2.

Metode de purificare a substantelor chimice

Recristalizarea - substanele organice pe care le obinem prin sintez sau cele extrase
din produsi naturali sunt amestecuri complexe din care izolm, de obicei, componentul
care ne intereseaz. Pentru a avea un compus unitar, este necesar s-l separm de
impuritile ce-l nsoesc sau de alte substane care ne intereseaz n mod egal. Se pune
problema separrii amestecului de substane n substane chimice individuale pure. Pentru
a realiza acest aspect, avem la ndemn dou metode de separare eficiente:
recristalizarea si distilarea.
Principii generale.
Metodele de purificare depind de starea de agregare a componentelor ce se separ
din amestecul respectiv. Purificarea substanelor solide se face, de obicei, folosind
diferena de solubilitate a substanei respective ntr-un dizolvant dat, la cald si la rece si
anume substana se dizolv n cantitate mai mare la cald, iar prin rcire precipit
cantitativ. Un factor esenial n recristalizare este alegerea solventului. Acesta trebuie s
ndeplineasc o serie de condiii, ca de exemplu: s dizolve o cantitate de substan mai
mare de substan la cald, dect la temperatura obisnuit. Deoarece la dizolvarea unei
substane pentru recristalizare, lichidul se nclzeste la fierbere, la alegerea solventului
trebuie avut n vedere ca punctul su de fierbere s fie mai cobort dect punctul de topire
al suubstan ei de purificat. n caz contrar, substana se poate separa sub form de ulei,
ceea ce duneaz purificrii. Solvenii de laborator uzuali sunt : apa, alcoolul etilic,
alcool metilic, eter etilic, benzenul, cloroformul, sulfura de carbon, tetraclorura de carbon
etc.
Sublimarea - transformarea unei substane din stare solid n stare de vapori.
Sublimarea poate avea loc att la temperatura camerei mai lent, ct si la temperatur
ridicat, prin nclzirea substantei mai rapid. Unele substane solide pot fi purificate
datorit proprietilor de a se transforma direct din stare de vapori n stare solid. Aceast
proprietate poart numele de sublimare. Substanele rezultate prin sublimare sunt foarte
pure. La cele mai multe substane, punctul de sublimare se gseste
deasupra punctului de topire si substana se topeste nainte de a sublima. Pentru unele
substane, punctul de sublimare este mai sczut dect cel de topire. (naftalin, iod).
Extracia cu solveni - este o operaie cu multiple aplicaii la purificarea substanelor
solide sau lichide.Operaia const n dizolvarea, cu ajutorul solvenilor, a uneia sau a mai
multor substan
e dintr-un amestec. Extracia se bazeaz pe diferena de solubilitate a componentelor
amestecului ntr-un anumit solvent. Pentru efectuarea extraciei, se alege de obicei un
solvent care s dizolve una din componentele amestecului, iar soluia se separ de
componenta insolubil cu ajutorul unei plnii de separare, prin filtrare, sau cu ajutorul
unui aparat de extracie.
Solvenii cei mai utilizai pentru extracie sunt: eterul etilic, eterul de petrol
benzenul,cloroformul, tetraclorura de carbon, etc.

Distilarea - operatia de separare a componentilor dintr-un amestec omogen de lichide,

prin fierbere urmata de condensare. Aceasta metoda de separare este utilizata la obtinerea
alcoolului si in prelucrarea titeiului in rafinarii pentru obtinerea benzinei, petrolului
lampant si a motorinei.
Uscarea - este o operaie frecvent utilizat, ce are ca scop ndeprtarea umiditii
substanelor obinute n laborator prin sintez, fr ca acestea sa sufere transformri.
Operaia de uscare se poate face la temperatura mediului ambient si la cald.
Calcinarea- in analiza calitativ se face calcinarea reziduurilor, n vederea ndeprtrii
srurilor de amoniu sau a distrugerii unor substane sau impuriti organice. Operaia se
execut
n capsule sau creuzete de porelan, prin nclzire direct la flacra becului de gaz. Dup
rcire, reziduul se reia cu ap sau cu o soluie acidulat, n funcie de mprejurri.

