Legea din 29 iunie 1923 asupra proprietatii literare si artistice a

fost
completata la 24 iulie 1946 prin legea privind contractual de
editate si
dreptul autorului asupra operelor literare. Decretul numarul
321/1956 a fost
o lege speciala cu dispozitii lemate , in articolul 40, introdus prin
Decretul
numarul 1172/1968 pentru modificarea Decretuli numarul
321/1956, privind
drepturile de autor, fiind incriminate infractiunea de insusire
fara drept in
orice mod , a calitatii de autor al unei opera stiintifice, literare,
muzicale , de
arta plastic, din dimeniul arhitecturii si sistematizarii sau al
oricaror alte
opera de creatie intelectuala.
Yolanda Eminescu sustinea ca infractiunea de contrafacere in
material dreptului de autor poate imbraca trei forme diferite:
reproducerea ,
reprezentarea, executatea sau difuzarea sub orice forma a
operei altuia
(contrafacere brutal sau servila); citarea ilicita , deformarea sau
modificarea
unei opera straine pentru realizarea unei opera derivate fara
consintamantul
autorului.
Drepturile morale de autor sunt recunoscute si protejate, asa
cum am
mai precizat prin conventia de la Berna din 1886, in forma
revizuita la
Congresul de la Roma cand a fost introdus articolul 6.
La Conferinta de revizuire de la Bruxelles din 26 iunie 1948 ,
pentru a
se asigura o protectie mai ampla a integritatii operei , textul
articolului 6 a
fost modificat. Daca textul din 1928 prevedea dreptul autorului
de a se
opune oricarei deformari sau modificari ce aduc atingere
onoarei sau
reputatiei sale, dupa revizuire, textul se refera la orice mutilari
sau

modificari ale operei sau oricarei atingeri aduse acesteia care ii

pot
prejudicial onoarea sau reputatia.
Problema protectiei drepturilor morale ale autorilor a condus la
numeroase controverse in cadrul statelor din Uniunea
Europeana, generate in
special , de pozitiile contrare ale autorilor si artistilor, pe de o
parte, care
doreau consolidarea drepturilor morale, iar pe de alta parte ale
producatorilor, ale presei, editurilor si organismelor de
radiodifuziune care
nu erau de acor ca operele sa beneficieze de caracterul
inalienabilitatii,
inprescriptibilitatii si perpetuitatii , intrucat acetse caractere ar
constitui un
factor de nesiguranta pentru exploatarea operelor si totodata,
un obstacol in
calea investitiilor.
In present, cu tpate ca drepturile morale sunt recunoscute de
legislatiile nationale ale statelor de pe continental nostrum, pe
plan European
nu exista nici o reglementare a acestor drepturi, iar unele
directive
precizeaza in mod expres k reglementarile lor nu se aplica si
drepturilor
morale.
In acest sens ,se pot cita urmatoarele directive:paragraful 28
din
preambulul Directivei numarul 93/83/CEE din 27 septembrie
1993 privind
coordonarea anumitor dispozitii referitoare la dreptul de autor si
drepturile
conexe aplicabile difuzarii de programe prin satelit si
retransmisiei prin
cablu;paragraful 21 din preambulul si articolul9 din Directiva
numarul
93/98/CEE din 29 octombrie1993 privind armonizarea duratei
de protectie a
dreptului de autor si a anumitor drepturi conexe;paragraful28
din preambulul
Directivei numarul 96/9/CE din 11 martie 1996 privind protectia
juridica a

bazelor de date.

Conventia de la Berna din 9 septembrie 1886

Reprezinta primul si principalul mijloc de protectie
internationala cu
privire la dreptul de autor a operelor literare , artistice si
stiintifice nu
prevedea dispozitii propriu-zise prin care drepturile morale ale
autorului sa
fie recunoscute ca o facultate separate de dreptul exploatarii ei
din punct de
vedere economic. In 1926 cu prilejul unui curs tuinut la
Academia de drept
national de la Haga , juristul Italian Francesco Ruffini, profetiza
spunand ca
dreptul moral au autorului este pe punctual de a devein o
dogma a
dreptului comun international. Urmare a cercetarilor
doctrinaire precum si a
jurisprudentei , cu prilejul Conferintei de la Roma, cand a avut
loc a doua
revizuire a Convenventiei de la Berna, s-a stabilit existenta
drepturilor
morale ale autorilor si s-a hotarat introducerea articolului 6 care
sa contina
dispozitii cu privire la protectia dreptului de autor. Prin
introducerea
articolului 6 se recunostea existenta unui drept pentru autor de
a-si revendica
paternitatea operei si de a se opune oricarei deformari , mutilari
sau
modificari a operei ce ar putea adduce prejudicii onorei sau
reputatiei
autorului. Actul de la Roma din 1028 a fost semnat de un numar
de 28 de
state printer care si Romania , iar pana la termenul fixat de
conferinta (1
august 1931) a fost ratificat de 13 state.