Sunteți pe pagina 1din 37

Ingerii iubirii

Ne ajuta sa avem mereu deschis sufletul pentru iubire.Ne aduc aminte ca


iubirea este eterna, ne deschid sufletul spre izvorul acestei iubiri, facandu-ne
sa ne simtim parte a constiintei si bucuriei, parte a Totului, fiind profund
legati in eternitate de celelalte componente.
Ingeri ai iubirii va rog sa ma ajutati sa pot primi si darui iubirea, sa o pot
reflecta prin emotiile, gandurile, gesturile si faptele mele, prin tot ceea ce
sunt. Sa ma eliberez de teama de a nu fi parasit sau abandonat, sa vindec
ranile sufletesti si sa am incredere in puterea iubirii. Sa pot mentine mereu
vie iubirea in inima mea, sa ma bucur si sa recunosc in ceea ce ma
inconjoara dragostea lui Dumnezeu, sa deschid un drum tuturor ingerilor
catre inima mea. Sa traiesc experienta dragostei in orice realizez si sa o
impartasesc cu ceilalti.
Ingerii armoniei
Ne ajuta sa traim o viata armonioasa, intr-un mediu in care sa ne
simtim bine. Ne indeamna sa multumim pentru ceea ce primim, sa daruim,
sa nu judecam sau sa dispretuim pe cei care nu au inteles inca natura
darurilor cu care au fost inzestrati. Sa fim in armonie cu noi insine, sa ne
impacam dorintele si posibilitatile, astfel incat sa nu se produca conflicte
interioare.
Ingeri ai armoniei va rog sa ma ajutati sa aduc armonia in sufletul meu, sa
gasesc oameni si locuri armonioase, sa ma exprim cat mai placut. Sa fiu in
acord cu Dumnezeu si cu legile divine prin ceea ce sunt si prin ceea ce fac.
Sa multumesc pentru darurile primite, daruind din mine ce-i mai bun si
impartasind cu cei din jur, sa-mi exprim gandurile si emotiile intr-un mod
deschis si placut.

Arhanghelul cluzitor asistam, ncarcam i purificam darul, adumam n


locurile potrivite, la timpul potrivit i cu persoanele potrivite.
Vom constata n timp c suntem cluzii i asistai, c avem o via mai
bogat i mai frumoas, c facem fa mai uor ncercrilor, c nvm mai
uor i c suntem mai mplinii

ngerii maturitii
ngerii maturitii

Acesti ngeri ne ajuta sa ne maturizam si sa devenim adulti


ntelepti, capabili sa ne asumam anumite responsabilitati si sa
facem alegerile potrivite care presupun bucuria de a trai si
simtul binelui. Ei ghideaza evolutia noastra emotionala si ne
ajuta sa ntelegem procesul cresterii care duce spre maturitate;
ei ne permit sa ne realizam obiectivele si sa ne mplinim

responsabilitatile pe care ni le asumam n calitate de fiinte


adulte.
ngerii maturitii ne ajuta sa luam decizii ntelepte si bine
gndite, spre binele nostru si al celor din jur, fie ca e vorba de
parinti, prieteni sau grup profesional,. Ei ne sugereaza
modalitatile prin care putem deveni pe deplin responsabili si ne
ajuta sa ne asumam ceea ca vrem sa facem n aceasta existenta.
Ei intervin atunci cnd deciziile pe care le avem de luat apasa
prea greu pe umerii nostri si ne ajuta sa rezolvam problemele
dificile cu care ne confruntam n viata relationala sau
profesionala.

Ne rugam acestor ngeri sa ne binecuvnteze,


daruindu-ne din ntelepciunea si luciditatea lor, atunci
cnd trecem prin momente mai aspre ale vietii. Sa le
cerem sa ne ndrume spre bucurie si iubire. Sa faca n
asa fel ca deciziile noastre sa fie inspirate de iubire si
nu de dorinta de putere; sa fim mai atenti la nevoile
celor mai tineri si sa nu ne simtim constrnsi de cei
care au avut grija de noi.
Acesti ngeri ne permit sa ne gasim pacea si ntelepciunea, care
sunt apanajul maturitii. Ei ne ofera curaj si ndrazneala, dar
au grija sa nu abuzam de puterea de care dispunem la un
moment dat. Ei ntaresc respectul de sine si forta de caracter,
facnd astfel ca povara ncercarilor cotidiene sa fie mai usor de
dus. Ei pun n lumina calitatile noastre esentiale, ca noi sa
putem deveni fiinte spirituale si luminoase.
mi asum pe deplin responsabilitatea existentei mele si astfel
devin din ce n ce mai puternic

ngerii iertrii

Acesti ngeri binecuvnteaza pe cei care invoca iertarea din


partea lui Dumnezeu, dar si din partea celorlalti. A ierta
nseamna eliberarea de suferintele si supararile trecutului,
spre a trai aici si acum in iubire. Ei ne ajuta sa accedem la
cainta, dar si sa-i iertam pe ceilalti; ne ajuta sa traim n
prezent, renuntnd la mirajele trecutului; intervin n
favoarea noastra pentru ca noi sa obtinem iertarea.
ngerii iertarii ne fac sa vedem ranile si resentimentele
trecutului ntr-o lumina noua: cstigam ntelepciune si
respect fata de noi nsine, ajungnd astfel sa-i iertam pe cei
care ne-au facut rau cndva. Altminteri vom ramne
prizonieri ai convingerii ca suntem niste victime, dominati
de resentimente si cautnd permanent sa ne luam revansa.
A ierta nu nseamna a sustine actiunile rele si nici sa fim
foarte ingaduitori cu cei care ne fac rau, ci a ne elibera de
mnie si suparare. Sufletul nostru se usureaza de o povara
si avem astfel o parere mai buna despre noi, pe cnd
resentimentul permanent ne absoarbe toata energia si ne
urteste. Si cnd ne distrugem din interior, cnd ne
focalizam pe "reglare de conturi", sanatatea noastra
slabeste si ea. Slabiti psihic, devenim vulnerabili si
predispusi sa ne imbolnavim, capacitatea organismului de a
se apara fiind serios afectata.
Deseori, avem nevoie sa fim ajutati pentru a ierta, sa ne
eliberam fiinta de tensiuni si sa comunicam cu celalalt
plecnd de pe baze noi. ngerii iertarii ne ofera gratia de a
cultiva blndetea n inimile noastre. Astfel, ei ne ajuta sa
crestem n ochii nostri si ai celorlalti si ne amplifica sansele
de a fi fericiti. Sa i rugam sa ne nsoteasca n cautarea
noastra de a ne ntelege si a avea relatii bune cu toti
oamenii din jurul nostru.
i iert pe toti cei care mi-au facut rau n trecut

