Infricosatoarea Judecata

Mareste imaginea.

Duminica Infricosatoarei Judecati - File de acatist: "M-am gandit la acel infricosator judet al lui Hristos si m-am
cutremurat!" M-am panicat, pentru cu am mangaiat, nu am compatimit, nu am hranit, nu am vizitat pe fratii mai
mici ai Domnului Hristos.

Nu m-am smerit. Deci, ce voi raspunde in fata Judecatorului? Ii voi aduce in fata rugaciunile Maicii Sfinte pentru
mine. Si rugaciunile a miliarde de sfinti. Dar faptele mele ma vor vadi de pacat. Constiinta mea va fi zdruncinata.
Da-mi fapte vrednice de pocainta, Doamne al cerului si al pamantului! Nu vreau belsug, ci pocainta sincera.
Pierzand adevarul, ratacesc prin patimi. Dar am nadejde ca ma vei scapa. Ca vointa mea o vei intari. Ca nu voi
pieri in intuneric. Ca am si eu o sansa sa fiu gratiat. Sa mi se comute pedeapsa in binecuvantare.

Un Sfant Parinte ne invata despre adevar: "Viata este ca arderea unei lumanari. Ajunge ca sa sufle in ea Cel care
a aprins-o, ca sa se stinga!" Ne pregatim de judecata finala, pregustand bucuria pascala. Si ce ne va intari
sufletul? Varietatea rugaciunilor sau asimilarea lor cu inima si cu vointa?! Ne indruma Sf. Ioan de Kronstadt:
"Cand Dumnezeu a coborat pe Muntele Sinai, poporul a primit porunca sa se pregateasca si sa se curateasca.
Dar, in timpul Dumnezeiestii Liturghii, Dumnezeu se pogoara pe pamant mai mult decat a facut-o pe Sinai!" Unde
e pregatirea noastra? Unde e curatirea?

Din iubire fata de Mirele Hristos, vom imparti darurile cu semenii? Le vom da mangaieri, dar si imbracaminte,
mancare si medicamente. La fapte. Cu discretie: in crestinism, fapta buna are autor necunoscut. Studiem o
gramada de stiinte, dar nu si pe aceea de a ne feri de pacat, cea mai importanta. De aceea, doar sfintii sunt
intelepti cu adevarat. Ii ajutam pe frati prin rugaciunile noastre pentru ei. Invocam pe Imparatul Ceresc, pentru ca
El ne invata sa ne rugam; El ne da rugaciunea.

Infricosator e Judetul pentru cei ce Il resping pe Dumnezeu. Pentru cei credinciosi, care au fapte de pocainta,
este o trambulina spre bucuria inimii.

Duminica Infricosatei Judecati- Sfantul Grigorie

Palama
Duminica Infricosatei Judecati

Mareste imaginea.

Despre a doua venire a lui Hristos

1. In Duminica trecuta Biserica a facut pomenire despre neasemuita iubire de oameni pe care
Dumnezeu ne-o arata noua, prin pilda risipitorului care a fost mantuit. In Duminica de astazi
Biserica ne invata despre infricosatoarea judecata viitoare a lui Dumnezeu si despre cum sa
ne-o facem la randul ei folositoare, urmand cuvintele proorocilor. Caci spune Scriptura: "Mila
si judecata Ta, voi canta Tie, Doamne" [Psalmi 100, 1]; si inca: "O data a grait Dumnezeu,
aceste doua lucruri am auzit: ca puterea este a lui Dumnezeu si a Ta, Doamne, este mila; ca Tu
vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui" [Psalmi61, 11]
2. Indurarea si indelunga rabdare preced judecata dumnezeiasca, intrucat Dumnezeu poseda si
cuprinde in Sine, mai presus de toate, intreaga virtute, fiind El in acelasi timp si drept si
milostiv, caci mila Sa nu se impotriveste judecatii Sale, dupa cuvantul care sta scris: "Nu e
bine ca la judecata sa cauti la fata oamenilor" [Pilde 24, 23]. Dumnezeu a impartit cu dreptate
fiecarui lucru sorocul sau, randuind vremea de fata pentru milostivire, iar vremea viitoare
pentru rasplata. Si din aceasta pricina harul Duhului Sfant a oranduit cele savarsite in Sfanta
Biserica in asa fel incat sa cunostem noi ca primim iertare pentru pacatele noastre si sa ne
grabim inca din aceasta viata sa dobandim milostivirea cea vesnica, facandu-ne pe noi
vrednici de dumnezeiasca iubire de oameni. Pentru ca judecata este lipsita de mila pentru cel
ce nu se arata el insusi milostiv.
3. Cu privire la milostivirea cea cu neputinta de zugravit a lui Dumnezeu catre noi, nu demult
am vorbit pe indelete; astazi cuvantul nostru va fi despre a doua venire a lui Hristos si despre
judecata cea infricosatoare ce se va face atunci, ca si despre cele implinite in chip negrait prin
ea: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit..." [I
Corinteni2, 9], care intrec si covarsesc nu numai simtirea, ci si mintea si cugetarea omeneasca
in afara Duhului Sfant. Caci Dumnezeu este Cel ce le stie pe toate si El are sa judece intreg
pamantul, El, Cel ce ne invata pe noi despre acestea, coborand totusi la puterea de intelegere a
celor invatati de El, prin cuvinte potrivite si pe masura mintii noastre. Pentru aceasta si
tunetul, si norii, si trambita, si tronul Sau, si cele asemanatoare acestora, ne sunt dinainte
pomenite si infatisate, desi noi asteptam ceruri noi si pamant nou, dupa cele binevestite de El,
caci cele existente acum sunt harazite schimbarii.
4. Daca fie si numai cele graite si infatisate astfel cu pogoramant umplu si intuneca de groaza
sufletul celor ce le asculta cu luare aminte cine va [putea] indura atunci plinirea acelor fapte?
Ce fel trebuie sa fim noi si cum se cade sa chivernisim sfintenia si cucernicia vietii noastre,
asteptand venirea zilei Domnului? In care [zi], dupa spusa dumnezeiescului Petru, "cerurile
vor pieri cu vuiet mare, stihiile, ar zand, se vor desface, si pamantul si lucrurile de pe el se vor

mistui" [II Petru 3, 10; vezi si 3, 12: "... cerurile, luand foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse,
se vor topi"]. Mai inainte de acestea, se va da insa in vileag urgia cea grea a lui Antihrist
impotriva credintei, ca si infatisarea si ocarile lui, care daca nu ar fi scurtate, fiind ingaduite
doar pentru putina vreme, nu s-ar mantui nici un trup omenesc, precum spune Domnul in
Evanghelie [Matei 24, 22; Marcu 13, 20]. De aceea da El porunca celor apropiati, zicand:
"Privegheati dar in toata vremea rugandu-va, ca sa va intariti sa scapati de toate acestea care
au sa vina si sa stati inaintea Fiului Omului" [Luca 21, 36].
5. Asadar, toate acestea umplu [sufletul] de o groaza cumplita, dar pe aceia care isi cheltuiesc
viata lor in necredinta, in nedreptate, in nepasare si in lipsa de grija ii ameninta lucruri inca si
mai infricosatoare decat cele spuse mai sus, asa precum insusi Domnul graieste: "Atunci... vor
plange toate neamurile pamantului..." [Matei24, 30]. Iar prin "neamuri ale pamantului" se
inteleg aceia care nu vor da ascultare Celui ce vine din cer, aceia care nu-L cunosc si nu-L
cheama pe Tatal cel ceresc, nici nu se inalta la inrudirea cu El dupa asemanare, prin faptele
savarsite de ei. Si iarasi ca o cursa si ca o mreaja va veni ziua aceea peste toti care stau in
josnicie pe fata intregului pamant, adica [peste] cei ce staruie in orgii si in betii si in desfatari
si in griji legate de viata lor [cea desarta], fiind tintuiti ca in cuie si dedati pe de-a-ntregul
frumusetilor amagitoare ale simturilor, bogatiei, slavei [de sine] si placerii. De fapt, prin "fata
pamantului" se intelege in chip invaluit parelnica dulceata a celor pamantesti, iar prin faptul
ca se spune despre acei oameni ca "stau" se arata ravna lor neprecupetita intru cele de jos. Iar
prin asemenea cuvinte sunt pusi in legatura cei ce pacatuiesc - fara sa se pocaiasca in cele din
urma - cu oamenii cei nelegiuiti, asa precum si Isaia a grait mai dinainte: "Vor arde in foc
nelegiuitii si pacatosii laolalta, si nimeni nu va putea sa-i stinga" [Isaia 1,31]. Cat despre noi,
cetatea noastra este in ceruri, de unde si asteptam Mantuitor, pe Domnul Iisus Hristos, dupa
cum spune Apostolul [vezi Filipeni3, 20]; si "voi nu sunteti din lumea aceasta", a spus
Mantuitorul catre ucenicii Sai [Ioan 15, 19], catre care zice inca: "Iar cand vor incepe sa fie
acestea, prindeti curaj si ridicati capetele voastre, pentru ca rascumpararea voastra se apropie"
[Luca 21, 18].
6. Luati aminte cum cei ce traiesc dupa poruncile lui Hristos se umplu de bucurie si negraita
slobozenie pentru cele ce se petrec indata dupa acestea, pe cand cei ce traiesc dupa trup se
umplu de rusine, de suferinta si de amaraciune. Precum si Pavel striga, spunand:
"Dumnezeu... va rasplati fiecaruia dupa faptele lui: viata vesnica celor ce, prin staruinta in
fapta buna, cauta marire, cinste si nestricaciune, iar iubitorilor de cearta, care nu se supun
adevarului, ci se supun nedreptatii: manie si furie. Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui
om care savarseste raul..." [Romani 2, 6-9]. Caci altadata, pe vremea lui Noe, cand pacatul se
inmultise si se raspandise, cucerind aproape tot neamul omenesc, s-a iscat potop de la
Dumnezeu, nimicind toata suflarea, iar pastrat a fost numai singur omul cel drept, cu toata

familia sa, pentru a doua nastere a lumii. Si dupa aceasta iarasi Dumnezeu a taiat in parte
rautatea pacatului, care crescuse nestanjenit, inlaturand prin foc pe sodomiti, inecand cu totul
in mare pe ostasii lui Faraon, iar pe neamul cel prea semetit al iudeilor l-a istovit si l-a mistuit
prin foame, prin razmerita, prin boli si prin patimiri amarnice.
7. Doctorul de obste al tuturor nu s-a folosit pentru neamul nostru de leacuri tari si grele, ci EI
ne-a harazit ca toate cele de folos spre tamaduire sa ne fie noua ca niste ierburi placute;
fiindca El a facut sa se ridice Parinti, ne-a aratat Prooroci, a implinit Minuni, ne-a dat o Lege
si a trimis ingeri. Si intrucat chiar toate acestea s-au aratat slabe fata de pornirea cea nestrunita
a rautatii noastre, insusi Dumnezeu Cuvantul, aplecand cerurile spre pamant, a coborat la noi,
acesta fiind marele leac spre tamaduirea marilor pacate. Si facandu-se El intru totul asemenea
noua, in afara de pacat, a nimicit pacatul in Sine, si, intarindu-ne, a stavilit tepusa pacatului, si
pe stapanitori si pe impreuna-lucratorii pacatului i-a aratat ca plini de necinste prin crucea Sa,
iar prin moartea Sa 1-a surpat pe cel ce avea stapanirea mortii [Evrei 2, 14].
8. Si precum in vremea lui Noe i-a nimicit inecandu-i in apa pe cei pacatosi, tot astfel mai
tarziu a coplesit pacatul prin dreptatea Sa si prin harul Sau, si S-a facut pe Sine nemuritor, ca
o mladita si parga a lumii celei vesnice si ca o pilda si marturie a invie-rii nadajduite de noi in
chip nemincinos. Caci El a inviat si a fost primit in ceruri, El i-a trimis pe apostoli in toata
lumea locuita si El a scos la iveala o ceata nu putin numeroasa de marturisitori, a statornicit
puzderie de invatatori si a vadit [lumii intregi] biserici ale celor cuviosi, nelasand deoparte
nimic din cele cuvenite. Ci iata ca a vazut cum raul iarasi a crescut atat de mult, prin alegerea,
noastra de bunavoie, sau mai degraba a fost vazut raul inaltandu-se intr-atat incat oamenii in
acea vreme se inchinau pana la pamant lui Antichrist si ascultau de el, parasind pe insusi
adevaratul Dumnezeu si pe Hristosul Sau cel adevarat, Care in curand va cobori din ceruri, cu
putere si cu slava multa, dar nemaiavand mila si iertare, ci pedepsind pe cei ce prin faptele lor
cele viclene si-au adunat, in loc de alta comoara, mania lui Dumnezeu, in chiar vremea
milostivirii Sale. Si El ii va lepada dandu-i focului pe cei nepu-tinciosi sa se tamaduiasca,
inlaturandu-i din randul celor sanatosi, ca pe niste madulare putrezite, urmand sa-i
rascumpere, din mijlocul celor pacatosi, pe cei ce sunt ai Lui si sa-i faca pe ei mostenitori ai
imparatiei cerurilor.
9. Si Cel ce toate le stapaneste, indata dupa spurcata slobozire a lui Antihrist, va aduce
neoranduiala si tulburare peste toate, dupa cuvantul acela rostit de catre Prooroc: "Eu voi
cutremura cerul si pamantul" [Agheu 2, 21]. Asadar, pe data El aduce neoranduiala si
tulburare in lume, si surpa muntele cel mai inalt decat toate, si inchide bolta cerului, si
amesteca pamantul cu foc, si rastoarna totul de-a valma, jos ridicand, cum se spune, temeliile
obstesti ale pamantului, iar sus - multimea stelelor, ca pe niste furtuni cu neputinta de

zugravit, aruncandu-le pe capetele celor care in chip idolatru se inchina raului, pentru ca prin
ei, cei dintai, sa fie pedepsiti cei ce se incred lui Antihrist, carora li s-a intepenit mintea,
pentru ca ei au crezut in cel potrivnic ca in Dumnezeu. Apoi, aratandu-Se El cu slava negraita,
la glasul unei trambite lesne de recunoscut, pe toti ii aduce la viata printr-o suflare, precum
altadata pe stramosul tuturor, oranduindu-i dinaintea Lui, inviati, pe toti cei raposati de
veacuri. Iar pe cei nelegiuiti nu ii va aduce la judecata si nu ii va socoti vrednici de nici un
cuvant. Caci nu se vor scula nelegiuitii spre judecata, precum este scris, ci spre osandire.
10. Supuse vor fi judecatii toate ale noastre, dupa glasul Evangheliei citite astazi [Matei 25,
31-46], care spune: "Cand va veni Fiul Omului in slava Sa si toti ingerii Sai impreuna cu El..."
[25, 31 ]. Caci in vremea celei dintai veniri a fost ascunsa slava dumnezeirii Sale de catre
trup, pe care trup l-a luat de la noi si pentru noi; acum este ascuns in cer, la Tatal, impreuna cu
trupul cel asemenea cu Dumnezeu; atunci insa toata slava Sa va fi descoperita. Caci El Se va
arata plin de stralucire, de la Rasarit pana la Apus, straluminand totul cu razele dumnezeirii
Lui, cand trambita cea obsteasca si de viata facatoare va rasuna cu putere in tot locul si pe
toate le va chema deodata catre El. Iar pe ingeri i-a adus si prima data, dar in chip nevazut,
tinandu-le in frau zelul impotriva vrajmasilor lui Dumnezeu; atunci insa pe fata ii va aduce, si
nimic nu va trece sub tacere, ci va invinui si va da chinurilor pe cei necredinciosi.
11. Asadar, "cand va veni Fiul Omului intru slava Lui, si toti sfintii ingeri cu El", spune
Scriptura, "atunci va sedea pe tronul slavei Sale". Caci si proorocul Daniel a vazut mai
dinainte si a grait demult: "Am privit - zice el - pana cand au fost asezate scaune, si S-a asezat
Cel vechi de zile... mii de mii Ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui!... Si iata,
pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului, si El a inaintat pana la Cel vechi de zile, si a
fostdus in fata Lui. Si Lui I s-a dat stapanirea, slava si imparatia; si toate popoarele, neamurile
si limbile Ii slujeau Lui..." [Daniel 7, 9-10; 13-14]. Potrivit cu aceasta, si Sfanta Evanghelie
spune: "Si se vor adu-na inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum
desparte pastorul oile de capre" [Matei 25, 32]. Domnul numeste "oi" pe cei drepti, ca pe unii
ce sunt blanzi si cuviosi si-L urmeaza pe El pe calea cea dreapta, calea virtutilor, intru
asemanarea Lui; intrucat si El a fost numit "Miel" de catre Inaintemergatorul si Botezatorul,
care a spus: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" [loan 1, 29]. Si El
numeste "capre" pe cei pacatosi, pentru ca sunt peste masura de cutezatori si fara randuiala si
ratacitori pe tarmurile abrupte ale pacatului. Si pe cei dintai, spune El, ii va aseza de-a dreapta
Sa, ca pe unii ce sunt lucratori de fapte bune, iar pe cei care nu sunt astfel ii va aseza de-a
stanga. "Atunci va spune Imparatul...", zice Scriptura; si nu desluseste ce imparat si al cui
este, intrucat nu este altul decat El; caci chiar daca acolo multi sunt domni si regi, totusi unul
singur este cu adevarat Domn, unul imparat, unul Stapan peste toate. Asadar, va spune atunci,

