TEORIILE INVATARII.

TRANSFORMAREA LOR IN MODELE DE INSTRUIRE

Teoriile invatarii sunt sisteme de afirmatii stiintifice care definesc esenta, continutul si
bazele invatarii (Ioan Neacsu, 1990, p. 20). Potrivit lui I. Neacsu, ele indeplinesc urmatoarele
functii: informationala (ofera informatii despre un anumit domeniu al realitatii), explicative (explica
mecanismele si esenta invatarii), rezumativa si sistematizatoare (sintetizeaza si sistematizeaza un
volum mare de informatii referitoare la legile, factorii invatarii, interactiunile dintre factori),
praxiologica, normativa si prescriptiva (cunoscandu-le, profesorul fundamenteaza teoretic procesul
de invatamant, il proiecteaza, controleaza, perfectioneaza.
Samuel Ball (J. R. Davidz si S. Ball, 1978) organizeaza teoriile invatarii intr- o structura
piramidala avand drept criteriu varsta la care pot fi aplicate. Aceasta piramida evidentiaza ierarhia
modelelor explicative precum si interdependentele dintre ele. La baza piramidei stau teoria
conditionarii clasice, teoria invatarii prin asociatie, teoria invatarii prin conditionare, teoria invatarii
prin imitatie.
Teoria conditionarii clasice elaborate initial de Pavlov,arata ca un stimul initial neutru,
asociat in mod repetat cu un stimul neconditionat care provoaca o anumita reactie, isi pierde
caracterul neutrusi genereaza reactia corespunzatoare stimulului neconditionat. Desi aceasta teorie
explica modul de formare a reflexelor neconditionate, ea are aplicabilitate in procesul de instruire.
Trairile affective generate de professor prin forma motivationala utilizata, prin relatiile pedagogice
exercitate, ii determina pe elevi, in timp, sa se apropie sau sa se indeparteze de invatare.
Teoria invatarii prin asociatie (conditionarea prin contiguitate) este dezvoltata de Guthrie.
Orice miscare sau element de comportament care se asociaza cu un grup de stimul tinde sa se
ataseze acestuia. Modelul are aplicabilitate in stadiul de inceput al invatarii scrisului in limba
materna si invatarii unei limbi straine. Percepand elementele grafice reunite in litera a (grup de
stimul vizuali) si spunandu-i se ca acest grup reprezinta litera corespunzatoare sunetului a (stimul
auditiv) elevul tinde sa pronunte sunetul respectiv ori de cate ori intalneste litera.
Teoria invatarii prin conditionare (conditionarea instrumentala) elaborata de Thorndike,
arata ca reactiile care, utilizand achizitiile anterioare, conduc intamplator la succes, tind sa se
repete. Un rol important il are intarirea: raspunsul recompensat tinde sa se repete, iar raspunsul
sanctionat tinde sa fie inlocuit de un altul. In conditiile in care raspunsul nu este repetat se produce
uitarea. Practic, aprecierile laudative ca si motivatia pozitiva afecteaza pozitiv rezultatele ulterioare
ale elevului. Skinner precizeaza ca intarirea se realizeaza dupa indeplinirea sarcinii, prin
recompense. In conceptia lui, instruirea programata ofera posibilitatea unor intariri frecvente, ceea
ce va reduce erorile.
Teoria invatarii prin imitatie porneste de la ideea ca imitatia este o tendinta innascuta, cel
putin la varstele mici. Elevul imita ceea ce demonstreaza profesorul. Aceasta teorie are
aplicabilitate in invatarea motrica, afectiva si cognitiva. Bandura apreciaza ca imitatia modelului
profesorului (pe care o considera invatare mecanica) genereaza reactii noi, dezinhiba reactii
inhibate anterior si consolideaza reactii deja dobandite. Deosebind efectele imitatiei de cele ale
intaririi, Bandura demonstreaza experimental ca intarirea indirecta afecteaza nu dobandirea unor
comportamente noi, ci manifestarea unor comportamente deja formate.