Sunteți pe pagina 1din 5

Poezia modernista

Riga Crypto si lapona Enigel


de Ion Barbu

Modern in conceptie, tinzand spre o contemplare a lumii in totalitatea ei, Ion


Barbu respinge poezia lenesa, refuzata de idee, poezia de tip confesiv,
autobiografica si accidentala, nesemnificativa pentru Om, ca fiinta a cunoasterii.
Aspiratia lui merge spre o comunicare cu Universul in ce are el ca esenta, spre o
poezie ca instrument de cunoastere. Pastrandu-se permanent in cadrele acestei
atitudini, lirica lui Ion Barbu a evoluat de-a lungul catorva etape specifice ( parnasiana,
baladic-orientala si ermetica), diferentiate mai ales prin imaginile concrete, in fond, ale
acelorasi probleme si limbaj.
In luna aprilie a anului 1924, Ion Barbu citea, la una dintre sedintele
duminicale ale cenaclului Sburatorul, balada regelui Crypto si a laponei Enigel,
lectura consemnata de Eugen Lovinescu in Agendele lui, precum si succesul la
public, chiar daca initial critical nu a impatrasit opinia auditoriului. Publicata in
acelasi an in Revista romana si inclusa apoi in volumul Joc secund (1930),
balada Riga Crypto si lapona Enigel si-a gasit locul in spectaculosul ciclu poetic
Uveden-rode, nume inedit al unei rape imaginare, unde transformari greu de
inchipuit devin, totusi, posibile.
Opera poetica a lui Ion Barbu (pseudonym al matematicianului Dan Barbilian)
apare in perioada interbelica, atunci cand in literatura romana se confrunta doua
directii puternice: traditionalismul si modernismul. Doctrina estetica promovata de
Eugen Lovinescu porneste de la premise ca exista un spirit al veacului (saeculum),
inteles ca o miscare de idei care se manifesta ignorand granitele geografice si care
determina sincronizarea culturilor europene. Preluand perspectiva sociologului
francez Gabriel Tarde, criticul roman sustine ca, asemenea indivizilor, societatile
evolueaza prin raportare la un model. Astfel, civilizatiile mai putin evaluate
beneficiaza de influenta celor avansate, intr-un proces in doua trepte: imita intai
formele civilizatiei superioare, apoi isi identifica sursele originale, reflectand
specificul national.
Schimbarea paradigmei de gandire a secolului al XX-lea, determinata de mari
descoperiri ale stiintei si de o noua perspectiva oferita de filosofie, se concretizeaza
in planul literaturii prin negarea traditiei si prin impunerea unor pirncipii noi de
creatie. Acest suflu inovator isi gaseste expresia in cateva curente literare
importante: simbolismul, expresionismul, ermetismul, precum si in miscarea de
avangarda, prin dadaism si suprarealism.
Ion Barbu este considerat, in contextul literaturii romane, un poet fara
precursori si fara urmasi,statut dobandit in urma realizarii unei sinteze inedite itnre
poezie si geometrie. Pentru autorul Jocului secund, poezia si geometria se
intalnesc in sfere foarte inalte, fiindca amandoua propun modele posibile si
probabile ale lumii.