catre cei de la dreapta Sa, Cel ce singur este imparat: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, sa
mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii" [Matei 25, 34].
12. Cu adevarat, intemeierea lumii dintru inceput aceasta avea in vedere si in acest scop
vointa aceea cereasca si atotincepatoare a Tatalui - potrivit careia ingerul Marelui Sfat al
Tatalui, nu numai dupa chipul, ci si dupa asemanarea Sa proprie - l-a facut pe om faptura vie,
ca sa poata oarecand sa cuprinda marimea imparajiei celei ceresti, fericirea mostenirii celei
dumnezeiesti, implinirea binecuvantarii Tatalui celui de Sus, prin Care toate s-au facut, cele
vazute si cele nevazute; caci El nu a grait numai despre lumea cea cunoscuta prin simturi, ci a
spus, fara alta deslusire, "lumea" - atat cea cereasca, cat si cea pamanteasca. Si nu doar atat, ci
si golirea de slava [chenoza] cea dumnezeiasca si de negrait, oranduirea teandrica, patimile
cele mantuitoare si tainele toate au fost mai dinainte randuite in scopul acesta, in chip prea
intelept si prevazator, pentru ca tot cel ce straluceste prin ele, plin de credinta, in vremurile de
acum, sa auda de la Mantuitorul: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost
credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau" [Matei 25, 21]. Veniti
- zice El - sa mosteniti si lumea cea statornica si neschimbata si cereasca, voi, cei ce v-ati
folosit bine, dupa cat socot, de lumea cea pamanteasca si stricacioasa si trecatoare: "Caci
flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si
M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am
fost si ati venit la Mine" [Matei 25, 35].
13. Se cuvine sa cercetam acum din ce pricina s-a facut amintire numai de milostenie, si de
ce, in virtutea acestei milostenii, a dat El binecuvantarea si mostenirea si imparatia. Dar nu
numai de ea s-a amintit celor ce dau ascultare cu pricepere; intrucat si mai sus El i-a numit pe
cei ce o infaptuiesc pe ea "oi", iar prin aceasta denumire El a marturisit asemana-rea lor cu
Dansul si intreaga lor virtute, apoi ca acestia, in toata clipa, sunt gata sa mearga la moartea cea
nespus de buna, dupa cum El Insusi a fost adus spre junghiere si ca un miel fara de glas
dinaintea celui care il tunde, asa nu Si-a deschis gura Sa, precum sta scris [vezi Faptele
Apostolilor 8, 32; /sa/a 53, 7].
14. Asadar, Domnul lauda si cinsteste binefacerea celor ce sunt in felul acela; caci este de
trebuinta ca aceasta sa fie pilda si rod al dragostei, pentru ca astfel cel ce va mosteni imparatia
cea vesnica sa se afle cu un cap mai presus de toate celelalte virtuti. Este ceea ce a aratat
Domnul prin pilda celor zece fecioare [Matei 25,11]; caci nu a intrat orisicare la Mirele cel
dumnezeiesc, ci doar fecioarele impodobite, ceea ce nu s-ar fi putut fara truda si infra-nare si
multe si felurite lupte pentru virtute; iar pe deasupra ele tineau in cele doua maini candele,
adica mintea lor si cunostinta cea in ea veghetoare, fiind aceasta partea faptuitoare a
sufletului, vadita prin maini, care il trage in sus si il inalta si il inchina lui Dumnezeu,

straluminandu-i viata si unind-o cu stralucirile cele de sus. Este nevoie insa si de untdelemn
din belsug, ca sa fie indestulator arderii candelelor. Iar untdelemnul inseamna dragostea, care
este intaistatatoarea virtutilor. Asa precum, daca ai aseza temeliile si ai ridica zidurile, dar n-ai
pune deasupra acoperisul, ai face cu totul nefolositoare intreaga zi' dire, tot asa, daca ai
dobandi intreaga virtute, dar pe deasupra n-ai dobandi si dragostea, toate celelalte virtuti ar
ramane lipsite de pret si nefolositoare. Iar acoperisul casei nu poate fi ridicat fara sa fie
sprijinit si intarit de celelalte.
15. Prin urmare, Domnul daruieste mostenirea Sa acelora care au pus, peste celelalte virtuti,
pecetea faptelor dragostei; si ei au alergat catre dragoste fie printr-o viata nepatata, fie prin
pocainta. Dintre acestia, eu ii numesc pe cei dintai "fii", intrucat sunt pazitori ai nasterii din
nou celei tainice a lui Dumnezeu; pe ceilalti eu ii numesc "naimiti", ca unii care, prin
ostenelile de multe feluri ale pocaintei si ale smereniei, au chemat inapoi harul ca pe o
rasplata a lor.
16. De aceea in Sfintele Evanghelii, dupa ce mai intai a talcuit, in fel si chip, cele ale
judecatii, le-a lamurit apoi si pe cele ale dragostei, ca una care sau implineste, sau aduce
inapoi virtutile insirate mai inainte. Dar cei drepti vor raspunde spunand: "Doamne, cand Team vazut noi flamand si Ti-am dat sa mananci? Sau insetat si ti-am dat sa bei? Sau cand Team vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau
in temnita si am venit la Tine?" [Matei25, 37-39]. Vedeti pe cei de-a dreapta ca sunt numiti si
cei drepti? Asadar mila lui Dumnezeu li se da lor din pricina dreptatii si cu dreptate. Vedeti ca
si o alta virtute, smerenia, marturiseste pentru cei drepti prin implinirea dragostei, ca o
intaritura de aparare inaltata la tinv pul cuvenit? Caci cei drepti intaresc si incredinteaza ca
sunt nevrednici de vestirea virtutilor lor si de laudele aduse lor, ca unii ce nu au facut nimic
bun, de-si se marturiseste despre ei ca nu au lasat nesavarsita nici una dintre faptele cele bune.
17. Din aceasta pricina, socot eu, Domnul i-a dezlegat pe acestia sa arate ca sunt asa si sa se
inalte ei prin smerenie si sa capete de la El, pe buna dreptate, harul, pe care-l daruieste din
belsug celor smeriti: "Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har"
[Iacov 4, 6; vezi si Pilde 3, 34]. Si El le vorbeste acum: "Adevarat zic voua, intrucat ati facut
unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" [Matei25, 40]. Il numeste [pe om]
"prea mic" din pricina saraciei si a lipsurilor, iar frate il numeste intrucat si El, dupa trup,
traieste astfel pe pamant.
18. Auziti si va bucurati, toti cati sunteti saraci si nevoiasi, caci sunteti frati dupa trup cu
Dumnezeu! Si chiar daca fara voie va aflati in multe lipsuri, prin rabdarea si prin multumirile
voastre cu voie veti face binele. Ascultati voi, bogatilor, si mult sa va doriti saracia cea

fericita, ca sa va faceti mostenitori si frati ai lui Hristos si frati adevarati ai celor ce saracesc
de buna voie, caci si Acela de buna voie a saracit pentru noi! Ascultati si gemeti voi, care-i
dispretuiti pe fratii vostri greu incercati, sau mai degraba pe fratii lui Dumnezeu; si voi, care
nu dati o parte din cele pe care le aveti din belsug celor ce sunt lipsiti de hrana, de
acoperamant, de vesmant, de ingrijirea cuvenita, nici nu cheltuiti prisosul vostru pentru lipsa
acelora! Sau mai curand sa ascultam si sa gemem noi, caci si eu insumi, cel ce va graieste
voua aces-tea, sunt invinuit de constiinta mea ca nu ma aflu cu desavasire in afara si lipsit de
patima. Caci in vreme ce multi oameni sufera de frig si se zbat in lipsuri, eu sunt bine hranit si
invesmantat. Mai abitir sunt vrednici de plans cei ce au comori mai mari decat nevoia lor
zilnica, pazindu-le cu grija, sau ostenindu-se sa le sporeasca; acestora insa li se daduse
porunca sa iubeasca pe aproapele lor ca pe ei insisi si sa nu se considere pe ei insisi nici ca
tarana si pleava. Caci oare, ce altceva sunt aurul si argintul pe care le indragim mai mult decat
pe fratii nostri?
19. Dar sa ne intoarcem si sa cugetam si sa ne facem partasi, cu cele pe care le avem, la
implinirea trebuintelor fratilor nostri aflati in nevoie. Si chiar daca nu vom alege sa cheltuim
toate ale noastre in chip iubitor de Dumnezeu, macar sa nu tinem la toate ale noastre in chip
lipsit de milostivire, ci sa savarsim ceea ce ne este de lipsa, smerindu-ne inaintea lui
Dumnezeu si invrednicindu-ne de iertarea Sa, ca iubirea Lui de oameni sa implineasca lipsa
noastra, pentru ca nu cumva - sa nu fie! - sa auzim cuvintele acelea nedorite: "Atunci - spune
Scriptura - va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor. .." [Matei25, 41].
Ce cumplite sunt aceste spuse! Duceti-va departe de viata [cea vesnica], fiti izgoniti si
lepadati de la toate desfatarile [raiului], ramaneti lipsiti de [dumnezeiasca] lumina!
20. Dar nu numai aceasta, ci "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care
este gatit diavolului si ingerilor lui!". Asa precum cei de-a dreapta vor avea viata, si o vor
avea cu prisosinta,viata insemnand a fi impreuna si aproape de Dumnezeu, iar cu prisosinta
insemnand a petrece si ca fii, si ca mostenitori ai imparatiei Sale, tot astfel cei de-a stanga,
nedobandind viata cea adevarata, din pricina indepartarii lor de Dumnezeu, vor avea parte de
rau din belsug, fiind randuiti alaturi de demoni si dati focului pedepsitor.
21. Astfel este acel foc care cuprinde trupurile si partea cugetatoare din ele, dar nu si duhurile
din trupuri [?], prin care ardere si focul nostru se va fi mistui, dupa cum este scris: "iar stihiile,
aprinse, se vor topi!" [ II Petru 3, 12]. Cata durere nu adauga lipsa unei nadejdi izbavitoare?
Dar si focul acela este nestins. Si ce este apoi aceasta putere care silnic ne poarta? Caci, spune
Scriptura, este un rau care trage acel foc, ducandu-l, pe cat se pare, tot mai departe de
Dumnezeu; de aceea nu spune: "Indepartati-va!", ci spune: "Duceti-va de la Mine,
blestematilor!", caci voi v-ati atras cu asupra de masura blestemele celor saraci. Si daca

saracii au rabdat si suferit, voi sunteti vrednici de blesteme. El spune: duceti-va la aceia, in
focul ce a fost pregatit nu pentru voi, ci pentru diavol si pentru ingerii lui. Caci nu este aceasta
voia Mea cea dintai: nu pentru aceasta v-am creat pe voi, nu pentru voi am facut valvataia
focului; ci focul cel nestins a fost aprins mai inainte pentru demonii cei naraviti spre rau, dar
de care v-ati legat si voi, printr-o cugetare lipsita de pocainta. Asadar impreuna-vietuirea
voastra cu ingerii cei rai este una de buna voie: "Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa
mananc; insetat am fost si nu M-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu Mati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat" [Matei 25, 42-43]. Asa precum,
fratilor, dragostea si faptele dragostei sunt plinirea virtutilor, tot asa ura si faptele urii, printre
care lipsa de caldu ra sufleteasca si neimpartasirea cu altii a ceea ce es te al tau, reprezinta
plinirea pacatului; si asa precum virtutile se insotesc cu iubirea de oameni, tot astfel relele se
insotesc cu ura fata de oameni, iar aceasta va fi pentru multi indestulator temei de osanda.
22. Asadar, voiam sa spun ca nu este fapta mai vrednica de a fi urata decat sa ravnesti la
bogatia [argintii] fratelui tau; dar vad o fapta rea in care se afla o si mai mare pilda a urii fata
de oameni, caci exista unii care nu numai ca nu au mila de cei de la care primesc belsug de
bunuri, dar si acapareaza cele straine. S-ar cadea sa traga acestia invatatura din alungarea
celor nemilostivi, [luand aminte] ce vor dobandi acestia, si ce vor patimi ei, si de ce osanda cu
neputinta de indurat si de inteles vor fi ei vred nici, si de ce nelegiuiri sa se lepede, si prin care
fap te ale pocaintei vor indupleca pe Dumnezeu. Aceia insa vor fi alungati cand vor zice unele
ca acestea: "Doamne, cand Te-am vazut noi oare flamanzind, sau insetat, sau strain, sau
bolnav, sau in temnita, si nu Ti-am slujit?" [Matei 25, 44].
23. Priviti la cel mai mare rau cu putinta, mandria, care este legata de lipsa de compatimire,
asa precum smerenia este unita cu compatimirea. Cei drepti, laudati din pricina facerii de
bine, se smeresc mai mult, si nu se socot pe ei insisi drepti. Ceilalti, cei mandri, daca sunt
mustrati pentru lipsa lor de milostivire de catre Cel ce nu minte, nu se prosterneaza la
picioarele Lui smerindu-se, ci graiesc impotriva si se arata pe ei insisi ca fiind drepti. De
aceea vor si auzi: "Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici [frati
ai Mei], nici Mie nu Mi-ati facut" [Matei 25, 45]. Si astfel "vor merge acestia - spune
Scriptura - la osanda vesnica, iar dreptii la viata de vesnica" [Matei 25, 46].
24. Sa ne milostivim de noi insine, fratilor, prin milostivirea fata de fratii nostri, sa dobandim
compatimirea prin compatimire, sa facem binele ca sa capatam binele. Caci ceea ce primim in
schimb este asemenea cu ceea ce dam, facerea de bine, iubirea de oameni, dragostea,
milostivirea si compatimirea nefiind egale prin vrednicia si masura intaietatii lor; caci tu dai
din cele pe care omul le are, si in masura in care omul poate sa savarsesca fapte bune, dar tu
primesti in schimb din comorile cele dumnezeiesti si neimputinate nespus mai mult: si viata

de veci, si acele binefaceri care numai la Dumnezeu se afla si sunt cu putinta: "Cele ce ochiul
n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit" [I Corinteni 1, 9].
25. Sa ne grabim, asadar, sa dobandim bogatia bunatatii Sale, sa ne agonisim cu putini arginti
mostenirea cea vesnica, sa ne temem de a fi nemilostivi cu cei nevoiasi, ca nu cumva sa fim
osanditi noi in sine la nemilostivirea de apoi; si sa nu ne temem ca vom ajunge saraci daca
vom da de pomana, caci prin aceasta ne vom face vrednici de cuvintele lui Hristos: "Veniti,
binecuvantatii Tatalui Meu, ca sa mosteniti imparatia...". Sa ne temem si sa savarsim toate
cele de trebuinta, spre a nu ramane in afara de dragostea lui Dumnezeu din pricina
nemilostivirii noastre: "Caci cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care il vede, cum va iubi el spune Evanghelistul [parafraza la han 3, 12] - pe Dumnezeu, pe Care nu Il vede?", iar cel ce
nu iubeste pe Dumnezeu, cum se va uni cu Dumnezeu? Cel ce nu este unit cu El, acela se va
indeparta de Dumnezeu, si cel ce se indeparteaza de Dumnezeu, acela va cadea cu totul in
gheena.
26. Dar noi vom arata faptele dragostei catre fratii nostri cei intru Hristos, milostivindu-ne de
cei saraci, intorcandu-i spre bine pe cei rataciti, oricare ar fi chipul ratacirii sau saracirii lor,
facand dreptate celor nedreptatiti, intarindu-i pe cei ce zac in slabiciune, fie ca patimesc
aceasta din pricina vrajmasilor trupesti si a bolilor, fie ca patimesc din pricina duhurilor rele
celor nevazute si a patimilor celor de ocara; sa cercetam pe cei inchisi in temnita, sa rabdam
celor ce ne gresesc noua si sa ne iertam unii altora, daca vreunul are vreo plangere impotriva
cuiva, asa cum si Hristos ne-a iertat noua. Si indeobste, in tot chipul si cu toate faptele si
cuvintele noastre, cate le-am putea avea, sa aratam dragoste unii catre altii, ca sa ne
invrednicim noi de dragostea lui Dum nezeu si sa fim binecuvantati de catre El si sa mostenim
imparatia cea vesnica si cereasca, fagaduita noua si pentru noi gatita de la intemeierea lumii.
27. Pe care fie ca noi toti sa o dobandim prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului
nostru lisus Hristos, Caruia I se cuvine, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, toata cinstea si
slava in vecii vecilor. Amin.

Parintele Petroniu Tanase - Duminica Infricosatei

Judecati
Duminica Infricosatei Judecati - Pilda Fiului Risipitor ne va uimi cat va fi lumea, prin milostivirea si negraita
dragoste pe care ne-a aratat-o Dumnezeu. De aceea, poate, Mantuitorul a voit sa moara rastignit, adica cu

bratele intinse si Biserica mereu il infatiseaza astfel, pentru ca sa ne arate ca de-a pururi sta cu bratele deschise,
ca sa imbratiseze pe toti pacatosii care se intorc la Casa parinteasca.

Iubirea insa nu-i unilaterala, ea cere raspuns din partea celui iubit, iar raspunsul cel mai firesc nu poate fi altul
decat tot iubirea. Daca Duminica Fiului Risipitor ne-a pus inainte dragostea cea preamilostiva a lui Dumnezeu fata
de oameni, duminica a treia, a infricosatei Judecati, ne face sa meditam la raspunsul omului fata de
dumnezeiasca dragoste; raspuns care se indreapta deopotriva catre Dumnezeu si catre aproapele.

Iubirea fata de Dumnezeu e datoria cea mai sfanta a omului. Nu-si iubesc oare copiii pe parinti? si animalele si
fiarele salbatice iubesc pe binefacatorul lor; dar cum sa nu iubeasca omul pe Dumnezeu, Facatorul sau si
datatorul a tot binele? "Dragostea de Dumnezeu e miscarea cea mai fireasca a inimii: trebuie sa te constrangi,
sa-ti faci sila, sa te chinuiesti, ca sa nu iubesti pe Dumnezeu" (Peguy).

De aceea, inca din Vechiul Testament iubirea de Dumnezeu sta in fruntea Decalogului, este cea mai mare
porunca, in care se cuprinde toata Legea si Proorocii: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta si
cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau" (Matei 22, 37). Iar Mantuitorul Hristos nu recomanda nici o alta porunca
asa de mult ca porunca dragostei.

Dar oare cum se impaca libertatea si cu porunca? Dumnezeu a facut pe om fiinta libera, aceasta este cununa
demnitatii sale, si Dumnezeu nu intelege sa nesocoteasca aceasta libertate, in Sfanta Evanghelie, Mantuitorul
vedem ca nu porunceste ci invita: "Daca vrei sa intri In viata...; Cine vrea sa vina dupa Mine.." si totusi, in alta
parte, Mantuitorul spune lamurit: "Cel ce ma iubeste, acela pazeste poruncile Mele" (loan 15, 14), aratand ca
exista porunci si ca implinirea lor este semnul cel mai sigur al iubirii de Dumnezeu. Ce sunt deci, "poruncile"
Domnului si care-i rostul lor?

"Implinirea poruncilor" ascunde o adanca taina dumnezeiasca. Dumnezeu a dat putere celor ce cred in numele
Sau sa se faca fii ai lui Dumnezeu (loan l, 22). De aceea Sfintii Parinti zic ca Dum nezeu este ascuns in porunci
sau ca "Dumnezeu este fiinta virtutilor". Pe masura ce omul implineste dumnezeiestile porunci, puterea
dumnezeiasca dintr-insul se face tot mai vadita; cu orice fapta buna ce o face omul,iese tot mai mult la iveala
chipul dumnezeiesc ce se afla in el, devine tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, se face fiu al lui Dumnezeu si
mostenitor al vietii vesnice.

