Alaturi de Ioan Slavici, Caragiale este in literatura noastra creatorul nuvelei realist-psihologice.

Universului comic din piesele de teatru si schite i se substituie in nuvela "In vreme de razboi"
dimensiunea tragica a existentei umane.
Tema nuvelei este obsesia. Firul epic urmeaza linia unei compozitii clasice (expozitie, punct
culminant si deznodamant), iar cele trei capitole, urmarind cresterea obsesiei lui Stavrache si
transformarea ei in nebunie, creeaza o tipologie si compun un destin uman tragic aflat sub
stapanirea neiertatoare a unei tare ereditare (defect congenital).
In capitolul I (adevarata expozitiune) se precizeaza datele esentiale despre hangiul Stavrache
(negustor, proprietarul unei pravalii) si fratele sau popa Iancu din Pondeni (conducatorul unei
bande de hoti, prinsa de stapanire). Pentru a scpa, popa Iancu se inroleaza voluntar in razboi,
averea sa ramanand lui Stavrache.
Momentul-intriga il constituie gandul care il chinuie pe hangiu in legatura cu intoarcerea fratelui
sau, desi o scrisoare primita il asigurase ca acesta a murit. Tensiunea creste treptat, odata cu
obsesia lui Stavrache, care este terorizat de imaginea fratelui si de presupusa replica a acestuia,
devenita laitmotiv obsedant: "Gandeai c-am murit, neica?". In acest capitol (al II-lea) se trece
mereu din realitate in vis incat planurile se confunda, sugerand degenerarea psihica a
personajului.
Punctul culminant si deznodamantul conflictului (capitolul al III-lea) este reprezentat de
momentul intalnirii dintre cei doi frati. Cand Iancu ii cere lui Stavrache o suma de bani pe care ii
delapidase din banii regimentului, hangiul, ajuns la capatul incordarii psihice, innebuneste. Cu o
arta desavarsita autorul analizeaza acum reactiile organice, atitudinile si comportarea eroului.
Intamplarile sunt tesute intr-o ordine gradata si crescanda, iar actiunile eroului sunt dirijate
treptat de presimtirea ca popa Iancu nu e mort, de obsesia intoarcerii fratelui si de starea de
violenta din momentul confruntarii directe cu acesta. Autorul prezinta astfel un caz patologic, ce
are ca mobil patima inavutirii. Stavrache este, in acelasi timp, un negustor necinstit, avar si
nemilos, plasat fiind in contextul unui mediu social, in care setea de imbogatire are consecinte
nefaste asupra individului, dezumanizandu-l. de aici, drama.
Personajul principal este surprins atat din perspectiva povestitorului-narator, din perspectiva
sugerata de cadrul natural, cat si din perspectiva relatiei directe cu celelalte personaje (dialog) si
a confruntarii cu sine (monolog).
In primul plan, scriitorul este cel care relateaza faptele si sugereaza inlantuirile cauzale.
Caragiale realizeaza investigatia patologica prin relatari si descrieri, conturand, in acelasi timp,
figura lui Stavrache in contextul nuvelei.
Al doilea plan, cel dialogat, este construit gradat, atat in real, cat si in halucinatiile personajului.
In plan real, intalnirea dintre Stavrache si popa este realizata in dialoguri comprimate, insotite de
indicatii de regie.
In capitolul al II-lea, dialogul se concentreaza pe sublinierea starii de incordare, datorate temeri
de a nu pierde averea.
Dialogul cu fetita (din capitolul al III-lea) il situeaza pe Stavrache in lumea negustorilor, a
hangiilor necinstiti, avari, nemilosi, evidentiind practicile marunte, surse sigure de imbogatire.
Dialogul viu si plin de miscare pregateste deznodamantul: nebunia lui Stavrache, care, odata
declansata, face loc tonului relatarii si investigatiilor. Astfel ca, de-a lungul celor doua pagini
care incheie nuvela, apar doar cateva linii de dialog.
La nivelul spaimei halucinatorii, dialogul puncteaza obsesia: "Credeai c-am murit, neica?".
Trebuie subliniat insa monologul interior al personajului, care presupune si el o anumita gradatie,
intr-o interesanta cladire de ipoteze asupra starii eroului.

Din cea de-a treia perspectiva, a cadrului natural, putem observa ca toate intamplarile se petrec
noaptea (atat cele reale, cat si cele imaginare): popa vine la fratele sau noaptea, ii apare in
halucinatii tot noaptea, fetita vine sa cumpere gaz si rachiu seara tarziu, tot noaptea Iancu se
intoarce sa ceara bani fratelui sau.
Natura este perceputa prin sensibilitatea eroului, iar elementul auditiv devine pregnant: "Afara
ploua maruntel ploaie rece de toamna, si boabele de apa prelingandu-se de pe stresini si picand in
clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit ()"; sunetul repetat la infinit marcheaza obsesia ce se
transfera din plan auditiv in creierul innebunit al lui Stavrache.
Caragiale nu descrie interioare, lumea de obiecte din jur, aspecte vestimentare; universul il
intuim insa prin prezentarea individului, a carui existenta ne face sa intrevedem datele realitatii
in care se misca.
In ultimul capitol, decsrierea este sustinuta si prin reactiile organice ale personajelor si de
elemente vizuale ce descriu o natura infioratoare. Cadrul este propice sosirii lui popa Iancu.

