Cand din ochi iti picura deznadejdea, nu cauta nicidecum sa crezi ca poate.

Esti damnat, nu ai dreptul de a vedea decat negura. Si aceasta poate sa fie frumoasa
atunci cand e nuda. Alterata insa de asocierea cu o negura total straina naste un suflet
hidos. Si nu cred ca in adanc s-a imprimat atat de tare hidosenia. Nu mai striga in van
"Tata, tata, tata..." urechile s-au inchis demult. Tot ceea ce poti sa mai faci este sa te
scuturi de toate. Cuvintele celorlalti te lovesc si atunci firea naste lacrimi. De ce lasi un
cuvant sa te loveasca? Sufletul tau e de tacere! Nu stiai asta? Si daca stiai de ce nu nasti
nepasarea de cuvant? Si daca intreaga lume incearca sa te repudieze pentru ca esti, de ce
pui la suflet? E in firea lumii (vorbareata prin nastere) sa se sperie de tacere. Nu, nu
trebuie sa cauti razbunare. Lumea e buna si rea, e rea si buna si cam natanga uneori. Nu
te cauta la ea. Are multe vorbe mincinoase, tu cauta doar tacerea. Si daca te arata cu
degetul ... ce daca? Ai langa aratator un mijlociu, nu te rusina. Nu sunt eu cel care iti
vorbeste ci cainele meu! Unii il vand pe ochi de inger, altii pe zboruri de ciori. Eu... eu ti-l
imprumut gratis. Si daca vrei poate sa devina si patura de scuturat deznadejdea. Si daca in
lumina vei gasi ceva, atunci acel ceva ar trebui sa fie cea mai adanca negura. Mai cauti
inca? Sper ca da. Cauta nu pentru a gasi, cauta sperand sa nu gasesti. Pana la urma o sa
tacem o eternitate. Iti vorbesc atat despre tacere si uite, m-am umplut de cuvinte. Ma vei
ierta. Eu sunt cel care poate ca vede, dar sunt pedepsit ca acela din vechime. Vad multe
mere, nu ma pot atinge de niciunul. Hesperidele nascute din somnul meu lucid m-ar sfasia
daca... Cauta de uita ce ti-am spus. Uita tot, uita chiar si tacerea.