O scrisoare pierduta

-comedie-

de I. L. Caragiale
ESEUL 4: RELATIA INTRE DOUA PERSONAJE

Teatrul isi creeaza un micounivers propriu, in care dramaturgul se substituie naturii,

imaginand personaje si lucruri noi, aducand in fata spectatorului o lume inedita. Actorii
sunt cei care reprezinta scenic ipostazierile personajelor plasmuite de dramaturg, un
adevarat Demiurg, care creeaza viata din nimic. In comedie, unde intentia artistului este
aceea de a starni rasul, sunt create personaje tipologice, realizate prin linii caricaturale
ingrosate. Autorul de comedie adopta o atitudine ironica sau satirica, pentru a surprinde
defectele fiintei umane.
Opera literara O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale este o comedie de moravuri,
in care relatia dintre Stefan Tipatescu si Zoe Trahanache devine reprezentativa pentru
viziunea despre lume a autorului.
In primul rand, discursul dramatic abordeaza o tematica realista, reprezentata de
moravurile societatii romanesti din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, surprinse atat in
plan politic, cat si in cel familial. Actiunea piesei se desfasoara in jurul unei scrisori de
amor, trimisa de catre Stefan Tipatescu amantei sale, Zoe Trahanache si pierduta de
aceasta. Relatia dintre cele doua personaje reliefeaza degradarea valorilor morale, ce
caracterizeaza noua clasa sociala a burgheziei. Astfel, Zoe Trahanache isi inseala sotul, pe
venerabilul Zaharia Trahanache, cu cel mai bun prieten al acestuia. Ba mai mult, aceasta
scrisoare se transforma intr-un adevarat obiect de santaj. Caragiale creeaza un comic de
situatie, prezentand traseul sinuos al scrisorii. Acest obiect de interes personal produce un
adevarat haos in lumea politica din capital judetului de munte. Cei care detin scrisoarea,
ca obicet al santajului, se iluzioneaza ca viitori oamnei ai puterii, pe cand cei care au
pierdut-o traverseaza o reala stare de panica. Este cazul lui Zoe care se teme ca imaginea
ei de femeie onorabila va fi periclitata prin publicarea scrisorii in ziarul Racnetul
Carpatilor de catre principalul adversarul politic, Nae Catavencu.
In al doilea rand, conflictul principal al textului este unul exterior si consta in lupta
pentru puterea politica, pentru obtinerea functiei de deputat, intre cele doua tabere
adverse: cea aflata la putere, care il sustine in alegeri pe Trahanache Farfuridi, si opozitia,
reprezentata de intelectualii din redactia ziarului Racnetul Carpatilor, care sustin
canditatura lui Nae Catavencu. Acest conflict principal este particularizat prin altele
secundare, intre care se remarca cel dintre Zoe si Sefan Tipatescu. Femeia incearca sa il
convinga pe Tipatescu sa-l sustina in alegeri pe Catavencu, astfel incat acesta sa nu faca
publica scrisoarea, iar imaginea ei sa fie patata. Cele doua personaje sunt construite prin
discrepanta dintre esenta si aparenta. Diferenta dintre pretentii si adevarata realitate
proiecteaza personajele in ridicol, in niste situatii ale unui comic savuros.
In aceasi ordine de idei, cronotopul este fixat la inceputul piesei si are un caracter
nedeterminat: In capital unui judet de munte, in zilele noastre. Se observa, aici, intentia

dramaturgului de a crea, in opera, situatii si tipologii umane cu un caracter etern valabil.

Respingand patetismul si retorismul teatrului romantic, predominant in epoca, Caragiale
manifesta interes pentru tipologiile clasice. Dar, cu toate ca isi ia ca punct de plecare
comedia clasica, dramaturgul isi individualizeaza personajele prin comportament, nume
sau limbaj. De pilda, Zoe Trahanache intruchipeaza tipologia adulterinei si a cochetei. Insa
acest personaj se distinge prin inteligenta si capacitate de manipulare dintre toate
personajele feminine din teatrul caragialean. Ea da dovada de determinare si lupta din
rasputeri pentru a-si atinge scopul, comportament ce o incadreaza in categoria femeilor
voluntare. Stefan Tipatescu intruchipeaza tiplogia amorezului, a Don-Juanului din
clasicism, dar se identifica, prin comportament si cu parvenitul din realism.
Nu in ultimul rand, modalitatile de caracterizare ale celor doua personaje sunt cele
consacrate de textul dramatic: directe si indirecte. In teatrul lui Caragiale predomina, insa,
modalitatile indirecte. Mai intai, personajele se caracterizeaza prin gesturi, fape sau
atitudini. Dialogul, ca mod principal de expunere, le ofera posibilitatea acestora nu numai
sa comunice, ci, mai ales, sa se comunice. Actantii se caracterizeaza, in special prin limbaj
si prin nume. De pilda, prenumele prefectului face trimitere la personalitatea marcanta a
lui Stefan cel Mare. Numele sau, derivat cu cel mai banal sufix din onomastica
romaneasca, -escu il plaseaza in amonimat. Astfel, prin nume, Caragiale surprinde
discrepanta dintre pretentiile de persoana pubica autoritara ale prefectului si caracterul
sau slab, influentabil, lasandu-se condus de stentimente.
Statutul social a celor doua personaje este surprins inca din Lista cu Persoanele,
plasata la inceputul piesei. Cititorul afla ca Stefan Tipatescu este prefectul judetului,
asadar unul dintre stalpii puterii locale, cel mai important personaj in organizarea
procesului electoral. Puterea sa, autoritatea sunt doar niste aparente, in realitate,
comportamentul sau fiind unul influentabil, dictat de sentimente. O dovedeste, insasi
onomastica sa. Prenumele, Stefan, aminteste de personalitatea marcanta a lui Stefan cel
Mare, in vreme ce numele sugereaza o existent plasata sub semnul anonimatului:
substantivul tip ii este asociat cel mai banal sufix din onomastica romaneasca -escu.
Zoe este sotia ceui de mai sus, nevasta lui Zaharaia Trahanache, cu opt ai mai tanara
decat acesta. Este singurul personaj feminin intr-o lume a politicului, dominata de barbati.
Plasarea numelui sau la finalul listei ar putea sugera lipsa de importanta a acestui
personaj. In realitate, Zoe reuseste sa-i manipuleze pe toti barbatii din jurul sau: se arata
simtitoare fata de Zaharia Trahanache, pe Tipatescu il santajeaza sentimental,
determinandu-l sa-l sustina in alegeri pe Catavencu, iar acestuia din urma ii accepta
scuzele.
Din punct de vedere psihologic, relatia dintre cele doua personaje este realizata pe
baza antitezei dintre caracterul slab al lui Tipatescu si cel puternic, al lui Zoe. In aceasta
relatie de cuplu, Tipatescu reprezinta planul afectelor, iar Zoe pe cel al rationalului.
Caracter usor influentabil, prefectul cedeaza rugamintilor femeii pe care o iubeste,
acceptandu sa-l sustina in alegeri pe contracandidatul politic. Tipatescu se autovictimizeaza, sustinund ca si-a sacrificat o cariera la centru de dragul partidului si al lui
Zoe. De fapt, el este un adaptat la lumea in care traieste, complacandu-se in confortul pe
care il asigura functia de prefect. Impulsiv, trece de la o stare de calm detasat la
amenintari la adresa lui Catavencu. In schimb, Zoe, mult mai rationala reuseste sa