Dumnezeu nu sileste pe om si cu atat mai mult nu-i porunceste sa-L iubeasca; dar prin iubirea - implinire a
poruncilor, omul se face mostean al vietii de veci. si fiindca Dumnezeu pentru om a gatit imparatia Sa de la
intemeierea lumii si voieste ca toti sa o dobandeasca, de aceea porunceste: "Fiti desavarsiti", "Fiti sfinti", "Fiti
milostivi, asemenea Tatalui Celui ceresc, ca sa fiti de-a pururi impreuna cu El", implinirea poruncilor deci, nu este
un lucru datorat Iui Dumnezeu, cum se intampla cu poruncile omenesti, ci este datorie fata de noi insine, interesul
cel mai de temelie al vietii noastre.

Sunt insa oameni care, neintelegand aceasta, vad in poruncile -dragoste de Dumnezeu, o povara grea de purtat,
ca pe ceva facut pentru altcineva si nu pentru sine si-si fac socoteala gresita ca pot duce o viata pacatoasa,
straina de Dumnezeu si totodata vor putea sa se bucure si de bunatatile ce le aduce vietuirea impreuna cu
Domnul. "Nu te grabi cu pocainta, il indeamna vrajmasul, ai destula vreme pana la moarte! Nu stii ca Dumnezeu
este indelung rabdator si mult milostiv?" si omul neintelept asculta soapta celui rau, duce mai departe casnicie cu
pacatul, traieste o viata crestina searbada, mangaindu-se cu socotinta mincinoasa ca Dumnezeu il va ierta, cu
mila Sa cea nemasurata, precum a iertat pe Fiul risipitor, pe desfranata si pe talhar. Doar pentru cei pacatosi, si
nu pentru cei drepti, a venit Hristos!

Grozava inselare! Daca deznadejdea, care vine din neincrederea in bunatatea lui Dumnezeu, este mare primejdie
pentru mantuire, apoi increderea nesocotita in dumnezeieasca milostivire este si mai vinovata si mai
primejdioasa. Prin deznadejde omul isi taie orice putinta de indreptare, iar prin nesocotita incredere nu mai vrea
sa faca fapte bune si pacatuieste cu stiinta si cu voie libera; amandoua sunt pacate grele impotriva Duhului Sfant
si duc la pieire vesnica.

Duminica Infricosatei Judecati tocmai asupra acestei primejdii ne atrage atentia. Da, Dumnezeu este nespus
de bun, iubitor si milostivirea Lui este fara de margini; dar totodata este nespus de drept. "Milostiv si drept este
Domnul" zice Psalmistul (Psalm 114, 5) si "dreptatea Domnului ramane In veac", in curgerea vietii pamantesti, noi
vedem mai mult milostivirea Sa cea nemarginita, dar va veni ziua cand Dumnezeu se va arata mai ales in lumina
dreptatii Sale, ziua infricosatei Judecati. "Toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos",
zice Apostolul (Romani 14, 10); atunci, "Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, va judeca neamurile fara
strambatate".

Dar ce este "dreptatea dumnezeiasca"? In cantarile de la utrenia acestei duminici auzim: "Cand se vor aseza
scaunele si se vor deschide cartile si Dumnezeu va sedea la judecata. O, amar va fi atunci, pacatosilor! O, ce
ceas va fi atuncea!" Dar despre ce carti este vorba? Este cineva care scrie tot ce face omul in viata? Da, cu
adevarat sunt carti si este scriitor si nimic nu ramane nescris. Si aici se cuvine a pomeni un lucru plin de mirare:

Oamenii de stiinta, tot iscodind sa afle tainele vietii omenesti, au descoperit ca tot ceea ce face omul, tot ceea ce
gandeste si vorbeste, dar absolut tot, lasa o urma in alcatuirea cea mai ascunsa a omului; se inscriu in adincul
fiintei noastre ca intr-o carte. Astfel, noi insine suntem cartea si tot noi, cei ce o scriem. Mare taina se ascunde
aici !

La infricosata Judecata se va deschide aceasta carte, adica cele scrise acum in taina nevazut de nimeni, se vor
vedea la aratare: si cele bune si cele rele vor fi vazute de toata lumea. Atunci ranile mucenicilor vor straluci ca
margaritarele, nevointele si faptele dreptilor si ale cuviosilor "vor straluci ca soarele" (Matei 13, 43), precum ne
incredinteaza Domnul Hristos. Iar chipurile pacatosilor vor arata pocite si schimonosite de toate pacatele si
patimile pe care le-au facut. "Cine va putea rabda acea nesuferita rusine!"

Iata dreptatea dumnezeiasca. "Te-am facut fiinta cinstita si inzestrata cu libertate deplina, de care nici Eu nu am
indraznit sa ma ating; ti-am dat putere ca sa fii asemenea cu Mine, dumnezeu prin har; iata dar, acum ai singur
ceea ce ai ales!" Tot ce face omul cu voia sa libera il apropie sau il departeaza de Dumnezeu. Omul se
modeleaza singur, prin tot ceea ce inscrie el in cartea vietii sale cu care se va infatisa la Judecata.

Atunci, uitandu-se la icoana dumnezeiasca pe care trebuia sa o realizeze, cu darurile primite de la Dumnezeu si
vazand chipul pocit si schimonosit pe care l-a faurit in viata sa de pacat, omul singur va recunoaste rasplata ce i
se cuvine. "O, ce ceas va fi atuncea!" Judecata este constatarea a ceea ce am facut noi in viata pamanteasca si
totodata o pecetluire pe vecie a acestei stari. Iata dreptatea dumnezeiasca. Dumnezeu nu poate schimba
alegerea noastra. De aceea, spune cineva ca iadul in primul rand e marea durere a lui Dumnezeu, vazand pe fiii
Sai, pentru care S-a jertfit, carora le-a gatit imparatia de la intemeierea lumii, ca totusi au preferat focul cei vesnic,
gatit diavolului si ingerilor lui.

De aceea, pomenirea Infricosatei Judecati este totdeauna un indemn hotarat de a iesi din nepasarea de mantuire.
Sa nu ne inselam cu credinta mincinoasa ca Dumnezeu ne va ierta fiindca este bun si milostiv. Bunatatea Lui nu
poate fi prilej de pacat. El iarta cu nemasurata milostivire, dar nu nesocoteste demnitatea libertatii omenesti si
contributia ei la mantuire. Pacatul, noi il inscriem in carte si numai cel ce l-a scris il poate sterge, nimeni altul, nici
chiar Dumnezeu. si daca omul nu si-a impodobit chipul sau cu nici o virtute, nici Dumnezeu nu-l poate impodobi.
Este deci in interesul cel mai adanc al vietii noastre sa stergem din carte tot inscrisul pacatului cu pocainta
sincera, cu incetarea raului, cu spovedanie curata, cu implinirea canonului, prin rugaciune si cu lacrimi.

Si pentru tot pacatul sa ne intrebam cu ingrijorare si cu teama: oare s-a sters el din carte? Si dupa ce l-am sters,
sa scriem si faptele cele bune ale virtutilor, prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu, caci ele ne impodobesc si ne
gatesc chipul nostru cel de vesnicie. Toata fapta buna este o agonisita de mare pret, de care ne vom bucura in
vecii vecilor. "Cum ti-ai crescut aici aripile, asa vei putea zbura catre cele de sus; cum ti-ai curatit aici mintea, asa
vei vedea acolo slava Lui si masura in care L-ai iubit aici, in aceeasi masura te vei indulci de dragostea Lui."

A doua fata a raspunsului nostru la dragostea lui Dumnezeu pentru noi este dragostea fata de aproapele, de care
iarasi vom da seama la infricosata Judecata. Icoana acestei iubiri ne-o arata cat se poate de limpede Mantuitorul,
cu pilda vietii si cu cuvantul. "Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat si pe Fiul Sau, Cel Unul- Nascut, L-a dat
pentru dansa" (loan 3, 16). "De aceea si voi datori sunteti sa va iubiti unul pe altul, asa cum v-am iubit Eu pe voi"
(loan 15, 12). "Dupa aceasta va vor cunoaste oamenii ci sunteti ucenicii mei, daca veti avea dragoste Intre voi"
(loan 13, 35). Nu iubeste pe Dumnezeu cel ce nu iubeste pe aproapele; "pentru ci cel ce nu iubeste pe fratele sau
pe care il vede, nu poate iubi nici pe Dumnezeu pe care nu-L vede" (I loan 4, 20), iar "cine iubeste pe Dumnezeu,
iubeste si pe fratele sau" (I loan 4, 21).

Cat de mult tine Mantuitorul la porunca iubirii, ne-a aratat-o cand ne-a descoperit taina Judecatii celei din urma.
Atunci intreaga omenire va fi impartita in doua, dupa cum a implinit sau nu porunca dragostei de aproapele.

Sa ascultam cu cutremur hotararea Dreptului Judecator. "Atunci va zice celor de-a dreapta: Veniti, binecuvantatii
Parintelui Meu de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii. Ca am flamanzit si Mi-ati dat de am
mancat, am insetat si Mi-ati dat de am baut, strain am fost si M-ati primit, gol si M-ati imbracat, bolnav am fost si
M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine. Adevarat zic voua, intrucat ati facut acestea unuia dintracesti frati ai mei prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: "Duceti-va de la Mine,
blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Ca am flamanzit si nu Mi-ati dat sa
mananc, am insetat si nu Mi-ati dat sa beau, strain am fost si nu M-ati primit, gol si nu M-ati imbracat, bolnav si in
temnita si nu M-ati cercetat., intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut" (Matei 25,
34-45).

Ar fi o greseala sa intelegem din cuvantul Domnului ca dragostea fata de aproapele sta numai in milostenia
trupeasca. Milostenia este semnul vazut al dragostei de Dumnezeu si fata de aproapele si cine o are, implineste
toata virtutea, impreuna cu milostenia are si celelalte virtuti. si iarasi am gresi daca, vazand pretuirea cea mare pe
care o da Domnul milosteniei, am socoti ca toate celelalte fapte bune, mucenicia, rugaciunea, ostenelile pentru
virtute, vor fi trecute cu vederea. Toate vor fi cantarite si rasplatite: faptele, cuvintele, gandurile. Dar in pretuirea
asa de mare data unor fapte asa de simple, se ascunde o taina de mare pogoramant si de dragoste de oameni
din partea lui Dumnezeu. Acestea reprezinta pretul cel mai scazut de mantuire ce se cere omului, ca sa nu
ramana nici un om pe lume care sa spuna ca nu a putut sa se mantuiasca, stiind ca nu se afla om pe pamant
care sa nu poata savarsi asemenea fapte de milostenie. Viata pamanteasca este un mare dar al lui Dumnezeu.
Ea este scurta, dar cu ea putem agonisi vesnicia. "Putina este osteneala, dar vesnica odihna", ziceau Parintii. Tot
binele pe care il facem acum va merge cu noi si ne va bucura in vesnicie.

De aceea, cugetarea la infricosata Judecata este izvor de mare putere sufleteasca, ne smulge din nepasare si ne
imboldeste spre toata fapta buna. Despre Sfantul Macarie cel Mare se spune ca era slab si uscat ca o smochina.
"De ce, Parinte, il intreaba un frate, esti mereu slab, si cand postesti si cand mananci?". La care, Cuviosul
raspunde: "Cociorva cu care intorci lemnele este toata parlita si arsa. Tot asa mananca trupul omului, cugetarea
la infricosata Judecata."

Pomenirea mortilor din sambata dinaintea Duminicii infricosatei Judecati, este un prilej de fapta buna si de a ne
arata dragostea fata de Dumnezeu prin dragostea fata de cei adormiti. Daca cei vii ne pot intoarce aici dragostea
si bunavointa aratata lor, cei plecati din viata nu o mai pot face si rasplata ne ramane intreaga.

Dar pomenirea mortilor este totodata si un indemn de cugetare la moarte, pe care Sfintii Parinti o socotesc cea
mai inalta filosofic si foarte prielnica smereniei, rugaciunii si pocaintei. Meditarea la zadarniciile vietii pamantesti,
la scurtimea vietii noastre, la stricaciunea vietii omenesti, ne trezeste din nepasare, ne duce la cainta si
indreptare. "Cugeta la cele mai de pe urma ale tale, ne indeamna Sfantul loan Scararul, si in veci nu vei gresi".
Cine vrea sa scape de moartea vesnica sa aiba de-a pururi aducere aminte de moarte. Ca "precum painea este

cea mai de trebuinta din toate bucatele, asa si aducerea aminte de moarte este fata de celelalte fapte bune". "Sati fie moartea doctor" zice Fericitul Augustin, aratand ca filosofarea la moarte este taietoare de toata patima.

"Plang si ma tanguiesc cand gandesc la moarte!"

"Vai mie, innegritule suflete! Pana cand nu te mai opresti de la rautati? De ce nu-ti aduci aminte de infricosatorul
ceas al mortii? De ce nu te cutremuri de infricosatoarea Judecata a lui Hristos?"

"Mi-am adus aminte de ceasul acela, iubitilor, se tanguia Sfantul Efrem sirul, si m-am cutremurat; m-am gandit la
acel grozav judet si m-am infricosat; m-am dus cu mintea la veselia raiului si am oftat; m-a cuprins plansul si am
plans pana n-a mai ramas in mine putere de plangere."

"Juru-te cu indurarile Tale, lubitorule de oameni, Bunule, sa nu ma pui de-a stanga cu caprele ce Te-au amarat.
Nu-mi spune: nu te stiu! Ci, dupa indurarile Tale, daruieste-mi lacrimi meince-tate, da-mi frangere de inima si
umilinta si o curata, spre a se face Biserica, si Prea Sfantul Tau Har. Ca desi sunt pacatos si nevrednic, nu
contenesc a bate la usa milostivirii tale!" (Sfantul Efrem Sirul).

Parintele

Petroniu

Tanase

Schitul romanesc Prodromu, Sfantul Munte Athos

Predica la Duminica Infricosatei Judecati

"Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea Judecatii lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a
facut prin trup, ori bine, ori rau (II Corinteni 5, 10)

Iubiti credinciosi,

Mareste imaginea.

Astazi am auzit toti cei de fata cuvintele Mantuitorului nostru Iisus Hristos despre venirea Sa la prea Infricosata
Judecata de apoi. Sa stiti ca nici un lucru de la intemeierea lumii si pina la sfarsitul veacurilor nu este mai
infricosat ca venirea Domnului la Judecata de apoi. Nici ingerii nu pot sa ne spuna cu deamanuntul despre acea
preainfricosata venire a Domnului, cand va judeca toate neamurile pamantului de la Adam si pina la sfarsitul lumii.
Noi, fiind prea neputinciosi si nepriceputi, nu vom putea vorbi despre acea negraita spaima si infricosatoare
venire a Domnului.

Dar din cele ce am auzit astazi in Sfanta Evanghelie si din cele ce arata dumnezeiasca Scriptura, precum si din
invataturile Sfintilor Parinti despre Judecata zilei celei mari, vom insemna aici cateva invataturi dupa a noastra
slaba pricepere despre venirea Domnului la Judecata de apoi. Si vom arata mai intai cu marturii din Sfanta
Scriptura, in ce chip va veni Domnul si care vor fi primele semne ale venirii Lui. Primele semne care vor vesti
venirea Domnului la Judecata vor fi trambitele cele ceresti. Acest adevar ni-l arata Mantuitorul, zicand: Si va

trimite pe ingerii Sai, cu sunet mare de trambita (Matei 24, 31). De aceea si Sfantul Prooroc Sofonie a numit ziua
Judecatii de apoi "ziua trambitei si a strigarii" (Sofonie 1, 16). Marele Apostol Pavel, despre invierea mortilor si
glasul trambitei ceresti, zice: Deodata, intr-o clipeala de ochi, la trambita cea de apoi; caci trambita va suna si
mortii vor invia nestricaciosi. Si in alt loc, aratind ca trambitele vor insoti pe Domnul la Judecata, zice ca: Insusi
Domnul, intru porunca, la glasul arhanghelului si intru trambita lui Dumnezeu, se va pogori din cer (I Corinteni 15,
52-53; I Tesaloniceni 4, 16).

Sfantul Ierarh Grigorie Teologul, aratand taria glasului si puterea acelor trambite care vor anunta venirea
Domnului, zice: "Infricosat este glasul trambitelor, la care se supun stihiile, care despica pietrele, care vor
deschide mormintele, care vor descoperi cele mai dedesubt, care vor zdrobi si vor sfarama porti de arama si vor
dezlega si vor risipi legaturile mortii".

Al doilea semn, care se va arata dupa sunarea cea cu mare strigare a trambitelor, va fi invierea mortilor. Dar oare,
fratii mei, in ce fel vor fi trupurile dreptilor si ale pacatosilor la invierea cea de apoi? Oare vor invia asa cum le
punem noi in sicrie si in morminte? Nu, caci mare deosebire vor avea trupurile oamenilor la invierea cea de apoi
de trupurile de acum. Trupurile dreptilor, in vremea Judecatii de apoi, vor fi impodobite cu patru daruri alese: cu
darul stralucirii, al usurimii, al subtiratatii si al nepatimirii. Deci fiecare trup al celor drepti, cu nemasurata raza ca
soarele va straluci, dupa cum si Insusi Stapanul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Atunci dreptii vor straluci
ca soarele intru Imparatia Tatalui lor (Matei 13, 43).

Prea minunata va fi atunci acea usurime si lesne miscare a trupurilor dreptilor incat sa poata umbla in fiecare
parte a lumii dupa voia lor, fiindca nici o intirziere nu le va pricinui lor greutatea. Aceasta o arata si inteleptul
Solomon care zice: Ca niste scintei care se lasa pe miriste asa vor fi (Intelepciunea lui Solomon 3, 7) caci
scanteile cand sunt purtate de vant, pretutindeni cu mare usurinta se raspandesc. Trupurile dreptilor vor avea si
subtiratate, incat cu toata lesnirea sa poata trece prin celelalte materii. Asa a trecut trupul Stapanului nostru Iisus
Hristos dupa inviere, prin acea piatra mare care zacea deasupra mormantului, fara a rupe pecetile si a intrat prin
usile incuiate in casa in care erau ucenicii adunati de frica iudeilor, ca un duh preasubtire care nici in ziduri nu se
tine, nici in usi nu se impiedica.