3.Proteine si aminoacizi. Surse de proteine. Rol biologic

PROTEINELE
Proteinele sunt, din punct de vedere chimic compusi macromoleculari naturali, cu
structura polipeptidica, care prin hidroliza formeaza aminoacizi. Ele contin pe langa
carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf, potasiu si alti halogeni. Alaturi de glucide si lipide,
proteinele furnizeaza energie pentru organism, dar ajuta si la refacerea tesuturilor lovite.
Pe langa acestea, ele intra in structura tuturor celulelor, si ajuta la cresterea si refacerea
celulelor. Unii hormoni contin proteine, acestia avand rol in reglarea activitatii
organismului. Participa la formarea anticorpilor , ajutand la debarasarea de toxine si
microbi. Formarea unor enzime si fermenti necesita prezenta proteinelor. Si nu in ultimul
rand, ele participa laformarea dioxidului de carbon, a apei, prin aportul energetic rezultat
din arderea lor.
Clasificarea proteinelor
1.Dupa sursa de provenienta :
-proteine de origine vegetala
-proteine de origine animala
2. Dupa solubilitatea in apa si in solutii de electroliti :
- insolubile (fibroase)
- solubile (globulare)
3. Dupa produsii rezultati la hidroliza totala :
-proteine propriu-zise
-proteine conjugate sau proteide
Proteinele fibroase se gasesc in organismul animal in stare solida si confera
tesuturilor rezistenta mecanica (proteine de schelet) sau protectie impotriva agentilor
exteriori.
KERATINELE- proteinele din epiderma, par, pene, unghii, copite si coarne, se
disting printr-un continut mare de sulf. Keratinele sunt insolubile in apa atat rece cat si
calda, precum si in solutii saline. Din cauza aceasta keratinele prezinta o mare inertie fata
de agentii chimici, precum si fata de enzime.

FIBROINA, componenta fibroasa din matasea naturala, se gaseste in acest material

inconjurata cu o componenta amorfa, cleioasa, sericina, care reprezinta cca. 30 % din
greutatea totala. In cele doua glande ale viermelui de matase, proteinele sunt continute
sub forma de solutie concentrata, vascoasa.
COLAGENUL, este componenta principala a tesuturilor conjunctive, tendoanelor,
ligamentelor, cartilajelor, pielii, oaselor, solzilor de peste. Exista numeroase varietati de
colagen. Colagenul are o compozitie deosebita de a keratinei si fibroinei, caci este bogat
in glicol, prolina si hidroxiprolina, nu contine cistina si triptofan. Prin incalzire prelungita
cu apa, colagenul intai se imbiba apoi se dizolva transformandu-se in gelatina sau clei.
ELASTINA constituie tesutul fibros, cu o elasticitate comparabila cu a cauciucului,
a arterelor si a unora din tendoane, cum este de exemplu tendonul de la ceafa boului.
Elastina nu se transforma in gelatina la fierbere cu apa si este digerata de tripsina. Ca si
colagenul, fibrele de elastina sunt compuse din aminoacizi simpli, mai ales leucina,
glicocol si prolina. In regnul vegetal nu se gasesc proteine fibroase; functia lor este
indeplinita in plante de celuloza. Proteinele fibroase se dizolva numai in acizi si baze
concentrate, la cald, dar aceasta dizolvare este insotita de o degradare a
macromoleculelor; din solutiile obtinute nu se mai regenereaza proteina initiala.
Proteinele fibroase nu sunt hidrolizate de enzimele implicate in digestie si deci nu au
valoare nutritiva.Proteinele solubile sau globulare apar in celule in stare dizolvata sau sub
forma de geluri hidratate. Ele au insusiri fiziologice specifice si se subimpart in albumine
si globuline.
Albuminele sunt solubile in apa si in solutii diluate de electroliti (acizi, baze, saruri),
iar globulinele sunt solubile numai in solutii de electroliti.
Exemple de proteine solubile:
- albuminele din oua
- caseina din lapte
- globulinele si albuminele din sange (hemoglobina, fibrinogenul)
- proteinele din muschi (miogenul si miosina)
- proteinele din cereale (gluteina din grau, zeina din porumb)
- proteinele produse de virusi (antigeni) si bacterii
- anticorpii
- nucleoproteidele
- enzimele
- hormonii proteici (insulina)
AMINOACIZII
Aminoacizii sunt combinatii organice care contin in molecula una sau mai multe
grupe amino si una sau mai multe grupe carboxil. Dupa structura, aminoacizii se impart
in doua mari categorii : aminoacizii alifatici si aminoacizii aromatici.
La aminoacizii alifatici, grupele functionale sunt legate de o catena alifatica, chiar
daca in molecula exista un nucleu aromatic; la aminoacizii aromatici, grupele functionale
sunt legate de un ciclu aromatic. Dintre aminoacizii alifatici cei mai importanti sunt
alfaaminoacizii, adica acei aminoacizi care contin grupele functionale legate de acelasi
atom de carbon. Ei sunt produse de hidroliza proteinelor si peptidelor. Se deosebesc mai
multe categorii de alfaaminoacizi alifatici: aminoacizi monocarboxilici, aminoacizi
dicarboxilici, hidroxiaminoacizi, tioaminoacizi, diaminoacizi heterociclici. Aminoacizii