Ingerii discernamantului

ngerii discernamntului se afla deasupra norilor confuziei si


ignorantei. Ei ofera discernamnt celor care merg spre
lumina., ne ajuta sa gasim drumul bun, sa alegem ceea ce este
mai potrivit pentru noi.
ngerii discernamntului ne nvata sa ne ascultam vocea
inimii. Atunci cnd ne aflam ntr-o situatie dificila, cu
consecinte riscante pentru evolutia noastra spirituala, ei sunt
cei care ne ajuta sa nu ne nselam. Ei ne ndruma ntotdeauna
spre dezvoltarea capacitatilor si fortelor proprii, ne sprijina sa
crestem spiritual. De asemenea, ne ajuta sa ndepartam de si
din noi ceea ce este negativ, inutil si distructiv.
Discernamntul este capacitatea de a recunoaste ce e mai
potrivit pentru noi la un moment dat, ntr-o anumita situatie,

problema sau conjunctura de viata. Nu e ntotdeauna o cale


usoara, nsa ngerii ne ghideaza pasii spre alegerile cele mai
ntelepte. Dicernamntul nseamna sa stim cu inima, dar si cu
mintea, daca ceva sau cineva ni se potriveste. Multe fiinte se
ncumeta sa ndrepte anumite situatii, se agata chiar de
oameni fara a se ntreba cel putin daca e bine sa faca asa.
ngerii discernamntului ne ajuta sa apreciem clar lucrurile,
sa ne depasim frica si ndoiala, pentru ca noi sa putem lucra
eficient si contructiv.
Ne rugam ngerilor discernamntului sa ne nvete sa ascultam
vocea interioara. Le vom putea auzi atunci sfaturile de a urma
cea mai buna alegere. Vom avea acces la bogatiile cunoasterii
profunde, pe care ngerii le dezvaluie celor capabili sa le
primeasca. Discernamntul protejeaza sensibilitatea noastra
cea mai profunda si ne ajuta sa nu ne expunem n mod inutil
suferintelor cauzate de ignorarea primejdiilor.

ngerii mpacarii

Acesti ngeri ne daruiesc pacea si ntelepciunea fara de care


nici o mpacare nu ar fi posibila. Prin mpacarea cu lumina
divina, ei ne ajuta sa ne vindecam ranile trecutului care ne
tulbura viziunea asupra existentei, ne ajuta sa ne ancoram n
prezent si sa ne deschidem inima catre bine.
ngerii mpacarii ne ajuta sa nfrngem obscuritatile
trecutului, sa vindecam ranile vechi care ne inhiba si ne
paralizeaza energia. Pentru a trai prezentul avem nevoie de
ntreaga noastra vitalitate, deci trebuie sa abandonam orice
suparare din trecut.
ngerii mpacarii ne ancoreaza n realitatea prezenta; ne
ncurajeaza sa tragem nvataminte din trecut si sa
transformam ncercarile de altadata n experiente pozitive,

pentru a ne putea continua evolutia. Pentru aceasta, e necesar


sa acceptam lucrurile asa cum sunt, n loc sa repetam ntr-una
aceleasi gnduri amare. E inutil sa continuam sa ne plngem
de nedreptatile sau esecurile prin care am trecut sau sa ne
culpabilizam la nesfrsit de neajunsurile pe care le-am
provocat celorlalti. Daca suntem slabi, aceasta nu ne va sevi la
nimic, doar sa ne frneze actiunile prezente si sa fim
nefericiti. Dimpotriva, trebuie sa ne dovedim constructivi, sa
gasim rezolvari potrivite si sa privim spre viitor.
Ne rugam ngerilor mpacarii sa ne ajute sa acceptam trecutul
asa cum este el, nestnjeniti si fara pareri de rau; sa ne
elibereze de gndurile negative despre cum ar fi trebuit sa fie
acest trecut; sa ne ajute sa devenim niste adulti responsabili,
cu grija de a nvata din greseli si ferm hotarti sa progresam.
mpacarea nu nseamna sa visam o schimbare imposibila, ci a
ne transforma viziunea asupra lucrurilor, cu convingerea ca
putem astfel sa crestem spiritual si ca pasii gresiti doar ne pot
ntrzia, dar niciodata ndeparta de calea cea dreapta.
Sunt mpacat cu tot ceea ce las n urma mea

ngerii linistii

ngerii linistii ne aduc linistea n suflet, ne ajuta sa ducem


o viata senina, sa rezolvam conflictele, sa gasim fericirea n
noi nsine. Ne ndeamna sa avem o atitudine de calm
interior care ne face sa ne simtim bine si n siguranta.
ngerii linistii ne nsotesc n problemele noastre de zi cu zi.
Ei lucreaza pentru linistea inimii noastre, aratndu-ne
adesea n vis ce nseamna o existenta traita n pace
interioara.
Atunci cnd renuntam n sfrsit la conflictele sterile si la
atitudinea noastra negativa, putem deveni linistiti. Anumite
practici de natura spirituala ne pot ajuta n mod eficient sa
ajungem acolo. De fapt, avem deja n noi linistea aceasta,
dar nu o putem descoperi dect daca ne acordam timp sa

ne ascultam inima si sa facem efortul de a ne armoniza cu


unitatea Izvorului Divin.
Linistea implica renuntarea la luptele inutile spre a putea
trai n armonie cu divinitatea interioara. Trebuie sa
recunoastem ca lumea careia apartinem e frumoasa si
perfecta, sa acceptam faptul ca orice lucru si gaseste
justificarea n misterele divine. Caile Domnului sunt pline
de taina si noi nu avem abilitatile de a judeca ceea ce nu
ntelegem. Sa fim totusi convinsi ca avem locul nostru n
Univers si ca orice lucru are un sens. Trebuie sa ne
bucuram de viata noastra, sa o justificam n aceeasi
masura (sa-i dam valoare), sa renuntam la luptele sterile si
sa ncepem sa construim.
Ne rugam ngerilor linistii sa ne deschida calea iubirii
divine. Sa-i invocam sa ne ajute n accederea la pacea
sufletului si la fericirea pe care o meritam din plin.
Acceptndu-ma pe mine nsumi devin linistit si senin

ngerii pcii

Acesti ngeri aduc pacea n sufletele noastre. Ei ne ajuta sa


mpacam fortele adverse din noi, sa rezolvam conflictele si
nentelegerile; ne nvata sa fim n pace cu noi nsine si cu
ceilalti.
ngerii pcii canalizeaza energia de care avem nevoie pentru
rezolvarea conflictelor din viata noastra. Ei ne ajuta sa
ntrezarim compatibilitatea care exista ntre dorintele noastre
si posibilitatile de care dispunem, pentru ca sa putem trai n
armonie cu noi nsine, fara frustrari si regrete. Ne ajuta sa ne
acceptam si sa progresam spre pacea interioara, astfel nct,
viata pe care o ducem sa fie n acord profund cu ritmurile si
ciclurile noastre interne.
Cnd am ajuns sa ne debarasam de temerile noastre
ancestrale si reflexele arhaice de supravietuire, atunci
ncepem sa dobndim ncredere n viata. Cea mai mare parte