Despre aceste patru daruri ale trupurilor inviate, Sfintul Apostol Pavel zice: Se seamana intru stricaciune, inviaza
intru nestricaciune (I Corinteni 15, 42). Iata darul nepatimirii. Se seamana intru necinste, inviaza intru slava. Iata
darul stralucirii. Se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere. Iata darul usurimii. Se seamana trup firesc,
inviaza trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 43-44). Iata darul subtiratatii.

Sa aratam pe scurt si in ce fel vor fi trupurile inviate ale celor pacatosi osanditi la munca vesnica. Mare va fi
deosebirea trupurilor celor pacatosi de trupurile luminate ale dreptilor si sfintilor lui Dumnezeu. Fiindca in loc de
stralucire, se vor imbraca cu adanc de intuneric care va fi asemenea cu prea adancul intuneric al iadului. In loc de
frumusete, trupurile pacatosilor vor avea uraciune plina de scarba. In locul usurimii trupurilor dreptilor, trupurile

pacatosilor vor fi prea grele si greu de miscat, ca sa nu urmeze cu osardie dumnezeiestile porunci. Caci singure
trupurile acestea ale pacatosilor vor fi spre munca vesnica si fara sfarsit.

Iubiti credinciosi,

Ce alte semne vor urma inaintea venirii Domnului la judecata? Citim in Sfanta Evanghelie ca atunci se va arata
pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30), care, dupa intelesul Sfintilor Parinti este Crucea lui Hristos pe care sia dat duhul (Ioan 19, 30). Unii zic ca indata ce se va arata Crucea pe cer, se va insemna cu acest semn fruntea
tuturor dreptilor (Apocalipsa 7, 3). Vazand semnul Sfintei Cruci pe cer, vor plange toate neamurile pamantului
(Matei 24, 30). Dar pentru ce vor plange la aratarea ei toate neamurile pamantului? Vor plange atunci toate
popoarele pentru ca vor cunoaste al cui este semnul Sfintei Cruci; vor plange toti care nu au cinstit Sfanta si de
viata facatoare Cruce, altarul cel preasfintit cu Sangele lui Hristos si semnul venirii Lui. Ce vor zice atunci paganii,
necredinciosii si sectantii care n-au cinstit Sfanta Cruce si nu s-au inchinat semnului Fiului Omului?

Dupa aratarea Sfintei Cruci pe cer, la Infricosata Judecata va veni Iisus Hristos intru slava si putere, cum spune in
dumnezeiasca Evanghelie: Si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa (Matei
24, 30).

Iata si citeva prealuminate marturii care ne arata slava cea negraita cu care va veni Domnul la infricosata
Judecata. Sfantul prooroc David, zice: Foc inaintea Lui va merge si cu vapaia va arde imprejur pe vrajmasii Lui
(Psalm 49, 4). Si iarasi: Luminat-au fulgerele Lui lumea, vazut-a si s-a cutremurat pamantul; muntii ca ceara s-au
topit de fata Domnului, de fata Domnului a tot pamantul; vestit-au cerurile dreptatea Lui si au vazut toate
popoarele slava Lui (Psalm 96, 4-6).

Iar marele prooroc Isaia, despre infricosata venire a Domnului, zice: Caci Domnul vine in vapaie si carele Lui sunt
ca o vijelie, ca sa dezlantuie cu fierbinteala mania Lui si certarea Lui cu vapai de foc. Domnul va judeca cu foc si
cu sabie pe tot omul si multi vor fi cei care vor cadea de bataia Domnului! (Isaia 66, 15-16). Iar langa infricosatul
scaun cel de vapaie al Domnului va sta Preasfinta si Preacurata Nascatoare de Dumnezeu de-a dreapta tronului
Preavesnicului Imparat, dupa cum este scris: De fata a stat imparateasa de-a dreapta Ta... (Psalm 44, 11).

Inaintea Domnului vor merge arhanghelii cei mai intai statatori, iar dupa acestia stapaniile, incepatoriile si inaintea
lor Arhanghelul Mihail, incins cu sabie de vapaie si stralucind ca un fulger si ca un mai mare ostas al marelui
Imparat. Apoi vor urma Apostolii, mucenicii, ierarhii si multimea cea fara de numar a Ingerilor si Sfintilor, cu sabii
cu doua taisuri in mainile lor, ca sa razbune pe neamuri si sa pedepseasca pe popoare (Psalm 149, 6-7). Oare
cine va putea sa stea atunci inaintea Judecatorului Celui Preainfricosator si nemitarnic?! Acestea le-a cugetat si
Proorocul Isaia, care zice: Intrati in crapaturile stancilor si va ascundeti in pulbere de la infricosata fata a
Domnului si de la stralucirea slavei Lui (Isaia 2, 10).

Sfantul Evanghelist Matei spune urmatoarele despre venirea Domnului: Vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii
cerului cu putere si cu slava multa. Si iarasi zice: Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa si toti sfintii ingeri cu El,
atunci va sedea pe tronul slavei Sale (Matei 24, 30; 25, 31). Sfantul Evanghelist Luca, de asemenea Il arata
venind pe nori cu putere si cu slava multa (Luca 21, 27).

Dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel, Judecata de apoi se va face in vazduh, deasupra vaii lui Iosafat, unde vor
fi adunate toate neamurile si limbile, de la primul Adam pina la ultimul om. Apoi ii va desparti pe unii de altii,
precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga (Matei 25, 3233). Dupa aceasta vesnica despartire a celor buni de cei rai, va incepe judecata cea mare.

Dar cine ne va pari atunci in fata Dreptului judecator? Insasi faptele noastre rele pe care le-am facut si nu ne-am
pocait. Apoi ne vor osandi duhovicii, carora nu ne-am spovedit de toate pacatele, nici am facut canon pentru ele.
Apoi ne vor osandi ingerii care ne-au fost pazitori de la botez, pe care nu i-am ascultat. Ne vor osandi si ingerii
care au scris toate faptele noastre din copilarie. Dar cel mai mare piris care ne va pari si ne va cere pedeapsa si
osinda vesnica de la Dumnezeu in ziua cea mare a Judecatii de apoi, va fi diavolul pe care noi acum il ascultam
si facem voile lui si nu ne pocaim in fiecare zi de cele ce facem.

Vai de noi! Ce vom face atunci daca ne va gasi moartea si judecata nespovediti si nepocaiti? Ce ne va folosi
atunci viata aceasta amagitoare si trecatoare in care acum ne desfatam? Ca ne legam cu inima de ea si de grijile
veacului de acum, incat uitam de moartea care vine si de osinda cea vesnica care ne asteapta in ziua cea mare a
Judecatii de apoi. Vedeti, fratii mei, cum toti murim si nimeni din oameni nu ramane pe acest pamint, oricine ar fi
el. Vedeti ca cel ce moare, de fata fiind noi, i se leaga limba, i se schimba ochii, ii tace gura, i se opreste graiul,
cand vede pe dumnezeiestii ingeri cum cheama sufletul din trup! Atunci macar imparat de ar fi, macar sluga,
macar stapanitor a toata lumea, tot se cutremura, se tulbura, se inspaiminteaza, vazind puteri infricosate, vazind
chipuri straine, vazand fete aspre si posomorate, vazand randuielile ingeresti pe care niciodata nu le-a mai vazut.

Atunci luand ingerii sufletul prin vazduh, il duc la judecata, intru care stau incepatoriile, stapiniile si tiitorii de lume
ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, si luatorii de seama si ingerii in vazduh
intampinindu-l, cer seama si il socotesc si ii aduc inainte pacatele lui si zapisele lui cele din tinerete, cele din
batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin lucru, cele prin gnduri si cele prin aduceri aminte. Multa este
frica acolo, mare este cutremurul ticalosului suflet atunci, care patimeste de la multimea milioanelor de diavoli.

Iubiti credinciosi,

Evanghelia Duminicii de azi este cea mai infricosatoare din tot cursul anului, pentru ca ne vorbeste despre
sfarsitul lumii care este tot mai apropiat si de marea Judecata de apoi a tuturor oamenilor si a ingerilor rai.
Aceasta este a treia si ultima Duminica pregatitoare pentru Sfantul si marele Post, pentru ca ne aduce aminte de
sfiasitul veacurilor, de Judecata, de osanda vesnica a pacatosilor si de rasplatirea dreptilor in Imparatia Cerurilor.

Cine va cugeta la toate acestea, va trece cu folos curgerea Sfantului Post, se va impaca cu aproapele sau, se va
ruga mai mult, se va spovedi cu cainta de pacatele sale si va primi cu mare evlavie Trupul si Sangele Domnului
nostru Iisus Hristos. Iata folosul acestei Duminici.

Se cuvine sa ne amintim ca la Judecata de apoi, Dreptul Judecator va spune celor de-a dreapta Sa: Veniti,
binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii, caci flamand am fost
si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati
imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine... Adevarat zic voua, intrucit ati
facut unuia dintr-acestia ai mei prea mici, Mie Mi-ati facut (Matei 25, 34-40).

Vedeti, fratii mei, cata putere are la Dumnezeu milostenia si iubirea aproapelui? Vedeti ca milostenia se lauda
asupra judecatii? Vedeti ca cine face milostenie la saracii suferinzi, atat materiala pentru trup, cat si spirituala
pentru suflet, acela se mantuieste cel mai usor? Vedeti ca mai mare decat toate faptele bune este dragostea si
fiica ei milostenia? De aceea va indemn ca pe aceasta s-o iubiti, pe aceasta s-o lucrati mai mult decat pe toate
celelalte, mai ales in sfintele posturi, si veti avea rasplata vesnica in ceruri.

Auziti ce zice Dreptul Judecator si celor zgarciti si rai de la stinga Sa, care nu fac milostenie in viata: Duceti-va de
la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolilor si ingerilor lui, caci flamind am fost si nu Mi-ati
dat sa mananc... (Matei 25, 41-45). Vedeti ce mare este pacatul lacomiei si al neiubirii de oameni.

Sa ne fereasca Dumnezeu de acest cumplit pacat. Iar noi sa incepem Sfantul Post chiar de astazi, lasand sec de
carne. Apoi sa ne impacam cu toti ai nostri, sa postim, sa ne rugam si sa facem milostenie si orice fapta buna,
dupa putere.

De vom face asa, vom trece Postul Mare cu mult folos, vom ajunge cu bine la Invierea Domnului, iar la Judecata
de apoi vom auzi pe Hristos zicandu-ne cu dulce glas: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia
cea pregatita pentru voi de la intemeierea lumii. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Duminica Infricosatei Judecati

Mareste imaginea.

In calendarul bisericesc, Lasata Secului are doua etape care conduc treptat catre Postul Sfintelor Pasti:
Duminica Infricosatei Judecati - cand se lasa sec de carne si Duminica Izgonirii lui Adam din Rai - cand se lasa
sec

de

branza.

Evanghelia Duminicii Infricosatei Judecati: "Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El,
atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii,
precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice
imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la
intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am
fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la
Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si
Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut
bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat
ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va
de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu
Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati
imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut
flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? El insa le va raspunde
zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge
acestia

la

osanda

vesnica,

iar

dreptii

la

viata

vesnica."

Predica la Duminica Infricosatei Judecati - Sfantul Nicoale Velimirovici

Unul, numai Unul singur ne-a vorbit limpede si desavarsit despre tot ceea ce se va intampla la sfarsitul veacurilor:
Domnul nostru Iisus Hristos. Daca cineva ar spune ceea ce a spus El despre sfarsitul lumii, nu l-am crede, chiar
daca ar fi cel mai mare intelept. Daca ar vorbi din intelegerea sa omeneasca si nu din descoperirea dovedita a lui
Dumnezeu, nu l-am crede. Pentru intelegerea si socotinta omeneasca, oricat de inalta ar fi aceasta treapta, noi
suntem prea mici ca sa ajungem la inceputul si sfarsitul lumii. Intelegerea nu-si gaseste rostul acolo unde trebuie
viziune. Avem nevoie de un vazator cu duhul, tot asa de limpede cum vedem soarele - pentru a vedea lumea
intreaga de la inceputuri pana la sfarsitul ei, cat si inceputul si sfarsitul veacurilor. A fost numai unul singur in stare
sa faca aceasta: Domnul Iisus Hristos.

Numai in El putem si trebuie sa credem, atunci cand ne spune ce se va intampla la sfarsit. Pentru ca tot ceea ce
a proorocit El a ajuns sa se intample atat persoanelor ca Petru si Iuda si altor Apostoli, anumitor popoare, cum ar
fi evreii, si anumitor locuri, cum ar fi Ierusalim, Capernaum, Betsaida si Corazin, si Bisericii lui Dumnezeu,
intemeiata pe sangele Lui. Numai proorocia Lui asupra intamplarilor ce vor avea loc la sfarsitul lumii, despre
sfarsitul ei si Judecata de Apoi nu s-a implinit inca. Dar cel ce are ochi sa vada poate sa vada limpede ca, in zilele
noastre, au inceput deja sa se arate in lume acele intamplari despre care ne-a vorbit El, ca vor fi semne ale

apropierii sfarsitului lumii. N-a aparut o multime de fabricanti de fericire, cautand sa-L inlocuiasca pe Hristos si
invatatura Lui, prin ei dimpreuna cu teoriile lor? Nu s-a ridicat neam peste neam si imparatie peste imparatie? Nu
se cutremura pamantul, si inimile noastre dimpreuna cu el, de multe razboaie si revolutii care ne cuprind planeta?
Nu-L tradeaza multi pe Hristos si nu sunt multi, cei care pleaca din Biserica Lui? Nu s-a inmultit faradelegea si
dragostea multora s-a racit?

Si nu s-a propovaduit in lume Evanghelia lui Hristos, spre marturie la toate neamurile (Matei 24:3-14)? Este
adevarat ca vine toata rautatea, si ea vine cu graba si fara intarziere. Este adevarat ca Antihrist inca nu a venit,
dar fiecare neam are inaintemergatori si prooroci de-ai lui. Este adevarat ca de la inceputul lumii si pana acum
inca nu ne-a cuprins cea mai mare stramtorare, nici horcaitul mortii de neindurat, dar se poate vedea limpede
nenorocirea adusa de toti oamenii spirituali, care asteapta venirea lui Hristos. Este adevarat ca soarele inca nu sa intunecat, nici luna nu a ramas fara lumina, nici stelele nu au cazut de pe cer - dar, cand toate acestea se vor
dezlantui, nu se va mai scrie nici nu se va mai vorbi nimic despre aceasta. Inimile oamenilor se vor umple de frica
si cutremur, limbile oamenilor vor ingheta si ochii oamenilor vor privi, cu privirea adunata, stiind acum ca nu mai
au nici o scapare, intunericul infricosator de pe pamant, fara sa mai existe zi si cerul fiind lepadat de stele. Dintrodata, in acest intuneric, se va arata semnul Fiului Omului, o Cruce stralucitoare se va intinde de la rasarit pana
la apus si de la miazanoapte pana la miazazi, de o stralucire pe care soarele de deasupra capetelor noastre nu a
dobandit-o niciodata. Si atunci, toti oamenii de pe pamant Il vor vedea pe Domnul Iisus venind pe norii cerului, cu
putere si cu slava multa. Si multimile de ingeri vor suna din trambita si toate neamurile de pe pamant se vor
strange inaintea Lui; trambitele vor suna pentru o adunare, asa cum nu a mai fost niciodata de la intemeierea
lumii si va vesti Judecata cea de Apoi.

Toate aceste semne si intamplari, care vor avea loc la sfarsitul lumii si al veacurilor, sunt povestite si in alt loc din
Sfanta Evanghelie. Cu toate acestea, Evanghelia de astazi arata asezarea cea din urma a raporturilor dintre timp
si vesnicie, intre cer si pamant, intre Dumnezeu si omenire. Ea descrie Judecata de Apoi si in ce chip se va arata
aprinderea maniei Domnului (Sofonie 2:2). Aceasta ne arata noua clipa cea infricosatoare - cea mai plina de
bucurie pentru cei drepti - cand mila lui Dumnezeu va lasa locul judecatii lui Dumnezeu. Atunci va fi prea tarziu
pentru fapte bune si prea tarziu pentru pocainta. Cand plangerea nu va mai primi nici un raspuns si cand lacrimile
noastre

nu

vor

mai

cadea

in

mainile

ingerilor.

Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Asa cum
in pilda Fiului risipitor, Dumnezeu Se arata cu chip de om, aici Hristos este numit Fiul Omului. El este si nimeni
altcineva decat El. Cand El va veni in lume a doua oara, atunci nu va mai veni necunoscut si umil, asa cum a
facut de data cea dintai, ci va veni pe fata si intru slava mare. Prin aceasta slava se intelege, mai intai, slava pe
care Hristos a avut-o din vesnicie, mai inainte de a fi lumea (Ioan 17:5) si, in al doilea rand, slava biruintei asupra
lui Satan, asupra lumii celei vechi, si asupra mortii. El nu va veni singur, ci insotit de toti sfintii ingeri, al carui
numar este de necuprins, si El va veni impreuna cu ei pentru ca ei, ca slujitori si razboinici ai lui Dumnezeu, au
luat parte atat la lupta impotriva diavolului, cat si la biruinta asupra lui. De aceea El are bucuria de a impartasi cu

ei slava. Si, pentru a intregi chipul minunat al acestei intamplari, se arata lamurit faptul ca, toti ingerii vor veni cu
Domnul. Nu se mai spune ca ingerii lui Dumnezeu au fost de fata si la alte intamplari. Ei s-au aratat intotdeauna
in numar mai mare sau mai mic, dar la Judecata de Apoi vor fi prezenti cu totii, stransi in jurul Imparatului slavei.

Multi vazatori cu duhul au vazut tronul slavei atat in zilele cele dintai, cat si in zilele cele de pe urma (Isaia 6:1;
Daniel 7:9; Apocalipsa 4:2, 20:4). Acest tron semnifica puterile ceresti peste care stapaneste Domnul. Este tronul
slavei si al biruintei, pe care sade Tatal ceresc si pe care S-a asezat Domnul Hristos dupa biruinta Sa (Apocalipsa
3:21). O, ce mareata va fi venirea Domnului, insotita de asemenea intamplari nestiute si infricosatoare! In
judecata sa limpede, proorocul Isaia a proorocit: "Caci Domnul vine in vapaie si carele Lui sunt ca o vijelie" (Isaia
66:15); la venirea Lui, Daniel a vazut ca un rau de foc se varsa si iesea din El; mii de mii Ii slujeau si miriade de
miriade stateau inaintea Lui! Judecatorul S-a asezat si cartile au fost deschise. (Daniel 7:10)

Si cand Domnul va veni intru slava si va sedea pe tronul Sau, atunci se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i
va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele
de-a stanga. Multi Parinti au pus intrebari despre locul in care Hristos va judeca toate neamurile. Citind pe
Proorocul Ioil, ei au socotit ca Judecata va avea loc in valea Iosafat, unde Imparatul Iosafat, fara nici un fel de
lupta sau folosire de arme, a avut o biruinta intreaga asupra moabitilor si amonitilor, ca nu a ramas viu nici un
vrajmas (II Cronici 20). Si proorocul Ioil a spus: "Sa se trezeasca toate neamurile si sa vina in valea lui Iosafat,
caci

acolo

voi

aseza

scaun

de

judecata

pentru

toate

popoarele

din

jur"

(Ioil

3:12).

