apos preparat din
flori de pelin alb (Artemisia absinthium L.)..................226
2.3.3.4. Concluzii parŃiale ...................................................................231
2.3.4. Aspecte privind acŃiunea alelopatică a extractului apos preparat din
rădăcinile metamorfozate de hrean (Armoracia rusticana L.) ........233
2.3.4.1. Introducere .............................................................................233

4
 2.3.4.2. ParticularităŃi de metodică .....................................................235
2.3.4.3. Rezultate şi discuŃii ................................................................235
2.3.4.3.1. Efectul extractului apos preparat din rădăcinile
metamorfozate de hrean (Armoracia rusticana L.) asupra
germinaŃiei materialului semincer ..................................235
2.3.4.3.2. Creşterea plantulelor sub efectul extractului apos preparat
din rădăcinile metamorfozate de hrean (Armoracia
rusticana L.) ...................................................................246
2.3.4.3.3. Efectul extractului apos preparat din rădăcinile
metamorfozate de hrean (Armoracia rusticana L.) asupra
acumulării de biomasă vegetală la plantulele supuse
biometrizărilor privind creşterea ...................................270
2.3.4.3.4. Activitatea peroxidazică în rădăciniŃele embrionare ale
plantulelor biometrizate după germinarea materialului
semincer pe substrat umectat cu extract apos preparat din
rădăcinile metamorfozate de hrean (Armoracia rusticana
L.), recoltate în perioada de înflorire a plantei ..............284
2.3.4.4. Concluzii parŃiale ...................................................................290
2.3.5. Aspecte privind acŃiunea alelopatică a extractului apos preparat din
rădăcinile tuberizate de ridichi (Raphanus sativusL.) ......................292
2.3.5.1. Introducere .............................................................................292
2.3.5.2. ParticularităŃi de metodică .....................................................294
2.3.5.3. Rezultate şi discuŃii ................................................................295
2.3.5.3.1. Efectul extractului apos preparat din rădăcinile tuberizate
de ridichi (Raphanus sativus L.) asupra germinaŃiei
materialului semincer .....................................................295
2.3.5.3.2. Creşterea plantulelor sub efectul extractului apos preparat
din rădăcinile tuberizate de ridichi (Raphanus sativus
L.)....................................................................................304
2.3.5.3.3. Efectul extractului apos preparat din rădăcinile tuberizate
de ridichi (Raphanus sativus L.) asupra acumulării de
biomasă vegetală la plantulele supuse biometrizărilor
privind creşterea .............................................................328
2.3.5.3.4. Activitatea peroxidazică în rădăciniŃele embrionare ale
plantulelor biometrizate după germinarea materialului
semincer pe substrat umectat cu extract apos preparat din
rădăcinile tuberizate de ridichi de iarnă (Raphanus sativus
L., convar. niger) ............................................................344
2.3.5.4. Concluzii parŃiale ...................................................................350
2.4. CONCLUZII GENERALE ...................................................................352