Ermetismul, curentul literar in care se incadreaza poezia lui Ion Barbu, solicita
dimensiunea rationala a conditiei umane, inhiband-o pe cea sentimentala. Poezia
presupune, in aceste conditii, o initiere a lectorului in mecanismul de reconstituire a
traseului rational si ideatic parcurs de gandirea poetului.
Balada Riga Crypto si lapona Enigel este o poezie modernista, in primul
rand, pentru ca este rezultatul unei sinteze inedite intre doua domenii considerate
in mod traditional disjuncte, dar despre a caror inrudire poetul depune marturie intrun interviu acordat in 1927: Oricat ar parea de contradictorii acesti doi termeni la
prima vedere, exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos unde
se intalneste cu poezia. Suntem contemporanii lui Einstein care concureaza oe
Euclid in imaginarea de universuri abstracte, fatal trebuie sa facem si noi
concurenta demiurgului in imaginarea unor lumi probabile. Poezia isi demonstreaza
apartenenta la modernism si prin incalcarea conventiilor constitutive ale genurilor si
ale speciilor literare: balada preia o formula speciala a epicului in proza, aceea de
povestire in cadru, dar pastreaza intacte resursele filonului liric, dar si prin prezenta
ambiguitatii la nivelul vocabularului. La un prim nivel, Riga Crypto si lapona Enigel
poate fi citita ca legenda despre nasterea ciupercilor otravitoare, dar se deschide
spre un nivel superior de interpretare, ca alegorie a Fiintei. Interpretarea data de
insusi Ion Barbu poemului, un Luceafar intors, releva asemanarea cu capodopera
creatiei lui Mihai Eminescu: drama incompatibilitatii dintre doua lumi care incearca
sa comunice si sa se implineasca.
Viziunea despre lume reflectata in balada Riga Crypto si lapona Enigel nu
se lasa revelata cu usurinta, solicitand un cititor atent, constient ca participa la o
experienta initiatica (Ioan Em. Petrescu) in urma careia va iesi profund
transformat.
Initierea debuteaza cu intalnirea menestrelului (ipostaza a poetului), mai
aburit ca vinul vechi, care este rugat de nuntasul fruntas sa spuna povestea unei
nunti esuate din cauza incalcarii statutului ontologic al fiintei, urmata de o nuntire in
cercul plantelor nebune. Cantecul menestrelului trist are valoare de memento,
atentionand ca hybrisul nu poate ramane nepedepsit. Cadrul povestirii contine o
serie de elemente simbolice, cu incarcatura ezoterica si emrmetica, prin care
cititorul este avertizat asupra dimensiunii alegorice a istorisirii care urmeaza a fi
spusa. Faptul ca este rostita intr-un cadru secret, retras (in camara), ca este lipsita
de public, ca se reia intr-o noua tonalitate (stins, incetinel), dupa ce mai fusese
spusa (cu foc), totul conduce la ideea ca se produce un act initiatic. Relevanta
este, din acest punct de vedere, si starea menestrelului, aburit, adica intrat in
dimensiunea dionisiaca a constiintei, capabila sa se relationeze cu Marele Tot si sa
ignore formele aleatorii, pentru a accede la esente.
Istorisirea propriu-zisa este compusa dintr-o serie de secvente epice,
baladesti. Portretul lui Crypto, exponentul lumii vegetale, prezinta protagonistul in
mediul sau (in pat de rau si-n huma unsa), sugestiv pentru materia fragila, dar
lipsita de spiritualitate. Suspectat de un pact faustic cu vrajitoarea manatarca,
riga are o proasta relatie cu lumea lui, mai ales din cauza refuzului de a inflori, semn
al incercarii disperate de a se sustrage timpului si, implicit, conditiei sale. Secventa
urmatoare aduce in scenariul epic personajul feminin, mica lapona Enigel, al carei

nume aminteste, prin etimologie, radacina saxona a cuvantului inger, pentru a


evidentia natura profund spirituala a personajului uman. Ampla secventa dialogata
cuprinde dezvoltarea temei. In rapa Uvedenrode, spatiu al virtualitatilor, se
produce spectaculoasa intalnire onirica. Ofertele pe care riga cel stapan I le face
fetei au caracter simbolic, evidentiind diferenta ireconciliabila intre cele doua lumi
(vegetala si umana), dar mai ales intre cele doua categorii, materia si spiritul.
Alternanta propunere-refuz se supune unui tipar in care cititorul poate identifica
perspectivele axiologice diferite ale protagonistilor. Tentata initial cu fragi, tie
dragi, fata motiveaza discret si protocolar refuzul prin neintreruperea traseului spre
plaiurile insorite. A doua tentativa a lui Crypto este surprinzatoare, pentru ca se
ofera chiar pe sine, gata sa incremeneasca in conditia de mire al poienii, daca asa
ar putea accede la nivelul superior, prin insotire cu Enigel. Refuzul laponei se
pronunta de aceasta data de pe o pizitie de superioritate Lasa, asteapta de te
coace. Replica lui Crypto are menirea de a clarifica raportul lui cu Soarele, de care
il despart visuri sute, de macel, dar si de a insinua- nu fara perfidie- ultima
tentatie: uitarea astrului, in somn fraged si racoare. Enigel percepe oferta cu toata
incarcatura ei malefica. Pentru ea, uitarea Soarelui ar insemna chiar negarea
conditiei umane, de fiinta care cauta implinirea prin spirit, incercand sa infranga
atractia inferioara a materiei, a carnii, care doar la umbra creste. Inrudirea
omului, fiara batrana, cu ursul alb sustine ideea desprinderii noastre de
conditionarea si limitarile materiei, pentru care ratiunea este sau inaccesibila, sau
devastatoare: pahar e gandul, cu otrava.
Viziunea despre lume pe care o propune balada Riga Crypto si lapona
Enigel se inscrie in paradigma modernismului, punand in evidenta legatura cu
hipotextul Luceafarul si construind un model probabil al lumii care il
completeaza pe cel eminescian. Nu in ultimul rand, balada ramane deschisa
lecturilor plurale, pentru ca provoaca la meditatie pe tema fortei, dar si a limitarilor
Erosului, ca modalitate de cunoastere a lumii.
Titlul baladei indica, in primul rand, o directie de lectura a textului ca poezie
de dragoste. Prezenta numelui personajelor in titlul baladei situeaza cititorul intr-un
orizont de asteptare pregatit deja de istorii foarte cunoscute: cea a lui Romeo si a
Julietei, sau cea a lui Tristan si a Isoldei. Precizarea statutului social, care preceda
numele personajelor, pune in lumina alta serie de incompatibilitati. Exponentul lumii
vegetale are statut regal, craiesc, in timp ce personajul uman este definit prin
provenienta din regiunile extrem-nordice ale Europei, din tinuturile inghetate ale
Laponiei, ca si prin participarea la transhumanta, cu rolul de pastor, de conducator
intiat al regnului animal tot mai la sud
Numele protagonistilor este relevant pentru diverse coduri de lectura care se
deschid cititorului. Numele lui Crypto, regele ciupercilor, are cel putin dubla
provenienta: din termenul criptogama (grup de plante inferioare, fara flori si care
se inmultesc prin spori si din adjectivul criptic (ascunsc, incifrat). Numele Enigel
are o posibila etimologie in substantivul regasit in limbile germanice in diverse
variante derivate din latinescul angelus (engel, enigel, angel). In ceea ce priveste
pronuntia, ea nu respecta etimologia, ci se supune regulilor fonetice ale limbii
romane, dupa cum rezulta din una dintre rimele baladei : Enigel macel.