Poate ca tronul Domnului se va aseza in acea vale, dar nu exista in toata lumea nici o vale in care sa se poata
aduna toate neamurile si popoarele, viii si mortii de al inceputul pana la sfarsitul lumii, care vor ajunge pana la
multe bilioane. Intreaga suprafata a pamantului, impreuna cu toate oceanele, nu au spatiu destul pentru toti
oamenii care au trait vreodata pe pamant, ca sa poata sta laolalta. Daca aceasta ar fi doar o adunare a sufletelor,
atunci este posibil ca valea lui Iosafat sa-i poata cuprinde pe toti la un loc, dar cum adunarea oamenilor va fi in
trup - deoarece mortii vor invia in trupurile lor - atunci cuvintele proorocului trebuie intelese in sens figurat. Valea
lui Iosafat este lumea intreaga, de la rasaritul cel mai indepartat pana la apusul cel mai indepartat; si, precum
Dumnezeu Isi aratase odinioara puterea si judecata Sa in valea lui Iosafat, tot asa Isi va arata si in ziua cea de pe
urma, aceeasi putere si judecata asupra intregii omeniri.

Si-i va desparti pe unii de altii. Intr-o clipa vor fi despartiti toti cei adunati laolalta - asa cum pastorul, cu glasul sau,
isi trimite oile intr-o parte si caprele in cealalta - unii la stanga si altii la dreapta, ca printr-o forta magnetica fara
putere de impotrivire, in asemenea chip ca nimeni nu se va putea muta de la stanga la dreapta sau de la drepta la
stanga.

Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia cea
pregatita voua de la intemeierea lumii. La inceput, Hristos Se numeste Fiul Omului - adica Fiul lui Dumnezeu - si
aici El Se numeste Imparat, intrucat Lui Ii sunt date imparatia si puterea si slava. "Veniti, binecuvantatii Tatalui

Meu". Ei sunt cu adevarat binecuvantati, pe care Hristos ii numeste binecuvantati, caci binecuvantarea lui
Dumnezeu are in sine toate lucrurile bune si toata bucuria si harul cerului. De ce nu spune Domnul
"Binecuvantatii Mei", ci "Binecuvantatii Tatalui Meu"? Pentru ca El este numai Fiul Cel Unul Nascut si nefacut, din
vesnicie si pentru vesnicie, si dreptii sunt, prin binecuvantarea lui Dumnezeu, adoptati, si se fac astfel ca frati ai
lui Hristos. Dumnezeu cheama pe cei drepti sa primeasca imparatia pe care le-a pregatit-o El de la intemeierea
lumii. Aceasta inseamna ca Dumnezeu, chiar inainte de intemeierea lumii, pregatise imparatia pentru acestia.
Inainte de a-l face pe Adam, Dumnezeu pregatise pentru el totul in Rai. O imparatie intreaga, stralucind in lumina,
care doar isi astepta imparatul. Atunci Dumnezeu l-a dus pe Adam in aceasta imparatie si imparatia era
desavarsita. Asadar, Dumnezeu a pregatit imparatia pentru cei drepti chiar de la inceput. Aceasta isi astepta
stapanitorii, avandu-L in frunte chiar pe Imparatul Hristos.

Chemand dreptii in imparatie, Judecatorul i-a lamurit de indata, de ce El le dadea imparatia lor: "Caci flamand am
fost si Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati
imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine." La aceasta lamurire minunata,
dreptii au intrebat sovaielnic si cu sfiala, cand L-au vazut pe Imparatul flamand si insetat, gol si bolnav, si cand au
facut ei toate astea pentru El. La acestea, Imparatul a dat inca un raspuns minunat: "Adevarat zic voua, intrucat
ati

facut

unuia

dintre-acesti

frati

ai

Mei,

prea

mici,

Mie

Mi-ati

facut."

Toata aceasta lamurire are doua intelesuri: unul de suprafata si unul de adancime. Intelesul de suprafata este
limpede pentru toti. Cel care hraneste pe cel flamand, da sa bea celui insetat, imbraca pe cel gol si da adapost
celui strain, a facut aceasta Domnului. Cel care cerceteaza pe cei bolnavi sau pe cei din inchisoare, a facut
aceasta Domnului. Pentru ca se spune in Vechiul Testament: "Cel ce are mila de sarman imprumuta Domnului si
El ii va rasplati fapta lui cea buna." (Pilde 19:17). Domnul ne incearca inimile noastre prin cei care cauta ajutorul
nostru. Domnul nu foloseste nimic pentru El de la noi: El nu are nevoie de nimic. Cel care a facut painea nu poate
flamanzi, nici Cel care a facut apa nu poate inseta. Cel care imbraca intreaga Sa zidire nu poate fi gol, nici Cel
care este izvorul sanatatii nu poate fi bolnav, nici Cel care este Domnul domnilor nu poate fi lipsit de libertate.

Dar El cauta ca noi sa facem milostenie, pentru ca, in felul acesta, sa ne inmuiem si sa ne innobilam inimile. In
atotputernicia Sa, Dumnezeu poate intr-o clipa sa-i faca pe toti oamenii bogati si indestulati, imbracati si multumiti.
Dar El ii lasa pe oameni sa cunoasca foamea si setea, boala, suferinta si saracia pentru doua pricini: mai intai,
pentru ca cei care rabda aceste lucruri, isi inmoaie si isi innobileaza inimile si se vor intoarce la Dumnezeu,
slavindu-L cu credinta si rugaciune; si in al doilea rand, pentru ca omul poate suferi pentru altii, se poate smeri
pentru altii si poate ajunge la intelegerea fratietatii si unitatii tuturor oamenilor de pe pamant, prin Dumnezeul Cel
viu, Ziditorul si Facatorul a toate cate se afla pe pamant. Domnul doreste sa avem mila - mila mai presus de orice.
Deoarece El stie ca mila este calea prin care se poate reface credinta in Dumnezeu, nadejdea in Dumnezeu si
dragostea pentru Dumnezeu.

Acesta este intelesul de suprafata. Intelesul de adancime priveste spre Hristos, care se afla in launtrul nostru. In
fiecare gand curat din mintea noastra, in fiecare simtire aleasa din inima noastra si in fiecare nazuinta inalta a
sufletului nostru spre implinirea lucrurilor celor bune, Hristos Se dezvaluie in noi prin puterea Duhului Sfant. El
numeste toate aceste ganduri curate, simtiri alese si nazuinte inalte, fratii Sai mici, sau cei mai mici frati ai Sai. El
ii numeste astfel, pentru ca acestia se afla in noi intr-o masura foarte mica, fata de masura mare de spurcaciuni
lumesti, si de rau care se afla in noi. Daca mintea noastra flamanzeste dupa Dumnezeu si noi o hranim, noi L-am
hranit pe Hristos din launtrul nostru; daca inima noastra este lipsita de orice lucru bun si de orice lucru ales, adica
este lipsita de Dumnezeu, si noi o imbracam, pe Hristos L-am imbracat, Cel care se afla in noi; daca sufletul
nostru este bolnav si incatusat de fiinta noastra cea rea, de faptele noastre cele rele, si suntem constienti de
aceasta,

si

il

cercetam,

noi

L-am

cercetat

pe

Hristos

care

se

afla

in

noi.

Pe scurt, daca cealalta fiinta care se afla in noi, care odinioara se mandrea ca se salasluieste acolo, si care este
omul cel drept din noi, este stapanit si umilit de diavol, si de omul pacatos din noi, si il ocrotim pe omul cel drept,
noi Il ocrotim pe Hristos care se afla in noi. Omul acesta drept care se afla in noi este mic, mic de tot, iar
pacatosul din noi este un adevarat Goliat. Dar acest om drept din launtrul nostru este fratele mai mic al lui Hristos,
iar pacatosul din noi este vrajmasul lui Hristos, ca un urias, precum Goliat. Atunci, daca noi il ocrotim pe omul cel
drept din noi, daca il slobozim, il intarim si il aducem la lumina; daca il ridicam deasupra celui pacatos, asa incat
sa-l stapaneasca in chip desavarsit pe cel pacatos, si am putea spune impreuna cu Apostolul Pavel: "Si eu nu
mai traiesc, ci Hristos traieste in mine" (Galateni 2:20) - atunci ne vom numi binecuvantati si vom auzi cuvintele
Imparatului la Judecata de Apoi: "Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la
intemeierea

lumii."

Dar celor de la stanga, Judecatorul le va zice: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este
gatit diavolului si ingerilor lui." Judecata este infricosatoare, dar este dreapta. Si astfel Imparatul cheama pe cei
drepti la El, si lor le da Imparatia, pe cand pe pacatosi ii izgoneste de la El si ii trimite in focul cel vesnic, in
tovarasia rea a diavolului si a slujitorilor sai. (Sfantul Vasile cel Mare, in lucrarea sa Despre Judecata de Apoi [nr.
14], spune: "Daca chinul cel vesnic are vreun sfarsit, atunci inseamna ca viata vesnica are sfarsit. Dar, cum nu
este cu putinta de inchipuit ca viata vesnica ar avea un sfarsit, atunci cum se poate inchipui un sfarsit al chinurilor
celor vesnice?") Ceea ce nu spune Domnul este foarte important: faptul ca focul cel vesnic este pregatit pentru
cei pacatosi de la intemeierea lumii, tot asa cum si Imparatia este pregatita pentru cei drepti. Ce inseamna
aceasta? Este foarte limpede faptul ca Domnul a pregatit focul cel vesnic numai pentru diavol si ingerii aceluia, si
ca El a pregatit Imparatia pentru toti oamenii de la intemeierea lumii. Pentru ca Dumnezeu voieste ca toti oamenii
sa se mantuiasca (I Timotei 2:4; cf. Matei 18:14; Ioan 3:16; II Petru 3:9; Isaia 45:22) si pentru ca nici macar unul
sa

nu

piara.

De aceea, Dumnezeu nu i-a sortit pe oameni sa piara, ci sa se mantuiasca; Dumnezeu nici nu a pregatit pentru ei
dinainte focul diavolului, ci, El Si-a pregatit Imparatia Sa, si numai pe aceasta a pregatit-o. De aici este limpede
faptul ca gandesc gresit, cei care spun despre pacatos: "el este sortit sa fie pacatos". Daca omul ar avea o astfel

de sortire, aceasta nu ar fi de la Dumnezeu, ci numai de la omul insusi. Faptul ca nu este sortire de la Dumnezeu,
se vede din faptul ca Dumnezeu nu a pregatit dinainte nici un loc anume pentru chinurile oamenilor, ci numai
pentru diavol. De aceea, la Judecata de Apoi, Judecatorul cel drept nu va avea nici un loc anume unde sa-i trimita
pe pacatosi, decat numai imparatia intunecata a diavolului. Si faptul ca aceasta este dreptatea Lui, ca Judecatorul
sa-i trimita acolo, este limpede din faptul ca acestia, in timpul vietii lor pamantesti, au cazut de la Dumnezeu si sau pus in slujba diavolului.

Rostind pedeapsa asupra pacatosilor si punandu-i la stanga Sa, Imparatul ii lamureste de indata de ce ei sunt
blestemati si de ce ii trimite in focul cel vesnic: "Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost
si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati
cercetat." Ei nu au facut nici unul dintre aceste lucruri, pe care le-au facut dreptii, de la dreapta Sa. Auzind aceste
cuvinte ale Imparatului, pacatosii au intrebat, intocmai ca si cei drepti: "Doamne, cand Te-am vazut flamand sau
insetat..." Domnul a raspuns: "Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut."

Toata aceasta lamurire pe care a dat-o Imparatul pacatosilor, are de asemenea doua intelesuri - unul de suprafata
si unul de adancime - la fel ca si in prima situatie, cand era vorba de cei drepti. Pacatosii si-au intunecat mintea,
si-au invartosat inima si aveau ganduri rele fata de fratii lor de pe pamant, care erau flamanzi si insetati, goi,
bolnavi si lipsiti de libertate. Cu mintile lor greoaie, ei nu erau in stare sa inteleaga faptul ca Hristos ii chema la
milostenie prin fratii lor saraci si care se aflau in suferinta. Inimile lor invartosate nu se puteau inmuia de lacrimile
altora. Nici exemplul lui Hristos si cel al sfintilor Sai nu le puteau schimba sufletele lor cu scopurile cele rele, in
suflete cu scopurile cele bune, si sa savarseasca binele. Si astfel, fiind nemilostivi fata de Hristos prin fratii lor, ei
erau nemilostivi fata de Hristos. Ei dinadins nimiceau toate gandurile curate de indata ce se formau, inlocuindu-le
cu ganduri necurate si hulitoare; ei taiau de la radacina toate simtamintele alese din inimile lor, de indata ce se
infiripau, inlocuindu-le cu nemilostivire, patima si iubirea de sine; cu graba si cu hotarare ei si-au inabusit fiecare
dorinta de a face un lucru bun, care s-a infiripat in sufletele lor - urmand poruncile lui Dumnezeu - si in locul lor siau starnit dorinta de a face rau oamenilor, si de a pacatui spre manierea lui Dumnezeu. Si astfel fratele cel mai
mic al lui Hristos, care se afla in ei - cu alte cuvinte, omul cel drept din ei - a fost rastignit, omorat si ingropat si
Goliat cel intunecat la culoare, pe care il hranisera ei - adica omul cel nedrept din ei, sau chiar diavolul insusi - a
ramas

biruitor

pe

campul

de

lupta.

Ce poate face Dumnezeu cu unii ca acestia? Ii poate primi in Imparatia Sa pe unii ca acestia, care au izgonit cu
totul aceasta Imparatie din ei? Ii poate chema la El pe cei care au smuls din radacina toata asemanarea cu
Dumnezeu si care s-au aratat, atat in ascuns in inimile lor, cat si deschis in fata lumii, a fi vrajmasii lui Dumnezeu
si slugile diavolului? Nu; prin libera lor alegere, ei s-au facut supusii diavolului si, la Judecata de Apoi, Judecatorul
ii va trimite sa tina tovarasie celor cu care, in timpul vietii s-au intovarasit in chip deschis - in focul cel vesnic,
pregatit pentru diavol si slujitorii sai. Indata dupa aceasta, acea judecata care va fi cel mai mare si totusi cel mai
scurta din istoria lumii zidite, va ajunge la capat. Si vor merge acestia (pacatosii) la osanda vesnica, iar dreptii la
viata vesnica. Viata si chinuirea se impotrivesc aici una celeilalte. Acolo unde se afla viata nu se afla chinuire;

acolo unde se afla chinuire nu se afla viata. Cu adevarat, implinirea vietii inlatura chinuirea. Imparatia cea
cereasca da implinire vietii,in timp ce existenta diavolului aduce chinuire si numai chinuire, fara viata, care vine de
la Dumnezeu. Vedem in aceasta viata pamanteasca, cum sufletul omului celui pacatos, care are in el putina viata
(adica putina Dumnezeire), este plin de mai multa chinuire decat sufletul omului celui drept, care are mai multa
viata in el (adica mai multa Dumnezeire). Dupa cum s-a spus bine in vremuri stravechi: "Nelegiuitul se chinuieste
in toate zilele vietii sale... glasuri ingrozitoare fac larma in urechile lui... el nu mai nadajduieste sa iasa din
intuneric si isi simte capul mereu sub sabie... zbuciumul si tulburarea il strang la mijloc si se arunca asupra-i gata
de impresurare, fiindca a indraznit sa-si indrepte mana impotriva lui Dumnezeu." (Iov 15:20-25). Asadar, la
vremea aceea, va fi pe pamant marea chinuire pentru pacatos. Si pacatosul indura greu pina si suferinta cea mai
mica din viata aceasta, fata de omul cel drept, caci numai cel care are viata in sine poate indura chinuirea, poate
nesocoti suferinta si poate trece peste tot raul din lume, si se poate bucura. Viata si bucuria nu se pot desparti.
Chiar Iisus Hristos spune celor drepti, pe care lumea ii osandeste, ii prigoneste si le aduce ocari: "Bucurati-va si
va veseliti!" (Matei 5:12).

Toata viata noastra pamanteasca este numai o umbra palida a vietii - a vietii adevarate, a vietii intregi - in
Imparatia lui Dumnezeu, tot asa cum intreaga suferinta de pe pamant este numai o umbra stearsa a chinuirii
ingrozitoare a pacatosilor din iad. (In Apophtegmata Patrum - colectia in ordine alfabetica a zicerilor Parintilor
Pustiei], am citit: Ei au intrebat pe un oarecare batran mare: "Parinte, cum rabdati asemenea munci cu atata
rabdare?" Batranul a raspuns: "Toata munca mea din viata aceasta nu este nici macar cat o singura zi de
chinuire.") Viata pe pamant - oricat de minunata ar putea fi - este amestecata cu suferinta, pentru ca aici nu exista
nici o implinire a vietii; intrucat suferinta de pe pamant - oricat de mare ar putea fi - este amestecata cu viata. Dar,
la Infricosatoarea Judecata, viata va fi separata de chinuire. Si una si cealalta vor fi vesnice. Intelegerea noastra
omeneasca nu poate sa priceapa ce inseamna aceasta vesnicie. Cel care va avea bucuria de a vedea o clipa fata
lui Dumnezeu, i se va parea ca si cum ar fi durat mii de ani; si cel care va fi chinuit o clipa de catre diavolul in iad,
i se va parea ca sunt mii de ani. Pentru ca timpul nu va mai fi asa cum il cunoastem noi - zi dupa noapte si noapte
dupa zi - ci atunci va fi o zi deosebita pe care Domnul singur o stie (Zaharia 14:7; cf. Apocalipsa 22.5). Nu va mai
fi nici un alt soare decat numai Dumnezeu, si acest soare nu va rasari si nu va apune, ca vesnicia sa se numere
in zile, asa cum se socoteste timpul acum. Binecuvantatii vor socoti vesnicia in termenii bucuriei lor si pacatosii
chinuiti vor socoti timpul in termenii chinuirilor lor.

