Istoria procesului Cavalerilor Templieri

Procesul Cavalerilor Templieri la nceputul secolului al XIV-lea a fost unul dintre cele mai brutale
pervertiri ale ideii de justiie din toata istoria civilizatei. Dizolvarea Ordinului a fost una dintre cele
mai triste tragedii despre care se vorbete in cronici si relatri. Procesul a nceput brusc si a
continuat fara rgaz si cu mare agresivitate pina la ruina totala a Templierilor.
Elemente de istorie a Ordinului Cavalerilor Templieri pina in 1307
Imediat dup incheierea primei Cruciade, la 1119, opt cavaleri, sub conducerea lui Hugo de Payens
s-au constituit in gardieni ai drumului care ducea pe pelerini de-a lungul Europei si apoi intre
Coasta de Est a Mediteranei si Ierusalim. Asociatii lui de Payens au fost Godfrey de St. Omar,
Roval, Godfrey Bisol, Payens de Montidiel, Archembald de St. Amand, Andrew de Montbarry si
Gundemar. Ei au depus juramintele obisnuite unui ordin calugaresc, obedienta, castitate si saracie,
supunindu-se regulilor fratilor augustini, ordin infiintat de Bernard de Clairvaux. Serviciile acestor
opt cavaleri au fost intr-atit de utile, incit Baldwin al II-lea, rege al Ierusalimului i-a si gazduit,
daruindu-le un sediu in chiar incinta Palatului sau, construit in apropierea locului unde se spunea ca
ar fi fost construit Templul lui Solomon. Asocierea Ordinului la inceput cu acest loc cunoscut a
facut ca membrii sai sa fie numiti Cavaleri ai Templului. Numarul lor a crescut natural, cel mai
cunoscut nou membru fiind contele Hugo de Champagne, devenit Templier in 1125. In 1128,
Conciliul de la Troyes a consfintit recunoasterea papala ca Ordin religios. De atunci, numarul
membrilor a crescut rapid.
Semnele distinctive ale Templierilor erau: mantia alba simbolizind puritatea si o cruce rosie
semnificind disponibilitatea de a indura oricind martiriul. Ei mincau in comun si aveau dreptul de a
avea cai, dar nu mai mult de trei pentru fiecare cavaler. Aveau dreptul de a avea cite un servitor sau
paj. Aveau dreptul de a vina lei dar li se interzicea vinatoarea cu soimi. Li se interzicea
corespondenta cu rudele iar orice comunicare cu femeile, inclusiv cu mamele sau surorile era cu
desavirsire prohibita. Orice abatere de la reguli era pedepsita cu excluderea din Ordin. Inca de la
inceput, membii erau alesi dintre nobilii nascuti in familii onorabile, de bune moravuri, fara vreo
ofensa grava la adresa legii sau moralei si sanatosi fizic si psihic. Noii membri ai acestei clase erau
admisi fara a trece prin perioada de noviciat. Foarte curind insa, alte doua clase sociale au fost
asociate cu calitatea de membru al Ordinului: clericii si servitorii. Accesul nobilimii in Ordin a tins
sa schimbe caracterul monahal si sa ii imprime o tendinta nu numai de secularizare dar si de
internationalizare. Apoi incepem sa recunoastem o organizare moderna, cu un lider numit Mare
Maestru. El avea in echipa ranguri de tip ministerial, cum ar fi maresali, un presedinte al consiliului
de razboi, un Mare Perceptor, un trezorier al Ordinului, un stegar si un comandant al cavaleriei
usoare. Organizatia incepea sa isi dovedeasca eficienta si si-a atras simpatia institutiei papale.
