UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ISTORIE

ARESTAREA ȘI PROCESUL
CAVALERILOR TEMPLIERI

Lucrare de seminar pentru Introducere în Istorie

Student Lontcovschi Ștefan Cristian , anul I
Coordonator: Prof. Univ. Dr. Cosmin Mihuț
Cuprins
INTRODUCERE – APARIȚIA ȘI PARCURSUL ORDINULUI..............................3.
MOTIVELE POLITICE ȘI DECĂDEREA ORDINULUI.........................................6.
ARESTAREA MEMBRILOR ȘI PROCESUL.......................................................8.
EFECTELE DISPARIȚIEI ORDINULUI..............................................................9.
CONCLUZIE..................................................................................................10.
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................11.
 INTRODUCERE- APARIȚIA ȘI PARCURSUL ORDINULUI
La sfârșitul secolului al XI – lea , în Orientul Apropiat au început o serie de războaie
religioase sub numele de cruciade sau "războaie sfinte" , ce aveau scopul de a elibera "locurile
sfinte" în special Ierusalimul și împrejurimile sale de dominația musulmană.
În a doua jumătate a secolului al XI-lea, turcii selgiucizi, după ce au cucerit Bagdadul în
1055, au înaintat în Asia Mică, în Siria și Palestina, pe atunci stăpânite de Califul din Egipt, iar în
anul 1070 au fost cucerit Ierusalimul. Formarea emiratului de Damasc și a celor trei sultanate,
Cappadocia, Rum și Smirna reprezentau o mare primejdie pentru Bizanț, într-un moment în
care cumanii, pecenegii, maghiarii și normanzii atacau imperiul. În această situație, împărații
bizantini au fost nevoiți, în mai multe rânduri, să ceară ajutor militar în Occident. Așa s-a născut
inițiativa papalității de a organiza expediții în urma cărora scaunul apostolic și-ar fi mărit sfera
de influență, mai întâi, prin înlăturarea schismei, din anul 1054, dintre bisericile catolice și
ortodoxe, apoi, prin răspândirea catolicismului în noi regiuni. În conciliile de la Piacenza și
Clermont din 1095, apelul de cruciadă a fost lansat de către papa Urban al II-lea. 1
Anul 1099 aducea finalul primei cruciade însă nu și pacea sau siguranța pelerinilor. Astfel
prin inițiativa lui Godfrey din Saint-Omer și a lui Hugh de Payns a luat naștere un mic grup de
aproximativ 9 cavaleri ce escortau pelerinii din portul Jaffa până la Ierusalim. Tot in aceeasi
perioada a luat naștere și ordinul lui St.John care oferea ajutor medical creștinilor. 2
Noul ordin a avut o creștere radicală în urmatorii ani , regele Ierusalimului , Baldwin al II –
lea a oferit templierilor dreptul de a ocupa Templul lui Solomon , aflat pe Muntele Templului în
anul 1120 , fapt ce a generat diverse teorii despre averea ce-ar fi fost găsită de către acestia în
ascunzișurile locului.3 Aceste idei au rămas până în prezent doar la stagiul presupunerii , fără a fi
găsite surse ce confirmă existența unei comori.
Dezvoltarea ordinului nu a fost favorizată doar de o locație stabilă , emblematică , unde
îsi puteau desfășura activitățile zilnice , ci și de apariția unor membrii de rang înalt în cadrul
ordinului prin recrutări în masă ce au avut loc în Franța , Insulele Britanice ( Anglia
,Normandia,Scoția ) precum și alte zone influente din Europa de Vest.4

1
Demurger Alain , Templierii viața și moartea ordinului Templului , traducere Cristea Ovidiu , editura Universitas ,
București , 1999 , p. 21 .

