PISICA SALBATICA

Andra era singura de vreo doi ani. Barbatul ei murise intr-un cumplit
accident de masina, pe cand se indrepta in viteza spre un caz grav,
care-i fusese semnalat telefonic, in legatura cu un copil care varsa
sange, si el, ca un doctor adevarat ce era, nu putuse sa stea acasa la el
si sa trimita doar ambulanta, asa cu ar fi facut oricare alt doctor in locul
lui, ci s-a repezit la masina proprie si a zburat cu toata viteza spre
satucul amarat in care zacea copilul acela, prin ploaie si vant, uitand de
sine si neluind in seama nimic altceva.
La o curba, un camion venind in viteza l-a acrosat si l-a strivit de
peretele de piatra, transformandu-l intr-o papusa inerta, pentru ca
sufletul lui se dusese mai departe spre copilul aflat in nevoie.
Dupa moartea dragului ei Dan, Andra s-a interesat de cazul micutului
pacient si a aflat cu bucurie ca acesta supravietuise si ca era bine, iar ea
era convinsa ca sufletul dragului ei sot facuse aceasta minune posibila,
ca-l veghease pe micut cu toata grija si cu toata daruirea de care fusese
el in stare cand era viu.
Dupa ce ramasese singura, Andra a vandul apartamentul ala enorm in
care locuisera impreuna si care purta amprenta lui in fiecare bucatica de
perete, de usa, de dulap, de mobila, de carti, de covoare, de tot. Mai
intai voise sa vanda cu tot cu lucruri, dar s-a trezint deodata plangand in
hohote si-si dadu seama ca amintirile acelea erau atat de pretioase si ca
toate acele obiecte pastrau vie amintirea fiintei lui minunate. Dar casa,
apartamentul enorm, era expresia unui gol si a unei absente pe care nu
o mai putea indura.

A plecat luand cu ea lucrurile, ca pe niste relicve pretioase ale unei

fericiri pierdute, din care ramasesera doar firimituri atat de mici si atat de
pretioase, incat atunci cand a spart cana lui, cana preferata in care el,
Dan, isi bea cafeaua, Andra a plans o noapte intreaga.
Si-a dat seama ca devenise mult prea sensibila, ca sufera de
singuratate si de regret, ca viata ea se golise deodata, ca umbla prin
casa ca o zaluda si nu reuseste sa adoarma deloc, ca il cauta pe omul ei
drag in lucruri, in cuvinte, in umbre, in vis. Dar degeaba, Dan nu mai era
nicaieri. Uneori il visa si era parca si mai rau dupa aceea.
Nu mai mergea nici macar la editura, desi era cea mai importanta
realizare a ei, o editura specializata pe carti de arta, pe care o facuse si
o condusese cu pasiune si care-i adusese multe bucurii si chiar o
multime de bani. Dupa disparitia lui Dan, editura nu mai conta pentru ea
si Andra o lasase complet in mainile angajatilor care, din fericire, erau
oameni inteligenti si loiali, pasionati de arta ca si ea si care-si faceau
treaba bine si la timp, chiar daca ea nu mai era in stare sa mearga la
sediul editurii.
Isi facusera sedinta singuri, hotarasera cine sa preia conducerea editurii,
interimar si fara salariu sporit, si o lasasera pe Andra sa-si parcurga
suferinta si doliul in ritmul ei, oricat ar fi durat asta. Slava Domnului ca
era asa, pentru ca Andra nu mai iesea cu saptamanile din apartamentul
pe care si-l cumparase dupa moartea lui Dan, care era mult mai mic,
fara spatiul acela enorm si inspaimantator de gol, ci plin de lucrurile
care-i pastrau atingerea, mirosul, amintirea.
Era un apartament departe de centru, parca departe de lume, in
apropiere de lac si cu multa verdeata in jur, asa incat Andra se credea
sau voia sa se creada intr-o vacanta lunga, dar la sfarsitul careia se va
2

