Sunteți pe pagina 1din 5

Punctuatia limbii romane.

Punctul
Dan Caragea,
In limba scrisa, punctuatia contribuie la precizarea intelesului enunturilor. Considerata o ramura a lingvisticii,
unii spun a gramaticii, punctuatia este, deopotriva, o disciplina normativa, dar si o arta. Deprinderea punctuatiei
este o cerinta anevoioasa si doar un numar redus de persoane poate afirma ca domina, in chip indubitabil,
punctuatia unei limbi.
Mai presus de scriitori, din care dam mereu citate de referinta in gramatici, indreptare si dictionare, ingrijitorii
de editii si revizorii de carte sunt adevaratii gardieni ai bunei punctuatii. Lor li se cuvine omagiul nostru, mai
ales astazi cand nimeni nu mai pare sa-i pretuiasca cum se cuvine.
Citesc cu tristete si, uneori, cu lehamite texte administrative sau jurnalistice cotidiene si constat ca acestea sunt
tot mai subrede (si) din acest punct de vedere. Ar trebui ca multi ani de acum incolo, poate decade, niciun text
sa nu mai fie publicat in Romania fara avizul unui expert in ortografie si punctuatie daca dorim sa incheiem
tranzitia spre diletantism, sa restauram limba culta si sa dam un rost major scolii.
Revenind, punctuatia stabileste relatiile dintre sintaxa si idei (semantica), fie ca avem in vedere propozitia, fie ca
ne preocupa fraza sau paragraful. Pe de alta parte, prin semnele folosite, punctuatia face posibil citirea corecta
(chiar si in gand), marcand intonatia , ritmul si pauzele.
Istoric vorbind, punctuatia limbii romane datoreaza enorm celei franceze, dar si scolii lingvistice romanesti.
Pentru cei interesati, cea mai la indemana sursa academica o gasim azi pe pagina DEXonline, fiind o preluare,
din pacate incompleta, din DOOM, 2002 (https://dexonline.ro/articole). Si tot sub aspectul influentelor, sistemul
anglo-saxon, copiat adesea fara discernamant, a debilitat neinchipuit de mult nu doar lexicul, ci si ortografia si
punctuatia limbii noastre. Daca mai adaugam si deficitara formare scolara, debilitatea culturala si chiar
principiala, precum si absenta modelelor, putem conchide ca daunele sunt multe si aproape imposibil de
indreptat fara o schimbare radicala de pozitii.
Grupajul de articole pe care il dedic de acum inainte punctuatiei va abandona, pe cat posibil, limbajul sintacticii
pentru simplul motiv ca publicul larg nu il stapaneste. Vom incerca, asadar, sa spunem esentialul in cel mai
simplu limbaj cu putinta.
PUNCTUL
Ca semn diacritic (care insoteste litera), punctul se intrebuinteaza la scrierea literelor mici ,,i" si ,,j". De aici si
expresia ,,a pune punctul pe i" care inseamna ,,a atrage atentia asupra ceea ce este esential intr-o discutie, a
spune ceea ce trebuia spus, a trage o concluzie".
Ca semn ortografic, punctul este folosit in abrevieri, asa cum am aratat in articolul de saptamana trecuta.
Punctul de abreviere poate fi folosit si in scrierea numerelor naturale incepand cu 1 000 (de exemplu,
1.234.567). De asemenea, poate fi folosit la scrierea datei (15.01.1850), a numerelor de telefon etc.