BIBLIOGRAFIE

5
 CONSIDERAłII GENERALE
În acestă lucrare de doctorat sunt prezentate diferite aspecte referitoare la
fenomenul de alelopatie în care se tratează complexitatea interrelaŃiilor dintre
organismele vii, mecanismele biochimice care stau la baza adaptării plantelor la
mediul înconjurător şi la baza interrelaŃiilor ce există între diferite specii vegetale,
rolul biochimic al unor compuşi secundari de metabolism existenŃi în plante,
precum şi felul în care se pot manipula interacŃiunile alelopatice spre avantajul
nostru în practica agricolă.
Alelopatia nu este altceva decât un domeniu al biochimiei ecologice care
studiază interrelaŃiile dintre plante prin intermediul mesajelor (semnalelor) chimice
(NeamŃu, 1983). Efectele alelopatice se produc între specii diferite de plante, dar şi
între indivizii din cadrul aceleaşi specii.
Compuşii chimici care iau parte la interacŃiunile biochimice dintre plante
poartă denumirea generală de substanŃe alelopatice. Ei sunt compuşi secundari ai
plantelor, cu masă moleculară mică, prezenŃi în diferite organe ale multor specii
vegetale cum sunt frunzele, florile, fructele şi seminŃele, dar şi în tulpini şi în
rădăcini, mai ales a celor perene (Miró şi colab., 1998; Delachiave, 1999). Aceşti
produşi alelochimici nu au rol în procesele metabolice primare, esenŃiale pentru
supravieŃuirea plantelor, şi sunt produşi ca şi consecinŃe ale căilor metabolice
primare. În contrast cu metabolismul primar, care cuprinde mai multe sute de
compuşi moleculari, cu greutate scăzută, se cunosc zeci de mii de produşi secundari
de metabolism, caracteristici speciilor vegetale, dar numai un număr limitat dintre
aceştea sunt implicaŃi în procesele alelochimice (Rice, 1984), cel puŃin la actualul
nivel al cunoştinŃelor.
Efectele alelopatice sunt produse de substanŃele chimice desorbite în mediul
exterior de către unele specii de plante. Între compuşii alelochimici predomină
alcaloizii, fenolii, terpenoizii şi glicozidele. Majoritatea substanŃelor alelochimice
se găsesc, iniŃial, în corpul plantelor, sub o formă inactivă. În urma unor
transformări ulterioare (hidroliză, oxidoreducere, metilare sau demetilare, etc.) sunt
generaŃi produşi noi, cu proprietăŃi alelopatice aparte (Whittaker, Feny, 1971,
citaŃi de NeamŃu, 1983).
Compuşii alelopatici afectează diviziunea celulară a plantelor concurente,
activitatea fitohormonilor, eficienŃa funcŃională a cloroplastelor şi a mitocondriilor,
dinamica enzimatică, funcŃiile biomembranelor, relaŃia plantă-apă şi diferite alte
procese ale plantelor (Calera şi colab., 1995; Einhellig, 1995, 1999; Blum şi
colab., 1999; Reigosa, şi colab., 1999; Macias şi colab., 1999).
Alte aspecte importante ale alelopatiei, în afară de producerea şi eliberarea
în mediu, a unor compuşi fitotoxici pentru unele specii vegetale, vizează absorbŃia
şi translocaŃia substanŃelor alelochimice în organismul receptor (Ferreira şi
Aquila, 2000).
Fenomenul alelopatiei a existat de mii de ani, dar cercetare ştiinŃifică
intensivă, de recunoaştere şi înŃelegere a alelopatiei, se face doar de câteva decenii.
Ideea influenŃei exercitate de către unele substanŃe chimice eliberate în
mediu de către anumite organisme, asupra altor organisme vecine, a fost emisă în
6
anul 1832 de către De Condolle (Harborne, 1977). De Condolle a ajuns la
concluzia că, toate plantele secretă prin rădăcini anumite substanŃe care pot să
stimuleze sau să inhibe creşterea altor plante.
Un pas înainte a fost făcut, în anul 1937, de către Molisch, atunci când
acesta şi-a publicat cercetările referitoare la acŃiunea etilenei asupra unor plante
superioare, fenomen pe care l-a numit „Allelopathie”. El este cel care a definit,
pentru prima dată, termenul de alelopatie (Molisch, 1937). Prin alelopatie se
înŃelegea, în acea perioadă, „interacŃiunile biochimice stabilite între toate tipurile
de plante” incluzându-se în aceeaşi noŃiune atât interacŃiunile dăunătoare, cât şi
cele stimulatoare.
Termenul „allelopatie” derivă de la cuvintele greceşti „allelon” = reciproc
şi „pathos”= suferinŃă. El s-a înrădăcinat în literatura de specialitate, devenind una
din ramurile moderne ale biologiei ecofiziologice.
Un real progres în alelopatie s-a produs în anul 1974 cu publicarea cărŃii
„Allelopathy” de către Rice. Rice (1974) a definit alelopatia drept „efectul
dăunător exercitat de o plantă asupra altei plante, prin producerea unor compuşi
chimici care sunt eliberaŃi şi difuzaŃi în mediul înconjurător”.
Progresele făcute în chimie, în anatomia şi fiziologia plantelor, în
biotehnologie şi în tehnologie digitală, ca şi o mai bună înŃelegere a proceselor
ecologice, a contribuit la dezvoltarea cercetării alelopatice, în ultima perioadă
Cercetătorii contemporani au tins să lărgească contextul alelopatiei şi să
includă în acest fenomen şi interacŃiunile dintre plante şi animale (Rizvi şi Rizvi,
1992), şi au sugerat că alelopatia ar fi o parte a unei întregi reŃele de comunicări
chimice între plante, între plante şi alte organisme şi că o astfel de comunicare
poate contribui la apărarea plantelor. DefiniŃia de comun acceptată a alelopatiei este
producerea de biomolecule de către o plantă, aceste molecule constând mai ales din
metaboliŃi secundari care pot afecta o altă plantă în mod benefic, sau invers (Rizvi
şi colab., 1992).
Datele acumulate de-a lungul timpului au demonstrat că substanŃele
alelopatice au atât un caracter inhibitor, cât şi un caracter stimulator. SubstanŃele
alelopatice cu caracter inhibitor au o largă răspândire în natură; au fost puse în
evidenŃă la plantele din deşert, la cele din regiuni umede şi la plantele din
ecosisteme forestiere din regiunile temperate.
SubstanŃe alelopatice cu rol stimulator, îndelung studiate, sunt vitaminele.
InteracŃiunile biochimice dintre plante pot avea numeroase aplicaŃii practice
în agricultură. AnumiŃi compuşi alelochimici s-au dovedit a fi eficace ca erbicide şi
ca insecticide naturale. Astfel, piretrinele extrase din specii de Chrysanthemum,
precum şi cineolul, derivat din cinmetilin, extras din plantele de deşert, se constitue
în modele utilizate pentru elaborarea de noi pesticide. Prin modificarea acestor
substanŃe alelochimice, produsul final poate fi mult mai activ, mai selectiv, sau mai
persistent decât în plantele care le conŃin. În urma analizării alelocompuşilor
potenŃiali utilizaŃi ca erbicide, Putnam (1988) a delimitat 6 clase de alelocompuşi,
izolaŃi de la 30 de familii de plante acvatice şi terestre. Aceste clase privesc
alcaloizi, derivaŃi ai acidului cinamic, compuşi cianogenici, flavonoizi şi etilenă.

7
 Alelocompuşii sunt utilizaŃi pentru obŃinerea erbicidelor sintetice. Există
mii de fitotoxine naturale, dar puŃine sunt comercializate ca erbicide pentru că sunt
extrem de costisitoarte pentru a fi sintetizate la scară industrială. (Duke şi Lydon,
1987); multe fitotoxine naturale au structuri chimice complexe care sunt dificil sau
imposibil de sintetizat.

CERCETĂRI PROPRII
Obiectul prezentei teze de doctorat constă în analizarea efectului alelopatic
al extractelor apoase preparate din părŃi de plante de nuc negru (Juglans nigra L.),
pelin alb (Artemisia absinthium L.), hrean (Armoracia rusticana L.) şi de ridichi
(Raphanus sativus L.) asupra germinaŃiei materialului semincer, creşterii
plantulelor, acumularea de biomasă vegetală proaspătă şi uscată şi asupra activităŃii
peroxidazice la următoarele plante: mazăre (Pisum sativum L.), trifoi roşu
(Trifolium pratense L.), ridichi de lună (Raphanus sativus L. var. sativus), muştar
alb (Sinapis alba L.), salată (Lactuca sativa L.), castraveŃi (Cucumis sativus L.),
grâu (Triticum aestivum L.), zâzanie (Lolium perene L.) şi obsigă (Bromus
inermis L.).

