Tema: Psihoterapia- scop, obiective.

Indicaii i
contraindicaii. Metode.
Psihoterapia este o sistem de influen a personalitii terapeutului
asupra personalitii pacientului cu scopul nlturrii manifestrilor
psihopatologice i psihologice nedorite.
La baza psihoterapiilor moderne stau dou mari curente istorice: tradiia
magico-religioas i realitatea
empiric. Prima
urmrete
uurarea
suferinelor graie interveniei forelor supranaturale, a doua se realizeaz
pe o nelegere tiinific a omului.
Scopurile oricarei psihoterapii au in vedere imbunatatirea functionarii unor
domenii psihice prin strategii de interventie orientate catre:
- procesele afective: pozitivarea trairilor si cresterea capacitatii de
exprimare a lor, suferinta psihica fiind legata in mare masura de
incapacitatea exteriorizarii corecte a emotionalitatii, care se acumuleaza si
perturba functionarea individului in toate planurile existentei sale;
- procesele ideative: sesizarea, intelegerea si solutionarea rationala a
conflictelor interioare si externe, ca si prevenirea lor prin invatarea unor
modalitati de gestionare corecta a eforturilor, scopurilor, sentimentelor,
relatiilor interpersonale, timpului;
- procesele motivationale: dezvoltarea de noi interese si preocupari care
sa mobilizeze resursele de a trai si actiona, si care sa constituie puncte de
sprijin pentru redirectionarea conduitei;
- constiinta de sine: imbunatatirea imaginii de sine, clarificarea identitatii
de sine si cresterea stimei de sine, prin descoperirea unor temeiuri de
revalorizare a propriei persoane;
- personalitate in ansamblu: imbunatatirea capacitatii acesteia de a
integra si armoniza structurile componente, fortificarea ei generala prin
dobandirea echilibrului interior care sa permita optimizarea relatiilor
interpersonale si investirea potentialului propriu in activitati utile social.

Scopurile i obiectivele specifice(individuale) sunt stabilite mpreun cu

persoanele incadrate in actul terapeutic
Psihoterapia, n sensul larg, este implicat n orice demers terapeutic al
unui specialist n relaia cu pacientul su;
Psihoterapia influenteaza ameliorarea aspectelor psihice implicate n
boal, indiferent de natura sa;
Psihoterapeutul acioneaz prin tehnici adecvate i selectate asupra
dorinei de vindecare a pacientului. El este personajul pe care pacientul l
investete pozitiv la nivel contient, dar cruia i adreseaz i o serie de
cerine incontiente;
Psihoterapia se adreseaz acelor boli ale cror mecanisme i simptoame
sunt esenial de natur psihic, chiar dac ele au i efecte somatice;
Situaia psihoterapeutic este situaia specific n care o persoan
terapeut se angajeaz contient, folosind o anumit metod, ntr-o
relaie specific de vindecare, urmrind dispoziia sau ameliorarea
simptoamelor,

de

condiionarea

mecanismelor

etiopatogenetice,

modificarea personalitii n profunzime sau la un anumit nivel, astfel

nct s evite o stare de conflict.

Relatia pacient-terapeut, legatura interpersonala directa constituind

principalul mijloc de influentarea ideo-afectiva menita sa diminueze
suferinta psihica a persoanei aflata in dificultate.

Psihoterapia nu face persoana imun de suferin, dar o pstreaz n

limitele normalitii chiar n suferin.

Indicaii
Nevroze (nevroza anxioas, isterie, nevroza obsesional, fobii)
Perturbri adaptative (n special de integrare social)
Probleme de cuplu
Criza de adolescen
Dezechilibrul psihic provocat de o situaie stresant sau
traumatizant, pe care persoana nu o poate depi (eec,
dificulti profesionale, dificulti familiale, doliu)
Depresii uoare
Tulburri de dinamic sexual
Boli psihosomatice
Dizarmonii de personalitate
Toxicomanii, perversiuni sexuale (limitat)
Cazuri borderline (limitat)
Psihoze (o anumit form de psihoterapie i doar n anumite
cazuri)

Contraindicaii:

- Retardul mental
- Demenele

- Tulburri mnestice i alte tulburri cognitive

- Tulburri psihotice determinate de consumul de substane psihoactive
- Schizofrenia i alte tulburri psihotice
- Episodul depresiv major cu simptome psihotice sau risc suicidar
crescut
- Episodul manical.
O parte dintre contraindicaii au un caracter relativ ntruct, n
anumite faze evolutive ale bolii, psihoterapia poate fi utilizat ca o
metod adjuvant de tratament. Astfel de situaii sunt reprezentate de
tulburrile psihotice, inclusiv schizofrenia, n care, dac prin
farmacoterapie se realizeaz o remisiune chiar incomplet,
psihoterapia poate aduce unele benficii. De asemena, episodul
depresiv major, dup ce simptomele psihotice i riscul suicidar se
reduc n intensitate, se preteaz la o intervenie psihoterapeutic.
n demenele incipiente, tulburrile amnestice cu simptome mai puin
exprimate i episodul maniacal, beneficii pot apare prin aplicarea
metodelor de terapie comportamental, reprezentate de
administrarea recompenselor sau pedepselor n funcie de
prestarea sau refuzul unor activiti

Pentru cura de psihoterapie, pacientul trebuie s prezinte :

