Amplasarea si dimensionarea centrelor de productie

In procesul de organizare a teritoriului si dezvoltarea unitatilor (fermelor) agricole, amplasarea si

dimensionarea centrelor de productie constituie o competenta esentiala, realizata in concordanta cu strategia de
perspectiva, profilul si conditiile teritoriale specifice.
In forma cea mai generala, centrele de productie se pot clasifica pe baza urmatoarelor criterii, dupa:

forma sociala a productiei determina existenta centrelor de productie pentru unitatile agricole
diferentiate: societatii comerciale agricole, societati agricole, gospodarii familiale etc.;

rolul si functia, diferentiindu-se centre principale de productie, complexe agroindustriale, centre de

productie de tip ferma (sectoare), centre de productie auxiliare etc.;

dependenta de teren, se disting: centre dependente de teren ca baza de productie (fermele de vaci
pentru lapte si taurine la ingrasat, intreprinderi pentru deshidratarea furajelor verzi, centrele de vinificare
etc.) si centre cu o dependenta redusa de teren (complexele agroindustriale de porci, pasari etc.);

ramura de productie, se disting din acest punct de vedere centre pentru productia animala (ferme),
complexe diferentiate pe specii (taurine, porcine, pasari, ovine) sau productia realizata (lapte, carne
etc.) si centre pentru ramura productiei vegetale (centre pentru culturi de camp, viticole, pomicole,
legumicole etc.);

depozitare, conditionare, prelucrare, sunt: silozuri, fabrici de nutreturi combinate, intreprinderi pentru
deshidratarea furajelor verzi, depozite de fructe, legume si cartofi, abatoare, centre de industrializare a
laptelui etc.).

In cadrul centrelor de productie, amplasamentul si executia diferitelor obiecte (investitii) se realizeaza pe

baza documentatiilor tehnico-economice conform Legii investitiilor.
Centrele de productie constituie suprafata de teren cu constructiile aferente, locul de concentrare a
mijloacelor de productie si unde se efectueaza procese de productie agricola stationare si de conducere
(management) a unitatilor (fermelor).
Amplasarea, dimensionarea si amenajarea centrelor de productie se realizeaza pe baza cunoasterii
profilului (care determina destinatia), dimensiunile ramurilor si imbinarea lor (care conditioneaza marimea), conditiile
naturale, economice si sociale (care dicteaza modul de incadrare in dezvoltarea teritoriului unitatii si a landsaftului in
ansamblu).
Amplasarea si amenajarea centrelor de productie implica analiza urmatoarelor grupe de conditii principale:
a) Conditiile economice cuprinzand urmatoarele aspecte:
a.

modul in care centrul de productie se incadreaza in profilul ramurii, cu indicarea ponderii pe

care o va detine noua capacitate in cadrul unitatii;

b. profilul centrului de productie, capacitatea si tehnologia adoptata, care asigura realizarea

economica a productiei;
c.

incadrarea in prevederile planurilor de amenajare a teritoriului si urbanism, modul de incadrare

si amplasare a acestuia fata de perimetrul construibil al localitatii, respectiv limita intravilanului
localitatii pentru a evita investitii suplimentare in constructii social-culturale si asigurarea cu
forta de munca;

d. posibilitati de racordare la traseele si capacitatile retelelor edilitare, existente si propuse, cu

evidentierea posibilitatilor de cooperare in folosirea surselor de apa, a retelelor de canalizare,
a retelelor electrice, retelelor termice etc;
e.

corelarea cu amplasarea categoriilor de folosinta, masive de teren (baza de productie),

urmarind pe cat posibil asezarea centrala fata de perimetrul unitatii si caile de comunicatie,
avand bune legaturi functionale cu unitatile vecine;

f.

terenul sa permita o extindere ulterioara a centrului de productie in concordanta cu planul de

perspectiva;

g. apropierea de centrele de aprovizionare si desfacere a productiei, respectiv legaturi functionale

directe;
h. utilizarea la maxim a constructiilor si instalatiilor existente;
i.

respectarea prevederilor Legii nr. 18/1991, urmarind pe cat posibil amplasarea pe terenuri
improprii productiei agricole, eventuale exproprieri, scoateri de terenuri din productia agricola
sau fondul forestier, demolari deconstructii;

j.

posibilitatea dezvoltarii unor centre sau unitati existente, folosindu-se la maximum spatiile
libere in care sa fie amplasate noile constructii, in vederea marimii densitatii constructiilor
existente.