MATERIAL ŞI METODĂ

Materialul biologic cu care s-a lucrat în experimentele de alelopatie a

constat din părŃi subterane şi aeriene proaspete, recoltate în diferite stadii de
dezvoltare, de la un număr de patru specii vegetale: nuc negru (Juglans nigra L.),
pelin alb (Artemisia absinthium L.), hrean (Armoracia rusticana L.) şi ridichi
(Raphanus sativus L.).
Efectul alelopatic al extractelor apoase preparate a fost studiat asupra
germinaŃiei materialului semincer şi creşterii plantulelor unor specii de plante,
dicotiledonate considerate receptoare ale substanŃelor fitotoxice prezente în
extracte şi anume: mazăre (Pisum sativum L., soiul Profi), trifoi roşu (Trifolium
pratense L., soiul Flora), ridichi de lună (Raphanus sativus L. var. sativus, soiul
Rotunde timpuriu), muştar alb (Sinapis alba L., populaŃie locală), salată (Lactuca
sativa L. var. capitata, soiul Silvia), castraveŃi (Cucumis sativus L., soiul Lord) şi a
monocotiledonatelor: grâu (Triticum aestivum L., soiul Ardealul), zâzanie (Lolium
perene L., soiul Mara) şi obsigă (Bromus inermis L., soiul Doina), caz în care
germinaŃia se referă la embrionul fructului de tip cariopsă.
Prepararea extractelor apoase s-a efectuat diferit, în funcŃie de materialul
biologic utilizat. Din frunze şi din flori de nuc negru şi pelin alb s-au preparat
extracte apoase în modul următor:
- 250g de frunze şi de flori au fost fragmentate în bucăŃi mici, de
aproximativ 0,50cm. şi au fost amestecate cu 500 ml apă distilată timp de 30 de
minute; materialul vegetal astfel obŃinut a fost lăsat în repaus, la macerat,
timp de 12 ore la temperatura camerei, respectiv 22o ±2oC, după care
supernatantul a fost decantat, iar extractul a fost filtrat prin hârtie de filtru şi
păstrat, până la întrebuinŃare, la întuneric, la temperatura de 4ºC.
8
 Extractele apoase din rădăcini şi din fructe au fost preparate din speciile de
nuc negru, pelin alb, hrean şi de ridichi într-un mod similar celui descris anterior:
- 250g de rădăcini şi de fructe au fost rase printr-o răzătoare din material
plastic, iar materialul vegetal astfel obŃinut a fost acoperit cu 500 ml de apă
distilată; amestecul s-a lăsat la macerat timp de 12 ore, după care supernatantul a
fost decantat, iar extractul a fost filtrat prin hârtie de filtru şi păstrat astfel până la
întrebuinŃare, la întuneric, la temperatura de 4o C.
În cazul acestor extracte apoase, soluŃia obŃinută a fost considerată ca un
extract apos de referinŃă, concentraŃia obŃinută evaluând-o ca 100%. În momentul
utilizării extractelor, pornind de la soluŃia mamă considerată 100%, s-au făcut
diluŃii cu apă distilată, obŃinând-se următoarele concentraŃiile finale: 5%, 15%,
25%, 50% şi 75%. Astfel, în afara lotului martor (V0) au fost constituite 6 variante
experimentale, după cum urmează:
• V0 – lot martor, material semincer pus la germinat pe substrat umectat cu apă;
• V1 – material semincer pus la germinat pe substrat umectat cu extract 5%;
• V2 – material semincer pus la germinat pe substrat umectat cu extract 15%;
• V3 – material semincer pus la germinat pe substrat umectat cu extract 25%;
• V4 – material semincer pus la germinat pe substrat umectat cu extract 50%;
• V5 – material semincer pus la germinat pe substrat umectat cu extract 75%;
• V6 – material semincer pus la germinat pe substrat umectat cu extract 100%;
Pentru evaluarea efectului alelopatic al extractelor apoase preparate din părŃi
subterane şi aeriene proaspete de nuc negru, pelin alb, hrean şi de ridichi s-au
efectuat următoarele analize, în raport cu loturile martor, reprezentate de material
semincer pus la germinat pe substrat umectat cu apă distilată:
- determinarea germinaŃiei materialului semincer
- biometrizarea plantulelor şi organelor acestora
- determinarea greutăŃii proaspete şi uscate a biomasei vegetale
- determinări biochimice privind activitatea peroxidazică în
rădăciniŃele embrionare
Determinarea germinaŃiei materialului semincer s-a efectuat după patru
zile. Materialul semincer a fost pus la germinat pe hârtie de filtru umidificată cu
extract (de diferite concentraŃii, în ceea ce priveşte componentele hidrosolubile din
materialul biologic utilizat); la lotul martor germinaŃia s-a desfăşurat pe hârtie de
filtru umidificată cu apă distilată. Hârtia de filtru a fost amplasată în casolete
incolore din material plastic transparent, cu lungimea de 18,5cm, lăŃimea de 12cm
şi înălŃimea de 8cm, suficientă pentru a permite creşterea nestingherită a plantulelor
în primele şapte zile de germinaŃie. În experimente, la toate speciile, materialul
semincer a fost aranjat, pe hârtia de filtru, în rânduri drepte, echidistante şi s-a
urmărit ca boabele să fie amplasate cu zona embrionară în contact direct cu
substratul de germinaŃie.
Casoletele au fost păstrate în laborator, la temperatura de 23o - 25o C, la
lumină indirectă, cu variaŃii diurne specifice. Umiditatea hârtiei de filtru a fost
menŃinută prin adăugarea zilnică - în fiecare germinator - a câte 3ml de lichid,