a oamenilor nu ating aceasta etapa dect la maturitate, dupa


multe crize si furtuni, suferinte si pierderi; abia atunci
descopera ei ca, dupa toate astea, sunt nevatamati si au putut
sa-si pastreze integritatea. Caci exista n noi un nucleu de
pace pura, care nu poate fi distrus si nici macar clatinat de
circumstantele exterioare. Putem dezvolta aceasta parte din
noi deschizndu-ne inima catre ngerii pcii. n acest fel,
evenimentele vietii noastre vor capata noi si profunde
semnificatii, integrndu-ne n armonia divina si permitndu-ne
sa ne manifestam din plin creativitatea si frumusetea
interioara.
i rugam pe ngerii pcii sa aduca pacea pe planeta noastra, n
familia noastra si, mai presus de toate, n inima noastra. Vom
dobndi n acest fel certitudinea ca reprezentam o mica, dar
semnificativa parte a Creatiei si ca rolul pe care l avem de
ndeplinit reprezinta o adevarata misiune spirituala, care va
accelera att evolutia personala, dar si a celorlalti.
i mai rugam pe ngerii pcii sa ne aduca pacea n minte, n
inima si n spirit. Cnd dobndim starea de seninatate,
mpacare, multumire si calm interior, conflictele exterioare nu
mai pot avea nici o influenta asupra noastra. ngerii pcii ne
ghideaza catre situatiile cele mai favorabile si catre fiintele
echilibrate si armonioase. Ne ofera darurile lor si ne
mbratiseaza n permanenta cu iubire.
mi deschid inima si ma regasesc n linistea iubirii divine

Arhanghelul Gabriel

Arhanghelul Gabriel este reprezentat, n general, tinnd n


mna un crin, simbol al puritatii si al adevarului. El este cel
care raspndeste Cuvntul Domnului. De asemenea, ajuta
oamenii sa exprime adevarul deschis si sincer, sa-si respecte
propria individualitate, sa-si asculte vocea interioara si sa-si
urmeze intuitia.
n mod traditional, Gabriel este mesagerul Cuvntului lui
Dumnezeu. Numele sau nseamna: "Dumnezeu este puterea

mea". El vesteste tuturor sufletelor misterul ncarnarii nainte


de a se naste si ne face constienti de talentele si misiunile
noastre pe pamnt. El este si protectorul copiilor mici si se
ngrijeste plin de iubire si pentru copilul din fiecare dintre noi
atunci cnd acesta este ranit sau uitat. El ne calauzeste cu
cuvinte pline de dragoste si tandrete pentru a elibera si
vindeca acest copil interior. Mna sa protectoare este n
permanenta deasupra noastra pentru a proteja naturaletea si
puritatea din noi.
Toate religiile l preamaresc pe Gabriel ca mesager divin.
Neobosit, el mparte cuvntul lui Dumnezeu acelora care si
doresc sa l asculte.. Este cunoscut ca fiind cel mai mare
ambasador al divinitatii pentru omenire, nger al revelatiei,
purtatorul vestilor bune, mesager al legilor divine si al
compasiunii. El este ngerul bucuriei si spiritul adevarului.
Cu ajutorul Arhanghelului Gabriel ne putem descoperi propria
ntelepciune si realitatea noastra individuala. El manifesta un
respect absolut pentru individualitatea fiecaruia dintre noi si
ne ajuta sa avem ncredere n propriile capacitatile. Ne
ncurajeaza, de asemenea, sa ne folosim de cunoasterea
intuitiva, ca si de celelalte daruri pe care le-am primit de la
Dumnezeu. Prin sustinerea lui, descoperim cele mai bune
modalitati de a ne exprima potentialul interior.
Cea mai importanta misiune a Arhangelului Gabriel este aceea
de a ne sustine sa fim puternici si sa avem convingerea ca noi
aducem o pretioasa contributie la dezvoltarea spirituala a
umanitatii fiind pur si simplu ceea ce suntem. De asemenea,
Gabriel ne permite sa discernem adevarul n situatiile n care

avem mai multe optiuni care par sa fie la fel de juste. Ne


rugam Arhanghelului Gabriel sa ne lumineze drumul pe calea
adevarului si a bucuriei.

Arhanghelul Jophiel

Arhanghelul Jophiel este ngerul contiinei divine, al


iluminrii i al nelepciunii. Numele su semnific
frumuseea lui Dumnezeu. El ne nva c nelepciunea este
contiina n aciune; gndirea i aciunea fr contiin
ruineaz sufletul. Ne nva s fim contieni de faptele
noastre, s ne ascultm gndurile, sentimentele, s ne

analizm convingerile, inteniile, gesturile. nelepciunea


nseamn s avem contiina prezent n ceea ce facem.
Arhanghelul Jophiel este considerat nger al esenei, al
luminii, al nelegerii, al nemuririi, al evoluiei spirituale.
Bucuria i iluminarea sunt inseparabile i fac parte din
nelepciune. Arhanghelul Jophiel ne ndeamn s punem
bucuria n inim, nelepciunea n minte i s ascultm copilul
interior care vrea s se manifeste. S fim n pace cu noi nine
i astfel vom ti ceea ce suntem: fiine de lumin, fiine de
iubire.
nelepciunea nu se poate manifesta dect printr-o iubire
total fa de toate celulele corpului, pentru c nelepciunea,
asemenea tuturor calitilor divine, ncepe din interiorul
fiinei. Deseori oamenii au tendina s spun un lucru, s
gndeasc un altul i s fac cu totul altul. Cu ct ne punem
mai mult n acord gndurile, emoiile, dorinele i faptele cu
divinitatea interioar, cu att devenim mai centrai i cretem
n nelepciune. Arhanghelul Jophiel ne ndeamn s facem
ceea ce ne place, dar contient, analiznd dac ceea ce facem
este impregnat de iubire, respect, libertate i se integreaz n
planul divin.
S-l rugm pe arhanghelul Jophiel s ne ajute s tim ce s
facem nspre binele nostru, s avem puterea de a ne exprima
i de a vorbi drept. Nimeni nu ar putea evolua n singurtate,
fr a avea n fa o persoan care s o ajute n procesul de
cunoatere. Ni se spune iubii-v dumanii; de fapt, nu avem
dumani, ci doar fiine care au ales s joace temporar rolul
dumanilor pentru a ne ajuta s cretem n nelepciune.
Jophiel ne ajut s privim dincolo de aparene i s
recunoatem pretutindeni iubirea profund i nelepciunea
divin.
Recunosc pretutindeni iubirea profund i nelepciunea
divin

ngerii bucuriei

ngerii bucuriei ne nva c Universul este bucurie, c lumina


este bucurie, c viaa este bucurie. Ei ne ajut s trim ct
mai mult posibil n aceast contiin a bucuriei, astfel ca
toate gndurile, sentimentele i aciunile noastre s fie
inundate de bucurie.
Bucuria este lumina inimii, ea ne d for, ne mprospteaz
viaa, ndeprteaz tristeea i teama. Lumea este mai
frumoas i mai bun atunci cnd te bucuri. Cnd trieti n
bucurie, eti comunicativ i te simi legat de tot ce este viu n
jur. Nu te mai deranjeaz lucrurile care nu sunt n regul, iar
momentele dificile le treci mai uor.
Bucuria noastr nu poate fi niciodat total dac contiina
este fragmentat. De multe ori alegem s ne fixm privirea pe

