Balada motanului

Nichita Stnescu

Motan m-a fi dorit s fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare i mustee lungi,
c-un ochi verzui i-un ochi cprui.

Cnd zorii ziua o deznoad

s m tot duc, s m tot duc
i tinicheaua prins-n coad
s-o zdrngnesc pe strzi, nuc.

La ora cnd tr-grpi

zpada nopii se adun
eu, cocoat pe-acoperi,
s urlu a pustiu la lun.

Jegos i obosit, apoi,

cu maele n liturghie,
s m adun, s m-ncovoi
prin albiturile-n frnghie.

i-atuncea, apte gospodine

s dea cu bolovani n mine
i s m-njure surd, de Domnul,
c le-am stricat, urlnd, tot somnul.

Ca-n faa unui obolan

spinarea s mi-o fac colan
s scuip, s scuip i-n urm iar
hai-hui s plec pe strzi, hoinar.

De sus, din vrful sptmnii,

s le rnjesc urlat, scrbos:
iubesc doar locul nu stpnii,
precum fac cinii pentr-un os.

Pisicile de prin vecini

s le gonesc pe la pricini,
s-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui i-un ochi cprui.

i iari apte gospodine

s dea cu bolovani n mine,
iar eu s urlu, urlu-ntruna
att ct n-o apune luna.

Iar cnd o fi uitat s mor

la crciuma din mahala
sorbit-n calea pumnilor
posirc acr viu s stea.

Motan m-a fi dorit s fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare i mustee lungi
c-un ochi verzui i-un ochi cprui.

"Hei... via, via... iei din cort

hai, pune-mi-te iar pe dan...
te uit... zace colo-n an
motanul mort, motanul mort..."