Sunteți pe pagina 1din 2

Amintiri cu Stalin

Nicolae Manolescu,
Fiti linistiti: nu l-am intalnit niciodata pe Stalin in persoana. Si nici amintiri din timpul vietii lui nu am. Dar am
unele legate de moartea lui. Si atat de pregnante, incat nu le-am uitat. Poate si pentru ca le-am evocat de cateva
ori. In ,,Viata si carti", de exemplu.
De data asta, am lasat sa treaca un timp de la 5 martie, ca sa scriu. Stalin a murit pe 5 martie 1953. Am ezitat si
pentru ca am devenit tot mai sceptic cu privire la interesul celor de astazi pentru trecutul istoric. Am recitit
scurta biografie a lui Paul Johnson. Si cateva articole in cotidiaene, desi nu e vorba de o data rotunda: 63 de ani.
Nu stiu de ce, pana la urma, scriu totusi.
Secretomania mortii
Aveam 13 ani, trei luni si 5 zile cand a fost anuntat decesul celui mai iubit fiu al popoarelor. Nu se stie nici pana
astazi cand a avut loc decesul propriu-zis. Secretomania caracteristica regimurilor comuniste a creat deseori
astfel de incertitudini. Se stie doar cand a fost difuzat comunicatul oficial. Memoria imi spune ca era dupa
pranz. Dar in ce zi Nu putea fi 5 martie, fiindca ,,Scanteia" din aceeasi dimineata publicase deja comunicatul.
Asta am constatat mai tarziu. Nu citeam ziare pe atunci. Comunicatul l-am auzit la radio.
Se implineau sapte luni de la arestarea parintilor mei si ne aflam, fratele meu si cu mine, in grija bunicului
matern, la Ramnicu Valcea. Eram inscris in clasa a VII-a elementara (gimnaziul de azi) la Balcescu (azi
Lahovary). Urma sa intru in aceeasi toamna la liceu. Fost avocat, bunicul meu n-a vrut sa riste nimic si m-a
infiat, dandu-mi numele lui, care era si al mamei inainte de casatorie. Cred ca a fost una dintre primele
adoptii cu substrat politic. Ea mi-a permis sa devin membru al UTM (UTC, din 1965), sa intru fara probleme
la liceu si, trei ani mai tarziu, la facultate. Abia in 1958, serviciul de cadre (de personal de azi) al Universitatii a
descoperit ca eram fiul unor fosti detinuti politici si am fost exmatriculat. Totul a inceput asadar in 1953.
Revenind la data anuntului, caci a mortii n-o vom sti niciodata precis: bunicul meu era convins inca de pe cand
grupul de medici de la Kremlin incepuse sa publice comunicate referitoare la starea sanatatii lui Stalin ca acesta
nu mai era in viata. Nu s-au hotarat in privinta succesiunii, sustinea bunicul. Nu prea intelegeam de ce. Fapt e ca
a sosit si anuntul mortuar. Nu mai stiu de ce tineam cu tot dinadinsul sa ies in oras. Daca as fi avut cativa ani in
plus, as zice ca voiam sa vad care era atmosfera. Bunicul nu era de acord, intuind, banuiesc acum, unele
pericole, dat fiind caracterul exceptional al situatiei. Asa ca m-a luat cu el in ,,pimnita", cum se spune in Oltenia,
sa scoatem niste muraturi. Usa pivnitei se afla la capatul unui culoar intunecat de la demisolul casei. Era
ferecata ca trezoreria americana, de teama numerosilor chiriasi pe care-i aveam in casa, la demisol, inclusiv,
mari amatori de ce nu le apartinea. Bunicul a asezat oala pregatita pentru transferul muraturilor pe o iesitura din
zid si mi-a dat sa tin lumanarea de lumina careia avea nevoie ca sa nimereasca broastele lacatelor. N-am ezitat
nicio clipa: am pus lumanarea in oala si am sters-o frumusel in oras. Bunicul nu s-a prins imediat.
Mormaia, ca totdeauna cand se enerva, in timp ce mesterea la usa pivnitei.
Portret pe locomotiva

In oras, lume putina. Cei mai multi mergeau tacuti, cu capetele plecate. Pe stalpii de telegraf erau instalate
difuzoare care reluau la nesfarsit aceeasi arie muzicala funebra si, din cand in cand, comunicatul. Am coborat
bulevardul pana la podul peste calea ferata. Bariera era lasata.
Dupa cateva minute am auzit suieratul unei locomotive. Era un tren dinspre Sibiu. Pe botul locomotivei era
instalat un imens portret al lui Stalin, traversat de o diagonala neagra. In secunda urmatoare, mi-am spus
ca bunicul avusese dreptate: daca de la difuzarea la radio a stirii nu trecusera mai mult de treizeci de minute,
cum avusesera ceferistii timp sa aburce pe locomotiva ditamai portretul si, mai ales, unde il fabricasera, dat fiind
ca intre Sibiu si Ramnic, distanta parcursa in trei ore, nu era nicio localitate mai acatarii Asadar, Stalin
murise de ceva vreme sau oficialitatile noastre erau pregatite. Am fugit intr-un suflet acasa ca sa-i spun
bunicului concluzia mea. Nu-mi amintesc cum l-a primit pe fugar. Tin minte doar ca m-am indopat cu muraturi.
De atunci imi plac foarte mult muraturile si ma gandesc ca trezirea gustului meu pentru ele nu e fara
legatura cu ziua in care a raposat Stalin. Ca si adoptia, exmatricularea si toate celelalte. Pana la eliberarea
parintilor mei va mai trece un an si jumatate. Si ea avea legatura cu moartea lui Stalin.