Sunteți pe pagina 1din 12

Consiliul Europei

Radu Mircea
XI F

Razboicu happy-end

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial,


americanii au propus un mod de
refacere a teritoriilor distruse din
cadrul continentului european.
Acest plan a fost Planul Marshall
care pe 5 iunie 1947 a fost rostit n
Aula Universitii Harvard, de catre
secretarul de stat George Marshall cu
scopul de a stvili extinderea
comunismului, fenomen pe care el l
considera legat de problemele
economice.

De la un plan la un
consiliu

Planul Marshall a adus o data cu ideile de


restructurare politica, sociala si culturala, si idei
de restructurare teritoriala astfel incat statele
veste europene vor fi despartite de acum in colo
de Cortina de Fier, de cele din estul Europei,
aflate sub ifluenta ideologiei comuniste, fiind
numite astfel Lagarul Comunist.
Inceputurile acestei noi politici, se anuntau
promitatoare, insa statele vest europene au
intampinat dificultati, datorita imposibilitatii de
comunicare cu celelalte state, fapt ce a dus la
deteliorarea mecanismelor economice, sociale, si
chiar culturale.
Constientizand acestea in 1949, statele vestice
au elaborat acorduri internationale legate de
drepturile omului si au infiintat mai multe
institutii speciale si comitete axate pe probleme
de ordin social, juridic, toate stranse sub numele
de Consiliul Europei

Consiliul Europei

A fost primul pas catre


unificarea Europei,
care parea din ce in ce
mai necesara.
A fost creat cu scopul
de a promova unitatea
Europei, de apara
drepturile omului, si
de a facilita progresul
social si economic.

Statele fondatoare

Statele fondatoare
sunt:
Belgia
Danemarca
Franta
Grecia
Irlanda
Italia
Luxemburg
Marea Britanie
Norvegia
Olanda
Suedia

La care s-au adaugat:


Islanda; Germania(1950)
Austria(1956)
Cipru(1961)
Elvetia(1963)
Malta(1965)
Portugalia(1976)
Spania(1977)
Liechtenstein(1978)
San Marino(1988)
Finlanda(1989)
Ungaria(1990)
Polonia(1991)
Bulgaria(1992)
Estonia, Lituania, Slovenia,
Republica Ceh, Slovacia,
Romnia (1993)

Andorra(1994)
Letonia, Albania, Republica
Moldova, Ucraina, Fosta
Republica Iugoslava a
Macedoniei(1995)
Rusia;Croatia(1996)
Georgia (1999)
Armenia, Azerbaidjan (2001)
Bosnia i Herzegovina (2002)
Serbia (mpreun cu
Muntenegru) (2003)
Monaco (2004)
Muntenegru (2007)

******Institutii Euro******

Sediul se
afla la
Strasbourg,
Franta, ca
de altfel si
Parlamentul
Europei, si
Curtea
Europeana a
Drepturilor
Omului.

******Institutii Euro******
Consiliul Europei are dou dimensiuni:
Federalist: reprezentat de "Adunarea
Parlamentar", alctuit din
parlamentari provenii din
parlamentele naionale,
Interguvernamental: ntruchipat de
"Comitetul Minitrilor", alctuit din
minitrii de externe ai statelor membre.

De ce?

De ce a avut Europa
nevoie de o asemenea
schimbare?
Deoarece statele vest
europene, fiind
distruse de activitatile
militare din timpul
razboiului, nu puteau
face fata noilor
provocari, care au
devenit astfel
obiective ale
Consiliului Europei.

Obiective

Protejarea drepturilor omului


Protejarea democraiei pluraliste
Protejarea supremaiei dreptului
Favorizarea contientizrii i ncurajarea dezvoltrii identitii i a
diversitii culturale a Europei
Dezvoltarea stabilitii democratice n Europa prin susinerea
reformelor politice, legislative i constituionale
Cutarea soluiilor pentru problemele cu care se confrunt
societatea european:

discriminarea minoritilor
xenofobia
intolerana
protecia mediului
Clonarea uman
SIDA
drogurile
terorismul
crima organizat

Romnia a deinut
preedinia
Comitetului
Minitrilor al
Consiliului Europei
n perioada
Noiembrie 2005 Mai 2006

Consiliul Uniunii Europene


Consiliul Europei

Consiliul Uniunii Europene


nu este acelai lucru cu
Consiliul Europei, care este
o organizaie internaional,
complet independent de
UE. De asemenea nu trebuie
s fie confundat cu Consiliul
European, care este o
instituie diferit a Uniunii
Europene, chiar dac foarte
apropiat de aceasta.
Consiliul Uniunii Europene
i are ca prim loc de
ntlnire sediul de la
Bruxelles, iar ca al doilea
loc, Strasbourg

S-ar putea să vă placă și