ceea ce este ireal i negm ceea ce este real. Uneori rdem,


alteori suntem surprini de emoii plcute care ne ncnt.
Dar adevrata bucurie pe care o cutm este legat de acea
realitate care nu se schimb niciodat. Cnd ajungem s trim
n aceast realitate, putem fi n orice loc, putem face orice
alegem s facem, fr s ne ndeprtm de aceast bucurie.
Inima noastr se concentreaz atunci pe ceea ce este real n
interiorul fiinei i nu pe ceea ce este efemer. Astfel nu mai
suntem afectai de iluzie i binecuvntm tot ceea ce atingem,
pentru c trim adevrul din inima noastr. Spre acest
bucurie extatic ne conduc ngerii; este bucuria unirii cu
divinitatea, este bucuria regsirii. Tot ce ne ncnt sufletul,
ce ne face plcere, dndu-ne sentimentul de fericire,
entuziasm sau tot ceea ce definim noi ca fiind bucuria,
constituie pai pe drumul ctre aceast stare.
S-i rugm pe ngerii bucuriei s ne ajute s ndeprtm din
mintea noastr toate gndurile de tristee, de team, de
ndoial ; s gndim nencetat c viaa e frumoas i
ncnttoare i c suntem fericii. Ei tiu c am fost creai
pentru a putea tri permanent n bucurie i ne ajut s
ndeprtm vlul care ne separ de acea realitate inefabil a
eternitii.
Triesc din plin bucuria vieii care slluiete n mine

ngerii pzitori ai tinereii

ngerii pazitori ai tineretii reprezinta energia vitala si


entuziasmul tineretii. Ei emana o energie pozitiva si ndragesc
jocul. Acesti ngeri fac dovada calitatilor care abunda n
fiecare din noi n perioada tineretii. Au rolul de a veghea si
proteja tot ce este tnar n noi; ne ajuta sa pastram mereu
prospetimea spiritului, sa ne ntarim vitalitatea, sa ne
mentinem tineretea interioara.
Acesti ngeri nu se multumesc numai sa ocroteasca
adolescentii: ei vegheaza asupra a tot ceea ce este nca tnar
n noi. Tinerii fac si greseli; noile proiecte presupun asumarea
de riscuri, dar acesta este pretul necesar pentru a dobndi
experienta. Ajunsi la o anumita maturitate, mai avem nca
nevoie de un spatiu n existenta noastra n care lucrurile sa nu
fie complet rectilinii. ngerii tineretii ne ajuta sa tragem
nvataminte din greselile tineretii si ne ncurajeaza sa

continuam sa experimentam, ei fiind cei care ne ajuta sa


ntretinem viu focul entuziasmului.
ngerii pazitori ai tineretii ne confera curiozitate intelectuala,
dorinta de a ne amuza, de a explora noi domenii, de a ne
exprima si dezvolta. Ei ncurajeaza creativitatea, ne ajuta sa
ne exploatam aptitudinile si ne mprospateaza n mod constant
spiritul ludic. Ei personifica acea energie care ne permite sa
tindem spre mplinire.
Acesti ngeri respecta acea parte blnda a tineretii si acorda
chiar un ragaz de ctiva ani nainte de perioada deciziilor
responsabile ce implica si suferinte n caz de eroare. Ei sunt
nsasi bucuria de a trai.
Sa i rugam pe ngerii pazitori ai tineretii sa ne nvaluie n
binecuvntarile lor, mentinnd n inima noastra ardoarea din
anii cei tineri. Putem chiar sa le cerem sa nvioreze iar n noi
acea nflacarare specifica tineretii, atunci cnd ncepem un
nou proiect sa ne redea puterea de adaptare pe care o aveam
cndva sau chiar sa pastram n noi inocenta si entuziasmul
pentru cauze nobile. Caci ngerii tineretii sunt dispusi sa
mpartaseasca cu noi bucuria de a trai.
mpartasind din entuziasmul, umorul si voiosia mea, protejez
spiritul tineretii care ma anima

ngerii unei noi iubiri

Acesti ngeri protejeaza primele licariri ale dragostei si


vegheaza asupra puritatii noastre pentru a putea simti aceasta
iubire. Ne ncurajeaza sa ne respectam corpul si sentimentele
pentru ca toata aceasta experienta amoroasa sa fie minunata.
Protejeaza fiintele care se ndragostesc. De asemenea, ne
ajuta sa ne asumam sexualitatea si sa o sublimam prin iubire,

sa ne traim plenar relatiile amoroase, sa iubim si sa ne


respectam sentimentele.
Acesti ngeri pazitori vegheaza asupra ndragostitilor si
ncurajeaza crearea de legaturi afective. Ei ne ajuta sa ne
simtim n siguranta ntr-o relatie de cuplu, impulsionndu-ne
sa ne exprimam sincer si liber gndurile si sentimentele.
Gratie lor ne putem constientiza propria valoare si putem
cauta intimitatea cu alte fiinte care ne apreciaza la rndul lor,
descoperindu-ne frumusetea si lumina interioara.
Putem sa le cerem acestor ngeri sa ne binecuvnteze si sa ne
protejeze de oamenii susceptibili de a ne rani sufleteste, care
ar vrea sa ne manipuleze sau sunt pur si simplu incapabili sa
mpartaseasca o dragoste adevarata si sincera. Ei ne vor
sustine atunci cnd ne simtim vulnerabili sau n pericol sau
atunci cnd ntlnim pe cineva cu care am vrea sa avem
legaturi mai strnse. Ei ne ajuta sa preluam initiativa daca
alesul inimii noastre se arata prea timid si rezervat.
Acesti ngeri i ghideaza pe oameni spre potentiali iubiti; ei
vegheaza ca atractia sa fie reciproca si armonioasa ntre cele
doua fiinte care se respecta una pe alta si le ajuta sa-si
exprime sentimentele sincere cu bucurie si tandrete. Tot ei
sunt aceia care nnoada legaturi constructive de prietenie si
consolideaza relatiile afective.
Ne rugam ngerilor unei noi iubiri de fiecare data cnd ne
ndragostim si cnd avem nevoie sa fim ncurajati. Sa-i
invocam daca relatia cu fiinta iubita este slabita si necesita
revitalizare. Sa-i rugam sa ne protejeze si sa mentina vii
relatiile noastre intime, ndepartnd orice forta negativa care
ar putea sa le dauneze.
Primesc iubirea cu recunostinta; frumusetea sa mi deschide
inima si ma copleseste

