A fi sau a nu fi aceasta-I intrebarea.

Mai vrednic oare e sa rabzi in cuget a

vitregiei prastii si sageti,
Sau arma sa o ridici asupra marii de griji
si sa le curmi. Sa mori, sa dormi Atat
si printr-un somn sa curmi durerea din
inima si droaia de izbelisti ce-s date
carnii. Este o incheiere cucernic de dorit.
Sa mori, sa dormi.
Sa mori visand! Aici e greul, caci ce vise
pot rasari in somnu-acesta-al mortii
cand ne-au lepadat hoitul muritor? La
asta se cuvine a cugeta. De-aceea viata
e napasta.
Altfel cine-ar mai rabda a lumii bice si
ocari, calcaiul tiran, dispretul omului
trufas, chinul iubirii-n van, zabava legii,
neobrazarea carmuirii, scarba ce-o
zvarlu cei nevrednici celor vrednici, cand
insusi ar putea sa-si faca seama doar cun pumnal?
Cine-ar rabda poveri, gemand si
asudand sub greul vietii, cat teama a

ceva de dupa moarte, taramul neaflat,

de unde nimeni nu se intoarce, nencalceste vrerea si mai curand rabdam
acele rele decat zburam spre alte
nestiute.
Astfel misei pe toti ne face gandul: siastfel al hotararii proaspat chip se
galbejeste-n umbra cugetarii.
Iar marile, inalte avanturi de-aceea se
abat din cursul lor si numele de fapta-l
pierd. Dar tacere, iat-o pe mandra
Ofelia. Nimfa, pomeneste in ruga ta de
mine, pacatosul.