reintalni cu iubitul ei si vor vorbi vrute si nevrute si se vor imbratisa fara

sfarsit.
Nu mai raspundea nici la telefon, nu deschidea nici televizorul si nici
laptopul, decat de nevoie, nu mai comunica cu nimeni. Parca i se
inclestasera falcile de atata tacere si ii era greu sa scoata chiar si cele
cateva cuvinte pe carte le schimba cu vreun curier care-i aducea ceva
de mancare la usa, mancare comandata cu un simplu click.
Nu mai suporta nici muzica, mai ales muzica, caci Dan fusese un
pasionat fervent si nu era clipa din viata lui, atunci cand nu consulta si
nu opera, in care sa nu aiba urechile pline de muzica. Fusese si un
virtuoz violonist, dar facuse medicina de teama saraciei, caci in familia
lui existase prejudecata ca artistii sunt predestinati unui destin de
privatiuni de toate felurile, inclusiv financiare si oricum traditia familiei din
care venea era ca in fiecare generatie sa se formeze cel putin un doctor,
care sa duca mai departe aceasta dinastie a doctorilor renumiti, purtand
numele de Marchescu, dinastie al carei prim doctor se nascuse la
inceputul secolului al19-lea, marele Dr. Eustatiu Marchescu, care facuse
cariera europeana si devenise un reper greu de atins dar obligatoriu de
urmat.
Andra, in schimb, venea dintr-o familie de artisti boemi, liberi si fericiti,
care nu ar fi dat viata de artist pe niciuna dintre bogatiile lumii si care
purtau in acelasi timp o asemenea aura aristocratica incat nici una dintre
greutatile vietii nu le putea clatina stralucirea aceea interioara atat de
minunata. Andra ar fi vrut sa fie scriitoare si chiar era, scria povestiri
scurte, dar editura pe care o facuse si care era dedicata cartilor de arta o
facea cu adevarat fericita.

Asta si facea de cand il pierduse pe Dan, rasfoia in nestire albume de

arta si-si bucura spiritul si sufletul cu un iures de forme si culori care o
mai faceau sa uite de teribila durere suferita. Pe oameni nu-i suporta si
nici viata de afara. Slabise, isi simtea picioarele aproape paralizate dar
inca nu putea sa reintre in rutina obisnuita a existentei, caci din ea lipsea
cel mai important element, omul ei drag, omul ei de nadejde, iubitul ei
Dan.
Intr-o noapte de insomnie, auzi un fel de tipat care sfasia noaptea si iesi
pe balcon, ca impinsa de o mana nevazuta. In spatele blocului
exclusivist in care locuia era un par enorm, cu multi arbori si un lac, totul
fiind atat de dens de parca ar fi fost un habitat salbatic. De acolo
razbatuse acel tipat straniu si, scrutand intunericul, Andra reusi sa vada
in ramurile unuia dintre uriasii copaci din apropiere, o pisica enorma ca
un linx, care scosese probabil tipetele acelea cumplite.
Intr-un impul necontrolat, Andra intinse mana in afara balconui si o striga
soptit pe frumoasa fiara si, spre stupoarea ei, pisica aceea mare facu un
salt neverosimil si-i poposi pe balcon, facand-o sa se traga inapoi
infiorata.
Vazuta de aproape, pisica nu mai parea chiar atat de uriasa, dar
continua sa semene cu un linx, avea ochii foarte mari si foarte stralucitori
si cine stie ce frica sau ce senzatie ii strabatea muschii de sub blana,
facand-o sa unduiasca aproape halucinant. Andra se simti infricosata si
induiosata in acelasi timp, fata in fata cu fiara aceea, si-si dori sa o ia in
brate si sa o stranga la piept. Culmea este ca, desi nu se asteptase la
asta, pisica cea mare accepta imbratisarea Andrei ca si cum se
asteptase la ea, ca si cum dupa asta ar fi tipat cu atata disperare.

Cu pisica enorma in brate, Andra se intoase in dormitor, inchise usa

balconului cu bratul ramas liber si se seza pe pat cu minunata felina
langa ea.
- Linn, Linn, iubirea mea, ce faci tu splendoare scumpa? Asta ii
susotea Andra minunatei pisici salbatice cu care statea acum pe
pat, ca si cand ar fi fost impreuna dintotdeauna.
Pisica se destinse si inchise ochii si chiar incepu sa toarca, mai intai
discret si apoi din ce in ce mai puternic, ca un motoras bine intretinut.
Cand Andra se ridica de pe pat ca sa scoata din dulap o cuvertura pe
care voia sa o puna pe parchet pentru minunea felina, cea pe care o
numise Linn deschise ochii si-I arunca o privire lunga si dulce, dulce si
profunda, asa cum numai Dan stia sa faca, facand-o pe Andra sa se
cutremure din cap pana-n picioare, ca scuturata de o mana divina. Era
oare Dan insusi, sau Dan ii trimisese pisica si Linn urma sa umple fizic
locul lasat gol de disparitia lui?
De fapt nici nu mai avea importanta, caci Linn adormise pe pat, iar
Andra o inveli bine, peste blanita umeda de frigul noptii, cu plapuma ei si
o lua in brate, observand abia dupa aceea ca pisica umplea locul in care
dormise candva Dan, in patul acela mare in care fusesera atat de fericiti!