ngerii fraternitatii

Indiferent carei familii, institutii, organizatii, rase sau religii


apartinem, cu totii facem parte din aceeasi mare familie
umana, iar membrii acestei familii sunt cu totii frati.
Sentimentul de fratie este cel care conduce la recrearea
unitatii.
Constiinta umanitatii include constiinta oricarui apartinator al
ei, fie ca e om de afaceri, politician sau cersetor, musulman
sau crestin, negru sau alb, femeie sau barbat. Iar unitatea
acestei constiinte apare atunci cnd toti membrii sai "trag" n
aceeasi directie. nsa directia nu e stabilita de niciun guvern
sau putere politica, nu e reglementata de nicio lege. Ea este
data de binele cel mai nalt al fiecaruia, care niciodata nu
contravine binelui cel mai nalt al celorlalti, ci contribuie la
fericirea si armonia tuturor. Fiecare are "datoria" umana sa
serveasca acestui bine al sau, sa-si asume acest lucru si sa-l
duca pna la capat. Servind propriului sau bine, fiecare fiinta
serveste ntreaga umanitate, acest lucru fiind valabil n
ambele sensuri. Cu ct sunt mai multi oameni care realizeaza
aceasta, cu atat mai usor le va fi si celorlalti sa reuseasca. Nu
e necesar sa criticam si, mai ales, sa judecam neputinta
oamenilor, ci mai degraba sa-i sustinem si sa-i ncurajam cu
compasiune si iubire.
Fraternitatea este o atitudine interioara si nu o legatura care
sa creeze dependente. Atunci cnd esti tu nsuti, liber si plin
de viata, ai vrea sa mbratisezi orice om pe care l ntlnesti,
fie ca este cunoscut sau nu, pentru ca viata si iubirea inimii
tale recunosc viata si iubirea oricarei inimi.
Ne rugam ngerilor fraternitatii sa ne ajute sa apreciem corect
relatiile umane, sa putem vedea bucuria sau suferinta fratelui
nostru, neputinta sau deznadejdea lui, si sa fim inspirati n a-l
sustine, astfel nct sa nu cream conflicte. Sa ne ajute sa ne
integram armonios n grupurile carora apartinem si sa gasim
echilibrul ntre necesitatile individuale si cele ale grupului.
Sa-i rugam sa ne ndrume sa descoperim mereu binele cel mai
nalt n orice lucru pe care l facem si sa nu uitaam ca atunci
cnd daruim ceva unui om, starea de daruire umple si nalta
sufletul omenirii, iar bucuria celui care primeste "hraneste"

bucuria tuturor. Si nu este om pe planeta care sa nu poarte un


dar pe care sa doreasca a-l mpartasi cu cei din jurul sau.
Servind propriului meu bine, servesc ntreaga umanitate

ARHANGHELI
ARHANGHELI

Arhanghelul Gabriel
Semnificatia lui Gabriel
Dumnezeu este forta mea Communicare
Culoare Indigo / alb;
Mesaj

Arhanghelul Gabriel este ingerul mesager si este responsabil cu comunicarea.


Comunicarea cu sinele tau si comunicarea cu ceilalti oameni. Ahanghelul Gabriel ne
ajuta sa ne gasim adevarata vocatie. Cereti indrumarea Arhanghelului Gabriel daca
doriti sa intelegeti planul si scopul vietii voastre, daca v-ati abatut de la calea
sufletului vostru, daca nu gasiti nici un motiv pentru a trai, daca va aflati in pragul
unor schimbari si aveti nevoie de indrumare, daca intentionati sa va schimbati
locuinta sau sa cumparati ceva important, daca va ganditi sa va schimbati cariera
sau aveti in vedere intemeierea unei familii, sau daca aveti nevoie de ajutor ca sa
comunicati cu oamenii, partenerii, copii, parintii, sefii, etc.
Arhanghelul Gabriel va arata ca este intotdeauna acolo pentru voi, ca sa va indrume
prin schimbarile ce va stau inainte. Daca va simtiti neimpliniti sau lipsiti de
satisfactii in viata, Arhanghelul Gabriel este aici pentru a va ajuta sa va descoperiti
calea sufletului. Cereti indrumarea lui. Gabriel intruchipeaza calitatea puritatii.
Poate aveti nevoie sa acordati atentie corpului fizic, evitand toxinele si facand
exercitii. Gabriel va va ajuta sa va debarasati mintea de ganduri impure sau
negative si va va acorda asistenta pentru purificarea emotiilor voastre.
Arhanghelul Gabriel poate sa va aduca mesaje intocmai cum i-a vestit si Fecioarei
Maria. Gabriel a inspirat-o de asemenea si pe Ioana dArc in misiunea ei.
Contactati-l pe Gabriel daca cel de al 3-lea ochi al vostru este inchis si vederea
voastra spirituala este blocata, daca doriti sa primiti indrumare angelica privind
directia in care va indreptati, daca aveti nevoie de ajutor in interpretarea viselor si
viziunilor voastre.
Gabriel poate fi chemat pentru trezirea procesului de purificare. Acesta este necesar
de parcurs pentru a face loc schimbarilor. Chemati-l pe Gabriel daca corpul vostru
este plin de toxine si are nevoie de purificare, daca gandurile va sunt negative si au
nevoie de limpezire, daca ati fost agresati si va simtiti murdari, daca sunteti supusi
unui atac psihic, daca ati fost jefuiti, daca in caminul ori la locul vostru de munca
simtiti ceva negativ, daca ati luat asupra voastra problemele altcuiva.
Chakra specifica
a-2-a Sacrala
Probleme emotionale specifice
Senzualitate, intimitate, posesivitate, creativitate
Probleme de sanatate specifice
Rinichi, vezica urinara, prostata
Uleiuri pentru aromaterapie
Seminte de morcov, marar, muscata, isop (planta inrudita cu menta), iasomie,
maghiran, neroli, trandafir, lemn de santal
Cristale
Ambra, carneol, citrin, labradit auriu (piatra soarelui portocalie)
Calcit portocaliu, topaz
Invocarea Arhanghelului Gabriel
Arata-te mie, viata mea te cheama

Indruma-ma de-a lungul caii mele sufletesti,


Indruma-ma prin hatisul schimbarilor ce-mi stau inainte,
Curata-mi trupul de toate substantele toxice,
Curata-mi mintea de gandurile negative,
Purifica-mi trupul, mintea si spiritul,
Dezvaluie-mi intelesul viselor mele,
Elibereaza-ma de atasamentele sufletesti.