Punctul este, traditional, un semn de punctuatie, de vreme ce de la el isi trage numele aceasta ramura a
lingvisticii (fr. ponctuation < ponctuer + -ation; cf. forma inv. punctuation, 1522, si lat. punctum).
Vechii greci foloseau la inceputuri scrierea continua. Cand, in secolele al III-lea si al II-lea i.H. a aparut primul
sistem de punctuatie, acesta era format din trei puncte puse deasupra, la mijloc si in partea de jos a randului, in
functie de lungimea pauzei. Cel de sus era punctul forte. Din aceste trei puncte au derivat, mai tarziu, punctul,
punctul si virgula si virgula actuale, toate fiind semne de pauza.
*
Punctul indica sfarsitul unei propozitii sau fraze enuntiative. Este semnul care impune o tacere mai lunga in
comparatia cu pauza ceruta de celelalte semne de pauza. Folosirea punctului nu este insa dictata de lungimea
propozitiei sau a frazei, nici de utilizarea in acelasi enunt a altor semne de punctuatie. Este suficient ca
propozitia sau fraza sa nu aiba o legatura gramaticala cu cea care urmeaza pentru a se putea folosi punctul. In
scris si in tipografie, punctul este urmat de un spatiu alb, iar propozitia sau fraza urmatoare incepe cu initiala
majuscula la primul cuvant, oricare ar fi natura morfosintactica a acestuia.
,,In dosul portitei Ana pandea cu inima cat un purice[.] Auzise larma de la Avrum si se strecurase afara, banuind
ca Ion, de suparare, trebuie sa fi starnit vreo pozna[.] Ii tremura sufletul sa nu i se intample ceva[.] Ar fi iesit in
ulita, dar ii era frica sa nu scartaie portita si sa se trezeasca tatal sau, care sforaia pe prispa de cand il adusesera
acasa oamenii de la hora[.] Vazu apoi cum il duceau pe George si-si facu cruce, multumita ca cel zdrobit nu era
Ion[.] Acum il astepta pe el, miscata de mandrie si parca simtind cum ii creste in inima iubirea stapanitoare,
iubirea care pecetluieste soarta oamenilor[.]" REBREANU, Ion
Si un alt exemplu de stil ,,precipitat" unde paragraful abunda:
,,11 si jumatate, sambata noaptea[.]
Clopotul de la mitropolie...
Un tun...
Lache trece podul de la Palatul Justitiei in directia sud[.]
Al doilea tun...
Lache a intrat in curte la Doamna Balasa[.]
In biserica nu mai e loc[.]
Lache sta afara... Se inchina... Cuprins de o adanca evlavie, isi aduce aminte cu dor de parintii lui de la
Otopeni[.]
Incet-incet, tot varandu-se, reuseste sa suie treptele de la intrarea templului[.]
Aude corul... dar nu poate vedea decat marele policandru, invaluit intr-o ceata groasa[.]
Se ridica in varful picioarelor, rezemandu-se cu mainile intai pe umerii unei cocoane, care-l face obraznic si
magar, pe urma pe una dintre coloanele de marmora imitatie[.]

Sta cateva minute cu capul intins si in varful picioarelor[.]


Parca ar vedea mai bine asa, insa o gheata, a din dreapta, il supara cand sta in varful picioarelor[.]
Lache rabda cat rabda, apoi se hotaraste sa se mai lase si pe calcaie[.]
Lumanarile se aprind[.]
Lache scoate din buzunar o portocala, ii trage coada afara si ia, de la cucoana care l-a facut magar si obraznic,
lumina[.]" CARAGIALE, La Pasti
Ce invatamant putem trage de aicii Folosirea punctului, felul cu puncteaza scriitorii tine mai mult de stilistica
decat de gramatica. Lungimea frazei depinde de stil. Vom lua, spre exemplu, o fraza ampla, dintru-un scriitor
clasic, si vom incerca o ,,decupare" mai ,,alerta":
,,Junele, a carui atentiune era atintita la cea mai mica miscare ce se petrecea, auzi si el acest zgomot si cu un aer
in care se vedea foarte curat nelinistea, ridica de la pamant doua cutii cu pastravi si cateva gaini; apoi vari
machinaliceste mana in san si scoase un plic sigilat; iar dupa ce isi stranse fermeneaua la piept si-si lua caucul
din cap, lasand sa se vada o capatana rasa peste tot si numai in crestet cu vreo cateva fire de par, lua o pozitie
umilitoare si astepta sosirea boierului[.]", FILIMON, Ciocoii vechi si noi
Iata si varianta modificata, cu cinci [.] in plus:
Junele, a carui atentiune era atintita la cea mai mica miscare ce se petrecea, auzi si el acest zgomot[.] Cu un aer
in care se vedea foarte curat nelinistea, ridica de la pamant doua cutii cu pastravi si cateva gaini[.] Apoi vari
machinaliceste mana in san. Scoase un plic sigilat[.] Dupa ce isi stranse fermeneaua la piept si-si lua caucul din
cap, lasand sa se vada o capatana rasa peste tot si numai in crestet cu vreo cateva fire de par, lua o pozitie
umilitoare[.] Astepta sosirea boierului[.]
Oare cum este perceput textul modificat Fiecare, desigur, va trage propriile concluzii.
Scriitorii moderni evita, de obicei, frazele lungi, baroce, datorita schimbarilor petrecute mai ales in sistemul
lecturii (centrarea pe naratiune si dialog; nevoie de citire dintr-o privire a frazei pe diverse suporturi; mimarea
oralitatii, a realismului; dorinta de a putea controla receptarea, rabdarea cititorului, gradul acestuia de rezistenta
la fraze mai elaborate etc.) Iata ce ne marturiseste scriitorul Eric-Emmanuel Schmitt, unul din autorii apreciati ai
contemporaneitatii:
,,... m-am surprins strangand randurile, voind sa nu pastrez decat esentialul, sa surprind in fulgerarea unei
singure fraze ceea ce putea fi dezvoltat in mai multe paragrafe.
Scurt. Prea scurt. Ca viata lui Hristos...
De ce justetea la mine inseamna conciziet Este o calitate, sau un semn de neputintaf
O fraza ma infioara mai mult decat un paragraf. Schita unei imagini ma tulbura mai mult decat o descriere
completa." (Eric-Emmanuel SCHMITT, Evanghelia dupa Pilat, Bucuresti, Humanitas, 2010)
*
Putem afirma ca punctul marcheaza trei tipuri de pauza: pauza dintre propozitii sau fraze care formeaza totusi
un bloc discursiv. Sa ne imaginam cadrul unui film si insistenta camerei asupra unui peisaj, personaj etc. A