2
Malcom Barber , The trial of the templars , Cambridge University Press , 2006 , p7.
3
Ibidem , p. 8-9 .
4
Ibidem , p.10-11 .
 Un alt factor important în ascensiunea ordinului a fost reprezentat de sprijinul papal ,
începând cu Papa Gragory al VII ( 1073-1085) care le-a oferit acestora protecție papală cu
scopul de a-si spori puterea transformând ordinul in propia armată. Ulterior Papa Innocent al II-
lea a oferit la rândul lui o serie de privilegii sub numele ,,Omne Datum Optimum,, în anul 1139. 5
Templierilor le era atribuit titlul ,,Numiți de Dumnezeu apărătorii Bisericii Catolice și atacatorii
inamicilor lui Hristos ,,6 , titlu ce oferea ordinului dreptul la posesie a oricărui obiect , bun ,
obținut prin luptă 7 , fiind considerate ,,sub protecția și tutela Sfantului Scaun pentru toate zilele
următoare 8,, .
Viața de zi cu zi în cadrul templului era caracterizată de smerenie , rugăciune și o serie
de reguli ca de exemplu participarea la Biroul Divin , mese comune luate în liniște , citiri din
scriptură , planul dietei , 3 zile cu carne pe săptămână. Una din regulile de aur ale acestora era
interzicerea bunurilor personale , abaterea de la aceste reguli era aspru pedepsită , necesitând
penitența , expulzarea si excluderea din ordin 9 , ,,Este esențial ca oile bolovane să fie scoase
din adunarea fraților credincioși ,, .10
Ierarhizarea in cadrul ordinului era foarte bine definită , din anul 1147 papa Eugenius al
II-lea oferă dreptul de a coase crucea roșie distinctivă. Astfel diferențierea era făcută prin
culoarea ținutei , cavalerii purtând culoarea albă , scutierii cea neagră și sergenții cea maro , toți
însă aveau crucea rosie specifică.11 Puterea era deținută de Marele Maestru care era singurul
ce putea să schimbe regulile interne. Alegerea sa nu era ereditară deoarece membrii ordinului
se călugăreau în momentul aderării deci este vorba de o succesiune electivă , condiția
obligatorie , noul Mare Maestru putea fi ales doar din cadrul ordinului. Aceștia aveau proprii
preoți care erau acceptați pe deplin doar dupa perioada de probă care dura un an. Din 7 aprilie
1145 , Eugenus al III – lea , permite templierilor să folosească propriile oratorii.
Ordinul a capătat în timp un statut financiar remarcabil , ajungând să împrumute chiar
regelui Franței Louis al VII-lea suma de 30.000 de livre. Astfel , ordinul și-a împărțit sferele de
influență in 10 provincii precum Ierusalim , Tripoli , Franța . Anglia , Portugalia , Ungaria și
altele. Fiecare regiune avea un maestru care era subordonat Marelui Maestru al templului. Un
detaliu semnificant este că Marele Maestru putea fi doar francez , ales pe viață , acest fapt
explicând existența tezaurului templier la Paris, acolo unde popularitatea ordinului atingea un
grad ridicat. Îmbogățirea a avut loc treptat , începând cu provilegiul scutirii de taxe , acestora
le-au fost atribuite teritorii importante in regiunile colaboratoare. 12