Criptogama, cu taina ei incifrata in inima ascunsa, se intalneste cu fiinta spirituala


(angelica, din acest punct de vedere) si suporta consecintele interzisei
confruntari.
Tema poeziei Riga Crypto si lapona Enigel este greu identificabila, deoarece
descifrarea sensurilor continute in poveste nu este decat o etapa intermediara. La
acest nivel, tema identificata este iubirea, in varianta ei esuata, ca in atatea alte
istorii nefericite cu care cititorul este familiarizat.
Din acest punct debuteaza interpretarea textului si cautarea sensurilor lui
superioare. Cititorului atent i se va releva o tema situata la un inalt nivel de
generalitate: opozitia ireductibila dintre materie si spirit. Crypto, materia fragila,
este hipnotic atras de ideea insotirii cu regnul superior. Fiinta umana, traitoare in
orizontul spiritului, nu poate accepta insotirea cu materia si refuza blestemul negarii
cunoasterii.
Strania intalnire dintre o ciuperca de padure si o fiinta umana se transforma,
reflectata in tema, intr-o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile
de existenta (marturiseste Ion Barbu, intr-o scrisoare).
Dintre numeroasele motive poetice care incifreaza textul, precum
transhumanta, atractia pentru Soare, tentatia Sudului, visul, sufletul-fantana,
doua au o relevanta speciala in configurarea sensului: Soarele si fantana.
Ritmuri pentru nuntile necesare, alt remarcabil poem barbian, ofera cheia
intelegerii treptelor cunoasterii, simbolicele roti, in a caror ierarhizare Soarele
ocupa locul privilegiat, ca astru al cunoasterii totale, extatice. Daca pentru Crypto,
ciuperca cruda de padure, Soarele reprezinta moarte, pentru Enigel este astrul
tutelar al vietii. Asa se explica faptul ca, la intalnirea cu Soarele, craiul Crypto este
decriptat (ascunsa-i inima plesneste) si se transforma intr-o ciuperca otravitoare.
Motivul recurent al fantanii este relevant pentru evidentierea diferentelor
ireconciliabile dintre protagonisti. In datul existential al materiei nu este inscrise
eternitatea, astfel ca pentru riga accesul la fantana tineretii este conditionat de
un pact faustic cu o vrajitoare manatarca. In schimb, omului ii este rezervat alt
statut existential: el este centrat pe sufletul-fantana, in care se oglindeste insus
Soarele-cunoastere, care ii asigura eternitatea spiritului, nemurirea.
O particularitate a incipitului este formula de adresare folosita de nuntasul
care incearca, intr-un registru protocolar si persuasiv, sa convinga trubadurul sa
rosteasca tainicul cantec larg. Motivul menestrelului merita o atentie speciala,
deoarece poate deschide perspective adanci in interpretarea textului. Trubadurii au
aparut in Franta, in secolele al XII-lea si al XIII-lea. Poezia lor (de obicei creatie
proprie, pe care o recitau sau o cantau) a instaurat in cultura europeana un nou cod
de comportament erotic, de tip curtenesc: divinizarea femeii iubite si supunerea
voluntara a indragostitului unor reguli stricte de a o sluji, aratandu-si astfel
dragostea si devotamentul total. Trubadurii au initiat mai multe stiluri poetice
(poezie incifrata, intunecata, bogata, usoara) si au exercitat o imensa
influenta asupra creatiei poetice medievale din nordul Frantei, din Italia, Spania si
Germania.

Intoarcerea poetului modernist ermetic la poezsia medievala nu este deloc


intamplatoare. Cantaretul este un initiat, posesor al unor taine si legi de dincolo de
fire, pe care le transmite respectand constrangerile specifice ritmului initiatic: in
primul rand, atmosfera secreta si spatiul izolat. Cantecul sau larg este unul
incapator pentru intelesuri ascunse, nerelevate oricui. Asa se explica si indaratnicia
prin care il caracterizeaza partenerul sau de dialog; ea este o forma de opozitie, de
reticenta la divulgarea tainei.
Tensiunea lirica, specifica oricarui text poetic, este generata de gestionarea
relatiilor de opozitie si de simetrie, identificabile la mai multe nivele ale textului.