Coordonate esentiale ale spiritualitatii romnesti

"ntr-o Europa marturisit faustica pare un popor care nu este faustic : poporul
romn" - asa ncepe C. Noica eseul Superarea romneasca, prin care ncearca sa
mai dezvaluie nca ceva din viata ascunsa si adnca a sufletului romnesc.
ntelegnd prin "faustic" "cunoasterea cu orice pret" si, n acelasi timp, "setea de
putere cu orice pret", C. Noica conchide ca "noi nici nu am fost si nici nu parem a ne
pregati sa fim faustici".
De altfel, asa cum remarca Mircea Vulcanescu, "romnul nepasator, neatent,
necalculat, surzator, ncrezator n Dumnezeu", trece la fapte nu cnd poate, ci
cnd nu mai poate ; "numai deznadejdea n fata neantului duce la actiune".11 "Fie
ce-o fi!", spune romnul oarecum resemnat : imperativul, "acum ori niciodata" care-l
scoate din fire pe romn, este simptomul unei febre de-o clipa, apoi, "omul iesit de
sub vremi si reia dialogul cu vesnicia".12
"Fie ce-o fi!" - aceasta usurinta cu care romnii trateaza poblemele vietii, de altfel
explicabila, deoarece suntem la portile Orientului, unde totul este luat usor a
determinat reactia critica a pasoptistilor. Ei sustineau ca dimensiunea romneasca a
existentei este aidoma unui semn din care romnul trebuie desteptat la realitatea
prezenta.Se pare ca romnii manifesta aproape aceeasi usurinta cu care trateaza
problemele vietii si n fata mortii, spre deosebire de nordici, de exemplu, care se
tem de moarte.
La noi, moartea nu-i privita ca fatalitate, ci ca o lege a firii. "Cte-n lume se nasc,
mor toate", "Fiecare e dator cun moartea" sunt zicale romnesti care exprima
lapidar, concentrat, conceptia romnului despre inevitabilitatea fireasca a trecerii n
nefiinta. n viziunea mioritica, moatea semnifica reintegrarea omului n universul
natural.
Comunitatea om-natura, la romni, are radacini stravechi manifestndu-se nca la
geto-daci ; acestia, din dragoste pentru plai, preferau moartea, pe pamntul tarii,
fie chiar si prin sinucidere, dect sa cada n minile dusmanului, sa fie ostateci pe
pamnt strain.
aranul romn, "traind n zaristea cosmica si n constiinta unui destin emanat din
vesnicie" se simte solidar cu natura, eterna si ea, traieste n acord cu legile
dumnezeiesti si legile firii.
n conceptia lui L. Blaga, plaiul apare ca spatiu interiorizat, ca factor sufletesc
creator, ca "spatii-matrice", ca "substrat spiritual al creatiilor anonime ale culturii
populare romnesti", ca loc n care se plasmuiesc destinele. El se nfatiseaza sub
forma unui "plan, nalt, deschis, pe coama verde de munte, scurs molcolm la
vale".13

Pentru taranul romn plaiul este sfnt. "Codrul, marea, rul, luna sunt divinitati, nu
fenomene".14 Orice gnd de intrare brutala n cursul naturii este primit cu ironie.
Romnul va modifica dar nu va forta configuratia pamntului. Astfel, ulitele satelor
romnesti, n loc sa taie stncile mai bucuros le ocoloesc. Colaboreaza la acest fel
de a fi romnesc att dragostea invincibila fata de natura, de "plai", ct si respectul
religios fata de "fire", n ale carei rosturi e pacat sa intervii silnic.
Simtul pitorescului - arata L. Blaga - l gasim la multe popoare dar la poporul nostru
are radacini sufletesti mai adnci ; el nu dispare nici chiar n conditii de saracie sau
de lupta pentru existenta.
La taranul romn nu primeaza interesele economice, adevarata ramne dragostea
lui pentru frumos. Astfel, n lumea satului, obiectele cele mai simple si modeste sunt
mpodobite cu un "decor batrnesc", iar troitele lucrate cu migala "tin loc de altar si
turla".
S-ar putea spune ca valorile apreciate, n primul rnd, de arhitectura saseasca sunt
ordinea si utilul, n timp ce, valorile puse n prim plan de arhitectonica romneasca
sunt : frumosul si firescul.
Spre deosebire de casele romnesti, casele sasesti au la temelie mai mult o
conceptie etica, dect estetica, despre rosturile vietii. Casele romnesti, desi mai
sarace, nu sunt reduse la util, ci ne ntmpina cu belsugul lor de inutilitati (ex.,
stlpii care nconjoara pridvorul.
Sistemul normativ exprimat prin "gura satului" sau "judecta obstii" functioneaza
perfect. "Gura satului, obrsia tuturor convingerilor" slefuieste, modeleaza
necontenit personalitatea romnului. 15
"n constiinta grupului - sustine C. R. Motru - si gaseste dnsul pe de-a gata pna si
cele mai intime motive ale vietii sale zilnice". "Romnul va cauta sa-si apropie
natura externa cu gndul de a o transforma si a o diferentia dupa caracterul
persoanei sale, persoana sa nu cere de la natura diferentieri speciale, ci ea se
multumeste cu acelea pe care le-a dobndit obiceiul neamului . Romnul aproape
ca si are sufletul individual absorbit n sufletul grupului".16
De altfel, C.R. Motru se arata mhnit de faptul ca aceasta respectare neconditionata
a valorilor "primare" si a normelor instituite de "gura satului" a dus la pierderea
individualitatii taranului romn, la depersonalizarea lui.
Referindu-se la specificiul spiritualitatii romnesti, Mihai Ralea sublinia ca inteligenta
romneasca "e incendiata, plina de claritate si mai ales de bun simt. Nimic
monstruos, nimic disproportionat".
nzestrat cu un deosebit simt al masurii, romnul stie ca "lacomia strica omenia", ca
"lauda de sine, nu miroase a bine", " ce e mult nu e bun". "Cumpatarea e cel mai
mare dar al celui ntelept".

Heliade Radulescu vorbea despre o asa-numita "masura romneasca" absolut

trebuitoare pentru propasirea neamului.
La romni, omenia este o statornica lege stramoseasca cu caracter global, un fel de
sensibilitate fata de cei din jur, o solidaritate nativa cu omul de pretutindeni, o
doctrina a ntelegerii semenilor, pe care-i "omeneste" - cuvnt specific numai limbii
romne.
Ca valoare socio-morala proeminenta, omenia concentreaza idealul etic al "omului
din popor", constituie un mod propriu de a interpreta si aprecia valorile umane.