Eugen al III-lea la 1148, Alexandru al III-lea la 1163 si Innocentiu al III-lea in 1209 au dat bule si
edicte papale care au favorizat in permanenta Ordinul Templierilor. Aceste masuri favorabile au
obligat Templierii la raspunsuri pe masura, in principal in ceea ce priveste innabusirea incercarilor
de independenta a unor biserici locale. Dupa indeplinirea acestor sarcini, papalitatea a recompensat
Templierii in 1266 prin acordarea unei bule care daruia indulgente speciale celor care faceau donatii
Ordinului Templierilor. Ca o consecinta imediata, Templierii au capatat un numar urias de cladiri de
toate marimile in Ierusalim, Tripoli, Antiohia, Cipru, dar si in Occident. Aici, ei aveau paminturi
intinse in Franta, Spania, Portugalia, Italia, Germania si Anglia. In toate aceste tari, Templierii si-au
construit Temple proprii si s-au angajat in afaceri extrem de profitabile.
Ei au fost bancheri de virf la Paris si Londra. La Paris, Templierii aveau printre clienti nobili de
mare influenta precum Blanche de Castilia, Alphonso de Poitiers sau Robert de Artois. Ordinul a
furnizat ministri de finante pentru james Intiiul de Aragon si Carol Intiiul de Napoli. Cavalerul

Templier Thierre de Geleran a fost consilier sef al lui Ludovic al Saptelea al Frantei iar Trezoreria
Ordinului de la Paris era de fapt Trezoreria intregului regat al Frantei.
De fapt, chiar prosperitatea materiala a Ordinului a inceput sa fie o sursa a pierzaniei. Inca din zilele
lui Filip August si pina la Filip al IV-lea, printi si prelati dar si ordine intregi precum cel al
Cavalerilor Sfintului Ioan au devenit gelosi pe averea Templierilor, astfel incit a devenit previzibil
ca ii vor ataca inca de la prima ocazie. Din nefericire, nici Templierii insisi nu erau atit de organizati
incit sa mentina Ordinul dincolo de orice repros. Ei au comis o grava eroare atunci cind au permis o
crestere fenomenala a numarului de servitori in Ordin, numar initial limitat la un singur paj pentru
fiecare cavaler. In acest fel, Ordinul a fost invadat de membri de rang inferior, ciobani, grajdari,
fierari, porcari sau pur si simplu valeti. Pina la urma, ei au ajuns sa reprezinte noua zecimi din
numarul total al membrilor. Evident ca o asemenea structura nu putea fi lesne controlata iar
proastele purtari au dat si expresia vicii calugaresti. Opinia publica nu facea diferenta intre acesti
sacagii si taietori de lemne si corpul de elita al cavalerilor, adevaratii intemeietori ai Ordinului. In
Franta a intrat in vocabularul comun descrierea nesabuintei cu expresia boire comme un templier.
In Germania, vechiul Tempelhaus a inceput sa denumeasca bordelul.
Averea imensa a Templierilor i-a facut pe acestia sa fie extrem de constienti de puterea lor si nu i-a
ajutat in nici un fel la promovarea valorii crestine numite smerenie. De aceea, devenise normal a se
descrie mindria si orgoliul unei persoane cu expresia e mindru ca un templier. Catre sfirsitul
secolului al XIII-lea, opinia publica considera ca Occidentul nu are nevoie de Cavalerii Templieri
sau ai Sfintului Ioan. De aceea, a aparut ideea ca aceste doua Ordine sa fuzioneze, sa li se vinda
proprietatile iar ei sa fie trimisi in Orient pentru apara acolo cuvintul lui Iisus. Filip al IV-lea a fost
in special extrem de grabit in a indeparta pe Templieri, pentru a-si putea duce in liniste politica sa de
centralizare. Mai multi monarhi ai vremii, din Spania si pina in Italia vedeau in Templieri o
organizatie mult prea intinsa si greu de stapinit. De aceea, sefii de stat ai Europei au inceput sa caute
orice pretext pentru a scapa de acesti cavaleri din ce in ce mai incomozi. Anul 1305 marcheaza
inceputul a ceea ce s-a chemat captivitatea babiloniana a papalitatii, o expresie care descrie cei sapte
ani de exil papal in Avignon. Acest transfer de rezidenta a papalitatii de la Roma la Avignon a
survenit ca urmare a centroverselor dintre Filip al IV-lea si Bonifaciu al VIII-lea. La 11 luni dupa
moartea lui Bonifaciu al VIII-lea, cardinalii au ales pe arhiepiscopul de Bordeaux sa fie cap al
Bisericii. Noul papa a luat numele de Clement al V-lea. Filip al IV-lea l-a intilnit si l-a convins sa se
mute la Avignon. El a creat 24 de noi cardinali, in majoritate francezi si rude al noului papa. Unul
dintre primele lucruri pe care Filip le-a cerut a fost desfiintarea Templierilor. La 12 octombrie 1307,
seful Templierilor din Franta, Jacques de Molai era un important oaspete la funeraliile sorei regelui,
Catherine. A doua zi a fost arestat din ordinul Inchizitorului General al Frantei, William Imbelt,
capelan al regelui.