Prin urmare, Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit in felul acesta despre ultimul si cel mai mare eveniment care
urmeaza sa aiba loc in timp, la capatul veacurilor si in vesnicie.si noi credem ca toate acestea se vor intampla
intocmai, mai intai pentru ca toate celelalte preziceri pe care le-a facut Hristos s-au intamplat intocmai si, in al
doilea rand, pentru ca El este cel mai mare prieten al nostru si adevarat Iubitor al omenirii - si in iubirea
desavarsita nu exista falsitate sau eroare. Iubirea desavarsita contine adevarul desavarsit. Daca toate acestea nu
urmau sa se intample, El nu ne-ar fi spus despre acestea. Dar El nu ne-a spus despre aceasta pentru a-Si
demonstra cunostintele Sale in fata oamenilor. Nu; El nu a cautat marire la oameni (Ioan 5:41).

El a spus totul pentru mantuirea noastra. Cel ce are intelegere si care Il marturiseste pe Domnul Hristos isi poate
da seama ca trebuie sa stie aceasta pentru a se mantui. Pentru ca Domnul nu a facut nimic, nici nu a rostit vreun
cuvant, nici nu a ingaduit sa I se intample ceva in timpul vietii Sale pe pamant care sa nu fie pentru mantuirea
noastra.

De aceea sa fim intelepti si cu dreapta socoteala, pastrand intotdeauna inaintea ochilor nostri duhovnicesti chipul
Infricosatoarei Judecati. Acest chip a intors deja multi pacatosi de pe calea pierzarii pe calea mantuirii. Vremea
noastra este scurta si cand se va sfarsi nu va mai exista pocainta. In acest timp scurt, prin viata noastra, noi
trebuie sa luam o hotarare care va fi hotaratoare pentru noi in vesnicie: vom fi asezati la dreapta, sau la stanga
Imparatului slavei? Dumnezeu ne-a dat o sarcina mica si simpla, dar rasplata si pedeapsa sunt imense, mergand
dincolo de puterea omului de a spune aceasta prin cuvinte.

Atunci sa nu mai pierdem nici macar o singura zi, pentru ca fiecare zi poate sa fie ultima si poate fi hotaratoare;
fiecare zi poate aduce pierirea acestei lumi si zorile Zilei celei indelung asteptate. (Sfantul Grigorie Dialogul
spune: "Sta scris: 'Nu stiti, oare, ca prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu?" (Iacov 4:4). Inseamna ca
cel care nu se bucura la apropierea sfarsitului lumii, arata ca el este prietenul acesteia, si de aceea el este
vrajmasul lui Dumnezeu. Dar aceste ganduri sunt departe de credinciosi, de cei ce stiu prin credinta ca mai exista
si o alta viata si pe care o doresc cu adevarat." (Omilii la Evanghelie, Cartea I, Omilia 1: Despre semnele
sfarsitului lumii). Poate ca nu ne vom rusina in Ziua Maniei Domnului; inaintea Domnului si inaintea multimilor de
ingeri ai Sai si a multor bilioane de oameni drepti si sfinti. Poate ca nu vom fi alungati pentru vesnicie de Domnul
si de ingerii si sfintii Sai si de rudeniile si prietenii nostri, care se vor afla de-a dreapta. Dar, impreuna cu multimile
nenumarate si stralucitoare de ingeri si de oameni drepti, sa cantam laude de bucurie si de biruinta: "Sfant, Sfant,
Sfant Domnul Savaot! Aliluia!" Dimpreuna cu toate cetele ceresti sa-L slavim pe Domnul si Mantuitorul nostru,
Fiul, Cel Unul nascut, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita, in vecii vecilor.
Amin.

Sfantul

Nicolae

Predica

la

Predica

la

Duminica
Duminica

Parintele

Petroniu

Duminica

Infricosatei

Calendar Ortodox

Infricosatei

Velimirovici

Judecati

Infricosatei

Judecati

Tanase

Judecati

Duminica
-

Dan

PF
IPS

Daniel
Teodosie
Infricosatei
Puric

AUDIO

AUDIO
Judecati

VIDEO

Infricosata judecata
Infricosata judecata - Ziua judecatii: o zi strasnica si inspaimantatoare. Nu mai avem de-a face cu Mielul Acela
bland, Care a venit pentru iertare si rascumparare, ci cu un plin de marire Judecator, inconjurat de ingeri. Care va
da

sentinta

cea

grozava:

"Duceti-va

de

la

Mine!"

O, dar pentru ce ii gonesti Mantuitorule, Tu Care esti lumina si acoperamantul oamenilor? Si unde ii trimiti, Tu,
Care

ai

"Duceti-va,

venit

blestematilor,

sa

in

ii

focul

cel

chemi

de

veci,

care

la

este

Tine

gatit

pe

diavolului

toti?

si

ingerilor

lui."

A trecut vremea milei si a indurarii. Acum nu mai au trecere nici lacrimile, acum este judecata nepasatorilor la
pocainta.

Mareste
imaginea.
de
dumnezeiasca

Despartire

slava,

foc

vesnic.

Nici cu mintea nu mai inteleg, nici cuvinte pe limba pamanteasca nu pot descrie sau infatisa deznadejdea celor ce
merg acolo. O, Dumnezeule, Dumnezeule, de atatea ori am auzit de munci, de viermele neadormit si gheena, de
foc neadormit, si numai una din ele inspaimanta si pe cel mai nesimtitor si de rea credinta. Dar cat de infricosate
vor fi toate la un loc si vor fi vesnice, vesnice! Foc care nu lumineaza. Cainta, ca ce usor puteai sa fii in rai.

Lumina in rai, va fi, nu soarele acesta material ci, lumina Sfintei Treimi, si cei care vor fi despartiti de Dumnezeu,
vor

fi

in

adanc

de

intuneric.

Amarul ce il vei avea fiind departat de cei mantuiti, aceasta mare cainta, este viermele neadormit. Dorinta
arzatoare

Se

produce

de

un

amar

si

furie

scapa

pe

ei

insisi,

este

si

aceasta

setea.

va

fi

scrasnirea

dintilor.

Ferice, de mii de ori ferice, de cei care, prin o mica venire in fire, se pregatesc, dupa cum spune Biserica, prin
Evanghelii,

pentru

mantuirea

lor.

Ferice deci de cel care cunoaste lucrul si-si mantuie sufletul, caci atunci amar mare va fi. Fiul lui Dumnezeu, rupt
de pacatele oamenilor, plin de sange, rastignit, alungat, scuipat, insultat, lovit cu bice cu plumb, batut in cuie pe
cruce

intre

talhari,

impuns

in

coasta.

Cine

le-a

facut

altcineva

decat

pacatele

tale?

Ce va zice Dumnezeu Tatal, pacatosule, care nu ai facut o cat de mica cainta la o spovedanie ferma si curata si
plina

de

bunavointa

din

partea

unui

duhovnic

care

te-ar

fi

inteles?

Va zice Tatal: "Nemultumitilor, viata Fiului Meu este mai de pret decat toate vietile intregii omeniri si a ingerilor, si
Eu am jertfit-o. Sangele Fiului Meu era cel mai scump margaritar al raiului, si l-am varsat tot pe pamant. Tu M-ai
silit

sa-ti

sterg

pacatele

si

tu

nu

ai

vrut

sa

intelegi

cata

ura

am

fata

de

pacat.

Sunt Judecator, sunt Tata. Ca Judecator, te judec dupa dreptatea Mea, si ca Tata te judec pentru moartea Fiului
Meu."

Daca nu ai vrut cu nici un chip sa-ti randuiesti viata dupa invatatura sigura a Bisericii, mai poti nadajdui atunci
mila

de

la

un

Judecator

si

Tata

ca

Acesta?

Fara hotar este dragostea pentru Fiul Lui, dar tot fara hotar este ura pentru pacatul de care omul nu s-a pocait.

Ni se cutremura sufletele, ne sta vorbirea pe loc. O, suflete pacatoase! O, judecata viitoare! Greselile pentru care
vom

fi

1.

Rautatile

2.

Rautatile

3.
4.

judecati,

pe

Toate,

toate

pe

impart

pe
le

pe
care

cu

in

care

care

Bunatatile
Bunatatile

se

le
fac

altii

care
nu

tot

le-au

patru
facem
din

nu
,

facut

amanuntul

cauza
le-am

altii,

vor

impiedicati

fi

feluri:
noi;
noastra;
facut;
de

noi.

cercetate.

Sfantul Grigorie de Nissa spune: "toate cate am gandit cu gandul, fie mici, si cu vorba." Sfantul Grigorie de
Nazianz spune: "De orice cuvant in plus vom da raspuns, cu atat mat mult de orice cuvant rusinos, si cu atat mai
grozav, de orice cuvant care a ranit pe cineva, chiar daca acela este pacatos, ca si pentru el s-a rastignit Domnul
Hristos".

Acolo, atunci nu se va putea ascunde nimic, asa cum se pacaleste aici lumea cu fel si fel de fete, adica de
infatisari. Sfantul Vasile cel mare spune: "Le vom vedea toate deodata, asa cum s-au facut".

A vorbit cineva impotriva cuiva? Cine ? Nu stim. Este lauda adevarata sau fatamicie? Nu stim. Acolo, atunci se

stiu

toate,

toate

O,

se

stiu,

ca

infricosata

este

Dumnezeu

Care

judecata

cunoaste

ascunsurile

lui

inimii

fiecaruia.

Dumnezeu!

O, si mai infricosata hotarare: "Mergi in focul cel de veci. Du-te de la Mine, blestematule! Ce nu am facut sa te
scap de aceasta osanda si cat de vinovat esti, de chiar pe Mine Ma pui in situatia sa te blestem si sa te lipsesc de
fata

Mea?"

Acum ascultati: pentru toate pacatele omului, Dumnezeu a randuit doua judecati. Ori aici, cu lacrimi, la duhovnic,
care te intelege, si pacatele de care te pocaiesti nu se mai au in vedere la judecata, ca mila Domnului te iarta; ori
ramai

la

judecata

cea

mare

unde

nu

te

va

mai

judeca

mila

Lui

ci

dreptatea

Lui.

Parintele Arsenie Papacioc

Infricosata judecata
Infricosata judecata - Ziua judecatii: o zi strasnica si inspaimantatoare. Nu mai avem de-a face cu Mielul Acela
bland, Care a venit pentru iertare si rascumparare, ci cu un plin de marire Judecator, inconjurat de ingeri. Care va
da

sentinta

cea

grozava:

"Duceti-va

de

la

Mine!"

O, dar pentru ce ii gonesti Mantuitorule, Tu Care esti lumina si acoperamantul oamenilor? Si unde ii trimiti, Tu,
Care

"Duceti-va,

ai

venit

blestematilor,

sa

in

focul

ii

cel

chemi

de

veci,

care

la

este

Tine

gatit

pe

diavolului

si

toti?

ingerilor

lui."

A trecut vremea milei si a indurarii. Acum nu mai au trecere nici lacrimile, acum este judecata nepasatorilor la
pocainta.

Despartire

Mareste
imaginea.
de
dumnezeiasca

slava,

foc

vesnic.

Nici cu mintea nu mai inteleg, nici cuvinte pe limba pamanteasca nu pot descrie sau infatisa deznadejdea celor ce
merg acolo. O, Dumnezeule, Dumnezeule, de atatea ori am auzit de munci, de viermele neadormit si gheena, de
foc neadormit, si numai una din ele inspaimanta si pe cel mai nesimtitor si de rea credinta. Dar cat de infricosate
vor fi toate la un loc si vor fi vesnice, vesnice! Foc care nu lumineaza. Cainta, ca ce usor puteai sa fii in rai.

Lumina in rai, va fi, nu soarele acesta material ci, lumina Sfintei Treimi, si cei care vor fi despartiti de Dumnezeu,

vor

fi

in

adanc

de

intuneric.

Amarul ce il vei avea fiind departat de cei mantuiti, aceasta mare cainta, este viermele neadormit. Dorinta
arzatoare

Se

de

produce

un

amar

si

scapa

furie

pe

ei

este

insisi,

si

setea.

aceasta

va

fi

scrasnirea

dintilor.

Ferice, de mii de ori ferice, de cei care, prin o mica venire in fire, se pregatesc, dupa cum spune Biserica, prin
Evanghelii,

pentru

mantuirea

lor.

Ferice deci de cel care cunoaste lucrul si-si mantuie sufletul, caci atunci amar mare va fi. Fiul lui Dumnezeu, rupt
de pacatele oamenilor, plin de sange, rastignit, alungat, scuipat, insultat, lovit cu bice cu plumb, batut in cuie pe
cruce

intre

talhari,

impuns

in

coasta.

Cine

le-a

facut

altcineva

decat

pacatele

tale?

Ce va zice Dumnezeu Tatal, pacatosule, care nu ai facut o cat de mica cainta la o spovedanie ferma si curata si
plina

de

bunavointa

din

partea

unui

duhovnic

care

te-ar

fi

inteles?

Va zice Tatal: "Nemultumitilor, viata Fiului Meu este mai de pret decat toate vietile intregii omeniri si a ingerilor, si
Eu am jertfit-o. Sangele Fiului Meu era cel mai scump margaritar al raiului, si l-am varsat tot pe pamant. Tu M-ai
silit

sa-ti

sterg

pacatele

si

tu

nu

ai

vrut

sa

intelegi

cata

ura

am

fata

de

pacat.

Sunt Judecator, sunt Tata. Ca Judecator, te judec dupa dreptatea Mea, si ca Tata te judec pentru moartea Fiului
Meu."

Daca nu ai vrut cu nici un chip sa-ti randuiesti viata dupa invatatura sigura a Bisericii, mai poti nadajdui atunci
mila

de

la

un

Judecator

si

Tata

ca

Acesta?

Fara hotar este dragostea pentru Fiul Lui, dar tot fara hotar este ura pentru pacatul de care omul nu s-a pocait.

Ni se cutremura sufletele, ne sta vorbirea pe loc. O, suflete pacatoase! O, judecata viitoare! Greselile pentru care
vom

fi

1.

Rautatile

2.
3.
4.

Toate,

judecati,

Rautatile

pe

toate

pe

impart

pe
le

pe
care

cu

in

care

care

Bunatatile
Bunatatile

se

le
fac

altii

care
nu

tot

le-au

patru
facem
din

nu
,

facut

amanuntul

cauza
le-am

altii,

vor

impiedicati

fi

feluri:
noi;
noastra;
facut;
de

cercetate.

noi.

Sfantul Grigorie de Nissa spune: "toate cate am gandit cu gandul, fie mici, si cu vorba." Sfantul Grigorie de
Nazianz spune: "De orice cuvant in plus vom da raspuns, cu atat mat mult de orice cuvant rusinos, si cu atat mai
grozav, de orice cuvant care a ranit pe cineva, chiar daca acela este pacatos, ca si pentru el s-a rastignit Domnul
Hristos".

Acolo, atunci nu se va putea ascunde nimic, asa cum se pacaleste aici lumea cu fel si fel de fete, adica de
infatisari. Sfantul Vasile cel mare spune: "Le vom vedea toate deodata, asa cum s-au facut".

A vorbit cineva impotriva cuiva? Cine ? Nu stim. Este lauda adevarata sau fatamicie? Nu stim. Acolo, atunci se
stiu

toate,

O,

toate

se

stiu,

ca

infricosata

este

Dumnezeu

judecata

Care

cunoaste

ascunsurile

lui

inimii

fiecaruia.

Dumnezeu!

O, si mai infricosata hotarare: "Mergi in focul cel de veci. Du-te de la Mine, blestematule! Ce nu am facut sa te
scap de aceasta osanda si cat de vinovat esti, de chiar pe Mine Ma pui in situatia sa te blestem si sa te lipsesc de
fata

Mea?"

Acum ascultati: pentru toate pacatele omului, Dumnezeu a randuit doua judecati. Ori aici, cu lacrimi, la duhovnic,
care te intelege, si pacatele de care te pocaiesti nu se mai au in vedere la judecata, ca mila Domnului te iarta; ori
ramai

la

judecata

cea

mare

unde

nu

te

va

mai

judeca

mila

Lui

ci

dreptatea

Lui.

Parintele Arsenie

Duminica Judecatii
Duminica de astazi se numeste si Duminica Judecatii, Duminica in care se pomeneste Judecata de apoi,
Judecata viitoare, ultima Judecata, la care se vor prezenta toti credinciosii. La sfintele slujbe ale Bisericii noastre
se pomeneste de mai multe ori Judecata din urma. La ectenie se spune asa: "Sfarsit crestinesc vietii noastre, fara
durere, neinfruntat, in pace si raspuns bun la Infricosata Judecata a lui Hristos sa cerem". Ce sa cerem? Sa

Mareste imaginea.

cerem de la Domnul Hristos sfarsit crestinesc. Ce inseamna sfarsit crestinesc? Sa ne sfarsim asa cum vrea
Dumnezeu sa se sfarseasca cei ce sunt ai Lui ("crestin" inseamna "apartinator Domnului Hristos"). "Sfarsit
crestinesc vietii noastre" - sa ni se sfarseasca viata frumos, in liniste; sa ni se sfarseasca viata uniti fiind cu
Domnul Hristos prin impartasirea cu Trupul si Sangele Lui; sa ni se sfarseasca viata in lumina, in liniste.

Biserica doreste ca sfarsitul sa ne fie fara durere. Sunt atatia oameni care se chinuiesc inainte de sfarsit, au

dureri

mari.

Biserica

noastra

doreste

ca

sfarsitul

nostru

sa

fie

fara

dureri.

Si mai cum sa fie? Neinfruntat. Mai de mult se spunea nerusinat. Ce inseamna asta nerusinat, neinfruntat?
Inseamna ca sa fie un sfarsit in care sa nu se gaseasca nici o vina a omului, sa nu se spuna ceva urat despre
viata lui. Ca sa ajungem la asa ceva trebuie sa traim o viata frumoasa, o viata dupa voia lui Dumnezeu si atunci
sfarsitul

sa

fie

neinfruntat.

Cum sa mai fie sfarsitul nostru? In pace - in liniste. Sunt unii care in fata mortii au zbucium sufletesc, se framanta,
au stari sufletesti in marginea nebuniei. Cei care au avut o viata care nu i-a dus la liniste, la o legatura cu
Dumnezeu,

pe

aceia

nu-i

binecuvinteaza

Dumnezeu.

