De obicei, parintii insista pe tema stabilitatii; pentru ei stabilitate inseamna de

obicei un job, o familie, o viata buna in general. Si impun de multe ori cu frica, cu
inversunare, lucrurile care cred ca le pot aduce copiilor lor aceasta stabilitate in
viata.

Pe trei lucruri se insista foarte mult: serviciu, familie si Dumnezeu. Si au mare

dreptate.

Stiu ca ai nevoie de bani sa supravietuiesti fizic (mancare, casa, haine, etc) si tu stii
asta, stiu ca ai nevoie de afectiune, de companie ca sa supravietuiesti sufleteste
(prieteni, familie) si tu stii asta, stiu ca ai nevoie de incredere/predare in cine mai
mare care sustine spiritul omului (divinitatea) si tu stii asta.

Un om constient, lucid stie ca are nevoie de aceste lucruri.

Eu cred ca marele conflict care duce cei mai multi tineri la dezechilibrul, ratacire,
depresie si un haos total in viata lor, e ca vad VIATA ca e o obligatie, o lupta si cand
simti ca trebuie sa faci ceva pentru ca trebuie sa lupti, totul e incarcat cu presiune si
tensiune. Si mergi inainte, dar dai inapoi cand asta iti e motivatia.

- Trebuie sa ai un job pentru ca toata lumea face asta.

- Trebuie sa ai o familie ca toata lumea trebuie sa aiba o familie.
- Si trebuie sa crezi in Dumnezeu ca numai el te poate ajuta sa le ai pe primele
doua, sa ai fericirea si pacea.

Totul e pus sub "trebuie". Motivatia lui "trebuie" de care nimeni nu poate fi motivat
sa continue sa creasca. Durerea e acolo unde omul vede ca trebuie sa continuie sa
traiasca sufocat si aici apare rezistenta.

Insa, omul in ratacirea lui, fuge de orice ii este impus si orice simte ca i-ar putea
compromite spiritul, incat nu le mai vrea, pentru ca asociaza toate acele presiuni ale

lui ''trebuie'' cu lucrul in sine. Si atunci crede ca un job ii seaca trupul si sufletul; la
fel si o familie, ca il responsabilizeaza pana la sacrificiu si va fi frustrat si nefericit. Si
mai ramane Dumnezeu .. care nu ii trimite o barca sa-l salveze din mijlocul furtunii
lui interioare. Iar asta imi aminteste de un banc. :)

"ntr-o zi un om se neca n ap i a venit o barc i omul din barc i-a spus "Ai
nevoie de ajutor?" i el a spus "Dumnezeu m va salva". Apoi a venit o alt barc i
a ncercat s-l ajute, dar el a spus "Dumnezeu m va salva", apoi s-a necat i s-a
dus n Rai. i a spus "Doamne, de ce nu m-ai salvat?", iar Dumnezeu a rspuns "iam trimis dou brci!"

Ideea e ca Dumnezeu e un tip mult mai simplu decat ne asteptam noi. :P Si el, daca
intevine, intervine cu lucruri firesti, nu cu minuni.

Ne transmite clar, prin noi: ai un trup de hranit, munceste si intretine-te, ai nevoie

de afectiune, alatura-te altora, invata sa respecti, sa fii un prieten bun si sa-ti
iubesti aproapele. :) Totul ca sa ne satisfacem doua nevoi esentiale : de
supravietuire si de desavarsire, sa unesti lumescul cu divinul.

Asta cred ca vrea sa ne invete si pe noi, sa nu mai cautam statutul de "dumnezei" in

lume, ci sa fim simpli si smeriti in ceea ce facem. Daca te uiti la natura, la ce nu-i
modificat de om, la vietuitoare, la tot ce e miscator, toate au un sens, toate traiesc
fericirea in simplitate, toate emana smerenie. Si numai simpli smeriti fiind, ne
putem intregi cu restul. Numai intorcandu-ne la radacini.

Nu viata e nepasatoare si ignoranta cu noi, ci omul e cu viata, omul e cu omul.

Acum, 'trebuie' e pus sub semnul razvratirii omului, pentru ca vrea sa fie
Dumnezeu, sa fie singurul Dumnezeu de fapt, sa fie Dumnezeu peste ce-l inconjoara
si pentru a atinge acest "statut" trebuie sa faca multe eforturi, multe lucruri care nu
'trebuie'.