tempereze comportamentul impulsiv al amantului sau, mai ales atunci cand acesta ii cere
sa fuga impreuna.
Viziunea despre lume a dramaturgului se reflecta, indeosebi, la nivelul statutului
moral al celor doua personaje. La fel ca toate personajele din teatrul lui Caragiale, atat
Zoe, cat si Stefan Tipatescu au un comportament ce ii plaseaza in sfera imoralitatii. In
fapt, intentia scriitorului este aceea de a surprinde moravurile societatii romanesti,
caracterizate prin ceea ce Titu Maiorescu numea formele fara fond. Imbatat de propria
putere, prefectul intelege sa conduca judetul ca pe propria mosie. In acest fel, el dispune,
mai intai, arestarea, si apoi eliberarea lui Catavencu fara vreun temei legal. De asemenea,
nici el si nici Zoe nu au mustrari de constiinta pentru relatia adulterina. Femeia este
preocupata sa salveze aparenta, scopul sau fiind acela sa opreasca publicarea scrisorii de
amor care i-ar putea periclita imaginea de femeie onorabila. Niciun gest al sau nu-i
tradeaza intetia de a-si corecta comportamentu imoral.
Relatia intima dintre cele doa personaje, dragoste pe care si-o poarta reiese, inainte
de toate, din continutul scrisorii, pe care prefectul i-o adreseaza Zoei: Scumpa mea Zoe,
diseara venerabilul se duce la o intrunire. Eu trebuie sa stau acasa, pentru ca astept
depesi de la Bucuresti, la care trebuie sa raspunz pe data. Nu ma astepta, prin urmare, ci
vino tu la mine, cocoselul tau care te adora si te saruta de o mie de ori, Fanica. Fata de
Zoe, Tipatescu se crede irezistibil, iar limbajul utilizat de acesta este de un comic savuros.
Scena VI din Actul al II-lea devinde reprezentativa pentru a surprinde relatia dintre
cele doua personaje. Zoe joaca o adevarata comedie a slabiciunii feminine, pentru a-l
determina pe Tipatescu sa-l sustina in alegeri pe Nae Catavencu: Daca ambitia ta, daca
nimicurile tale politice le pui mai presus de rusinea mea, de onoarea mea, atunci lasa-ma!
Sa mor In cele din urma, aparenta autoritate a prefectului cedeaza sentimentelor,
retragandu-se in umbra femeii si recunoscandu-i, astfel autoritatea.
Sunt de parere ca realtia dintre cele doua personaje, Stefan Tipatescu si Zoe
Trahanache se impune a fi analizata, mai ales prin prisma finalului. Am in vedere, cand
afirm aceasta, faptul ca deznodamantul fericit reflecta, de fapt, conditia tragica a existenei
fiintei umane, pe care Cragiale o ascunde sub masca unei comedii. Prin alegerea unui final
fericit, Caragiale sugereaza idea conform careia lumea nu reprezinta altceva decat o
comedie umana eterna. Personajele nu au tras nicio invatatura in urma experientei de
viata traite. Zoe va ramane aceeasi femeie adulterina, iar Tipatescu se va complace in
confortul unei functii politice bazata pe compromis. Cele doua personaje reflecta
carnavalescul ca trasatura esentiala a lumii infatisata de Caragiale. Ele nu reprezinta
altceva decat niste masti viclene, agresive, schimbate in functie de conjunctura.
In cucluzie, relatia dintre Stefan Tipatescu si Zoe Trahanache ramane repreznetativa
pentru viziunea despre lume a unui dramaturg, care a recurs la principiile estetice ale
realismului si clasicismului pentru a surprinde o societate romaneasca a formelor fara fond
din a doua jumatat a secolului al XIX-lea.