b) Conditiile naturale si tehnico-constructive sunt factorii preponderenti in stabilirea rationala a

amplasamentelor care evidentiaza urmatoarele elemente principale:

conditiile orografice si microclimatice impun ca terenul sa nu prezinte fenomene de alunecare,

eroziune, denivelari accentuate si sa fie in panta usoara pentru a asigura scurgerea apelor
meteorice, vor fi evitate terenurile situate la baza pantei, a zonelor de acumulare a apelor
meteorice sau albia vailor unde nu exista asigurarea impotriva inundatiilor, zonelor supuse
alunecarilor si, pe cat posibil, terenurilor macroporice, expozitia sa fie sudica, sud-vestica si
sud-estica la adapost de vanturile reci. In cazul in care nu se pot realiza, se vor prevedea
perdele de protectie forestiera;

conditiile hidrologice si geotehnice - terenul trebuie sa fie permeabil, cu nivelul panzei freatice
la cel putin 1,5 m sub talpa fundatiei, apa subterana sa aiba un debit care sa satisfaca
necesarul cantitativ si calitativ pentru alimentarea cu apa. Sunt indicate terenuri care ofera
posibilitatea de a folosi direct apele de adancime medie (100 200 m), iar in zonele cu foraj,
panza de apa freatica sa fie la cel putin 5 m, in vederea prevenirii infectarii cu apele uzate. Se
vor prefera terenuri cu structura granulometrica mare (nisipuri, pietrisuri), precum si cele
saraturate, terenul sa aiba o rezistenta a solului de cel putin 2 kgf/cm2, amplasarea in
apropierea unui emisar natural care sa preia apele reziduale dupa o prealabila epurare.

c) Conditiile sanitar veterinare impun in primul rand ca apa folosita sa corespunda stasurilor in vigoare, iar
terenul trebuie sa se gaseasca in afara zonei de actiune a nocivitatilor provenite de la intreprinderi industriale,
evitandu-se o apropiere prea mare de centrele populate, pentru ca apa sau aerul sa nu fie supuse unor poluari
reciproce.
In acelasi timp, trebuie sa se asigure distantele minime specifice fiecarei specii de animale, fata de centrele
populate, caile de comunicatie sau intre diferitele sectoare etc., apreciind de la caz la caz distantele ce urmeaza a fi
luate in considerare la alegerea unui amplasament cu cerinte obligatorii.
In general, centrele de productie trebuie sa fie amplasate acolo unde raspunsul optim cerintelor si functiilor
pentru care sunt destinate asigura conditiile pentru sistematizarea constructiilor, obiectivele fiind grupate pe functiuni
corespunzator fluxului tehnologic optim, adecvat particularitatilor fiecarei ramuri. Astfel, se impun respectarea unor
particularitati de amplasare a centrelor de productie agricola:
centrele (sediile) administrative sedii centrale si ferme sunt conditionate de suprafete, specializarea si
volumul productiei, integrate conditiilor specifice ale teritoriului unitatii, caile de comunicatie si localitatile
apropiate;
centrele de productie pentru culturi in mediul controlat (sere) se amplaseaza in zonele cu cele mai
scurte perioade de nebulozitate si avand acces la utilitatile edilitare in conditii economice avantajoase
(energie termica si electrica, apa, canalizare etc.) cuprinzand spatiul pentru amplasarea tuturor
obiectivelor (pavilion administrativ, centrala (punct) termica, hala de sortare si depozit, remiza si depozit
de utilaje, post de transformare energie electrica, blocuri sera corepunzator capacitatii, drumuri si
platforme;
rasadnitele si solariile - amplasarea acestora este dependenta de sursa de caldura, iar suprafata
determinata de sarcinile de productie, avand asigurate surse de apa proprii;