doilea tip este pauza de paragraf sau alineat, cand se schimba cadrul sau relatarea isi schimba directia. Este acel:
,,punct si de la capat". In sfarsit, punctul care marcheaza finalul textului (daca ultimul enunt nu cere un alt
semn) prin care scriitorul isi incheie opera.
Dintre acestea, ne vom opri acum la analiza paragrafului. Ce este paragrafulr Ce lungime trebuie sa aiba un
paragrafd Cand trecem de la un paragraf la altuls Ce tendinte se pot observa in textele recenteu
Vizual ne reprezentam cu usurinta paragrafele, chiar daca azi nu este intotdeauna posibila reproducerea unui
spatiu mai mare, alb, care le preceda. Majoritatea textelor redactate electronic prefera, dupa engleza, paragraful
fara acel spatiu care il preceda. Paragraful poate fi mai amplu sau mai scut, dupa nevoile interne ale textului. Sa
exemplificam cu un paragraf lung si altul mai scurt:
,,Intr-o dimineata din luna lui octombrie, anul 1814, un june de 22 de ani, scurt la statura, cu fata oachesa, ochi
negri plini de viclenie, un nas drept si cu varful cam ridicat in sus, ce indica ambitiunea si mandria grosolana,
imbracat cu un anteriu de samalagea rupt in spate; cu caravani de panza de casa vopsiti cafeniu; incins cu o
bucata de panza cu marginile cusute in gherghef; cu picioarele goale bagate in niste iminei de saftian, care
fusesera odata rosii, dar isi pierdusera culoarea din cauza vechimii; la incingatoare cu niste calimari colosale de
alama; in cap cu cauc de sal, a carui culoare nu se poate distinge din cauza peticelor de diferite materii cu care
era carpit, si purtand ca vesmant de capetenie o fermena de pambriu ca paiul graului, captusita cu bogasiu rosu;
un astfel de june sta in scara caselor marelui postelnic Andronache Tuzluc, rezemat de stalpii intrarii si absorbit
in niste meditatiuni care, reflectandu-se in trasurile fetei sale, lasau sa se vada pana la evidenta ca gandirea ce-l
preocupa nu era decat planuri ambitioase ce inchipuirea lui cea vie ii punea inainte si obstacolele ce intampina
in realizarea lor[.]", FILIMON, Ciocoii vechi si noi
,,Noul ciocoi astepta pana se departa vataful, iar dupa aceea se cobori in curte si, luand o pereche de desagi in
care era o colectiune de trente ce compuneau averea ce aducea el din casa parinteasca, sui scara cu repeziciunea
vantului si intrand iarasi in camera sa isi aseza toate lucrurile pe la locul lor[.]", FILIMON, Ciocoii vechi si noi
In citatul anterior din Caragiale (La Pasti), paragrafele erau si mai scurte si se succedau telegrafic. Si in acest
caz, stilul este cel care decide lungimea paragrafului. Descrierile permit, in general, paragrafe mai lungi, atunci
cand pretuim detaliile, in timp ce naratiunea foloseste, de regula, paragrafe mai scurte.
Constat insa cu ingrijorarea, mai ales in publicistica, ca autorii contemporani confunda fraza cu paragraful, altfel
spus, toate frazele aduc, cred ei, idei noi. Oare asa sa fie sau, mai degraba, nu mai stim sa construim un
paragrafp Voi relua exemplul meu cu camera de filmare. Cata vreme dorim sa pastram acelasi cadru, atata tine
si paragraful. Cand decidem schimbarea cadrului, vom incepe un nou paragraf. Scriitori clasici sunt modele din
acest punct de vedere. Observati cum se succed paragrafele:
,,Se legana ciocarlia in racoarea diminetei, insotind de-a lungul Ialomitei trasurile ce mergeau la gara. Copiii,
gramaditi cate trei pe capra, se bucurau, tacuti, de privelistea cailor. Mihai mana postalionul de la trasura lor,
curata, lustruita, in care trebuia sa se intoarca Matei. Pe chipurile tuturor se zugravea sanatatea si fericirea.
Intinderea campului se desfasura intr-o nespusa liniste de vara. De o parte, un lan de porumb isi misca varful
foilor nervoase, dand vazduhului un reflex de culoare verde, ce parea ca ingrase aerul; de partea cealalta,
Ialomita curgea domoala intre doua maluri joase, lasand sa se vada o margine de Baragan, cu parloagele sale
nestrabatute, cu suhaturi roase de vite, cu o turma de oi ce se zarea in fund ca o pata alba, si, mai presus de toate,
cu orizontul sau inselator, a carui dunga inchipuita juca in arsita soarelui ca oglinda unei ape. Din prundul
garlei, cireada se urca pe un vad si se indruma cu greu la pasune. Cate un bou singuratec sta infipt in marginea
apei, cu capul intins inainte, neclintit, intrupand in nemiscarea lui pustietatea locului.
Cand trasurile ajunsera la capatul porumbului, trebuira sa se opreasca. Jitarul sari din coliba, cu caciula in mana,