9
ocazie cu care se efectua şi aerisirea germinatoarelor; umectarea iniŃială s-a făcut
cu 20ml de lichid, regim de hidratare egal la toate variantele experimentale.
La patru zile de la punerea la germinat a materialului semincer, germinaŃia
a fost apreciată prin numărarea boabelor germinate, în cazul fiecărui tip de extract
prezent în substratul de germinaŃie, respectiv cu care a fost umectată hârtia de filtru.
ReacŃiile seminŃelor, respectiv a cariopselor (în cazul monocotiledonatelor), la
prezenŃa în substratul de germinaŃie a extractului apos au fost comparate cu
rezultatele obŃinute la lotul martor, seminŃe sau cariopse germinate pe apă distilată.
GerminaŃia a fost raportată – ca procent de germinaŃie – la 100 de boabe puse la
încolŃit, din fiecare specie, în cadrul fiecărui experiment.
Biometrizarea creşterii în lungime a plantulelor şi a organelor acestora
s-a efectuat după şapte zile. Creşterea plantulelor a fost urmărită în casolete, pe
loturi a câte 100 de plantule/variantă experimentală. A fost determinată creşterea în
lungime a rădăciniŃelor embrionare şi a tulpiniŃelor, respectiv a hipocotilelor (la
mazăre, trifoi roşu, ridichi de lună, muştar alb, salată, castraveŃi) şi a
coleoptilelor (la grâu, zâzanie, obsigă), Măsurătorile biometrice referitoare la
creşterea medie în lungime a plantulelor martor şi a organelor vegetative ale
acestora, au fost considerate ca valori de referinŃă, de 100%, date la care au fost
raportate procentual determinările biometrice efectuate la loturile tratate cu extracte
apoase preparate din părŃi subterane şi aeriene proaspete de nuc negru, pelin alb,
hrean şi de ridichi.
Determinarea greutăŃii proaspete şi uscate a biomasei vegetale a fost
efectuată prin metoda gravimetrică, la balanŃa analitică. Efectele inhibitoare au fost
apreciate procentual, prin raportare la varianta martor.
Datele obŃinute în urma observaŃiilor şi a măsurătorilor din diferite etape
experimentale au fost interpretate statistic prin analiza varianŃei, procedeu
fundamentat de statisticianul englez Fisher (după Săulescu, 1967). SemnificaŃia
diferenŃelor individuale faŃă de martor a fost calculată prin metoda diferenŃelor
limită, fiind reprezentată de valorile 0 – semnificativ, 00 – distinct semnificativ şi
000 – foarte semnificativ
Determinarea activităŃii peroxidazice din rădăcini a fost analizată prin
metoda colorimetrică, care se bazează pe reacŃia de oxidare a reactivului p-
fenilendiamină; intensitatea coloraŃiei violet care apare în urma oxidării a fost
apreciată spectofotometric, cu un filtru de 483nm (Lück, 1974, adaptată de Şipoş,
2006). Materialul vegetal mojarat a fost extras cu tampon fosfat, centrifugat, tratat
cu apă oxigenată şi soluŃie de p-fenilendiamină şi analizat la un spectofotometru tip
Spekol 11, cu un filtru de 483 nm; intensitatea coloraŃiei violet a fost determinată
după 30 secunde. Valorile fiecărei variante au fost raportate la varianta martor, iar
semnificaŃia statistică a fost stabilită cu ajutorul testului „t’ (Steinback, 1961).

REZULTATE ŞI DISCUłII

Aspecte privind actiunea alelopatică a extractului apos preparat din

frunze de nuc negru (Juglans nigra L.)

10
 Extractul apos de nuc negru se presupune că acŃionează prin efectul juglonei
asupra germinaŃiei şi creşterii unor specii vegetale.
Materialul vegetal utilizat a constat din frunze (fără peŃiol) proaspete de
nuc negru, recoltate în sezonul de primăvară şi de toamnă, în luna mai şi respectiv
septembrie, şi din frunze senescente (căzute), recoltate în sezonul de iarnă, luna
decembrie, din pădurile Ocolului Silvic Secuieni-Bihor. Extractul a fost preparat
din limbul frunzelor. Efectele extractelor au fost examinate pe material semincer
provenit de la nouă specii vegetale, respectiv pe seminŃe de mazăre, trifoi roşu,
ridichi de lună, muştar alb, salată, castraveŃi şi pe cariopse de grâu, zâzanie şi
de obsigă.
Rezultatele obŃinute atestă faptul că extractul apos, de diferite concentraŃii,
preparat din frunze de nuc negru a fost inhibitor asupra germinaŃiei materialului
semincer, creşterii plantulelor şi acumulării de biomasă vegetală la toate speciile
luate în studiu.
Efectele alelopatice ale extractului de frunze de nuc negru au diferit în
funcŃie de stadiul de dezvoltare a frunzelor şi de concentraŃia extractului utilizat,
fenomenul analizat şi specia supusă experimentelor. Astfel, cea mai mare influenŃă
alelopatică negativă s-a manifestat în cazul utilizării frunzelor tinere de primăvară.
ReacŃia negativă cea mai puternică, la cele trei tipuri de extracte, a
manifestat-o salata, la care s-a înregistrat o inhibiŃie maximă, dovedită - prin
analiza varianŃei - ca fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic, la cele
şase variante experimentale. Cele mai rezistente specii la acŃiunea extractului au
fost mazărea, castraveŃii şi grâul.
Activitatea peroxidazică în rădăciniŃele embrionare a fost intensificată sub
acŃiunea extractului apos preparat din frunzele tinere de nuc negru la toate speciile
analizate, cea mai intensă activitate fiind înregistrată la ridichile de lună.
Intensificarea activităŃii peroxidazice în rădăciniŃele de mazăre, trifoi roşu,
ridichi de lună, muştar alb, salată, castraveŃi, grâu, zâzanie şi de obsigă pare să
fie parte a unui mecanism de apărare al plantelor împotriva stresului indus de
substanŃele alelochimice prezente în extractul de frunze de nuc negru.

Aspecte privind acŃiunea alelopatică a extractului apos preparat din

fructe de nuc negru (Juglans nigra L.)

Materialul vegetal utilizat a constat din fructe crude de nuc negru, recoltate
în sezonul de primăvară, (în luna mai), din fructe coapte, recoltate în sezonul de
toamnă (în luna septembrie), şi din fructe căzute, recoltate în sezonul de iarnă, (în
luna decembrie), din pădurile Ocolului Silvic Secueni-Bihor.
Extractul apos a fost preparat din epicarp şi mezocarp. Rezultatele obŃinute
demonstrează că extractul apos preparat din fructele de nuc negru a avut efecte
diferite asupra germinaŃiei materialului semincer, creşterii plantulelor şi asupra
acumulării de biomasă vegetală la mazăre, trifoi roşu, ridichi de lună, muştar

