Anvergura unui concept: ,,plagiatul"

Dan Caragea,

Definitiile date de dictionarele explicative cuvantului ,,plagiat" tin, fireste, de uzul comun, nefiind decat in parte
satisfacatoare atunci cand preocuparile noastre depasesc sfera lexicografiei. De aceea, in articolul de azi, vom
cerceta intelesurile acestui termen dintr-o tripla perspectiva: lingvistica, etica si juridica.
Termenul plagiat apare in legislatia romaneasca, in Legea nr. 206/2004, privind buna conduita in cercetarea
stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare, publicata in ,,Monitorul Oficial al Romaniei", Partea I, nr. 505,
04.VI.2004, modificata si completata prin Legea nr. 398/2006, publicata in ,,Monitorul Oficial al Romaniei",
Partea I, nr. 892, 02.XI.2006. In respectiva lege, apare si intelesul pe care legiuitorul il da plagiatului si
termenilor afini:
,,Art. 4. - In sensul prezentei legi, urmatorii termeni sunt definiti astfel:
a) frauda in stiinta - actiunea deliberata de confectionare, falsificare, plagiere sau instrainare ilicita a rezultatelor
cercetarii stiintifice;
b) confectionarea de date - inregistrarea si prezentarea unor date din imaginatie, care nu sunt obtinute prin
metodele de lucru folosite in cercetare;
c) falsificare - masluirea materialelor de cercetare, a echipamentelor, proceselor sau rezultatelor; omiterea unor

date sau rezultate de natura a deforma rezultatele cercetarii;

d) plagiat - insusirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane,
indiferent de calea prin care acestea au fost obtinute, prezentandu-le drept creatie personala;
e) conflict de interese - situatia de incompatibilitate in care se afla o persoana care are un interes personal ce
influenteaza impartialitatea si obiectivitatea activitatilor sale in evaluarea, monitorizarea, realizarea si raportarea
activitatilor de cercetare-dezvoltare; interesul personal include orice avantaj pentru persoana in cauza,
sotul/sotia, rude ori afini, pana la gradul al patrulea inclusiv, sau pentru institutia din care face parte."
Mai intai, remarcam faptul ca plagiatul este un tip de frauda stiintifica, fiind definit ca ,,insusirea ideilor,
metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care
acestea au fost obtinute, prezentandu-le drept creatie personala".
Observam, de asemenea, faptul ca plagiatul, in acceptia legiuitorului, inseama ,,insusirea ideilor" cuiva. Or,
Wikipedia franceza metioneaza fara echivoc ca ideile nu sunt proprietatea nimanui si ca oricine le poate folosi
dupa bunul plac. Pagiatorul, se spune, isi construieste reputatia pe opera altcuiva, preluand in mod tacit aspectul
formal, al expresiei. Este, asadar, cel putin ridicol, ca ,,ideile" sa intre sub incidenta dreptului de autor sau sa fie
declarate proprietatea intelectuala a unei persoane. Cui ar trebui sa-i platim drepturi daca vom spune si noi ca
plagiatul este o pandemie in invatamantul zilelor noastren! Iata insa ca, Legea nr. 8/1996, modificata si
completata prin Legea nr. 285/2004, arata, in art. 9, ca nu pot beneficia de drepturi de autor:
(a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de functionare sau conceptele
matematice ca atare si inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare
sau de exprimare;
(b) textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora;
(c) simbolurile oficiale ale statului, ale autoritatilor publice si ale organizatiilor, cum ar fi: stema, sigiliul,
drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul si medalia;
(d) mijloacele de plata;(e) stirile si informatiile.
Este limpede ca ne aflam pe taramul unei contradictii si ca amintita Lege nr. 206 are debilitati conceptuale. As
mai insista doar asupra explicitarii termenului ,,falsificare" prin ,,masluire". Avem, pe de o parte, o definitie
tautologica, iar, pe de alta, al doilea termen, doar in sens figurat, poate avea sensul de falsificare. In intelegerea
noastra, definitia data plagiatului de aceasta lege este nesatisfacatoare, iar semantica schiopata.
In alta ordine de idei, Wikipedia franceza mai distinge intre plagiat (care consta in a pretinde ca cineva este
autorul original a ceea ce este, de fapt, o copie) si contrafacere care consta in a pretinde ca ceea ce este o copie
este, de fapt, opera unui autor original). Contrafacerea este o falsificare, iar termenul se aplica cu preponderenta
domeniului industrial (ceasuri, obiecte de imbracaminte, parfumuri, medicamente), dar si artistic (opere de arta:
tablouri, statui, de exemplu).
La limita, plagiatul trebuie delimitat de conceptele de inspiratie (cand opera unui alt creator este luata ca impuls
al unei creatii) si imitatie, care poate fi, in anumite cazuri, un alt sinonim pentru contrafacere. Un bun exemplu,
in domeniul artelor plastice, l-ar putea constitui recenta polemica in jurul operelor lui Van Gogh in raport cu un
mare pictor al realismului, Millet, care i-a fost maestru si pe care Van Gogh il pretuia enorm. In acest caz, si in
multe altele similare, polii dezbaterii sunt inspiratia si, pentru anumiti preopinenti, plagiatul. Avem de-a face cu
un plagiatt Iata o intrebare la care pozitiile se pot apropia fie de un pol, fie de celalalt.
In lumea anglosaxona se discuta si conceptul de autoplagiat, dezbatut si in Franta, dar si in lumea hispanica sau