sunt substante incolore, cristalizate, avand puncte de topire cu mult mai inalte decat cele
ale acizilor corespunzatori.
Deoarece se descompun la temperatura de topire, aminoacizii nu se pot distila. Ei sunt
insolubili in apa si greu solubili sau insolubili in alcooli si eteri. Multi aminoacizi au gust
dulce. Proprietatile chimice ale aminoacizilor sunt determinate , in primul rand de
existenta grupelor functionale din molecula. Avand concomitent o grupa -COOH si o
grupa -NH2, molecula de aminoacid are atat caracter acid , cat si caracter bazic, adica
poate forma saruri atat cu acizii , cat si cu bazele. Aminoacizii sunt deci amfoteri. In
solutie, aminoacizii sunt disociati cu formare de amfioni (ionibipolari). Acestia se
comporta diferit, dupa pH-ul mediului. Daca mediul este acid, aminoacidul se comporta
ca un cation. Sub actiunea curentului electric el migreaza spre catod. Daca mediul este
bazic, aminoacidul se comprota ca un anion. Sub actiunea curentului electric el migreaza
spre anod. Ca urmare a acestei comportari, daca in solutia unui aminoacid se adauga un
acid sau o baza, pH-ul solutiei nu se modifica mult. De aceea aminoacizii sunt folositi ca
solutii tampon.
Aminoacizi mai importanti:
Glicocolul sau glicina, adica acidul aminoacetic se poate obtine prin hidroliza
gelatinei sau prin hirdoliza acidului hipuric. Pentru sinteza glicocolului se trece amoniac
asupra acidului monocloracetic. Fiind singurul aminoacid alifatic natural, care nu are un
atom carbon asimetric, el este lipsit de activitate optica. Glicocolul este o substanta care
se topeste la 232-236 C; are gust dulceag si este foarte solubil in apa. Acidul azotos il
transforma in acidul glicolic.
L (+)-Alanina poate exista sub 3 forme : doi enantiomeri si un racemic. In stare
combinata se gaseste in diferite proteine, cum sunt cazeina, gelatina, dar mai ales fibroina
( din matase). Beta alanina se gaseste in natura drept component al acidului pantotenic,
care este o vitamina din complexul B, reprezentand unul din factorii de crestere. Este
singurul vbeta-aminoacid existent in natura.
L (+)-Valina apare in cantitati mici in albusul de ou. In timpul fernmentatiei alcoolice
trece in izobutanol.
L (-)- Leucina se gaseste impreuna cu glicocolul in produsele de descompunele a
proteinelor: albumine, cazine etc. La descompunerea albuminelor, pe langa leucina
rezulta si L (+)-izoleucina. Fermentatia acestor doi aminoacizi, sub influenta drojdiei de
bere, duce la formarea alcoolilor amilici, acestia avand un atom de carbon mai putin decat
aminoacizii initiali.
Acidul L (+)-aspariagic si acidul L (+)-glutamic au fost obtinuti pentru prima data prin
hidroliza monoamidelor. Acidul glutamic poate fi obtinut si prin sinteza. Ambii acizi au
rol important in metabolismul proteinelor. Acidul L(+)-asparagic are o functie similara la
formarea aminoacizilor in plante.
L (-)-Serina este un component al matasii. (+-)-Serina a fost sintetizata din
glicolaldehida si acid cianhidric in prezenta de amoniac.
L (-)-Tirosina este un component aproape al tuturor proteinelor. In organism poate fi
transformat enzimatic pana la adrenalina .Sunt si alte cai de transformare a tirosinei in
organism.
L (-)-Cisteina este un produs de hidroliza a unor proteine. Ea se poate transforma intro disulfura. Cistina este pe langa metionina, principala sursa de sulf din proteine.
Cheratina din par contine multa cistina.