5
Ibidem. p. 13 .
6
Ibidem p.10.
7
Ibidem. p14.
8
Ibidem p10.
9
Ibidem p9.
10
Ibidem ,p 10.
11
Cavalerii aveau rangul cel mai înalt , urmați de sergenti , inițiații erau reprezentați de scutieri ( Ibidem , p12.)
12
Demurger Alain op. Cit. , p33.
 În cadrul cruciadelor , aceștia aveau statutul de lideri datorită iscusinței in mânuirea
armelor și a inteligenței strategice deoarece toți cavalerii templieri proveneau din nobilime
cunoscând tainele militare. Luptele la care au participat acestia au avut loc în ,,Țara Sfântă ,, ,
alături de simplii cruciați sau alte ordine precum Cavalerii Teutoni ( un ordin germanic) , Ordinul
lui St. Lazarus (cavaleri leprosi)13 , etc.
Cu o misiune clară și cu resurse abundente la dispoziție, Ordinul a crescut repede.
Templierii erau adesea forța de avangardă în bătălii cheie ale Cruciaților, când cavalerii în
armură atacau frontal, într-un dispozitiv în formă de vârf de lance, în încercarea de a sparge
liniile adversarilor. Una dintre cele mai mari victorii a fost la Bătălia de la Montgisard, din 1177,
când o armată creștină din care făceau parte și circa 500 de templieri a reușit să învingă o
armată a lui Saladin de peste 26.000 de soldați.14
Deși misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla
efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului,
"templier") , atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât și pentru a asigura buna
funcționare a infrastructurii financiare. Templierii, deși făcuseră un jurământ de sărăcie, în
realitate în timp au ajuns să controleze bogății ce depășeau cu mult donațiile directe pentru
cauza lor. Unii nobili participanți la cruciade își depuneau averea în mâinile templierilor, pentru
perioada cât erau plecați. Acumularea de bogății în acest mod în Europa și Țara Sfântă a dus la
apariția primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Țara Sfântă. La plecare, ei își
depuneau averea unui cavaler din regiunea respectivă, de la care primeau un document
încifrat, indicând valoarea sumei deținute, pe care îl foloseau la sosirea în Țara Sfântă pentru
recuperarea fondurilor; acest sistem a îmbunătățit atât siguranța pelerinilor, care nu mai erau
vizați de hoți, dar a și sporit averea templierilor. 15

13
Ibidem , p14.
14
The History Chanel , Lost Worlds Knight Templar , 10 iulie 2006.
15
The History Channel, Decoding the Past: The Templar Code, 7 noiembrie 2005, documentar video scris de Marcy
Marzuni.
 MOTIVELE POLITICE ȘI DECĂDEREA ORDINULUI

La jumătatea secolului al XII-lea, cruciadele începuseră să-și piardă puterea, deoarece nu

întotdeauna își atingeau scopul reclamat. Lumea musulmană era mai unită sub lideri eficienți
precum Saladin, iar facțiunile creștine erau măcinate de lupte interne. Templierii s-au aflat
uneori în conflict cu celelalte două mari ordine creștine, cavalerii ospitalieri și cavalerii teutoni
(germanici), iar deceniile de lupte pentru domeniile feudale au slăbit pozițiile creștine. După
mai multe înfrângeri dezastruoase, incluzând bătălia decisivă de la Hattin, Ierusalimul a fost
pierdut în fața lui Saladin în 1187. Cruciații au ocupat din nou orașul în abia în 1229 (fără ajutor
de la templieri), dar numai pentru scurt timp. În 1244, musulmanii au reocupat orașul, care nu a
mai fost controlat vreodată de creștini până în 1917, când britanicii l-au luat de la otomani. 16
Templierii au fost obligați să își mute cartierul general în alte orașe din nord, cum ar fi
portul Acra, pe care l-au deținut secolul următor. A fost însă până la urmă pierdut în 1291,
urmat de ultimele lor fortărețe de pe continent, Tortosa (în Siria de astăzi) și Atlit. S-au stabilit
în continuare în Limassol, Cipru, păstrând o garnizoană pe mica insulă Arwad, lângă coastă, în
apropiere de Tortosa. S-au încercat acțiuni militare coordonate cu mongolii, printr-o nouă forță
de invazie de pe Arwad. În 1302, totuși, ei au pierdut și acea insulă, ultimul loc din Țara Sfântă
aflat în mâinile lor.17
Misiunea militară a ordinului nemaifiind la fel de importantă, sprijinul acordat organizației
s-a risipit. Situația era totuși mai complicată, căci după mai mult de două sute de ani de
existență, templierii deveniseră o parte a vieții social-economice zilnice în Europa. Organizația
era prezentă pe scară largă la nivel local, cu mii de sedii în toată Europa. Templierii administrau
multe întreprinderi, și mulți europeni intrau zilnic în contact cu ei, de exemplu lucrând la o
fermă sau podgorie, ori folosind Ordinul ca pe o bancă în care să își depoziteze averea
personală. Ordinul, însă, rămânea în continuare independent de stăpânirea locală (deci era
"neimpozabil"), practic fiind un "stat în stat". Avea de asemenea o armată cu care putea
străbate liber toate granițele, însă nu mai avea un câmp de luptă clar, adică un adversar
acceptabil și pentru restul societății. Această situație a mărit tensiunile cu o parte a nobilimii
europene, în contextul în care templierii se arătau interesați în fondarea unui propriu stat
călugăresc, după cum făcuseră cavalerii teutoni (germanici) în Prusia după 1226. 18