Si mai cerem ceva: sa avem raspuns bun la Infricosata Judecata a lui Hristos. Despre Judecata lui Hristos s-a
pomenit astazi citindu-se despre Judecata de apoi. Judecata de apoi este hotaratoare, dar nu este singura
judecata! Dupa ce se desparte sufletul de trup, la moarte, se duce in fata lui Dumnezeu si urmeaza Judecata
particulara, adica judecata fiecarui suflet in parte. La judecata particulara, Dumnezeu hotaraste, dupa aseza-rea
omului, unde trebuie sa fie dincolo de mormant, la bine sau la rau, la fericire sau la chinuire.

Noi credem ca exista rai si iad, stim acest lucru din invatatura Bisericii, il citim in Evanghelie. Raiul este locul si
starea (mai ales starea), dupa moarte a sufletului fericit, iar iadul este locul si starea sufletului care nu s-a tinut de
randuielile lui Dumnezeu. Si acolo ramane pana la Judecata viitoare sau pana cand hotaraste Dumnezeu altfel,
pentru

ca

noi

credem

ca

se

poate

interveni

cu

rugaciuni

pentru

binele

celor

morti.

Exista crestini care nu se mai roaga pentru cei morti. Biserica noastra se roaga pentru cei vii, dar nu-i paraseste
pe

cei

morti,

pentru

ca

noi

zicem

ca

mortii

sunt

vii

si

dupa

moarte.

Domnul Hristos le-a spus unor saduchei si farisei care vroiau sa stie cum este dincolo de lumea aceasta ca
Dumnezeu este "Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov" (Marcu 12, 26) si ca " Nu
este Dumnezeul mortilor, ci al viilor" (Matei 22, 32), pentru ca toti sunt vii in El. Credinta noastra este ca dupa
suflet, omul nu moare. Avraam, Isaac si Iacov murisera cand a zis Dumnezeu despre Sine: "Eu sunt Dumnezeul
lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov". Domnul Hristos spune ca Dumnezeu nu este al celor
morti, ci al celor vii; acesta este intelesul cuvintelor din Sfanta Scriptura "toti sunt vii in El".

Nu exista posibilitatea ca sufletul sa moara, ci putem vorbi de o moarte sufleteasca, aceasta insemnand
despartirea sufle-tului de Dumnezeu, deci condamnarea vesnica. Despartirea de Dumnezeu este osandirea
sufletului la chinurile vesnice si acolo este nefericirea celor care au trait o viata care nu este dupa voia lui
Dumnezeu. Nu se poate ajunge acolo decat prin hotararea lui Dumnezeu (de fapt, am putea zice prin hotararea
omului, pentru ca omul singur isi pregateste locul - si la bine si la rau). Daca e bun - sigur merge la bine. Daca e
rau - sigur merge la rau. Dumnezeu spune unde merge omul dupa moarte, pentru ca Domnul Hristos va judeca

lumea.

Cei care merg la chin pot fi scosi din chinurile iadului prin rugaciunile Bisericii, prin milosteniile care se fac pentru
ei, prin rugaciunile celor din familia lor, prin rugaciunile celor apropiati ai lor. Noi nu stim cand anume pot fi scosi
din iad, dar stim ca pana la Judecata din urma, hotararea nu este inca definitiva, iar cei ce sunt la rau pot ajunge
la

bine

cu

ajutorul

lui

Dumnezeu

si

cu

ajutorul

Bisericii.

Dar atunci de ce mai este nevoie si de o Judecata viitoare, de o Judecata ultima? Pentru ca oamenii au facut
anumite pacate, au facut anumite lucruri rele, care au ramas si dupa ei. Rautatea lor a ramas in lumea aceasta si
lucreaza si dupa ce au trecut ei din aceasta lume. De pilda, cei care propovaduiesc lucruri care nu sunt
adevarate, lucruri care sunt impotriva adevarului, rataciri, cei care castiga suflete pentru ratacirea lor. Ratacirea
lor ramane mai departe, pana la sfarsitul lumii. La Judecata viitoare se va vedea ce urmari au avut rautatile
oamenilor, dupa cum se va vedea si ce urmari a avut binele oamenilor, binele pe care l-au facut oamenii si abia
atunci

se

hotaraste

pentru

totdeauna.

Sfantul Evanghelist Matei retine in Evanghelia lui cateva lucruri in legatura cu Judecata viitoare. Noi credem ca la
Judecata viitoare vor fi judecati toti in toate privintele. Numai ca Sfantul Evanghelist Matei a retinut de la Domnul
Hristos cuvinte care privesc binele si raul pe care l-au facut oamenii in legatura cu semenii lor; de fapt, in legatura
cu Domnul Hristos: "Intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut" (Matei 25, 40). Este
vorba despre sase lucruri pe care trebuie sa le avem in vedere pentru Judecata de apoi. Anu-me, zice Domnul
Hristos ca va desparti Fiul Omului pe cei buni de cei rai "cum desparte pastorul oile de capre" (Matei 25, 32), si va
zice

celor

de-a

dreapta

(la

dreapta

vor

fi

oile,

la

stanga

vor

fi

caprele):

"Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti impa-ratia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand
am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si
M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine". Si ei vor raspunde:
"Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut
strain sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine?" si va
raspunde Domnul Hristos: "Intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut". Apoi va
zice celor de-a stanga: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si
ingerilor lui. Ca flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; Strain am
fost si nu M-ati primit; gol am fost si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita am fost si nu M-ati cerce-tat". Si vor
intreba si cei de-a stanga: "Doamne, cand ai fost asa cum zici ca ai fost si nu Te-am ajutat?"; iar Domnul Hristos
va zice: "Intrucat n-ati facut unuia dintre acestia prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut" (Mat. 25, 32-46).

Cuvintele acestea ale Domnului Hristos arata ca, atunci cand facem un bine, il facem si pentru Domnul Hristos,
iar cand facem un rau, il facem si in fata Domnului Hristos. Nu-L avem in vedere pe Domnul Hristos cand facem
raul,

si-L

avem

pe

Domnul

Hristos

in

vedere

daca

facem

binele.

Stim aceasta de la Domnul Hristos si nu putem sa fim nepasatori fata de un cuvant vesnic al Domnului Hristos.
Din cat putem, bineinteles, sa facem binele pentru Domnul Hristos, pentru inmultirea binelui din lumea aceasta si
mai

ales

pentru

binele

nostru

la

Judecata

viitoare.

Mai sunt si alte judecati: Judecata milostiva de la spovedanie, cand preotul judeca situatia in care se gaseste cel
care se spovedeste si da o hotarare asupra vietii lui. Este foarte bine sa mearga credinciosii sa-si marturiseasca
pacatele, sa fie judecati si, judecati fiind, sa primeasca indrumari, sa stie ce au de facut ca sa poata sa inainteze
spre

bine

si

sa

se

fereasca

de

rau.

Mai este si o judecata, pe care o facem noi insine: Judecata pe care o avem in legatura cu oamenii din jurul
nostru. Domnul Hristos a spus: "Nu judecati ca sa nu fiti judecati" (Mat. 7, 1). Si iata ca noi judecam ca si cum noi
am fi pusi sa judecam. Nu-L lasam pe Domnul Hristos si luam noi, cum se spune in Pateric, dregatoria lui Hristos,
cand despre unul zicem ca este bun, despre altul zicem ca este rau, cand spunem noi ce trebuie sa se faca cu
unul

si

cu

altul.

Bineinteles ca exista si o judecata in lumea aceasta. O judecata hotarata pentru rolul pe care il au oamenii in
societate: Judecata institutiilor de judecata. Si acolo sunt pusi oameni care sa hotarasca anumite lucruri. Eu n-am
fost niciodata la o judecata, nici parat, nici martor. Sunt atatia oameni care ajung, totusi. Sunt atatea procese care
se

fac,

care

dureaza.

Oamenii

sunt

asupriti

de

lucruri

rele.

Sfantul Apostol Pavel zicea ca nu este bine sa se judece crestinii inaintea necredinciosilor (cf. I Cor. 6, 46). Erau
cre-dinciosi care se duceau sa se judece in fata tribunalelor paga-nilor si Sfantul Apostol Pavel zicea ca nu e bine
ca un om cre-dincios sa se duca sa-l judece paganii. Dumnezeu stie cand se poate si cand nu se poate evita o
situatie de genul acesta. Cand te trag altii in judecata nu poti sa ramai in afara de tribunale, chiar ale paganilor,
daca

cazul.

Mai este o judecata la care ne gandim prea putin, si anume Judecata de la rugaciune. Sfantul Ioan, cel ce a scris
Scara, spune ca in raport cu cel ce se roaga, "rugaciunea este judecatorie si judecata si scaunul Judecatorului
inainte de Judecata viitoare". Cum ne este rugaciunea asa ne este starea sufleteasca. La rugaciune se arata cat
suntem de intinati sau cat suntem de curati, cat suntem de invaluiti sau cat suntem de departati de lumea
aceasta. Numai la rugaciune putem sa stim ce legatura avem cu Dumnezeu, ce legatura avem cu oamenii. In
rugaciune

ne

apar

fel

de

fel

de

ganduri

care

arata

cine

suntem

si

ce

suntem.

Am inceput pregatirea pentru Sfintele Pasti acum doua saptamani. Am vorbit atunci despre pilda vamesului si a
fariseului, despre smerenia vamesului si despre faptele bune ale fariseului. Fariseul se lauda cu faptele lui bune,
vamesul isi recunostea pacatele. Biserica ne recomanda sa fim dupa smerenie ca vamesul si dupa fapte bune ca
fariseul. Daca nu avem faptele fariseului, nu am ajuns nici macar la masura fariseului. Ce spunea fariseul:

"Dumnezeule , Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri sau ca si acest vames.
Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig" (Luca 18, 11-12). Cel putin in legatura cu
postul, toti suntem in lipsa! Sunt atatia credinciosi care nu postesc nici o data pe saptamana.

Am continuat apoi urcusul duhovnicesc spre Pasti cu aducerea aminte de fiul risipitor, care s-a intors dupa ce si-a
cheltuit averea, si de tatal sau, care l-a primit si l-a asezat iarasi in starea de fiu. Trebuie sa avem incredere in
Dumnezeu,

daca

ne

intoarcem

de

la

rau

la

bine.

Acum ne pune Sfanta noastra Biserica in fata Judecata de apoi si a doua venire a Domnului Hristos. In legatura
cu a doua venire a Domnului Hristos se pune o intrebare: Cand va fi a doua venire? Pentru ca noi marturisim in
Crez ca Domnul Hristos "iarasi va sa vina cu marire, sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit".
Cand va fi aceasta? Raspunsul este clar: Nu se stie! Domnul Hristos Insusi a spus ca "de ziua si de ceasul acela
nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal" (Mat. 24, 36). Deci nu stim cand va fi a doua venire.
Noi trebuie sa fim totdeauna pregatiti sa-L intampinam pe Domnul Hristos. Sa ducem o viata in asa fel incat sa ne
putem

intalni

oricand

cu

Domnul

Hristos.

Lucrul

acesta

este

foarte

important!

Noi nu staruim atata asupra celei de-a doua veniri a Domnului Hristos pentru ca intr-un fel noi o simtim, o
praznuim la fiecare Sfanta Liturghie, caci zicem: "Aducandu-ne aminte, asadar, de aceasta porunca mantuitoare
si de toate cele ce s-au facut pentru noi: de cruce, de groapa, de invierea cea de-a treia zi, de suirea la ceruri si
de sederea de-a dreapta si de cea de a doua si slavita iarasi venire, ale Tale dintru ale Tale, Tie-Ti aducem de
toate

si

pentru

toate".

Deci, la fiecare Sfanta Liturghie, noi pomenim si praznuim a doua venire a Domnului Hristos. De aceea nu ne
gandim atat la a doua venire si, mai ales, nu o asteptam cum o asteapta alti crestini care nu-s de credinta
noastra. Ei nu au Liturghie si, neavand Liturghie, nu au nici inaintepraznuirea celei de a doua veniri a Domnului
Hristos.

Si mai este ceva: pentru fiecare dintre noi intalnirea cu Domnul Hristos poate fi la orice rugaciune. Intalnirea cu
Domnul Hristos poate fi la orice citire din Sfanta Evanghelie. Intalnirea cu Domnul Hristos poate fi de cate ori
facem un bine fratelui nostru. Intalnirea cu Domnul Hristos poate fi pentru fiecare dintre noi, sigur, cand vom trece
din aceasta viata si cand se va hotari locul pe care ni l-am pregatit pentru viata vesnica. In Pateric este scris ca:
"In ce te gaseste moartea, in aceea te duci". Daca ducem o viata frumoasa si buna si ne gaseste moartea in bine,
in

bine

ne

ducem.

Sa ne rugam Mantuitorului nostru Iisus Hristos sa ne lumineze mintea si sa ne tina in minte. Iar Judecata de apoi,
judecata particulara, judecata de la spovedanie, judecata care vine peste noi de multe ori cand ni se rasplatesc
relele pe care le-am facut, judecata de la rugaciune, toate acestea sa le avem in minte, sa ne inteleptim prin
gandurile de la judecata. Sa ne ferim cat putem sa judecam pe fratii nostri, ca sa se implineasca si cu noi

cuvantul:

"Nu

judecati

ca

sa

nu

fiti

judecati"

(Matei

7,

1).

In Pateric se spune ca pe un calugar era senin si cu bucurie pe patul de moarte, l-au intrebat fratii cum de e asa
linistit in fata mortii, ca doar n-a dus o viata deosebita. Calugarul le-a raspuns ca nu a avut o viata deosebita dar
ca, de cand a intrat in manastire, a luat aminte la cuvantul Domnului Hristos "Nu judecati ca sa nu fiti judecati" si
ca-I va spune Domnului Hristos: "Doamne am implinit acest cuvant si astept sa implinesti si Tu fagaduinta de-a nu
ma

judeca".

Mai este un cuvant spus de Domnul Hristos: ca sunt si oameni care nu vor merge la judecata. Bineinteles nu in
intelesul ca nu vor merge la Judecata si ca nu se va hotari asupra lor, ci in intelesul ca vor trece prin Judecata ca
si cum nu s-au dus la Judecata. Zice Domnul Hristos: "Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis,
are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata" (Ioan 5, 24).

Sa ne rugam lui Dumnezeu sa fim si noi intre aceia care la Judecata nu vor merge, ci s-au mutat, se muta din
moarte

Marire

la

Tatalui

si

viata.

Fiului

si

Sfantului

Duh!

Amin.

Parintele Teofil Paraian

Cuvnt la Duminica Lsatului sec de carne

din Omilii la Postul Mare
Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori,
cu putere si cu slav mult (Lc. 21, 27)
Gndirea la iad i la mpria cerului
trebuie s ne fereasc de pcat
Noi toi trebuie s ne artm naintea scaunului Judecii lui Hristos, ca s ia fiecare dup cele
svrite prin trup, ori bine ori ru (II Cor. 5, 10).
S ne nfim, rogu-v, naintea scaunului Judecii lui Dumnezeu, ca i cum El ar sta naintea
noastr, ca i cum Judectorul ar fi aezat pe dnsul i ca i cum toate faptele noastre ar fi
descoperite. Aa, noi trebuie nu numai s ne artm naintea acestui scaun de judecat, ci vom fi

naintea lui cu totul dezvelii. Nu roii oare ? Adeseori am voit noi mai bucuroi s murim dect
unele fapte de ruine ale noastre s fie cunoscute prietenilor notri celor vrednici de cinste. Dar
ce vom simi noi atunci cnd pcatele noastre vor fi descoperite ngerilor i oamenilor, si nou
nine ne vor fi inute naintea ochilor?
Dumnezeu chiar zice, prin Psalmistul: Mustra-te-voi i voi pune naintea feei tale pcatele tale
(Ps. 49, 22). Deci noi chiar acum, cnd Ziua Judecii este nc departe i numai se vestete,
murim de groaza contiinei, ce va fi cu noi atunci cnd toat lumea va fi adunat, cnd toi ngerii
i otile cereti vor fi de fa, cnd trmbiele vor suna, cnd drepii se vor rpi n nori i se va
nla un grozav ipt de tnguire al pctoilor ? Ce groaz ne va cuprinde atunci ? Unul zice
Domnul se va lua, altul se va lsa (Mt. 24, 40). Ce vor simi ei, cnd vor vedea c unii s-au luat
cu cinste mare, iar ei, dimpotriv, au fost respini cu mult ruine ? Aceast durere, eu zic i m
jur, c nu este cu putin a se descrie prin cuvinte. Vzut-ai pe cineva care se duce la moarte ?
Ce socotii voi c trebuie s simt un astfel de biet pctos cnd face aceast trist cale de pe
urm ? Ce n-ar face i n-ar suferi el bucuros, numai s scape de aceast nfricoat pedeaps
de moarte ?
Dar ce vorbesc eu despre cel osndit la moarte ? La o execuie se adun mulime de popor,
dintre care aproape nici unul nu cunoate bine pe nenorocitul acela, ns dac ar putea cineva s
se uite n inimile acelor mii, ce stau mprejur, cu greu s-ar putea afla unul care s fie aa de
vrtos la inim sau aa de crud i nesimitor, nct duhul lui s nu fie cuprins de fric, mhnit i
zdrobit. Iar dac noi ne tulburm si ne micm atta cnd se duc la moarte alii, care nu sunt
aproape de noi, ce vom simi oare noi atunci cnd ne va ajunge pe noi nine o soart cu mult
mai nfricoat, cnd noi vom fi ncuiai afar de bucuria cea negrit si osndii la munca cea
venic ?
Chiar dac n-ar fi iad, totui ar fi o pedeaps grozav de a fi scos afar din mrirea aceea
negrit. Sau credei voi c ar fi un chin mic aceste de a nu fi cineva n partea acelor fericii i a
nu se nvrednici de acea mrire negrit, a fi scos din acea ceat mrit i din acele bucurii
nesfrite ? Dar dac la acestea se mai adaug nc ntunericul, nc scrnirea dinilor, nc
lanurile cele nedezlegate, viermele care nu moare niciodat, focul cel nestins, spaima i chinurile
de tot felul; dac limba arde ca la mbuibatul cel bogat, de pild; dac noi ipm fr a fi auzii de
cineva i suspinm de durere fr a fi bgai n seam, nefiind nimeni care s ne mngie nu
suntem noi oare atunci cei mai nenorocii i cei mai vrednici de plns dintre toate fpturile ?
Cnd noi vizitm o temni si vedem pe cei nenorocii, pe unii legai cu lanuri de fier, pe alii
zcnd n camere ntunecoase, ne nfiorm i ne strduim s facem totul ca s nu ajungem i noi
ntr-o asemenea ticloie. Dac la o astfel de privire noi ne cutremurm, ce se va ntmpla oare
cu noi atunci cnd, nctuai, ne vom arunca n prpastia iadului? Lanurile de acolo nu sunt de
fier, ci de foc, care niciodat nu se stinge, iar cpeteniile temniei nu sunt din neamul nostru, c
poate li s-ar insufla comptimire i mil de noi, ci sunt duhurile cele rele, nfricoate i
nemilostive, care ne muncesc i ne chinuiesc pentru pcatele noastre.
La ele nu folosesc cu nimic banii i darurile i toate mituirile; nc sunt zadarnice i toate
rugminile i vorbele cele prieteneti, neputnd aduce nici o uurare. Aici nu este iertare, nici