Acuzatiile aduse Ordinului Templierilor
Arestarea brutala a Marelui Maestru a uimit intreaga Franta. Filip trebuia sa cosmetizeze masura sa
astfel incit opinia publica din tara sau strainatate sa ii aprobe gestul. De aceea, a trebuit sa conceapa
o lista de acuzatii. Pe scurt, el i-a acuzat de imoralitate si erezie, indicind cinci ofense principale:
1. Anume ca la initiere, fiecare novice trebuia sa scuipe pe Cruce si sa nege existenta lui Iisus
Christos.
2. Anume ca novicele si maestrul sau trebuiau sa schimbe sarutri indecente, adica pe posterior,
dezbracati.
3. Anume ca se mindreau ca practica sodomia.
4. Anume ca preotii ordinului nu pronuntau cuvintele sacre in timpul slujbei.
5. Anume ca fringhia pe care Templierii o foloseau zi si noapte pe post de cingatoare era de
fapt pingarita de un idol secret pe care Cavalerii il venerau.

Procesul formal
Dupa ce au fost arestati, Templierii au fost plasati in celule individuale, pentru perioade care au
variat intre citeva zile si citiva ani. Unul cite unul, au fost apoi adusi in fata inchizitorilor, fara a
avea dreptul la un consilier. Li se citeau apoi cele cinci acuzatii care erau imediat amplificate pina la
120 de intrebari. Erau apoi informati ca o recunoastere sincera a acelor capete de acuzare si
promisiunea de a se intoarce la Biserica le-ar fi adus securitate si libertate, in timp ce negarea ar fi
fost pedepsita cu moartea. Este drept ca Biserica nu admitea utilizarea torturii dar inchizitorii nu sau sfiit sa o foloseasca pentru a stringe dovezi. Atunci cind in fine, acuzatul recunostea sub tortura
una sau alta dintre acuze, el era imediat pus sa marturiseasca faptul ca a recunoscut de bunavoie si
nesilit de nimeni. Acest act era scris imediat de doi functionari. Daca rezista acestui ultim act, era
din nou dat pe mina tortionarilor pina ceda sau murea. Unii cavaleri au fost inapoiati torturii de trei
sau patru ori pina cind Inchizitia a obtinut marturisirea dorita.
