Sunteți pe pagina 1din 4

Atasamentele psihologice: de ce facem

ce nu ar trebui sa facem
Ce este un atasament psihologic si cum atasamentele te incurajeaza sa faci ceea ce stii ca
nu ar trebui sa faci?
Un atasament psihologic este o tendinta patrunzatoare, in mare masura subconstienta, de
a cauta partea negativa sau a face lucruri care iti aduc nefericire.
Cand te comporti involuntar si consistent in moduri care te fac sa fii nefericit sau
nesanatos, se poate spune ca esti atasat psihologic de ceva negativ. Atasamentele de cele
mai multe ori sunt experimentate pasiv chiar daca ele sunt un proces activ.
Cand ai un atasament, nu simti ca ai posibilitate de alegere sau control asupra propriilor
sentimente si comportamentului propriu. Te simti la mila a ceva mai puternic decat tine,
chiar daca s-ar putea sa fii fortat sa admiti ca acel lucru isi are originea in propria ta minte.
Atasamentele sunt radacinile autosabotarii.
Intr-adevar, poti sa fii atasat de orice, dar este de ajutor sa incadrezi atasamentele in
categorii. Trei categorii de ajutor sunt controlul, privarea si respingerea.
Control: esti atasat de sentimentul de a fi controlat.
Cand ai un atasament de control, iti traiesti viata simtindu-te in afara controlului
(anxietate, ingrijorare, neajutorare), sau ca altcineva incearca sa te controleze (chestiuni
de autoritate, rebeliune, sentimentul de a fi oprimat, lupte pentru putere).
Privare: esti atasat de sentimentul de a fi privat de ceva.
Cand ai un atasament de privare, duci o viata neimplinita, simtindu-te gol si neiubit, sau
amortit emotional. S-ar putea sa simti un gol inlauntrul tau, pe care poti incerca sa il umpli
cu substante datatoare de dependenta si relatii care de fapt in cele din urma nu umplu
vidul, ci doar sustin atasamentul. Atasamentul de privare cauta sa evite satisfacerea
nevoilor reale.
Respingere: esti atasat de sentimentul de a fi respins.
Cand ai un atasament de respingere, adesea te simti dat la o parte, trecut cu vederea si
ranit. Anticipezi faptul de a fi criticat de ceilalti si te simti obligat sa cauti aprobarea
(anxietate sociala), adesea in moduri care duc doar la a te simti si mai mult respins
(cautarea aprobarii din partea cuiva care nu te va aproba niciodata, cum ar fi un parinte
critic). Atasamentul de respingere adesea ilustreaza un aspru critic launtric ce solicita
perfectiunea sau altfel nu va inceta niciodata sa judece.

De unde provin atasamentele?


Ele isi au originea in copilarie, prin perspectiva copilului. Pentru a creste si a se dezvolta
intr-un adult functional, indiferent de familia de origine, un copil trebuie sa indure ceea ce
copilul percepe ca un sentiment chinuitor de a fi controlat, privat si respins.

Nu, nu poti face asta.


Nu, nu poti avea asta.
Nu, nu iti pot da acum de mancare.
Nu, acum nu poti sa stai in brate.
Dat fiind de unde vine copilul (pantecele mamei) aceste situatii comune sunt
experimentate negativ, de aici supararea si toanele copilului.
Cresterea intr-o familie disfunctionala, cu parinti care nu sunt deloc iubitori si atenti, nu
face decat sa exacerbeze problema copilului (adesea extensiv). Variatele forme de abuz
comun, parentajul autoritar, neglijarea si parentajul oribil doar intensifica situatia
copilului.
Dispari din fata mea!
Nu esti bun de nimic.
De ce as face ceva pentru tine?
Faci ce iti spun sau...!
Nu am timp pentru tine.
Nu exista scapare. Singura optiune pe care un copil o are este sa invete sa tolereze
controlul, privarea si respingerea percepute. Pentru a functiona, copilul trebuie sa se
familiarizeze sau chiar sa invete sa gaseasca o stranie satisfactie in control, privare si
respingere.
Suprimam faptul ca am transformat neplacerea in placere si familiaritate, si ajungem in
mod inconstient sa cautam in moduri subtile sau mai putin subtile acele lucruri cu care noi
am devenit obisnuiti a fi controlati, privati sau respinsi.

Atasamentul a devenit camin sau o stare implicita catre care vrei


sa te reintorci din nou si din nou, in parte fiindca nu cunosti altceva.
Viata devine o batalie intre dorinta ta constienta de a fi fericit si dorinta ta inconstienta de
a mentine starea de lucruri. Esti intr-o batalie intre doua atasamente. De aceea viata este
asa dificila.
Oricine este afectat de atasamente?
Da, este un fenomen universal. Daca esti o fiinta umana, esti afectat de atasament intr-un
anumit grad sau in altul.
Cum stiu daca am un atasament?
Ai un glas critic launtric care te face sa te simti prost.
Ai sentimente si comportamente negative pe care nu le poti controla constient.
Te sabotezi singur.
Faci lucruri despre care stii ca nu sunt bune pentru tine.
Atragi oameni nesanatosi in viata ta si ii tii acolo.
Stii ce ai nevoie, dar nu poti sa te hotarasti sa faci asta.
Rezisti schimbarii.
Iti gasesti scuze sa ramai in felul in care esti, chiar daca esti nefericit.
Ai tendinte autodistructive.
Esti bolnav si obosit sa traiesti in modul in care traiesti, dar continui sa traiesti asa.
Involuntar te pregatesti de esec.
Si asa mai departe...
Cum de n-am auzit niciodata de atasamente?
Psihologia moderna nu a imbratisat idea de baza ca noi cautam involuntar ceea ce nu este
bine pentru noi.
Acesta este un concept radical are intoarce pe dos cele mai personale eforturi de
dezvoltare.
Esential, atasamentele sugereaza ca tu sa cauti ceea ce nu vrei in viata si sa o faci din nou si
din nou, apoi sa ascunzi acest fapt de tine insuti.
Majoritatea oamenilor nu vor sa auda asta, chiar daca exista potentialul de a se elibera de
constrangerea lor auto-aplicata.
Cine a adus acest concept?
Edmund Bergler, doctor in medicina. Bergler a fost un coleg al lui Freud, si care a publicat
peste 300 de documente stiintifice cuprinzand cercetari in jurnalele medicale si a scris 25
de carti. Ai auzit vreodata de Edmund Bergler?
De ce ar trebui sa imi pese de atasamentele psihologice?
Deoarece atasamentele tale contribuie mai mult decat orice altceva la nefericirea ta.
Imagineaza-ti, cauti inconstient insasi lucrurile din viata pe care le urasti in mod constient.

Faci asta deoarece, cu mult timp in urma, ai devenit atasat de acele sentimente vechi,
neplacute, dar familiare.
Pot sa trec dincolo de atasamentele mele?
Da. Asta cere o reeducare despre modul cum lucreaza psihicul tau. Educatia este simpla si
directa, dar foarte diferita de orice altceva ai auzit inainte. Pentru a face asta insa in
primul rand trebuie sa fii sincer cu tine insuti si sa reconesti aceste atasamente iar apoi sa
le expui ca ceea ce ele sunt cu adevarat!