1. Motivaie clar pentru psihoterapie;
2. Dorin puternic de schimbare;
3. Un anumit grad de for a Ego-ului;
4. O anumit capacitate de relaionare;
5. Un anumit grad de dezvoltare cognitiv

(Pentru unele metode si un inalt IQ)

CLASIFICAREA PSIHOTERAPIILOR
In acest moment exista trei mari orientari psihoterapeutice:
(1) Orientarea cognitiv-comportamentala
(2) Orientarea dinamic-psihanalitica
(3) Orientarea umanist-experientiala (incluzand si orientarea ericksoniana).
Cele mai cunoscute orientri (European Psychotherapy AssociationEAP) sunt:

psihanaliza (la rndul ei de mai multe orientri- freudian,

jungian,lacaniana etc),
psihoterapia adlerian (Alfred Adler),
psihoterapia non-directiv sau centrat pe persoan/client (Carl
Rogers),
terapia comportamentala (Skinner),
terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),
hipnoterapia directiva clasica si non directiva, ericksoniana (Milton H.
Erickson),
psihodrama (Jacob Levi Moreno),
programarea neurolingvistic sau NLP (Richard Bandler, John
Grinder),
psihoterapia transpersonal (Stanislav Grof),
psihoterapia expresiv (incluznd art-terapia, terapia prin dans i
micare, drama terapia, meloterapia),
psihoterapia narativ (Michael White, David Epston),
psihoterapia gestalt (Frederick si Laura Perls).

Psihanaliza a fost prima form de psihoterapie cunoscut. Psihanaliza se

distinge prin faptul c ncurajeaz verbalizarea gndurilor pacientilor,
incluznd asociatiile libere, fanteziile si visele, analiza actelor ratate din
care analistul interpreteaz natura conflictelor inconstiente care produc
simptomele pacientilor.
Psihoterapia cognitiv-comportamental caut prin diverse metode s
identifice si s modifice cognitiile maladaptative, credintele si
comportamentele cu scopul de a influenta emotiile negative distructive si
comportamentele disfunctionale problematice.
Psihoterapia psihodinamic(psihanalitica) se centreaz pe relevarea
continutului inconstient al psihismului clientului cu scopul de ameliorare a
tensiunii psihice. Desi rdcinile sale se afl n psihanaliz, psihoterapia
psihodinamic tinde s fie de mai scurt durat si este mai putin intensiv
comparativ cu psihanaliza traditional.
Psihoterapia existential se bazeaz pe credinta existential c fiintele
umane sunt singure n lume. Aceast izolare conduce la sentimentul lipsei de
sens care poate fi depsit numai prin crearea valorilor si ntelesurilor proprii.
Psihoterapia umanist a aprut ca reactie la behaviorism si psihanaliz.
Psihoterapia umanist se ocup de contextul uman al dezvoltrii individului
subliniind ntelesul subiectiv, respingnd determinismul si preocupndu-se
de cresterea pozitiv mai degrab dect de patologie. Scopul acestei
psihoterapii este de a crea un mediu relational n care persoana s poat
prospera.
Psihoterapia transpersonal se adreseaz clientului n contextul unei
ntelegeri spirituale a constientei.
La ora actual n lume exist sute de orientri n psihoterapie

Hipnoza
Hipnoza a fost folosit n scop terapeutic pentru prima dat de F. A.
Messmer, medic vienez, anii 70, v. XVIII- denumind-o magnetism
animal". n literatur aceast form de psihoterapie mai

este numit

sugestie, sugestie hipnotic, somn hipnotic, somn lucid,

somnambulism provocat, somn nervos.
Denumirea de hipnoza se leag de numele lui J. Braid n 1843, un
chirurg englez. Charcot este cel care introduce hipnoza n clinic, apoi
Bernheim.
Psihoterapia prin hipnoz este caracterizat printr-o influen
sugestibil puternic asupra bolnavului pn la starea de relaxare,
somnolen i sugestibilitate sporit. n psihiatrie i boli somatice
hipnoza poate fi folosit ca o form de relaxare i ameliorare a
simptoamelor.
P. Janet (1925) consider c sugestia const n a provoca n mod
artificial, sub forma unei impulsiuni, funcionarea unei tendine pe care
subiectul n-o poate obine prin controlul voinei personale.
Spre deosebire de sugestie, hipnoza este o stare care poate fi provocat de
o alt persoan i n care pot apare anumite fenomene psihice n mod
spontan sau ca rspuns n stimul verbal. Starea hipnotic se caracterizeaz
prin modificri psihice, n primul rnd de contiin, printr-o
sensibilitate crescut fa de sugestie i prin apariia unor rspunsuri,
idei i conduite, care nu caracterizeaz subiectul i de care nu-i mai
amintete n stare de veghe (V. Predescu, 1976).
Se pronun cu voce tare, promta, clara si raspicata, tonalitate
majora, directiva comenzi i ncurajri n timp ce se execut o explorare