Atunci cind papa Clement al V-lea a auzit de duritatea lui Filip, a incercat sa dreaga situatia,
adresindu-I o scrisoare plina de reprosuri. Filip a contraatacat imediat amenintindu-l pe Clement cu
o ancheta asupra alegerilor papale iar seful Bisericii a cedat imediat. Pe 12 august 1308, papa a emis
bula Faciens Miselicoldiam, pornind o ancheta contra Templierilor in toate tarile unde acestia
activau. S-au instituit si comisii speciale de investigatii. Molai a fost adus in fata uneia dintre aceste
comisii la 22 noiembrie 1309. Slabit de foame si chinurile torturii, a sustinut inocenta Templierilor
dar a fost condamnat la inchisoare. A fost inca o data judecat in 1314 si ars pe rug imediat. In
acelasi timp, consiliile din alte tari dadeau verdicte in favoarea Templierilor. Arhiepiscopul de
Magdeburg, de exemplu, a arestat mai multi Cavaleri in luna mai 1308 dar I-a eliberat in noiembrie,
in ciuda protestelor a numerosi principi. La fel, regele Portugaliei a aparat curajos Ordinul. Edward
Intiiul al Angliei a persecutat pe Templieri dar cu jumatati de masura. James al Aragonului si
Ferdinand al Castiliei au arestat citiva Cavaleri dar Consiliul de la Salamanca a declarat nevinovatia
Ordinului in octombrie 1310. Acelasi verdict a venit si de la Consiliul de la Ravenna in iunie 1310
si de la Mayence la 1 iulie, acelasi an. Primul Consiliu nu I-a condamnat dar al doilea I-a gasit
vinovati dupa tortura, in octombrie 1310.
Astfel, se concluzioneaza ca in afara Frantei, nu s-au obtinut in general condamnari. Regele Filip
insa, nu s-a lasat impresionat de nici un fel de interventie. Pe 20 august 1308 a obtinut de la papa o
a doua bula, Justum et laudabile, care il autoriza sa tina pe Templieri sub observatie si la
dispozitia Bisericii. In acest fel, pastorul de la Avignon a insarcinat lupul sa aibe grija de oi. In
octombrie 1310, 50 de Cavaleri au fost arsi pe rug in Paris iar Consiliul de la Senlis a gasit Ordinul
vinovat. Astfel, in Franta, Templierii nu au fost tratati nici cu ingaduinta, nici cu mila.
Marturisirile fortate.
Marele Maestru Molai a admis inca de la prima arestare ca in Ordin existau nereguli. El stia ca
Templierii se departasera destul de mult de idealurile initiale. In nici un moment, insa, el nu a
incriminat pe Cavaleri de vinile puse pe tapet de acuzatori. Pina in ultima clipa, el a negat toate
acuzele. Inamicii sai au preluat insa cele recunoscute in primul proces, au modificat cite ceva in
textul original al confesiunii si au trimis documentele catre Templieri in intreaga Franta, indicindule ca este vorba de un comunicat de la Molai pentru a-I indemna la recunoasterea capetelor de
acuzare. Era vorba despre urmatoarele acuze:
1. Anume ca au renuntat la Christos si ca au scuipat pe Cruce;
a. Unii, crezind in originalitatea confesiunii lui Molai si in comunicatul Ordinului, s-au
recunoscut vinovati;
b. Altii au admis vinovatia dupa presiuni si promisiuni;

c. Altii au admis numai dupa tortura, sau au preferat sa moara;

d. Aproape toti cei care s-au recunoscut vinovati apartineau clasei servitorilor;
e. Confesiunile lor erau contradictorii; unii au declarat ca inca de la intrarea in Ordin au
fost pusi sa il nege pe Christos; altii ca au fost pusi sa nege existenta lui Dumnezeu,
altii doar a Sfintilor, altii admiteau ca ar fi negat doar existenta Feciarei Maria;
f. Unul a marturisit ca a urinat pe Cruce;
g. Aceste actiuni blasfemiatoare s-ar fi petrecut fie intr-o adunare a tuturor fratilor, fie
intr-o camera intunecata, fie pe cimp, fie in fierarie, fie chiar in camera cizmarului.
Unii au marturisit ca au facut ei insisi gesturile de negatie, altii au negat aceasta dar
au marturisit ca au vazut pe alti frati. Unii au afirmat ca asemenea lucruri se
petreceau in gluma. Altii au declarat ca astfel li se cereau ca test de obedienta si ca sau supus ore non corde, adica doar din gura, fara a crede cu adevarat. Unul, care a
fost supus unor torturi ingrozitoare, a declarat ca era pregatit sa marturiseasca si ca a
omorit-o pe mama lui Dumnezeu, numai sa nu mai fie chinuit.
