Revirimentul ideologiei politice romane n secolul al XII-lea: voluntas principis i

Policraticus.
lvaro Albornoz Castro

Giovanni di Salisbury:
Polycraticus sive de nugis curialium et vestigiis philosophorum

Hunc ergo gladium de manu Ecclesiae accipit princeps, cum ipsa tamen gladium sanguinis
omnino non habeat. Habet tamen et istum, sed eo utitur per principis manum, cui
coercendorum corporum contulit potestatem spiritualium sibi in pontificibus autoritate
reservata. (Pol. Lib. IV, cap. III).
Divinae legi autoritate constat principem legi iustitiae esse subiectum (Pol. Lib. IV, cap. IV).

Vechiul Testament: Potestatea public i adevrat imagine a maiest ii divine.cel

care rezist potestii (puterii) principelui, se mpotrivete mandatului lui Dumnezeu (Deut IV:
1).
Datorita redescoperirii gndirii iurisprudeniale romane, lex regia luase dimensiuniile
unor prerogative ilimitate: quod principi placuit vigorem habet legis (Pol. Lib IV, cap III)
Regele trebuie s pastoreze prin via equitatis rex illiteratus quasi asinus coronatus(IV, 6).
Regele are obligaia de a face ceea ce nu poate s fac sacerdotul : oficum sanguinis, fiindc n
minile sacerdotului, acest oficiu este nedemn: spada de snge o posed, ca i cea spiritual,
Biserica, dar nu o folosete n mod direct ci prin intermediul minilor principelui de aceea,
dac vreun principe exerseaz onorabil acest oficiu (oficium sanguinis), trebuie manifestate
toate onorurile, aplecare i laud, deoarece el (princeps) este precum capul care sus ine
onorabil toi membrii ai trupului.
Virtuile principelui prin legea divin, trebuie s fie cele patru cardinale : iustitia,
prudentia, fortalitie, temperantia. acestea pentru a evita mnia divin care poate internveni in
hereditas (IV-2).
Puterea ecleiaziastic are auctoritas, conform punctului excelent al dreptului canonic n
scrisoarea lui Gelasius I. Asfel doar auctoritas poate nsufle i corpul legal al principelui:
Inutilis est constitutio principis, si non est eclesiasticae disciplinae conformis (IV, 8).

lvaro Albornoz Castro