sugestiv: prin excitaii de fixare ndelungat a privirii ntr-un anumit

punct i exerciii de convergen prelungit a globilor oculari (o bil de
sticl, obiect strlucitor, ciocnaul), sau a exerciiilor de lumin
(iluminari periodice monotone, stroboscop, excitani auditivi slabisunetul monoton al metronomului sau invers sunete bruste (strigat) de
o intensitate puternica, miscari bruste, rapide sau slabi excitani tactili,
atunci cnd medicul trece uor cu minile de-a lungul corpului
pacientului (pasele), miscari ritmice ale corpului ( clatinatul bebelusului).
edinele de psihoterapie prin hipnoz se pot efectua individual i
colectiv.
Antrenamentul autogen (Autotrainingul)
Una dintre primele tehnici de relaxare preluate din cultura orientala si
adaptate la spatiul occidental este antrenamentul autogen, introdus de I.H.
Schultz, medic german cunoscator al tehnicilor yoga. Antrenamentul
autogen este o tehnica de relaxare psihoterapeutica, stiintifica, verificata
atat experimental, cat si clinic, prin care clientul devine propriul terapeut. .
A fost elaborat ntre anii 1908-1912 i const n practicarea, pe fondul
relaxrii musculare ct mai profunde, obinute pe baza anumitor
poziii cheie, a unor exerciii ealonate pe dou cicluri (inferior i
superior). Durata fiecrui exerciiu variaz ntre 5- 30 min edina, 15 zile
n mediu pentru fiecare exerciiu, 3-6-12 luni de antrenament.
Ciclul inferior.
Ex.I. Obinerea strii de calm prin autosugestie, referitor la senzaie de
greutate.
Ex.II. Obinerea senzaiei de cldur
Ex.III. Obinerea btilor regulate ale inimii. Iniial se obin senzaiile de
greutate,
Ex. IV. Reglarea respiraiei
Ex. V. Aciune asupra organelor cavitii abdomnale. .
Ex. VI. Obinea senzaiilor de frunte rcoroas.
Ciclul superior.
8

Vizualizarea unor obiecte concrete i abstracte, realizarea expresiv a unor

dorine, perceperea unor rspunsuri din incontient. O stare de nirvana.
Psihanaliza
Metoda de tratament a nevrozelor, doctrina si metoda, fundata de medicul
neurolog evreu austriac Sigmund Freud (1856-1939), bazata pe principiile:

Dezvoltarea umana este inteleasa prin schimbarea zonei corporale de

gratificare a impulsului sexual.
Aparatul psihic refuleaza dorinte, in special cele cu continut sexual si
agresiv, acestea fiind conservate in sisteme de idei inconstiente.
Conflictele inconstiente legate de dorintele refulate au tendinta de a se
manifesta in vise, acte ratate si simptome.
Conflictele inconstiente sunt sursa nevrozelor.
Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin
aducerea in constient a dorintelor inconstiente si refulate.
.

Psihanaliza ca psihoterapie isi propune sa descopere, prin analiza

psihologica,

motivele

inconstiente

ale

diverselor

tulburari

sau

comportamente specifice si sa le inlature sau sa le dezvolte prin

constientizare.
Metode utilizate pentru elaborarea inconstientului:
- asociaiile libere,
- interpretarea viselor,
- simbolurilor (produse ale fanteziei),
- actelor ratate (lapsusurilor, rostire gresita, scriere gresit, uitare de
nume, sau nlocuirea unui nume cu altul, uitare de intentii, pierderea
de obiecte, ntrzieri s.a.),
- analiza transferului, rezistentei
- contratransferului,
- atenia flotant

Metoda asociaiilor libere. n Vocabularul psihanalizei (Pontalis,

Laplanche) asociatiile libere constau n a exprima fr discriminare toate
gndurile care vin n minte, fie plecnd de la un element dat (cuvnt, numr,
imaginea unui vis, o reprezentare oarecare), fie n mod spontan. Este
metoda principal a tehnicii psihanalitice. Att ca termen, ct i ca metod
de lucru a fost introdus de ctre Freud n 1896. Refleciile privind
introducerea acestei metode au nceput mai devreme, ntre anii 1892-1898.
Freud abandoneaz hipnoza i metoda cathartic prin care lucra anterior,
invocnd n primul rnd faptul c hipnoza determina diminuarea sau
dispariia temporar a simptomului, dar nu permitea nelegerea conflictelor
interioare care determin apariia simptomului. Prin contrast, metoda
asociaiilor libere permite pacientului s ajung, prin intermediul
lanurilor asociative pe care le dezvolt/formeaz, la semnificaia
psihic a simptomelor sale i s descopere jocul de fore psihice care-i
determin simptomul.
Atenia flotant. Este una dintre principale recomandri tehnice n cadrul
metodei psihanalitice. Termenul de atenie flotant se refer la felul n care
psihanalistul trebuie s-l asculte pe pacient: s-i lase propria activitate
incontient s funcioneze n modul cel mai liber posibil, fr a privilegia
aprioric nici un element din discursul pacientului. Respectnd aceast regul,
psihanalistul exclude din procesul de percepere a discursului pacientului
propriile prejudeci, atitudini, chiar i cele mai fundamentale presupoziii
teoretice, ncercnd doar s descopere conexiunile incontiente n discursul
pacientului.
Analiz personal. Analiza didactic reprezint procesul de psihanaliz
personal pe care l urmeaz cel care se va dedica exercitrii profesiei de
psihanalist. Analiza didactic reprezint una dintre cele trei dimensiuni
10

constitutive, obligatorii ale

procesului de formare profesional a

psihanalistului : formarea teoretic, supervizarea cazurilor clinice i

analiza personal. Obligativitatea analizei personale a derivat din
descoperirea lui Freud c practicarea psihanalizei este posibil numai n
cazul n care psihanalistul i cunoate propriul incontient, a proceselor
care se petrec n precontient, a rezistenelor, a manifestrilor
transfereniale. Deoarece practica psihanalizei presupune c este cercetat
psihicul

uman,

special

incontientul

uman

cu

ajutorul

altui

psihic/incontient, apar ntrebri referitoare la obiectivitatea cercetrii, la

posibilile deformri ale materialului clinic sau la percepia stereotip a
materialului clinic. Pentru a se evita aceste deformri n analiza pacientului,
pentru a evita aa-numitele puncte oarbe n analiza pacientului, n 1901, la
primul Congres de Psihanaliz, s-a instituit regula psihanalizei personale:
fiecare candidat la profesiunea de psihanalist este obligat s realizeze
analiza personal care s-i permit cunoaterea propriei funcionri
psihice, n special a propriului incontient, dezvoltarea abilitilor de
autoanaliz, deblocarea i nelegerea propriilor conflicte psihice