2. Anume ca se schimbau saruturi indecente; din respect pentru cititor, nu se va intra in detalii
dar se va vedea ca nici aici, depozitiile nu se potrivesc. Unii au spus ca nici nu au auzit de
asa ceva, altii ca l-au sarutat pe un alt frate, altii ca sarutul era reciproc.
3. Anume ca exista activitate homosexuala. Aceasta accuzatie a fost detaliata in rechizitoriu. Si
aici s-a utilizat tortura pentru a se gasi dovezi. Unii au spus ca nu au auzait de asa ceva. Altii
au declarat ca au fost invatati ca homosexualitatea este un pacat tolerabil dar nu au incercat
niciodata. Altii au pretins ca au fost fortati la sodomie dar au rezistat. Grajdarul Marelui
Maestru Molai si-a acuzat stapinul de a-l fi obligat la perversiuni homosexuale. El si-a retras
insa declaratia dupa ce s-a incehiat tortura iar in fata consiliului papal a zis ca nici nu isi
aminteste sa fi facut o asemenea referire.
4. Anume ca se omiteau cuvintele sacre in slujba religioasa. La procesele din Spania si Cipru,
nuimerosi preoti au declarat ca au asistat la multe dintr slujbele incriminate si ca de fiecare
data nu au observat nimic in neregula. Alti preoti au semnalat unele diferente dar le-au pus
pe seama faptului ca la momentul in care Ordinul s-a infiintat, nu exista in ritualul religios
momentul inaltarii potirului cu Sfintele Daruri, moment stabilit de abia in urma Conciliului
de la Lateran, in 1215. Oricum, in Franta, tortura a asigurat concluzia generala ca ritualul nu
a fost respectat.
5. Anume ca au un idol pagin. Au fost obtinute tot soiul de confesiuni pe aceasta tema. Unii au
declarat ca Templierii adulau un idol si ca aceasta ceremonie avea loc la fiecare primire de
noi membri. Altii au zis ca venerarea idolului era un ritual secret. Forma idolului este de o
mare varietate, in descrieri. El era fie un quoddam caput, adica de o culoare roscata;
semana cu un om; era negru si semana cu un om; avea ochi stralucitori care luminau
incaperile; era de aur si avea o barba uriasa incaruntita; avea fata dubla; avea fata tripla;
arata ca o femeie frumoasa; arata ca un Templier in tinuta regulara. Un minorit englez il
descrie ca pe un vitel, altii il amintesc ca pe un baietel cam de un metru si jumatate inaltime,
cu doua sau patru picioare care se uneau direct in cap. Unii au continuat sa sustina ca nu au
vazut in viata lor acest idol, altii ca doar au auzit dar nu l-au vazut niciodata. Unii erau
convinsi ca e un motan; un corb; o pictura; un desen. Unii au declarat ca idolul raspunde
oricarei intrebari daca esti in prezenta unui mare maestru. Altii au jurat ca idolul era chiar
diavolul in persoana, care se preschimba in femeie si cu care faceau toate perversiunile
sexuale imaginabile.

Consideratiuni Generale
Drept concluzii generale, se pot sumariza cele ce urmeaza:
1. Majoritatea martorilor apartineau clasei servitorilor care au fost usor intimidati dar ale caror
marturii sint diferite la momente diferite. In 1307, in Franta erau intre 15 si 20 de mii de
Templieri. Dintre ei, au fost cercetati numai 14 Cavaleri si nu mai putin de 124 de servitori.
In 1310, din 546 de persoane chemate in fata Consiliilor Inchizitiei, doar 18 erau Cavaleri.
Restul erat servitori.
2. La Paris, Rheims si Sens, 133 de membri ai Ordinului au murit sub tortura, neacceptind sa
isi tradeze fratii.
3. Cei opt Mari Maestri din Apulia, Provence, Normandia, Anglia, Germania de Sus si de Jos,
Aragon si Castilia au sustinut inocenta Templierilor. Alti trei Mari Maestri, cei din Franta,
Guienne si Cipru au admis doar anumite vini si numai dupa grele torturi.
