n cutarea sinelui

Am ajuns n momentul cnd omul i-a pierdut calitile umane, punnd accent pe
lucrurile materiale. Asemenea unor trupuri lipsite de suflet

ne pierdem cele mai frumos

cadou,viaa. Navignd n propriile ginduri i ncercnd s nelegem cine suntem,ne pierdem

cele mai frumoase clipe fr sens. Tristeea ne macin pereii inimii, pierzndu-ne n acel abis al
sufletului.
Privind n cea ,resusim sa disluim nite psari fr glas, nite copaci fr freamt,ni te
oameni fr umbre. Ei stau nemicai, cu o figur nedesluit ,cu o fa lipsit de expresii.
ncercm s trezim aceti oameni din hibernarea infinit, ns scapnd i ultima pictura de
speran suntem atrai n acel etern monoton.
Contiina noastr strig i ncearc

s ne trezeasc, ns draperia ntunericului ne

sugrum lumina viitorului.Gindim liber, ns corpul deja este asediat de acea boal a vrajbei i
a urei, de acea epidemie care refuz s asculte de ordinul inimii.
nsa nu putem renuna i spargem sticla acelei iluzii. Ne pricinuim durere , dar e mai bine sa
simim o durere cumplit dect s zacem fr speran n propriile ginduri.
Sperana

ne va lumina calea vieii asemenea unor licurici. n drumul nostru vom ntlni

persoane umbrite de mucegaiul timpului, flori minunate ce ascund sub petale venin si spini,
copaci nali cu tulpine goale. Toate acestea par ademenitoare ns nfiarea ce se reflect n
oglinda lacului , dezvluie attea adevaruri tioase.
Nu avem ncredere n noi.Ne este fric. ns acea fric devine o arm periculoas. O arm
ce poate distruge ntregul sens al vieii.ngropm undeva n adnc acele sentimente i a teptm
c acele ca furtuna de valuri sa se potoleasc.Totusi ele optesc , sfie i rup ,distrug tot ce a
mai rmas frumos. Regretm pentru trecutul ce deja a trecut i doar stm n voia vntului.
E timpul s ne eliberm de jugul ndoielilor. Aruncai de curent n largul oceanului de
gnduri, nelegem c locul nostru nu e acolo unde domnete linitea.Avem nevoie de acele
valuri ce nu mai au sfrit i ne duc spre spre un nceput, ntr-un viitor plin de bucurie.