Conditii pentru psihanaliza

Capacitatea de reflectie
(examinare profund a unei idei, situaii sau probleme; cugetare adnc;
meditatie.
dorinta de a intelege trecutul
o atitudine orientata pe rezolvarea de probleme
curiozitate asupra semnificatiilor lucrurilor
toleranta fata de vulnerabilitate si trairi afective dureroase
abilitatea de a observa si a experimenta in acelasi timp
simtul umorului
rezistenta la stress

11

Bineinteles ca nu toata lumea are aceste atribute. Unele persoane care au

urmat cu succes analiza nu s-au putut regasi in aceste trasaturi la inceput.
Sunt esentiale dorinta de a fi cinstit cu tine si cea de a te schimba.
Contractul terapeutic conine urmtoarele reguli i exigene(Cadrul

Terapeutic)
- Durata edinei este de 45 minute, fr a putea fi prelungit n caz
de ntrziere.
- Frecvena variaz de la una la cinci edine pe sptmn, fa n
fa sau pe divan.
- Plata edinelor i modalitile de plat sunt comunicate de la
nceput, iar modificrile ulterioare mrire sau micorare de pre
sunt, n principiu, n raport cu inflaia sau alte considerente ce in de
realitatea extern sau/i intern a pacientului.
- Toate edinele sunt obligatoriu pltite, indiferent de natura
motivelor care determin absenele. Aceast regul asigur exigena
de continuitate terapeutic, de spaiu, de timp i de relaie
terapeutic.
- Teoria funcionrii aparatului psihic i exigenele tehnice care
decurg din aceasta impun analiza motivelor contiente i
incontiente i ale beneficiilor (primare, secundare sau/i
simptomatice) ale absenelor de la edine.
- n msura posibilului i pentru respectarea cadrului este indicat ca
vacanele terapeutului i ale pacientului s coincid.
- Confidenialitatea coninutului edinelor este asigurat prin codul
etic al psihanalistului i prin contractul implicit sau explicit cu
pacientul / clientul.
- Nimic din coninut, simptome sau problematic nu poate fi
comunicat fr acordul pacientului/clientului.
- Comunicarea tiinific a cazurilor trebuie s in cont de dou
reguli de baz: acordul pacientului i mascarea identitii
pacientului, n aa fel nct doar el singur i numai el s se poat
recunoate n textul tiinific prezentat.
- Deciziile importante sunt n prealabil discutate n cadrul edinelor
de psihanaliz. Anumite decizii pot fi simptomatice sau decurgnd
din aspecte ale funcionrii pacientului n viaa sa sau n cadrul

12

procesului terapeutic. Din acest motiv este absolut necesar analiza

lor n edin, naintea trecerii la act.
- ntreruperea sau sfritul terapiei se face doar de comun acord, dar
nu fr a analiza motivele i starea de fapt actual a pacientului.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala
Acest tip de psihoterapie este de fapt o combinatie a doua terapii: terapia
cognitiva si terapia comportamentala. Desi bazate pe principii diferite, cele
doua terapii se complementeaza foarte bine, astfel incat astazi arareori mai
poate fi intalnit un terapeut care sa practice terapie cognitiva pura sau terapie
comportamentala pura. Totusi, in continuare, din motive de claritate a
expunerii, cele doua terapii vor fi prezentate separat.
Terapia cognitiva.
Terapia cognitiv se bazeaz pe teoria, potrivit creia comportamentul
este secundar modului n care persoanele gndesc despre ele i despre
rolurile lor n lume. Comportamentul este secundar unor gnduri fixate n
minte, stereotipe, care pot s duc la distorsiuni cognitive i a
comportamentelor rezultante, care i asigur propriul lor insucces. Terapia
este pe termen scurt, cu o durat, n general, de 15-20 de sesiuni pe
parcursul a 12 sptmni. Pacienilor li se aduc la cunotin propriile lor
cogniii distorsionale i premisele pe care se bazeaz acestea. Se dau teme
pentru acas:bolnavilor li se cere s consemneze n scris ceea ce gndesc n
anumite situaii stresante (cum ar fi Nu sunt bun de nimic", sau Nimnui
nu-i pas de mine") i s identifice presupunerile, adeseori relativ
incontiente, care alimenteaz cogniiile negative. Acest proces a fost numit
recunoaterea i corectarea gndurilor automate". Modelul cognitiv al
depresiei include triada cognitiv, care este o descriere a distorsiunilor de
gndire, care survin atunci, cnd cineva este depresiv. Triada cognitiv
depresiv include: 1) o imagine de sine negativ, 2) interpretarea negativ
a experienelor prezente i trecute, i 3) expectaia negativ fa de viitor.
Terapia cognitiv a fost aplicat cu cel mai mare succes n tratamentul