4. Un mare numar dintre cei care au marturisit sub tortura au negat declaratiile dupa ce au fost
eliberati si au povestit despre caznele la care au fost supusi, afirmind ca absolut tot ceea ce
au marturisit in inchisori nu a fost decit pura inventie.
5. Natura crimelor recunoscute a fost direct proportionala cu severitatea torturii.
6. Foarte multe consilii bisericesti au declarat nevinovatia Ordinului.
7. Doi ucenici din Anglia au refuzat sa praseasca Ordinul, in ciuda promisiunilor si
amenintarilor. Ar fi ramas ei fideli daca ar fi fost supusi unor practici umilitoare la primire?
8. Venerarea idolului parea a fi o noua religie infiintata de catre Templieri. Cu toate acestea,
nici unul nu a fost dispus sa indure martiriul pentru aceasta nobila cauza. Se poate banui ca
oameni fortati sa abjure de credinta in Dumnezeu ar fi refuzat sa se intoarca la credinta
crestina atunci cind ar fi avut posibilitatea sa o faca?
9. Cu toate eforturile anchetatorilor, in toate tarile, in toate templele, nu s-a obtinut nici macar
o singura reprezentare, nici o imagine a idolului, cu exceptia unei mici statuete care s-a
dovedit a fi un suvenir al unui Cavaler, dintr-o calatorie in Orient.
10. Episcopul Beirutului, cel care a ascultat spovedaniile Templierilor timp de 40 de ani a jurat
ca nu a auzit nici un element din acuzatiile mentionate.
11. Crimele de care au fost acuzati sint regasite in toate procesele de erezie, pe tot parcursul
Evului Mediu, la fel ca in cazurile Albigensilor, Cavalerilor Sfintului Ioan ba chiar aceleasi
pe care regele Filip al IV-lea nu a ezitat sa le foloseasca impotriva lui Bonifaciu al VIII-lea.
12. Cit priveste sexul cu diavolul transformat in femeie voluptoasa, aceasta acuzatie nu poate fi
considerata decit absurda.
13. In final nu trebuie uitat ca initiatorii proceselor si prigoanei impotriva Templierilor au fost
doi dintre cei mai lipsiti de scrupule oameni din Europa acelei vremi: regele Filip al IV-lea si
ministrul sau ascultator, William Nogaret. Nu exista dubii in privinta unor nereguli comise
de servitori si este de asemenea plauzibil ca multi Cavaleri sa fi fost de o moralitate
dubioasa. Ei devenisera mindri, lacomi, constienti de puterea lor si citeodata, deosebit de

aroganti. Care este insa organizatia care are sau a avut o componenta perfecta? Misionarii
crestini in general sint oameni cu inalte idealuri si un caracter nobil. Cu toate astea, din
cauza unor gesturi nesabuite, comise de unul sau altul, un rauvoitor ar putea sa realizeze un
catalog al pacatelor preotesti si sa deduca de aici ca misionarii sint cei mai rai si corupti
oameni de pe Pamint. Nimeni insa nu se grabeste sa judece o intreaga organizatie dupa
chipul si asemanarea citorva membri ipocriti sau degenerati.
De fapt, Filip a determinat distrugerea Templierilor. Procesul a servit numai ca o scuza pentru
actiunea sa. Nu a fost admisa ca proba in favoarea Cavalerilor nici o marturie pozitiva. Procedurile
au fost unilaterale, orientate numai spre condamnare. Se prea poate ca Ordinul Templierilor sa isi fi
savirsit deja rolul util in istorie, la momentul prigoanei. Cu toate acestea, procesele au fost o farsa si
o grava pervertire a ideii de justitie, fara comparatie in istoria acelor vremuri. Dizolvarea Ordinului
Templierilor poate fi considerata o mare tragedie a istoriei civilizatiei umane.