11
alb, salată, castraveŃi, grâu, zâzanie şi la obsigă în funcŃie de starea fiziologică a
fructelor, de concentraŃia extractului utilizat şi de specia supusă experimentelor.
AcŃiunea alelopatică negativă s-a manifestat mai puternic în situaŃia
utilizării extractului apos obŃinut din fructe crude, recoltate în sezonul de
primăvară, ceea ce sugerează faptul că, în coaja fructelor crude compusul alelopatic
(juglona) se găseşte în concentraŃie mai mare.
Cel mai adesea, la concentraŃii mici, de 5% şi 15% a extractului de fructe de
nuc negru s-au observat efecte stimulatoare asupra germinaŃiei materialului
semincer, a creşterii plantulelor şi a acumulării de biomasă vegetală proaspătă şi
uscată.
La concentraŃii ridicate de 25%, 50%, 75% şi 100%, efectele înregistrate
asupra proceselor fiziologice studiate au fost inhibitoare, concretizate prin diferenŃe
negative semnificative, distinct semnificative şi foarte semnificative ale valorilor
proceselor respective faŃă de martor. Cele mai afectate au fost speciile de salată şi
de trifoi roşu la care s-a înregistrat o inhibiŃie foarte semnificativă la toate cele
patru concentraŃii anterior amintite.
Mai rezistente la acŃiunea extractului s-au dovedit a fi plantulele de mazăre,
castraveŃi şi de grâu.
În general, monocotiledonatele par a fi mai sensibile la acŃiunea inhibitoare
a extractului preparat din fructe de nuc negru, comparativ cu dicotiledonatele.
Activitatea peroxidazică în rădăciniŃele de trifoi roşu, muştar alb,
salată, grâu, zâzanie şi de obsigă, plantule crescute timp de şapte zile pe substrat
umectat cu extract apos de fructe tinere de nuc negru, a fost stimulată la
concentraŃii mici (5-25%) ale extractului; la mazăre, ridichi de lună şi de
castraveŃi, s-a constatat o stimulare la concentraŃii de 5-50%, în timp ce la
concentraŃii ridicate, de 75% şi de 100% activitatea acestor enzime a fost
diminuată.

Aspecte privind acŃiunea alelopatică a extractului apos preparat din

părŃi de plantă de pelin alb (Artemisia absinthium L.),
respectiv din rădăcină, frunze sau flori

Molecula presupusă a fi la originea proprietăŃilor alelopatice ale pelinului

este artemisina, În cercetările efectuate am utilizat acelaşi design experimental
descris în capitolul 2.2.
Materialul vegetal a fost reprezentat din diferite părŃi de plantă (în stadiul
de maturitate) de pelin alb - rădăcină, frunze (lipsite de peŃiol) şi flori - culese, în
perioada de vară, de pe terenurile deluroase din zona Beiuş – Bihor.
InfluenŃa extractului apos obŃinut din părŃi de plantă de pelin alb a fost
urmărită pe şase specii de dicotiledonate, cum sunt: mazăre, trifoi roşu, ridichi de
lună, muştar alb, salată, castraveŃi şi pe trei specii de monocotiledonate: grâu,
zâzanie şi obsigă.

12
 Rezultatele obŃinute privind germinaŃia materialului semincer, creşterea
plantulelor şi acumularea de biomasă vegetală demonstrează prezenŃa unor reale
efecte alelopatice ale pelinului.
PotenŃialul alelopatic al extractelor de părŃi de plantă de pelin alb diferă în
funcŃie de tipul de extract utilizat, de concentraŃia acestuia şi de specia vegetală
supusă experimentelor. Cele mai puternice efecte inhibitoare au fost înregistrate în
cazul extractelor apoase preparate din flori şi din frunze de pelin alb.
Urmărindu-se efectul acestor extracte apoase preparate din părŃi de plantă
de pelin alb s-a constatat că, la toate speciile cu care am experimentat valorile
procesele fiziologice studiate au fost cu atât mai reduse, cu cât a crescut
concentraŃia extractului utilizat, inhibiŃia cea mai accentuată manifestându-se la
concentraŃia de 75% şi de 100% a extractului.
Cu excepŃia plantulelor de castraveŃi, la care stimularea cea mai accentuată
a activităŃii peroxidazice a fost constatată la concentraŃia de 50% a extractului de
pelin, la toate celelalte specii luate în studiu activitatea peroxidazică a fost
intensficată la concentraŃii mici ale extractului, valoarea maximă fiind înregistrată
la concentraŃia de 25% extract, urmată de o scădere accentuată a activităŃii acestei
enzime.
ConcentraŃiile ridicate, de 75-100% ale extractului de pelin au condus la
inhibarea –în raport cu martorul – a activităŃii enzimatice în rădăciniŃele de
mazăre, castraveŃi şi de grâu.
Dintr-o analiză comparativă, de ansamblu, a efectelor extractelor apoase
obŃinute din părŃi de plantă de pelin alb, a rezultat faptul că, există o influenŃă
alelopatică mai puternică exercitată de toate cele trei tipuri de extract asupra
germinaŃiei cariopselor şi a creşterii plantulelor de monocotiledonate, comparativ
cu germinaŃia seminŃelor şi creşterea plantulelor de dicotiledonate utilizate în
experimente.

Aspecte privind acŃiunea alelopatică a extractului apos preparat din rădăcinile

metamorfozate de hrean (Armoracia rusticana L.)

PotenŃialul alelopatic al speciilor de Brasicacee este atribuit eliberării în

mediul înconjurător a izotiocianatului de alil, compus volatil (Choesin, Boerner,
1991), un derivat al sinigrinei.
Materialul vegetal din care am extras un preparat cu potenŃiale efecte
alelopatice a fost reprezentat de fragmente proaspete de rădăcină de hrean,
recoltate din grădina de legume, în diferite perioade de vegetaŃie, respectiv la
început de primăvară (în luna martie), înainte de apariŃia primelor frunze, apoi
vara (în luna iunie), în perioada de înflorire a plantei şi toamna târziu (în luna
noiembrie), după căderea frunzelor, moment în care în rădăcini erau acumulate deja
substanŃele de rezervă destinate supravieŃuirii acestora pe timpul iernii.
Cercetările întreprinse, referitoare la studierea acŃiunii alelopatice a
hreanului, au permis evidenŃierea faptului că, în rădăcina de hrean există substanŃe
fiziologic active care inhibă germinaŃia materialului semincer, creşterea plantulelor