L (-)-Metionina apare in multe proteine, mai ales in cazeina. El are o functie

biochimica importanta, ca agent de transmitere a grupei metil. Astfel poate ceda grupa
metil acidului guanidinoacetic si rezulta homocisteina si creatina. Tot asa, metiotina, prin
transmetilare, poate transforma atanolamina in colina. Enzimele care transmit grupa metil
se numesc transmetilaze.
L (+)-Ornitina este impreuna cu ureea, un produs de hidroliza a argininei. In organism
aceasta hidroliza a argininei la ornitina si uree este catalizata de arginaza, o enzima care
se gaseste in ficat.
L (-)-Prolina si L (-)-hidroxiprolina care contin grupa amino in heterociclu se obtin de
obicei prin hidroliza gelatinei cu acidul clorhidric.
L (-)-Triptofanul apare in cantitati mici in aproape toate albuminele, prin a caror
hidroliza enzimatica a fost obtinut pentru prima data. Structura lui a fost dovedita prin
sinteza, in organism triptofanul sufera diferite reactii de degradare transformandu-se in
continuare in metilindol (sctol) sau in indol.
Acidul o-aminobenzoic, cunoscut sub numele de acid antranilic, a fost obtinut pentru
prima data prin oxidarea indigoului. Industrial se poate obtine prin tratarea monoamidei
ftalice cu brom sau clor, in mediu alcalin. Acidul antranilic este un produs important
pentru industria de coloranti si medicamente; el constituie material prima pentru una din
sintezele indigoului. Esterul sau metilic este folosit in parfumerie.
Acidul p-aminobenzoic se prepara mult in industrie, mai ales prin reducerea acidului
p-nitrobenzoic. Atat el cat si derivatii lui, sunt medicamente valoroase. Acidul paminobenzoic este vitamina H, necesara cresterii bacteriilor. Esterul etilic al acidului paminobenzoic are slabe insusiri anestezice, de unde si numele de anestezina. Esterul
format cu alcoolul dietilaminoetilic este anestezicul novocaina.
Peptidele rezulta prin reactia dintre doua sau mai multe molecule de aminoacizi, cu
eliminare de apa.
SURSE DE PROTEINE
-Produse animale: lapte, branzeturi (100g branza = 25-30 g proteine), carne (20%
proteine), viscere (ficat, rinichi, inima, splina, peste), oua.
- Leguminoase: fasole (20-25%), mazare, soia (35%).
- Cereale : paine (8%).
- Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci.
Rolul biologic al proteinelor
Proteinele ndeplinesc n organismele vii mai multe functii biochimice absolut
indispensabile tuturor proceselor metabolice si fiziologice:
a) Rolul plastic - este jucat de proteinele structurale ce reprezinta constituenti principali ai
membranei celulare, citoplasmei, organitelor subcelulare, umorilor si fluidelor tuturor
organismelor vii.
b) Rolul energetic - este asigurat prin faptul ca n urma degradarii lor catabolice se
elibereaza o mare cantitate de energie ce se nmagazineaza n legaturile macroergice ale
moleculelor de ATP, energie ce va fi utilizata n diferite procese vitale (efort fizic si
intelectual, procese de biosinteza etc.).

c) Rolul reglator - este ndeplinit de o serie de hormoni cu structura polipeptidica

(hormonii reglatori ai hipotalamusului, ai hipofizei, hormonii pancreasului, hormonii
paratiroidieni, ai timusului si cei gastro-intestinali).
d) Rolul de aparare- este ndeplinit de proteinele specifice din clasa imuno globulinelor
(anticorpi) care prezinta proprietati speciale de a interactiona cu proteinele straine
(antigene) n procesul complex de aparare a organismului fata de agentii patogeni din
mediul extern.
e) Rolul de transport - al proteinelor se refera att la transportul activ prin membranele
biologice care se efectueaza cu consum energetic, contra gradientului de concentratie al
metabolitului transportat, ct si la transportul specific al unor metaboliti sau elemente
absolut necesare vietii.
f) Rol n contractia musculara. Procesul contractiei musculare, care sta la baza efortului
fizic, este un proces fiziologic si biochimic complex realizat prin consum energetic (cnd
se utilizeaza energia nmagazinata n legaturile macroergice ale moleculelor de ATP) de
catre o serie de proteine specifice -actina si miozina ce formeaza un complex proteic
cuaternar cunoscut sub numele de complexul acto-miozinic.
g) Rolul catalitic este ndeplinit de catre enzime care sunt, fara exceptie, substante
proteice. n afara functiilor enumerate mai sus, proteinele reprezinta instrumentul
molecular al expresiei informatiei genetice continute n acidul dezoxiribonucleic din
cromozomi. De aceea, proteinele sunt componente structurale si functionale intim legate
de procesele vietii, procese ce nu pot si concepute n lipsa substantelor proteice.

