Vasile Voiculescu

Singurtatea
Adorm adanc Bucegii, i Noaptea-i netezete,
Pe tmplele lor arse, cu minile-amndou.
Sclipesc pe fruni golae, ce somnul umezete,
Broboane mari de rou.
Doar vile-aburite huiesc fr-ncetare
i darele de cea, ca nite serpi, la poale
Se duc pe nesimite i curg n deprtare
Cu apele la vale.
Atunci Singurtatea se scoal-ngndurat
i umbl, vistoare, pe streini de-nlime.
St ceasuri neclintit, de-o stnc rzimat,
i cat-n adncime.
D drumul unei pietre i-ascult, -ncremenit,
Cum bubuie-n adncuri pn nu se mai aude,
Cu faa-n sus pe urm se-ntinde, aiurit,
n ierburile ude.
Se uit lung la stele cum ard nlucitoare ...
Ascult-n fund moliftii vibrnd ca nite clape.
Pe ceruri trece luna, plutind strlucitoare,
Cu lebda pe ape.
Aa i duce veghea pe culme sus, deteapt,
i de urt tot timpul ea singur i ine ...
Din cnd n cnd tresare i ade ... parc-ateapt
Dar, nimenea nu vine!