Al 2comentariu
In vreme de razboi
Nuvela In vreme de razboi aparuta in 1898 este o opera realista cu adanci ecouri din
sfera naturalismului.
Tema acestei excelente nuvele desi autorul o subtitulase Schita este obsesia.
Hangiul Stavrache, mostenitorul fratelui sau, preotul Iancu din Podeni, plecat pe front ca sa
scape de urmarire, caci fusese capitanul unei bande de hoti, traieste la inceput, iluzia fugara ca
fratele sau nu se mai intoarce. Curind, obsesia reintoarcerii fratelui pune stapinire pe el si-l
devoreaza, pina la urma.
In vreme de razboi este o proza de sondare psihologica a unei fiinte auxioare, strivita in cele
din urma de alienare, rezultata dintr-o evolutie tragica de tip apasator.
Nebunia apare ca element concluziv, catastrofic: cauzata de ticalosul Popa Iancu. La
avertismentul dat de Iancu Georgescu (Gindeai c-au murit, neica ?) ritmul lui de viata, se
precipita, alienindu-l. Nebunia lui Stavrache, ajunsa in final la forme paroxiste, se afla in el
insusi, iar situatiile exterioare, create prin prezenta fratelui sau Popa Iancu, au rolul de a declansa
rostogolirea iminenta spre drama neasteptata.
Traseul epic al nuvelei urmeaza linia unei compozitii clasice, iar cele trei capitole, urmarind
cresterea obsesiei lui Stavrache si transformarea ei in nebunie,creaza o tipologie si compune un
destin uman tragic aflat sub stapinirea neiertatoare a unei tare ereditare.
Primul capitol al nuvelei se constitue ca o adevarata expozitiune, in care se precizeaza datele
esentiale despre cele doua personaje, aflate in relatie de rudenie: Hangiul Stavrache este negustor
si proprietarul unei pravalii, iar fratele sau este preotul Iancu din Podeni dar si conducatorul unei
bande de hoti in final prinsa de stapinire. Pentru a se salva Popa Iancu se inroleaza ca voluntar si
pleaca la razboi, averea sa raminind in mostenire lui Stavrache.

Momentul intriga ii constitue gindul care-l chinuie pe Stavrache in legatura cu intoarcerea

fratelui sau, desi o scrisoare primita il asigurare ca acesta a murit. Actiunea nuvelei creste treptat
in tensiune, urmarindu-se obsesiile lui Stavrache, cosmarurile pe care le traieste, terorizat de
imaginea fratelui, de presupusa replica a acestuia, care devine laitmotiv: Gindeai c-am
murit,neica ?.
In capitol al doilea aflam ca, o data cu mostenirea averii, Stravache este chinuit de vedenia
fratelui mort. In acest capitol se insista asupra invalmaselilor de ginduri, se trece mereu din
realitate in vis, incit se confunda planurile, sugerindu-se
degenerarea psihica a lui Stavrache, proiectata pe fundalul unui mediu social bintuit de anomalii,
caruia fratele sau ii apare cind in haine de ocnas, cind imbracat militar, dar totdeauna gata sa-l
ucida.
Punctul culminant si deznodamintul conflictului, prezentate in capitolul al treilea , il
reprezinta momentul intilnirii reale dintre cei doi frati. Cind popa Inacu ii cere lui Stavrache sa-l
ajute cu o suma de bani pe care acesta ii delapidase din banii regimentului, hangiul, ajuns la
capatul incordarii psihice, inebunneste. Replica lui popa Iancu, usor modificata fata de aceea din
starile halucinatorii ale lui Stavrache (Ma credeai mort, nu-i asa ?), vine ca o extraordinata
lovitura peste mintea buimacita a hangiului. Cu o arta desavirsita autorul analizeaza acum
reactiile organice, atitudinea si comportarea eroului.
Lantrile cauzale sint intr-o ordine crescinda si radata de la simpla criza, psihologica de la
inceput care abia se infiripa, ea se adincese mereu si teptat sus imperiul obsesiilor, conducind la
trecerea de la starile halucinatorii la starea explosiva si violenta, premergatoare nebuniei,
declansind iremediabil dementa, iar actiunile eroului sint dirijate treptat de presimtirea ca popa
Iancu nu e mort, de obsesia intoarcerii fratelui si de starea de violenta din momentul confruntarii
directe cu acesta. Autorul prezinta astfel, un caz patologic, o fisa clinica, ce are ca mobil patima
inavutirii. Stavrache este, in acelasi timp, un negustor necinstit, avar si nemilos, plasat fiind in
contextul unui mediu social, in care setea de imbogatire are consecinte nefaste asupra
individului, dezumanizindu-l.
Natura joaca si ea un rol important in nuvela. Ea este perceputa atit vizual cit si auditiv.
Intimplarile se petrec noaptea si intr-un cadru de toamna si iarna.
Personajul principal al nuvelei este surprins atit din perspectiva sugerata prin descrierea
cadrului natural, deci din perspectiva povestitorului - narator, cit si din perspectiva relatiei directe
cu celelalte personaje - prin dialog - si al confruntarii cu sine - prin monolog.