În 1305, noul papă, Clement al V-lea, aflat în Franța, a trimis scrisori Marelui Maestru
templier Jacques de Molay și celui ospitalier Fulk de Villaret pentru a discuta posibilitatea
16
Malcom Barber , op.cit , p47.
17
The History Chanel , idem.
18
Ibidem.
fuziunii celor două ordine. Niciunul nu agrea ideea, dar papa a insistat și i-a invitat pe amândoi
în Franța pentru a discuta situația. De Molay a sosit primul la începutul lui 1307, dar de Villaret
a întârziat câteva luni. În timp ce așteptau, De Molay și Clement au discutat acuzațiile aduse cu
doi ani înainte de un templier exclus (din ordin). Aceste acuzații erau în general considerate
false, dar Clement i-a trimis regelui Filip al IV-lea al Franței o cerere scrisă pentru ajutor în
investigație. Regele era deja îndatorat templierilor după războiul său cu englezii, și a decis să
folosească zvonurile existente în propriul său scop. A început să pună presiune pe Biserică să
acționeze împotriva ordinului, pentru a se elibera de datorii.

ARESTAREA MEMBRILOR ȘI PROCESUL

 În data de vineri, 13 octombrie, 1307 ,Filip a ordonat ca Molay și alți templieri francezi să
fie arestați simultan. Ei au fost acuzați de numeroase erezii, și torturați pentru obținerea de
mărturisiri de blasfemie. Mărturisirile, deși obținute sub presiune, au provocat un scandal la
Paris. După alte insistențe din partea lui Filip, papa Clement a emis bula Pastoralis
Praeeminentiae la 22 noiembrie, 1307, care cerea tuturor monarhilor creștini din Europa să-i
aresteze pe templieri și să le confiște averile.
Papa Clement a cerut audieri papale pentru a determina vinovăția sau nevinovăția
templierilor, și, o dată eliberați de tortura inchizitorilor, mulți și-au retras mărturisirile. Unii
aveau suficientă experiență legală pentru a se apăra în procese, dar în 1310, Filip le-a blocat
tactica, folosind mărturiile forțate precedente ca justificare pentru arderea pe rug a zeci de
templieri la Paris.
De altfel , Papa Clement a avut o reacție negativă cand a primit vestea arestării ,
impotrivindu-se acțiunii lui Filip. Această dispută a creat o situație conflictuală tensionată intre
cei doi , ce ar fi putut degenera existând riscul ca Papa sa-l excomunice pe Filip , inclusiv
intreaga țară și s-ar fi putut sfârșii cu intervenția armatei papale în Franța. 19Decizia papei de a
accepta arestarea ordinului a fost una politică , fără a avea dovezi de erezie din partea
membrilor.
Cum Filip amenința cu acțiuni militare dacă papa nu îi respecta dorințele, Clement a
acceptat în cele din urmă dizolvarea ordinului, invocând scandalul public provocat de
mărturisiri. La Conciliul de la Vienne din 1312, a emis o serie de bule papale, între care Vox in
excelso, care dizolva oficial Ordinul, și Ad providam, care oferea cea mai mare parte a
posesiunilor templierilor ospitalierilor. 20
Marele Maestru Molay a rămas sfidător până la sfârșit, cerând să fie legat astfel încât să
fie cu fața la catedrala Notre Dame, și să își țină mâinile împreunate. După legendă, a strigat
dintre flăcări că atât papa Clement, cât și regele Filip îl vor întâlni în curând în fața lui
Dumnezeu. Papa Clement a murit o lună mai târziu, iar regele Filip într-un accident de
vânătoare înainte de sfârșitul anului.21