13

depresiilor nepsihotice uoare pn la moderate. De asemenea, a fost

eficient ca tratatament adjuvant la cei, care abuzeaz de substane i
penru creterea complianei la tratamentul medicamentos.
Folosita in mod traditional pentru tratamentul depresiei si al anxietatii,
terapia cognitiva a devenit tot mai folosita si in alte probleme. Practic, acest
tip de tratament psihologic este o combinatie de psihoterapie si educatie,
folosindu-se adesea teme pentru acasa. In general, este o terapie de scurta
durata, atunci cand se adreseaza unor simptome discrete cum ar fi depresie,
anxietate, fobii, stari conversive (fosta isterie), obsesii si compulsii; dar
poate fi si de durata ceva mai mare atunci cand este folosita cu pacienti cu
dificultati caracteriale (tulburari de personalitate), in special cu cei din
grupul borderline (cu instabilitate emotionala, automutilari, tentative de
suicid etc).
Terapia cognitiva lucreaza la un nivel constient si de aceea necesita o alianta
terapeutica stransa intre terapeut si pacient, numita uneori relatie
colaborativa. Transferul (important in psihoterapia psihanalitica si
psihanaliza) nu are nici o importanta in acest tip de terapie, iar terapeutul
joaca un rol activ (pune intrebari, ofera sugestii, educa pacientul, da teme
pentru acasa etc.), fiind in permanenta centrat pe niste obiective. Premiza
acestui tip de terapie este aceea ca sentimentele, emotiile si comportamentele
cuiva sunt influentate de modul de a gandi al acestuia, in momentul prezent.
De aceea, terapia cognitiva este putin sau deloc interesata de trecutul
clientului. Mai degraba, ceea ce intereseaza este modalitatea de a gandi in
prezent, pentru ca daca cineva ar reusi sa isi schimbe modul de a gadi, va
reusi sa isi schimbe si modul in care simte si se comporta. Si exact asta este
ceea ce incearca terapia cognitiva sa realizeze, o schimbare a modului de a
gandi, nu numai pe durata terapiei dar si dupa terminarea acesteia.
Sedintele initiale sunt folosite pentru colectarea de informatii despre istoria
personala a clientului si stabilirea unui contract verbal privind durata
terapiei. Apoi, pacientul trebuie invatat modelul cognitiv i se explica,
folosind numeroase exemple furnizate chiar de client, cum ii sunt influentate
starile emotionale de modul de a gandi. Terapia este astfel condusa incat sa ii
ofere pacientului structura si ajutorul necesar pentru a intelege acest model.
Terapia cognitiva se concentreaza asupra gandurilor automate si
a schemelor. Gandurile automate sunt acelea care apar imediat ce apare un
anumit stimul (de exemplu, suna telefonul si primul gand este S-a intamplat
ceva grav!). Ele sunt specifice si concrete, considerate plauzibile si sunt
14

specifice unei anumite persoane. Schemele sunt niste complexe sau unitati
de ganduri si credinte pe baza carora un individ isi planifica si isi conduce
viata. Gandurile automate sunt derivate din scheme si sunt mai usor de
identificat intr-o perioada scurta de timp. De aceea, terapia cognitiva de
scurta durata se concentreaza mai mult asupra gandurilor automate, iar cea
de lunga durata asupra schemelor.
Identificarea gandurilor automate se face atat in timpul sedintelor de
psihoterapie, cat si intre sedinte, prin intermediul unor jurnale pe care
pacientul este sfatuit sa le tina. Odata identificate aceste ganduri automate,
terapeutul si pacientul incep sa caute erorile din acestea. Erorile de gandire
pot fi clasificate in trei erori majore si patru distorsiuni specifice. Erorile
majore sunt: polarizarea, personalizarea su suprageneralizarea.
Distorsiunile specifice sunt abstractizarea selectiva, diminuarea,
inferenta arbitrara si catastrofizarea. Polarizarea se refera la tendinta de
a vedea toate lucrurile ca fiind ori bune, ori rele. Personalizarea tendinta
de a vedea totul in jur ca avand legatura cu persoana
noastra. Suprageneralizarea tragerea unor concluzii
exagerate. Abstractizarea selectiva concentrarea pe un detaliu si
ignorarea contextului.Diminuarea incapacitatea de a accepta laudele
celorlalti. Inferenta arbitrara a sari direct la concluzii, fara a lua in calcul
toate datele. Catastrofizarea a te gandi la ce e mai rau, a exagera impactul
negativ al unei situatii.
Odata identificate aceste erori de gandire, terapia cognitiva incearca sa le
darame si practic sa impiedice clientul sa mai aiba ganduri automate.
Pentru a realiza acest lucru, terapeutul este cat se poate de activ, ofera
analogii, da exemple din propria-i experienta, foloseste umorul. Uneori,
terapeutul propune pacientului tot felul de experimente menite a testa
validitatea gandurilor automate.
Ultima etapa a terapiei este aceea de a genera modalitati alternative de a
gandi. De exemplu, daca un pacient face adesea eroarea de gandire numita
personalizare, alternativa o reprezinta modalitatea de gandire numita
decentrare, adica perceprea evenimentelor ca neavand nici o legatura cu
persoana pacientului. La final, pacientul este invatat sa continue si dupa
terminarea terapiei identificarea si corectarea gandurilor automate. Se face o
evaluare finala si eventual se mai stabilesc una-doua sedinte de control la
intervale mai mari de timp.