Arhanghelul Jofiel
Semnificatia lui Jofiel: Frumusetea lui Dumnezeu
Culoare Galben
Mesaj
Arhanghelul Jofiel doreste sa va imparta multa lumina si bucurie. El vrea sa aduca
veselie si rasete in viata voastra. Nu va petreceti tot timpul lucrand, relaxati-va si
bucurati-va de miracolul existentei. Ori de cate ori va simtiti descurajat si satul,
Arhanghelul Jofiel va reaminteste ca el este aici pentru a va lumina viata. Chemati-l
pe Arhanghelul Jofiel daca doriti sa percepeti sclipirile launtrice si claritatea.
Arhanghelul Jofiel va va ajuta sa va conectati la lumina voastra interioara, bucurie
si zambet. Aveti nevoie de bucurie si zambet in viata voastra. Acestea va
revitalizeaza si va energizeaza. Daca soarele a disparut din viata voastra sau daca
suferiti de PAS (perturbari afective sezoniere) il puteti invoca pe Arhanghelul Jofiel
sa se apropie de voi si sa va ajute sa va creati viata pe care v-o doriti. Puterea
creatoare a lui Dumnezeu si universul este ceea ce folosim pentru a ne crea propriile
vieti. Energia urmeaza gandului asa ca ganditi si concentrati-va energeia pe ceea ce
doriti de la viata si rugati-l pe Arhanghelul Jofiel sa va ajute. El poate, apoi folosind
energia universala sa creeze orice ati cerut.
Chakra specifica
a-3-a Plexul Solar
Probleme emotionale specifice
Puterea personala, incredere (excesiva sau lipsa de), respect scazut fata de propria
persoana, curaj, stabilitate emotionala
Probleme de sanatate specifice
Tractul digestiv superior, (indigestie, durere de stomac), controlul insulinei,
Controlul hranei ingurgitate, dependente.
Uleiuri de aromaterapie
Benzoin, Bergamota, Piper negru, Musetel, Salvie, Chiparos,
Marar, Elemi, Chimen dulce, Isop, Ienupar, Lamaie, Maghiran, Neroli, Palmarosa
Cristale
Citrin, Piatra soarelui (aurie), Ochi de tigru, Jasp galben

Invocarea Arhanghelului Jofiel


Ajuta-ma sa imi caut iluminarea,
Dezvaluie-mi Marea Intelepciune,
Umple-ma de bucurie si rasete,
Umple-mi trupul, mintea si sufletul cu lumina.

Arhanghelul Mihail

Semnificatia lui Mihail: Cel ce este asemeni lui Dumnezeu


Culoare
Albastru auriu - Arhanghelul Mihail este adesea reprezentat cu o sabie tinand
balanta justitiei sau purtand flacara albastra a protectiei.
Mesaj
Arhanghelul Mihail te anunta ca el este aici pentru a te proteja fizic, emotional si
spiritual. El vrea ca tu sa stii esti in siguranta si aparat de puternica lui prezenta.
Alegerea Arhanghelul Mihail poate semnala ca sunt unele schimbari (loc de munca,
relatii, s.a.m.d.) pe care trebuie sa le faceti in viata voastra. Oricare ar fi obstacolele
ce va stau in cale Arhanghelul Mihail va va umple cu curaj si forta pentru a face
aceste schimbari. Arhanghelul Mihail este simbolul adevarului si el va
impulsioneaza sa priviti in adancul sufletului vostru ca sa descoperiti adevarata
voastra natura si ca sa fiti sinceri cu voi insiva. Il puteti ruga, de asemenea sa taie
orice legaturi care va ancoreaza de trecutul altora sau de prezent, sau sa va va ajute
sa va eliberati karmic.
Arhanghelul Mihail ne da curajul de a infrunta orice obstacol, indiferent de cat de
insurmontabil ar parea acesta. Cum ar fi blocaj mental, tensiuni emotionale (ex: in
cadrul unor relatii), afirmatii de tipul viata nu are nici un rost, dependente sau
suferinte cauzate de boli incurabile in faza terminala. Il puteti ruga pe Arhanghelul
mihail sa va dea curaj sa infruntati viitorul indiferent ce s-ar intampla in viata
voastra. Arhanghelul Mihail ne ajuta sa ne urmam adevarul fara a ne compromite
integritatea.
El ne ajuta sa ne descoperim adevarata natura si sa fim credinciosi sinelui nostru
adevarat. El ne poate ajuta in multe situatii: daca va este teama sa spuneti adevarul,
daca va confruntati cu un neadevar, daca nu sunteti corecti cu voi insiva, daca faceti
ceea ce doresc altii fara a tine cont de ceea ce este potrivit pentru voi. El va aduce
ajutor, forta si calm ca sa treceti cu bine peste crizele din viata de zi cu zi. El va
poate scapa si de programele vechi si tiparele de gandire. El este ingerul Sudului.
Chakre specifice
a-5-a, chakra Gatului - Communicare - Albastru
a-3-a Plexul Solar Puterea personala - Galben
Uleiuri de aromaterapie

Chiparos, Eucalipt, Smirna, Rozmarin, Salvie, Piper negru, Palmarosa,


Bergamota, Musetel, Lamaie, Neroli
Cristale
Agate cu vinisoare albastre, Calcit albastru, Ochi de tigru, Acvamarinul, Turquoise,
Lapis Lazuli
Invocarea Arhanghelului Mihail
Ajuta-ma, ajuta-ma, ajuta-ma,
Apara-ma de tot raul,
Da-mi curaj sa ma confrunt cu aceasta situatie
Ajuta-ma sa descopar adevarul
Ajuta-ma sa fiu corect cu mine insami
Arhanghelul Chamuel

Semnificatia lui Chamuel Cel ce Il vede pe Dumnezeu - Adoratie


Culoare Roz / Portocaliu
Mesaj
Arhanghelul Chamuel intruchipeaza principiul iubirii neconditionate. El va
impulsioneaza sa va iubiti pe voi insiva, cu toate defectele, deoarece daca nu veti fi
capabili sa va iubiti pe voi insiva nu veti fi capabili sa ii iubiti pe ceilalti.
Arhanghelul Chamuel va roaga sa priviti in adincul inimilor voastre si sa eliberati
emotiile negative pe care le aveti in legatura cu voi si cu ceilalti. Dati-le drumul sa
plece acestor rani. El va va asista in trecerea voastra peste vechile relatii, legaturi si
va vindeca orice frctura din relatiile, legaturile din prezent. El va va aminti sa nu fiti
posesivi si atasati. Dati-le celor pe care ii iubiti libertatea de a fi cei ce sunt ei cu
adevarat, nu ii inabusiti si nu ii controlati,ci acordati-le sprijin sa fie asa cum sunt ei
cu adevarat. Chemati-l inaintea voastra pe arhanghelul Chamuel daca credeti ca va
este greu sa va iubiti pe voi insiva sau pe ceilalti, daca inima voastra este plina de
emotii negative cum ar fi invidia, vinovatia, amarul si imposibilitatea iertarii. Daca
sunteti deprimati sau disperati, daca criticati si sunteti cinici. Arhanghelul Chamuel
va da posibilitatea sa va reinnoiti si sa va imbunatatiti relatiile. Daca va conditionati
iubirea, daca treceti prin suferinta ruperii unei relatii, daca va agatati de relatii si
nu le permiteti celorlalti sa fie liberi si nu le dati posibilitatea de a-si exprima liber
personalitatea, daca simtiti nevoia sa intariti legatura parinte-copil, daca ati pierdut
pe cineva apropiat sufletului vostru prin moarte sau separare, daca simtiti nevoia
de a fi iubit. Trebuie sa va vindecati inima si sa apreciati frumusetea voastra
interioara si frumusetea tuturor lucrurilor. Sporiti-va implinirea personala prin
aflarea cailor de exprimare a iubirii. Lasa-ti iubirea sa va insufle viata si sufletul.
Cand va deschideti inima catre iubirea neconditionata a universului veti simti
dragoste si recunostinta. Predati-va si deveniti o forta de vindecare invincibila. Il
puteti invoca pe Arhanghelul Chamuel pentru a va conecta la aceasta iubire si

pentru a o folosi ca sa va depasiti frica, frica de cruzime, durere si iubire de sine.