 centrele de vinificare (crame) si prelucrarea strugurilor avand caracter industrial amplasamentul este
dependent de masivele cu plantatii de vii. In practicarea promovarii investitiilor, acestea au fost
diferentiate in centre de vinificare de tip I(in care se efectueaza prelucrarea strugurilor, produsul fiind
expediat altor centre in vederea conditionarii si depozitarii in continuare pana la valorificare), a caror
amplasare se poate face in orice unitate cu sursa de materie prima si centre de vinificare de tipul
II (care prelucreaza, conditioneaza, invecheste, imbuteliaza si depoziteaza vinul pe un timp nelimitat), a
caror amplasare se realizeaza in unitati cu masive de plantatii din podgorii. Amplasamentele trebuie sa
aiba legaturi directe cu masivele viticole, iar suprafata afectata sa permita amenajarea sectiilor
corespunzator fluxului tehnologic, respectiv la cele de tipul I (corpul de vinificare, corpul de depozitare si
anexele), iar cele de tipul II (corpul de tratare si cupajare si conditionare, corpul de invechire,
imbuteliere, centrala termica, corp de valorificare a subproduselor, pavilion administrativ etc.);
depozitele de fructe-legume si cartofi au amplasamentul conditionat de caracterul sezonier al
produselor, ceea ce impune constituirea rezervelor de produse pentru consum, prelucrare, export, in
corelare cu amplasarea centrelor de consum si a cailor de comunicatie. In mod obisnuit, depozitele sunt
specializate pentru depozitarea unui singur produs (mere, struguri, cartofi, ceapa, radacinoase etc.) si
sunt amplasate in zonele de productie, iar cele universale (sortiment complet de legume si fructe) se
amplaseaza in apropierea centrelor de consum;
centrele de productie provizorii (temporare) se amplaseaza conditionat de existenta unor procese de
productie sezoniere, corespunzator ramurii si activitatii pe care o servesc, volumul productiei ce se
realizeaza si pozitia masivului de teren in ansamblul teritoriului. Astfel, taberele de camp se amplaseaza
pentru a evita deplasarea neeconomica a masinilor, tractoarelor, fortei de munca in perioada
campaniilor agricole pe terenuri situate la distante mari de 8-10 km de centrul de productie
(localitate).Halele de sortare, soproane etc. se amplaseaza in special pe terenurile fermelor de legume
si pomi, pe cat posibil in centrul perimetrului si avand legaturi directe cu caile de comunicatie si sediile
de ferma;
taberele de vara se amplaseaza pe pajistile situate la distante neeconomice (mari) de centrele de
productie (fermele zootehnice), avand asigurata alimentarea cu apa.
Centrele de productie pentru prelucrare, conditionare si depozitare prezinta diferentieri specifice:
fabricile de nutreturi combinate (FNC) se amplaseaza obligatoriu langa o statie de cale ferata sau
drumul principal modernizat pentru transportul materiei prime si a produsului finit in cadrul zonei de
aprovizionare si desfacere. Conditionat de procesul tehnologic pentru realizarea in conditii economice a
produselor de fainuri si granule destinate crescatoriilor de animale si pasari, capacitatea si procesul
tehnologic permitand legatura directa tehnologica cu sectiile anexe (silozuri, statii de primiri si livrare,
uscatorii de boabe, magazii si buncare de produse, centrala termica etc.);
silozurile, prin functia lor de receptionare, conditionare, conservare si livrarea produselor depozitate,
amplasamentul este conditionat de totalitatea costurilor aferente (exploatare, transporturi, investitii etc.)
pentru toate tipurile functionale (zonale, de tranzit si ingrasarea animalelor) si asigurarea suprafetelor
pentru amplasarea obiectivelor construite (corp central cu celule de depozitare si conservare, uscator,
depozit combustibil remiza, tractoare, pod bascula auto si cale ferata, drumuri si platforme, pavilion
administrativ).
Regula generala este amplasare a noilor constructii de orice fel in intravilanul localitatilor, cu exceptia unor
constructii care pot provoca efecte de poluare care, prin natura lor, nu se pot amplasa in intravilan precum si
adaposturile de animale.
Amplasarea constructiilor de orice fel pe terenuri agricole din extravilan, de clasa I si a II-a de calitate a
terenurilor, pe cele amenajate cu lucrari de imbunatatiri funciare precum si pe cele plantate cu vii si livezi, parcuri
naturale, rezervatii, ansambluri arheologice si istorice este interzisa.
Liniile de telecomunicatii, cele de transport si de distributie a energiei electrice, conductele de transport
pentru alimentare cu apa, canalizare, produse petroliere, gaze precum si alte instalatii similare se vor grupa si
amplasa de-a lungul si in imediata apropiere a cailor de comunicatii: sosele, cai ferate, a digurilor, canalelor de irigatii
si desecari si a altor limite obligate din teritoriu, in asa fel incat sa nu se stanjeneasca executia lucrarilor agricole82.

1. Modele de exploatatii agricole

Exploatarea agricola a teritoriului se realizeaza prin intermediul fermelor, respectiv al gospodariilor taranesti
din mediul rural.

Orice exploatatie agricola dispune de un teritoriu, care supus proceselor de munca, in functie de nivelul de
intensivizare, asigura necesarul alimentar al omului.
Nivelul de intensivizare este perceput ca raport intre investitiile de munca si capital asupra pamantului,
vazute ca si input-uri, si valoarea output-urilor (a productiei agricole).
Suprafata teritoriului unei exploatatii agricole este conditionata de un complex de factori, dintre care
enumeram:

sistemul social-politic, respectiv forma de proprietate asupra pamantului;

conditiile particulare de relief;

tipul exploatatiilor;

traditiile, respectiv mostenirea social-culturala.

Sistemele politice totalitare au generalizat forma etatista de proprietate si au generat exploatatii agricole
extinse, in opozitie cu proprietatile private care si-au ordonat marimea exploatatiei in raport cu principiul eficentei
economice si al cererii pietei.
Relieful foarte fragmentat si accidentat ingreuneaza accesul si solicita, in general, eforturi mai mari de
exploatare, implicand adesea forme de exploatare extensiva. De aceea, suprafetele exploatatiilor variaza de la nivele
mici, pana la nivele foarte mari.
Exploatatiile agricole din ariile preorasenesti, profilate pe productia de legume, dispun de suprafete mai
restranse, in opozitie cu exploatatiile profilate pe culturi cerealiere, situate la distante apreciabile in raport cu marile
piete de consum.
In unele tari, printre care si Romania, zestrea agricola a unei familii se divide sistematic intre descendenti,
rezultand o lotizare excesiva a proprietatilor funciare. De exemplu, la noi in tara, marimea medie a unei proprietati
funciare rurale este de 2,5 ha, divizata in 15 parcele, situate la distante considerabile unele in raport cu altele in
hotarul satului.
In Germania, indiferent de numarul urmasilor dintr-o familie, sistemul de recompensare a descendentilor
este astfel statuat incat sa nu se atenteze la integritatea teritoriala a fermei. Aceasta ramane in adinistrarea exclusiva
a unui singur urmas.