15

Terapia comportamentala.
Presupunerea de baz a acestei terapii este, c un comportament
maladaptativ se poate schimba fr nelegerea (contientizarea)
cauzelor sale subiacente. Simptomele comportamentale sunt luate ca
atare, i nu ca simptome ale unei probleme mai profunde. Terapia
comportamental se bazeaz pe principiile teoriei nvrii, incluznd
condiionarea operant. Se consider, c terapia comportamental are
cea mai mare eficien n comportamentele maladaptative clar conturate
(de ex., fobii, compulsiuni, alimentaie excesiv, fumat, balbism i disfuncii
sexuale)
Acest tip de terapie pleaca de la premiza ca cele mai multe tulburari
psihologice isi datoreaza existenta unei invatari gresite. Fie persoanele
persoanele implicate nu au dobandit abilitatile si comportamentele necesare
pentru a face fata problemelor vietii, fie au dobandit niste abilitati si
comportamente inadecvate.
Terapia comportamentala se bazeaza pe mai multe principii ale psihologiei
clasice:
1. Conditionarea clasica. Este procesul prin care un organism invata ca
aparitia unui stimul (de exemplu, un clopotel) este urmata de aparitia altuia
(de exemplu, mancarea). In consecinta, reactii care sunt asociate cu cel de-al
doilea stimul (salivatie la vederea mancarii) devin asociate cu primul stimul
(salivatie la auzirea unui clopotel experimentele lui Pavlov).
Comportamentalistii cred ca multe fobii sunt dobandite astfel. Fobia este o
reactie de teama declasanta de un obiect inofensiv (stimulul conditionat), dar
care a fost asociat in trecut cu ceva periculos (stimul neconditionat). Acel
ceva periculos nu mai exista, dar a ramas obiectul asociat care declanseaza
teama (fobia). Corectarea acestei temeri se face prin extinctie, adica prin
expunerea repetata la obiectul sau situatia asociata (expunerea la stimulul
conditionat). De exemplu, daca unui pacient ii este teama de apa, i se cere in
mod repetat sa isi imagineze ca intra in apa si ca aluneca sub suprafata apei.
Treptat, acest stimul isi pierde puterea de a evoca teama. Expunerea la
stimulul conditionat se poate face treptat sau dintr-o data, ultima metoda
numindu-se terapie prin implozie (un pacient caruia ii este frica de inaltimi,
va fi dus de catre terapeut pe un bloc sau pe un pod suspendat unde, dupa ce
initial ii va fi foarte frica, se va obisnui incet-incet cu inaltimea).

16

O varianta mai usor de suportat a expunerii treptate la stimulul conditionat

estedesensibilizarea sistematica. Mai intai pacientul invata diverse tehnici de
relaxare. Apoi se face o lista a situatiilor care il sperie, de la cel mai putin la
cel mai mult. De exemplu, teama de paianjeni. Cel mai putin sperie gandul
la un paianjen. Apoi poza unui paianjen. Ceva mai mult sperie un paianjen
vazut la televizor. Si mai mult sperie un paianjen viu inchis intr-un borcan.
Cel mai mult sperie un paianjen viu tinut in palma. Terapeutul cere apoi
clientului sa se gandeasca la un paianjen si in acelasi timp sa aplice tehnicile
de relaxare invatate mai devreme. Dupa ce pacientul s-a relaxat, i se cere
apoi sa priveasca poza unui paianjen si din nou sa se relaxeze. Si tot asa. In
cele din urma, pacientul va reusi sa fie relaxat in timp ce tine un paianjen in
palma practic e vindecat de fobia sa de paianjeni.
O alta tehnica bazata pe conditionarea clasica este terapia aversiva in care
are loc asocierea unor stimuli neplacuti cu stimulii placuti dar nocivi. De
exemplu, unui barbat care doreste sa se lase de fumat i se cere ca de fiecare
data cand doreste sa aprinda o tigara sa isi provoace mai intai o oarecare
durere sau sa dea mai intai cu aspiratorul prin toata casa. Dupa un timp,
dorinta de a fuma se va asocia cu durerea sau oboseala si, in consecinta, va
scadea in timp.
2. Conditionarea operanta. Se refera la faptul ca, in general,
comportamentul nostru este influentat de consecintele acestuia: daca un
anumit comportament are niste consecinte placute sau benefice pentru noi,
vom avea tendinta de a repeta acel comportament. Daca are consecinte
negative, neplacute, frecventa comportamentului respectiv va scadea.
Tehnicile comportamentale bazate pe operarea conditionata identifica mai
intai comportamentele nedezirabile sau problematice ale unui individ, cauta
apoi sa inteleaga care sunt consecintele pozitive care intretin aceste
comportamente si, in final, incearca sa schimbe ceva astfel incat sa nu mai
apara acele consecinte care intaresc comportamentul nedorit. De exemplu, o
mama se plange ca nu se intelege deloc cu copilul ei de 4 ani. Ori de cate ori
acesta doreste ceva, face un scandal teribil, striga, sparge, se agita foarte
mult. Intrebata ce face in asemenea situatii, mama a spus ca incearca sa nu
faca pe plac copilului dar ca, in cele din urma, aproape intotdeauna cedeaza
nervos si ii face pe plac copilului. In acest caz, mama trebuie sa inteleaga ca
acest comportament nedorit al copilului este consecinta faptului ca mama il
incurajeaza, intrucat copilul a invatat ca de fiecare data cand face scandal,
in cele din urma primeste ceea ce doreste (consecinta benefica ce incurajeaza
comportamentul nedorit). Asftel de tehnici se pot folosi insa si in terapia cu
17

adulti, prin intelegerea modului in care comportamentele nedorite sunt

incurajate de consecinte favorabile, adesea inaparente.
O alta metoda bazata pe conditionarea operanta este recompensarea. Aceasta
se foloseste mai ales in spitalele de psihiatrie cu pacientii gravi bolnavi, a
caror comportament poate fi influentat daca li se ofera ceva ce ei isi doresc
ori de cate ori se comporta asa cum trebuie.