4.Conceptul de indice glicemic. Forme de prezentare in farmacii pentru fructoza si

glucoza

Indicele glicemic este un indicator care arata cu cat creste nivelul Zaharului din sange
(glucoza) la ingestia unei cantitati dintr-un aliment, comparativ cu o cantitate similara de
glucoza in solutie sau cu painea alba. Este un indicator al vitezei cu care un anumit tip de
carbohidrati ajunge in sange sub forma de glucoza. Cu cat se absoarbe mai usor cu atat
indicele glicemic este cat este mai mare, si invers. Cu cat glucoza din sange creste mai
mult si mai repede, cu atat corpul (pancreasul) este obligat sa produca mai multa insulina.

Acest lucru se intampla cu cel putin doua costuri: epuizarea pancreasului si cresterea
rezistentei la insulina a tesuturilor periferice. Pentru ca in sange avem doar cateva grame
de glucoza, excesul acestui nutrient esential este toxic, in special pentru sistemul nervos.
Exista si sisteme pentru depozitarea glucozei in exces, legand moleculele de glucoza intre
ele intr-o molecula mai mare: glicogenul, asemanator amidonului din plante. Glicogenul
poate fi depozitat in muschi si ficat in anumite cantitati. Insulina este un hormon asemuit
cu cheia care deschide portile celulelor pentru ca glucoza sa intre in ele si sa fie arsa sau
transformata. In timp, epuizarea pancreasului si rezistenta la insulina duc la sindromul
metabolic (sindromul X sau diabetul de grad II) si chiar la diabet de tip I. O serie de boli
grave sunt puse in ziua de azi pe seama consumului exagerat de carbohidrati cu indice
glicemic mare: obezitate, diabet, ateroscleroza, atacul vascular cerebral, bolile de inima
si multe altele. Putem spune ca indicele glicemic masoara biodispozitia carbohidratilor
sau rata de absorbtie intestinala. Daca rata de absorbtie este ridicata atunci si nivelul
zaharului in sange va creste foarte rapid. In comparatie, carbohidratii cu un indice
glicemic mic genereaza o rata a glicemiei foarte mica. Acest indice este foarte putin
influentat de continutul in proteine sau in grasimi al alimentului respectiv. In general,
alimentele cu IG sczut au nevoie de un timp mai lung pentru a fi digerate ceea ce
determina reducerea senzaiei de foame si apoi scdere ponderal.
Forme de prezentare in farmacii pentru fructoza si glucoza
Fructoza, solutie injectabila.
Compozitie:
Fiole a 100 ml solutie apoasa injectabila continand fructoza 20%.
Actiune terapeutica:
Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta, participa la metabolismul glucidic
chiar in absenta insulinei, se transforma inglicogen, reface rezervele energetice,
protejeaza proteinele de catabolizare.
Indicatii:
Aport caloric in cadrul alimentatiei parenterale.
Contraindicatii:
Intoleranta la fructoza-sorbita, deficit de fructozo-1, 6-difosfataza, hiperlactatemie,
intoxicatie acuta cu alcool metilic (favorizeaza oxidarea informaldehida); la diabetici
trebuie stabilita in prealabil toleranta la fructoza.
Reactii adverse:
Congestia fetei, epigastralgii, sudoratie (dozele mari); in caz de intoleranta poate
provoca hipoglicemie, leziuni hepatice si renale; tromboflebita locala.
Mod de administrare:
In perfuzie intravenoasa lenta, dozata dupa caz (a nu se depasi 800 mgfructoza/kilocorp si
ora).
Glucoza
Glucoza, solutie perfuzabila
Compozitie:

Fiole a 10 ml solutie apoasa injectabila de glucoza 33% si 40% ; solutie

apoasa perfuzabila de glucoza 5%, 10% si 20% in flacoane de sticla si saci de PVC a 250
si 500 ml.
Actiune terapeutica:
Monozaharida fiziologica, reprezinta o sursa de energie disponibila; solutia izotona creste
volemia si combate deshidratarea; solutia hipertona, injectata intravenos, realizeaza
deshidratare tisulara.
Indicatii:
Stari de denutritie, hipoglicemie, profilaxia si tratamentul cetozei (la denutriti, in diaree,
voma); stari de deshidratare fara pierdere de electroliti (solutia izotona); vehicul pentru
medicamente in perioada pre si postoperatorie.
Contraindicatii:
Hiperglicemie, stari de hiperhidratare; solutiile concentrate sunt contraindicate in coma
hiperosmolara, in soc si in dezechilibre acidobazice de cauza metabolica; la bolnavii cu
tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate administrarea se face
sub controlul glicemiei; atentie la eventuala suplimentare de potasiu si insulina.
Reactii adverse:
Perfuzia rapida poate declansa o diureza osmotica nedorita; injectarea paravenoasa a
solutiilor 20% sau mai concentrate provoaca iritatie sinecroza, iar injectarea intravenoasa
de solutii concentrate poate fi cauza de tromboflebita locala sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:
Intravenos, in injectii lente sau perfuzii, pana la 1l/zi pentru solutia 5%; pana la 550 ml/zi
pentru solutiile 33% si 40% (cantitatea nu trebuie sa depaseasca 800-900 mg glucoza/kg
corp si ora, adica circa 300 ml din solutia 20% pentru unadult de 70 kg).
Glucoza, solutie injectabila
Compozitie:
Fiole continand solutie apoasa injectabila 20%; 33%; 40%; 20%: Glucoza pro.inj. 2
g, clorura de sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la 10 ml.33%: Glucoza pro.inj. 3,3 g,
clorura de sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la 10ml. 40%: Glucoza pro.inj. 4 g, clorura
de sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la 10 ml.
Actiune terapeutica:
Monozaharida fiziologica, reprezinta o sursa de energie disponibila; solutia izotona
creste volemia si combate deshidratarea; solutia hipertona, injectata intravenos, realizeaza
deshidratarea tisulara.
Indicatii:
Stari de denutritie, hipoglicemie, profilaxia si tratamentul cetozei (la denutriti, indiaree,
voma); stari de deshidratare fara pierdere de electroliti (solutia izotona), vehicul pentru
medicamente in perioada pre si postoperatorie.
Contraindicatii:
Hiperglicemie, stari de hiperhidratare; solutiile concentrate sunt contraindicate in coma
hiperosmolara, in soc si in dezechilibre acido-bazice de cauza metabolica; la bolnavii cu
tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate administrarea se face
sub controlul glicemiei; atentie la eventuala suplimentare de potasiu si insulina.

Reactii adverse:Injectarea paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate

provoaca iritatie sinecroza, iar injectarea intravenoasa de solutii concentrate poate fi
cauza de tromboflebita locala sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:
Intravenos, in injectii lente pana la 550 ml pe zi pentru solutiile 33% si 40% (cantitatea
nu trebuie sa depaseasca 800-900 mg glucoza/kg corpsi ora, adica cca 300 ml din solutia
20% pentru un adult de 70 kg).
Dextran 70 - glucoza 5%, solutie perfuzabila
Forma de prezentare:
Solutie perfuzabila cu solutie 6% dextran 70 in glucoza 5%; ct. x 6 fl. x 500 ml.
Indicatii:
Soc hipovolemic, insuficienta circulatorie prin soc toxic sau septic. Arsuri intinse cu
deshidratare si hemoconcentratie. Profilaxia soculuichirurgical. Profilaxia trombozelor
postoperatorii.
Dozare si mod de administrare:
Perfuzabila intravenos initial 500-1500 ml/zi si apoi 500 ml/zi sau la 2 zile.
Contraindicatii:
Trombocitopenie marcata, IC congestiva grava, IR, EP.
Atentionari: Nefropatii cu scaderea filtratului glomerular.
Reactii adverse:
Rar, inrosirea fetei, eruptie urticariana, frison. Exceptional, spasm bronsic sau HTA.

6.Vitamine. Surse. Rol biochimic si fiziologic. Forme de prezentare in farmacii

(combinatii de vitamine si contraindicatii).