Astfel, le dam copiilor doar variante/alternative la viata adevarata, cu aceleasi

responsabilitati, dar decuplate de la fiinta lor, de la intuitia si trairile lor. Toate astea

sunt niste poveri, ce-i ii vor face sa nu inteleaga de ce se afla aici, care e sensul,
unde-i fericirea. Si pentru asta trebuie sa invete sa fie puternici. Si ca sa fie
puternici, vor cauta sa obtina "puterea" in orice sau sa cedeze "puterea" oricui.

In ziua de azi, omul se simte sclav si familia e mai mult un context de suferinta:
parintii trudesc si sufera si fac copii care trudesc si sufera la randul lor. Asa ca din ce
in ce mai multi nu mai vor sa munceasca si nu mai vor familie. Asta doar pentru ca
omul vrea sa ii ia locul lui Dumnezeu si sa-si supuna toata creatia.

Totul tine de motivatie. Tu ii poti expune copilului lucrurile realist, ca sa-l faci sa
inteleaga ca viata e grea si trebuie sa fie puternic si ca nu are incotro decat sa se
acomodeze la o alternativa a vietii. Dar tu ai datoria sa-i oferi copilului viata
adevarata. Insa, in societate nu se poate si atunci te intorci la natura, la adevar,
unde poti regasi toate valorile umanitatii.

Pentru ca altfel, iese in lume si nimic nu functioneaza pe valorile astea; e ca si cum

ai pregatesti un copil pentru o lume care nu exista.

Nu degeaba viata taranilor de demult era una strans legata de pamant, de natura,
de simplitate. Aia era puterea lor. Din punctul asta de vedere nu era nimeni
inapoiat. Foarte frumos zicea cineva "noi eram oamenii pamantului, nu pamantul
era al oamenilor." Inca mai suntem oamenii pamantului si radacinile acelea sunt
puternice, dar avem nevoie de altele noi, ca sa le inlocuiasca pe cele foarte vechi,
care au putrezit, sau au fost distruse.

Chiar daca e pervertita, pentru mine familia a ramas, pentru ca doar in familie mai
exista cineva care sa aiba 'interese' legate de natura ta sufleteasca.

Parintii iti spun, trebuie : sa ai un job, sa ai o familie si sa te increzi in Dumnezeu, si

te bat la cap mult si bine.

Tu stii ca au dreptate in esenta si in punctul in care ajungi sa vezi dincolo de

pervertirea umanitatii din om si din lume, vei intelege ca iti transmit acelasi mesaj,
de la inceput, pe care il purtam oricum si in sangele nostru, doar ca a fost incarcat

de-a lungul timpului cu alte semnificatii : munceste, ai nevoie sa mananci, fa-ti o

casa, ai nevoie sa dormi undeva, fa-ti o familie, ai nevoie de cineva sa te iubeasca,
sa te sustina. Si crezi in Dumnezeu, ca va face posibile acestea doua pentru tine.

Dumnezeu ni le pune la dispozitie, si le simtim in celulele, in simturile, in intuitia, in

constiinta noastra. Stim ca avem nevoie de ele, pentru ca e o esenta ce a fost
transmisa, mentinuta vie, de a lungul vietii a miliarde de oameni.
Astfel, le dam copiilor doar variante/alternative la viata adevarata, cu aceleasi
responsabilitati, dar decuplate de la fiinta lor, de la intuitia si trairile lor. Toate astea
sunt niste poveri, ce-i ii vor face sa nu inteleaga de ce se afla aici, care e sensul,
unde-i fericirea. Si pentru asta trebuie sa invete sa fie puternici. Si ca sa fie
puternici, vor cauta sa obtina "puterea" in orice sau sa cedeze "puterea" oricui.

In ziua de azi, omul se simte sclav si familia e mai mult un context de suferinta:
parintii trudesc si sufera si fac copii care trudesc si sufera la randul lor. Asa ca din ce
in ce mai multi nu mai vor sa munceasca si nu mai vor familie. Asta doar pentru ca
omul vrea sa ii ia locul lui Dumnezeu si sa-si supuna toata creatia.

Totul tine de motivatie. Tu ii poti expune copilului lucrurile realist, ca sa-l faci sa
inteleaga ca viata e grea si trebuie sa fie puternic si ca nu are incotro decat sa se
acomodeze la o alternativa a vietii. Dar tu ai datoria sa-i oferi copilului viata
adevarata. Insa, in societate nu se poate si atunci te intorci la natura, la adevar,
unde poti regasi toate valorile umanitatii.

Pentru ca altfel, iese in lume si nimic nu functioneaza pe valorile astea; e ca si cum

ai pregatesti un copil pentru o lume care nu exista.