13
şi acumularea de biomasă vegetală la mazăre, trifoi roşu, ridichi de lună, muştar
alb, salată, castraveŃi, grâu, zâzanie şi la obsigă.
Rezultatele experimentale relevă diferenŃele dintre extractele apoase
preparate din rădăcina tuberizată de hrean recoltată în perioade diferite de
vegetaŃie; s-au observat influenŃe intens negative date de extractul preparat din
rădăcina recoltată în perioada de înflorire a plantelor de hrean, fenomen
manifestat chiar şi la concentraŃia minimă testată, de 5%. ConcentraŃiile superioare
de 75% şi de 100% ale extractului apos preparat din rădăcină de hrean recoltată în
perioada de anteză a plantelor au fost total inhibitoare pentru toate speciile
vegetale luate în studiu.
Efectul fitotoxic al extractelor apoase preparate din rădăcini de hrean
recoltate înainte de apariŃia primelor frunze şi după căderea masei foliare a fost mai
puŃin pronunŃat şi s-a manifestat în mod evident abia la concentraŃiile medii, de
25%, 50%, 75% şi la cea maximă (100%).
Activitatea peroxidazică în rădăciniŃele de trifoi roşu, muştar alb, salată,
grâu, zâzanie şi de obsigă a fost stimulată la concentraŃii de 5% şi de 15%, urmată
de o scădere bruscă a activităŃii acestei enzime. La concentraŃia de 25% a
extractului, activitatea enzimatică la muştar alb, grâu, şi la zâzanie în raport cu
parametrul similar determinat la probele preparate din rădăciniŃele plantulelor
martor, a fost inhibată, în timp ce la trifoi roşu, salată şi la obsigă a rămas uşor
crescută. La mazăre, ridichi de lună şi la castraveŃi, doar la concentraŃia de 50%
a extractului apos de hrean s-a produs o diminuare a activităŃii acestei enzime.

Aspecte privind acŃiunea alelopatică a extractului apos preparat din rădăcinile

tuberizate de ridichi (Raphanus sativus L.)

AcŃiunea alelopatică produsă de ridiche este determinată, ca şi în cazul

hreanului, de izotiocianatul de alil (sulfura de alil), compus volatil (Choesin;
Boerner, 1991), un derivat al sinigrinei.
Materialul vegetal utilizat a fost reprezentat de rădăcini tuberizate de ridiche
de lună, de vară şi de iarnă, aflate în faza vegetativă al primului an de viaŃă,
recoltate din grădina de legume.
Rezultatele cercetărilor privind acŃiunea extractelor apoase preparate din
rădăcină tuberizată de ridiche de lună, de vară şi de iarnă asupra proceselor
fiziologice studiate la mazăre, trifoi roşu, ridichi de lună, muştar alb, salată,
castraveŃi, grâu, zâzanie şi la obsigă au demonstrat faptul că, extractele utilizate
au afectat parametrii urmăriŃi.
Speciile dicotiledonate par a fi mai sensibile la acŃiunea extractelor apoase
preparate din rădăcinile tuberizate de ridichi, comparativ cu speciile
monocotiledonate.
În experimentele practicate a existat o deosebire evidentă între efectele
extractelor celor trei varietăŃi de ridiche, efectul inhibitor cel mai puternic
evidenŃiindu-se în situaŃia utilizării extractului de ridiche de iarnă.

14
 Potrivit rezultatelor obŃinute, în general, extractele de ridiche de lună şi de
vară, în concentraŃii de 5%, şi 15% nu au avut nici o semnificaŃie din punct de
vedere statistic asupra germinaŃiei materialului semincer analizat, procentul de
germinaŃie, atât a seminŃelor de dicotiledonate, cât şi a cariopselor de
monocotiledonate a fost sensibil apropiat de cel al lotului martor. Creşterea
plantulelor generate din embrionii germinaŃi pe substrat umectat cu extracte de
ridiche de lună şi de vară în concentraŃii de 5% şi 15% a fost uşor stimulată.
Comparativ cu extractele de ridiche de lună şi de ridiche de vară, extractul
apos preparat din rădăcina de ridiche de iarnă, în concentraŃie de 5% şi de 15% a
condus la o scădere a valorilor puterii de germinaŃie şi ale procesului de creştere al
rădăciniŃei şi al tulpiniŃei, respectiv al întregii plantule.
Toate cele trei tipuri de extracte de ridichi, în concentraŃii ridicate de 25%,
50%, 75%, şi 100% au inhibat de la semnificativ la foarte semnificativ parametrii
fiziologici urmăriŃi.
La concentraŃii reduse, de 5 şi 15%, extractul de ridiche de lună şi de vară
a stimulat uşor acumularea de substanŃă proaspătă şi uscată per întreaga plantulă.
Procesul acumulării de biomasă vegetală a fost inhibat o dată cu creşterea
concentraŃiei extractelor utilizate în experimente, efectul inhibitor fiind mai
puternic la concentraŃia maximă testată, de 100%. DiferenŃele dintre martor şi
variantele experimentale se accentuează în cazul utilizării extractului de ridiche de
iarnă.
Inhibarea germinaŃiei şi alungirii plantulelor a fost mai pronunŃată la
castraveŃi, urmată îndeaproape, ca rezultate, de salată, trifoiul roşu, zâzanie şi de
obsigă.
Activitatea peroxidazică în rădăciniŃele de trifoi roşu, muştar alb, salată,
castraveŃi, zâzanie şi de obsigă, a fost semnificativ stimulată la concentraŃii mici
ale extractului, de 5-25%, pe câtă vreme în rădăciniŃele de mazăre, ridichi de
lună şi de grâu activitatea acestor enzime a înregistrat creşteri semnificative la
concentraŃii de 5-50% a extractului de rădăcină de ridiche de iarnă.
ConcentaŃia de 75% a extractului de ridiche de iarnă a condus la inhibarea
activităŃii enzimatice în rădăciniŃele de trifoi roşu şi de muştar alb, însă
nesemnificative raportat la martor, în timp ce în rădăciniŃele de mazăre, castraveŃi
şi de grâu au fost surprinse inhibiŃii nesemnificative la concentraŃia de 100%
extract de ridiche.