Arhanghelul Chamuel este cunoscut si sub numele de Haniel.
Chakrele specifice
a-4-a a Inimii Roz si / sau Verde
Uleiuri de aromaterapie
Bergamota, Vanilie, Catei de usturoi, Muscata, Lavanda, Tei, Neroli, Trandafir,
Lemn de santal
Cristale
Adventurine, Jad, Quartz roz, Chyrosprase, Smarald, Kunzit,, Turmalina
Invocarea Arhanghelului Chamuel
Umple-mi inima cu iubire neconditionata,
Indruma-ma sa simt iubire pentru mine si pentru ceilalti,
Indeparteaza tot ce e negativ din inima mea,
Vindeca durerea din inima mea,
Ajuta-ma sa imi consolidez relatia cu

Arhanghelul Rafael

Semnificatia lui Rafael


Puterea vindecatoare a lui Dumnezeu
Stiinta
Cunoastere
Creativitate
Culoare
Verde/roz inchis. Rafael degaja culoarea vindecarii
Mesaj
Daca Arhanghelul Rafael v-a atras de partea lui aceasta inseamna ca aveti
aptitudini naturale de vindecare. Daca este cineva in preajma voastra care are
nevoie de vindecare fizica, mentala sau spirituala, Rafael va va indruma ca sa il
ajutati pe el sau pe ea. El va roaga sa ii inconjurati cu lumina minunata a vindecarii.
Rafael poate arata ca o relatie, o situatie dificila sau o problema de sanatate care va
preocupa este pe cale sa se vindece. Nu va temeti, in curand va veti simti din nou
echilibrati si intregi. Rafel ajuta prin toate formele de vindecare ortodoxe si
similare medicinei complementare. El va va ajuta sa va vindecati trupul, mintea si
spiritul. Cereti ajutorul lui daca voi sau sau cineva drag voua este bolnav, daca vreti
sa deveniti un vindecator, daca sunteti in cautarea unui leac, daca suferiti fizic,
emotional, mental sau spiritual. El ajuta la vindecarea tuturor ranilor, trecute
prezente si viitoare. Rafael este de asemenea pastratorul cunoasterii sacre a stiintei
si ne da posibilitatea sa ne dezvoltam intelegerea deplina a puterilor noastre de
regenerare. Acest inger va arata ca aveti puteri inerente de vindecare pe care ar

trebui sa le dezvoltati dar mai intai aveti nevoie de auto-vindecare. Energia voastra
trebuie in mod constant re-echilibrata pentru a mentine o stare buna de sanatate.
Conectarea la energia universala si canalizarea fortei vietii este un dar spiritual de
iubire si lumina. El este ingerul rasaritului si elementul de aer. Chemati-l in timpul
examenelor sau atunci cand aveti nevoie de ajutor sa ganditi intr-un noian de
probleme. El va va aduce solutii toata cunoasterea de tip nou- ideile va rasar in
minte prin intermediul conectarii fortei voastre la creativitatea universala. Asa ca
rugati-l pe Rafael sa va ajute cand aveti nevoie de idei sau atunci cand creati ceva,
orice ar fi acel ceva. Fiti atenti la gandurile voastre, ele pot veni de la Rafael.
Chakre specifice
a-4-a Inima si Plexul solar
Uleiuri de aromaterapie
Benzoin, Bergamota, Vanilie, Catei de usturoi, Muscata, Lavanda, Tei
Grapefruit, Mandarina, Neroli, Palmarosa, Trandafir, Lemn de santal
Cristale
Adventurine, Chyrophrase, Smarald, Jad, Kunzit, Quart roz
Invocarea Arhanghelului Rafael
Vindeca-mi ranile trecutului
Vindeca-mi trupul
Vindeca-mi sufletul
Vindeca-mi durerile fizice, mentale, emotionale
Vindeca-mi si reda-mi relatia cu..
Intregeste-ma
Sprijina-ma in munca mea de vindecare

Arhanghelul Uriel
Semnificatia lui Uriel
Lumina lui Dumnezeu - Pace & Stabilitate & Determinare
Culoare Auriu / Purpuriu
Mesaj
Arhanghelul Uriel va aduce calitatea pacii. El este aici pentru a va ajuta in
cofruntarea cu conflictele interioare. Va simtiti iritati si maniosi? Va este greu sa va
oriti gandurile? Aveti insomnii? Aveti probleme cu somnul? Aveti relatii
nestatornice? Arhanghelul Uriel este aici pentru a va aminti ca de cate ori va simtiti
stresati si agitati el este aici pentru a va purifica plexul solar de ceea ce este
discordant si sa va umple cu pace si calm. Arhangehelul Uriel este asociat cu
tensiunea, deci chemati-l inaintea voastra atunci cand sunteti in cautarea pacii
launtrice si elberati-va de griji si temeri. Daca sunteti plini de manie si iritare si
daca va doriti sa aduceti pace in lume si sa puneti capat razboaielor si conflictelor.
Daca nu puteri sa daruiti de bunavoie, daca daruiti prea mult timp si energie altora
si aveti dificultati in a primi. El este de asemenea protectorul parapsihologilor si

magicienilor. Arhanghelul Uriel mai este cunoscut ca Ariel si este protectorul


spiritelor naturii si este raspunzator de lumea naturii. El este pastratorul cheilor de
acces in imparatia zanelor. Arhanghelul Uriel va va ajuta sa distrugeti sinele fals
ego-ul supradimensionat si va va conduce catre sinele vostru adevarat. Arhanghelul
Uriel aduce stabilitate in vremuri haotice si aduce transformarea vietii voastre. El
va poate da de asemenea hotarare ca sa faceti ceea ce trebuie sa faceti, deci cereti
ajutorul lui pentru a va transforma viata.
Chakre Specifice a3a Plexul Solar
Probleme emotionale specifice
Puterea personala, increderea (lipsa de sau prea multa), respect de sine scazut,
curaj, stabilitate emotionala
Probleme de sanatate specifice
Tract digestiv superior, (indigestie, arsuri la stomac), controlul insulinei,
Controlul hranei ingurgitate, dependente.
Uleiuri de aromaterapie
Benzoin, Bergamota, Piper negru, Musetel, Salvie, Chiparos, Marar,
Elemi, Isop, Ienupar, Lamaie, Maghiran, Neroli, Palmarosa Sage
Cristale
Citrin, Piatra soarelui aurie, Ochi de tigru, Yellow Jasp, Ametrine
Invocarea Arhanghelului Uriel
Umple-ma cu pacea ta,
Elibereaza-mi fricile
Adu pace in lume
Ajuta-ma sa servesc altora ca acestia sa isi implineasca sensul divin

