Mateiu Ion Caragiale

Lauda cuceritorului
O! tu, care-ai mnat barbare gloate
Ca s sfrmi mprii btrne
i-ai ctigat izbnzi nenumrate;
Tu, ce-n trufia inimii pgne
Ai pngrit rznd altare sfinte
i-ai ars ceti, ai fost mre, stpne,
Cnd jefuind regetile morminte
Zdrobitei hrci i ai rpit cununa,
i oaselor bogatele veminte;
O! negre Domn, care-ai strnit furtuna
De nvliri, de-ai zguduit pmntul,
Dac-al tu nume l spase runa
Cea tainic pentr-a-i slvi avntul,
L-a ters nempcat-apoi uitarea,
Precum i-a spulberat cenua vntul.
Povestea ta pierdut e-n vltoarea,
De ani supui ce vremea-a spulberat,
Dar umbra ta le mohorte zarea,
C-nalt rsari, cumplit, nendurat,
Cuprins de flcri pe cznde turle,
Cu pieptul gol luptnd nsngerat,
Beat de mcel. Asurzitoare surle
Cu spijele se ntreceau turbate,
i-ades fceai ngrozitor s urle

De buciumri pdurile carpate,

Vnnd clare zimbrul i vierul
i sgetnd jivine-nspimntate.
n sumbri nori ce trec ncomnd cerul
n zori, gonii de aspra vijelie,
Le mai zresc cum fug mugind de fierul
Ucigtor. Zburau cu veselie
Deasupra-i corbii, i de-atta snge
Rsar i astzi roii flori din glie.
Dar, ndelung nu i-a fost dat a-nfrnge
Pe-aceea ce pndise rnjitoare,
La snu-i rece s te poat strnge,
i ai pierit, trdat ntr-o strmtoare.
Amar te-a plns, pletoasa seminie
Ea, ce pe-o culme-ntr-un apus de soare,
Urlnd, te-a ars cu-ntreaga-i avuie,
Cu-ai ti sirepi, cu roabele iubite,
Ce desftau posaca ta beie.
*
Sunt seri, spre toamn,-adnci i strlucite
Ce, luminndu-mi negura-amintirii,
Trezesc n mine suflete-adormite
De mult, nct cad prad amgirii
Cnd cerul prguit la zri cuprinde
Purpura toat, i toi trandafirii,
i-n snge scald para ce-l aprinde
De vii vpi - privind atunci amurgul,

Un dor pgn slbatic m ncinde, i vd, stpne, cum i arde rugul.