CONCLUZII GENERALE

1. După şapte zile de germinaŃie, extractele apoase proaspete, preparate din

părŃi de plante de nuc negru, de pelin alb, de hrean şi de ridiche au exercitat
influenŃe alelopatice foarte vizibile asupra celor nouă specii de plante luate în
studiu (dintre dicotiledonate: mazăre, trifoi roşu, ridichi de lună, muştar alb,
salată, castraveŃi, iar dintre monocotiledonate: grâu, zâzanie şi obsigă
nearistată). În general, efectul exercitat de extractele preparate din biomasa foliară,
radiculară, a florilor, după caz, sau epicarp şi mezocarp a fost de inhibare a

15
germinaŃiei materialului semincer utilizat ca bioteste vegetale, precum şi a creşterii
plantulelor, influenŃând negativ acumularea de biomasă vegetală proaspătă şi
uscată. AcŃiunea alelopatică, inhibitoare, exercitată de extractele testate, asupra
proceselor fiziologice studiate, s-a manifestat diferit în funcŃie de apartanenŃa
speciilor la clasa dicotiledonate sau monocotiledonate, cu efecte mai intense la
monocotiledonate, în cazul extractelor apoase de nuc negru, de pelin alb sau de
hrean. Comparativ cu monocotiledonatele, dicotiledonatele s-au dovedit a fi mai
sensibile numai la acŃiunea extractelor preparate din rădăcina tuberizată de ridiche.
2. Valorile parametrilor experimentali, evaluaŃi în cadrul diferitelor
experimente efectuate şi a proceselor fiziologice urmărite, au depins de
concentraŃia extractului utilizat, de perioada de vegetaŃie a plantelor din care s-au
pregătit extractele, respectiv de sezonul în care a fost recoltat materialul vegetativ
folosit ca obiect de studiu, dar şi de reacŃia speciei vegetale receptoare a
substanŃelor alelopatice conŃinute în extractele preparate şi de fenomenul analizat.
3. În general, în raport cu martorul, concentraŃiile mici ale extractelor - de
5% şi de 15% - au exercitat efecte stimulatoare asupra germinaŃiei materialului
semincer şi a creşterii în lungime a plantulelor, rezultatele obŃinute înregistrând
diferenŃe pozitive, nesemnificative, ale valorilor parametrilor biometrizaŃi. La
concentraŃii mijlocii şi mari, de 25, 50, 75 şi de 100%, efectele înregistrate – faŃă de
martor - cel mai adesea, au determinat o descreştere a valorilor respectivilor
parametri, inhibiŃiile evidenŃiate la salată, trifoi roşu, ridichi de lună, muştar alb,
zâzanie, şi la obsigă, fiind foarte semnificative din punct de vedere statistic.
4. Dinamica acumulării de biomasă vegetală, în linii mari, a urmat o
aceeaşi tendinŃă, ca şi în cazul urmăririi creşterii plantulelor, evidenŃiindu-se,
totodată, existenŃa unei corelaŃie între concentraŃia extractelor utilizate şi cantitatea
de substanŃă proaspătă şi uscată acumulată în plantulele biometrizate. Pe măsură
ce s-a mărit cantitatea de compuşi alelochimici conŃinuŃi în extracte, creşterea în
lungime a plantulelor a fost inhibată, sinteza de biomasă vegetală scăzând.
5. Activitatea peroxidazică determinată în rădăciniŃele plantulelor supuse
testărilor, după şapte zile de germinaŃie pe substrat umectat cu extracte apoase
preparate din frunze tinere şi din fructe crude de nuc negru, ori din flori de pelin
alb, sau din rădăcină metamorfozată de hrean (recoltată în perioada de înflorire a
plantei), sau din rădăcină tuberizată de ridiche de iarnă, a fost strâns corelată cu
creşterea sau scăderea diluŃiei compusului alelopatic conŃinut în extracte. În
general, activitatea peroxidazică în rădăciniŃele de trifoi roşu, muştar alb, salată,
zâzanie şi de obsigă a fost intensificată la concentraŃii mici (5%-25%) ale tuturor
extractelor. La mazăre, ridichi de lună, castraveŃi şi la grâu s-a constatat o
intensificare a activităŃii enzimei peroxidază la concentraŃii de 5%-50%.
ConcentraŃiile superioare ale extractelor, de 75% şi de 100%, au condus la
diminuarea activităŃii peroxidazice, la toate speciile luate în studiu.
6. În privinŃa intensităŃii efectului inhibitor exercitat de extractele utilizate
în experimente, asupra proceselor fiziologice luate în studiu, respectiv asupra
germinaŃiei materialului semincer, a creşterii plantulelor, şi a acumulării de
biomasă vegetală, s-au observat influenŃe intens negative exercitate de extractul