Vitaminele reprezinta un grup de substante organice naturale, necesare organismului

(desi in cantitati mici), pentru realizarea in conditii optime a unor procese metabolice
esentiale. Vitaminele, prin moleculele lor, nu elibereaza energie si nu au nici roluri
plastice, insa sunt esentiale in generarea acesteia. Deoarece majoritatea vitaminelor
nu pot fi sintetizate de catre organism, acestea trebuie sa le primeasca prin dieta (fie
ca atare, fie sub forma de provitamine). Exista 13 vitamine esentiale (lipsa lor afecteaza
functionalitatea normala aorganismului): A, C, D, E, K, tiamina (B1), riboflavina (B2),
niacina (B3), acidul pantotenic, biotina, vitamina B6, vitamina B12, acidul folic.
Functiile vitaminelor sunt complexe, incluzand aici: functie de hormoni sauhormon-like
(vitamina D), antioxidanti (vitamina E), rol in cresterea si diferentierea tisulara (vitamina
A) si lista poate continua.
Vitaminele sunt grupate in doua categorii:
- liposolubile (A, D, E, K), acestea depozitandu-se in tesuturi liposolubile si in ficat
- hidrosolubile (C, P, B) pe care organismul le foloseste imediat, altfel se pierd prin urina.
Singura vitamina hidrosolubila ce poate realiza depozite este vitamina B12 (la nivel
hepatic), aceste depozite mentinandu-se ani de zile.
Vitaminele liposolubile sunt solubile in lipide si insolubile in apa, iar utilizarea
(digestia si absorbtia lor) depinde de capacitatea organismului de a procesa lipidele
alimentare.
Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul digestiv, insa au nevoie
de prezenta acidului clorhidric in sucul gastric. Excesul lor este eliminate urinar,
organismul nerealizand, depozite (in caz de insuficiente, carentele lor apar foarte repede).
SURSE
Principala surs de vitamine pentru organism o constituie plantele; ca surs secundar
de vitamine trebuie menionat flora bacterian intestinal precum sio serie de organe,
esuturi, lichide de origine animal n care vitaminele se concentreaz sau depoziteaz.
Organismul si procur vitaminele ca atare sau sub form de provitamine.
Lipsa sau insuficiena vitaminelor din organism determin tulburri metabolice
siapariia unor boli numite avitaminoze sau hipovitaminoze. Organismul primeste cele
mai multe vitamine din consumul alimentelor. Daca acestea sunt naturale si nu contin
conservanti, aportul de vitamine va fi unul normal si organismul va functiona optim,
depasind cu usurinta problemele legate de stres, de usoare raceli sau forme mai noi ale
gripei.
Sursele vegetale ale beta-carotenului sunt grasimile si colesterolul. Vitamina A se
gaseste in natura sub doua forme: vitamina A preformata si provitamina A sau caroten.
Tiamina (vitamina B1) se gaseste in paine, cereale, paste, cereale integrale, carne
slaba (in special carne de porc), peste, fasole uscata, mazare si soia.
Riboflavina o gasim in carne precum si in migdale, ciuperci, cereale integrale,boabe
de soia si legume verzi.
Niacina se gaseste in produse lactate, carne de pasare, peste, carne slaba, nuci si oua.