EFECTELE DISPARIȚIEI ORDINULUI

19
Malcom Barber , ibidem , p88-89.
20
Ibidem , p 123-123.
21
Ibidem , p125.
 Odată cu dispariția conducătorilor Ordinului, restul templierilor din Europa au fost fie
arestați și judecați (nefiind aproape în totalitate condamnați), absorbiți în alte ordine militare,
precum Cavalerii ospitalieri sau Ordinul de Calatrava, sau lăsați să se retragă și să trăiască în
continuare în pace. E posibil ca unii să fi fugit în teritorii ce nu erau sub controlul papei, precum
Scoția excomunicată. Acolo, au luptat pentru regele Robert Bruce (la acea vreme excomunicat
și el). Templierii au avut o influență importantă asupra istoriei Scoției, inclusiv în încercările de
restaurare a dinastiei Stuart în Regatul Unit. Organizația templieră din Portugalia doar și-a
schimbat numele, din Ordinul Templului în Ordinul lui Cristos.22
În 2001, un document cunoscut ca "Pergamentul de la Chinon" a fost descoperit în
Arhivele Vaticanului, după ce aparent a fost catalogat greșit în 1628. Este o înregistrare a
procesului templierilor și arată că papa i-a absolvit inițial pe templieri de toate ereziile în 1308,
înainte de a desființa ordinul în 1312. În octombrie 2007, documentele secrete despre procesul
templierilor, între care și pergamentul de la Chinon, au fost publicate de Vatican 23.
În prezent, poziția Bisericii Romano-Catolice este că persecuția medievală a templierilor a
fost nedreaptă; că nu era nimic rău legat de Ordin sau de membrii săi , și că papa Clement a fost
obligat să acționeze de magnitudinea scandalului public și de influența dominatoare a regelui
Filip al IV-lea.24
Prin decret papal, proprietatea templierilor a fost transferată Ordinului Ospitalierilor 25, care
de asemenea a absorbit mulți dintre membrii templierilor. Practic, dizolvarea templierilor ar
putea fi văzută drept unirea celor două ordine rivale.

CONCLUZIE

22
Ibidem, p140-142.
23
Helen Nicholson , Paul F. Crawford, Jochen Burgtorf , The Debate on the Trail of the Templars , Routledge , 2010,
p109.

24
Ibidem , p. 139.
25
Cavalerii de Malta , Ioaniții.
 Finalizând , consider că Ordinul Cavalerilor Templieri reprezintă un simbol al ascensiunii și
totodată al decăderii , iar arestarea lor a fost o lovitură politică , acuzațiile aduse sunt incerte. În
opinia mea , privind mentalitatea de inceput al secolului X IV-lea , ,,rechizitoriul,, pare o pură
înscenare , fapte ilicite precum erezie , desi acestia respectau poruncile Domnului mai mult
decat orice armată cruciată (exemplu cucerirea Ierusalimului in prima cruciadă) ,
homosexualitate sau scuip pe crucifix , însemn preaslăvit și purtat de aceștia prin straiele lor
specifice.
Mai mult de atât , faptele de care aceștia sunt acuzați au un impact foarte mare în opinia
publică a vremii , considerate mai grave decât crima datorită doctrinei bisericești. Chiar dacă
arestarea lor a fost un succes , deposedarea de către bunuri sau mai precis totalitatea averii
ordinului rămâne o enigmă , un subiect fructificat de scritorii contemporani și mistificat.

BIBLIOGRAFIE
1.Demurger Alain , Templierii viața și moartea ordinului Templului , traducere Cristea Ovidiu ,
editura Universitas , București , 1999 .
2.Helen Nicholson, Paul F. Crawford, Jochen Burgtorf , The Debate on the Trial of the Templars ,
Routledge , 2010.
3.Malcom Barber , The trial of the templars , Cambridge University Press , 2006.
4.The History Chanel , Lost Worlds Knight Templar , 10 iulie 2006.
5.The History Channel, Decoding the Past: The Templar Code, 7 noiembrie 2005, documentar
video scris de Marcy Marzuni.