pogormnt.
Chiar dac Noe, Iov i Daniil ar vedea pe rudele lor n acest loc de pedeaps, nu ar cuteza s
mijloceasc pentru dnii, nici n-ar putea s le ntind vreo mn de ajutor (Iez. 14, 14).
De aceea, nimeni, care nu este bun, nu poate ndjdui dup moarte o soart bun, chiar de ar
numra mii de sfini ntre strmoii si, cci fiecare, zice Apostolul, va lua dup cum a lucrat n
viaa cea trupeasc, ori bine, ori ru (II Cor. 5, 10).
Aceste cuvinte, iubiilor, trebuie s strbat n auzul nostru i s ne fac mintoi.
De arde n tine focul poftelor celor pctoase, gndete la focul acelei pedepse, i focul cel dinti
se va stinge n tine.
Gndeti tu s spui vreun neadevr ? Adu-i aminte de scrnirea dinilor cea din iad, i frica de
dnsa va fi fru pentru gura ta.
Plnuieti tu s svreti o rpire ? Ascult glasul Judectorului, care zice: Legai-i minile i
picioarele i-l aruncai ntru ntunericul cel mai dinafar (Mt. 25, 40); dac gndeti la aceasta,
ndat vei goni de la tine pofta cea rea.
De eti mpietrit i nemilostiv, adu-i aminte de cele cinci fete nebune, care nu aveau untdelemnul
faptelor celor bune i milostive, iar pentru aceea au fost ncuiate n afara cmrii mirelui; numai
gndete la aceasta, si tu ndat te vei face blnd i milostiv.
Sau dac tu eti dedat la beie i la mbuibare, o, atunci gndete numai la mbuibatul cel bogat,
cum zicea el: Trimite pe Lazr, s-i ntind vrful degetului n ap i s-mi rcoreasc limba
mea cea nvpiat (Lc. 16, 24). Gndete cum el nu i-a ajuns dorina, i curnd te vei lsa de
aceast patim, n acelai chip vei putea tu s mplineti i toate celelalte porunci ale lui
Dumnezeu, cci Dumnezeu n-a poruncit nimica ce ar fi prea greu.
Pentru ce ns poruncile Lui par a fi aa grele ?
Aceasta provine de la lenevirea noastr i de la uurtatea minii, adic, precum cele mai grele i
ostenitoare sunt uoare cnd noi avem rvn, aa pe de alt parte, cnd noi ne lenevim, pn i
cele uoare ni se par de tot grele i de nendurat.
Dac noi vom cumpni toate acestea, nu-i vom ferici pe cei ce duc o via desftat, innd mas
scump, ci vom privi numai spre sfrit. Aici ei i ung trupul cu mirodenii, dar acolo i ateapt
viermele i focul.
Tot aa de nenorocii sunt i aceia care se mbogesc prin rpire. Cci care este sfritul lor ?
Aici ei au truda i primejdia, iar dincolo i ateapt nchisoarea cea venic i ntunericul cel mai
dinafar.
Dar nici cei ce caut mrirea nu sunt norocii. Aici ei triesc n prefctorie si n zgrcenie, cci
pururea caut la judecata altora, iar dincolo i ajunge pedeapsa cea mare i nenorocirea cea
venic.
Dac noi vom gndi i vom judeca aa, de-a pururea punnd astfel de cugetri mpotriva
patimilor noastre celor rele, atunci noi degrab vom svri fapta cea bun, vom nbui
dragostea ctre cele pmnteti i simitoare i vom aprinde dorina de cele viitoare i venice.
Sau oare viaa cea de acum are ea ceva aa de statornic, aa de minunat, aa de rar, nct noi
s ntoarcem spre ea toat rvna noastr ? Nu vedem noi oare cum toate n lume se nvrtesc,

vin i se duc, schimbndu-se ca ziua i noaptea, ca vara i iarna ? De aceea noi totdeauna s
am n noi mai mult dorina bunurilor celor viitoare i venice, cci pe cei drepi i ateapt o
mare mrire, care nu se poate spune prin cuvnt. Adic noi, la nviere, vom primi trupuri ce nu
putrezesc i vom fi soi ai mpriei i mririi lui Iisus Hristos.
Ce va s zic aceasta putei vedea din cele urmtoare. Negreit, noi nu putem cunoate cu
desvrire mrirea ce ne ateapt la nviere; eu ns m voi ncumeta, pe ct este cu putin, a
lmuri aceasta printr-un exemplu luat din viaa cea pmnteasc, nchipuiete-i c tu ai fi btrn
i foarte srac, i c cineva i-ar fgdui deodat a-i da iari tinereea, a te face iari nfloritor
i puternic, ca oricine, ba nc a-i da pe o mie de ani o mprie mare si ntins, care se va
ndulci de cea mai mrit pace; ce nu ai face i ce nu ai suferi tu oare pentru ca s dobndeti cu
adevrat o asemenea fgduin ?
Dar, iat, Hristos i fgduiete nu numai atta, ci nc cu mult mai mult. Cci deosebirea ntre
tineree i btrnee nu este aa de mare, ca ntre putreziciune i neputreziciune, iar deprtarea
dintre mprie si srcie nu este aa de mare ca ntre viaa cea de acum i mrirea cea viitoare.
Aseamn-le una cu alta i vei vedea c ele stau una ctre alta ca umbra i adevrul. Dar eu
nicidecum n-am zis ndeajuns, cci marea deosebire ntre viaa cea viitoare i aceasta de acum
nu se poate rosti prin cuvinte.
Dac se uit cineva la deosebirea duratei timpului, deosebirea ntre amndou vieile este att de
mare c nici o gndire nu o poate cuprinde; sau cum ar putea cineva s pun n alturare viaa
noastr cea scurt de acum cu cealalt, care nu are margine i care dureaz venic ? Ba nc
orice ar voi cineva s aduc, deosebirea ntre amndou vieile nu se poate descrie dup
cuviin. Dac strlucirea trupului celui nviat a asemna-o cu razele soarelui, cu lumina
fulgerului, totui a zice prea puin. Si pentru o astfel de mrire nu trebuie noi s jertfim i bani, i
via i totul ? Dac un mprat pmntesc te-ar primi n palatul su i te-ar face mai nsemnat
dect toi ceilali, te-ar cinsti i te-ar drui, nu te-ai crede tu oare cel mai norocit?
Iar cnd Dumnezeu voiete a te primi n palatul Su cel mprtesc din cer, cnd mpratul
mprailor voiete a te cinsti i a te face nsemnat, cnd tu ai s strluceti ntre ngeri i ai s te
ndulceti de mrirea cea negrit, tu te stnjeneti, pe cnd ar trebui cu bucurie i sltnd s
jertfeti nsi viaa ta pentru aceasta.
Tu faci toate numai ca s dobndeti o dregtorie, un post de cinste pe pmnt; iar cnd i se
fgduiete mpria cerului, o mprie venic, atunci tu te leneveti i te retragi.
O, nchipuie-i n duhul tu cerul, aceast nlime nesfrit, aceast lumin strlucitoare, cetele
ngerilor i ale arhanghelilor, i toate puterile cereti i stpnirile, i totodat gndete la Ziua
Judecii; atunci vei socoti mic toat mrirea cea pmnteasc i vei vedea o privelite care te
va umple de fiori i de groaz! Tu vei vedea, cu duhul, cum cerul se deschide i Unul Nscut Fiul
lui Dumnezeu, ntru mrirea Sa pogoar la Judecat, nconjurat nu de sute, ci de multe mii de
ngeri. Toate se vor umple de groaz i de fric, pmntul se va despica i toi oamenii, de la
Adam, vor iei i vor nvia. Iar Hristos nsui se va arta cu o mrire care, prin strlucirea Sa, va
ntuneca lumina soarelui i a lunii. Ah, ce nepricepere ar fi, cnd pe noi ne ateapt astfel de
bucurii i mrire, s nu ne lipsim cu totul de acestea de acum i s nu gndim la amgirea

Satanei, care ne abate de la nite lucruri aa ele mari, dndu-ne pulbere i noroi pentru ca s
rpeasc cerul, aratndu-ne chipuri de umbre pentru ca s ne smulg bunurile cele adevrate!
Iar chipuri de umbr sunt bucuriile i bogiile cele pmnteti. Cnd va veni atunci lumina, se va
arta c cei ce adeseori preau cei mai bogai, sunt ntr-adevr cei mai sraci. Acum noi,
iubiilor, tiind toate acestea, s fugim de nelciunea Satanei, ca s nu ne osndim mpreun
cu dnsul i s nu ne zic Judectorul: Ducei-v de la mine, blestemailor, n focul cel venic,
care este gtit diavolului si ngerilor lui (Mt. 25, 41).
Aa, nsui Domnul ne ngrozete cu iadul. De aceea s nu ne ndoim de existena iadului, ca s
nu ajungem ntr-nsul. Cci cine nu crede c este iad, pururea va fi uuratic la minte si lene, iar
cel ce va fi aa, desigur va ajunge n iad. De aceea s nu ne ndoim de iad, ci foarte mult s
vorbim despre dnsul, ca astfel cu att mai puin s pctuim.
Amintirea acestor conversaii i griri, dac ele sunt vii ntre noi, ne vor putea curai de toat
rutatea, ca o doctorie amar. S ntrebuinm cu srguin aceast doctorie, ca s ne putem
curai de pcate i nvrednici s vedem pe Dumnezeu, mprtindu-ne de fericirea cea
cereasc, prin harul i iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cruia se cuvine
cinstea n vecii vecilor! Amin.

Sfntul Ierarh Ioan Gur de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului Cuvinte duhovniceti

Hristos i face ateni pe ucenicii Si asupra locului, vorbindu-le de

caracteristicile venirii Lui i de semnele hristoilor mincinoi.
Hristos i face ateni pe ucenicii Si asupra locului, vorbindu-le de caracteristicile venirii Lui i
de semnele hristoilor mincinoi. Le spune c venirea Sa de atunci nu va fi aa cum s-a
artat la ntia Sa Venire n Bethleem, nu va fi ntr-un col mic al lumii, ca s nu-L tie nimeni
la nceput, ci va fi vdit i cu toat strlucirea, nct nu va mai fi nevoie s o vesteasc
cineva. Nu e mic semnul acesta de a nu veni pe netiute. (...)

Unii i vor nela pe muli pe vremea Apostolilor - c vor veni i vor nela pe muli -, alii i
vor nela nainte de a Doua Lui Venire, acetia din urm vor fi mai ri dect cei dinti, c
vor face semne i minuni, ca s rtceasc de va fi cu putin i pe cei alei. Aici Hristos
vorbete de Antihrist i arat c unii chiar i vor sluji lui. De Antihrist vorbete i Pavel la fel.
Dup ce l-a numit omul pcatului i fiul pierzrii, a adugat: a crui venire este dup
lucrarea satanei, cu toat puterea i cu semne i cu minuni mincinoase i cu toat amgirea
nedreptii la cei ce pier. i uit-te cum le spune Hristos s se fereasc: S nu ieii n
pustie, s nu intrai n cmri! N-a spus: Plecai dup el, dar s nu-l credei!, ci: S nu
ieii i nici s nu plecai dup el C mare va fi atunci nelciunea, pentru c se vor face i
minuni spre a nela pe oameni. (...)

Cum va veni El? Dup cum fulgerul iese de la rsrit i se arat pn la apus, aa va fi i
venirea Fiului Omului. C unde va fi strvul, acolo i vulturii.
Cum se arat fulgerul? Fulgerul n-are nevoie de vestitor, n-are nevoie de predicator, ci se
arat ntr-o clipit de ochi i celor ce stau n case, i celor din cmri, pe faa ntregului
pmnt. Aa va fi i venirea lui Hristos: se va arta dintr-odat pretutindeni prin strlucirea
slavei Sale. (Sfntul Ioan Gur de Aur)

Antihrist nu va fi invins de vreo revolutie de tipul celei din Metropolis si nici de vreo
rezistenta armata de tipul celei din Terminator.
Nu va fi invins nici de vreun imparat bun ce va imparati pe urma peste Pamantul intreg
ortodox.
Si nici nu va exista o lunga perioada de pace intre infrangerea antihristului si Parusie.
Cititi va rog ce ne invata profetiile Sfintilor Parinti si Traditia Bisericii:
Vor fi trimisi Enoh si Ilie Testiveanul (Maleahi IV, 5; Matei XVII, 10-12; Marcu IX, 11-12.),
si vor intoarce inima parintilor catre copii (Maleahi IV, 6.), adica sinagoga catre Domnul
nostru Iisus Hristos si catre predica apostolilor, dar ei vor fi omorati de antihrist. Si va
veniDomnul din cer, in chipul in care sfintii apostoli l-au vazut mergand la Cer (Fapte I, 11.),
Dumnezeu desavarsit si om desavarsit, cu slava si putere (Luca XXI, 27.) si va omori pe omul
fara de legi si pe fiul pierzarii cu Duhul gurii Lui (II Tesaloniceani II, 8.). Asadar, nimeni sa
nu astepte pe Domnul de pe pamant, ci din cer, dupa cum insusi ne-a dat incredintare (Matei
XVI, 27; XXV, 31; Luca XXI, 27.).
Cititi va rog mai multe la:
Sfantul Ioan Damaschin: DESPRE ANTIHRIST (Dogmatica

Parusia
(, parusia, i = prezen; , parusia i deitera = a doua
venire)
dogma cretin despre a doua venire a Domnului Hristos cuprins n Simbolul credinei: i
iari va s vie cu slav, s judece viii i morii... (art. VIII). Atunci va avea loc Judecata de Apoi
(vezi Judecata viitoare ). A doua venire a Mntuitorului, despre care gsim referiri n
numeroase locuri din Sf. Scriptur, va fi ntr-un timp necunoscut oamenilor i chiar ngerilor, ci
numai lui Dumnezeu-Tatl: Iar de ziua i de ceasul acela nimeni nu tie, nici ngerii din ceruri,
nici Fiul, ci numai Tatl (Matei 24,36). Acesta este rspunsul pe care Mntuitorul l d Apostolilor,
cu care vorbind despre cele ce vor fi, acetia l ntreab: ,,Spune nou cnd vor fi acestea i care
este semnul venirii Tale i al sfritului veacului? (Matei 24, 3); ndemnndu-i s fie pregtii, le
spune Parabola celor zece fecioare, care este un avertisment pentru toi cretinii, din toate
timpurile: Privegheai deci, c nu tii n care zi vine Domnul vostru (Matei 24, 42).
Rspunzndu-le care va fi semnul, Mntuitorul le-a vorbit despre unele semne ce vor vesti
sfritul i a doua Sa venire: predicarea Evangheliei la toate popoarele i cretinarea lor i a
evreilor, c mpietrirea s-a fcut lui Israel n parte, pn ce va intra tot numrul neamurilor. i
astfel ntregul Israel se va mntui... (Romani 11, 25-26); Se va propovdui aceast Evanghelie a
mpriei n toat lumea spre mrturie la toate neamurile; i atunci va veni sfritul (Matei 24,
14). A doua venire va fi precedat de venirea pe pmnt a profeilor Vechiului Testament, Enoh i
Ilie, care vor predica pe Hristos, dar vor fi rpui de Antihrist, dumanul nempcat al lui Hristos
(Apocalipsa 11,3, 6-7: i voi da putere celor doi martori ai mei i vor prooroci... Acetia au putere
s nchid cerul, ca ploaia s nu plou n zilele proorociei lor, i putere au peste ape... Iar cnd
vor isprvi cu mrturia lor, fiara care se ridic din adnc va face rzboi cu ei, i-i va birui i-i va
omor). Apariia lui Antihrist (simbol al rutii, dumanul lui Hristos) va fi la sfritul lumii spre a
combate pe Hristos, dar Antihrist va fi supus la a doua venire a Domnului: i atunci se va arta
cel fr de lege, pe care Domnul Iisus l va ucide cu suflarea gurii Sale i-l va nimici cu strlucirea
venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, nsoit de tot felul de puteri i de
semne i de minuni mincinoase (II Tesaloniceni 2, 8-9). Mntuitorul arat Apostolilor o parte din
aceste semne, care, dei totdeauna au existat, atunci vor avea un caracter predominant: Cci se
va ridica neam peste neam i mprie peste mprie i va fi foamete i cium i cutremure...
nu v speriai, cci trebuie s fie toate, dar nc nu este sfritul... Cci se vor ridica hristoi
mincinoi i prooroci mincinoi i vor da semne mari i chiar minuni, ca s amgeasc, de va fi
cu putin, i pe cei alei (Matei 24, 7, 6 i 24). Natura va vesti venirea a doua prin catastrofe, iar
n final prin proiectarea pe cer a semnului Sfintei Cruci (semnul Fiului Omului): Iar... soarele se
va ntuneca i luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cdea din cer i puterile cerului se vor
zgudui. Atunci se va arta pe cer semnul Fiului Omului i vor plnge toate neamurile pmntului

i vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere i cu slav mult (Matei 24, 29-30).
Atunci, la a doua venire, Mntuitorul va face i Judecata universal, cnd fiecruia i se va da
pedeapsa i rsplata definitiv: Cci Fiul Omului va s vin ntru slava Tatlui Su, cu ngerii Si;
i atunci va rsplti fiecruia dup faptele sale (Matei 16,27) (vezi i Judecata de apoi ).
Parusia se mai numete n unele regiuni (ca nordul Moldovei) i pomenirea individual i
nentrerupt a morilor, la toate liturghiile din cursul unui an bisericesc, aa cum se obinuiete la
unele biserici parohiale.