16
preparat din rădăcina metamorfozată de hrean recoltată în perioada de anteză,
fenomen manifestat chiar şi la concentraŃia minimă testată, de 5%.
Extractele apoase preparate din frunze tinere şi fructe crude de nuc negru,
recoltate în sezonul de primăvară, au exercitat o influenŃă puternic negativă asupra
germinaŃiei şi creşterii în lungime a plantulelor supuse experimentelor, comparativ
cu extractele obŃinute din frunzele şi fructele mature, precum şi din frunzele şi
fructele căzute pe sol, recoltate în sezoanele de toamnă şi de iarnă, dar mai puŃin
negativă în raport cu extractul preparat din rădăcina metamorfozată de hrean,
recoltată în perioada de anteză.
Se poate afirma că, efectul fitotoxic al extractului apos preparat din flori şi
din frunze de pelin alb, în ceea ce priveşte germinaŃia şi creşterea plantulelor
speciilor utilizate ca modele experimentale, a fost mai pronunŃat faŃă de cel
exercitat de extractul preparat din rădăcină de pelin alb, dar în raport cu extractele
preparate din rădăcina metamorfozată de hrean, recoltată în perioada de anteză şi
din frunze tinere şi fructe crude de nuc negru, a fost mai puŃin pronunŃat.
Extractul de ridiche de iarnă a prezentat o putere alelopatică mai mare
decât aceea a extractului apos preparat din rădăcina tuberizată de ridiche de lună şi
de vară, dar mult mai redusă comparativ cu celelalte tipuri de extracte utilizate în
experimente.
7. Pe de altă parte, comparând reacŃia plantulelor, respectiv germinaŃia
materialului semincer, creşterea şi greutatea plantulelor rezultate din embrionii
acestora, sub influenŃa extractelor apoase preparate din părŃi de plante de nuc
negru, de pelin alb, hrean şi de ridichi, s-a manifestat diferit. ReacŃia negativă cea
mai puternică, la cele cinci tipuri de extracte apoase supuse testărilor, a fost
evidenŃiată la plantulele de trifoi roşu, salată şi zâzanie, în timp ce mazărea,
castraveŃii şi grâul au prezentat o rezistenŃă mai mare la acŃiunea acestora.
8. În general, la concentraŃiile de 50%, 75%, şi de 100% ale extractelor
utilizate în experimente, s-au manifestat evidente simptome alelopatice negative,
produse la nivelul plantulelor celor nouă specii vegetale supuse testărilor, care au
constat în necrozarea zonei de vârf a rădăciniŃelor (cca 3-5mm), şi în descreşterea
numărului de rădăciniŃe secundare formate la nivelul rădăciniŃelor embrionare,
preponderent de mazăre, ridichi de lună, castraveŃi şi de grâu; totodată, la
trifoiul roşu, ridichile de lună, la castraveŃi, zâzanie şi la obsiga nearistată s-a
semnalat prezenŃa unui fenomen particular de torsionare a tulpiniŃelor plantulelor.
O altă reacŃie alelopatică particulară, negativă, a fost aceea observată la ridichile
de lună, la muştarul alb, la salată, zâzanie şi la obsigă nearistată, ce a constat în
clorozarea plantulelor, şi manifestarea unui geotropism negativ la nivelul
rădăciniŃelor embrionare de mazăre, muştar alb şi de castraveŃi. De menŃionat
este şi faptul că, în general, la toate speciile luate în studiu s-a înregistrat o scădere
în greutate uscată a plantulelor.
9. Cunoaşterea fenomenelor alelopatice prezintă importanŃă practică, mai
ales în cazul plantelor de interes economic, la care se pune problema, în cultură, a
succesiunii altor specii, pe un acelaşi teren, compuşii alelopatici, respectiv
rezidurile vegetale rămase în sol din cultura precedentă, exercitând efecte

17
inhibitoare asupra creşterii şi dezvoltării altor specii de plante, în acele zone
înregistrându-se o mai scăzută productivitate agricolă. De aceea, pentru alternarea
culturilor şi formarea asolamentelor, factorul alelopatic trebuie luat în considerare,
cel puŃin tot atât de atent ca şi oricare alt factor de mediu.
Alelopatia oferă perspective promiŃătoare pentru gestionarea florei spontane din
parcelele cultivate prin instalarea de covoare vegetale alelopatice şi de culturi
intercalare, prin dezvoltarea unor varietăŃi cultivate capabile să limiteze creşterea şi
dezvoltarea buruienilor.
Pe de altă parte, înŃelegerea şi controlarea unor astfel de fenomene crează, în
viitor, posibilitatea folosirii unor alelocompuşi fie ca regulatori de creştere, fie ca
pesticide naturale.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Austin, M.P., 1990, Community theory and competition in vegetation. În:

Perspectives in Plant Competition. Ed. Grace, J.B., Tilman, D., Academic
Press, San Diego, p. 215-238.
2. Bode, H. R., 1940 Über die Blattausscheidungen des Wermuts unde ihre
Wirkung auf ander Pflanzen. În „Planta” 30, p. 567-589.
3. Bohm, P.A.F., Zanardo, F.M.L., Ferrarese, M.L.L., Ferrarese- Filho, O.,
2006, Peroxidase activity and lignification in soybean root growth-inhibition
by juglone. Biologia Plantarum, p. 315-317.
4. Duke, S.O., Scheffler, B.E., Dayan, F.E., 2002, Allelochemicals as
Herbicides, In: Allelopathy, From Molecules to Ecosystems. Ed. Regiosa, M.,
Pedrol, N., Departamento de Bioloxia Vexetal e Ciencia do Solo,
Universidade de Vigo, Vigo, Spain, p. 183-195.
5. Einhellig, F.A., 2002, The Physiology of Allelochemical Action: Clues and
Views, In: Allelopathy, From Molecules to Ecosystems. Ed. Reigosa, M.,
Pedrol, N., Departamento de Bioloxia Vexetal e Ciencia do Solo,
Universidade de Vigo, Vigo, Spain, p. 1-17.
6. Gaspar, Th., Penel, Cl., Tran Thanh Van, M., Greppin, H., 1979, Des
isoperoxydases comme marqueurs de la différenciation cellulaire chez les
végétaux, Edit. Xéme Rencontre De Meribel, p. 175-196.
7. Grace, J.B., Tillman, D., 1990, Perspectives on Plant Competition.
Academic Press, San Diego. p. 51-65.
8. Lipinska, H., 2005, Allelopathic effects of grasses and biodiversity of plant
communities. In: Grassland Science in Europe, Vol 10, p. 380-383.
9. Molisch, H., 1937, Der Einfluss einer Pflanze auf die andere – Allelopathie,
În: IntroducŃion to Ecological Biochemistry. Ed. Harborne, J.B., 9, Acad.
Press, London – New York – San Francisco, 1977, p. 178-179.
10. NeamŃu, G., 1983, InteracŃiuni biochimice între plantele superioare. În:
Biochimie ecologică. Edit. Dacia, Cluj-Napoca, p. 146-160.

18
11. Putnam, A.R., Duke, W.B., 1978, Allelopathy in Agroecosystems. Ann.
Rev. Phytopath., 16, p. 413-451.
12. Rice, E.L., 1984, „Allelopathy” 2nd. Edit. Academic Press, New York, p.
421.
13. Smith, A. E., Martin L. D., 1994, Allelopathic characteristics of three cool-
season grass species in the forage ecosystem. Agronomy Journal, 86, p. 243-
246.
14. Waller, G.R., Feng, M., Fujii, Y., 1999, Biochemical analysis of allelopathic
compounds: Plants, microorganism, and soil secondary metabolites. In:
Principles and practices in plant ecology: Allelochemical interactions. Ed.
Inderjit, Dakshini, K.M.M., Foy, C.L., CRC Press. Boca Raton, Florida, p.
75-98.

19