in tarile lusofone, dar ignorat de legea romana. Termenul incepe sa circule prin anii 90, iar Miguel Roig (2002)
ne ofera si o clasificare. In opinia acestuia, am putea vorbi de mai multe tipuri de autoplagiat: duplicare, prin
publicarea aceluiasi articol in mai multe publicatii; publicarea fragmentata a unui studiu in mai multe publicatii,
numita, metaforic, ,,felierea salamului"; reciclarea textului, prin rescrierea lui superficiala si publicarea cu un alt
titlu etc. Mai este luat in discutie si plagiatul slice and dice (recompilare din bucati abil asamblate a propriei
opere) sau missquoting, care se refera la omiterea sau insuficienta citare a surselor in aparatul bibliografic.
Incercand sa restrangem anvergura semantica, am putea spune ca plagiatul si autoplagiatul se inscriu cel mai
frecvent in conceptul de frauda stiintifica, cu implicatii, in primul rand, etice. Cu toate acestea, sunt necesare si
alte distinctii.
Bunaoara, se poate analiza diferenta intre un plagiat deliberat si unul accidental. In fapt, legea romaneasca
(Legea nr. 206/2004) nu se refera decat la primul, fara sa il distinga de al doilea tip. Plagiatul, apare, in
intelegerea legiuitorului, ca un act deliberat. Totusi, plagiatul accidental a fost si el pus in evidenta. Unii
specialisti accepta ipoteza ca, folosind parafraza, autorul ar fi putut uita sa faca trimiterea bibliografica sau ca
omiterea s-ar explica prin faptul ca citarea s-a tacut anterior. Plagierea accidentala poate fi remediata cu
usurinta. Presupunem ca plagierea nu a fost intentionata si, atunci cand semnalam eroarea, persoana in cauza ar
trebui sa fie dispusa sa-si indrepte eroarea fie prin precizarea sursei, fie prin folosirea ghilimelelor de rigoare.
(Lex Librero, 2010)
In unele teoretizari mai psihologizante, in line psihodinamica, se vorbeste si de un plagiat inconstient, pentru
care se aduc o serie de argumente, printre care aspecte legate de memorie si uitare.
Sa mai mentionam si faptul ca termenul de plagiat, precum si speciile sale sunt ,,inrudite" cu alte concepte cum
ar fi: (re)compilarea, copia sau copierea, parafraza, similaritatea sau similitudinea.
Revenind la cadrul nostru conceptual, se impune o ultima delimitare teoretica: conceptul de intertextualitate.
Asa cum se stie, exista o consistenta bibliografica pe aceasta tema. Va trebui, si in acest caz, sa facem
distinctiile necesare pentru ca multe cazuri de plagiat accidental ar putea fi confundate cu intertextualitatea. De
aceea, ni se pare foarte pertinenta urmatoarea remarca:
,,The difficulty, of course, is in drawing a line between the intertextuality that the vanguard reader always (and
should) detect if the text is to be appreciated fully, and the transgressive intertextuality for which the
gatekeeping reader must initiate punitive measures." (Moore Howard, Rebecca, Understanding "Internet
plagiarism", Computers and Composition, 24/2007, p. 3-15)
Sa vedem, in cele ce urmeaza, si pozitiile normative fata de plagiat. Un studiu australian considera ca trebui sa
avem in vedere cinci tipuri, in ordinea descrescatoare a gravitatii:
,,1) Copying a paragraph verbatim from a source without any acknowledgment.
2) Copying a paragraph and making small changes - e g. replacing a few verbs, replacing an adjective with a
synonym; acknowledgment in the bibliography.
3) Cutting and pasting a paragraph by using sentences of the original but omitting one or two and putting one or
two in a different order, no quotation marks; with an in-text acknowledgment and a bibliographical
acknowledgment.

4) Composing a paragraph by taking short phrases from a number of sources and putting them together using
words of your own to make a coherent whole with in-text acknowledgments and a bibliographical
acknowledgment.
5) Paraphrasing a paragraph by rewriting with substantial changes in language and organisation; the new version
will also have changes in the amount of detail used and the examples cited; citing source in bibliography."
(Carroll, J., Plagiarism: Is there a virtual solutions, Teaching News, November, 2000,
http://www.brookes.ac.uk/services/ocsd/2_learntch/plagiarism.html)
Este, probabil, descrierea de cea mai mare acuratete la care am avut acces. In esenta, este vorba de practici care
merg de la simpla copiere, cel mai usor de detectat, la parafrazarea iscusita, care echivaleaza cu conceptul de
rescriere si care este omniprezenta in literatura de divulgare stiintifica. Riguros vorbind, parafraza mai mult sau
mai putin abila este insasi esenta discursului pretins stiintific.
*
Vom fi probabil cu totii de acord ca, atunci cand vorbim de teze de licenta, de masterat sau de doctorat,
acceptarea plagiatului din comoditate, indiferenta, coruptie sau pentru ca si noi il practicam, este un fapt
pernicios si, prin urmare, inacceptabil. De aceea, o serie de recomandari metodologice vor trebui (re)scrise (va
amintiti de cartea lui Umberto Eco Cum se face o teza de licentas), dar si transpuse in dezbateri etice si, mai
ales, in actiuni de formare pentru eradicarea acestei pandemii, pentru a-l ajuta pe studentul din orice domeniu sa
navigheze pe apele involburate ale redactarii stiintifice, cu atat mai anevoie, cu cat scoala nu i-a stimulat
aproape niciodata scrierea creativa. Or, acest lucru nu este posibil intr-o scoala in care invatarea este redusa la
memorare si reproducere si in care copilul sau adolescentul nu ajunge niciodata sa cunoasca cu propria lui
minte, adica sa devina autorul propriei cunoasteri.
Plagiatul este, asadar, la limita, naufragiul asteptat al actualului sistem de invatamant, pentru ca astfel de esuari
sunt pretutindeni, nu numai pe nepasatoarele noastre plaiuri mioritice!