Arhangel Zadchiel
Semnificatial lui Zadchiel Impartialitatea lui Dumnezeu
Culoare Violet
Mesaj
Daca l-ati ales pe Arhanghelul Zadchiel, este pentru ca e posibil sa fiti prea aspri cu
voi sau cu ceilalti. Arhanghelul Zadchiel doreste sa ve reaminteasca puterea
vindecatoare a iertarii. El va cere sa incetati sa va mai pedepsiti, sa eliberati
negativismul din inimile voastre si sa mergeti mai departe. Arhanghelul Zadchiel
este arhanghelul transformarii spirituale si convertirii. Alegandu-l pe el va
exprimati dorinta de a va accelera dezvoltarea spirituala. Chemati-l inaintea
voastra pe arhanghelul Zadchiel pentru a va ajuta sa va intariti legatura cu divinul.
El va poate ajuta sa sa transformati energia negativa in energie pozitiva si sa va
vindecati traumele vietilor trecute. Arhanghelul Zadkiel va ajuta sa va intariti
legatura spirituala cu divinul. Arhanghelul Zadkiel lucreaza cu energia spirituala de
frecventa inalta cunoscuta sub numele de flacara violet. Conectati-va la el daca
doriti sa va transforme energia negativa densa in energie pozitiva, sa va purifice

trupul, mintea si sufletul, sa va indeparteze blocajele energetice si va accelereze


dezvoltarea spirituala, sa va transforme karma negativa si sa va vindece vietile
trecute, sa converteasca energia negativa aparuta in urma razboaielor.
Iertarea este un mare vindecator, fara de care energiile negative cum ar fi mania,
ura si vinovatia se vor consolida si vor cauza probleme de sanatate.
Invocati-l pe Arhanghelul Zadkiel daca sunteti incapabile sa va iertati pe voi sau pe
ceilalti, daca simtiti manie, ura, amaraciune si resentimente fata de ceilalti, daca va
este greu sa ii tolerati pe ceilalti, daca nu sunteti capabili sa tolerati anumite aspecte
ale voastre, daca va este greu sa fiti abil.
Chakre specifice a7a Coroana
Probleme emotionale specifice
Idealism, vointa spirituala l confuzie, depresie,
Probleme de sanatate specifice
Depresie, Epilepsie Parkinson, tulburari cerebrale, senilitate
Uleiuri de aromaterapie
Lemn de cedru, Elemi, Tamaie, Iasomie, Flori de in, Neroli, Trandafir,
Lemn de trandafir, Frunza de violete
Cristale
Ametist, Charvoite, Quartz limpede, Selenit, Ametist albastru
Invocarea Arhanghelului Zadchiel
Arhanghel Zadchiel, ajuta-ma sa iert..
Ajuta-ma sa ma iert pe mine si pe ceilalti
Indruma-ma sa imi dezvolt toleranta fata de mine si de ceilalti,
Purifica-ma cu flacara violeta,
Converteste-mi energia negativa,
Conecteaza-ma sa dizolv karma planetara.

Arhanghelul Cassiel

Semnificatia lui Cassiel Armonie, balans si seninatate


Culoare Alb argintiu and Bronz
Mesaj
Arhanghelul Cassiel aduce raze de lumina si umbra deoarece in viata exista
intotdeuna dualitate. Bucurie-tristete, rasete-lacrimi, pozitiv si negativ. Fara unul
dintre aspecte celalalt nu poate fi apreciat deplin si Arhanghelul Cassiel ne
reamniteste ca prin determinare puteti transforma provocarea in oportunitate si ca
este posibila transformarea intunericului in lumina. Din suferinta apare fie
amaraciunea sa constranga sufletul, fie iubirea si compasiunea care-I aduc sufletului
expansiunea catre seninatate. Poate ca ati ales acest inger deoarece va aflati in
mijlocul suferintei sau tristetii. Arhanghelul Cassiel va aduce alinare in noaptea

neagra a sufletului, conducandu-va inapoi spre lumina. Cautarea armoniei si


echilibrului inseamna a va face timp sa va ganditi la pacea interioara, sa fiti una cu
voi insiva si totdata in acord cu mediul vostru inconjurator. Suntem cu totii cuprinsi
in constiinta colectiva si in reteaua cosmica asa ca puteti trimite iubire si lumina
catre toti cei din jurul vostru in acelasi timp, aducand astfel mai multa iubire si
vindecand lumea.
Chakre specifice
Echilibrarea tuturor chakrelor
Probleme emotionale specifice
Schimbari de dispozitie, mahnire nemarturisita
Probleme specifice de sanatate
Dureri de spate, artrita
Uleiuri de aromaterapie
Maghiran, Salvie, neroli
Cristale
Agate alb cu negru, Obsidian auriu / alb (ca fulgii de nea)

Arhanghel Fortunata (Zeita Norocului)

Semnificatia lui Fortunata Abundenta si soarta buna


Culoare Auriu si verde
Mesaj
Arhanghelul Fortunata aduce soarta buna, abundenta si prosperitate in tot ceea ce
faceti. Ea va indeamna sa priviti la ceea ce aveti deja, sa va bucurati si sa fiti
recunoscartori pentru tot ceea ce ati primit si sa ganditi pozitiv la ceea ce inca v-ati
dori sa primiti. Nu este vorba doar de bunastare materiala si sanatate trupeasca,
fericire, familie, prieteni, etc. Arhanghelul Fortunata stie de ce aveti nevoie si ceea ce
este pentru binele vostru suprem si se va asigura ca toate acestea va vor fi date.
Norocoasa intr-adevar este persoana care este bogata spiritual. Ati blamat lumea
materiala si descoperiti ca va simtiti defavorizat. Libertatea rezida in echilibrul
dintre a fi capabil sa folositi si sa va bucurati de abundenta acestei lumi fara a va
gandi ca viata voastra depinde de ea. Conform creatorului baza abundentei este
intotdeauna disponibila. Energia acumulata din concentrarea gandurilor voastre si
puterea sentimentelor voastre creeaza forta atractiei magnetice care conduce catre
voi ceea ce ati dorit. Dorinta constructive este Dumnezeu in actiune, manifestrrea
Lui in viata voastra. Banii reprezinta un schimb de energie. Credinta ca sunteti
lipsit de noroc sau nedemn sau ca trebuie sa va luptati ca sa dobanditi ceea ce doriti
are ca rezultat blocajul energetic sau lipsa de energie. Cheia este increderea. Aveti
incredere in indrumarea sinelui vostru interior, in Arhanghelul Fortunata si
Dumnezeu va va da. Limitarile si credintele voastre va impiedica sa primiti
rezervele, proviziile infinite din tot ceea ce aveti nevoie pentru binele vostru

suprem. Rugati-o pe Fortunata sa va ajute sa va identificati dorintele care


implinirea scopului vostru in aceasta viata.
Chakre specifice Sacrala si Plexul solar
Probleme emotionale specifice
Respect de sine scazut, blocaj emotional, lipsa de apreciere a propriei valori
Probleme de sanatate specifice
Nivele de energie scazute, EU
Uleiuri de aromaterapie
Portocale, Grapefruit, Peppermint, Ylang Ylang
Cristale
Calcit verde si galben, Citrin, Quart

S-ar putea să vă placă și