si deschise poarta de nuiele ce taia drumul. Un caine slabanog se repezi la picioarele cailor, latrand din toate
puterile si gata parca sa-i inghita.
Toti trecura dincolo, iar jitarul inchise poarta si ramase singur ca mai-nainte, in mijlocul campului.
Dupa un sfert de ceas ajungeau la gara. Tot norodul acesta se revarsa in unica salita de asteptare ce se gasea,
razand si sarind, spre marea mirare a taranilor carausi. Mihai cu surorile lui mai mici si cu Tincuta; Elena cu
patru copii imprejur; coana Sofita, conu Dinu si subprefectul; Berla, jidanul de la han; Tanase Scatiu, care
venise calare. Numai Sasa lipsea: ea ramasese la Ciulnitei, sa tie de urat coanei Diamandule. Toata lumea se uita
la ceasornic cu neastampar: mai sunt zece minute, mai sunt sapte minute. Copiii, neavand voie sa iasa pe peron,
pana la sosirea trenului, tipau in sala de asteptare ca intr-o menajerie. Mai sunt trei minute. Clopotul suna. In
fundul zarii se vede locomotiva devenind din ce in ce mai mare, pana se arata intreaga. "Dati-va la o parte,
domnilor!" striga lampistul garii.
Trenul soseste cu repeziciune si se opreste deodata locului, ca un cal dresat. Toate inimile bat cu putere. Copiii,
cu mana dusa la gura, se retrag cu un pas, speriati de zgomot. Toti intreaba: <<Unde-i, unde-iu>>",
ZAMFIRESCU, Duiliu, Viata la tara
*
Tot de punct se leaga si linia punctata care este folosita ca semn pentru a marca o lacuna in text sau o suprimare
voita. In exemplul de mai jos, am taiat intentionat un paragraf pentru a ilustra acest semn:
,,Cum ridici priporul Ciulnitei, in pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murgulet, case batranesti si
sanatoase, cum nu se mai intalnesc astazi pe la mosiile boieresti. De sus, de pe culme, ele vad roata imprejur
pana cine stie unde, la dreapta, spre valea Ialomitei, la stanga, pe desisul padurii de Arama, iar in fata pe
cotiturile ulitelor strambe ale satului.
..........................................................................................................................................
Intr-o zi de vara, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu sculat din somn de sunetul clopotelor unor postalioni ce
intrau in curte cu strigate si saltanat. Atat el cat si nevasta-sa Sofita sarira din paturile lor de cit, si se uitara pe
fereastra."
*
Nu se pune punct dupa titlul unei lucrari (literare, muzicale, stiintifice), al unui capitol etc.
NOTA: Daca titlul are si subtitlu, atunci se pune punct dupa titlu in referinte bibliografice: Costache
NEGRUZZI, Negru pe alb. Scrisori la un prieten...