Vitamina B4 (adenina) se gaseste in drojdia de bere, cerealele integrale, mierea

proaspata si nealterata, polen, laptisor de matca, propolis precum si in compozitia celor
mai multe fructe si legume proaspete.
Sursele comune pentru acidul pantotenic sunt branza, porumbul, ouale, carnea,
arahidele, soia, mazarea, drojdia de bere si germenii de grau.
Alimentele cu un continut bogat de vitamina B6 sunt carnea alba, de pasare sau
peste, bananele, painea din cereale integrale si cereale, boabele de soia si legumele.
Acidul folic il gasim la fasole, legume cu frunze verzi, citrice, sfecla, germeni degrau
si carne.
Sursele bogate in biotina sunt fulgii de ovaz, galbenusul de ou, soia,
ciupercile,bananele, alunele si drojdia de bere.
Vitamina C se gaseste in varza si multe legume colorate verde inchis.
Vitamina D se poate lua din lapte si peste gras.
Vitamina E se gaseste in germeni de seminte sau cereale.
Surse bogate de vitamina K sunt legumele precum broccoli, varza de Bruxelles,varza,
conopida, varza Kale, spanacul si soia.
Bioflavonoidele sunt prezente in cojile de fructe ale citricelor si in alte produse
alimentare care contin vitamina C.
ROL BIOCHIMIC SI FIZIOLOGIC
O serie de vitamine joac un rol important n reaciile biochimice catalizate de
enzime, funcionnd n calitate de cofactor (intr n structura enzimelor).
Dup structura chimic se denumesc:
-acid ascorbic (vitamina C);
-tiamin (vitamina B1);
-riboflavin (vitamina B2);
-piridoxin (vitamina B6);
Dup rolul fiziologic ce-l ndeplinesc n organism, vitaminele se clasific astfel:
-vitamina antihemoragic (vitamina K);
-vitamina antiberi-beri (vitamina B1);
- vitamina antirahitic (vitamina D);
-vitamina antisterilitii (vitamina E);
-vitamina antiscorbutic (vitamina C).
Se gseste n toate plantele. Sursele principale de vitamina C, din hran, sunt
legumele, zarzavaturile si unele fructe. O cantitate foarte mare de vitamina C se gseste
n mces (mai ales in fructele de culoare rosu nchis), si n coaczele negre. Sunt bogate
n vitamina C: cpsunile, portocalele, lmile, mandarinele, rosiile, varza (nu numai
proaspt, ci si murat, dac ea se conserv corect), mrarul, ceapa verde, verdeaa de
ptrunjel si alte zarzavaturi proaspete, hreanul.
n majoritatea produselor care conin
vitamina C se gseste si vitamina P, care intensific aciunea vitaminei C. Vitamina C este
un compus chimic labil (puin stabil). Ea se distruge extrem de rapid n prezena
oxigenului din aer, n cazul nclzirii n mediu neutru sau alcalin. De aceea, n urma
prelucrrii culinare a alimentelor, o parte din vitamina C deobicei se pierde. Prin fierbere,
vitamina C se distruge.

Din punct de vedere chimic, vitamina C este o -lactona unui acid hexonic. Desi se
numeste acid, nu are grupa carboxilic liber, aceasta fiind blocat de legatura lactonic
format ntre C1 si C4. Are o structur furanozic ce i imprim o marereactivitate.
Prin oxidare lent se transform n acid dehidroascorbic, iar prin oxidare energic se
transform ireversibil n acid oxalic si acid treonic.
Vitamina C sau acidul ascorbic exercit o influen pozitiv asupra metabolismuluidin
organism, contribuie la o bun utilizare a proteinelor din hran; ea este necesar pentru
meninerea integritilor pereilor capilarelor.
FORME DE PREZENTARE IN FARMACII( combinatii de vitamine si contraindicatii)
VITAMINA B6 fiole
Forma de prezentare: fiole ATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Sicomed
VITAMINA C 10%fiole
Forma de prezentare: fiole ATC:
Producator: Sicomed

A11GA. ACID ASCORBIC (VITAMINA C)

VITAMINA D2 solutie buvabila

Forma de prezentare :solutie buvabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI
Producator: Biofarm
VITAMINA D2 solutie injectabila
Forma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI
Producator: Biofarm
VITAMINA D2 solutie pentru uz intern
Forma de prezentare: solutie pentru uz intern ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI
Producator: Biofarm
VITAMINA D2 solutie buvabila
Forma de prezentare: solutie buvabila ATC: A11CC. VITAMINA D SIANALOGI
Producator: Sicomed
VITAMINA D2 solutie injectabila
Forma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI
Producator: Sicomed
VITAMINA D3 solutie injectabila
Forma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI
Producator: Sicomed
VITAMINA E capsule gelatinoase
Forma de prezentare: capsule gelatinoase ATC: A11HA. ALTE VITAMINE
Producator: Pharco Pharmaceuticals

VITAMINA E FORTE fiole

Forma de prezentare: fioleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Biofarm
VITAMINA E FORTE capsule
Forma de prezentare: capsuleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Biofarm
VITAMINA F capsule
Forma de prezentare: capsuleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Biofarm
VITAMINA F solutie pentru uz intern
Forma de prezentare: solutie pentru uz intern ATC: A11HA. ALTE VITAMINE
Producator: Biofarm
VITAMINA PP fiole
Forma de prezentare: fioleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Sicomed
VITASPOL solutie buvabila
Forma de prezentare: solutie buvabila ATC: A12CC. MAGNEZIU SI COMBINATII
Producator: Biofarm