Psihanaliza
Psihanaliza este forma de psihoterapie cea mai consumatoare de timp.
Perioada de pregtire a viitorului analist este lung, cuprinznd propria
analiz, precum i o perioad de practic sub supervizia unui analist
experimentat. Psihanaliza este un sistem psihologic teoretic i terapeutic,
viznd explicarea naturii umane sub aspectul ei esenial: conflictul. Este
o terapie de autoinvestigare i autocunoatere, urmnd restructurarea
profund a personalitii, precum i o investigare liber i eficient a
resurselor proprii, un echilibru n relaia individului cu sine i cu lumea. Este
cel mai intensiv i riguros dintre aceste tipuri de psihoterapie. Pacientul
este vzut de trei ori pe sptmn, n general pentru un total de cel puin
cteva sute de ore, de-a lungul unui numr de ani. Pacientul st culcat pe
canapea, iar terapeutul st mai napoi, n afara cmpului vizual al
bolnavului. Pacientul ncearc s spun liber i fr s se cenzureze tot ceea
ce-i trece prin minte, s asocieze liber, pentru a-i urmri irurile de
gnduri ct mai n profunzime posibil, pn la cele mai dinti rdcini ale
lor. Psihanaliza necesit ca bolnavul s fie stabil, bine motivat, verbal i
nclinat ctre psihologic. Pacientul trebuie, de asemenea, s fie capabil s
tolereze stresul generat de analiz fr s regreseze sau s se tulbure prea
mult, ori s devin prea impulsiv. n tehnica psihanalitic de baz, analistul
ncearc s dezvluie ct mai puin posibil despre sine nsui, ncurajnd
pacientul s vorbeasc liber despre propriile sale gnduri i sentimente
(asociaii libere). Aceasta este regula de baz a psihanalizei, care,
mpreun cu analiza viselor, permite accesul la procesele incontiente.
Analistul pune ntrebri pentru a clarifica materialul, confrunt pacientul cu
diversele contradicii exprimate i face interpretri. n rest, el rmne
18

relativ pasiv. Pe msur ce relaia continu, pacientul ncepe s evite

anumite subiecte, dezvoltnd i alte forme de rezisten la tratament (de ex.,
respingerea interpretrilor analistului). Deci, treptat, comportamentul i
exprimarea pacientului evideniaz apariia ideilor i sentimentelor intense i
oarecum deformate despre analist. Aceast deformare provine din transferul
asupra analistului al ideilor i sentimentelor legate de experienele din
copilrie ale pacientului. Freud a denumit aceast relaie cu termenul de
transfer. n edinele de psihanaliz medicul este privit de pacient cu ochii
cu care-n copilrie-i privea prinii. Psihanalistul devine o oglind"
pentru pacient. Acest transfer reprezint o proiecie asupra medicului a
atitudinilor de afeciune i de ostilitate (ambivalen), pe care bolnavul
le-ar fi avut nainte n relaiile cu un printe. Analizatul re triete
conflictele afective infantile i le lichideaz. n aceste conversaii pacienii
iau cunotin de sine, re triesc situaiile infantile generatoare de nevroz
i ajung s se reintegreze. Transferul negativ desemneaz sentimentul de
ostilitate al pacientului fa de terapeut; transferul pozitiv desemneaz
sentimente ca dependen, idealizri sau chiar sentimente erotice. Dac
transferul are o asemenea intensitate, nct pacientul i re triete
simptomele nevrotice n relaie cu analistul, aceasta se numete nevroz de
transfer. La nceput, interpretrile sunt frecvent respinse de ctre pacient,
uneori pentru c sunt lipsite de acuratee, dar i pentru c schemele de
gndire pot fi numai foarte ncet schimbate, ele necesitnd n mod repetat un
proces de eliberare. Pe msur ce interpretrile sunt acceptate, se spune c
pacientul ncepe s se neleag pe sine. Pe msur ce tratamentul
progreseaz, sentimentele analistului fa de pacient se schimb parial
realist i parial ca reflectare deformat a propriilor experiene anterioare
(contrtransfer). Sub numele de contrtransfer se descrie atitudinile negative
ale medicului fa de bolnav (mnie, nerbdare, agresivitate). Ele ar fi
rezultatul influenei bolnavului asupra sentimentelor incontiente ale
medicului i ar avea originea n identificrile i proieciile iraionale ale
acestuia din urm. Cu alte cuvinte, medicul "vede" n pacient pe altcineva, o
persoan care a jucat un rol important n biografia sa afectiv. Acest
contrtransfer are o aciune defavorabil actului terapeutic, psihanaliza
recomand ca orice medic s-i fac lui nsui, n primul rnd o
psihoterapie, n aa fel, nct propriile sale probleme psihologice, ale
incontientului, s nu se interfereze cu cele ale bolnavului.
Psihoterapia de orientare psihanalitic.

19

Aceast form de tratament folosete metodele i conceptele de baz

ale psihanalizei, dar pune un accent mult mai mic pe dezvoltarea i analiza
nevrozei de transfer. Tratamentul este mai scurt i mai puin intensiv, dect
psihanaliza (edinele au loc de obicei o dat pe sptmn). Canapeaua nu
este att de des folosit, iar terapeutul are un rol mai activ. Pacienii sunt
vzui eznd pe scaun, cu faa ctre terapeut. Scopul- rezoluia conflictului
psihologic incontient- este similar cu acela al psihanalizei, dar se pune mai
mult accent pe chestiunile realitii de zi cu zi i mai puin accent asupra
dezvoltrii problemelor de transfer. Pacienii potrivii pentru psihanaliz sunt
potrivii i pentru acest tip de psihoterapie, la fel ca i bolnavii cu o gam
mai larg de probleme simptomatice i caracterologice. Pentru aceast
terapie sunt potrivii i pacienii cu tulburri de personalitate. La medic
poate aprea complexul paternalist. nsi structura psihologic a
medicului, adic autoaprecierea despre rolul su dominator sunt
circumstane psihologce pentru rolul de "tat". Doctorii, care au fost
frustrai de afeciune sau au fost victime ale autoritarismului n copilrie,
care au avut sentimente de inferioritate social, pot ajunge s caute
satisfacii de "valorizare" pe lng pacienii lor.

Psihoterapia de grup.
J. H. Pratt Boston, 1907. (Grupul pentru ameliorarea moralului bolnavilor
de tbc). Aceste modaliti terapeutice au la baz concepia, c grupul
modific subiecii, care l alctuiesc. Intre aceste persoane se stabilesc relaii
psihologice reciproce att manifeste, ct i latente.
Forma cea mi cunoscut este psihodrama morenian, iniiat de Jacob
L. Moreno, un romn care a lucrat n Viena i apoi a emigrat n S.U.A. Ea a
fost elaborat n 1911 i modificat n 1921 i const n jocul pe scen al
bolnavilor n decursul cruia i exteriorizeaz conflictualitatea,
coninutul incontientului lor, prin mijloace verbale i extraverbale
(pantomim), avnd un efect catarctic, de eliberare a tensiunii
emoionale, i constituind un antrenament adaptativ la problemele vieii
reale. Moreno aeaz subiectul ntr-o situaie dramatic critic,
neprevzut, pentru a observa cum joac spontan. Explorarea n grup
permite comportamentului s iese la iveal i s fie evaluat de acest grup.
Catarsis - eliberare de starea sa de conflictualitate intim i de emoii prin
evidenierea lor n jocul psihodramei).
20

Terapia transacional de grup (Eric Berne).

Aceast form de psihoterapie urmrete creterea nelegerii pacientului
asupra modului n care intr n legtur cu ceilali oameni. Berne
sugereaz c relaiile ntre oameni au trei componente: reminiscene ale
unor relaii timpurii cu prinii, urme ale comportamentului din copilrie, i
un nivel matur de interacionare
Gestalt- terapia (F. Perls).
Aceasta este o metod complex, dar una dintre procedurile
caracteristice este ncurajarea fiecrui membru al grupului s personifice
pri ale minii i trupului su pentru a putea crea dialoguri ntre ele. Se
sper c aceast metod duce la mbuntirea cunoaterii de sine.
Aceste dou forme de tratament se bazeaz pe teoriile lui Sigmund
Freud asupra incontientului dinamic i conflictului psihologic. Scopul
major al acestor forme de tratament este acela de a ajuta bolnavul s
dezvolte nelegere (insight) n legtur cu conflictele incontiente, care
se bazeaz pe dorine din copilrie nerezolvate i care se manifest ca
simptome, i s dezvolte paternuri mai adulte de interaciune i comportare.
Scopurile oricarei psihoterapii au in vedere imbunatatirea functionarii unor
domenii psihice prin strategii de interventie orientate catre:
- procesele afective: pozitivarea trairilor si cresterea capacitatii de
exprimare a lor, suferinta psihica fiind legata in mare masura de
incapacitatea exteriorizarii corecte a emotionalitatii, care se acumuleaza si
perturba functionarea individului in toate planurile existentei sale;
- procesele ideative: sesizarea, intelegerea si solutionarea rationala a
conflictelor interioare si externe, ca si prevenirea lor prin invatarea unor
modalitati de gestionare corecta a eforturilor, scopurilor, sentimentelor,
relatiilor interpersonale, timpului;
- procesele motivationale: dezvoltarea de noi interese si preocupari care
sa mobilizeze resursele de a trai si actiona, si care sa constituie puncte de
sprijin pentru redirectionarea conduitei;
- constiinta de sine: imbunatatirea imaginii de sine, clarificarea identitatii
de sine si cresterea stimei de sine, prin descoperirea unor temeiuri de
revalorizare a propriei persoane;
- personalitate in ansamblu: imbunatatirea capacitatii acesteia de a
integra si armoniza structurile componente, fortificarea ei generala prin
dobandirea echilibrului interior care sa permita optimizarea relatiilor
21

interpersonale si investirea potentialului propriu in activitati utile social.

22